Omilia a saptea - Dumnezeu este grabnic la mantuire si zabavnic la manie

• « Inapoi
• Inainte »

OMILIA A SAPTEA

Totdeauna dumnezeiescul Apostol foloseste o limba dumnezeiasca si cereasca si tese, cu multa stiinta, cuvantul evanghelic. Nu graieste numai de la el, ci rosteste invataturile sale din autoritate imparateasca; in chip deosebit foloseste aceasta stiinta cand vorbeste celor pacatosi despre pocainta. Si eu va voi vorbi astazi tot despre pocainta! Ati auzit, ca sa amintesc cateva din cuvintele lui, ce spunea de curand Pavel, acest vrednic si minunat barbat, scriind corintenilor: "Ca nu cumva, venind, sa plang pe multi care au pacatuit inainte si nu s-au pocait"( II Cor. 12, 21). Om era cu firea acest mare dascal, dar cu vointa slujitor al lui Dumnezeu; de aceea foloseste o limba cereasca; si, ca si cum ar grai chiar din ceruri, asa ii ameninta pe pacatosi si fagaduieste indurare celor ce se pocaiesc. Cand spun aceasta, nu atribui autoritatea aceasta limbii lui Pavel, ci atribui totul harului lui Dumnezeu, despre care el insusi spunea: "De vreme ce cautati dovada a lui Hristos, Care graieste in mine"( II Cor. 13, 3).
Dar astazi, o data cu citirea din Apostol, s-au citit si cuvintele evanghelice pline de autoritate ale Mantuitorului, Care a daruit cu imbelsugare iertare de pacate.

Vindecand pe slabanog, asa precum de curand ati auzit, Mantuitorul spunea: "Fiule, iertate iti sunt pacatele tale cele multe"( Marcu 2, 5). Iertarea pacatelor este izvor al mantuirii si rasplata a pocaintei; ca pocainta este spital ce curata pacatul, este dar ceresc, putere minunata care biruie, cu harul ei, sir de legi. De aceea Hristos nu doboara pe desfranat, nu alunga pe cel ce face adulter, nu intoarce spatele betivului, nu Se ingretoseaza de inchinatorul la idoli, nu izgoneste pe hulitor, nici pe ingamfat, ci pe toti ii schimba. Pocainta este un cuptor in care pacatul se topeste.

Este de neaparata trebuinta sa cunoastem mai intai care este scopul lui Dumnezeu. N-am sa arat acest lucru cu vorbele mele, ci am sa infatisez adevarul asa cum este marturisit de dumnezeiestile Scripturi. Dumnezeu, rabdand indelung pe pacatosi, are un indoit scop, propriu mantuirii: doreste mantuirea celor ce se pocaiesc si pregateste binefaceri urmasilor pacatosilor, acelor urmasi care au sa traiasca virtuosi. Sa repet, cu alte cuvinte, ce am spus: Dumnezeu rabda indelung pe pacatosi, ca si pacatosul sa se mantuiasca, dar si ca sa nu-i excluda de la mantuire pe urmasii lui.

Chiar daca pacatosul nu se pocaieste, Dumnezeu de multe ori cruta radacina, ca sa fereasca roadele; adeseori schimba chiar radacina, dupa cum am spus mai inainte; iar cand radacina se inrautateste desavarsit, Dumnezeu intarzie cu folos pedeapsa, asteptand mantuirea celor ce au sa se pocaiasca. Si acum, asculta! Terah(Facere l l, 24-32), tatal lui Avraam, era inchinator la idoli. Cu toate acestea nu l-apedepsit aici pentru necredinta sa; si pe buna dreptate. Daca Dumnezeu ar fi taiat mai inainte aceasta radacina, cum ar mai fi dat un fruct de credinta atat de mare? Cine a fost mai rau ca Isav? Vezi-mi aici temeiul unei alte iubiri de oameni a lui Dumnezeu! Ce rautate este mai mare ca rautatea lui Isav? Nu era el desfranat si spurcat, precum spune Apostolul?( Evrei 12, 16). Nu era, cu gandul, ucigas de mama, ucigas de tata, ucigas de frate? Nu era urat de Dumnezeu? Scriptura o marturiseste spunand: "Pe lacov l-am iubit, iar pe Isav l-am urat"( Maleahi l, 2; Romani 9, 13). Pentru ce nu l-a nimicit Dumnezeu daca era desfranat, ucigas de frate, spurcat si urat de Dumnezeu? Pentru ce nu i-a curmat viata? Pentru ce nu i-a dat indata pedeapsa ce i se cuvenea? Pentru ce? E bine, intr-adevar, sa va spun si pricina. Daca i-ar fi curmat viata, lumea ar fi pierdut, o data cu el, cel mai mare fruct de dreptate. Si care fruct, asculta: "Isav a nascut pe Raguel; Raguel a nascut pe Zara;  Zara a nascut pe Iov"( Facere 36, 1-34). Vezi, dar, ce minunata floare de rabdare ar fi pierit daca Dumnezeu taia mai dinainte radacina?

In interpretarea tuturor faptelor din Scriptura sa ai in vedere deci acest principiu. Pentru aceasta i-a rabdat indelung pe egipteni, care huleau pe Dumnezeu cum nu se putea mai mult; i-a rabdat pentru bisericile care infloresc acum in Egipt, pentru manastirile de acolo si pentru cei care au imbratisat viata ingereasca. Si dupa cum spun cei ce cunosc legile civile si dupa cum hotarasc legile romane, o femeie insarcinata, condamnata la moarte, nu este executata inainte de a naste copilul; si pe buna dreptate; ca au judecat drept cei ce au facut legile, ca nu
trebuie sa dispara o data cu cea vinovata si cel nevinovat. Deci daca legile omenesti cruta pe cei care n-au pacatuit cu nimic, apoi pe buna dreptate cu mult mai mult va pastra Dumnezeu radacina pentru a pastra, pentru roadele ei, binefacerile pocaintei. Vezi dar ca si asupra celor pacatosi se revarsa binefacerile pocaintei, ca si ei au parte de iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Daca judecata lui Dumnezeu ar fi luat-o inaintea indreptarii oamenilor, lumea ar fi pierit in intregime; daca Dumnezeu ar fi fost grabnic la pedeapsa, Biserica n-ar fi avut pe Pavel, n-ar fi primit in sanul ei un om atat de mare, un om ca acesta. De aceea Dumnezeu a amanat pedepsirea celui ce a hulit, ca sa arate pe cel ce s-a pocait, indelunga rabdare a lui Dumnezeu a facut pe prigonitor propovaduitor; indelunga rabdare a lui Dumnezeu a schimbat pe lup in pastor; indelunga rabdare a lui Dumnezeu a facut din vames, evanghelist; indelunga rabdare a lui Dumnezeu ne-a miluit pe toti, pe toti ne-a schimbat, pe toti ne-a intors la Dumnezeu. Daca vezi pe vreunul, care era altadata betiv, ca posteste; daca vezi pe vreunul, care altadata hulea, ca vorbeste despre Dumnezeu; daca vezi pe vreunul, care altadata isi murdarea gura cu cantece rusinoase, ca acum isi curata sufletul cu cantece dumnezeiesti, admira indelunga rabdare a lui Dumnezeu si lauda pocainta; iar din schimbarea aceasta ia prilej ca sa zici: "Aceasta este schimbarea dreptei Celui Preainalt"( Ps. 76, 10). 

