Omilia a doua - Despre tristetea imparatului Ahab si despre Iona profetul

 

OMILIA A DOUA

Despre tristetea imparatului Ahab si despre Iona profetul

Ati vazut duminica trecuta razboi si biruinta? Razboiul diavolului, biruinta lui Hristos! Ati vazut cum a fost laudata pocainta? Ati vazut cum diavolul n-a mai putut indura lovitura, ci s-a temut si s-a cutremurat?

- Pentru ce te sperii, diavole, cand este laudata pocainta? Pentru ce te jelesti, pentru ce te cutremuri?

- Da, pe dreptate ma jelesc si ma tangui, raspunde diavolul, pentru ca mari trofee mi-a rapit pocainta asta!

- Care trofee?

- Pe desfranata, pe vames, pe talhar, pe hulitorul Pavel!

Cu adevarat, mari trofee i-a rapit pocainta! I-a daramat cetatuia. Lovitura pocaintei a fost mortala. Cunosti, iubite, puterea pocaintei din faptele ce ti le-am aratat in predica trecuta. Pentru ce, dar, nu culegem roadele unei astfel de predici? De ce nu ne intalnim in biserica pentru ca sa ne pocaim? Daca esti pacatos, intra in biserica pentru a-ti marturisi pacatele! Daca esti drept, intra ca sa nu-ti pierzi dreptatea! Pentru amandoua, biserica este port.

Esti pacatos? Nu deznadajdui! Intra in biserica cu gand de pocainta! Ai pacatuit? Spune lui Dumnezeu: "Am pacatuit!". Ce oboseala, ce greutate, ce osteneala ca sa spui acest cuvant: "Am pacatuit"? nici una!

Daca spui tu insuti ca ai pacatuit, nu vei avea acuzator pe diavol. la-o inaintea diavolului! Rapeste-i dregatoria lui! Ca dregatoria lui este de a acuza. Pentru ce nu i-o iei inainte? Pentru ce nu-ti spui pacatul? Pentru ce nu-ti stergi pacatul, cand stii ca ai un acuzator pe care nu-l poti face sa taca? Ai pacatuit? Intra in biserica, spune lui Dumnezeu: "Am pacatuit!". Nu-ti cer nimic altceva decat numai aceasta.

Dumnezeiasca Scriptura spune: "Spune tu pacatele tale intai, ca sa te indreptezi"(Isaia 43,26). Spune pacatul, ca sa scapi de pacat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseala, nici de siruri de cuvinte, nici de cheltuiala de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvant, fii sincer fata de pacat si spune: "Am pacatuit!".

- Dar de unde stiu, mi se poate spune, ca, daca spun eu intai pacatul, scap de pacat?

- Am in Scriptura exemple si de oameni care si-au spus pacatul si au scapat de el, si de oameni care nu l-au spus si au fost osanditi.

Cain a ucis pe Abel, fratele sau, pentru ca il pizmuia. Omorul a urmat invidiei. L-a luat cu el la camp si l-a ucis.(Facere 4,8)

Ce i-a spus Dumnezeu?

- "Unde este Abel fratele tau?".(Facere 4,9)

Cel Care le stie pe toate intreaba; nu pentru ca nu stie, ci ca sa atraga pe ucigas la pocainta. Ca l-aintrebat, stiind de ucidere, o arata insasi intrebarea: "Unde-i Abel fratele tau?" .

Iar Cain i-a raspuns:

- "Nu stiu. Sunt eu oare pazitorul fratelui meu?"(Facere 4,9).

Fie, nu esti pazitorul lui! Dar pentru ce esti ucigasul lui? Nu l-ai pazit! Dar pentru ce l-ai ucis? Marturisesti asta? Atunci esti vinovat si ca nu l-ai pazit.

- Ce i-a spus Dumnezeu?

