Predica la Duminica a XXVIII-a dupa Rusalii


Predica la Duminica a XXVIII-a dupa Rusalii

( Luca 14, 16-24)

Parintilor si fratilor si iubiti credinciosi,

Aproape din tot cuvantul si din tot versetul Sfintei Evanghelii de astazi se pot trage o multime de invataturi, si nu va fi vreme sa o talcuim cu de-amanuntul. Dar vom arata putine din ele, ca sa vedeti cata comoara de invataturi cuprinde Sfanta Evanghelie.

Un om oarecare a facut cina mare. Cine este omul acesta? Acesta este Insusi Dumnezeul parintilor nostri, Care, pentru negraita Sa iubire de oameni, Se numeste pe Sine om. De fapt, in Evanghelii Il auzim pe Mantuitorul numindu-Se adeseori Fiul Omului, caci din iubirea de oameni cea negraita si minunata a venit El la noi si S-a facut om.

Dar de ce spune ca a venit sa faca cina si nu pranz? Pranz se numeste de obicei masa de dimineata sau de amiaza, iar cina este masa pe care o iau oamenii seara. Acest om a facut cina si nu pranz, pentru ca Mantuitorul lumii n-a venit de la inceputul lumii pentru mantuirea noastra. A trebuit ca dreptatea lui Dumnezeu sa pedepseasca neamul omenesc in iad pentru pacatele protoparintilor si ale popoarelor care au murit inaintea lui Iisus Hristos, timp mai indelungat. Dar venirea Mantuitorului cand a fost? La plinirea vremii, caci il auzim pe marele apostol Pavel zicand: "La plinirea vremii a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau Unul Nascut, Care S-a nascut din femeie". (Galateni 4, 4) Vezi de ce numeste Evanghelia masa data de acest om cina? Prin venirea Sa, Mantuitorul a pregatit cina, caci a venit in zilele mai de pe urma, nu de la inceputul lumii. Doar auzim pe marele apostol Pavel zicand: "Pe noi, apostolii, cei mai de pe urma [cei mai de apoi], ne-a ales Dumnezeu ca pe niste randuiti..." si celelalte.

Dar de ce numeste cina aceasta mare? Caci zice: "Un om oarecare a facut cina mare"; deci nu asa, cum s-ar intampla, ci mare. De ce este mare cina aceasta duhovniceasca a lui Dumnezeu?

Deci ati inteles ce este cina. Este venirea lui Hristos in lume, este taina iconomiei in trup, este mantuirea neamului omenesc prin venirea Mantuitorului in lume. Iar El o numeste mare, pentru ca mare este taina crestinatatii. Ati auzit cum canta Biserica: "Cu adevarat, mare este taina crestinatatii. Dumnezeu a venit in lume, S-a aratat in trup..." si celelalte. Numeste mare cina taina aceasta a venirii lui Dumnezeu printre oameni, pentru ca taina iconomiei in trup sau a intruparii lui Dumnezeu Cuvantul nu este supusa nici intelegerii mintilor rationale ale ingerilor din ceruri, nici intelegerii mintilor oamenesti. Taina iconomiei in trup pururea ramane taina, necuprinsa de vreo minte de inger sau de om (Sfantul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simtiri, pp. 378-379). Nimeni nu stie cum Mantuitorul, fiind de o marime cu Parintele Sau, era intreg in pantecele Fecioarei si cum un Dumnezeu nemarginit si necircumscris incape intreg intr-o fecioara.

Deci taina iconomiei in trup, sau cum se naste Dumnezeu din Fecioara si Fecioara ramane totusi Fecioara, fara sa se strice pecetile fecioriei sale, ramane necuprinsa de vreo minte in veacul veacului. De aceea si Sfantul Nicodim Aghioritul, aducand ca marturie cuvantul Marelui Vasile, zice ca taina iconomiei in trup ramane pururea taina (Condacul Invierii).

Cina aceasta este mare, pentru ca este o taina coborarea Cuvantului lui Dumnezeu printre oameni, si imbracarea cu trup, si flamanzirea cu noi, si insetarea cu noi, si ocararea cu noi, si palmuirea si omorarea si rastignirea Lui, ca si invierea cea de-a treia zi. Dar ce mai spune Sfanta Evanghelie? Ca la aceasta cina mare a trimis Dumnezeu sa cheme pe multi. Dar de ce n-a zis - pe toti? Caci stim din Sfanta Evanghelie ca: "Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina". In Evanghelia de astazi vedem insa ca spune ca au chemat la cina lui Dumnezeu pe multi si nu pe toti. Cum trebuie inteles cuvantul acesta? Evanghelia ne da o pilda, si toate pildele Mantuitorului nostru Iisus Hristos au doua intelesuri: unul dupa litera si altul dupa duh. Caci Mantuitorul nostru, venind in lume, a vorbit mai mult in pilde, potrivit celor proorocite de la Duhul Sfant, care cu peste opt sute de ani mai inainte a spus prin gura lui David: "Deschide-voi in pilde gura mea...". (Psalmi 77, 2)

O pilda este si Evanghelia de astazi, si pilda are doua intelesuri: unul dupa slova si altul dupa Duh. Pilda inseamna mai intai o inchipuire a unor adevaruri si in al doilea rand arata ce este lucrul inchipuit de dansa. Deci, dupa intelesul literei a spus Mantuitorul ca a chemat pe multi si nu pe toti.

