5. PERSONALITATI MARCANTE, BISERICESTI SI LAICE INMORMANTATE IN BISERICA VOIEVODALA DE LA MANASTIREA NEAMT

• « Inapoi

Catedrala stefaniana de la Manastirea Neamt, sfintita in anul 1497, de Mitropolitul Teoctist al II-lea, fost staret de Neamt, este - dupa cum am vazut - un monument istoric de exceptie in istoria bisericeasca, marturie a arhitecturii vechi moldave, un adevarat locas de referinta pentru alte ctitorii voievodale, care intruchipeaza perfectiunea stilului stefanian fiind astfel socotita a fi prototipul cel mai reusit al ctitoriilor voievodale din toate timpurile. Biserica stefaniana adaposteste, pe langa adevaratele tezaure pastrate in tainite si colectii, o serie de morminte ale unor slujitori bisericesti si personalitati laice avand toti un numitor comun si anume lucrarea de ctitori ai spiritualitatii, culturii si artei neamului romanesc, ca adevarati strajeri neinfricati ai Ortodoxiei, fauritori de lege si aparatori de neam si tara.

In cele ce urmeaza, ne vom ocupa, conform datelor istorice vechi si celor oferite de cercetari mai noi, sa prezentam cronologic si biografic intr-o maniera sintetica, atat cat este posibil si usor de retinut, aceste personalitati care au fost legate mai mult sau mai putin spiritual de acest stravechi sanctuar si leagan al Ortodoxiei si culturii noastre romanesti, fie ca s-au atasat de acesta inainte sau dupa ctitorirea bisericii voievodale a lui Stefan cel Mare si Sfant. Unele din aceste personalitati indeplinind functii de conducere in cadrul obstei de aici sau in alte obsti, iar altele cunoscand frumusetea si insemnatatea spirituala si culturala din aceasta vestita asezare monastica, s-au legat cu trup si suflet pentru vesnicie.

Inainte de a incepe prezentarea propriu-zisa a acestor personalitati vreau sa precizez ca cele care premerg paisianismului ne pot inlesni intelegerea rolului pe care Manastirea Neamt l-a avut inainte si dupa Stefan cel Mare si Sfant. Apoi, ne incredinteaza ca rodirile duhovnicesti din marea lavra nemteana n-au lipsit niciodata. Ortodoxia romaneasca a fost dintotdeauna roditoare incat paisianismul a adunat toate aceste rodiri si le-a dat un nume. Pilda celor din vechime, prin paisianism, s-a facut lucratoare; a alimentat ravna celor ce au fost insufletiti de curentul innoitor al paisianisniului pana in zilele noastre.

In concluzie sirul acestor personalitati poate fi impartit in trei etape: Prima pana la Cuviosul Paisie Velicicovschi, de fapt si cea mai lunga; a doua fiind cea formata din ucenicii directi si indirecti ai Staretului Paisie, iar a treia cea pe care o va inaugura Patriarhul Nicodim in prima jumatate a secolului al XX-lea si care s-a constituit intr-un raspuns ferm al vietii monahale la amenintarea ateismului comunist. Aceasta din urma este si cea mai scurta dintre toate, dar si cea care ne oglindeste concret ca paisianismul este un raspuns la umanismul ateu zamislit in secolul lui Voltaire si impus de Revolutia franceza, cu atat mai mult cu cat ea a fost incununata de proslavirea intru sfintenie a Cuviosului Ioan Iacob de la Neamt. Felul cum rugaciunea care a ars in candela aprinsa de Cuviosul Paisie Velicicovschi in lavra nemteana ne poate lamuri multe din dimensiunile duhovnicesti ale luptei pe care manastirile Moldovei au dus-o, prin duhovnicii lor dar si prin vrednicii stareti care le-au condus, impotriva atacului pe care regimul comunist l-a declansat impotriva Bisericii si a credintei strabune. Aceasta a treia perioada din istoria Manastirii Neamt a dat Ortodoxiei romanesti pe Cuviosul Ioan Iacob si atatia cuviosi care au trait in manastirile nemtene, carora Parintele arhimandrit Ioanichie Balan le-a inchinat atatea pagini, sintetizate in recentul Patenic al manastirilor nemtene.

Cum spuneam, nu trebuie uitat ca acestei perioade ii apartine si apreciata Academie duhovniceasca, datorata Parintelui Cleopa de la Sihastrie, reprezentata nu numai de cei doi mari mitropoliti ai Bisericii noastre, dar si de Parintii Arhimandrit Ioanichie Balan si Protosinghel Petroniu Tanase. Aceasta academie a determinat cel putin doi teologi catolici italieni sa-si consacre munca de intocmire a tezelor de doctorat studierii paisianismului din Tarile romane.

Vom incepe asadar sirul acestor prezentari cu o personalitate bisericeasca de prim rang:

Iosif I Musat, Mitropolit al Moldovei si Sucevei inainte de 1386. Este considerat ca "intaiul adevarat egumen al Manastirii Neamt", cu metania de aici. Dupa 1398 (c. 1401) este recunoscut oficial de Patriarhia ecumenica. El este si cel mai mare ctitor al Manastirii Neamt. Se pare ca ar fi din neamul voievodului Petru I Musat (1375-1391). In timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432) participa la aducerea moastelor Sfantului Mare Mucenic Ioan cel Nou (1402) de la Cetatea Alba la Suceava - pe atunci capitala Moldovei. Spre sfarsitul vietii sale a primit schima mare sub numele de Iosif.

