Predica despre sfintele sarbatori


Predica despre sfintele sarbatori

Parintilor si fratilor si iubiti credinciosi,

Prea Bunul Dumnezeu a lasat Duminicile si sarbatorile de peste an ca pe niste limanuri pentru  corabiile sufletelor noastre ce alearga prin valurile si furtunile vietii, ca pe niste popasuri de odihna pentru calatorii impovarati ce suntem, popasuri duhovnicesti pentru odihna sufletelor noastre, care in fiecare zi si ceas se afla in lupta cu valurile veacului de acum.

Dupa cum stim cu totii, omul, muncind, se osteneste si cu trupul, si cu sufletul sau. Cu trupul fiindca orice lucru - si  mai ales munca cea grea - cere sfortare, truda si oarecare durere pana ce se duce la indeplinire. Vedem uneori ca si dupa un ceas sau doua de munca grea ne obosim; dar nevoia de cele strict necesare pentru viata de aici ne face sa ne silim la munca nu doua-trei ceasuri, ci zile intregi, si uneori chiar si noptile le facem zile pentru a lucra si a spori noi in cele ce ne sunt de trebuinta. Nu e rea munca, ci este un lucru cinstit si de nevoie tuturor oamenilor; ba chiar, dupa invatatura Sfintei Scripturi, munca este si obligatorie pentru neamul nostru omenesc (Iesirea 20, 9; Deuteronomul 5, 13; Ecclesiastul 9, 10 si 11,6; Romani 12, 11; Efeseni 4, 28; I Tesaloniceni 4, 11 s. a.). Inca vedem ca Dumnezeu i-a dat lui Adam porunca - chiar in rai fiind el - sa-l lucreze si sa-l pazeasca (Facerea 2, 15). Iar dupa caderea stramosilor Adam si Eva, mai cu dinadinsul li s-a poruncit sa munceasca si intru sudoarea fetei lor sa-si manance painea, pana ce se vor intoarce in pamantul din care au fost luati (Facerea 3, 18-19). Munca este deci de neaparata trebuinta pentru implinirea nevoilor noastre (Pilde 27, 23-27; Fapte 20, 34) si pentru implinirea trebuintei altora (Efeseni 4, 28; Pilde 13, 4-11). Marele apostol Pavel, aratand ca munca este un lucru cinstit si de mare nevoie oamenilor, a zis: "Cela ce nu lucreaza, nici sa nu manance!" (II Tesaloniceni 3, 10).

Dar cum spuneam mai inainte, omul la munca, si mai ales la munca grea, oboseste nu numai cu trupul, ci si cu sufletul sau, prin grija si incordarea atentiei ce trebuie a depune spre a face lucrul bun si cu spor. Omul oboseste si cu partea vazuta - adica trupul - si cu cea nevazuta a sa - sufletul - la lucrul sau de fiecare zi si ceas. Pentru aceea Prea Bunul Dumnezeu, Care a zidit pe om si stie neputinta lui, i-a randuit lui anumite sarbatori peste an, ca pe niste popasuri in care el sa se odihneasca si cu trupul, si cu sufletul sau de multele sale griji si osteneli.

Iar fiindca sufletul omului e nemuritor si are ca patrie cerul si vesnicia veacului viitor, Dumnezeu i-a randuit lui sarbatorile spre a le praznui pe ele nu trupeste si paganeste, ci sufleteste si duhovniceste, dupa cum auzim ca ne invata Sfanta Scriptura, zicand: "Tot lucrul trupesc nu veti face intr-insele" (Leviticul 25, 35); iar in alt loc ne spune dumnezeiasca Scriptura ca in zi de sarbatoare sa nu facem nici un lucru, fara numai pe cele ale sufletului (Deuteronomul 15, 8). Dar care sunt cele ale sufletului? Iata care: sfatuirea cea duhovniceasca, rugaciunile cele de acasa, mergerea la Sfanta Biserica, slavosloviile, citirea Psaltirii, ascultarea dumnezeiestii Liturghii, milostenia la saraci, citirea Sfintelor Scripturi si a celorlalte carti sfinte, ajutorarea vaduvelor, cercetarea celor bolnavi, facerea de bine la cei din nevoi si altele de acest fel. Si macar ca aceste fapte bune se cade crestinului a le face in toata vremea, mai cu osebire este insa bine a le face pe ele in Duminici si sarbatori. Inca li se cade crestinilor, in zilele sfinte ale sarbatorilor, a aduce dupa putere din agonisita lor si jertfa la sfintele biserici, spre a fi binecuvantati de Dumnezeu ei si cele ale lor. Deoarece Insusi Dumnezeu a poruncit, zicand: "... dar nimeni sa nu se infatiseze inaintea fetei Domnului cu mainile goale, ci fiecare sa vina cu dar in mana sa, dupa cum l-a binecuvantat Domnul Dumnezeu" (Deuteronomul 16, 16-17). Iar daca cineva este sarac si nu are de unde aduce jertfe la Biserica, apoi sa-I aduca Lui duh umilit,  inima infranta si smerita, care sunt jertfe bineplacute lui Dumnezeu (Psalmi 50, 18).