Dumnezeu este bun cu toti, dar in chip deosebit isi arata indelunga Lui rabdare cu pacatosii. Si daca vrei sa auzi un cuvant nemaiintalnit - nemaiintalnit in ce priveste obisnuinta, dar adevarat in ce priveste credinta -, asculta! Dumnezeu pare totdeauna aspru cu dreptii, dar cu pacatosii, bun si grabnic in iubire de oameni. Ridica pe cel ce pacatuieste, pe cel ce cade, si-i spune: "Oare, cel ce cade nu se scoala? Sau cel ce se abate nu se intoarce?"( Ier. 8, 4). Si: "Pentru ce s-a abatut cu abatere fara de rusine fiica lui Iuda cea nepriceputa?(Ier. 8, 5). Si iarasi: "intoarceti-va la Mine si Ma voi intoarce la voi"( Zaharia l, 3). Iar in alta parte, din pricina marii Lui iubiri de oameni, intareste cu juramant mantuirea prin pocainta: " Viu sunt Eu, zice Domnul: Nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu"(Iez. 33, 11).

Dreptului insa ii spune: "Daca va face omul toata dreptatea si tot adevarul si daca, intorcandu-se, va pacatui, nu-Mi voi aduce aminte de dreptatea lui, ci in pacatul lui va muri"( Iez. 18, 24). Cat de mare asprime cu omul drept! Cat de multa bunatate cu omul pacatos!  Asa de felurit si asa de deosebit lucreaza cu maiestrie Dumnezeu, fara sa Se schimbe, ci impartind cu folos darurile bunatatii Lui. Si cum, asculta! Daca Dumnezeu ar infricosa pe cel pacatos, pe cel ce cade in pacate, l-ar impinge la deznadejde; daca l-ar ferici pe omul drept, i-ar slabi taria virtutii lui, l-ar face sa nu mai fie atat de sarguincios, o data ce se si vede fericit de Dumnezeu.
De aceea pe pacatos il miluieste, iar pe cel drept il infricoseaza. "Infricosator este pentru toti cei din jurul Lui"( Ps. 88, 8) si: "Bun este Domnul cu toti"( Ps. 144, 9). A spus: "infricosator este pentru toti cei din jurul Lui."

Si cine sunt aceia decat sfintii? David spune: "Dumnezeu cel preaslavit in sfatul sfintilor, mare si infricosator este pentru toti cei din jurul Lui"( Ps. 88, 8). Daca vede pe cineva cazand, Dumnezeu ii intinde mana iubirii de oameni; daca vede pe altul stand, ii baga frica in oase. Aceasta este o fapta de dreptate si de dreapta  judecata. Pe omul drept il intareste prin frica, iar pe cel pacatos il ridica prin iubire de oameni. Vrei sa cunosti bunatatea Lui venita la timp si asprimea Lui folositoare si potrivita noua? Fii cu mare luare-aminte, ca sa nu-ti scape maretia acestui principiu. Femeia aceea pacatoasa(Luca 7, 37-50), stiuta de toti ca a savarsit tot pacatul si toata nelegiuirea, femeia aceea care a pacatuit atat si s-a inglodat in atatea fapte de pacate, aceea, insetand dupa mantuirea prin pocainta, s-a strecurat la ospatul sfintilor; il numesc ospat al sfintilor, pentru ca era de fata Sfantul sfintilor, in timp ce Mantuitorul Se afla la masa, in casa lui Simon fariseul, s-a strecurat femeiea aceea pacatoasa si s-a atins de picioarele Mantuitorului; a spalat cu lacrimi picioarele Lui si le-a sters cu parul capului ei.

Si pe aceasta femeie, acoperita cu atatea pacate, o ridica Iubitorul de oameni, spunandu-i: "Iertate sunt pacatele ei!"(Luca 7, 47). N-am de gand acum sa spun toata istoria acestei femei, ci sa dau numai marturia. Uita-te la darnicia Mantuitorului: "De aceea iti spun tie: Iertate sunt pacatele ei cele multe, ca a iubit mult"( Luca 7, 47). Femeia pacatoasa a primit iertarea atator pacate; dar Maria, sora lui Moise, numai pentru ca a cartit putin, a fost osandita cu lepra(Numeri 12, 1-10). Celor pacatosi Dumnezeu le spune: "De vor fi pacatele voastre stacojii ca zapada le voi inalbi"( Is. 1, 18); preface intunericul in lumina, prin schimbarea ce o face pocainta in sufletul pacatosului si risipeste atata noian de pacate prin glasul bunatatii Sale; dar celor care merg pe calea dreptatii le spune: "Cel care va zice fratelui sau: 'nebunule', vinovat va fi de gheena focului''(Matei 5, 22). Atata asprime pentru un singur cuvant si atata darnicie pentru atatea pacate! Uita-te si la alt lucru minunat! Dumnezeu socoteste pacatele noastre ca o datorie ce o avem de platit; pacatosilor care se pocaiesc, le iarta si capitalul; dreptilor insa, le cere si dobanda. S-a apropiat de El unul, care-I era dator multi talanti; prin pocainta si prin multa rugaminte, a imblanzit judecata, zicand: "Doamne, ingaduieste-mi si-ti voi plati toata datoria"( Matei 18, 26). Iubitorul de oameni Dumnezeu n-a mai asteptat plata datoriei, ci a facut din marturisirea lui temei de iertarea datoriei si celui dator cu zece mii de talanti i-a iertat
totul, chiar si capitalul; celor drepti insa, le spune ca le va cere si dobanda: "Pentru ce n-ati dat argintul Meu la zarafi si, venind, Eu l-as fi luat cu dobanda?"( Matei 25, 27).