- "Glasul sangelui fratelui tau striga catre Mine din pamant" (Facere 4,10). L-a mustrat indata si i-a dat si pedeapsa. Nu atat pentru omor, cat pentru indrazneala. Ca Dumnezeu nu uraste atat de mult pe cel ce pacatuieste, cat pe cel ce se poarta cu nerusinare. Fara indoiala, Dumnezeu nu l-a primit pe Cain cand a venit la pocainta, pentru ca nu si-a spus el intai pacatul. Ca, ce spune Cain? "Mai mare este pacatul meu decat a mi se ierta",(Facere 4,13) in loc sa spuna: "Am facut mare pacat! Nu sunt vrednic sa mai traiesc!".

Si ce-i raspunde Dumnezeu? "Gemand si tremurand vei fi pe pamantr".( Facere 4,13) Si i-a dat o pedeapsa cumplita si grea. "N-am sa te ucid, i-a spus Dumnezeu, ca sa nu se dea uitarii adevarul, dar am sa te fac lege, citita de toti, ca nenorocirea ta sa ajunga mama filosofiei!". Si pribegea Cain, lege insufletita, stalp miscator si tacut, dar slobozind glas mai puternic decat glasul trambitei, ca spunea: "Sa nu mai faca cineva aceasta, ca sa nu pateasca la fel!". A primit pedeapsa pentru nerusinarea lui; nu si-a spus pacatul, dar i-a fost dovedit si a fost osandit pentru pacat. Daca si-ar fi marturisit singur pacatul, si-ar fi sters el mai intai pacatul.

Dar ca sa vezi ca asa stau lucrurile, sa-ti spun de un altul care, spunandu-si el mai intai pacatul, si-a sters pacatul. Sa venim la David, proorocul si imparatul. Dar mie imi place mai mult sa-l numesc prooroc, imparat a fost in Palestina; prooroc insa, pana la marginile lumii.

Domnia lui a tinut catava vreme, dar profetia lui are cuvinte nemuritoare. Mai degraba se va stinge soarele decat sa fie date uitarii cuvintele lui David. David a savarsit si adulter, si omor. A vazut, spune Scriptura, pe o femeie frumoasa, facand baie si s-a indragostit de ea (II Regi 11,2).

Gandul si l-a prefacut apoi in fapta. Si a cazut proorocul in preacurvie, margaritarul in mocirla. Si nu-si dadea seama ca pacatuise. Atat era de impatimit. Vizitiul se imbatase si trasura mergea anapoda. Ceea ce sunt vizitiul si trasura, aceea sunt sufletul si trupul.

De-ti este intunecat sufletul, trupul se rostogoleste in mocirla; cata vreme vizitiul e treaz, alearga si trasura bine; cand vizitiului i se slabesc puterile si nu mai e stapan pe haturi, ajunge si trasura in prapastie. Asa si cu omul. Atata vreme cat sufletul e treaz si privegheaza, este si trupul curat; dar cand sufletul se intuneca, se rostogoleste si trupul in mocirla, in placere.

Ce a facut David? A preacurvit! Nu si-a dat seama si nici altul nu i-a atras luarea-aminte. Si a facut asta cand era cu parul alb, ca sa vezi ca nici batranetea nu tie de folos de esti nepasator, dupa cum nici tineretea nu te poate vatama de esti cu mintea treaza. Fapta buna nu-i conditionata de varsta, ci de vointa si gand. Daniel era de doisprezece ani si era judecator, iar batranii, invechiti in zile, urzeau fapta de curvie1(Istorie Suzanei 1,1-64.) Batranilor nu le-a folosit batranetea, nici pe Daniel nu l-avatamat tineretea. Si ca sa vezi ca nu varsta, ci vointa si gandul sunt totul, uita-te la David.

David era cu parul alb, si atunci a cazut in preacurvie si a savarsit omor. Sufletul lui era intr-o stare ca aceea, ca nici nu-si dadea seama ca a pacatuit. Mintea conducatoare era beata de neinfranare.

- Ce a facut Dumnezeu?

- A trimis la el pe profetul Natan. Profetul se duce la profet. Asa se intampla si cu doctorii. Cand un doctor se imbolnaveste, e nevoie de alt doctor. Tot asa si aici. Un profet pacatuise si un alt profet i-a adus doctoriile. A venit dar la el Natan. Nu l-a mustrat de cum a intrat pe usa si nu i-a spus: "Nelegiuitule, blestematule, preacurvarule, ucigasule! Ai primit de la Dumnezeu atat de mari cinstiri, si tu ai calcat in picioare poruncile Lui!", Natan nu i-a grait asa, ca sa nu-l faca mai indaratnic. Ca faci indaratnic pe pacatos cand ii dai in vileag pacatul. S-a dus dar la el si-i tese toata drama.