Se crede ca a incetat din viata, la cumpana dintre anii 1415-1416, "la postrigul sau Manastirea Neamt si a fost ingropat in biserica lui Petru I Musat, de unde mai tarziu va fi mutat in biserica voievodala a lui Stefan cel Mare si Sfant in gropnicul mare", cu care prilej piatra de mormant se va fi pierdut. A fost foarte atasat de Manastirea Neamt, pe care tot timpul a sprijinit-o material si spiritual, unind-o cu Manastirea Bistrita sub carmuirea aceluiasi staret Dometian (1407-1415).

Stefan al II-lea Voievod, fiul lui Alexandru cel Bun, nascut in anul 1411. "Domneste impreuna cu fratele sau Ilias I: 1432-1433; iar intre anii 1435-1442 va domni singur sau asociat intre anii 1433-1447." A fost casatorit cu Maria fiica boierilor Limbadulce, acest fapt fiind atestat de un document din 4 aprilie 1435. Din aceasta casatorie rezulta doi copii: un baiat Alexandru si o fiica Alexandra. In timpul domniei sale, care spre sfarsit devine foarte critica, se poate vorbi si de o anume inflorire economica pentru ca, in anul 1440, acesta a intreprins unele lucrari de restaurare la Cetatea Alba. A fost ucis de Roman al III-lea, nepotul sau, in anul 1447, la 13 iulie, si a fost ingropat in fosta gropnita, in naos, in zidul de nord. Lespedea de mormant a fost pusa de Stefan cel Mare si Sfant. Inscriptia de pe lespedea de mormant este in limba slavona, avand urmatorul continut: "Acest mormant l-a infrumusetat Io Stefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu, Domn al Tarii Moldovei, fiul lui. Bogdan Voievod, unchiului sau Stefan Voievod, fiul batranului Alexandru Voievod pe care l-a omorat... si a fost ingropat in anul 6955(1447), luna iulie in 16."

Grigorie Tamblac. "Originea si biografia sa este foarte controversata (unii sustin ca este bulgar, altii ca ar fi sarb, iar altii macedonean de origine aromana-vlah). Asa cum este prezentat de mai multi istorici in scrierile lor, a stat si la Manastirea Neamt unde a fost egumen si indrumator de scoala, pana cel mult la finele anului 1406." Inainte de aceasta data il intalnim la Suceava, la curtea lui Alexandru cel Bun; cu prilejul aducerii moastelor Sfantului Marelui Mucenic Ioan cel Nou rosteste o cuvantare celebra: Despre viata si patimile Sfantului Marelui Mucenic Ioan cel Nou, devenita mai tarziu prima opera originala cunoscuta in Moldova, care a aparut mai apoi in 31 de copii. Cea mai veche fiind elaborata in Manastirea Neamt, la anul 1439, de catre cunoscutul caligraf Gavriil Uric, de pe originalul lui Grigorie Tamblac care s-a pierdut.

Amintim cateva din lucrarile sale: Panegiricul Patriarhului Eftimie; caruia i-a fost ucenic; Povestire despre stramutarea moastelor Sfintei Parascheva de la Tarnovo la Vidin, Panegiricul mitropolitului Ciprian al Kievului si altele. Operele lui Grigore Tamblac scrise la Suceava detin un loc insemnat in istoria literaturii noastre bisericesti si in cultura veche romaneasca. Dupa anul 1439 nu ne mai parvin nici un fel de insemnari despre acest mare carturar decat cea a lui Narcis Cretulescu. Acesta consemneaza: "In pridvor pe pardoseala din dreapta este gropnicul celebrului carturar Grigorie Tamblac, care intai a fost mitropolit al Kievului, apoi egumenul Manastirii Neamtului intre anii 1439-1449".

Micota Parcalabul de Neamt. "Acesta este fiul lui Micotea, capitan de Cetatea Neamtu, ingropat in pridvorul cel mic in coltul de nord-vest." Potrivit insemnarii de pe lespede aflam urmatoarele date:

"Acest mormant este al robului lui Dumnezeu Micota Parcalabul de Neamt si i l-a impodobit Io Stefan Voievod, Domn al Tarii Moldovei. A raposat si a fost ingropat aici la anul 7003 (1495) luna lui octombrie 1 zile." Intai a fost inmormantat in pronaos. Ulterior piatra de pe mormant a fost stramutata in pridvor. Nu se cunosc imprejurarile si motivele care au dus la aceasta stramutare a acestei lespezi de mormant.

Teoctist II, Mitropolitul Moldovei si Sucevei, cu metania de Neamt, fost egumen al acestei manastiri. Pe vremea staretiei sale se construieste si se sfinteste actuala biserica voievodala "Inaltarea Domnului". Acesta urca treptele ierarhiei bisericesti "ajungand mai intai" episcop de Roman (c. 1500-1508) si apoi Mitropolit al Moldovei si Sucevei (1508-1528). A daruit manastirii sale de metanie o Evanghelie, care are lungi insemnari despre lupta de la Cosmin (1497) si despre sfintirea bisericii lui Stefan cel Mare de la Neamt. S-ar crede ca a fost ucenic al lui Teoctist I. Inainte de moarte a imbracat marea schima monahala si a primit numele de Teodor. A murit la 16 ianuarie, in Suceava, si a fost adus si inmormantat la Manastirea Neamt. Slujba inmormantarii a fost oficiata de Dorotei, episcop de Roman, si Teofan, episcop de Radauti, ucenici ai celui raposat. Este ingropat in pridvorul mic in coltul de sud-est al peretelui (imediat la intrarea principala dupa usa), in dreapta. A daruit manastirii o serie de obiecte pretioase, fiind inscris in pomelnice si sinodice.

