Finalitatea


Finalitatea

Un argument puternic impotriva evolutionismului il constituie cel al finalitatii. La toate organismele vii se observa ca fiecare parte a organismului (de la formatiunile subcelulare, la tesuturi si organe) a fost astfel conceputa incat sa poata indeplini o functie bine definita in cadrul ansamblului organismului si, mai mult, are exact structura care ii permite sa isi indeplineasca functia cat mai bine. La un nivel mai mare, se poate observa ca inclusiv intre speciile diferite de plante si animale care ocupa un anumit teritoriu exista un echilibru, o armonie, fiecare din specii contri-buind direct sau indirect la mentinerea vietii celorlalte. Observatiile mentionate ne conduc la ideea ca aceste sisteme au fost proiectate special pentru a indeplini functia pe care o are fiecare in parte, ceea ce exclude aparitia lor sub actiunea unor forte intamplatoare. Acest argument a fost scos in evidenta mai ales de savantul roman Nicolae Paulescu (descoperitorul insulinei).

Impotriva acestui argument, evolutionistii au ripostat cu doua contra-argumente: organele rudimentare si organele atavice. Sa le analizam pe rand.

a) Organele rudimentare. Acestea sunt organe care apar in faza embrionara sau in faza de crestere a organismului, iar la maturitate dispar sau degenereaza (cum ar fi timusul si epifiza). De aici evolutionistii au tras concluzia ca aceste organe ar fi nefolositoare si existenta lor nu ar putea fi explicata decat daca presupunem ca acestea ar fi niste ramasite din stadiile anterioare ale evolutiei speciei respective. La o analiza mai atenta se constata totusi ca aceste organe sunt nefolositoare numai in faza adulta, pe cand in timpul cresterii au un rol important in organism, iar faptul ca apar numai atunci cand este nevoie de ele iar apoi dispar nu face decat sa confirme existenta finalitatii si sa contrazica teoria evolutionista, deoarece daca aceste organe ar fi ramase de la specii anterioare atunci nu ar disparea la maturitate.

b) Organele atavice. Spre deosebire de organele rudimentare care exista la toti indivizii, organele atavice apar numai uneori, constituind niste anomalii sau monstruozitati. Din faptul ca unele din aceste malformatii existente la om, de exemplu, prezinta asemanari cu structuri sau organe existente la unele animale, evolutionistii trag concluzia ca omul descinde din animalele respective si ca, data fiind inutilitatea acestor organe la om, ele ar fi si o proba impotriva finalitatii. Ei "uita" insa sa precizeze ca intre malformatii exista si foarte multe care nu prezinta nici o asemanare cu vre-o structura existenta la animale. In plus, dintr-o asemanare exterioara a unor organe sau tesuturi, nu rezulta in mod logic faptul ca omul ar descinde din animalul respectiv (cu atat mai mult cu cat unele malformatii se aseamana cu animale pe care nici evolutionistii nu le considera stramosi ai omului). In ceea ce priveste finalitatea, organele atavice nu dovedesc nimic, deoarece reprezinta stari patologice.

Unii evolutionisti, data fiind evidenta faptului ca toate vietuitoarele poseda exact acele organe care le sunt necesare in mediul in care traiesc, accepta intr-o oarecare masura ideea de finalitate, numai ca "pun carul inaintea boilor" afirmand ca "functia creeaza organul". Dar aceasta afirmatie nu este nici logica (cum ar putea exista, de exemplu, functia vederii inainte de aparitia ochilor?) si vine in contradictie cu observatiile experimentale care arata ca in timpul dezvoltarii unui organism, organele incep sa se formeze cu mult inainte de a indeplini vreo functie (de exemplu, copilul nou nascut are deja picioare, dar abia mai tarziu invata sa mearga). Asadar nu functia creeaza organul, ci organul a fost proiectat pentru a indeplini o anumita functie, proiectul anticipand functia care urmeaza sa fie indeplinita.