- Ce-i spune?

- "Am sa-ti spun, imparate, o pricina de judecata! Erau un bogat si un sarac. Cel bogat avea multe turme si cirezi; saracul avea numai o mielusea, care bea din paharul lui, manca la masa lui si dormea la soldul lui"(II Regi 12, 1-3). Prin aceste cuvinte profetul voia sa arate cat de mult tinea sotul la sotia sa. "Si a venit un strain la bogat; bogatul si-a crutat vitele sale si a luat mieluseaua saracului si a taiat-o" (II Regi 12, 4). Ai vazut cum tese aici drama, tinand ascuns cutitul?

- Ce a raspuns imparatul?

- Socotind ca hotaraste impotriva altuia, a pronuntat o sentinta foarte aspra.

Asa sunt oamenii! impotriva altora pronunta cu placere si cu asprime sentintele.

- Ce sentinta a dat David?

- "Viu este Domnul, a spus el, vrednic de moarte este un om ca acesta! Sa dea inapoi patru mielusele pentru una!"(II Regi 12, 5-6).

- Natan ce-a facut?

- N-a mai acoperit multa vreme buboiul, ci l-adescoperit indata si-l taie repede cu cutitul, ca sa nu-i scape simtirea durerii. "Tu esti acela, imparate!, i-a spus profetul" II (Regi 12, 7).

- Ce-a raspuns imparatul?

- "Am pacatuit inaintea Domnului!" (II Regi 12, 13). N-a spus: "Cine esti tu de ma mustri pe mine? Cine te-a trimis sa te rastesti la mine? De unde indrazneala asta, ca sa-mi vorbesti asa?". N-a grait asa, ci si-a recunoscut pacatul.

- Ce-a spus?

- "Am pacatuit inaintea Domnului!''.

- Ce i-a raspuns natan?

- "Si Domnul a iertat pacatul tau" (II Regi 12, 13). "Pentru ca te-ai osandit singur, ii spune Dumnezeu, iti iert vina; te-ai marturisit din inima; ti-ai sters pacatele, ti-ai dat singur osanda si Eu am anulat sentinta!".

Ai vazut ca s-a implinit ce este scris: "Spune tu pacatele tale intai, ca sa te indreptezi!"(Isaia 43,26). Ce oboseala este sa-ti spui tu intai pacatul?

Ai si o alta cale de pocainta!

- Care-i aceea?

- Sa-ti plangi pacatul! Ai pacatuit? Plangi, si ti-ai sters pacatul! Este vreo oboseala? Nu! Nu-ti cer mai mult decat sa-ti plangi pacatul! Nu-ti spun sa strabati oceane, nici sa te cobori in porturi, nici sa calatoresti, nici sa pleci la drum lung, nici sa scoti din punga bani, nici sa traversezi valuri salbatice.

- Dar ce?

- Plange-ti pacatul!

- Dar de unde stiu ca, daca-mi plang pacatul, mi-l si sterg?

- Ai si pentru asta dovada din dumnezeiasca Scriptura. Era un imparat, Ahab.

Om drept si acesta, dupa cum marturiseste Scriptura. Dar manat de Izabela, femeia lui, a imparatit rau. Ahab a poftit via unui oarecare Nabot israeliteanul si a trimis la el zicand: "Da-mi via ta, ca o poftesc, si-ti dau pe ea sau bani, sau alt loc in schimb". Nabot i-a zis: "Sa nu mi se intample sa-ti vand mostenirea parintilor mei!". Ahab poftea mai departe via, dar nu voia sa-l sileasca. Din pricina asta a cazut Ahab in mare tristete. Izabela, femeie nerusinata si fara scrupule, necurata si blestemata, a venit la el si i-a spus: "Pentru ce esti trist si nu mananci? Scoala si mananca! Te voi face eu sa mostenesti via lui Nabot israeliteanul!". Si a scris o scrisoare, ca din partea imparatului, catre batrani, in care spunea: "Randuiti post si puneti barbati mincinosi impotriva lui Nabot, care sa dea marturie ca Nabot a hulit pe Dumnezeu si pe imparat" (III Regi 21, 1-10). O, post plin de cumplita faradelege! A randuit post ca sa savarseasca ucidere!

