CUVIOSUL GHERMAN IEROSCHIMONAHUL


CUVIOSUL GHERMAN IEROSCHIMONAHUL

Primul egumen al Manastirii Neamt

(1320-1362)

Inainte de intemeierea Tarilor Romane, calugarii se formau duhovniceste, atat in micile sihastrii existente de-a lungul Carpatilor, cat si in Muntele Athos. Unii se savarseau acolo in deplina jertfa si placere de Dumnezeu. Altii se intorceau si intemeiau noi schituri si sihastrii in locuri de liniste sau chiar in preajma satelor.

Unul din acesti sihastri autohtoni a fost si Cuviosul Gherman de la Neamt, care s-a nevoit in tinerete la Muntele Athos. Apoi, intorcandu-se in pamantul parintilor sai cu cativa ucenici si afland loc retras de lume in Muntii Neamtului, a fost calauzit de Duhul Sfant sa sihastreasca aici. El a intemeiat la inceputul secolului al XIV-lea o vestita sihastrie pe locul actualei Manastiri Neamt.

Duhovnicul Gherman a adunat in jurul sau mai multi ucenici si a inaltat in poiana o mica biserica de lemn cu hramul Sfantul Ioan Teologul. In anul 1320, ucenicii l-au ales egumen si parinte duhovnicesc, nevoindu-se impreuna in desavarsita dragoste de Hristos, in rugaciune si nadejde, avand toti un cuget si o voie. Deci, auzindu-se prin sate de sihastrii de la Neamt, li s-au adaugat cu timpul si alti iubitori de liniste, numarand pe la jumatatea secolului al XIV-lea pana la 40 de calugari.

Sihastria lui Gherman, numita si Sihastria Sfantului Ioan Teologul, a fost innoita mai tarziu de Bogdan I, intemeietorul Moldovei (1359-1365) si de urmasii lui, devenind cea dintai manastire voievodala musatina.

Cuviosul Gherman ieroschimonahul a povatuit obstea sa pana in anul 1362, devenind vestit duhovnic al calugarilor si lucrator al rugaciunii lui Iisus, invatand pe sihastri aceasta dumnezeiasca lucrare. El a intemeiat in tinutul Neamt cea dintai manastire si prima vatra isihasta, ai carei ucenici s-au raspandit apoi de-a lungul Carpatilor Rasariteni.

Ajungand la adanci batraneti si bineplacand lui Dumnezeu, Cuviosul Gherman, cel dintai staret al Manastirii Neamt, s-a savarsit cu pace si a fost numarat in ceata cuviosilor parinti.

 

Carti Ortodoxe

Cuprins