SFATURI DUHOVNICESTI 3

Se mai pot pune la slujbe mortii care se ard la crematoriu?

Daca s-au pus fara voia lor la crematoriu, se pot pune la slujbe. Pentru ca cei de pe front, cand batea artileria si brandurile si aviatia la Cotul Donului, spuneau ofiterii, in 20 de minute, dintr-un regiment de 4000 de oameni, au ramas 12 oameni. Daca i-au ars cu foc si s-au facut scrum, ce-s vinovati ei? Poate ei au murit cu rugaciunea in gura.

Iar daca s-a cerut omul sa-l duca la crematoriu, "Domnule, eu las testament sa ma duceti la crematoriu", acela s-a despartit de Biserica si de slujbele Bisericii, ca n-a vrut sa primeasca randuiala Bisericii cu inmormantare. Pe acela nu-l poti pune la slujbele Bisericii.

Ce se intampla daca a murit omul fara lumanare?

Daca moare omul fara lumanare nu-i nimica. Lumanarea este numai un simbol. Auzi ce spune Mantuitorul in Evanghelie, ca sa arate care-i lumanarea noastra: Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor - si apoi arata care-i lumina - ca, vazand oamenii faptele cele bune ale voastre, sa-L slaveasca pe Tatal vostru Care este in ceruri.

Un om, crestin bun in sat la voi, care nu injura, nu fura, nu fumeaza, duce viata curata cu sotia, posteste toate sfintele posturi, lunea, miercurea si vinerea; merge la biserica regulat, creste copiii in frica Domnului, acela este o lumina pentru tot satul. "Mai, pe cutare nu l-ai vazut niciodata in crasma, nu l-ai auzit vreodata injurand, l-ai vazut totdeauna la biserica, ai vazut copiii lui cum se inchina, ai vazut ca-i milostiv, ai vazut ca posteste sfintele posturi, merge la marturisiri cat mai des, este o lumina pentru tot satul". Asta-i lumina. Faptele bune.

Poti sa ai un milion de lumanari, nu-ti ajuta nimic la moarte. Cine le-a aprins lumanarea la cei care au murit pe front? Iata lumina: daca au avut fapte bune, aceea-i lumina.

Lumanarea este un simbol. Daca o aprinzi este bine, daca nu poti, nu-i nimic. Faptele bune merg cu noi, nu lumanarea.

Nu-i o primejdie daca ai murit fara lumanare, este primejdie daca ai murit nespovedit, neimpar-tasit. Aceea este primejdia.

Prea Cuvioase Parinte Cleopa, femeile care isi reteaza parul, isi fac parul la coafor, poarta pantaloni, isi pun cercei, poarta bratari, isi fac unghiile la maini si la picioare, si se machiaza, calca Sfintele Canoane?

Mai baieti, asta-i semn de necredinta mai intai. Cand paganii isi faceau idolii, ii impodobeau.

Bunaoara zeitei Nemzida, ii puneau un inel de aur in nas si cercei de aur in urechi si legau urechile de nas. Si pe urma ii puneau par si in par ii puneau pene de vultur, ii puneau cate minunatii; clopotei ii puneau in haine, ca atunci cand sufla vantul sa sune clopoteii. Toata impodobirea asta este inchinare de idoli. Sunt obiceiuri ale inchinatorilor de idoli, ramase de la romani.

Noi, romanii, ne tragem din doua popoare pagane: dacii si romanii, si toti aveau aceste obiceiuri pagane, cum aveau si pe zeul "noroc" si pe Baal si pe Marnas, pe Neptun, pe Apolon, pe Serapid, pe Bacus, pe ceilalti draci. Ca spurcati erau dumnezeii lor, spurcate erau si praznicele lor. Asa ca acesta-i obicei de la inchinatorii de idoli, ca sa se sluteasca femeile, sa puna toate bijuteriile pe trupurile lor.