- Si ce s-a intamplat?

- Nabot a fost lovit cu pietre si a murit. Izabela, cand a auzit, i-a spus lui Ahab: "Scoala-te, sa mostenim via, ca a murit Nabot". Ahab la inceput s-a intristat, dar mai pe urma s-a dus si a luat in stapanire via. Dumnezeu l-atrimis la Ahab pe Ilie proorocul. "Du-te, i-a spus Dumnezeu, si spune-i lui Ahab: "Pentru ca ai ucis si ai mostenit, se va varsa sangele tau si cainii vor linge sangele tau si desfranatele se vor spala in sangele tau" (III Regi 21, 19). Mania e dumnezeiasca, sentinta pronuntata, osanda, ca si implinita.

Si uita-te unde-l trimite Dumnezeu pe Ilie! La via luata de la Nabot (III Regi 21, 19). Unde s-a savarsit nelegiuirea, acolo si pedeapsa.

- Si ce a spus Ahab?

- Cand Ahab l-avazut pe Ilie, i-a spus: "M-a gasit dusmanul meu!" (III Regi 21, 20), in loc de: "M-ai gasit vinovat ca am pacatuit! Acum ai pricina sa ma ataci!".

"M-a gasit dusmanul meu!". Mereu il mustrase Ilie pe Ahab; acum, stiind ca a pacatuit, i-a spus: "Mereu m-ai mustrat! Dar acum pe buna dreptate ma ataci!". Stia ca pacatuise. Si Ilie ii citeste cu voce tare hotararea lui Dumnezeu: "Acestea zice Domnul ii spune Ilie, pentru ca ai ucis si ai mostenit si ai varsat sange de barbat drept, tot asa se va varsa sangele tau si cainii il vor linge si desfranatele se vor spala in sangele tau".

La auzul acestor cuvinte, Ahab s-a intristat si a plans pentru pacatul lui. Si-a recunoscut pacatul si a sters sentinta pronuntata de Dumnezeu impotriva lui. Dar Dumnezeu l-alamurit mai intai pe Ilie pentru ce a schimbat sentinta, ca sa nu para profetul mincinos si sa pateasca ce-a patit Iona. Ca la fel s-a intamplat si lui Iona. Dumnezeu i-a spus: "Du-te, predica in cetatea Ninive in care locuiesc o suta douazeci de mii de oameni, fara femei si copii, si spune-le: "inca trei zile si Ninive va fi distrusa" (Iona 3,4).

Dar Iona n-a vrut sa plece, ca stia iubirea de oameni a lui Dumnezeu.

- Si ce-a facut?

- A luat-o la fuga! Ca isi spunea: "Eu, Doamne, am sa ma duc sa le predic; Tu insa ai sa Te intorci, pentru ca esti iubitor de oameni, iar eu am sa fiu ucis ca profet mincinos".

Marea l-a primit pe Iona, dar nu l-a ascuns, ci l-a dat inapoi pamantului si l-a adus iarasi sanatos si teafar in Ninive; marea l-a aparat ca un prieten care-si apara prietenul. "S-a coborat Iona sa fuga, spune Scriptura, si a gasit o corabie care mergea la Tarsis; a platit drumul si s-a suit in ea" (Iona l, 3).

Unde fugi, Iona? Te duci in alt pamant? Dar "al Domnului este pamantul si plinirea Lui"(Ps. 23, 1). Sau in mare? Dar nu stii ca "a Lui este marea si ca El a facut-o"? (Ps. 94, 5). Sau in cer? Dar n-ai auzit pe David spunand: "Voi vedea cerurile, lucrul degetelor Tale" (Ps. 8, 3)?