Si iarasi Sfanta Scriptura zice: "Si te vei veseli in ziua sarbatorii tale inaintea Domnului Dumnezeului tau, tu si feciorul  tau, si fata ta, si sluga ta, si slujnica ta, si levitul care este in cetatile tale, si nemernicul, si saracul, si vaduva care este intre voi" (Deuteronomul 16, 11). Dar ce fel de veselie ne indeamna sa facem noi inaintea Domnului in zile de sarbatoare? Cu adevarat este vorba despre veselia cea vrednica de placerea Domnului, adica despre cea fara de pacat, despre cea adevarata si duhovniceasca. Aceasta bucurie duhovniceasca ne-o pricinuieste lucrarea tuturor faptelor bune mai sus aratate.

Iar daca noi, in loc de faptele care sunt folositoare sufletului, vom face in zile de sarbatori lucrurile cele rele trupesti, sau mai bine zis pacate grele, atunci sarbatorile Domnului nu vor mai fi ale Lui, ci ale noastre. Iar daca noi vom spurca cu pacatele si cu faradelegile noastre zilele sfintei Duminici si ale sfintelor sarbatori, si vom praznui paganeste si draceste, apoi va veni peste noi mania cea dreapta a lui Dumnezeu si vom auzi de la El: "Sarbatorile si praznicele voastre le-a urat sufletul Meu. Facutu-v-ati Mie spre sat si nu voi mai suferi pacatele voastre" (Isaia 1, 14).

Cine in duminici si in sfintele sarbatori se duce la crasma si nu la biserica, unul ca acela sa asculte glasul lui Dumnezeu, Care zice: "Vai celor ce se scoala dimineata si umbla dupa bautura betiva asteptand pana seara, ca vinul ii va arde pe ei" (Isaia 5, 12). Cine in aceste zile sfinte se pune pe baut si tocmeste lautari sa-i cante, acela se face partas aceluiasi vai din partea lui Dumnezeu, Care zice: "Vai celor ce cu chitare, cu alaute, cu timpane si cu fluiere beau vinul, iar lucrurile lui Dumnezeu nu le cauta!" (Isaia 5, 13). Cei ce se impodobesc cu haine luxoase si isi pun podoabe de mult pret pe cap si pe maini, spre a fi laudati de oameni, si se dau cu parfumuri si miresme scumpe, spre a mirosi pe drumuri, aceia sa auda glasul Domnului, Care zice: "Vai celui faradelege, ca rele vor veni asupra lui, dupa faptele lui!" (Isaia 5, 10). Si care sunt acele rele, iata: "In locul parfumului si al mirosului celui frumos va fi  praf si in loc de braie scumpe se vor incinge cu funii, in locul podoabelor celor de aur ale capului vor avea plesuvie pentru faptele lor si in locul hainelor celor de porfira se vor imbraca cu saci, si fiul tau cel frumos, pe care il iubesti, de sabie va cadea, si vor plange sicriele podoabele voastre si veti ramane singuri si va veti lovi de pamant" (Isaia 4,10 si 23-24).

Dar zic iubitorii de dezmierdari, si cei betivi, si cei iubitori de petreceri necuvioase: "A bea si a juca si a ma impodobi cu haine luxoase si a chefui nu este nici un rau". Unii ca acestia sa auda glasul lui Dumnezeu, Care prin Isaia Proorocul zice: "Vai celor ce zic raului ca este bine si binelui ca este rau, celor ce pun lumina intru intuneric si intunericului ii zic lumina, celor ce zic amarului ca este dulce si dulcele il numesc amar!" (Isaia 5, 20). Si iarasi zice: "Vai celor intelepti intru sine si singuri inaintea lor stiuti!". Si iarasi: "Vai celor tari, care amesteca vinul, celor ce indrepteaza pe cel nedrept pentru mita, lepadand dreptatea dreptului" (Isaia 5, 21-23). Apoi, aratand si pedeapsa ce urmeaza asupra lor, zice: "Pentru aceasta, in ce chip se arde trestia de flacari, asa radacina lor ca tarana va fi si floarea lor ca praful de pulbere se va inalta, ca n-au voit sa faca legea Domnului Savaot si cuvantul Sfantului lui Israil l-au intaratat [nesocotit]" (Isaia 5, 24).