Oare ar incapea in gandul dumneavoastra daca v-as spune ca cineva a facut o cina mare si a chemat pe toti oamenii din lume? Mai ales ca aici Dumnezeu Se ascunde sub chipul unui om oarecare. Ce ati spune? Nu se poate. A chemat omul acela la cina o mie, zece mii, o suta de mii, dar toata omenirea n-a putut sa o cheme. Deci, cand a zis ca a chemat pe multi, a spus dupa slova si dupa pilda. Deci cuvantul acesta, multi, arata de fapt pe toti, dupa intelesul cel inchipuit prin pilda.

Ce s-a intamplat dupa aceasta? A chemat Dumnezeu pe toti oamenii la cina. Dar multi au inceput a respinge chemarea. Caci zice: "Si a trimis, in ceasul cinei, omul acela pe sluga sa, ca sa cheme pe cei multi". Dar cine era sluga pe care a trimis-o omul acela sa cheme la cina sa cea mare? Acesta este Iisus Hristos, Care de buna-voia Sa, din iubirea Sa cea negraita pentru neamul omenesc si catre Dumnezeu Parintele Sau, sluga S-a facut  pentru noi. Caci Il auzim zicand in Evanghelie: "N-am venit sa Mi se slujeasca Mie, ci ca sa slujesc multora sa se mantuiasca" (Ioan 4, 34). Sluga S-a facut Dumnezeu Cuvantul si Parintelui Sau, si neamului omenesc, din iubirea Sa de oameni cea negraita, si ascultator S-a facut Parintelui Sau pana la moarte, si inca moarte pe cruce. "Pentru aceasta Dumnezeu L-a proslavit pe Dansul si I-a dat Lui nume care este mai presus de tot numele, ca in numele lui Iisus Hristos tot genunchiul sa se plece, si al celor ceresti, si al celor pamantesti, si al celor de dedesubt". (Filipeni 2, 8,9) Pentru negraita Sa smerenie L-a inaltat Parintele Sau ca sa stea de-a dreapta slavei si ca om, sa fie de un scaun, de o fire si de o putere cu El.

Si ce a facut sluga? S-a dus sa cheme la cina, chiar in ceasul ei. In Legea Veche era obiceiul ca, atunci cand facea cineva praznic la amiaza sau seara, sa trimita mai inainte cu cateva ceasuri, sau cu o zi chiar, oameni care sa pofteasca pe invitati.

Dar aici, de cand trimite el sa cheme pe oameni? De cand incepe masa, in ceasul cinei. Intai spune ca a chemat pe multi. Cine au fost acestia? Tot neamul omenesc. Dupa cum s-a scris, Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca. (Isaia 45, 22; Matei 18, 24; Ioan 3, 16; I Timotei 4, 4) Cand a venit Mantuitorul sa slujeasca neamului omenesc, ca o sluga a Parintelui ceresc, intai a chemat neamul evreiesc, caci spune: "Nu sunt trimis decat catre oile cele pierdute ale casei lui Israil" (Matei 15, 24). Mai intai S-a dus la ei, ca sa nu aiba cuvant in ziua Judecatii, ca Iisus, Care dupa firea omeneasca se trage din Avraam, din David, din neamul evreiesc, a chemat mai intai pe pagani. Nu! Mai intai a venit sa cheme oile cele pierdute ale casei lui Israil.

Si pentru ei a venit intai. Dar cum stim ca pe ei i-a chemat intai? Apostolul Petru, in Ierusalim, predica in ziua intai si cred trei mii, iar in ziua a doua, se adauga inca cinci mii. Dar cine erau acestia care au crezut primii in Evanghelie? Evreii. Biserica din Ierusalim, intemeiata de apostoli, de Iacov, de Petru si de Ioan, stalpii Evangheliei, a avut ca pe cei dintai credinciosi, mai mult evrei. In Proschimentarul Ierusalimului se scrie: "... am avut in Ierusalim 15 arhierei, 15 patriarhi taiati imprejur". De la Iacov, fratele Domnului, si pana aproape de marele Constantin, au fost in Biserica din Ierusalim arhierei taiati imprejur, adica din neamul evreilor, care mai tineau inca taierea-imprejur. Deci, intr-o perioada de circa 300 de ani au fost in Ierusalim numai patriarhi si arhierei evrei, iar Biserica din Ierusalim era alcatuita mai mult din evrei. Dupa aceea a  trimis Dumnezeu pe Pavel la neamuri, departe de Ierusalim.