Au venit la mine saptamana trecuta patru artisti, doi din Iasi si doi din Bucuresti, trimisi de cineva. Eu n-am vazut de cand sunt femei cu ochii vopsiti cu creioane albastre, cu ochii albastri, dati cu creioane albastre; cu parul facut valvoi, sprancene facute parca erau cu caneala, niste papuci cu calcaiul ca un fus. Vin la mine si-mi spun:

- Am auzit de dumneata...

Cand i-am vazut, eu atata le-am spus:

- Stiti ce se intampla cu voi? Voi mai aveti un ceas si muriti.

- Vai, parinte! Dar de ce?

- Peste o ora sunteti gata! Am eu un semn, ca o sa muriti amandoua.

- Vai, parinte!

- Gata. Mai aveti un ceas de trait si va duceti, cu unghiile rosii, cum sunteti acum.

- Cum e asta, parinte?

- Cu ce sunteti?

- C-o masina.

- Gata. Va rastoarna masina. Am semn ca de azi nu mai traiti. Acusi, acusi. Cel mult doua ceasuri. Dar v-ati pregatit de moarte?

- Nu, parinte.

- Daca vine moartea, nu rade si moartea de voi? Tu esti crestina? Ori esti un drac, o momaie de pus in canepa, de speriat vrabiile, ce fel de om esti? Cine esti tu cu acestea asa?...

Am stat mult de vorba cu ei. La urma au dat pomelnice si au zis: "Parinte, am sa ma las de aiestea". Chiar aceea care era cu ochii spoiti cu cerneala albastra si cu sprancenele facute, drept mascati de la anul nou, zice:

- Eu sunt actrita.

- Oricine ai fi tu. Dar vine moartea si o sa te intrebe de ce ai facut treaba asta. Cine te-a invatat lucrurile acestea diavolesti? Evanghelia spune undeva sa faci treburi de astea?

Ce vreau sa spun? Dumnezeu l-a impodobit pe om cum a stiut ca-i mai frumos. Zice la Geneza: Iata, cate a facut Dumnezeu, erau bune foarte. Daca ar fi stiut Dumnezeu ca omului ii trebuie sa-l faca cu unghii rosii si cu cercei in urechi, asa il facea. Daca stia ca trebuie sa fumeze, ii facea un hogeag in varful capului ca sa iasa fumul.

Si iaca, nu i-a facut hogeag, ca n-are nevoie sa fumeze. Nu l-a facut pentru fumat. L-a facut ca gura si limba lui sa slaveasca pe Dumnezeu, nu sa se umple de fum si de putoare.

Parinte, dar ce ne puteti spune despre portul indecent care se poarta azi in lume si de barbatii care isi rad barba?

Intrebati-le pe cele care se vopsesc si pe cele care poarta fusta scurta, daca le-au vazut vreodata pe Maica Domnului sau pe sfintele mironosite cu fusta scurta. Noi trebuie sa urmam Maicii Domnului. Ati vazut sfintele martire care sunt pe icoane, vreo una cu fusta scurta? Nu vedeti ca vesmintele sunt pana in pamant la toti sfintii? Auziti ce spune Sfantul Apostol Pavel: Fiti sfinti, ca sfant sunt Eu, zice Domnul.

Ai vazut vreodata pe Hristos barbierit? Sau pe patriarhi sau pe prooroci i-ai vazut cu briciul in barba? Daca acuma lumea se barbiereste, acesta-i obicei luat mai mult de la romani. Dar dacii, stramosii nostri, nu! Ei purtau uniforma, cu toate ca erau pagani. Si rusii purtau barbi, slavii de altadata.

Si acestea sunt ceva. Dar noi sa privim lucrurile tainice, care ataca mintea, inima si sufletul omului. Crestinului ii sta bine sa se cunoasca si din lucrurile dinafara, dar acestea sunt exterioare. Insa Domnul nu cere de la noi numai exteriorul. Exteriorul este frunza, iar roada este lucrarea cea dinlauntru.