Piatra de pe mormantul sau nu se mai pastreaza, iar inscriptia de pe perete este ambigua, deoarece cand s-a sfintit biserica el era inca egumen. Am crede ca in inscriptie se spune ca "in timpul staretiei caruia s-a sfintit biserica". Piatra din dreptul inscriptiei apartine lui Pavel, episcop de Roman, mort in 1639.

Hariton, egumen cu metania de Neamt. Acesta a urmat la conducerea manastirii dupa Teodosie I (1531-1534), care a ajuns apoi episcop de Radauti. Hariton egumenul a staretit foarte putin; din anul 1534 pana in 1536, anul care marcheaza trecerea sa la cele vesnice. A fost ingropat in pridvorul mic din biserica voievodala in partea stanga spre centrul peretelui de vest. O lespede de piatra cu insemnari chirilice, in dreptul careia pe perete se afla o inscriptie cu caractere latine, indica locul unde a fost ingropat Parintele Kir Hariton. Inscriptia de pe lespedea de mormant are urmatorul continut:

"Aici zace raposatul fost egumenul Chir Hariton, raposat in anul 7044 (1536), luna aprilie in 7 zile, in zilele Pastilor; eu ...Stefan...ieromonah am pus aceasta piatra."

Pavel, fost egumen al Manastirii Neamt, cu metania in lavra nemteana. In pomelnicul breslei meseriasilor din Roman apare sub numele de "Pavel de Neamt". Ajunge episcop la Husi (c. 1619-1620) si apoi la Roman, unde pastoreste in doua randuri (1622-1627 si 1627-1639). S-a retras la Neamt si a incetat din viata in 1639, fiind inmormantat in gropnicul mare "litier" (adica unde se savarseste slujba Litiei). Piatra sa de mormant se gaseste imediat dupa usa de la intrare, in dreapta, unde se crede ca este ingropat si Mitropolitul Teoctist II. Aceasta piatra a fost mutata aici in timpul unor lucrari din anul 1883. In privinta stramutarii acesteia nu detinem date care sa motiveze sau sa explice acest fapt.

Moisei (Aftanasie...), "capitan de lefegii de la Cetatea Neamtu, ctitor mare al Sfintei Manastiri Neamt. A donat mosiile Cotova, Visoca, Burdujeni (Pelinei) si Cencicautii..." A raposat la 14 noiembrie, anul 1703, si a fost ingropat in gropnita propriu-zisa, unde acum se afla mormantului Cuviosului Paisie. Se crede ca ar fi fost din partile Bucovinei. Ceea ce ne face sa afirmam acest fapt este denumirea mosiilor donate Manastirii Neamt.

Teofil, cu metania de Neamt, egumen al Manastirii intre anii 1725-1742. "Potrivit pomelnicului din catastiful breslei meseriasilor din Roman in anul 1735, ajunge episcop la Husi (c. 1735-1742) si apoi episcop de Roman (1743-1747)". La fel ca si inaintasii sai, a fost ctitor al Manastirii Neamt, "refacand zidul vechi al incintei si construind un rand de chilii noi." Parintii lui s-au calugarit aici la Manastirea Neamt. Tatal s-a numit Ghedeon, iar mama Salomia. A incetat din viata la 1 septembrie 1747 si a fost ingropat in pridvorul mic. Pe lespedea de mormant este scris: "Aici sub aceasta piatra odihneste Parintele nostru Teofil, episcopul Romanului + 1747."

Ioanichie, fost episcop de Roman. in anul 1747 la 15 septembrie ii urmeaza la episcopat lui Teofil. Avea metania de la Neamt, iar locul nasterii este satul Tutcani, comuna Bahna, impreuna cu un frate al sau ctitoresc schitul Vovidenia din preajma Manastirii Neamt, care pe vremuri se numea Slatiorul. Ambii frati au fost egumeni la Manastirea Neamt. Ioanichie a slujit la manastire intre 1746-1747, iar Nicolae intre 1756-1758. Fata de fratele sau Nicolae, Ioanichie se distinge in activitatea sa de episcop, prin initiative si infaptuiri gospodaresti. A daruit Manastirii Neamt foarte multe odoare si a ctitorit chiar un paraclis cu hramul "Sf. Ioan Botezatorul", care nu mai exista. La moartea sa Ioanichie a fost adus si inmormantat in pridvorul mic din biserica voievodala. Pe lespedea sa de mormant este scris: "Aici odihneste Preafericitul Parintele nostru Chir Ioanichie episcopul Romanului, ctitor Sfintei Manastiri Neamtu, care s-a pristavit la anul 7277, ghenar 15 (1769). S-au sapat si infrumusetat dupa 33 de ani a raposarii Prea Sfintiei Sale, cu cheltuiala monastirii prin staruinta staritului Dosoftei in zilele Prea Inaltatului Domn Alexandru Nicolai Sutu Voevod, la anul 1802, iunie 20."

PAISIE (Ieroshimonah si Arhimandrit), staretul Sfintelor Manastiri Neamtu si Secu (este vorba de Sfantul Paisie de la Neamt), una dintre marile personalitati bisericesti care a initiat curentul de reinnoire si revigorare a vietii monahale si culturale din aceasta manastire, ca si din alte manastiri pe unde a trecut. S-a nascut in Poltava (Ucraina) la 21 decembrie 1722. Tatal sau se numea Ioan si era preot slujitor la catedrala "Uspenia" din acel oras, iar mama sa se numea Irina, care spre sfarsitul vietii sale se calugareste la manastirea "Pocrov", din acel oras, primind numele de Iuliana.