De aceea spune ca i-a chemat intai pe evrei, ca sa n-aiba raspuns in ziua Judecatii ca nu i-a chemat. Iar mai apoi, zice dumnezeiasca Evanghelie, a trimis, in ceasul cinei, sa cheme si pe altii. Cel dintai chemat a zis: "Tarina mi-am cumparat, ma duc s-o vad, rogu-te sa ma ierti!".

Ce este tarina? De vrem sa stim ce este tarina, sa-L intrebam pe Hristos si El ne va spune. Caci ne-a spus-o pentru totdeauna in pilda cu semanatorul din tarina, pe care le-a talcuit-o ucenicilor, atunci cand L-au rugat: "Spune-ne, Doamne, care este intelesul pildei cu semanatorul tarinei?".

Si El le-a spus: "Cel care seamana samanta cea buna este Fiul Omului. Tarina este lumea; samanta cea buna sunt fiii imparatiei; iar neghina sunt fiii celui rau" (Matei 13, 37-38). Deci cand auzim in Evanghelia de astazi ca cel dintai a pus pricina de refuz ca si-a cumparat tarina, se intelege ca s-a legat de lumea de acum. Cel care nu vrea sa mearga la cina Marelui Imparat, la imparatia cerului, zicand ca si-a cumparat tarina, este tot omul care-i legat cu inima de lume, de lumea aceasta in care se lucreaza toata faradelegea si tot pacatul. Acesta e omul care nu vrea sa mearga la cina lui Dumnezeu cand glasul constiintei il cheama, ci cumpara mereu tarina aceasta, adica slujeste acestei lumi si rautatilor din ea.

Dar de ce spune ca a cumparat-o si nu spune ca este a lui? Pentru ca atata multime stam pe lumea aceasta, de cand ne nastem si pana murim. O cumparam cand deschidem ochii si o vindem inapoi cand ii inchidem: asadar nu-i a noastra. Aici am gasit-o, aici ramane. Deci, cand il auzim pe omul acela ca si-a cumparat tarina si n-a mers la cina lui Dumnezeu, sa stim ca el este om lumesc, care se leaga cu inima de lucrurile cele desarte si stricacioase ale lumii si nu asculta de chemarea constiintei, ca sa mearga pe calea poruncilor lui Iisus Hristos. Acela si-a cumparat slujirea cea rea a lumii.

Al doilea a zis: "Mi-am cumparat cinci perechi de boi si ma duc sa-i cerc. Rogu-te sa ma ierti!". Care-s perechile de boi si cum le cearca omul? Si cum nu merge el la imparatia cerurilor, cercand mereu aceste perechi de boi? Si de ce le-a numit perechi de boi?

Perechile de boi sunt cele cinci simturi pe care le avem toti si care sunt in cate doua organe. Avem doi ochi cu care vedem, doua urechi cu care auzim, doua nari cu care mirosim, doua organe cu care gustam: limba si cerul gurii; doua organe ale pipaitului: cel din afara si cel dinlauntru. Caci simtim fierbinteala si raceala si in afara, dar si inauntru. Tot asa simtim asprimea si durerea pana la inima, dar le simtim si in afara.

Dar cum le cercam noi si cum nu mergem la cina Marelui Imparat? Prin aceea ca pironim mintea si inima noastra in aceste cinci simturi si nu vrem sa ascultam de glasul constiintei, ca sa mergem la cina Marelui Imparat. Iata ca va dau o pilda. Astazi e miercuri, sau vineri, sau timp de post si trebuie sa postesc, sau am canon de la duhovnic si trebuie sa postesc pana la ora 5 sau pana seara. Dar eu ma duc prin piata si vad niste placinte care-mi plac, sau niste cornuri, sau altceva de mancare, si ma las biruit de pofta ochilor si a pantecelui, mancand inainte de vreme. Am incercat o pereche de boi. Care? Gustul. Glasul constiintei mi-a spus: "Omule, azi e zi de post, ai canon de la duhovnic!". "Da, voi posti poimaine, azi mananc, ca mi-i foame!". Am incercat o pereche de boi.

Intelepciunea ne invata asa: "Ochii tai drepte sa vada si urechile tale drepte sa auda". Iar Duhul Sfant ne spune: "Doamne, abate ochii mei de la desertaciuni" (Psalmi 118, 37).

Eu stiu ca trebuie sa pazesc vederea, pentru ca  vederea e simtire imparateasca la om, iar ochii se numesc cele doua maini ale sufletului, cum spune Marele Vasile, cu care omul ia pacatul de la distanta. Daca nu pazim ochii, nu putem pazi nici mintea, caci mare legatura au ochii cu mintea. Iar Scriptura ne spune sa pazim gandirea, dar eu n-o pazesc; ma duc acolo unde e distractie, la televizor, la meci, la cinema si la necuratii. Si asa, mai incerc o pereche de boi. Care? Vederea. Si astfel nu ascult de glasul care ma opreste de la aceasta, ca sa ma duc la cina Marelui Imparat, la imparatia cerurilor.