Totusi, stapanit de frica, lui Iona i se parea ca fuge; dar nu-i cu putinta sa fugi de Dumnezeu. Si asa, dupa ce marea l-adat inapoi si a venit in ninive, a predicat spunand: "inca trei zile si Ninive va fi distrusa". Si ca sa vezi ca asta avea Iona in minte cand a luat-o la fuga, anume ca lui Dumnezeu, fiind iubitor de oameni, ii va parea rau de raul ce-l graise despre niniviteni si ca el are sa fie socotit profet mincinos, o arata Iona insusi. Dupa ce a predicat in Ninive, a iesit din oras si se uita sa vada ce are sa se intample; cand a vazut ca au trecut trei zile si amenintarea lui nu s-a infaptuit, atunci a gandit ce gandise mai inainte si a spus: "Oare, nu sunt acestea cuvintele pe care le spuneam eu, ca Dumnezeu este milostiv si indelung rabdator si-I pare rau de rautatile oamenilor?".

Deci, ca sa nu pateasca Ilie ce patise Iona, Dumnezeu ii spune lui Ilie pricina pentru care l-a iertat pe Ahab.

- Ce-i spune Dumnezeu lui Ilie?

- "Ai vazut cat a plans Ahab si cat de trist a plecat din fata Mea? Tiu voi face dupa rautatea lui!" (III Regi 21, 29).

Vai, Stapanul se face avocatul robului! Dumnezeu isi justifica inaintea unui om purtarea Lui fata de alt om! "Sa nu socotesti, i-a spus Dumnezeu lui Ilie, ca fara temei l-am iertat! Nu! Si-a schimbat purtarea. De aceea Mi-am schimbat si Eu mania. Mi-am  potolit-o. Nici tu sa nu te socotesti un profet mincinos! Ai grait adevarul. Daca Ahab nu-si schimba purtarea, avea sa sufere sentinta. Dar el si-a schimbat purtarea si Mi-am potolit si Eu mania". Si a zis Dumnezeu catre Ilie: "Ai vazut cat a plans Ahab si cat de indurerat a plecat? Nu voi face dupa mania Mea!". Ai vazut ca plansul sterge pacatele?

Ai si o a treia cale de pocainta. Ti-am vorbit de multe cai de pocainta, pentru ca, prin felurimea cailor, sa-ti faca usoara mantuirea.

- Care este aceasta, a treia cale de pocainta?

- Smerenia! Smereste-te si ti-ai sters siruri de pacate. Ai si pentru aceasta dovada din dumnezeiasca Scriptura, pilda vamesului si a fariseului (Luca 18, 10-14).

S-au suit, spune Domnul, fariseul si vamesul la templu sa se roage. Si a inceput fariseul sa-si insire virtutile: "Eu nu sunt un pacatos ca toata lumea, spune el, nici ca vamesul acesta!". Suflete ticalos si nefericit! Ai osandit toata lumea! Pentru ce-l mai indurerezi pe cel de langa tine? Nu te multumesti cu intreaga lume decat daca osandesti si pe vames? Pe toti cei de aici i-ai hulit! Pe nici un om n-ai crutat! "Eu nu-s ca toata lumea, spui tu, nici ca vamesul acesta! Postesc de doua ori pe saptamana; dau zeciuiala din averile mele saracilor!". Cuvinte de lauda rostea! Om ticalos! Fie, ai osandit intreaga lume! Pentru ce lovesti si in vamesul de langa tine? Nu te saturi cu hulirea intregii lumi decat daca osandesti si pe cel de langa tine?

- Ce-a facut vamesul?

- A auzit tot ce spunea fariseul, dar n-a zis: "cine esti tu de spui unele ca acestea despre mine? De unde-mi stii viata? N-am crescut impreuna! N-am trait la un loc, n-am fost unul langa altul! Cine da marturie de faptele tale bune? Pentru ce te lauzi singur? Pentru ce te cinstesti singur?" Nici un cuvant din acestea n-a grait vamesul, ci, plecandu-si capul la pamant, s-a inchinat si a spus" "Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului!". Vamesul s-a smerit si a ajuns drept. Fariseul s-a pogorat de la templu pierzandu-si dreptatea; vamesul s-a pogorat dobandind dreptatea. Cuvintele au biruit faptele. Unul, cu faptele, a pierdut dreptatea; altul, cu cuvant de smerenie, a dobandit dreptatea. Si totusi aceea nu era smerenie. Atunci e smerenie, cand unul mare se micsoreaza pe sine. Fapta vamesului nu era smerenie, ci adevar. Adevarate erau cuvintele lui ca era pacatos.