Ramane orfan de tata la varsta de 4 ani, invata carte la scoala parohiala, ajutat de fratele sau Ioan care era preot. Dupa moartea fratelui sau se inscrie la Academia duhovniceasca de la Kiev, care a fost infiintata de Mitropolitul roman Petru Movila, dar nu reuseste sa termine studiile. In anul 1740 intra in Manastirea Liubetchi dupa care va face un fel de periplu pe la mai multe manastiri, iar in cele din urma - din dorinta duhovniceasca, la recomandarea unui mare pastor, a venit la noi in tara, stabilindu-se la Dalhauti, unde a stat cativa ani, apoi s-a mutat la Traisteni si Carnul. Se va intalni cu Staretul Vasile de la Poiana Marului si cu alti parinti duhovnicesti, care deja traisera o vreme la Athos si care aveau o influenta atonita puternica.

Datorita sfaturilor primite de la acesti parinti, el va pleca in vara anului 1746 la Sf. Munte Athos. Se stabileste la Manastirea "Pantocrator", unde nu peste mult timp il va urma si staretul Vasile, care il schimniceste pe Platon cu numele de Paisie. Aduna multi ucenici datorita calitatilor sale duhovnicesti, numarul lor ajungand la 64. Acestia staruiau pe langa parintele lor duhovnicesc Paisie sa primeasca Sfanta Taina a Preotiei. Un episcop Grigore il hirotoneste ieormonah in 1758.

Din cauza lipsei de chilii si a altor conditii revine in tara, indreptandu-se spre Iasi; Mitropolitul Gavriil Calimachii ii ofera Manastirea Dragomirna.

In aceasta manastire va intocmi un indreptar duhovnicesc, care cuprindea 28 de puncte referitoare la viata calugareasca. Se va ocupa cu administratia, cu activitatea carturareasca de talmacire din greceste in slavoneste si romaneste a marilor traitori asceti: Antonie cel Mare, Isaia pustnicul, Marcu Ascetul, Teodor Staretul si altii, ajutat in mod deosebit de aceeasi renumiti ucenici Ilarion, Macarie si Onorie. In 1775, cu blagoslovenia Mitropolitului Gavriil Calimachi, impreuna cu 200 de ucenici, se stabileste la Manastirea Secu, fiind invitat de egumenul Eftimie. Si aici continua aceeasi activitate carturareasca, culminand cu, pravila si celelalte ascultari, punand la cale organizarea unei scoli unde tinerii monahi sa invete limba greaca in vederea sustinerii lucrarii de traducere din Sfintii Parinti, dar lucrul acesta nu se infaptuieste, drept pentru care va trimite cativa calugari capabili la Bucuresti, pentru a invata limba greaca.

In anul 1779, Voievodul Moldovei Constantin Moruzi trimite Sfantului Paisie o serie de ajutoare materiale cu scopul de a incuraja lucrarea culturala. Datorita asezarii sale geografice si spatiului restrans de la Manastirea Secu, la insistenta voievodului, a boierilor si a Mitropolitului Gavriil Calimachi, Paisie se va stabili la Manastirea Neamt. Aici a inceput lucrarea masiva de revigorare si reinnoire a vietii monahale. La fel, aici va continua sirul traducerilor si imbinarea armonioasa a pravilei de rugaciune cu ascultarile.

Manastirea devine in scurt timp un stup urias. Toti cei 700 de ucenici urmau intru toate pe dascalul lor. S-au alcatuit peste 300 de manuscrise, dintre care circa 40 le-a alcatuit insusi Staretul Paisie, care in tinerete deprinsese si mestesugul zugravirii de icoane si tehnica de sapare in arama a icoanelor, in felul acesta, cu osteneala si contributia lui si a parintilor ascultatori, Manastirea Neamt a trait o epoca de mari transformari duhovnicesti si culturale. Cultura teologica mistica de aici va atrage pe multi admiratori. Pentru aceste merite este ridicat la rangul de Arhimandrit fiind hirotonit de Arhiepiscopul Ambrozie, in 1791. Dupa recunoasterea meritelor sale uriase, el continua cu mai multa ravna sfanta lucrarea masiva de primenire duhovniceasca si reinnoire spirituala si culturala de la Manastirea Neamt, necrutandu-si trupul sau de osteneli duhovnicesti si carturaresti. Slabit si batran, in ziua de 15 noiembrie 1794 trece la Domnul.

Inainte de moarte, in 1793, ii va aparea lucrarea de capetenie Dobrotoliubie = Filocalia, la care a ostenit ani de-a randul.

A fost canonizat mai intai de Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse, apoi de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane la 22 iunie 1992 si s-a fixat in calendarul Bisericii Ortodoxe Romane ca zi de pomenire ziua de 15 noiembrie (care a devenit in Mitropolia Moldovei si Bucovinei cu aprobarea Sinodului mitropolitan drept ziua de consfatuire a Mitropolitului Moldovei cu soborul staretilor si egumenilor). Activitatea desfasurata de el si ucenicii lui a avut un rol determinant in cadrul miscarii de reinnoire si revigorare a monahismului romanesc si de promovare a culturii vechi si mai ales a traducerilor patristice. Timpul petrecut de el la Neamt reprezinta "apogeul activitatii sale", care va incununa cea de-a doua etapa de inflorire din istoria Manastirii Neamt, cu largi influente in reinnoirea si inflorirea vietii monahale, culturale si artistice din tara si pana in nordul proslavnic al manastirilor rusesti.

