Arestarea si procesul Parintelui

• « Inapoi
• Inainte »

Arestarea si procesul Parintelui

In Manastirea Posaga Parintele gasea ca totul merge bine, ca totul se desfasoara ca in timpuri normale, adica slujbele se savarseau la vremea lor, se predica atat in biserica cat si in curte, iar credinciosii veneau tot mai multi si din toate partile. In realitate insa, lucrurile nu stateau chiar asa. Comunistii nu dormeau, dupa cum nici diavolul, parintele lor si dusmanul de moarte al mantuirii noastre, nu doarme niciodata. Astfel, incepand de prin anul 1953, oamenii Securitatii isi faceau tot mai des aparitia in manastire sub diferite pretexte. Fie spuneau ca merg la Sagage, mai sus de manastire, fie intrebau de cineva; in realitate ei se interesau de tot ceea ce se petrecea in Posaga, caci toata intensa activitate misionara ce se desfasura aici ii deranja pe comunisti si cautau pe toate caile sa se informeze, pentru a pune la cale stoparea acestui focar de credinta in Dumnezeu.

Daca tinem cont de tot ceea ce se intampla atunci in tara noastra, cand comunistii erau stapani cu puteri depline, iar Biserica primea lovituri dupa lovituri, nu trebuie sa ne mai miram de cele ce s-au intamplat la Posaga, unde, in ciuda vietii cu adevarat duhovnicesti, se simtea tot mai mult ca ceva trebuie sa se intample. Se simtea o anumita tensiune si incepusera sa circule, ce-i drept la inceput foarte timid, diferite zvonuri, unele destul de alarmante. Dar pana la urma zvonurile s-au dovedit a fi reale, caci in acest timp Securitatea pregatea lovitura cea mare. Pe la jumatatea lunii iunie din 1954, inu-o noapte (caci tot noaptea a fost arestat si Domnul Iisus Hristos), Securitatea i-a ridicat pe Fratele Aurel si pe Parintele Ghedeon, precum si pe o sora de manastire, cu numele de Victoria Iancu. Aceasta ramanand orfana, Parintele aranjase, inca de cand era copila, sa aiba o chilie printre vecinii Manastirii Posaga. Crescand, a fost imbracata rasofora, si canta la strana. Toti trei au fost arestati si dusi mai intai la Securitate in Turda unde au fost anchetati, batuti si chinuiti dupa toate metodele diabolice pe care le folosea Securitatea atunci.

De buna seama ca, ancheta s-a desfasurat dupa un plan pe care Securitatea il alcatuise mai inainte de arestarea celor trei. Pentru a-i condamna, au inventat capetele de acuzare, cerandu-li-se celor arestati sa le recunoasca si sa le semneze. Este evident ca Securitatea nu se putea folosi de adevaratele motive pentru care fusesera arestati. Cum era sa recunoasca faptul ca lupta impotriva Bisericii?

Inainte de a vedea care erau aceste acuzatii, sa amintim care era atmosfera, de atunci in manastire. Printre credinciosii care vizitau mai des Manastirea Posaga, au aparut cateva fete precum si un baiat care cadeau in transa, adica adormeau, iar in timpul acestui "somn" incepeau sa vorbeasca, tacand anumite descoperiri sau proorocii. Parintele punea chiar intrebari si in felul acesta avea loc un dialog intre dansul si persoana adormita. Am asistat si eu de mai multe ori la asemenea scene si chiar am fost uimit de raspunsurile pe care le dadeau persoanele respective. Dar intrebari mai puneau si altii, care erau de fata, iar intrebarile cele mai frecvente erau despre cei morti, pentru ca fiecare dorea sa stie daca tata, mama, sau alt decedat din familie se afla la bine sau la rau, pentru ce se afla la rau si ce se poate face ca sa fie scos de acolo. Desigur, raspunsurile erau discutabile din moment ce nu exista nici o posibilitate de verificare a autenticitatii lor. Cu toate acestea, se mai puneau intrebari in legatura cu fumatul, cu betia, apoi despre jocul de carti si despre toate jocurile de noroc, sau despre petrecerile cu muzica si dans. Intr-un cadru mult mai restrans si in taina, se puneau si intrebari care i-ar fi deranjat pe comunistii de la putere, cum ar fi, de exemplu, daca este bine sa fii membru de partid, daca este bine sa mergi la sedintele organizate de puterea politica pe diferite teme, si altele asemanatoare, legate de asuprirea comunista.