Asemenea si Sfantul Ioan Gura de Aur zice catre acei crestini care au lasat in ziua de sarbatoare biserica lui Dumnezeu si au alergat la teatre, si la jocuri, si la alte privelisti stricatoare de suflete: "In ziua de sarbatoare trebuie ca voi sa va odihniti si sa slaviti pe Dumnezeu. Iar voi la teatre v-ati suit si din fum in foc ati sarit, si in alta prapastie mai cumplita v-ati aruncat" (Din Cuvant catre cei ce au lasat Biserica si s-au dus la teatre si alergari de cai; in Putul, Buzau, 1833, p. 148). Iar fiindca unii se indreptateau, spunand ca nu se smintesc de cele ce vad si aud la teatre si la distractii, cand se duc acolo in zilele de sarbatori, Sfantul le dovedeste cu marturii tari din dumnezeiasca Scriptura marea primejdie sufleteasca pe care o iau de acolo si, mustrandu-i, le zice: "Si indraznesti a zice cum ca din vederea cea de acolo nu patimesti nimic omenesc?

Au doara piatra este trupul tau? Au doara de fier esti? Au doara esti tu mai filosof decat barbatii cei mari si viteji care din simpla vedere au cazut? Nu ai auzit ce zice Solomon? "Au va umbla cineva pe carbuni aprinsi si nu-si va arde picioarele sale? Au doara va ascunde cineva foc in sanul sau si nu-si va arde hainele sale?" (Pilde 6, 27-28)". Si apoi, aratand vatamarea ce se naste din vederea femeilor celor goale de pe la teatre, le zice: "Macar desi tu nu te-ai impreunat cu curva (ce ai vazut-o), dar cu pofta te-ai impreunat cu dansa si cu mintea ai lucrat pacatul. Si nu numai in vremea aceea, ci si dupa ce s-a sfarsit teatrul, dupa ce s-a dus ea, idolul ei zace in sufletul tau... Si nu te mai intorci singur acasa, ci duci impreuna cu tine si pe curva pe care ai vazut-o acolo si care, desi nu mai este de fata acum, dar prin inchipuirea mintii tale aprinde in tine focul cel vavilonesc al patimei, care te face vinovat de focul gheenei" (ibidem, p. 149).

Apoi pe toti acei care fusesera la teatre si la privelistea alergarilor de cai in zile de sarbatori, ii ameninta cu pedeapsa grea, zicandu-le: "Pentru aceasta spun mai inainte si cu glas luminat strig: daca cineva dupa sfatuirea aceasta si dupa invatatura aceasta va mai merge la vatamarea cea calcatoare de lege a teatrelor si a alergarilor de cai, nu-l voi mai primi pe el inlauntrul curtilor acestora, nu il voi mai impartasi cu Tainele, nu il voi mai lasa sa se atinga de Sfanta Masa. Ci precum pastorii pe oile cele pline de raie le despart de cele sanatoase, ca nu si pe acelea sa le molipseasca, asa voi face si eu. Ca daca in vremea veche leprosului i se poruncea sa fie izolat si sa-l scoata afara din tabara, macar imparat de ar fi fost, cu mult mai vartos noi pe cei leprosi cu sufletul ii vom scoate afara din aceasta sfanta tabara" (ibidem, p. 150). Si mustrandu-i tot pe acestia, mai departe zice: "Nu te temi, omule, cu acelasi ochi sa privesti spre casa de comedii, unde se savarsesc lucrurile cele spurcate ale preacurviei, si spre Masa aceasta Prea Sfanta, unde se savarsesc Tainele cele infricosate? Cu aceleasi urechi sa asculti pe curva graind cuvinte de ocara si pe Prooroci si pe Apostoli invatandu-te cele de taina?".

Apoi, aratand marea primejdie ce urmeaza in familie din privirea celor de la teatre si comedii, zice: "Au nu sunt de aici rasturnarile vietilor, stricarile mintilor si razboaiele cele din familie, vrajbele cele din casa si geloziile? Caci cand prin privirea cea de acolo vei desfrana, facandu-te mai molatec si mai inversunat si vrajmas a toata curatia si infranarea, te vei intoarce acasa si vei vedea pe femeia ta negresit ca fara de dulceata, ori in ce fel va fi, caci de pofta cea de la teatre aprins fiind, ... pe tovarasa cea de toata viata o vei necinsti si o vei ocari" (ibidem, p. 154). Iata dar cum, din cele de pana aici, cu marturii din Sfanta Scriptura si de la Sfintii Parinti, am aratat cat de mare este primejdia sufleteasca pentru crestinii care in zilele de Duminici si sarbatori, in loc de a merge la sfanta biserica, se duc la privelistile cele vatamatoare de suflet, la betii si la distractiile cele neingaduite de Legea lui Dumnezeu, unde isi vatama sanatatea, cinstea si sufletul lor, care este mai scump decat toata lumea (Matei 16, 26; Marcu 8, 36-37; Luca 9, 25).