Cand spun asta, nu vreau sa spun ca Dumnezeu uraste pe drepti - ca nimic nu-i mai placut lui Dumnezeu ca omul drept -, ci ca Dumnezeu, asa cum am spus si mai inainte, mangaie pe pacatos, ca sa-l ridice din pacate, si infricoseaza pe drept, ca sa-l intareasca; unora le iarta multele lor greseli, ca unor dusmani si increzuti, altora le cere socoteala exacta si de cele mai mici pacate, pentru ca sa nu le lipseasca nimic din desavarsire. Ceea ce este bogatul in lumea aceasta, aceea este dreptul inaintea lui Dumnezeu; si ceea ce este saracul in lumea aceasta, aceea este pacatosul inaintea lui Dumnezeu, nimeni nu-i mai sarac decat pacatosul si nimeni nu-i mai bogat decat facatorul de dreptate. De aceea Pavel spune despre cei ce traiesc in credinta si in bogatie de fapte bune: "Multumesc lui Dumnezeu ca in toate v-ati imbogatit in El, in tot cuvantul si in toata cunostinta"( I Cor. 1,4-5).

Iar despre cei necredinciosi, fericitul Ieremia spune: "Poate ca sunt saraci, de aceea n-au putut sa asculte cuvantul Domnului"( Ier. 5, 4). Vezi ca numeste saraci pe cei ce stau departe de dreapta credinta? Dumnezeu miluieste, deci, pe pacatosi ca pe niste saraci si cere celor drepti ca unor bogati; unora le daruieste din pricina saraciei lor, altora le cere socoteala, cu multa asprime, chiar pentru cuvintele lor, din pricina bogatiei credintei lor. Ceea ce face cu dreptii si pacatosii, aceea face si cu bogatii si cu saracii. Si, dupa cum ridica pe cel pacatos pentru iubirea Sa de oameni, iar pe drept il infricoseaza prin asprimea Sa, tot asa oranduieste si lucrurile din lumea aceasta. Daca vede pe cei puternici, mandri de dregatoriile lor, pe imparati, pe boieri, pe toti cei care se lauda cu averea lor, tuturor le vorbeste infricosandu-i si pune, spre folosul lor, frica peste puterea lor: "Si acum, imparati, intelegeti! invatati-va toti cei ce judecati pamantul! Slujiti Domnului cu frica si va bucurati Lui cu cutremur"( Ps. 2, 10-11), ca este "imparatul imparatilor si Domnul domnilor"( I Tim. 6, 15). Unde este o conducere silnica, Dumnezeu pune frica de imparatia Lui; unde este smerenia nimicniciei, da leacul iubirii Sale de oameni. Ca acest Dumnezeu mare este imparatul imparatilor si Domnul domnilor. Dar tot El, coborandu-Se din slava Lui, este, dupa cum spune Sfanta Scriptura, Tatal orfanilor si Judecatorul vaduvelor(Ps. 67, 5).

Vezi marea bogatie a iubirii Lui de oameni? Vezi frica de Dumnezeu, folositoare si omului credincios si omului cu stapanire? Acolo unde vede ca stapanirea e de ajuns spre mangaiere, a pus frica spre folos; acolo unde vede ca orfanul se pierde din pricina nimicniciei sale, iar vaduva din pricina saraciei, adauga iubirea Sa de oameni spre mangaiere. Eu sunt Tatal orfanilor! Prin asta face doua lucruri: isi arata si iubirea Sa de oameni, si pedepseste si impilarea. Se numeste Tatal orfanilor, ca sa si mangaie pe cei sarmani, dar sa si loveasca pe cei ce impileaza, spre a nu mai face rau orfanilor si vaduvelor. Pe unul moartea l-alipsit de tata, pe cealalta a lipsit-o de barbat; de aceea marea Lui iubire de oameni ridica in picioare pe aceia pe care legea firii i-a doborat la pamant.

Acelasi har a dat pe imparatul sfintilor unuia Judecator, iar altuia Tata. Incat Dumnezeu spune: "Omule nedrept, daca faci rau vaduvelor, manii pe Cel ce poarta grija de vaduve! Daca nedreptatesti pe orfani, nedreptatesti pe fiii lui Dumnezeu! Eu sunt Tatal orfanilor si Judecatorul vaduvelor!". Cine este atat de indraznet in necredinta, incat sa nedreptateasca pe fiii lui Dumnezeu si sa faca rau vaduvelor, de care Dumnezeu are grija? Vezi cum Dumnezeu intrebuinteaza mijloacele credintei? Pe unii ii infricoseaza, pe altii ii miluieste. Asta nu inseamna ca este partinitor, ci ca da leacuri potrivite sufletului fiecarui om. Sa ne aducem, dar, fratilor, noua insine leac de mantuire, pocainta! Dar, mai bine spus, sa primim de la Dumnezeu pocainta, care ne vindeca pe noi! Ca nu noi i-o aducem Lui, ci El ne-a dat-o noua! Uita-te cat de aspru era El pe vremea legii vechi! Uita-te cat de iubitor de oameni este pe vremea harului! Cand vorbesc de asprimea de pe timpul legii vechi nu hulesc judecata lui Dumnezeu, ci propovaduiesc iubirea de oameni a harului evanghelic.

Legea veche pedepsea fara nici o mila pe pacatosi; harul insa amana, cu multa indelunga rabdare, pedeapsa, ca sa aduca indreptarea. Sa primim, dar, fratilor, pocainta, leac spre mantuire. Sa primim leacul care ne sterge pacatele. Iar pocainta nu-i cea spusa cu cuvantul, ci cea intarita cu fapta! Pocainta cea din toata inima sterge murdaria necredintei. "Spalati-va, spune Dumnezeu, curatiti-va! Stergeti rautatile din inimile voastre, dinaintea ochilor Mei"(Is. l, 16).

- Ce vor sa spuna cuvintele acestea de la urma, care par de prisos? N-au spus, oare, totul cuvintele: "Stergeti rautatile din inimile voastre"? Pentru ce a mai adaugat: "dinaintea ochilor Mei"?

- Pentru ca altfel vad ochii oamenilor si altfel vede ochiul lui Dumnezeu. "Omul vede la fata, iar Dumnezeu in inima"( I Regi 16, 7). "Nu va pocaiti de forma, zice Dumnezeu, ci aratati roadele pocaintei inaintea ochilor Mei, care cerceteaza cele ascunse!".

Dupa ce ne-am curafit de pacate, trebuie sa pastram inaintea ochilor pacatele acestea. Dumnezeu, din iubirea Sa de oameni, iti iarta pacatul, dar tu, pentru siguranta sufletului tau, sa ai inaintea ochilor pacatul. Amintirea pacatelor trecute este oprire a pacatelor viitoare. Cel care se intristeaza de pacatele trecute este mai hotarat sa nu le mai repete. De asta si David spunea: "Si pacatul meu inaintea mea este pururea"( Ps. 50, 4). Avea inaintea ochilor pacatele trecute, ca sa nu cada in altele viitoare. Ca o stare sufleteasca ca aceasta cere Dumnezeu de la noi, asculta ca Insusi o spune: "Eu sunt Cel ce sterg pacatele tale si nu-mi voi aduce aminte de ele! Tu insa adu-ti aminte de ele si sa ne judecam, zice Domnul. Spune tu mai intai pacatele tale, ca sa te indreptezi!"( Is. 43, 25-26). Dumnezeu nu cere mult timp de pocainta! Ti-ai spus pacatul, te-ai indreptat! Te-ai pocait, ai fost miluit! Nu timpul te indreptateste, ci chipul cum te pocaiesti iti stinge pacatul. Se poate ca timpul cat te pocaiesti sa fie lung si sa nu capeti mantuire; si se poate ca, in scurta vreme, marturisindu-te din inima, sa lepezi pacatul.
Mult timp a irosit fericitul Samuel rugandu-se pentru Saul si multe nopti a petrecut priveghind pentru mantuirea celui ce pacatuise! Dar Dumnezeu n-a primit  timpul; (ca pocainta pacatosului nu insotea rugaciunea profetului) si i-a spus profetului Sau: "Pana cand vei plange pentru Saul, ca Eu l-am lepadat?"( I Regi 16, 1).