Dar sa vedem mai departe. Zice Sfanta Scriptura: "Urechile tale drepte sa auda" (cf. Pilde 23, 12). Trebuie sa asculti numai predicile, numai cuvantul lui Dumnezeu, numai cantarile bisericesti si numai cele ce sunt necesare vietii. Dar noi ce zicem? O voi face aceasta mai tarziu, caci azi e nunta si canta lautarii! N-auzi cum canta de frumos? Unu-i cu mandolina, altul cu scripca, altul cu toba... Si asa am mai incercat o pereche de boi. Cele doua urechi au incercat si perechea aceasta. 

Sfanta Carte spune sa umbli imbracat in haine sfinte,  ca Sfantul Ioan Botezatorul a umblat in piele de capra si Ilie Tesviteanul cu cojoc; iar patul nostru sa fie tare, nu moale, ca: "Vai - zice Isaia - de cei ce dorm pe saltele si pe paturi moi, ca uita de Dumnezeu!". Dar eu vreau sa fie pe mine haine moi, blanuri, patul meu sa fie moale, cu plapuma de matase, cu saltea de lana, nu de paie. Si iata, am mai incercat o pereche de boi. Care? Pipaitul.

Glasul lui Dumnezeu imi spune: Omule, sa traiesti cu cele strict de trebuinta vietii. Dar eu vreau podoaba trupului si moleseala lui, vreau bai. Vreau sa-i fac baie viermelui acestuia care e tina si merge in iad, daca nu se pocaieste. Numaidecat vreau sa-l duc la bai; si nu la bai simple, ci cu sapunuri frumos mirositoare. Si asa se aduce in suflet toata moliciunea si toata rautatea dracilor, de la vederea goliciunii omului si de la aceasta nebagare de seama, mai ales cand trupul e sanatos. Am mai incercat si aceasta pereche de boi, a pipairii (Evrei 11, 6; Fapte 17, 27).

Ce ne-a mai ramas? Mirosul. In post, bucataria noastra trebuie sa miroasa a zarzavat si a ceapa si a cartofi copti, nu a carne si a peste si a grasimi. Ca pierduti suntem daca voim sa miroasa a dulce in zilele de post in bucataria noastra. "Nu se mananca azi, miercurea sau vinerea, peste si carne!". "Ei, taci din gura, ca nu ce baga in gura spurca pe om, ci ce iese din gura!". Stie ca sectarul sa talmaceasca Scriptura pentru pantecele lui.

Dar nu asa se talcuieste ea. Si baga friptura in pantece, si mananca gras, si foloseste mirosuri de sapun si parfumuri, si se fardeaza pe obraz, ca din om se face mascarici; nu lasa frumusetea pe care i-a dat-o Dumnezeu. Se vopseste si la buze, increteste parul, face manichiura, toate blestematiile la care satana ii invata pe oameni. Si se parfumeaza ca sa miroasa pe drumuri si sa zica lumea: "Asta-i cucoana cutare, asta-i domnul cutare; dar frumos mai miroase dupa dansii!". Dar acestea duc la putoarea gheenei si la iad. Ca atata putoare e acolo, ca toate putorile din lume de le-ai strange la un loc, n-ai putea aduna cat un miligram din oceanul acela de putoare.

Vrei sa mirosi pe drumuri si sa smintesti pe altii? Nu uita putoarea aceea din iad si poate te vei indrepta si vei uri parfumurile. Dumnezeu spune: da, sa umbli in haine curate, sa mergi la biserica, sa te speli cu sapun care nu miroase, sa te cureti si sa te ingrijesti, dar sa nu mirosi a parfumuri. Ca putoare si vierme este omul dupa moarte. Daca mergi pe la cimitire, cand se dezgroapa vreun mort, ai sa vezi in ce putoare sta acolo trupul. Daca-l dezgropi dupa sapte-opt zile, miroase mai rau decat toate putorile lumii. Iti arata Dumnezeu ce esti.

Deci, asa incearca omul cele cinci perechi de boi: cand coboara mintea cu voia sa la cele cinci simtiri si vrea sa le faca tuturora desfatare.

Dar daca aceia au pus aceste pricini, ce-a facut sluga din Evanghelie? Mergand inapoi la Domnul Sau, a zis: "Doamne, am chemat pe acestia la cina si s-au scuzat cum vezi". Atunci s-a maniat Domnul acela care facuse cina. Si maniindu-se ca cei chemati au dat aceste pricini si n-au venit, a zis catre sluga: "Iesi pe la raspantii si pe la ulitele cetatii si adu-i aici pe saraci, pe orbi, pe betegi si pe schiopi!".

Ce inseamna raspantiile? Stim ca mergand singur pe un camp, daca dai deodata de doua drumuri, unul care face la dreapta si altul la stanga, si daca n-are cine sa-ti spuna care e drumul cel bun, stai la raspantie si nu stii incotro s-o iei. Oare ce sa fac: s-o iau la dreapta sau la stanga? Daca nu ti-ar arata cineva calea cea buna, sigur vei gresi.