Din initiativa I.P.S. Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei, in anul 1997, la implinirea a 500 de ani de la sfintirea bisericii voievodale de la Manastirea Neamt, cu concursul unor personalitati si binevoitori, Arhimandritul Macarie Ciolan, mare eclesiarh al Manastirii Neamt, a reusit sa amenajeze un spatiu, care se afla la parterul Complexului din partea de vest a incintei, pe locul unde candva a fost chilia Sfantului Paisie, realizand "In Memorian Cuviosul Paisie de la Neamt", in care se afla obiecte din vremea Sfantului Paisie, apartinand manastirii dar si alte piese de epoca, procurate personal din satele limitrofe manastirii.

Muzeul a fost inaugurat in ziua de 13 octombrie 1997 intru cadru festiv de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul ecumenic de Constantinopol, de Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist si de Inalt Prea Sfintitul Mitropolit Daniel, in prezenta unor inalti ierarhi, personalitati laice si bisericesti, oameni de cultura si arta, credinciosi si pelerini.

Sofronie, ieroschimonah, de origine malorusian. A fost arhimandrit si staret, ucenic al Sfantului Paisie. Este cunoscut ca un colaborator apropiat al Sf. Paisie in lucrarea de traducere a Filocaliei grecesti in slavoneste si romaneste, ca si a altor lucrari impreuna cu Ilarion, Onorie, Macarie, schimonahul Athanasie, Mihail, Natanail... A staretit la Manastirea Neamt in doua randuri: (1794-1800 si 1802-1805). in timpul staretiei sale se realizeaza catapeteasma de la biserica "Sf. Gheorghe", care a fost zugravita de monahul Talasie la 1798. La 3 mai 1805 se stinge din viata si este ingropat in pridvorul cel mic.

Dositei (Dosoftei Calmuschi-Calmus), ieroschimonah, arhimandrit si staret al Sfintelor Manastiri Neamtu si Secu. Originar din Campulung Moldovenesc. A fost ales staret al Manastirii Neamt, in anul 1805, dupa staretul Sofronie. El a avut marele merit de a pune in lucru si a instala tipografia Manastirii Neamt, in 1807. in timpul staretiei sale s-au tiparit urmatoarele carti absolut necesare: Psaltirea (1807), Vietile Sfintilor, Randuiala cum sa cuvine a canta cei doisprezece psalmi deosebi (1808), Vietile Sfintilor din luna lui octombrie (1809), tiparite de parintii tipografi Ignatie si Gherontie monahi. Se stinge din viata la 8 noiembrie 1810 si este ingropat in pridvorul mic.

Ilarie III (Cernischi), ieroschimonah, arhimandrit si staret al Sfintelor Manastiri Neamtu si Secu cu toate schiturile lor. De origine fiind hutan din Bucovina. A fost numit staret in anul 1818, in urma decesului staretului Silvestru. Acesta s-a remarcat ca fiind un bun carturar si gospodar. Staretul Ilarie continua cu mult zel activitatea carturareasca, astfel - alaturi de lucrarile Noua cantari din Psaltire (1818), Noul Testament (1818), Efrem Sirul si Cuvintele lui Isaac Sirul (1819) - tipareste cea mai frumoasa lucrare grafica din acea vreme Evanghelia din 1821. A incetat din viata la 23 noiembrie 1823 si a fost inhumat in pridvorul cel mic.

Dometian (Brasoveanul), ieroschimonah, arhimandrit si staret al Sfintelor Manastiri Neamtu si Secu cu toate schiturile lor. Fiind de origine transilvanean, se remarca printr-o activitate culturala si gospodareasca frumoasa.

In timpul staretiei sale apar multe si importante lucrari: Psaltirea (1824), Antologhion (1825), Descrierea Moldovei de Dimitrie Cantemir (1825), Paza celor cinci simtiri si Razboiul nevazut (1826), Apanthisma (1827), Irmologhion (1827), Mineiul pe ianuarie (1830) si cele 12 minee, Ceaslovul (1832), Triodion (1833), Oglinda omului celui dinlauntru (1833), Penticostarion si Evanghelie (1834).

A incetat din viata in 1834 si a fost ingropat in pridvorul cel mic.

Neonil, arhimandrit si staret al Sfintelor Manastiri Neamtu si Secu (cu numele de familie Buzila-Cernischi-Cernovschi), de origine hutan din Bucovina, nepot al staretului Ilarie si var primar cu calfa Nicolae Cernoveschi, care a zidit si ctitorit biserica Manastirii Sihastria si altele.

La trecerea din viata a staretului Ilarie (fl823), a mers la Mitropolia din Iasi, unde pentru buna lui purtare a fost randuit duhovnic si apoi egumen al Manastirii Barboi. Dupa moartea staretului Dometian (+ 4 oct. 1834), a fost chemat de sobor si a fost randuit staret al Manastirii Neamt.

A staretit in trei randuri (4/23 oct. 1834 -1/12 nov. 1835; 10/11 ian. 1838 - 27 dec. 1839 si 19 ian. 1843 -16 oct 1853).

Asa cum se deduce din cele aratate, a staretit timp de 13 ani. S-a remarcat ca bun gospodar si carturar si a desfasurat o activitate filantropica deosebita construind biserici, scoli si spitale. incepand cu anul 1840, in tipografia Manastirii Neamt au aparut, cu sarguinta staretului Neonil, lucrari de mare trebuinta si insemnatate. Astfel in 1840 se tipareste Antologie sau Florealegere, Psaltirea (1843), Asezamant (1843), Marturisirea pravoslavnica (1834), Pidalion (1844), Psaltire (1844), Sfanta si Dumnezeiasca Evanghelie (1845), Evanghelistariu (1845) apoi Mineiele pe cele 12 luni cu prefata staretului Neonil, Triodion (1847), Carte prea frumoasa numita Minunile Maicii Domnului... (1847), Azbucoavna (1847), Molitvelnic bogat (1848), Penticostarion (1848), Panahida (1848), Apostol (1851), Slujba Sfintitului Mucenic Haralambie (1851), lucrari care pun in lumina preocuparea deosebita a staretului Neonil ca urmas vrednic al staretilor inaintasi.

