PREDICA LA CALUGARIA PARINTILOR MACARIE, IOANICHIE SI IACOV

(1988)

Iata ca, cu mila si cu indurarea si cu pronia Preamilostivului si Preavesnicului Dumnezeu si prin mijlocirile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioarei Maria, in seara aceasta am avut ocazie cu totii sa luam parte la o mare ceremonie duhovniceasca, in care trei frati de-ai nostri s-au facut ostasi ai marelui Imparat Hristos. Toata viata lor nu le trebuie o alta invatatura, decat sa nu uite ce au auzit in seara aceasta din gura parintelui staret: "Lepadarea de lume, lepadarea de tata, de mama, de sora, de frate, de prieteni, de mosii, de casa, de averi si de toate grijile lumii".

Ati auzit dumnezeiasca Evanghelie ce zice: Cel ce iubeste pe tatal sau, sau pe mama sa, sau pe fratele sau, sau pe sora sa, sau mosie, sau casa, sau holde, sau vii, sau prieteni, nu este Mie vrednic! Dumnezeu, Care ne-a facut si ne-a dat viata si suflare si minte si toate insusirile, Acela trebuie iubit mai presus de toate. Acela tine in mana toate imparatiile lumii si toate vietatile din cer si de pe pamant. De aceea in Decalog, in porunca intai, cu mare dreptate zice: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot cugetul tau si din toata puterea ta. Iar cand zice de aproapele, pune masura dragostei tale, ca pe tine insuti. Deci suntem datori sa iubim pe Dumnezeu fara margine, fara granita, iar pe aproapele numai ca pe mine.

Daca vreau eu sa ma mantuiesc, si tie iti doresc mantuirea; iar daca tu nu voiesti, n-am voie sa te iubesc pe tine mai mult decat pe Dumnezeu. Ati auzit cum s-a cantat la Apostol? Exact ca la Botez: Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si imbracat. Aliluia! Ati auzit nu numai cand s-a citit Apostolul si Evanghelia de la Botez, ci si tunderea si schimbarea numelui dupa randuiala tuturor dumnezeiestilor parinti: Sfantul Efrem Sirul, Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfantul Simeon Tesaloniceanul, Sfantul Teodor Studitul si atatia altii.

Calugaria este al doilea botez. Dar acum cand s-au fagaduit acesti trei frati ai nostri carora li s-au schimbat numele, nu s-au fagaduit numai in fata voastra. In chip nevazut a fost Preasfanta Treime si este aici de fata in veci, si Maica Domnului si toti ingerii si toti sfintii. In ziua cea mare a Judecatii nu putem zice: "Doamne, am uitat ce am fagaduit, sau n-am fagaduit". Nu trebuie sa uitam ca n-am fagaduit oamenilor, ci lui Dumnezeu.

De aceea calugaria, dupa randuiala ei, este mai mare ca imparatia lumeasca. Auziti ce zic dumnezeiestii parinti: "Mai mare rusine de o mie de ori este ca un calugar sa lase calugaria, sa se faca imparat, decat imparatul sa lase imparatia si sa se faca calugar". Este mult mai mare inaintea lui Dumnezeu calugarul care isi face datoria, decat toti imparatii lumii, ca nu poarta chip omenesc, ci chip ingeresc.

Cand eram in Sfantul Munte al Athosului, acum vreo zece ani si mai bine, cand am ajuns la manastirea Hilandaru a sarbilor, am vazut acolo trei morminte de imparati care au dat cu piciorul la imparatie, au socotit-o gunoaie si s-au facut calugari: Sfantul Simeon imparatul, Sfantul Stefan si Lazar. Acestia au luat aminte ce spune marele Apostol Pavel: Pentru Hristos Iisus, toate le socotesc gunoaie. Nici viata, nici moartea, nici averea, nici rudeniile, nimic sa nu ma desparta de dragostea lui Iisus Hristos.