Spune-mi, te rog, poate fi om mai rau ca vamesul? Negutatoreste nenorocirile altora, ia parte la roadele muncii altora; nu munceste, dar ia parte la castig. Grozav e pacatul vamesului! Vamesul nu-i nimic altceva decat silnicie acceptata de toata lumea, pacat legalizat, lacomie cu nume bun. Cine poate fi mai rau decat vamesul, care sta la drum si culege roadele muncii altora? Cand e vorba de munca, lui nici nu-i pasa! Cand insa e vorba de castig, isi ia partea din cele ce n-a muncit. Deci daca vamesul, care-i un pacatos, a dobandit un dar atat de mare cand s-a smerit, cu atat mai mult omul virtuos cand se va smeri! Daca-ti vei marturisi pacatele si te vei smeri, vei fi drept.

Vrei sa vezi cine-i smerit? Uita-te Ia Pavel, cel cu adevarat smerit, la Pavel, dascalul lumii, oratorul cel duhovnicesc, vasul alegerii (Faptele Apostolilor 9, 15), limanul cel neinviforat, turnul cel neclatinat, omul cel mic la trup, care a inconjurat lumea, si a inconjurat-o ca si cum ar fi avut aripi; uita-te la cel smerit, la cel neiscusit (II Corinteni 11, 6) si filozof, la cel sarac si bogat!

Pe Pavel il numesc cu adevarat smerit, pe cel care a trecut prin mii si mii de osteneli, pe cel care a avut mii si mii de biruinte impotriva diavolului, pe cel care  propovaduia si zicea: "Harul Lui in mine n-a fost zadarnic, dar m-am ostenit mai mult decat toti"(1 Corinteni 14, 10). Omul care a indurat inchisori, lovituri, batai; omul care cu epistolele sale a vanat lumea; omul care a fost chemat cu glas ceresc; omul acela se smereste spunand: "eu sunt cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic sa ma numesc apostol" (I Corinteni 15, 9).

Ai vazut maretia smereniei? Ai vazut pe Pavel smerindu-se, numindu-se cel mai mic? "Eu sunt, spune el, cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic sa ma numesc apostol". Atunci e smerenie cu adevarat cand te smeresti in toate si te numesti cel mai mic. Gandeste-te cine a fost cel ce a spus aceste cuvinte! Pavel, cetateanul cerului, cel de forma imbracat cu trup, stalpul Bisericii, ingerul cel pamantesc, omul cel ceresc! Cu cat drag zabovesc langa Pavel, contemplandu-i frumusetea virtutii lui!

Nu-mi veseleste atat fata rasaritul soarelui si sagetarea razelor lui stralucitoare, cat imi lumineaza mintea chipul lui Pavel! Soarele lumineaza fetele, Pavel, insa, ne urca pe aripile lui la boltile cerurilor; ne urca sufletul mai sus decat soarele, mai sus decat luna!

Asa-i puterea virtutii! Face inger pe om, inaripeaza sufletul spre cer. Virtutea aceasta ne invata Pavel. Sa ne sarguim sa fim imitatori virtutii lui! Dar sa nu ma abat de la subiect. Scopul meu era de a va arata smerenia, a treia cale a pocaintei, de a arata ca vamesul nu s-a smerit, ci a spus adevarul, si-a dezgolit pacatele lui si a ajuns drept; n-a dat bani, n-a strabatut oceane, n-a mers pe jos cale lunga, n-a traversat mari nemarginite, n-a rugat pe prieteni, n-a avut nevoie de mult timp, ci, prin smerenie, a dobandit dreptatea si a fost socotit vrednic de imparatia cerurilor, pe care faca Dumnezeu ca noi toti sa o dobandim, cu harul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia slava si puterea in vecii vecilor. Amin.