SCOALA NEO-ALEXANDRINA

Scoala neo-alexandrina

Scoala neo-alexandrina - reprezinta stadiul cel mai evoluat al vechii Scoli catehetice din Alexandria perioadei intai. Isi dezvolta activitatea si influenta nu numai in Alexandria, cat si in Asia Mica, in Palestina si in Capadocia. Reprezentantii cei mai de seama ai scolii sunt:

- la Alexandria si in Egipt - Sf. Atanasie, Didim cel Orb, Macarie Egipteanul, Macarie cel Tanar, Evagrie Ponticul

- in Palestina - Eusebiu al Cezareei si Hesihiu de Ierusalim

- in Capadocia - Sf. Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz si Grigorie de Nyssa.

Scoala neo-alexandrina a depasit in mare masura erorile dogmatice si de interpretare sau de exegeza biblica ale lui Origen. Marea specialitate a acestei Scoli a fost speculatia dogmatica. De aici au iesit cei mai buni aparatori ai invataturii trinitare. Adevarul credintei era socotit ca ceva obiectiv. Regula de credinta alcatuia temeiul si norma indiscutabila a stiintei teologice. Nu exista cunoastere fara credinta, nu exista intelegere a adevarului fara curatenia sufletului, nu exista cunoastere a lucrurilor divine fara trairea in aceasta cunoastere. Sub focul criticii antiohiene, ei nu mai folosesc atat de mult metoda alegorica, in discutiile dogmatice si polemice, incepand sa foloseasca metoda istorico-gramaticala.

Sub raportul doctrinei, se evidentieaza patru tendinte ale acesteia:

- mistica - sau contemplarea lui Dumnezeu, fie in El insusi, fie in Cuvantul Sau revelat in Sf. Scriptura, fie in lucrarile Sale;

- filosofia platonica - pe care ei o cultiva mult pentru ca-i orienteaza spre aceeasi mistica si le ofera unele suporturi metafizice pentru doctrina lor;

- teologie - Scoala neo-alexandrina subliniaza dumnezeirea Logosului, identitatea de fiinta cu Tatal si unitatea lui Dumnezeu;

- hristologie - aceasta scoala pune accentul pe latura divina a Omului-Dumnezeu, lasand oarecum in umbra umanitatea Lui.

Carti Ortodoxe

Cuprins