Persoanele care cadeau in transa erau fete sau baieti tineri, plini de ravna duhovniceasca. Ei aveau o comportare frumoasa, isi respectau randuiala de rugaciune si erau nelipsiti de la biserica, deci era greu de pus la indoiala fenomenul ca atare. Acestia pretindeau ca atunci cand cad in transa o vad de multe ori pe Maica Domnului sau vad diferiti sfinti si uneori chiar pe Mantuitorul, iar raspunsurile la intrebarile ce li se puneau erau formulate numai de catre Maica Domnului, de catre ingerii sau de catre sfintii ce li se aratau.

De cate ori am asistat la aceste scene, atunci cand mergeam la Manastirea Posaga, ceea ce m-a surprins era faptul ca niciodata n-am auzit un raspuns spectaculos sau vreun raspuns in contradictie cu invatatura Bisericii noastre. Cu toate acestea, ramaneam pe ganduri stiind ca cel rau este atat de viclean incat descopera rautatile pe care stie ca are sa le savarseasca, pentru ca aceia carora li s-a descoperit sa creada in adevarul descoperirilor, atunci cand se vor implini, si astfel sa cada in latul lui.

Imi aduc aminte insa ca asistand odata la un dialog intre Parintele si una dintre fetele adormite, la un moment dat aceasta a intrerupt conversatia si cu o voce mai aparte a spus: "Aveti grija ca se apropie de manastire o masina cu trei oameni rai". Intr-adevar, n-au trecut 20 de minute si la poarta manastirii a oprit o masina a Securitatii din Turda, din care au coborat trei barbati care au intrat in curte si au intrebat de Parintele Ghedeon Bunescu. Au stat de vorba cu acesta si, fiind poftiti in casa pentru a servi ceva, au refuzat categoric, intreband pe un ton autoritar: "Dar de ce aveti aici atata lume, nefiind sarbatoare? Oamenii astia n-au ce lucra pe la casele lor?"

Atat Parintele Arsenie cat si Parintele Ghedeon sustineau insa cu toata convingerea ca aceste persoane care cadeau in transa erau alesi de Dumnezeu pentru ca prin ei sa se faca anumite descoperiri de care lumea avea nevoie in acele vremuri pentru a-si intari credinta in Dumnezeu, credinta atacata cu salbaticie de catre comunistii care conduceau tara. In sprijinul convingerii lor, veneau cu citate din Sfanta Scriptura: Iar in zilele din urma, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul si fiii vostri si fiicele voastre vor prooroci si cei mai tineri ai vostri vor vedea vedenii si batranii Toate aceste intamplari de la Manastirea Posaga au constituit pentru Securitatea comunista un bogat material de acuzare si toata ancheta s-a desfasurat numai in legatura cu fetele si baietii care cadeau in transa, cu intrebarile si raspunsurile din dialogul ce se purta cu ei.

Cea mai mare parte din ancheta a avut loc la Securitatea din Turda. Aceasta, probabil, pentru ca Turda se afla mai aproape de Posaga si de localitatile in care se aflau fetele si baietii despre care am vorbit mai sus. Fiecare dintre acestia au fost dusi de mai multe ori la Turda pentru a fi anchetati, batuti si chinuiti in fel si chip si fortati sa recunoasca cum ca au fost manevrati de catre calugari, care au regizat dinainte intrebarile si raspunsurile, urmarind prin acestea sa discrediteze Partidul Comunist si "clasa muncitoare". Despre muncitori, propaganda mincinoasa a comunistilor sustinea ca ei se afla la conducerea tarii, ori se stia prea bine ca tara era condusa de catre o mana de comunisti lipsiti de orice sentiment de omenie. Adica pur si simplu o gasca dirijata de la Moscova, de unde primeau ordine menite sa distruga credinta, cultura, economia si toata zestrea noastra nationala.