Cuvintele "pana cand" arata timpul si staruinta celui ce se ruga. Dumnezeu insa n-a primit timpul rugaciunii profetului, ca pocainta imparatului nu insotea rugaciunea dreptului. Fericitul David insa, care a primit prin profetul Natan mustrarea pentru pacat, in fata amenintarii a aratat indata intoarcere sincera si a spus: Am pacatuit Domnului(II Regi 12, 12); ei bine, acest singur cuvant a adus fericitului David, care s-a pocait din toata inima, intr-o clipita, intreaga mantuire. Pocainta a schimbat indata hotararea, ca Natan i-a spus: "Si Domnul a iertat pacatul tau"( II Regi 12, 13). Vezi, dar, ca Dumnezeu este zabavnic la pedeapsa si grabnic la mantuire? Mai intai, gandeste-te ca iubitorul de oameni Dumnezeu a mustrat pe imparatul David dupa ce trecuse multa vreme de la savarsirea pacatului. David a pacatuit; femeia ramasese grea si nici o mustrare nu urmase pacatului; ci, dupa ce se nascuse copilul cel din pacat, este trimis doctorul pacatului.

- Dar pentru ce Dumnezeu n-a mustrat pe pacatos indata?

- Pentru ca Dumnezeu stie ca sufletul pacatosilor e orb cand pacatosii sunt in furiile pacatelor, pentru ca surde sunt urechile celor cufundati in adancul pacatului.  De asta Dumnezeu intarzie sa dea ajutor celui aprins de patima si mustra dupa atata  vreme. Dar intr-o clipita de vreme este si pocainta, si iertare: "Si Domnul a iertat pacatul tau!". Cat este de mare intelepciunea Celui ce ameninta! Ai vazut ca Dumnezeu este grabnic la mantuire? Aceasta o face si cu toate cele din jurul nostru. Zaboveste cand este vorba sa darame si zoreste cand e vorba sa dea
ajutor.

Iata ce vreau sa spun: Noi, oamenii, avem nevoie de multi ani ca sa ridicam niste cladiri si de multa vreme ca sa zidim o casa; ca sa zidim ne trebuie mult timp, dar ca sa daramam, putin. La Dumnezeu lucrurile se petrec tocmai dimpotriva; cand zideste Dumnezeu, zideste degraba; cand darama, darama cu zabava. Iute este Dumnezeu la zidit, zabavnic la daramat! Pentru ca acestea doua sunt potrivite lui Dumnezeu: iuteala, potrivit puterii Lui; zabava, potrivit bunatatii Lui. Din pricina covarsitoarei Lui puteri, este iute; din pricina marii Lui bunatati, este zabavnic.
Dovada spuselor mele sunt faptele!

In sase zile a facut Dumnezeu cerul si pamantul, maretia muntilor, campiile, vaile, dealurile, copacii, plantele, izvoarele, raurile, gradinile, toata varietatea pe care o vedem, marea aceasta cea mare si lata, insulele, tarile de la marginea marilor si cele dinauntru; toata lumea aceasta vazuta, si frumusetea din ea, a facut-o Dumnezeu in sase zile. Fiintele cele cuvantatoare si cele necuvantatoare din lume, toata intocmirea aceasta vazuta, in sase zile a facut-o. Ei bine, acest Dumnezeu, Care e iute la zidit, cand a fost vorba sa darame o cetate, S-a aflat zabavnic, din pricina bunatatii Lui. Vrea sa darame Ierihonul si spune lui Israel: "inconjurati cetatea timp de sapte zile si in a saptea zi va cadea zidul"( Iosua Navi 6, 2-5).

- Cum, Doamne, ai facut lumea toata in sase zile, si o cetate o darami in sapte zile? Ce pune piedica puterii Tale? Pentru ce nu o darami dintr-o data? Nu striga despre Tine profetul, spunand: "De vei deschide cerul se vor cutremura de Tine muntii si se vor topi ca ceara de la fata focului"?( Is. 64, 1) Nu spune, oare, David, vorbind de lucrurile puterii Tale: "Nu ne vom teme cand se va tulbura pamantul si se vor muta muntii in inimile marilor"(Ps. 45, 2)? Poti, Doamne, sa muti muntii si sa-i arunci in mare si nu vrei sa darami un oras care Ti se impotriveste, ci dai ragaz de sapte zile pentru daramarea lui? Pentru ce?

- Nu Mi-a slabit puterea, raspunde Dumnezeu, ci iubirea Mea de oameni indelung rabda, ii dau ragaz sapte zile, cum am dat si cetatii ninive, trei zile. Poate va primi predica de pocainta si se va mantui.

- Dar cine-i pentru locuitorii Ierihonului predicatorul pocaintei? Dusmanii inconjurasera cetatea; generalul supraveghea zidurile cetatii! Frica era mare, tulburarea multa! Ce cale de pocainta le-ai deschis? Le-ai trimis vreun profet? Le-ai trimis vreun binevestitor? Era, oare, cineva intre ei care sa le arate care le este folosul?

- Da, raspunde Dumnezeu, aveau in mijlocul lor un dascal al pocaintei, pe minunata Rahav(Iosua Navi 2, 1-21; 6, 22-25), pe care am mantuit-o prin pocainta. Era si ea din acelasi aluat ca si ei; dar pentru ca nu era de acelasi gand cu ei, n-a luat parte la pacatul lor, de vreme ce nu luase parte nici la necredinta lor. Vezi cat e de neobisnuita predica iubirii de oameni! Dumnezeu, Care a spus in lege: "Sa nu faci desfranare"( Iesire 20, 14), datorita iubirii Sale de oameni, a schimbat cuvantul si a strigat prin fericitul Isus Navi: "Rahav, desfranata, sa traiasca". Acel Isus, fiul lui Navi, care a spus: "Rahav, desfranata, sa traiasca", a fost icoana Domnului Iisus, Care a zis: "Desfranatele si vamesii merg inaintea voastra in imparatia cerururilor"( Matei 21, 31).