Asadar, cine in zilele sfintelor Duminici si sarbatori nu se duce la sfintele biserici, ci se duce de buna voie acolo unde sunt privelisti pierzatoare de suflet, acela batjocoreste zilele sfinte ale Domnului si se face vinovat de mania cea preadreapta a lui Dumnezeu in veacul de acum, si de nu se vor indrepta prin spovedanie si adevarata pocainta, apoi vor merge in munca iadului cea fara de sfarsit, unde focul nu se stinge si viermele nu moare, precum a zis Mantuitorul nostru Iisus Hristos (Matei 18, 8; Isaia 66, 24; Matei 5, 22; Marcu 9, 47).

Dar oare, fratilor, numai in Duminici si in sarbatori se cade noua a face fapte bune si [a implini] poruncile lui Dumnezeu? Negresit ca nu. Pentru ca viata adevaratului crestin toata este o sarbatoare inaintea Domnului. Iar aceasta nu o zicem intelegand cum ca se cade noua a sarbatori si a nu lucra in orice zi, ci ca in orice zi si ceas ce se cade noua a lucra cele ce plac lui Dumnezeu, oriunde ne-am afla la lucrul nostru si la slujba care ni s-a incredintat noua; caci Dumnezeu este de fata oricand si oriunde am fi noi, El fiind Cel ce umple cerul si pamantul (Ieremia 23, 24; III Regi 8, 27; II Paralipomene 2, 6 si 6, 18 s. a.). Si de vom face lucrul nostru cu sinceritate si cu frica lui Dumnezeu, pururea noi vom fi sarbatorind Domnului. Acest lucru il adevereste marele dascal al lumii, dumnezeiescul Parinte Ioan Gura de Aur, zicand: "Trebuie sa aflati ca intotdeauna este sarbatoare". Apoi adauga: "Sa va spun pricinile sarbatorilor si atunci veti cunoaste ca in fiecare zi este sarbatoare... La noi cea dintai sarbatoare este Epifania (Botezul Domnului). Care este pricina acestei sarbatori? Pentru ca Dumnezeu pe pamant S-a aratat si cu oamenii a petrecut (Baruh 3, 38). Pentru ca Dumnezeu, Fiul Unul-Nascut al lui Dumnezeu, era cu noi. Dar acest lucru este totdeauna, caci spune Domnul: "Iata, Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacurilor" (Matei 28, 20). Pentru aceea putem sarbatori Epifania in toate zilele. Ce insemnatate are sarbatoarea Pastelui? Atunci vestim moartea Domnului. Acest lucru inseamna Pastele, dar nici Pastele nu-l facem intr-un anumit timp. Caci Pavel, voind sa ne slobozeasca pe noi de constrangerea timpurilor si aratand ca se poate praznui totdeauna Pastele, zice: "Ori de cate ori veti manca painea aceasta si veti bea paharul acesta, vestiti moartea Domnului" (I Corinteni 11, 26). Asadar, pentru ca putem sa vestim totdeauna moartea Domnului, putem sa praznuim totdeauna Pastele. Si ca sa aflati ca putem sa sarbatorim si Rusaliile totdeauna, si nu este un timp anumit si nici nu suntem constransi de necesitatea timpului de a le praznui, ascultati ce zice Pavel: "Pentru aceasta sarbatorim" (I Corinteni 5, 8), caci desi nu era sarbatoare atunci cand scria aceste cuvinte, nu era nici Pastele, nici Epifania, nici Rusaliile, totusi arata ca nu timpul face sarbatoarea, ci constiinta curata. In adevar, sarbatoarea nu este altceva decat veselie si nimic altceva nu face veselie duhovniceasca si spirituala decat constiinta faptelor bune. Iar cel ce are constiinta faptelor bune si fapte bune de acest fel, totdeauna poate sa sarbatoreasca.

Aratand acest lucru, marele apostol Pavel zicea: "Pentru aceasta sarbatorim nu in aluatul cel vechi, nici in aluatul rautatii si al viclesugului, ci in azimile curatiei si ale adevarului" (I Corinteni 5, 8). Vezi ca nu te-a legat de constrangerea timpurilor, ci a poruncit sa ai constiinta curata" (Sfantul Ioan Gura de Aur, Cuv. I la Rusalii, in Izvoarele Ortodoxiei, Bucuresti, 1942, pp. 248- 249).