Asa a fost cand a venit Mantuitorul in lume pentru cina Parintelui Ceresc: a gasit lumea aceasta la o raspantie. Si spune Scriptura: "Veti umbla in calea limbilor si a popoarelor, si in intuneric, si in umbra mortii". Erau atatea popoare pe pamant care nu-L stiau pe Dumnezeu si care se inchinau la mii de dumnezei. Fiecare avea dumnezeul lui si pentru fiecare pacat isi crea un Dumnezeu, dupa placerea lor. Intreaga omenire era la mare raspantie, la mare rascruce, si a venit Mantuitorul sa arate ca este un singur drum si un singur Dumnezeu, care a facut lumea si pe toate cele din ea.

Ati aflat, deci, de ce iesise la raspantie. Dar a mai spus: mergeti si pe ulitele cetatii! Cine merge mai adesea pe ulite? Poporul de obste. Fie ca merge sa vanda sau sa cumpere, sa-si ia hrana pentru copii, fie pentru alte treburi, poporul de obste umbla mai mult pe ulite decat cei mai invatati, care stau la birou, la divanuri, la locuri inalte. Ei sunt cei din casa, cum spune alta Evanghelie: "Doi vor fi in casa, unul se va lua si altul se va lasa". Caci intre ei sunt si buni, si rai. Va lua Dumnezeu pe cei buni pentru imparatie, iar pe cei rai ii va lasa sa se munceasca. Dar cei ce umbla pe ulite sunt saracii si oamenii de obste. I-a spus sa cheme pe cei de pe ulite, pentru ca la Hristos nu este deosebire de om mare si mic. Caci spune Pavel: "In Iisus Hristos nu este iudeu, nu este elin, nu este stapan, nu este sluga". Si iarasi: "Vezi, frate, chemarea noastra, ca dintre cei chemati la noi nu sunt multi de neam mare".

A ales Dumnezeu pe cele simple ale lumii ca sa rusineze pe cei intelepti, si pe cele de neam  slab si neputincios, ca sa dea de rusine pe celelalte. Asa face intelepciunea lui Dumnezeu, ca sa nu se laude omul cu intelepciunea sa si sa nu se sprijine pe puterea sa. El vrea ca Dumnezeu sa Se laude intru toate, sa-Si arate puterea in cei slabi si in cei neputinciosi, in cei nebagati in seama si in cei putini, ca sa cunoasca oamenii ca puterea Lui este cea care lucreaza - cum zice apostolul Pavel - ca multimea puterii sa fie a lui Dumnezeu, nu a noastra.

I-a spus sa cheme orbii. Care orbi? Orbii la minte. Caci poate fi cineva orb cu ochii trupului, dar foarte intelept la minte si cu duhul. Iar acela nu e orb, ci adevaratul orb e cel cu pacate, care-i si acela se lipseste de cina Marelui Imparat. Caci a zis Mantuitorul la vindecarea orbului: "Am venit in lumea aceasta ca cei ce au ochi sa nu vada (fariseii, carturarii si fatarnicii, care nu vedeau decat cu ochiul zavistiei), iar cei orbi sa vada lumina".

Si a mai zis: "Cheama-i  si pe cei betegi", adica pe cei bolnavi, dar nu cu trupul, ci cu sufletul. Ca Mantuitorul a spus: "N-au trebuinta cei sanatosi de doctor, ci cei bolnavi", adica cei bolnavi sufleteste. Pentru aceasta a venit El in lume.

Si a mai zis: "Cheama si schiopii". Care schiopi? Credeti ca numai cei ce umbla in carje sunt schiopi? Schiopii adevarati sunt cei ce schiopateaza in legea lui Dumnezeu. Caci a zis marele Ilie Tesviteanul, cand l-a mustrat pe Ahab: "Nu eu, imparate, nu eu l-am abatut si l-am invatat pe Israil sa schiopateze din calea lui Dumnezeu, ci tu si casa parintilor tai ati schiopatat de amandoua gleznele, din calea poruncilor lui Dumnezeu" (III Regi 18, 21). De aceea spune Evanghelia ca sluga lui Dumnezeu, Iisus Hristos, chema pe cei care schiopatau din calea poruncilor lui Dumnezeu, ca erau schiopi cu sufletul, nu cu trupul.

Si dupa ce i-a chemat pe acestia, sluga a dat de veste Stapanului: "Stapane, am facut cum ai zis, am chemat si pe cei de pe ulite, si pe cei de la raspantii, si pe cei orbi, si pe  cei betegi, si pe cei schiopi, si tot mai este loc". Ce inseamna: "mai este loc"? V-am spus ca a chemat mai intai neamul evreiesc si a intemeiat Biserica din Ierusalim, dar mai era loc. Pentru cine? Pentru popoarele pagane. Caci iata ce au spus dumnezeiestii apostoli cand au vazut ca Dumnezeu, prin apostolul Petru (Fapte.11, 1-19), le-a chemat si pe acestea la credinta cea in Iisus Hristos: "Acum la neamuri ne vom duce". Era loc pentru toate popoarele lumii, ca in rai si in imparatia cerurilor e mare largime.