Sigur ca toti acesti tineri au scris si au semnat tot ceea ce li s-a dictat de catre anchetatori. Cine a trecut prin anchetele barbare ale Securitatii comuniste, sau macar a citit ori a auzit despre metodele salbatice ale anchetatorilor, va avea toata intelegerea fata de acesti tineri, care, infricosati, au cedat si au semnat declaratiile cerute.

Cred ca toti cei anchetati, atunci cand au cedat si au semnat declaratiile acuzatoare, au mizat pe faptul ca, ajungand la tribunal, nu vor mai recunoaste declaratiile semnate si vor spune numai adevarul, ceea ce s-a si intamplat.

Cei doi Parinti si sora Victoria au trecut prin grele incercari, pentru ca anchetatorii le puneau in fata declaratiile acuzatoare ale martorilor si se faceau asupra lor tot felul de presiuni pentru a le recunoaste, dar ei au indurat totul cu mult curaj si n-au recunoscut niciodata aceste acuzatii, care nu erau altceva decat expresia urii fata de credinta crestina si fata de oamenii Bisericii!

Dupa ancheta de la Securitatea din Turda, cei trei acuzati au fost mutati in Cluj si inchisi la Sectia politica a Penitenciarului. In Cluj a continuat ancheta, iar presiunea asupra lor a fost si mai salbatica, din cauza ca anchetatorii si cei care s-au ocupat de acest caz voiau cu orice chip sa obtina recunoasterea de catre inculpati a invinuirilor ce li se aduceau.

Regimul de detentie in temnita din Cluj era, de asemenea, foarte dur, pentru ca au fost tinuti separati unul de celalalt, prin mai multe celule reci, umede, intunecoase si fara pat, obligati sa doarma doar cateva ore pe ciment, iar restul timpului sa stea in picioare sau erau supusi la anchete indelungate, de catre doi sau trei anchetatori care se schimbau intre ei, iar mancare li se dadea putina, foarte slaba si atat numai cat sa nu moara, in speranta ca doar, doar, isi vor recunoaste vinovatia dupa cum ar fi dorit calaii lor.

A vrut insa Bunul Dumnezeu ca anchetatorii sa-si dea seama ca acesti calugari niciodata nu vor recunoaste tot ce voiau ei sa le puna in sarcina si in felul acesta ancheta a luat sfarsit, iar dosarul a fost inaintat Procuraturii Militare si de acolo Tribunalului Militar, spre declansarea procesului.

Fratele Aurel si Parintele Ghedeon au fost mutati intr-o camera mai mare, unde mai erau si alti arestati sub diferite acuzatii de natura politica, in vederea asteptarii termenului de judecata. Este adevarat ca aici, in sectia unde erau mai multi detinuti, fiecare avand patul lui, erau conditii incomparabile cu cele din timpul anchetei, dar necazurile celor doi calugari s-au inmultit. Ei au intampinat aici suparari grozave din cauza ca printre detinutii din camera se aflau cativa iehovisti, arestati si ei sub invinuiri fabricate in cea mai mare parte de catre comunisti. Afland cine erau cei doi nou-veniti in camera respectiva, acesti sectanti au inceput, intocmai ca niste indraciti, sa o batjocoreasca in special pe Maica Domnului, pe Mantuitorul, pe sfintii, Sfintele Taine si tot ceea ce avem mai cinstit in Biserica noastra ortodoxa. Foloseau tot felul de cuvinte murdare, grosolane; atmosfera era de-a dreptul infernala. Intr-o astfel de atmosfera, cei doi calugari simteau, ca nu mai au aer, ca se sufoca, simteau ca nu mai pot trai si – dupa cum marturiseau mai tarziu - daca si-ar fi pierdut auzul in acele clipe, ar fi considerat aceasta ca un adevarat dar de la Dumnezeu.