- Daca trebuie sa traiasca, pentru ce este desfranata? Iar daca este desfranata, pentru ce sa traiasca?

- Am vorbit de starea ei de mai inainte, ca sa te minunezi de schimbarea de pe urma.

- Si ce a facut Rahav, ca sa-i aduca mantuirea? Ca a primit iscoadele cu pace?

Asta o face si o hangita!

- Dar Rahav n-a cules mantuirea numai de pe urma vorbelor ei, ci, inainte de asta, de pe urma credintei si a dragostei ei fata de Dumnezeu. Si ca sa cunosti credinta ei covarsitoare, asculta ca insasi Scriptura da marturie de faptele ei! Era in casa de desfrau, ca margaritarul aruncat in noroi, ca aurul azvarlit in mocirla, ca o floare a credintei inabusita de spini! Un suflet credincios era inchis intr-un loc al necredintei! Asculta-ma cu mare luare-aminte! Rahav a primit iscoadele. Si pe Dumnezeul pe care Israel l-a tradat in pustie, pe acesta L-a predicat Rahav in casa de desfrau. Dar pentru ce spun: in pustie? Israel L-a tradat cand muntele era plin de nori, de ceata, de sunet de trambite, de fulgere si de celelalte lucruri infricosatoare, cand a auzit de la Dumnezeu, din mijlocul focului: Asculta, Israele, Domnul Dumnezeul tau este un singur Domn(Deut. 6, 4); sa nu ai alti dumnezei(Iesire 20, 3); Eu sunt in cer, sus, si pe pamant jos, si afara de Mine nu este alt dumnezeu(Deut. 4, 39); si cu toate ca Israel a auzit aceste cuvinte, totusi a facut vitei si s-a lepadat de Dumnezeu. N-a mai vrut sa stie de Stapan, n-a mai cunoscut pe Binefacator si a spus lui Aaron: "Fa-ne dumnezei(Iesire 32, 1). Daca-s dumnezei, pentru ce spui: "Fa-ne?". Cum pot fi dumnezei cele facute de mana? Asa e pacatul? Orbeste! Se lupta cu el insusi, se distruge singur! A fost facut un vitel si nerecunoscatorul Israel striga: "Acestia sunt dumnezeii tai Israele, care te-au scos din pamantul Egiptului"( Iesire 32, 4). Israel spunea: "Acestia sunt dumnezei" si vedea un vitel! Era un idol!

- Pentru ce, atunci, strigau: "Acestia sunt dumnezei"?
- Ca sa arate ca nu se inchinau numai la ceea ce vedeau, ci ca in mintea lor era inchinarea la mai multi dumnezei. Ei talmaceau cu cuvantul ce gandeau, nu gandeau ce vedeau.

Dar sa ne intoarcem iarasi la subiect. Ceea ce auzise Israel, care fusese intarit cu atatea minuni, care fusese invatat cu atatea porunci, pe care le tagaduia, aceea a predicat Rahav, inchisa intr-o casa de desfrau. Le-a spus iscoadelor: "Am aflat cate a facut Dumnezeul vostru egiptenilor"!( Iosua Navi 2, 9). Iudeul spunea: "Acestia sunt dumnezeii tai care te-au scos din pamantul Egiptului"( Iesire 32, 4), iar femeia desfranata nu atribuie zeilor mantuirea lui Israel, ci lui Dumnezeu: "Am aflat cate a facut Dumnezeul vostru egiptenilor in pustie si am auzit; si s-a topit inima noastra si tarie nu este in noi. Am aflat cate a facut Dumnezeul vostru"( Iosua Navi 2, 9-11). Ai vazut cum repeta, prin credinta, cuvintele Legiuitorului?( Iosua Navi 2, 11) Ca a spus: "Si stiu ca Dumnezeul vostru este in cer, sus, si pe pamant, jos, si afara de El nu este alt dumnezeu"( Deut. 4, 39). Rahav este icoana a Bisericii celei intinate altadata cu desfranarea demonilor, care, primind acum iscoadele lui Hristos - nu iscoadele trimise de Isus al lui Navi, ci pe Apostolii trimisi de Iisus, adevaratul Mantuitor - spune: "Am aflat ca Dumnezeul vostru este in cer, sus, si pe pamant, jos, si afara de El nu este alt dumnezeu". Aceste cuvinte le-au primit iudeii si nu le-au pazit; pe acestea le-a auzit Biserica si le-a pastrat.

Este vrednica dar de toata lauda Rahav, icoana Bisericii. De aceea si marele Pavel, cunoscand vrednicia credintei ei, n-a socotit-o nevrednica din pricina starii ei de mai'nainte, ci vrednica din pricina schimbarii dumnezeiesti petrecute cu ea; a numarat-o intre toti sfintii, spunand: Prin credinta a adus Abel jertfa; prin credinta Avraam a facut cutare si cutare; prin credinta Noe a lucrat corabia; prin credinta Moise a facut si a savarsit atatea si atatea; si dupa ce pomeneste pe rand pe multi sfinti, la urma a adaugat: "Prin credinta Rahav, desfranata, n-a pierit impreuna cu cei necredinciosi, pentru ca a primit iscoadele si le-a scos pe alta cale"( Evr. 11, 4, 31).

Uita-te ca Rahav isi acopera cu multa intelepciune gandurile ei cele bune. Cand trimisii imparatului pentru cautarea iscoadelor au intrebat-o: "Au intrat oameni la tine?", ea le-a raspuns: "Da, au intrat". A spus mai intai adevarul, apoi a adaugat minciuna, niciodata minciuna nu-i crezuta daca nu-i adaugi la inceput si o umbra de adevar. De aceea, cei ce mint cu aparenta de adevar, spun mai intai adevarul, ceea ce se stie de toata lumea, si apoi adauga minciunile si neadevarul. "Au intrat la tine iscoadele?". "Da", le-a raspuns femeia. Daca ar fi raspuns de la inceput "Nu", ar fi indemnat pe trimisii imparatului sa-i caute in casa. Dar ea le-a raspuns: "Da, au intrat si au plecat pe acest drum! Urmariti-i si-i veti prinde"( Iosua Navi 2, 1-4). Ce minciuna buna! Ce viclenie buna, care n-a tradat cele dumnezeiesti, ci a pastrat credinta! Daca pocainta a invrednicit-o pe Rahav aceea de o atat de mare mantuire, incat sa fie propovaduita de gura sfintilor - Isus al lui Navi sa strige in pustie: "Sa traiasca Rahav, desfranata"( Iosua Navi6, 17), iar Pavel sa spuna: "Prin credinta, Rahav, desfranata, n-a pierit impreuna cu cei necredincios"( Evr. 11, 31) - cu cat mai mult nu ne vom mantui noi, daca ne pocaim? Timpul de acum e timp de pocainta. Mare sa ne fie teama de pacatele ce le avem in spate, daca pocainta n-o ia inaintea pedepsei! "Sa intampinam fata Lui intru marturisire"( Ps. 94, 2). Sa stingem valvataia pacatelor, nu cu apa multa, ci cu putine lacrimi.