Dumnezeu cheama toate popoarele lumii. Caci spune proorocul Isaia: "Pamantul va fi plin de cunostinta Domnului ca marea de apa" (Isaia 9, 9; vezi si Avacum 2, 14). Dar si Ieremia spune: "Toate neamurile, toate popoarele Ma vor cunoaste pana la urma si Mi se vor inchina" (31, 34). Deci trebuie sa vie toate popoarele, care se vor mantui pana la urma. Si pamantul, pana la urma, va fi plin intreg de cunostinta Domnului. Caci zice proorocul: "Nimeni nu va mai intreba in ziua aceea: Cunosti pe Domnul? Ca toti Ma vor cunoaste, de la mic la mare" (Isaia 40, 5; 46, 18). Va veni o perioada cand tot trupul are sa cunoasca, are sa vada slava Domnului. 

Si daca a zis sluga ca mai este loc, ce a zis Stapanul? "Iesi, omule, la drumuri si la garduri, si adu-i aicea, sa se umple casa Mea!".

Sluga a spus ca mai este loc, iar Parintele Ceresc Isi arata negraita Sa iubire de oameni, zicand: "Ada-i aicea pe toti, vreau sa Ma bucur in veacul veacului. Vreau sa se umple imparatia cerurilor pana la margine cu tot sufletul pe care l-am creat. Adu-i aicea, sa se umple casa Mea. Aceasta va fi bucuria Mea cea desavarsita. Eu i-am zidit pe toti si vreau ca toti sa stea cu Mine si sa cineze cu Mine in veacul veacului aici, in imparatia cerurilor".

Si i-a zis sa iasa la drumuri si la garduri. Dar de ce la drumuri? Fiecare om are in viata drumul sau. Pe atunci unii oameni mergeau pe calea ratacita a inchinarii la idoli, altii erau in calea ratacita a iudaismului, altii in calea filosofiei veacului de atunci. Erau foarte multe cai in viata popoarelor lumii. Acestea erau drumurile lor. De aceea a zis: "Iesi la drumurile lor, du-te si intoarce-i din drumurile lor gresite, si adu-i la cina cea mare!".

Dar de ce a spus: "si la garduri"? Gardul este simbolul pacatului. Gardurile - fie ca-s la curte, fie ca-s la mosie, fie ca-s la gradina - au rostul de a desparti o gradina de alta, un ogor de altul, o casa de alta, o livada de alta. Tot asa, pacatul ne desparte pe noi de Dumnezeu,  Ziditorul nostru, ca si pe unul de altul. Cand a zis "la garduri", a zis: "Iesi la cei cazuti in pacate, care s-au despartit de Mine si unii de altii, prin pacatele si rautatile lor, si adu-i aicea, ca sa se umple casa Mea!".

Dar apoi ce mai spune dumnezeiasca Evanghelie? "Ca zic voua ca nici unul din cei chemati nu va gusta din cina Mea". Ati vazut? Din cei ce si-au gasit scuze in pacate si n-au vrut sa vie, nici unul nu va gusta din cina. Dar acum e momentul sa vorbim ceva si despre acele pricini date ca scuze. Vai de noi, pacatosii! Glasul lui Dumnezeu in om este sluga Lui. Constiinta noastra este sluga lui Dumnezeu, care ne cheama la cina Marelui Imparat.

Ea pururea ne cheama la Dumnezeu si noi pururea gasim pricini ca sa nu raspundem. Vezi pe omul inconjurat de averi? Oricat ar avea omul de mult, si mai mult vrea. Am de arat, am de semanat, am treaba cu oile, am treaba cu boii, vreau sa-mi fac casa noua, am de maritat fete, am de insurat feciori, am de facut cutare lucru... Si zabovindu-se in toate acestea, in toate lucrurile lumii celei desarte si stricacioase, nu raspunde glasului constiintei, al slugii lui Dumnezeu din el, care-l cheama la cina. S-a incurcat in toate pentru toata viata, legat de grijile lumii, si le da ca pricina, ca sa nu poata merge la biserica, la rugaciune, la citire si la toata lucrarea faptei celei bune. Gaseste tot felul de pricini si nu merge la  cina Marelui Imparat, nu-si gaseste vreme de un ceas pe zi pentru rugaciune. De ce? Toata grija lui o cheltuieste in grijile veacului de acum. Unul da ca pricina, cand trebuie sa posteasca: "Nu pot, sunt neputincios, m-a dezlegat doctorul sa mananc bine. Daca postesc in Postul Mare, in Postul Craciunului, daca tin lunea, miercurea si vinerea, ca toti crestinii, ma topesc de foame".