In general, pot spune ca, revenind in libertate, amandoi erau foarte rezervati atunci cand erau intrebati de suferintele din timpul anchetei, precum si din timpul detentiei. Totusi, intr-o lunga convorbire pe care am avut-o cu Parintele dupa eliberarea sa, acesta mi-a spus urmatoarele:

«Dragul mosului, cea mai grea perioada din detentie a fost timpul pe care l-am petrecut in aceeasi camera cu iehovistii, atunci cand simteam ca trebuie sa mor. Intr-o seara, dupa ce a sunat stingerea, asezandu-ma pe pat ca si cum as dormi, am inceput sa ma rog si in gandul meu strigam catre Mantuitorul si catre Prea Curata Sa Maica sa ma scoata de acolo sau sa-mi ia sufletul. M-am rugat cu cuvinte putine si am plans ca un copil. Inainte de a suna desteptarea am adormit putin, destul insa pentru a visa ca a venit la mine Sfantul Ghelasie in chipul unui calugar cu parul si barba alba, cu capul descoperit si imbracat cu mantie calugareasca, avand in maini o oala de pamant, nu prea mare, asa cum au taranii si cum aveam si noi acasa, si, intinzandu-mi oala cu amandoua mainile, mi-a spus "Ia si bea apa rece de sub Sfanta Masa din Ramet si racoreste-ti arsita". Am baut cu mare lacomie, dar dupa ce am luat oala de la gura si voiam sa-i multumesc, a sunat desteptarea si m-am trezit. Ridicandu-ma din pat simteam in sufletul meu o nespusa bucurie; o mare mangaiere ma coplesise si niciodata nu voi gasi cuvintele potrivite pentru a ma face inteles ce bucurie negraita cuprinsese atunci intreaga mea fiinta. Ma uitam mereu la Parintele Ghedeon sa vad daca si el simte ca si mine, dar il vedeam tot trist si tacut.

Dupa ce ne-a dat ceaiul de dimineata, m-am dus la Parintele Ghedeon, l-am tras undeva mai ferit de ceilalti si i-am spus: "Prea Cuvioase, sa stiti ca Dumnezeu ne scoate de aici, prin rugaciunile Sfantului Ghelasie. Noi nu vom fi condamnati". Parintele s-a uitat la mine lung si numai ca sa fiu eu multumit ca i-am dat o veste buna, mi-a zambit putin, dar cam fortat si mi-a raspuns: "Stie Dumnezeu, Parinte, daca si cand vom scapa noi de aici, ca aici se intra usor, dar se iese greu" ».

Imi mai spunea Parintele ca tot timpul cat a mai ramas in temnita, nu l-a parasit bucuria ce l-a cuprins in urma visului in care l-a vazut pe Sfantul Ghelasie. Tot timpul a fost optimist si cu dragoste fata de toti cei din camera, chiar si fata de iehovistii care il mahnisera peste masura, dar care se imblanzisera mult de cand Sfantul Ghelasie i se aratase in vis.

S-a intamplat ca intr-o noapte, unul dintre iehovisti sa aiba o criza puternica de rinichi, de n-a putut dormi nici unul din camera din cauza vaietelor celui bolnav. Sosind vremea ceaiului, Parintele a mers la patul bolnavului, oferindu-i ceaiul si spunandu-i ca trebuie sa bea mai multe lichide calde pentru a-i inceta durerile. In fata acestui gest, iehovistul inrait a ramas socat, dar suferinta fizica a fost mai puternica decat ura si astfel a primit ceaiul, ba chiar a si multumit. Desigur ca fapta Parintelui a fost apreciata, astfel incat mai multi detinuti si-au oferit ceaiul pe care il aveau nebaut. A doua zi, gestul cu ceaiul s-a repetat, dar pentru ca s-au oferit mai multi donatori, fiecare dadea jumatate din ceai sau mai putin. De atunci, intre detinutii din camera unde se aflau cei doi calugari, se simtea o atmosfera tot mai linistita, caci iehovistii incetasera cu hulele lor si cu batjocura la adresa Ortodoxiei, prin care ii jignisera profund nu doar pe cei doi calugari, dar si pe ceilalti detinuti botezati in credinta ortodoxa.

Asa stand lucrurile, zilele treceau mai usor, moralul tuturor era tot mai bun si suportau mai usor anumite situatii specifice detentiei. Astfel, trecand zi dupa zi, cei doi calugari ai nostri se apropiau de proces.