De bunavoie au venit fratii, ati vazut ca i-a intrebat, de bunavoie s-au fagaduit sa duca crucea lui Hristos, sa rabde toate scarbele si toate durerile si toate necazurile pentru dragostea lui Iisus Hristos si mantuirea sufletelor lor. Ati vazut in Evanghelie, ca a venit un om, cand era Mantuitorul in Galileea: Doamne, da-mi voie sa ma duc sa ingrop pe tatal meu. Ati auzit ce-a spus Hristos: Lasa mortii sa-si ingroape mortii lor! Tu urmeaza Mie. Daca vrei sa fii al Meu, nu mai ai tata, nu mai ai mama, nimic! Nici trupul tau nu-i al tau, ca l-ai dat lui Hristos, sa se rastigneasca impreuna cu El toata viata.

La calugar, nici trupul nu-i al sau, nici sufletul, toate-s ale lui Hristos. Nu are voie sa faca voia lui, sau sa aiba averea lui, sau sa aiba altceva. Pentru ce? Pentru Imparatia cerurilor. Vai si amar cand gresim, dupa ce am fagaduit lui Dumnezeu sa ne predam de bunavoie, nesiliti de nimeni!

Dar oare numai calugarii au fagaduinta? Voi mirenii nu aveti? Ba da! Voi aveti fagaduinta mai infricosata. Aceea de la dumnezeiescul Botez. Dar voi erati copii mici si nu stiati ca va botezati atunci, nici ati cerut voi botezul. Martori oculari au fost preotul, nasul de botez si parintii vostri. Ati vazut cum il intreaba preotul pe nas? "Te lepezi de satana?" "Ma lepad". "Te-ai lepadat?" "M-am lepadat". "Crezi in Dumnezeu?" "Cred". Nu zice nasul Crezul? Si ai auzit ce spune: "Ma lepad de satana si de toate lucrurile lui". Nu de unul sau doua, ci de toate cate sunt ale lui.

Trupul, lumea si diavolul sunt cei trei mari vrajmasi ai mantuirii. Si noi prin aceste fagaduinte calugaresti si de la botez ne-am lepadat de ele si ne-am impreunat cu Hristos. Sa nu fiti fara grija nici voi mirenii, ca la botezul dintai ati fagaduit lui Dumnezeu ca va lepadati de satana si de toate lucrurile lui. Iar calugarii au facut reinnoirea botezului. Al doilea botez, a doua fagaduinta. Pentru ce? Si-au luat o sarcina mai grea decat voi. Crucea calugarului este mai grea decat a voastra, dar are plata mai mare. Cine ne-a aratat noua asta? Ia cititi in viata Cuviosului Paisie cel Mare de la 19 iunie. Ce zice acest mare sfant al lui Dumnezeu, care patruzeci de ani a trait numai cu Sfanta Impartasanie? Se impartasea o data la 40 de zile si apoi traia numai cu Duhul Sfant. De multe ori a vorbit cu Mantuitorul, cu Maica Domnului si cu ingerii, ca era un om sfant. Era o fiinta cu totul desavarsita pe fata pamantului!

Dar odata, stand el noaptea la rugaciune in chilie, a aparut intr-o lumina negraita un imparat foarte frumos la chip, care stralucea ca soarele. El, cand l-a vazut, a crezut ca este Hristos, cu toate ca vazuse pe Mantuitorul, caci Mantuitorul putea sa Se faca si imparat si inger, oricum. Si l-a intrebat:

- Doamne, tu esti Hristos?

- Nu! Eu sunt imparatul Constantin cel Mare, primul imparat al crestinilor.

- Si de ce-ai venit, Sfinte Constantin?

- O, Paisie! Fericiti si de trei ori fericiti sunteti voi, calugarii, ca mare si negraita slava va asteapta in ceruri!

Si l-a intrebat Sfantul Paisie:

- Dar te vad stralucind ca soarele, ce slava poate fi mai mare?