Multul foc al pacatului e stins si cu o picatura de lacrimi; ca lacrimile sting valvataia pacatelor si spala mirosul greu al pacatului, o marturiseste fericitul David, spunand si aratand cat de mare e puterea lacrimilor: "Spala-voi in fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele asternutul meu voi uda"( Ps. 6, 6). Daca ar fi vrut sa arate numai belsugul de lacrimi, ar fi fost de ajuns sa spuna atat: Cu lacrimile mele asternutul meu voi uda.
- Dar atunci, pentru ce a spus inainte: Spala-voi?
- Ca sa arate ca lacrimile sunt baie si mijloc de curatire de pacate.
Pacatele sunt pricina tuturor relelor. Din pricina pacatelor - supararile, din pricina pacatelor - tulburarile, din pricina pacatelor - razboaiele, din pricina pacatelor - bolile si toate suferintele greu de vindecat ce vin peste noi. Dupa cum doctorii iscusiti nu cerceteaza numai cele ce arata bolile pe dinafara, ci cauta sa afle si cauza bolilor, tot asa si Mantuitorul, vrand sa arate ca pacatul este pricina tuturor relelor ce vin peste oameni, a spus celui slabanogit cu trupul: "Iata, te-ai facut sanatos, de acum sa nu mai gresesti, ca sa nu-ti fie tie ceva mai rau"(Ioan 5, 14), pentru ca Doctorul sufletelor a vazut ca sufletul ii e slabanogit, iar din pricina lui si trupul.
Asadar, pacatul fusese pricina bolii de care zacuse slabanogul. Pacatul e pricina pagubei, pacatul e pricina supararii, pacatul e pricina oricarei suferinte. Eu insa ma minunez de aceea ca Dumnezeu, Care la inceput a hotarat  omului suferinta pentru pacatul savarsit, pune capat hotararii acesteia printr-o alta hotarare si alunga osanda chiar prin osanda. Sa-ti explic cum! Dumnezeu a dat omului suferinta din pricina pacatului; dar prin suferinta pune capat pacatului. Fii cu mare luare-aminte! Cand Dumnezeu a amenintat pe femeie si a osandit-o pentru calcarea de porunca, i-a spus: "in dureri vei naste fii"(Facere 3, 16). A aratat ca suferinta este
fructul pacatului. Dar cat e de darnic Dumnezeu! Ceea ce daduse ca pedeapsa, aceea
Dumnezeu a prefacut in mijloc de mantuire.

Pacatul a dat nastere suferintei, dar suferinta sterge pacatul; si dupa cum cariul se naste din lemn si macina lemnul, tot asa si suferinta se naste din pacat, dar distruge pacatul cand e insotita de pocainta. De aceea Pavel spunea: "intristarea cea dupa Dumnezeu lucreaza pocainta spre mantuire, de care nu-ti pare rau"( II Cor. 7, 10). Buna este intristarea pentru cei ce se pocaiesc sincer. Cei ce pacatuiesc trebuie sa planga pentru pacatul lor, ca "fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia"( Matei 5, 4). Plange-ti dar pacatul, ca sa nu jelesti osanda! Apara-te inaintea judecatorului inainte de a te duce la scaunul de judecata. Nu stii, oare, ca toti cei care vor sa roage pe judecator, nu fac aceasta atunci cand are loc judecata, ci inainte de a se duce la scaunul de judecata, fie prin prieteni, fie prin protectori, fie in vreun alt chip?
Asa si cu Dumnezeu! in timpul judecatii n-ai sa-L indupleci pe Judecator; dar inainte de judecata, poti sa-L indupleci. De aceea David spunea: "Sa intampinam fata Lui intru marturisire"( Ps. 94, 2), inaintea scaunului de judecata arta oratorica a aparatorilor nu poate insela pe marele Judecator; puterea nu-L indupleca; dregatoria inalta nu-L convinge; de fata omului nu tine seama; de bani nu e corupt, ci dreapta Lui judecata este infricosatoare si neinduratoare.

Aici, pe pamant, asadar, sa induplecam pe Judecator si sa I ne rugam; aici, pe pamant, sa-L rugam din toata puterea, dar nu cu bani. Dar, mai bine zis, daca trebuie sa spun adevarul, iubitorul de oameni Dumnezeu este induplecat si cu bani; nu-i primeste El, ci prin saraci. Da celui nevoias bani, si-ai induplecat pe Judecator. Asta v-o spun prieteneste; pentru ca pocainta fara milostenie este moarta si fara aripi. Pocainta nu poate zbura daca nu are aripa milosteniei. De aceea lui Corneliu, cel ce s-a pocait bine, milostenia i-a fost aripa credintei: "Milosteniile tale, spune Scriptura, si rugaciunile tale s-au suit la cer"( Fapte 10, 4). Daca pocainta n-ar fi avut milostenia aripa, nu s-ar fi urcat la cer. Astazi, iarmarocul milosteniei e deschis; vedem pe prinsii de razboi si pe saraci; vedem pe cei ce striga; vedem pe cei ce lacrimeaza; vedem pe cei ce ofteaza. Iarmaroc minunat sta in fata noastra; iarmarocul nu are alt rost, iar negustorul nu se gandeste la altceva decat sa cumpere ieftin si sa vanda scump. Nu-i, oare, acesta scopul oricarui negustor? Nimeni nu se apuca de negustorie cu alt gand decat ca sa vanda mai scump marfurile cumparate cu bani putini si sa scoata castig mare de pe urma negotului. Un astfel de iarmaroc ne-a pus noua in fata Dumnezeu.

Cumpara fapte de dreptate cu putini bani, ca sa le vinzi in viata ce va sa fie cu bani grei. Daca trebuie totusi sa numesti vanzare rasplata pe care o vei primi dincolo! Aici, pe pamant, cumperi dreptatea cu putini bani, cu un codru de paine, cu o haina ponosita, cu un pahar cu apa rece: "Cel care va da un pahar cu apa rece, amin zic voua, spune Dascalul negutatoriei celei duhovnicesti, nu-si va pierde plata sa"( Matei 10, 42). Sa-si aiba plata sa un pahar cu apa rece, iar hainele si banii, dati ca sa faci bine, sa nu-si aiba plata lor? Dimpotriva, chiar multa plata!

