CUVIOSUL ZOSIMA IEROSCHIMONAHUL


CUVIOSUL ZOSIMA IEROSCHIMONAHUL - Intemeietorul Manastirii Secu

(secolul al XVI-lea)

Ieroschimonahul Zosima este intemeietorul celei dintai sihastrii pe valea paraului Secu, in a doua jumatate a secolului al XVI-lea. In tineretile sale, Zosima (Zosin) era un mic dregator (vistiernicel) la curtea domnului Moldovei. Apoi, auzind de petrecerea unor sihastri imbunatatiti pe valea paraului Secu, aproape de Manastirea Neamt, precum: Prohor, Veniamin, Chiriac, Visarion, Stefan, Spiridon, Atanasie si altii, a fost indemnat de Duhul Sfant sa intre si el in nevointa calugareasca.

Deci, mult folosindu-se de sfintenia vietii acestor cuviosi parinti si vazand ca nu au in apropiere nici o biserica in care sa slaveasca pe Hristos, si-a vandut toate averile sale ce le avea si a intemeiat pe valea Secului primul schit numit "Schitul lui Zosima", cu hramul "Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul". In acest schit a primit ingerescul chip al schimniciei si fericitul ctitor Zosin, primind numele de Zosima. Mai tarziu, hirotonindu-se, a ajuns cel dintai egumen al acestei smerite sihastrii.

Nevointa Cuviosului Zosima si a ucenicilor sai ajungand cunoscuta pana la voievodul Moldovei, Alexandru Lapusneanu, acesta a inzestrat schitul cu cateva danii si hotarnice, intre anii 1555-1568. Astfel, bineplacand lui Dumnezeu si povatuind aceasta sihastrie peste 20 de ani, a adunat in jurul sau o obste de 30 de sihastri care slaveau pe Hristos ziua si noaptea. Unii dintre acestia erau luminati cu multa invatatura duhovniceasca, precum ieroschimonahul Dosoftei, devenind renumiti dascali si povatuitori de suflete. Ajungand la adanci batraneti si lasand pe Dosoftei egumen in locul sau, Cuviosul Zosima s-a savarsit cu pace si a fost asezat langa biserica zidita de el.

 

Carti Ortodoxe

Cuprins