- O, Paisie, daca ai veni in ceruri sa vezi! Unde stau adevaratii calugari, noi nici nu putem sa privim! Nici nu putem sa-i vedem! In atata slava sunt calugarii! Cei care au fost adevarati calugari, care au rastignit pe omul cel dinlauntru impreuna cu toate poftele lui, cum a facut marele Apostol Pavel, si au fost adevarati urmatori ai Crucii lui Hristos, au cate sase aripi ca serafimii.

Si a zis Sfantul Paisie:

- Dar si pe sfintia ta te vad stralucind.

- Da! Si eu am palate in ceruri si imparateasa Elena si atatia din neamul nostru, si avem stralucire, dar unde sunt calugarii nu ne putem uita, ca ne orbeste stralucirea lor.

- Pentru ce?

- Daca stiam eu - a zis Sfantul Constantin, cata slava are un adevarat calugar, as fi zvarlit coroana imparateasca in glod si hlamida si porfira si toti banii si toata cinstea, si toti generalii si toti ministrii i-as fi lepadat, si toate imparatiile le-as fi dat cu piciorul, numai sa fiu unde sunt calugarii.

Si a intrebat:

- De ce? Dumneata, daca ai fost imparat, ai dat libertate crestinilor cu edictul de la Milan, ai slobozit intreaga crestinatate de marea prigoana care era si ai facut atatea manastiri si biserici. Ai scos de la inchisori atatea mii de sfinti, care sufereau pentru dreapta credinta pe vremea lui Diocletian, pana la imparatia ta. Pentru ce sa ai dumneata mai putina slava ca un calugar?

- O, Paisie, pentru ca, imparat fiind, mi-am permis multe. Oamenii ma laudau ca eu sunt cineva, muzicile imi cantau, ministrii ma salutau, generalii ma slaveau, armata ma lauda, bogatie aveam, bani aveam, tot, bauturi scumpe, palate, haine scumpe, porfira imparateasca si multa libertate ca un imparat. Si toate acestea mi-au luat slava calugarilor.

Bietul calugar, saracul, cum a fagaduit ca sa fie sarac pentru Hristos! El isi aduce aminte de cuvantul Mantuitorului care zice: Vulpile au vizuini si pasarile cerului cuiburi, iar Fiul Omul nu are unde sa-si plece capul. El isi aduce aminte toata viata ca Mantuitorul a venit din cer, nu ca sa faca voia Lui, ci voia Tatalui Sau Celui din ceruri, cum zice la filipeni: Hristos S-a facut ascultator pana la moarte si moarte de cruce.

El isi aduce aminte ca Mantuitorul a fost ranit pe cruce si adapat cu otet si fiere; batjocorit, palmuit, biciuit, ocarat, incununat cu spini, rastignit si omorat. Si cand isi aduce aminte ca a luat crucea lui Hristos de bunavoie, sa se lege cu toata puterea sa rabde: necazuri, ocari, foame, sete, boala, neputinta, durere, usturime, parasire, vinovatie, napaste si toate cate se ivesc in viata, care aduc scarba, durere si necazuri.

Deci calugarul, acum fiind stapan pe voia sa, ca nu-i copil, el singur cu mintea sa, cu inima sa si cu limba sa declara ca va duce de bunavoie crucea lui Iisus Hristos, iar voi ati declarat aceasta prin nasii vostri cand ati fost botezati.

Fratilor, viata noastra este umbra si vis. Nici o filosofie nu este mai inalta in viata omului decat sa-si aduca aminte omul ce este el: "Ce sunt eu?" Ca noua, daca ar incerca cei mai mari savanti din toata lumea, de la Apus si Rasarit, sa ne spuna ce suntem, nu pot. Fiindca omul este icoana Sfintei Treimi pe pamant si nu-i facut de oameni. Este facut de Atotputernicul Dumnezeu. Numai El stie ce-i omul, ca l-a facut din pamant si i-a dat suflare de viata. Si auzi ce zice ca suntem noi dupa partea exterioara, ca dupa partea cea nevazuta suntem chipul si asemanarea lui Dumnezeu: minte, cuvant si duh; iar dupa partea asta, cu care ne vedem unii cu altii, auzi ce suntem; n-auziti la biserica de atatea ori? Omul ca iarba, zilele lui ca floarea campului, asa va inflori.