In ce priveste latura social-culturala, la care se adauga si contributia sa filantropica, staretul Neonil este ctitorul scolii din 1834, apoi al Scolii duhovnicesti, din 1843, pe care marele istoric Nicolae Iorga a numit-o Scoala greco-romana, apoi Scoala publica din Targu Neamt (1850-1852).

Intre 1845 si 1856 construieste Spitalul de batrani-Bolnita, din cadrul Manastirii Neamt, apoi Ospiciul de alienati mintal, care a functionat intr-o latura a actualului seminar, incepand cu anul 1851, avand un evident caracter strict medical, apoi asa-numitelor spiterii sau farmacii, care functionau pe langa aceste spitale.

In 1847 incep lucrarile de constructie ale Spitalului din Tg. Neamt, care vor dura trei ani.

In linii mari, acestea ar fi marile sale merite, concretizate in realizari spirituale, sociale, culturale si filantropice; se stinge din viata la 16 octombrie 1853 si este inmormantat in pridvorul mic in coltul de nord-vest al bisericii stefaniene.

Poate fi considerat urmas vrednic al staretului Paisie. A contribuit la propasirea si imbogatirea scrisului romanesc teologic si a desfasurat, paralel cu acesta, si o bogata activitate social-filantropica. Lui i se atribuie marele merit de a dota tipografia manastirii cu tot necesarul de buna calitate pentru raspandirea scrisului teologic romanesc.

In ultimii sai ani, desi a fost afectat de o pareza, el a continuat sa duca la bun sfarsit ascultarea sa de staret cu lucrarile si operele incepute. La fel ca si Sf. Paisie si alti inaintasi, Neonil staretul ramane pilda vie de slujitor si traitor al cuvantului lui Dumnezeu, al scrisului teologic si binelui obstesc prin institutiile si operele sociale filantropice ctitorite de el.

Mardarie (ieroschimonah, arhimandrit), staretul Sfintelor Manastiri Neamtu si Secu cu toate schiturile lor, era de origine malorusian.

A fost numit staret in doua randuri (12 nov. 1835 - 10 apr. 1838; 27 dec. 1839 - 15 mai 1840).

El incepe constructia aghiazmatarului din fata manastirii, in anul 1836. S-a remarcat ca bun gospodar si om de cultura. in timpul sau se tiparesc urmatoarele lucrari: Octoih (1836), Viata Prea Cuviosului Parintelui nostru staretului Paisie de schimonahul Platon (1836), in limba romana si rusa, Doisprezece Psalmi, Acatistier (1836), Manealnic Hristianesc (1847), Hronograf (1847), Prastie (1837), Adunare in scurt (1837).

Se stinge din viata la 15 mai 1840 si este ingropat in pridvorul mic.

Naftanael (Bandrabul), ieroschimonahul si arhimandritul, staretul Sfintelor Manastiri Neamtu si Secu cu schiturile lor.

A fost de neam leah din localitatea Movilau, deci malorusian. Urmeaza la staretie dupa staretul Neonil. Continua activitatea tipografica, dar din cauza timpului scurt cat a staretit nu se remarca cu prea multe realizari. Numit staret la 17 oct. 1853, va reusi sa aduca din Rusia odoare de mare pret, apoi sa tipareasca la Neamt doua carti mai importante: Prolog, tomul I si tomul II (1854). Un rand de sfinte vase cu tot necesarul lor, precum si o Evanghelie cu scoarte din argint aurit si pietre pretioase, care se gasesc in eclesiarhia Manastirii, sunt donatia sa.

A inlocuit strana veche de la icoana Maicii Domnului si a comandat-o pe cea din metal cu decoratiuni florale care exista astazi.

Se stramuta la vesnicele locasuri, la numai doi ani de staretie, in anul 1855, la 24 februarie. Este ingropat in pridvorul mic.

Sofronie Miclescu, Mitropolitul Moldovei si Sucevei, calugar de la Secu. Facea parte dintr-o veche familie boiereasca, fiind frate cu logofatul Scarlat Miclescu.

Pentru merite deosebite este ales episcop de Husi (la 26 mai 1826) si hirotonit la 3 iunie acelasi an. Va pastori pana in 1851, cand este ales Mitropolit al Moldovei. In primul an de la alegerea sa ca mitropolit, s-a decretat: Legiuirea pentru organizarea invataturilor bisericesti in Moldova, potrivit careia se organizau trei tipuri de scoli teologice: scoli bisericesti de tinut, sectia prima a seminarului si sectia a doua a seminarului, la toate acestea el aducandu-si o contributie deosebita. In ultimul an al arhipastoriei sale are loc marele act al Unirii Principatelor (24 ianuarie 1859), fata de care la inceput manifesta temeri si devine tinta a mii de jigniri din partea guvernului. Nu dorea sa prezideze adunarea electiva. In cele din urma isi aduce contributia sa, cu toata taria, fiind ales chiar presedintele Divanului ad-hoc al Moldovei.

Pastoreste Mitropolia Moldovei si Sucevei pana in 1860, cand datorita unor neintelegeri si greseli este suspendat si inlaturat din scaun. Exilat la Manastirea Slatina, la fel ca si Veniamin Costache, dupa paretesisul din 19 ian. 1861, i s-a acordat o pensie si a fost chemat sa vietuiasca in Iasi. Aici intorcandu-se, din cauza supararilor, a trecut la cele vesnice la 21 mai 1863. Ramasitele sale pamantesti au fost aduse si asezate intr-un mormant sapat in pridvorul mic din biserica voievodala a Manastirii Neamt. De ceremonia inhumarii sale s-a ocupat locotenentul de Mitropolit Chesarie Sinadon Resmerita. Lespedea sa de mormant a fost inlocuita pentru ca in mormantul sau a fost ingropat, mai tarziu, nepotul sau "Hariupoleos", Kalinic Miclescu.