- Dar pentru ce Domnul a vorbit de un pahar cu apa rece?
- Ca sa-ti arate ca milostenia nu inseamna cheltuiala. Ca sa dai un pahar cu apa rece, n-ai nevoie sa-ti golesti lada, nici sa faci vreo alta cheltuiala. Daca acolo unde datul este fara cheltuiala, harul binefacerii este atat de mare, cat de mare trebuie sa fie plata primita de la Dreptul Judecator acolo unde datul sta in belsug de haine, de bani si de alte bunuri? Deci atata vreme cat putem cumpara virtutile la un pret atat de scazut, sa le luam, sa le rapim, sa le cumparam de la marele Daruitor: "Cei insetati, spune Domnul, mergeti la apa si toii cati nu aveti argint, mergeti si va cumparati"( Is. 55, 1).

Atata vreme cat iarmarocul e in toi, sa cumparam milostenii; dar, mai bine spus, prin milostenie sa cumparam mantuirea, imbracand un sarac, imbraci pe Hristos.

- Asta o stiu si eu, si o stiu prea bine, imi poti raspunde. Am invatat asta mai inainte! Nu esti tu primul care sa ma inveti. Nu am auzit asta intai de la tine! Nu-mi predici o noutate, ci cele ce m-au invatat de multe ori multi din cei de fata!

- Stiu si eu, stiu ca acestea si altele ca acestea le-ai fi auzit de multe ori. Dar faca Dumnezeu sa le auzim de multe ori, ca sa facem putin bine! "Cel ce miluieste pe sarac, imprumuta pe Dumnezeu"( Pilde 19, 17). Sa imprumutam lui Dumnezeu milostenia, ca sa luam de la El, in schimb, ca rasplata, iubirea de oameni. Cat de intelepte sunt aceste cuvinte: "Cel ce miluieste pe sarac, imprumuta pe Dumnezeu"!
- Dar pentru ce Scriptura n-a spus: Cine miluieste pe sarac, da lui Dumnezeu, ci: imprumuta pe Dumnezeu?
- Scriptura cunoaste lacomia noastra. A vazut ca nesatul nostru cauta sa aiba cat mai mult. De asta n-a spus simplu: "Cel ce miluieste pe sarac, da lui Dumnezeu", ca sa nu socotesti milostenia un simplu schimb de bani, ci: Cel ce miluieste pe sarac, imprumuta pe Dumnezeu. Daca Dumnezeu Se imprumuta de la noi, inseamna ca Dumnezeu este datornicul nostru. Cum vrei sa-L ai pe Dumnezeu: Judecator sau datornic? Datornicul are respect de cel de la care s-a imprumutat; judecatorul insa nu se sfieste de cel pe care l-a imprumutat.

Trebuie insa sa vedem neaparat si in alt chip pentru ce Dumnezeu a spus: Pe Mine Ma imprumuta cel ce da saracului. Dumnezeu a vazut ca lacomia noastra tinde spre inmultirea averilor si ca cel ce are bani nu vrea deloc sa imprumute fara garantie. Cel ce da cu imprumut cere sau ipoteca, sau amanet, sau girant; cu aceste trei garantii incredinteaza banii sai; fie ca
primeste amanet, fie ipoteca, fie girant. Dumnezeu a vazut, deci, ca fara aceste garantii nimeni nu da cu imprumut, nici nu se pleaca spre mila, ci se uita numai la castig; saracul este lipsit de toate acestea; nu are ce ipoteca, ca nu poseda nimic; nu are ce amaneta, ca este gol; nu are girant, ca, din pricina saraciei, nimeni n-are incredere in el.

Dumnezeu vazand, deci, ca saracul se primejduieste din pricina saraciei, iar bogatul se primejduieste din pricina neomeniei, s-a pus pe El la mijloc girant pentru sarac, zalog pentru cel care da imprumut. Si-i spune bogatului: "N-ai incredere in el, ca-i sarac? increde-te in Mine, ca-s bogat!". Dumnezeu a vazut pe sarac si a avut mila de el; a vazut pe sarac, si nu l-atrecut cu vederea, ci S-a dat pe Sine chezas pentru cel ce nu are nimic si a stat alaturi de cel sarman pentru multa Lui bunatate. Despre aceasta bunatate da marturie fericitul David cand spune: "A stat in dreapta saracului"( Ps. 108, 30).

"Cel ce miluieste pe sarac, imprumuta pe Dumnezeu". "Ai incredere, spune Dumnezeu, ca pe Mine Ma imprumuti!".

- Dar ce castig atat de mare am daca Te imprumut pe Tine?
- E cea mai mare nelegiuire sa ceri socoteala lui Dumnezeu. Totusi, Ma plec nelegiuirii tale si cu iubirea de oameni voi pune capat neomeniei tale. Sa stam, dar, de vorba si sa ne socotim. Cat castigi cand imprumuti pe ceilalti oameni? Ce dobanda le ceri? Nu-i asa ca unu la suta, daca ceri o dobanda legala? Daca lacomia ti-e mai mare, iei o dobanda nedreapta, de doua sau de trei ori mai mare. Eu insa am sa-ti satur lacomia ta. Iti voi da mai mult decat ti-e pofta nesatului tau. Acopar cu darnicia Mea nesatul tau. Pretinzi o dobanda de unu la suta? Eu iti dau de o suta de ori mai mult.

- Daca-i asa, Te imprumut, Doamne! Te imprumut cu milostenia pe care o dau aici saracului! Dar cand ai sa-mi dai inapoi imprumutul? Vreau sa hotaram conditiile. Vreau sa intarim invoiala. Spune-mi timpul inapoierii banilor! Hotaraste scadenta! Intrebarea asta, mai ales, este de prisos! "Ca Dumnezeu este credincios in toate cuvintele Lui"( Ps. 144, 13). Dar pentru ca un bun platnic are obiceiul si intentia de a masura timpul si de a hotari ziua scadentei, asculta cand si unde iti va plati datoria Cel ce S-a imprumutat de la tine prin mana saracului: "Cand va sedea Fiul Omului pe tronul slavei Lui si va pune oile de-a dreapta Lui si caprele de-a stanga Lui, va zice celor din dreapta...!".

Aici ia aminte cum graieste Datornicul cel recunoscator creditorului Sau, cum ii multumeste Datornicul: "Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti imparatia gatita voua de la intemeierea lumii." Si pentru ce? "Ca am flamanzit, si Mi-ati dat sa mananc; am insetat, si Mi-ati dat sa beau; gol am fost, si M-ati imbracat, in temnita, si ati venit la Mine; bolnav am fost, si M-ati cercetat; strain am fost, si M-ati primit"( Matei 25, 31-36).

Apoi, cei care au slujit bine la vreme se vor uita la nimicnicia lor si la vrednicica Celui imprumutat si vor spune: "Doamne, cand Te-am vazut flamand, si Te-am hranit? Sau insetat, si Ti-am dat sa bei"( Matei 25, 37), Tie, spre Care ochii tuturor nadajduiesc, Tie, Care le dai lor hrana la buna vreme?( Ps. 144, 16). Cat e de mare bunatatea lui Dumnezeu! Din pricina iubirii Sale de oameni isi ascunde vrednicia.