Nu te mandri! Nu te umfla! Nu umbla cu capul in nori ca esti ceva! Ca suntem praf si cenusa, floare si umbra! Ce zice Scriptura? Uscatu-s-a iarba si floarea ei a cazut, iar cuvantul Domnului ramane in veac. Ce zice iarasi Duhul Sfant? Omul, desertaciunii s-a asemanat; zilele lui ca umbra trec. Ce zice Duhul Sfant? Ca s-au stins ca fumul zilele mele. Ce zice Duhul Sfant? Anii nostri cu panza paianjenului s-au asemanat. Ce zice dumnezeiescul Iov? Noi suntem de ieri si zilele noastre ca umbra trec. Ce zice acelasi preaminunat barbat? Doamne, zilele mele ca umbra norului au trecut pe pamant. Ce zice sfantul si intru tot laudatul Apostol Iacov de viata noastra? Doamne, zilele noastre ca aburul s-au stins inaintea Ta.

Ati auzit ce suntem? Floare, umbra, vis, panza de paianjen, umbra norului pe pamant si altceva nimic. Cu cele mai neputincioase stihii este asemanata viata noastra. Nu pune baza ca azi esti sanatos, ca esti frumos, ca esti bogat, ca esti tanar! Astea sunt umbre si vise. Cea mai mare nebunie, sa nadajduiasca omul in sanatatea lui, in intelepciunea lui, in puterea lui, in averea lui, in dregatoria lui si in cinstea lui! Cea mai mare si cea mai intunecata cursa a satanei, cand omul se leaga de lucrurile de aici. Acestea sunt vant, umbra, vis si floare!

Deci fericiti si de trei ori fericiti sunt acei crestini si acei monahi, care toate lucrurile veacului acestuia le socotesc umbra si vis, si mintea lor pururea inainteaza spre bunatatile ceresti, vesnice.

La moartea lui Adam, care a trait 930 de ani, a venit arhanghelul Uriil din cer, cand se chinuia cu moartea si i-a zis: "Adame, Adame, cum ti s-a parut viata?" Si a raspuns Adam: "Asa, Doamne, cum as intra pe o usa si as iesi pe cealalta", si asta era dupa 930 de ani!

Dar noi ce suntem? Floare, umbra si vis. O mana de pamant spurcat, in fundul unui mormant. Aceasta suntem dupa ce-am ajuns in pamant. Nimic nu se alege din om. Fericit este si de trei ori fericit acela care va straluci cu sufletul sau ca soarele inaintea lui Dumnezeu.

Aceasta o arata Mantuitorul cand spune: Atunci dreptii vor straluci ca soarele in Imparatia Tatalui Meu. Cand auzi pe apostol ca spune: Alta este slava soarelui, alta slava lunii, alta slava stelelor; si stea de stea se osebeste intru slava.

Iesiti afara cand nu-i luna, si-i cerul instelat frumos, si vedeti ca o stea lumineaza mai mult, alta mai putin. Asa stau sfintii in ceruri, diferit. Ca dupa marimea si bogatia slavei lui Dumnezeu, sunt straluciti dupa faptele lor. Preadrept si preasfant este Dumnezeu sa rasplateasca fiecaruia dupa faptele lui. Acolo o sa vedem noi care sunt cetele Bisericii, care sunt stelele cele luminate si cele mai putin luminate. Pana atunci noi trebuie sa credem cuvantul Scripturii, ca suntem umbra si vis.

Sa ne silim sa castigam bunatatile acelea de care spune marele Apostol Pavel, cand s-a rapit pana la al treilea cer: Ceea ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima de om nu s-a suit; acelea le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc pe Dansul.

Deci fericit este sufletul acela care va castiga mantuirea sufletului sau, pentru ca acela va fi mai mare decat toti imparatii lumii si va trai nemarginit in veci cu Dumnezeu, impreuna cu sfintii. Amin.

Carti Ortodoxe

Cuprins