Despre conferintele clerului


SECTIUNEA a III-a

Despre conferintele clerului

Art.140 - (1) Preotii si diaconii, inclusiv cei din manastiri, sunt obligati sa participe la Conferintele pastoral-misionare semestriale, de primavara si de toamna, precum si la Conferintele administrative lunare, ca forma continua de perfectionare a pregatirii profesionale, dupa absolvirea unei scoli teologice.

(2) Conferintele pastoral-misionare semestriale si Conferintele administrative lunare au caracter teoretic si practic pentru realizarea urmatoarelor scopuri:

a. Apararea invataturii de credinta si a moralei ortodoxe,

b. Perfectionarea continua in domeniul liturgic si administrativ-bisericesc,

c. Aprofundarea si improspatarea cunostintelor teologice de baza,

d. Perfectionarea ca predicatori si duhovnici,

e. Intarirea cooperarii si solidaritatii dintre parohii,

f. Insusirea de noi metode in activitatea misionar-pastorala,

g. Cunoasterea problemelor actuale ale vietii crestine si cautarea de solutii adecvate.

(3) Pentru una dintre Conferintele pastoral-misionare semestriale, care are caracter unitar in intreaga Biserica Ortodoxa Romana, tema dezbaterii se stabileste anual de Sfantul Sinod, iar pentru a doua, tema se stabileste de fiecare eparhie potrivit cerintelor misionar-pastorale locale.

(4) Referatele sustinute in cadrul Conferintelor pastoral-misionare semestriale, apreciate in mod pozitiv de Centrul eparhial, se pot publica in revistele eparhiale.

Art.141- (1) Perioadele de desfasurare si modalitatile de organizare ale Conferintelor pastoral-misionare semestriale se stabilesc de fiecare Centru Eparhial.

(2) Conferintele administrative se organizeaza lunar, pe protopopiate, de catre fiecare eparhie si au ca tematica subiecte de interes local misionar-pastoral, liturgic-duhovnicesc si administrativ, economic-financiar si altele.

Art.142 - In scopul perfectionarii profesionale si a cunoasterii problemelor actuale ale vietii si activitatii bisericesti generale si locale, Centrele eparhiale organizeaza anual, pe protopopiate, conferinte ale cantaretilor (cantorilor) si dascalilor (catehetilor) bisericesti.

Art.143 - Conferintele pastoral-misionare semestriale, Conferintele administrative lunare si Conferintele cantaretilor (cantorilor) si dascalilor (catehetilor) bisericesti vor fi prezidate de Chiriarh sau de delegatul acestuia.

Carti Ortodoxe

Cuprins