"Am flamanzit, si Mi-ati dat sa mananc". Ce mare bunatate! Ce nemasurata iubire de oameni! A flamanzit "Cel ce da hrana la tot trupul"( Ps. 135, 25), "Cel ce deschide mainile si satura pe tot cel viu de bunavointa"( Ps. 144, 16). "Am flamanzit, si Mi-ati dat sa mananc".
Nu i se micsoreaza vrednicia Sa, ci iubirea Sa de oameni chezasuieste pentru saraci.

"Am insetat, si Mi-ati dat sa beau".
- Cine-i Cel ce rosteste aceste cuvinte?
- Cel ce varsa apele in lacuri, rauri si izvoare; Cel ce a spus in Evanghelie: "Din pantecele celui ce crede in Mine rauri de apa vie vor curge, precum a zis Scriptura"( Ioan 7, 38); Cel ce a spus: "De inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea"( Ioan 7, 37). "Gol am fost, si M-ati imbracat".

- Am imbracat noi, oare, vor spune aceia, "pe Cel ce imbraca cerul cu nori"?( Ps. 146, 8) Pe Cel ce imbraca toata Biserica si intreaga lume? "Cati in Hristos v-ati botezat in Hristos v-ati imbracat"( Gal. 3, 27). "In temnita am fost."
- In temnita, Tu, Cel ce slobozesti pe cei din temnita? Talmaceste-ne cele ce
ne spui! Vrednicia Ta tagaduieste spusele. Cand Te-am vazut in atat de mare lipsa?
Cand Ti-am facut acestea?
- "Intrucat ati facut, raspunde El, unuia dintr-acestia preamici, Mie Mi-ati
facut"( Matei 25, 40).

Nu-i adevarat, deci, cuvantul ca cel ce miluieste pe sarac imprumuta pe  Dumnezeu? Si, iata, lucru de mirare! M-a amintit de nici o alta fapta de virtute, decat de milostenie. Si doar ar fi putut sa spuna: "Veniti, binecuvantatilor, ca ati trait in curatenie trupeasca si sufleteasca, ca afi trait in feciorie, ca ati dus viata ingereasca!". Dar le trece pe acestea sub tacere! Nu ca sunt nevrednice de a fi pomenite, ci pentru ca vin in urma iubirii de oameni.

Si dupa cum celor din dreapta le-a daruit imparatia pentru milostenia lor, tot asa si pe cei din stanga i-a amenintat cu pedeapsa, pentru asprimea lor. "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in intunericul cel mai din afara, care este gatit diavolului si ingerilor lui"( Matei 25,41).
- Pentru ce? Pentru care pricina?
"Pentru ca am flamanzit, si nu Mi-ati dat sa mananc"( Matei 25, 42).
N-a spus: "ca ati facut desfranare, ca ati facut adulter, ca ati furat, ca ati dat marturie mincinoasa, ca afi jurat fals". Toata lumea stie ca si acestea sunt pacate, dar vin in urma neomeniei si a nemilosteniei.

- Pentru ce, Doamne, nu pomenesti si de celelalte cai de pacat?
- Nu judec pacatul, raspunde Domnul, ci neomenia! Nu judec pe pacatosi, ci pe cei ce nu s-au pocait. Pentru neomenie va osandesc! Ati avut un leac atat de mare si atat de bun pentru mantuire, milostenia, cu care puteati sterge orice pacat, si ati dispretuit o atat de mare binefacere. Ocarasc neomenia, ca radacina a pacatului si a toata necredinta; laud omenia, ca radacina a tuturor bunatatilor. Pe unii ii amenint cu focul cel vesnic, iar altora le fagaduiesc imparatia cerurilor. Bune sunt, Stapane, fagaduintele Tale, buna este si imparatia Ta, pe care o asteptam, dar si gheena, cu care ne ameninti! Una ne indeamna, cealalta ne infricoseaza: imparatia ne indeamna spre bine, gheena ne infricoseaza cu folos. Dumnezeu ne ameninta cu iadul, nu ca sa ne arunce in iad, ci ca sa ne scape de iad. Daca ar fi vrut sa ne pedepseasca, nu ne-ar fi amenintat mai inainte, pentru ca, intariti, sa fugim de cele ce ne ameninta, ne ameninta cu pedeapsa, ca sa scapam de pedeapsa, ne infricoseaza cu cuvantul, ca sa nu ne pedepseasca cu fapta. Sa imprumutam dar pe Dumnezeu cu milostenia, sa-L imprumutam ca sa-L avem pe El datornic, si nu judecator, asa precum am spus. Datornicul se sfieste de cel care l-a imprumutat, se sfieste de el si-l respecta. Daca cel ce a dat bani cu imprumut vine la usa unui datornic, datornicul fuge, daca e sarac; dar daca e bogat, il primeste cu indraznire.

Vezi si alta fata minunata a Dreptului Judecator, scoasa din observarea lucrurilor omenesti. Daca imprumuti pe un om sarac, iar acesta mai pe urma se imbogateste si poate sa-ti plateasca datoria, ti-o plateste fara sa afle oamenii, ca sa nu roseasca de starea lui de mai inainte; iti multumeste, dar nu spune altora ca i-ai facut bine, fiindu-i rusine de saracia lui de mai inainte. Dumnezeu nu face asa, ci Se imprumuta in ascuns, si-Si plateste datoria in vazul tuturor. Cand primeste, primeste milostenia facuta, in taina; cand da inapoi, o da inapoi in fata intregii creatii. Dar poate ca un bogat ma va intreba:
- Pentru ce Dumnezeu mi-a dat mie bogatie si pentru ce nu i-a dat la fel si saracului?
- Dumnezeu putea sa dea si saracului bogatie ca si tie, dar n-a vrut pentru ca nici bogatia ta sa nu fie neroditoare, si nici saracia aceluia, fara plata. Tie, bogatului, ti-a dat bogatie ca sa te imbogatesti prin milostenie si sa imparti cu dreptate: "A impartit, a dat saracilor, dreptatea lui ramane in veac"( Ps. 111,8. (Evident, cuvantul "dreptate" nu are aici un inteles juridic)). Vezi ca bogatul strange de pe urma milosteniei dreptate vesnica? Vezi-l si pe sarac! Pentru ca nu are bogatie, cu care sa lucreze dreptate, are saracia, de pe urma careia culege rabdare vesnica: "Rabdarea saracilor nu piere in veac"( Ps. 9, 18), in Hristos, Domnul nostru, Caruia slava in vecii vecilor. Amin.

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

De la credinta la stiinta si inapoi la credinta