S-a intalnit odata Ava Alonie cu Ava Agaton: "Avo, de ce trebuie sa ne grijim mai tare, de lucrarea cea dinafara sau de paza cea dinlauntru?" Si i-a zis: "Lucrarea cea dinafara, adica postul, milostenia, portul, barba, fusta, uniforma, vorba, sunt frunza. Si Mantuitorul, in martea cea mare, a blestemat smochinul acela in care a gasit numai frunze: De acum sa nu se mai faca in tine roada in veac". Era simbolul poporului evreiesc si al fariseilor, care puneau baza numai pe cele dinafara.

Apoi zice Ava Alonie: "Aratat este ca toata osteneala noastra este pentru paza cea dinlauntru. Pentru credinta cea dreapta in Dumnezeu, pentru smerenie, pentru dragoste, pentru infranare, pentru dreapta socoteala si celelalte fapte bune, care sunt roade ale dragostei". Roada duhului este: dragostea, bunatatea, indelunga rabdare, infranarea poftelor, facerea de bine, blandetea, credinta.

Dar unui pom ii sta bine cand are si frunze si roade. Atunci este complet. Daca ai vedea un pom numai cu roade si nici o frunza, nu te-ai mira unde-i podoaba? Este bine sa aiba si uniforma cea dinafara si roada dinlauntru, ca sa-l vada pe crestin asemenea unui pom care-i incarcat de roade, dar are si frunze.

Parinte, sunt unii care asculta slujba la radio sau la televizor si nu mai merg la biserica. Este bine?

Cine te-a invatat sa stai la televizor in timpul Sfintei Liturghii? Sau sa te culci pe pat si sa vezi Liturghia la televizor. Sa crezi tu ca aceea o asculta Dumnezeu! La Liturghie trebuie sa ai simtire, sa vii in biserica, sa asculti cu urechile tale, sa stai cu mare frica de Dumnezeu si sa plangi.

Cum ai sa plangi si ai sa te rogi, daca tu asculti slujba la televizor tolanit pe perna? Aceea-i ascultare de slujba? Aceea-i batjocura de cele sfinte!

Toata fapta, zice Eclesiastul, toata fapta o va aduce Dumnezeu la judecata si va rasplati fiecaruia dupa faptele lui.

Parinte Cleopa, am gasit in Filocalie ca poti sa-ti dai seama de starea duhovniceasca in care te gasesti, dupa visuri. Cum vedeti Sfintia voastra?

Care sunt visurile? Daca te tulbura visurile pacatoase cu femei, sa stii ca esti patimas si ai nevoie de rugaciune multa si de infranare.

Daca te tulbura visurile maniei si ai spaima mare prin visuri, sa stii ca esti biruit de manie.

Daca vin visuri din partea rationala, pentru ca iti incurca intelegerea Scripturii si-ti da credinta stramba si hula si nebunie si eres si uitare, sa stii ca nu esti lamurit in intelepciune.

Iata ce spune Sfantul Maxim: "Cand stapanesc in suflet doua virtuti, dragostea si infranarea, nici un vis nu poate sa-l insele pe om. Dragostea ucide toate visurile care sunt din partea manioasa si rationala, si infranarea ucide pe cele din partea poftitoare. Cand se intalnesc aceste doua virtuti in om, nici un vis nu-l mai poate insela".

Parinte, daca superi pe fratele tau fara sa vrei, si vezi ca se necajeste si iti ceri iertare de la el, dar el ramane cu manie asupra ta, ce sa faci?

Tu fa-ti datoria si sa zici: "Iarta-ma, frate, ca am gresit!" Si el, daca nu te iarta, asupra lui ramane pacatul. Tu ti-ai cerut iertare, ti-ai facut datoria. Si daca nu te iarta, el raspunde, ca nu mai poate zice "Tatal nostru".