Dupa cate imi aduc aminte, procesul a fost fixat pentru a doua jumatate a lunii octombrie a anului 1954. Aflandu-se data procesului, mi-a revenit mie ascultarea de a ma ocupa de proces, prin angajarea unui avocat. Cand Parintele Staret Evloghie din Manastirea Ramet a hotarat sa-mi de mie aceasta ascultare, a avut in vedere urmatoarele:

- Ii cunosteam bine pe toti cei implicati in proces, ca unul ce mergeam des la Posaga si stiam ce acuzatii li se aduc.

- Eram rudenie cu Parintele Ghedeon Bunescu si din acelasi sat amandoi, ori in felul acesta aveam o acoperire in fata Securitatii, care de buna seama cauta sa afle cine se intereseaza de acest proces.

- In plus, celorlalti calugari le era teama sa intre in vizorul Securitatii.

Asadar am plecat la Cluj si am angajat un avocat pe nume Popovici, care sa cerceteze dosarele inculpatilor. In ziua procesului am fost prezent la Cluj, cautandu-l pe avocatul Popovici care mi-a spus ca a studiat "dosarele si ca tinand cont de acuzatiile ce li se aduc, situatia este foarte grava. Mie, care eram un tanar naiv, nu-mi venea sa cred ca situatia poate fi atat de grava si, mirat, ii spun avocatului: "Cum, domnule avocat, nu sunt sanse de achitare?" Avocatul, parca deranjat de intrebarea mea, imi spune oarecum dus pe ganduri: "Nu, nici nu poate fi vorba de achitare, dar ma voi stradui sa le schimb incadrarea juridica pentru ca sa li se aplice un articol ce prevede o pedeapsa de pana la 12 ani inchisoare. De unde era sa stiu eu, la varsta aceea, ca un dosar de acuzat politic era astfel intocmit, incat sa i se dea o sentinta cat mai grea.

Am primit deci cu amaraciune aceasta informatie si, interesandu-ma unde se judeca procesul, m-am indreptat spre sala respectiva, trecand printr-o multime de securisti si militari in garda. Am aflat ca acestia erau intr-un numar mai mare decat de obicei, pentru ca in ziua respectiva se judecau mai multe procese grele la Tribunalul Militar din Cluj.

Printre cei care erau judecati in aceeasi zi se afla si grupul de iehovisti, dintre care cativa fusesera in aceeasi camera cu Parintele.

Citind lista afisata pe usa, am vazut ca procesul nostru este ultimul, iar avocatul, cu experienta lui, mi-a spus ca ne va veni randul abia seara, poate pe la orele 19 sau 20, si chiar asa a fost. In aceasta situatie am ramas la Tribunal si am asistat la procese, cu exceptia procesului iehovistilor, care a fost declarat secret, iar sala a fost evacuata. Era evident ca procesele cele mai grele se desfasurau in secret, pentru ca nu cumva in timpul procesului sa se faca unele declaratii incomode pentru Partid si pentru conducatorii de atunci, mai pe sleau spus, ca sa nu se afle adevarul!

Seara tarziu a venit si randul alor nostri. Am izbucnit in lacrimi cand i-am vazut imbracati in acele haine vargate si desfigurati, adica tunsi si barbieriti, avand doar mustata intreaga.