Da drept pricina neputinta si nu vrea sa posteasca.  Constiinta iti spune: "Omule, adu-ti aminte ca nu numai cu paine va trai omul, ci si cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu!". Nu-ti amintesti ce spune apostolul Pavel? "Bine este a intari inimile voastre cu darul, iar nu cu mancarile, intru care nu este mantuire". Larga este calea pantecului si pe toti ii duce in gheena. Omul da ca pricina neputinta si se tine de ea. Dar ce e pricina sau scuza? Iata ce ne invata Sfantul Isaac: "Pricina sau scuza este o vointa a pacatului si inainte-mergatoare a lui; scuza este punte spre pacat" (Cuv. 26).

Unul ar vrea sa faca milostenie, dar gaseste ca pricina pe "N-am de unde sa fac, n-am nici un ban". Altul vrea sa lase tutunul, dar gaseste ca pricina pe "Nu pot, ca m-am obisnuit cu dansul". Unul vrea sa lase rachiul sau betia, ca-l distruge. Raspunde: "Nu pot, ca asa m-am deprins". Altul vrea sa mearga la biserica, insa zice: "Dar nu pot, ca am treaba astazi, trebuie sa ma duc in cutare loc, am cutare treburi de facut". El ne-a auzit cuvantul: "Sa nu abati inima mea spre cuvinte de viclesug, ca sa ma dezvinovatesc de pacatele mele. Iar cu oamenii cei ce fac faradelege nu ma voi insoti cu alesii lor" (Psalmi 140, 4). Gaseste mereu pricini.

Vrea sa faca omul pacatul, dar frica lui Dumnezeu il opreste. Insa dupa ce a gasit o pricina, il face. Caci cel ce ravneste la muiere straina, cel ce pacatuieste si face faradelegi si curveste, acela zice: "Am firea fierbinte, sunt om sanatos si nu-mi ajunge o femeie". Strica si casa celuilalt, isi strica si sufletul lui, ca si pe al aceleia cu care pacatuieste, pentru ca a pus pricina neputinta, ca nu poate sa se infraneze. Vai si vai noua, ca a ajuns gheena acum langa noi! Pricina merge inaintea pacatului, este grabnic inainte-mergatoare. Punte catre pacat s-a facut pricina, fiindca a lipsit din el frica de Dumnezeu. Cum spune Duhul Sfant: "Necredinta calcatorului de lege spune inimii mele ca nu este intr-insul frica de Dumnezeu" (Psalmi 35, 1). Omul ar posti, ar merge

la biserica, ar face milostenie, s-ar inchina sau ar tine curatenia cu sotia sa, dupa legea casatoriei, s-ar impaca cu fratele sau, ar lasa tutunul, betia, sudalmele, ar lasa zgarcenia, otrava nemilostivirii si ura catre fratele sau, toate le-ar lasa, dar nu-l lasa pricina inchipuita de el. Gaseste pricina si zice: "Dar cum am sa-l iert eu pe celalalt, ca eu sunt cineva, si apoi el m-a suparat?!". Pune vina pe celalalt, nu pe sine, si gasind pricina aceasta, nu-l iarta pe acela si, legat de satana, orbit si prins cu inima in ghearele lui, se duce in focul gheenei, daca moare fara sa ierte. Mania omului se imparte in trei. Este o manie care vine si trece repede. Aceasta nu e periculoasa precum celelalte.

Aceasta-i ca focul de calti: se aprinde si se stinge. Caci zice Scriptura: "Maniati-va si nu gresiti" (Psalmi 4, 4). Dupa ea indata isi cere omul iertare; de aceea aceasta manie nu este periculoasa. Este apoi al doilea fel de manie. Ea e pizma care tine minte raul doua-trei zile sau mai mult. Si, in sfarsit, este mania sau zavistia, care tine uneori toata viata. Il tine satana legat uneori de nici pe patul de moarte nu-l iarta pe fratele sau. Aceasta zavistie il face pe om mai  rau decat dracul, cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur.

Deci unul ca acesta da ca pricina pe "Nu pot sa-l iert, ca el m-a nedreptatit". Si sta intunecat ca un drac, si sta cu satana in inima lui, si nu aude Scriptura care zice: "Soarele sa nu apuna intru mania voastra" (Efeseni 4, 26). Il tine satana si-i zice ca-i drept, ca are dreptate sa nu ierte si sa nu ceara iertare, pe motiv ca nu e el vinovat. Iar cel ce trebuie sa faca milostenie zice: "N-am de unde". Cel pornit spre desfrau gaseste si el pricini. Pricina gasita este o invoire cu satana. Vai de noi si de noi de credem ca scapam din gheena pentru aceste pricini! N-auzi ce spune Duhul Sfant: "Sa nu abati inima mea spre cuvinte de viclesug, ca sa ma dezvinovatesc de pacatele mele"?