Ai vazut ce spune in Pateric. Doi frati de-o mama, calugari, veniti la manastire, au trait in pustie 30-40 de ani si nu s-au sfadit niciodata. Se duceau dracii la satana si ziceau: "Sunt doi calugari si au dragoste mare si sinceritate si iubire intre ei si nu putem sa-i facem sa se sfadeasca". Dar un drac mai mare zice: "Eu ii fac sa se bata!" Era unul dintre aceia mesteri, ca si ei sunt si prosti si mai destepti - soldati, capitani, generali, de tot felul.

Cand stateau fratii amandoi la rugaciune, linistiti in chilia lor, apare dracul. La unul s-a aratat porumbel si la unul s-a aratat cioara. Cel care a vazut cioara, a zis:

- Mai frate, uite o cioara!

- Mai, dar tu nu vezi ca-i porumbel?

- Mai, dar tu esti chior, nu vezi ca-i cioara? De cand erau ei, nu vorbisera asa.

- Tu esti chior! Nu vezi ca-i porumbel? Si-i da o palma celuilalt. Atunci acela a zis:

- Iarta-ma, frate!

Cand a zis "Iarta-ma", n-a mai vazut nici cioara, nici porumbelul. Era dracul! Atunci au cunoscut ca sunt batjocoriti.

Si degeaba i-a facut sa se bata, ca au cerut iertare unul de la altul. Au cerut iertare si tot ei au ramas mai mari decat dracul. Dracul niciodata nu zice "iarta-ma".

Prea Cuvioase Parinte Cleopa, pentru cei ce au murit nespovediti, se mai poate face ceva?

Care au murit nespovediti si neimpartasiti toata viata, nu mai au legatura cu Biserica. In fundul fundului iadului se duc. Daca vezi ca au murit necununati, care au trait necununati, sau cei ce mor nespovediti si neimpartasiti de ani de zile, nu mai poti sa te rogi pentru ei. Daca au trait in preacurvie nu poti sa-i unesti cu Biserica!

Dar stiti cum ii mai poti ajuta? Cu un pomelnic sobornicesc. Biserica noastra, asa a ramas cu traditia de la apostoli, se roaga in doua feluri: soborniceste si nominal. Ati vazut preotul, cand incepe dupa "liturghia celor chemati"? ...Sa le descopere lor Evanghelia dreptatii. ...Sa-i uneasca pe dansii cu Sfanta sa soborniceasca si apostoleasca Biserica...

Pentru cine se roaga atunci Biserica? Pomeneste pe cineva? Se roaga pentru evrei, pentru turci, pentru chinezi, pentru toate popoarele lumii, sa le descopere Dumnezeu Evanghelia dreptatii.

In felul acesta se face, am gasit scris, pentru cei care mor nespovediti de multa vreme sau in pacate de moarte. Daca stii ce preot l-a botezat, si-i mort, pui preotul acela; si ce preot l-a cununat, daca a fost casatorit, daca-i mort; si nasii lui de botez; rudeniile spirituale. Ii pui pe aceia, fara sa-i pui numele la acesta, si zici: "si cu tot neamul lor cel adormit". Aici intra si el, ca este botezat si este fiu duhovnicesc al lor.

Asa se poate face pomelnic pentru acei ce traiesc toata viata necununati, nespovediti, neimpar-tasiti sau in alte pacate grele. Putem sa-i punem pe acestia, dar fara nume, soborniceste.

Dumnezeu poate sa-i miluiasca si pe diavoli?

Ingerii rai au cazut fara trup si ce este pentru om moartea, aceea este pentru ingeri caderea. Ingerii dupa cadere nu se mai pot intoarce, iar omului din cauza trupului i s-a dat pocainta pana la moarte, pana la ultima suflare. Daca se pocaieste, il primeste Dumnezeu si poate sa-l faca din om asemenea cu dracii, inger si Dumnezeu dupa dar, sa-l ridice in cer.

Caci pentru neputinta trupului S-a rastignit Dumnezeu si a venit si S-a imbracat in trup, ca sa ridice firea noastra, nu pana la ingeri, nu pana la heruvimi, ci pana la dreapta Tatalui. Pe scaunul Dumnezeirii sta firea omeneasca, acolo unde este Iisus Hristos.