Iubiti credinciosi,

Iata ca am auzit cu cuvintele dumnezeiescului Ioan Hrisostom cum se cade a sarbatori crestinii sfintele sarbatori cu fapte bune si cu constiinta curata, si totodata felul in care putem noi in toata vremea sa sarbatorim inaintea Domnului, nu cu nelucrarea, ci mai vartos prin lucrarea faptelor bune pe care noi le putem lucra, si pe care trebuie a le lucra si atunci cand lucram cu mainile, si atunci cand nu lucram. Daca noi, atunci cand ne aflam la munca si la lucrul cel randuit noua, ne vom afla ca in fata lui Dumnezeu, si ne vom sili a face lucrul nostru cu cinste, cu sinceritate, fara viclesug, minciuna si furtisag, nu vom voi raul nimanui, vom fi supusi celor ce ne conduc, ii vom cinsti pe ei ca pe cei randuiti de Dumnezeu si vom pazi stiinta gandului nostru curata de orice pacat, atunci noi ne vom afla pururea praznuind lui Dumnezeu si pururea sarbatorind. Iar de vom face cele rele cu voia si cu stiinta noastra in vremea sfintelor sarbatori, apoi nu sarbatoare a lui Dumnezeu este aceasta, ci pierzare vremelnica si vesnica pentru noi.

Asadar, fratii mei, in zadar nu vom lauda noi cu nelucrarea in Duminici si sarbatori, daca numai  cu lucrul mainilor vom inceta, iar de lucrarea celor rele, care manie pe Dumnezeu, nu vom inceta. Caci se cade noua, o data cu incetarea de la lucrul mainilor, sa incetam de a lucra acelea care vatama sufletul nostru. Ba si mai mult, lucrul mainilor se cade al parasi in Duminici si sarbatori, dar lucrarea faptelor bune niciodata, nici un ceas sau minut din viata noastra.

Sarbatorile lui Dumnezeu sunt sarbatori duhovnicesti si duhovniceste trebuie praznuite. Dar poate va zice cineva: "Cum sa praznuim sarbatorile noastre duhovniceste?". Iata cum:

- cine cerceteaza pe bolnavi la casele lor in zilele de arbatori si face milostenie cu ei dupa a sa putere, acela duhovniceste praznuieste;

- cine sfatuieste de bine pe fratele sau sa nu greseasca in sarbatori si in orice vreme, acela duhovniceste praznuieste;

- cine lamureste pe cel nedumerit si ratacit de la adevar in zile de sarbatoare, acela duhovniceste praznuieste;

- cine posteste sfintele posturi de peste an, Miercurile si Vinerile - si, de poate, si Lunile -, acela duhovniceste praznuieste chiar si cand nu este sarbatoare;

- cine in zi de sarbatoare merge la sfanta Biserica sa asculte cuvintele lui Dumnezeu si dumnezeiasca Liturghie, acela duhovniceste praznuieste;

- cine invata pe copiii lui si ii struneste a nu se duce in zile sfinte la distractii si privelisti otravitoare de suflet, si ii creste pe ei in frica si certarea Domnului, unul ca acela duhovniceste praznuieste;

- cine in zile de sarbatori petrece in citirea cartilor sfinte pentru sine si pentru altii, acela duhovniceste praznuieste;

- cine mangaie cu cuvinte de intarire pe cei intristati si necajiti in vreme de sarbatoare, acela duhovniceste praznuieste;

- cine primeste pe cei straini si calatori in casa sa si ii odihneste pe ei, dandu-le cele de trebuinta, acela duhovniceste praznuieste;

- cine in zile de sarbatori se duce sa cerceteze pe cei bolnavi de prin spitale si pe cei de la inchisori, duhovniceste praznuieste;

- cine ajuta pe vaduve si pe cei orfani si saraci in zile de sarbatori, acela duhovniceste praznuieste.

Deci cine petrece astfel in zilele sfintelor sarbatori, acela duhovniceste praznuieste si este adevarat fiu al Bisericii lui Hristos. Iar cine lucreaza cele impotriva acestora in zilele sfintelor sarbatori, acela este fiu al pierzarii si se face de buna voie mostenitor al muncilor celor vesnice ale iadului. De care sa ne izbaveasca pe noi Prea Milostivul Dumnezeu, Cel in Treime inchinat, Tatal, Fiul si Sfantul Duh. AMIN!