Dupa ce au fost identificati conform datelor din dosar, a urmat strigarea martorilor, prezenti in majoritate. Apoi s-a dat citire actului de acuzare - rechizitoriul - si la intrebarea judecatorului daca recunosc acuzatiile citite, amandoi Parintii au spus ca ei sustin declaratiile date in ancheta. Pe urma a inceput chemarea, pe rand, a martorilor si a fost adus in sala cel mai tanar dintre martori, o fetita cam de vreo 8-9 anisori, din Iara, sau Belioara, care pur si simplu a uimit sala prin cele spuse. Mai intai in sala s-a facut o liniste de mormant din cauza ca fetita vorbea foarte incet si toata lumea ar fi vrut sa auda ce spune aceasta fetita atat de mica. Judecatorul a vorbit bland cu fetita si a intrebat-o daca este adevarat tot ceea ce a scris in declaratie, dar ea a raspuns: "Nu este adevarat, dar am scris dupa cum mi s-a dictat, pentru ca sa n-o mai bata pe mama". Apoi a inceput sa povesteasca de parca ar fi citit intr-o carte, spunand ca mama ei, care o insotise la Securitate, a fost batuta, injurata si i-au fost adresate tot felul de cuvinte murdare, nerusinandu-se sa reproduca unele dintre acele cuvinte chiar in fata completului de judecata, caci in nevinovatia ei, probabil nici nu le-a inteles. Cuvintele ei au provocat rumoare in sala. Procurorul a refuzat sa mai puna vreo intrebare, poate ca sa nu mai dea ocazie micutei martore sa-i mai faca de ocara pe securistii care anchetasera cazul. Aceasta fetita facea parte din grupul celor care cadeau in transa, iar cand judecatorul a intrebat-o cine a invatat-o sa adoarma la comanda, ea a raspuns: "Nu m-a invatat nimeni, asa a vrut Maica Domnului".

Au urmat in sala ceilalti martori, fetele si baietii, dar toti au refuzat sa mai recunoasca declaratiile din timpul anchetei, sustinand ca n-au invatat de la nimeni cum sa cada in transa, si ca nimeni n-a vorbit despre Partidul Comunist, nici despre inscriere in colectiv si nimic cu caracter politic. In aceasta situatie, in care procesul nu se desfasura dupa intentiile anchetatorilor, procurorul a cerut amanarea procesului, sub pretextul de a fi audiati si ceilalti martori care au lipsit la primul termen de judecata. Completul de judecata a admis cererea si a stabilit o amanare de 30 de zile.

Dupa o luna de incordare, atat pentru Parinti cat si pentru noi, cei de la Manastirea Ramet, a sosit si ziua cand fusese fixata a doua infatisare in fata tribunalului. M-am dus din nou la Cluj si, inainte de a intra in sala unde se tinea procesul, am cautat sa stau de vorba cu domnul avocat Popovici, dar, in ciuda faptului ca in prima sedinta, dupa parerea noastra, procesul se desfasurase destul de multumitor, dansul era tot pesimist si cu acelasi plan de atac, ca in pledoaria sa sa ceara schimbarea incadrarii juridice, prin aplicarea altui articol din Codul penal care prevedea o pedeapsa de pana la 12 ani inchisoare. Descurajat de aceasta atitudine a avocatului, am intrat in sala. De data aceasta procesul nostru se afla al doilea pe lista. Primul proces a tinut foarte putin, asa ca a venit imediat randul nostru.

A urmat aceeasi procedura cu identificarea inculpatilor si strigarea martorilor, care acum s-au prezentat cu totii. Constatandu-se ca procedura este completa, s-a trecut la judecarea de fond a procesului. Procurorul a cerut cuvantul si, probabil avand in minte esecul partial al primei instante, dar si ca sa se asigure ca procesul se va desfasura conform intentiilor lor, a cerut ca de data aceasta sedinta sa fie secreta. Presedintele fiind de acord, s-a cerut evacuarea salii, eu fiind singurul admis in sala, pe motiv ca sunt nepotul unuia dintre inculpati.

Incepand audierea martorilor care nu se prezentasera la prima sedinta, si acestia au declarat ca tot ce au scris si au semnat la ancheta s-a facut sub amenintare, fiind batuti si maltratati in diferite forme. Dupa ce s-a terminat si cu audierea acestor martori, s-a dat cuvantul procurorului, care, in fata acestei situatii critice pentru ei, in care martorii spulberasera pur si simplu toate capetele de acuzare, n-a mai avut incotro si, nemaiexistand alti martori de la care sa poata spera incriminarea celor acuzati, a fost nevoit sa ceara, in putine cuvinte, achitarea inculpatilor, data fiind lipsa unor probe prin care sa li se poata dovedi vinovatia. Dandu-se cuvantul si avocatului apararii, acesta a fost intru totul de acord cu procurorul si n-a mai spus nimic in plus, caci toata pledoaria pe care o pregatise a devenit inutila.