Aceasta este in ciuda satanei. Caci ce a zis Dumnezeu? L-ai scos pe om din rai? Am sa indumnezeiesc firea omeneasca si am s-o ridic in cer si am sa Ma imbrac in firea lui si am sa stau pe scaun cu Tatal si ai sa vezi floarea aceasta pe care ai stricat-o in rai si ai corupt-o, ca sta pe tronul Dumnezeirii. Acesta-i lucrul lui Dumnezeu si razbunarea Lui pentru pizma satanei.

Parinte, cum trebuie judecata o fapta?

Sfantul Maxim spune: "Este feciorie si rugaciune si milostenie si ascultare si infranare care sunt uraciune inaintea lui Dumnezeu, cand acestea nu se fac dupa voia Lui".

Pavel Apostolul ne-a spus: Ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, sa fie spre slava lui Dumnezeu. Dumnezeu nu se uita la ceea ce facem noi. Fapta buna are trup, are si suflet. Trupul faptei bune este sa postesc, sa ma rog, sa fac metanii, sa fac milostenii, sa ma marturisesc, sa sfatuiesc. Acestea sunt trupul numai. Iar sufletul faptei bune este scopul cu care fac eu fapta buna.

Sfantul Ioan Scararul spune: "Ia seama, ca scopul este intreit. Unul il lauda pe altul, ca sa castige ceva de la dansul; ori bani ori altceva. Altul se face prieten cu cineva, ca-i da bani. S-a facut prieten pentru bani. Se poarta cu lingusire si il lauda, ca sa capete parale. Altul are prietenie cu o femeie, o fata pe care o iubeste cu iubire de patima, trupeasca.

Toate acestea sunt scopuri dracesti, ale iubirii de trup, ale iubirii de slava si ale iubirii de bani. Ai vazut scopuri dracesti? Si daca fapta ai facut-o cu scopul acesta, ea trece totdeauna de partea scopului. Se face una cu el. Se face uraciune inaintea lui Dumnezeu, ca nu-i spre slava Lui. Ci este cu scopul de a dobandi, ori fata aceea pe care o iubeste cu patima, ori banii, ori lauda de la oameni.

Cand se face fapta buna cu scopuri de acestea, este uraciune la Dumnezeu. Ca a pierdut omul tot, din cauza ca le face cu alt scop. Nu cu scopul de a placea lui Dumnezeu si a i se ierta pacatele, ca sa se mantuiasca. Deci, intru toate trebuie ispitit scopul!

Parinte, de ce le-a spus Mantuitorul ca: Despre ziua si de ceasul acela (cand o sa vie sfarsitul) nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal? Se putea sa nu stie Fiul, daca este de o fiinta cu Tatal?

Daca proorocii au avut atata intelepciune duhovniceasca in trup si au stiut viitorul, cum nu putea Hristos sa stie sfarsitul lumii? Iata ce spune Sfantul Andrei si dumnezeiescul Maxim Marturisi-torul in privinta nestiintei Fiului despre sfarsitul lumii: "Ca nici Fiul nu stie, luat dupa firea omeneasca, adica dupa firea simpla, asa cum o purtam noi, fara Duhul Sfant si fara sufletul Lui cel indumnezeit". Cum nu stim nici noi ce are sa fie maine, asa nu stie nici Hristos ca om.

Si alta pricina pentru care a zis Hristos ca nu stie nici Fiul, a fost aceasta: Antihrist cand va veni, se va da pe sine ca este Fiul lui Dumnezeu si oamenii vor zice: Iata vine sfarsitul, ca nu ploua, ca-s necazuri, ca-s chinuri. Si atunci cei credinciosi sa nu se lase inselati de Antihrist, care va zice ca el este Fiul lui Dumnezeu si ca el stie de sfarsitul lumii, ci sa zica: "Noi stim din dumnezeiasca Scriptura ca despre sfarsitul lumii nici Fiul nu stie, si tu de unde stii?" Asa zice Sfantul Andrei. Adica de aceea a zis Fiul ca nu stie, nu pentru ca nu stia, ca nu se putea sa nu stie, daca El Insusi este Intelepciunea si Cuvantul lui Dumnezeu.