Kalinic Miclescu, fiul marelui logofat Scarlat Miclescu si al sotiei sale Maria, nascuta Beldiman. Acesta s-a nascut in anul 1821, la 4 aprilie. A fost hirotonit arhiereu cu titulatura de Hariupoleos (episcop de Husi), la 8 noiembrie 1858, si a pastorit pana in ianuarie 1861. A fost numit mitropolit prin decret, la 10 mai 1865, si a pastorit pana la 31 mai 1875. Suspendat intre 6 aprilie 1866 si 2 iunie 1866, el gireaza episcopiile de Roman, Husi si a Dunarii de Jos. La 31 mai 1875 este ales Mitropolit al Ungrovlahiei si Primat al Romaniei, fiind investit si inscaunat la 15 iunie 1875.

In vremea arhipastoriei sale ca Mitropolit al Ungrovlahiei si Primat al Romaniei s-a dobandit autocefalia Bisericii Ortodoxe Romane, la 28 aprilie 1885, care este "un fapt incontestabil si indiscutabil". De el se leaga si consacrarea autocefaliei de facto, prin sfintirea in tara a Sfantului si Marelui Mir, in 1882, de catre arhiereii romani. Tot lui i se datoreaza infiintarea Facultatii de Teologie din Bucuresti.

A incetat din viata la 14 august 1886 si a fost adus si inmormantat la Manastirea Neamt, in pridvorul mic, in partea de vest, chiar in acelasi mormant cu unchiul sau Sofronie Miclescu. Pe lespedea sa de mormant sunt sapate urmatoarele cuvinte: Sofronie Miclescu / Mitropolitul Moldovei / (1796-1863) / Kalinic Miclescu / Arhiepiscop si Mitropolit al Ungro-Vlahiei / Primat al Romaniei/(1821-1886).

La 13 august 1902, a fost savarsita dezgroparea sa, iar la 18 august a fost oficiata Panahida de intreg soborul Manastirii Neamt si Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane.

Timotei Ionescu, ieroschimonah si staret al Sfintelor Manastiri Neamtu si Secu cu toate schiturile lor.

De neam este roman din Basarabia si a fost numit staret al Manastirii Neamt, la 14 noiembrie 1860. El urmeaza la staretie dupa staretul Isichie, care a fost egumen la Secu si la Neamt, doar trei luni loctiitor de staret (20 iulie 1860 - 14 noiembrie 1860).

Staretul Timotei s-a remarcat printr-o activitate gospodareasca si carturareasca deosebita. In timpul egumenatului sau se tiparesc aproape 20 de lucrari de mare importanta, dintre care vrednice de amintit sunt: Slujba Sfantului Modest (1861), Te-Deum (1862), Slujba Sfintirii Bisericii (1863), Sfintirea dumnezeiestilor antimise, Marturisirea Ortodoxa (1864), Ceaslov (1874) si altele.

A incetat din viata la 7 iunie 1887 si a fost inhumat in pridvorul cel mic, in gropnicul episcopului Ioanichie de Roman.

*

Ca o concluzie la cele prezentate putem spune fireste, ca aceste personalitati marcante bisericesti si laice, inhumate in biserica voievodala de la Neamt, pe care am incercat sa le prezint cat mai concis, se inscriu la loc de frunte in cartea marilor personalitati ale neamului, ca cei care au fost ctitori si fauritori de limba, de istorie, cultura si arta, ctitori de neam si tara: "Adevarate faclii a caror flacara sta vesnic aprinsa, luminand din vremuri indepartate, pretutindeni in toate locurile locuite de romani, pana la noi cei care le cinstim memoria, aprinzandu-le la capataiul lor candela recunostintei noastre si straduindu-ne sa le urmam pilda".

Incepand cu marele Mitropolit Iosif Musat (1373-1386/7), intaiul egumen al Manastirii Neamt, continuand cu sirul egumenilor si vladicilor care - cu talentul, trairea si priceperea lor spirituala aleasa, impletita cu truda lor - deschid adevarate orizonturi in istoria vietii bisericesti, a culturii si a artei medievale, a scrisului teologic marcat de curentele isihaste, culminand cu Marele Staret, Sfantul Paisie, restaurator si innoitor al monahismului romanesc si mare ctitor si traducator de lucrari teologice foarte importante, "traducator si traitor al Filocaliei" si incheind cu alte personalitati bisericesti si laice, care s-au inscris cu aportul lor personal mai modest sau remarcabil in calitate de conducatori, de obste, domnitori sau ctitori ai Manastirii Neamt. N-am facut decat sa prezint in mare cele doua etape din istoria Manastirii Neamt, urmand ca celei de a treia etape, deschisa de Patriarhul Nicodim, sa-i inchin o carte intreaga.

Am vazut ca inalt Prea Sfintitul Mitropolit Daniel al Moldovei arata ca lavra nemteana nu poate fi separata de celelalte vetre de spiritualitate sau manastiri nemtene asa cum o arata de altfel si Patericul manastirilor nemtene al Parintelui arhimandrit Ioanichie Balan.

Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist si-a inceput ucenicia monahala mai intai la Vorona, apoi la Neamt si Bistrita, fapt pentru care nu intamplator intreaga sa slujire de peste sapte decenii - din cea de arhiereu se intinde peste o jumatate de secol - poarta pecetea acestei reinnoiri, pe care a adus-o neoisihastul paisian vietii bisericesti.

In ciuda vitregiilor care s-au abatut peste vatra noastra strabuna dupa cel de-al doilea razboi mondial, Prea Fericirea Sa ca vicar al Mitropoliei Moldovei, ca episcop vicar patriarhal, ca episcop al Eparhiei Aradului, ca mitropolit al Olteniei si al Moldovei, pana la chemarea de intaistatator al Bisericii Ortodoxe Romane a urcat pe treptele slujirii Altarului strabun in duhul traditiei Cuviosului Paisie: A ocrotit pe cei care au dorit sa-si inchine viata cinului monahal si slujirii preotesti, a reprimit in manastiri pe cei care fusesera scosi, in anii 1959-1960, a reinnoit multe biserici si manastiri. Permanent a trait nostalgia marilor obsti in care s-a format duhovniceste, de aceea - mai ales ca Mitropolit al Moldovei si Sucevei - s-a ingrijit de formarea unor stareti, care sa readuca manastirile la slava lor de odinioara. Eu insumi m-am bucurat in acei ani de grija parinteasca a Prea Fericirii Sale ca staret al Manastirii Secu. Ca si ucenicul Cuviosului Paisie, care a consemnat o parte din cuvintele sale - Platon, as indrazni sa spun ca aceste randuri despre neoisihasmul paisian le-am dorit a fi, totodata si un smerit omagiu adus Prea Fericirii Sale la implinirea celor 15 ani de patriarhat; acest prinos de recunostinta il datorez Parintelui meu duhovnicesc pentru ca prin indelunga sa rabdare si blandete s-au ridicat vrednici slujitori ai Bisericii strabune din generatia mea. Cand mustra si certa o facea cu blandete, cand dojenea si invata o facea cu dragoste, cand cerceta o facea cu mila si cu nadejde de indreptare. Nu cred ca este o exagerare a spune - ca si Platon despre Cuviosul Paisie - ca in tot ce infaptuia, mai ales atunci in acei ani, Prea Fericirea Sa se arata - ca si astazi - a fi plin de "dragoste infocata, cu care din tineretile sale a iubit pe Domnul cu tot sufletul sau. Ca pe toti ii iubea, ii incalzea cu dragostea si ravna sa. Pentru fiecare simtea durere. Iar pe fii sai duhovnicesti ii imbratisa mai mult decat pe sufletul sau. Pe tot omul ce venea la dansul, pentru mila sufleteasca sau trupeasca, nu-l intorcea desert. Niciodata nu se intrista asupra cuiva, macar de l-ar fi suparat cu ceva".

Aceasta rabdare pe care a vadit-o in fata tuturor incercarilor acestor ultimi ani, l-a aratat pe Prea Fericirea Sa a fi - ca toti cei care au pastrat si trait in duhul reinnoitor al neoisihasmului paisian - un promotor al unei autentice vieti monahale. "Rabdare insa trebuie sa aveti nu numai pentru un timp oarecare, ci pana la moarte, caci cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui" - spunea Cuviosul Paisie de la Neamt.

Aceasta rabdare cred ca va caracteriza peste ani arhipastorirea Prea Fericirii Sale, care la cumpana dintre cele doua milenii a insemnat cel mai pretios dar pentru pastrarea unitatii Ortodoxiei romanesti, pe care Prea Fericitul Patriarh Teoctist o cunoaste ca nici un alt ierarh al Bisericii noastre. Fie ca anii care vor veni sa adauge noi impliniri bisericesti, rodiri ale acestui neintrerupt suvoi de traire pe care-l datoram neoisihasmului paisian, prin marii duhovnici si parinti duhovnicesti la umbra carora au crescut - "cuviosii nemteni, dupa spusa inalt Prea Sfintitului Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei - pot fi pentru noi astazi chemarea de innoire sau inaltare spirituala si statornicie in credinta".

Daca au avut un deosebit rol duhovnicesc in vremea constrangerilor comuniste, cu cat mai mult acum sunt chemate manastirile noastre la reinnoirea spirituala a Bisericii noastre?

Cred ca o incheiere potrivita pentru aceste pagini nu pot fi decat gandurile pe care Cuviosul Paisie le exprima in Scrisoarea catre preotul Dimitrie din Poltova: "Povatuitori ai acestei vieti de obste si ai intru tot fericitei ascultari au fost in vremurile cele de demult marii purtatori de Dumnezeu Parinti. Acestia, precum ei insisi s-au invrednicit a fi lacasuri ale Sfantului Duh prin curatia sufletului lor si desavarsita pazire a poruncilor lui Dumnezeu si au stralucit ca soarele cu daruirile cele duhovnicesti, ajungand la nepatimirea desavarsita si la deplina dragoste de Dumnezeu, calauziti fiind de Duhul Sfant, asa si turmei lor cea adunata de Dumnezeu prin cuvantul, fapta si chipul vietii lor placute lui Dumnezeu i-au aratat calea adevarata catre mantuire, calauzind-o catre pazirea cu harnicie a poruncilor lui Dumnezeu. Pentru aceea si ucenicii lor, privind la povatuitorii lor ca la niste stalpi insufletiti si ca la soarele cel cu raze luminoase, s-au invatat si s-au luminat si ei prin toate virtutile, prin lumina invataturii si faptelor bune (ale povatuitorilor lor), ajungand cu desavarsire lui Dumnezeu. Si astfel o mare multime, fara numar, s-a mantuit prin aceia".

• « Inapoi