Conform procedurilor, li s-a dat cuvantul si inculpatilor. Ridicandu-se in picioare, Parintele Ghedeon a spus: "Onorat tribunal, de cand sunt slujitor al Bisericii Ortodoxe, am avut totdeauna in atentia mea cuvantul Sfantului Apostol Pavel care spune Tot sufletul sa se supuna inaltelor stapaniri, caci nu este stapanire decat de la Dumnezeu (Romani, 13, 1). Acest indemn al Apostolului l-am respectat si l-am propovaduit credinciosilor".

Presedintele, considerand ca s-a indeplinit si ultima formalitate, dar temandu-se poate de o eventuala predica, sau, pentru a preveni unele comentarii asupra comportamentului anchetatorilor, ceea ce ar fi fost mai grav, l-a intrerupt spunand sec: "Multumesc, ramane in pronuntare". S-a stabilit ca pronuntarea sa se faca la orele 15, cand am fost prezent in sala, alaturi de avocatul Popovici si de martori, fiind adusi si detinutii care asteptau nerabdatori pronuntarea. La momentul stabilit a aparut in sala completul de judecata, iar presedintele a pronuntat cu glas solemn sentinta pentru fiecare. Pur si simplu nu ne venea sa credem auzind ca sunt achitati, urmand punerea in libertate.

Avocatul, profund miscat de o asemenea intorsatura neasteptata si greu de imaginat a unui proces cu acuzatii care, pe vremea aceea, erau considerate de cea mai mare gravitate, si care se soldau de regula cu 25 de ani de inchisoare, m-a tras de mana, facandu-mi semn sa iesim afara din sala; ajungand pe culoar, se opreste in loc, se uita lung la mine si, cu multa emotie in glas, imi spune: "Mai calugarasule, realmente sunt uimit; nu-mi vine sa cred ce s-a intamplat. Mare este credinta voastra. Aceasta nu este decat minunea lui Dumnezeu si nimic altceva. De multi ani n-am mai auzit o sentinta de achitare in acest Tribunal Militar, dar iata ca astazi am auzit si, repet, numai Dumnezeu i-a scos pe oamenii acestia si nimeni altcineva!" M-am despartit de avocatul Popovici, mangaiat si incurajat de cuvintele lui si m-am bucurat sincer cand mai tarziu, intamplator, l-am reintalnit tot in Cluj.

Chiar in aceeasi zi a pronuntarii sentintei, m-am repezit la gara si am luat primul tren din Cluj spre Teius, pentru a merge la Ramet, si cred ca n-am facut mai mult de 3 ore din gara Teius pana la manastire - distanta de 18-20 km -, unde am ajuns tarziu, caci se innoptase bine. Odata ajuns, fara sa ma mai gandesc la efortul pe care-l facusem ca sa ajung cat mai repede la manastire, am alergat pe la flecare chilie, abia tragandu-mi sufletul de oboseala si de emotie, sa le aduc tuturor vestea cea mare, anume ca procesul de la Cluj s-a terminat cu achitarea Parintilor nostri dragi. Sigur ca obstea din Ramet a adus multumire lui Dumnezeu pentru aceasta minune nesperata si minunata binefacere de care toti s-au bucurat.

In Cluj fusesem informat ca imediat ce Penitenciarul o sa primeasca in scris hotararea Tribunalului, cei inchisi vor fi pusi in libertate si ca, de obicei, toata aceasta procedura se indeplineste rapid, adica imediat dupa pronuntare, a doua zi, detinutii vor putea fi liberi.

Ziua urmatoare, dupa ce am venit de la Cluj, am fost inconjurat de obste si am petrecut-o mai mult stand de vorba cu cei din manastire, povestindu-le cum a decurs procesul si raspunzand la intrebarile lor curioase, iar seara, dupa ce m-am retras in camera, m-am grabit sa ma culc cat mai repede, caci aveam in plan ca a doua zi sa fac un drum pana la Manastirea Posaga in dorinta de a-i gasi pe Parintii nostri reveniti acasa.

• « Inapoi
• Inainte »