Dar, fratii mei, gandindu-ne la sfarsitul lumii, sa ne gandim la sfarsitul nostru. N-avem treaba cand are sa fie sfarsitul lumii. Poate are sa fie peste 100 de ani, poate peste 1000. Cand o vrea Dumnezeu. Noi sa ne gandim la sfarsitul nostru. Sfarsitul meu e sfarsitul lumii. Daca eu mor peste un ceas, ce-mi pasa mie, sau ce ma priveste ca lumea va mai trai. Daca eu ma duc la groapa maine, pentru mine lumea s-a terminat si eu ma duc in lumea cea vesnica. Cu ce ma duc? Cu ce am pus in traista! Cand pornesti la drum, ti-ai pus merinde de acasa, ti-ai pus ceapa, ti-ai pus cozonac, ti-ai pus sticla cu vin, ti-ai pus incaltari, ti-ai pus brau, ti-ai pus caciula, ti-ai pus bundita de frig. Toate ti le-ai pus in traista. Cand stai la popas, ce scoti din traista? Ce-ai pus, nu? Aceea si gasesti.

Vom gasi un pahar de apa dat in numele Domnului, o vorba buna, o milostenie facuta. Daca am ajutat pe fratele nostru, daca ne-am rugat pentru cei ce ne-au necajit sa le faca Dumnezeu bine, nu rau; daca n-am pomenit numele diavolului, daca ne-am rugat, daca am postit, daca am privegheat, daca am citit dumnezeiestile Scripturi, daca am ajutat pe cel necajit, pe cel sarman, daca am imbracat pe cel gol, daca am primit pe cel strain. Toate le vom gasi daca le-am pus in traista, pe drumul cel vesnic.

De la nastere la mormant - zice un filozof grec - este o clipa. Cel ce a vazut nastere, vede si groapa, negresit. Ne-am nascut, trebuie sa murim in chip sigur. Pornim de la nastere si numai pana la groapa ajungem. De aceasta suntem siguri. A rasarit soarele, merge la amiaza, merge la apus, aceasta este viata noastra. Am rasarit in nastere. Inaintam negresit si asfintim in moarte. Aceasta sa ne fie pururea in minte. Toti murim, cum zice Isus Sirah. Toti murim, dar avem un drum la mijloc, nu stim cat.

De aceea Hristos a spus: Luati aminte, privegheati si va rugati, ca nu stiti cand va fi acea vreme! Eu stiu ca am sa mor, dar nu stiu cand. Acesta-i lucru infricosat. Poate acum, poate peste un ceas si ce am sa iau cu mine? Ingerul pazitor care m-a indemnat sa fac bine si faptele mele bune sau rele, acelea merg cu mine si prin vami si la Hristos si la judecata. Deci, fratii mei, sunteti un grup de oameni, nu stiu de unde ati aparut. Hotarat, ingerul vostru v-a adus aici. Ati auzit o predica. Am voit sa va spun si eu ceva, sa spuneti si la altii. Fericit si de trei ori fericit este crestinul acela care in fiecare ceas si in fiecare zi pune ceva in traista pentru veacul viitor. Cele ce le pune sunt faptele lui cele bune.

Cand vom calatori, cand vom merge la vami, cand vor veni dracii sa spuna cuvintele si lucrurile si gandurile noastre, sa putem arata si noi: da, am facut rau, dar m-am spovedit la duhovnic. Cine se spovedeste la duhovnic, Duhul Sfant sterge de la el tot ce a facut. Sa aratam la judecata: da, am facut rau, dar am facut si milostenie, am facut si metanie, am tinut si post, m-am spovedit, am facut mila cu cel sarac, am ajutat, am vorbit de bine, am iertat pe cel ce mi-a gresit. Sa le aratam si noi acestea ca sa se puna in cumpana cele bune si cele rele.

Astfel, de trei ori fericit va fi sufletul acela care se pregateste pentru drumul cerului. Ce spune Hristos? Impaca-te cu parasul tau cat esti pe cale. Care este parasul? Constiinta noastra. Nu vezi? Daca ai facut un lucru mic, daca ai gresit cu cuvantul, constiinta te mustra. De ce ai zis rau de altul? Daca ai batut, daca ai mintit, daca ai furat, daca ai blestemat, daca ai luat lucrul altuia, in orice te mustra constiinta. Constiinta iti spune tot ce-ai facut.

Constiinta este glasul lui Dumnezeu in om. Acesta este parasul. El ne paraste de pe acum si daca ne impacam cu el, este bine. Iar impacandu-ne cu parasul acesta, ne impacam cu Dumnezeu, ca-i glasul Lui. Si cu el ne putem impaca daca ne spovedim, daca ne pare rau pentru cele ce am facut si ne hotaram sa facem fapte bune si sa le punem in locul celor rele de mai inainte. Asa ne impacam cu parasul. Zice Scriptura: "Impaca-te cu parasul tau cat esti pe cale". O cale este viata de acum. Viata de aici se numeste cale pentru ca intr-una calatorim pe ea. Milioane de milioane de oameni calatorim pe ea de la nastere la groapa. Ce spune Duhul Sfant in catisma a saptesprezecea? Fericiti cei fara prihana in cale, care umbla in legea Domnului.

Auziti pe cine-i fericeste Duhul Sfant: pe cei ce in aceasta cale, adica de la nastere pana la moarte, sunt fara prihana, adica fara pacate, pe cei ce calatoresc in calea Domnului. Fericit barbatul care se teme de Domnul; intru poruncile Lui va voi foarte. Cel ce se teme de Dumnezeu in calea vietii acesteia, se teme sa gandeasca rau si sa vorbeasca rau si sa faca rau mai departe. Cel ce are frica de Dumnezeu, are toata intelepciunea. Caci spune Solomon: Frica Domnului este intelepciune. David o numeste incepu-tul intelepciunii. Iar Isus Sirah zice: Frica Domnului, mai presus de toata intelepciunea a covarsit.

Omul care se teme de Dumnezeu este mai presus decat toti inteleptii veacului. Dar Sfantul Ioan Gura de Aur zice: "du-te, omule, la mormant, stai acolo si cugeta la cel ce a murit. Ca maine sa stii ca te vei face ca el". La mormintele din cimitir vei invata mai mult decat toate scolile filozofilor din lume. Cel mai intelept om din lume este cel care cugeta la moarte. Dar de ce? Caci spune Isus Sirah: Fiule, adu-ti aminte de cele mai de pe urma ale tale si in veac nu vei gresi.

Daca cugetam ca vom muri, sigur ca ne masuram cuvintele, gandurile si faptele noastre si nu avem nevoie de frica oamenilor. Stim ca Dumnezeu este pretutindeni si stie si gandurile noastre, si de frica Lui noi facem fapta buna. De trei ori fericiti sunt aceia care in viata aceasta scurta se ingrijesc de suflet si se impaca cu Dumnezeu.

A trait Adam 930 de ani si la moartea lui l-a intrebat ingerul: "Adame, cum ti s-a parut viata?" "Asa, Doamne, cum ai intra pe o usa si ai iesi pe alta". Saptezeci de ani ai nostri ca panza unui paianjen s-au socotit, caci ce este oare mai slab ca panza paianjenului? Zilele anilor nostri saptezeci de ani; iar de vor fi in putere optzeci de ani, si ce este mai mult decat acestia, osteneala si durere. Ati auzit aceasta in Psaltire. Viata noastra trece in foarte scurta vreme. Drumul nostru este foarte scurt.

Deci, de trei ori sunt fericiti cei care in calea aceasta scurta isi strang merinde pentru drumul spre cer. Amin.

Carti Ortodoxe

Cuprins