Dar va zice careva: "Parinte, sunt si pricini binecuvantate". Sa vedem care ar fi aceste pricini binecuvantate. Sa va dau un exemplu. Spune dumnezeiasca Scriptura in porunca a cincea: "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie tie bine si sa traiesti ani multi pe pamant". Dar aceasta porunca din Decalog n-are putere cand te cheama Dumnezeu la pocainta si la mantuire, si n-ai voie sa mai iubesti pe tatal si pe mama ta si pe sora ta daca ei nu te lasa sa postesti, sa mergi la biserica, sa te rogi, sa te mantuiesti, sa duci viata cinstita. Daca te opresc de la acestea tatal si mama, nu-i mai poti iubi, ca ei sunt cei mai mari vrajmasi.

Caci spune Hristos in Evanghelie: "Tot cel ce vine la Mine si nu uraste pe tatal si pe mama sa, sau pe sora sa, sau pe fratele sau, sau pe prietenul sau, sau pe insusi sufletul sau, nu poate sa fie ucenic al Meu" (Luca 14, 26-27). Si mai spune Iisus Hristos: "N-am venit sa aduc pe pamant pace, ci sabie, caci vor fi doi contra trei intr-o familie si trei contra doi" (Matei 10, 34-36).

Deci cei ce asculta cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa fie contra firii? Nu, dar firea noastra adevarata o gasim cand iubim pe Dumnezeu. Numai in Dumnezeu trebuie sa-i iubim pe parinti si pe frati. Porunca intai din Decalog cere: "Sa iubesti pe Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot cugetul tau, din toata puterea ta" (Iesirea 20, 1). Deci cere toata fiinta omului. Pe Dumnezeu trebuie sa-L iubim din inima, adica din suflet, si din cuget, adica cu mintea sau cu partea cugetatoare; din inima, adica cu simtamintele, cu partea sentimentala a sufletului nostru, si din virtute, adica cu trupul, deci cu toate cele ale noastre. Deci porunca intai din Decalog cere de la noi o dragoste nemarginita fata de Dumnezeu. Numai dupa Dumnezeu sau in Dumnezeu trebuie sa iubim pe aproapele, intre care sunt si tata, si mama, si neamurile. In acest caz trebuie sa iubim pe aproapele ca pe noi insine. In ceasul cand eu vreau sa ma mantuiesc, sa merg dupa Hristos, dar tata nu vrea, sora nu vrea, mama nu vrea, femeia nu vrea, copiii nu vor, prietenii nu vor, eu nu sunt tinut sa ascult de ei. In acest caz, am porunca sa-i urasc si sa-L iubesc pe Dumnezeu. Nu trebuie sa ma desparta de dragostea lui Dumnezeu nici parintii, nici inaltimea, nici adancimea, nici puterile cele de sus, nici cele de jos. Cand e vorba de ascultarea lui Dumnezeu si de dragostea Lui, cine iubeste mai mult vreo zidire decat pe Ziditorul, ori mama, ori tata, ori tarina, ori vie, ori mosie, ori copii, ori viata de aici, acela se inseala si va fi lepadat de la Dumnezeu cu totul, si nu a ales cararea care duce la cina Marelui Imparat.

Dar de ce sa-L iubim pe El mai presus de orice? Mai intai, pentru ca El este Ziditorul lumii vazute si nevazute. Al doilea, pentru ca e Ziditorul omului. El a dat omului viata si mintea, vointa si ratiunea, lumina, auzul, vederea si tot ce ii trebuie pentru viata de acum si pentru cea  de dincolo. Al treilea, fiindca poarta grija tuturor fiintelor din cer si de pe pamant. Al patrulea, pentru ca ne iubeste si este Prea Sfant si Prea Drept, si nu uraste pe cel ce vine la pocainta. Al cincilea, pentru ca ne-a pregatit noua imparatia fara de sfarsit pentru putinele fapte bune ce le putem noi face in zece sau douazeci sau o suta de ani pe pamant, si care sunt o nimica toata fata de viata vesnica.  Al saselea, trebuie sa iubim pe Dumnezeu din toata inima si sa renuntam la toate ale lumii, pentru ca El este o fiinta desavarsita, preabuna si preainduratoare, Care nu voieste sa ne duca in munca iadului.

A facut iadul cu atatia diavoli si munci, dar nu l-a facut pentru oameni, caci zice: "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic care este gatit diavolului si ingerilor sai". N-a facut iadul pentru noi, ci pentru draci, iar daca ne facem si noi rai, asemenea dracilor, ne facem vinovati si vrednici de gheena. Iar al saptelea, trebuie sa-L iubim din toata inima, din tot cugetul si din toata puterea, caci El este Stapan suprem peste toate, Stapanul lumii celei vazute si nevazute. Iar din dragostea cea nemarginita catre noi, a trimis pe Mantuitorul, Fiul si Cuvantul Cel Unul Nascut, in lume, sa Se imbrace cu firea noastra - afara de

pacat - si sa vesteasca mantuirea neamului omenesc, sa ne  cheme la cina cea mare a imparatiei cerurilor, ca sa petrecem acolo, impreuna cu El, in vecii vecilor. Dar vai de noi si de noi cand constiinta ne spune sa facem o fapta buna sau sa lasam raul! "Lasa-te de tutun, lasa rachiul, lasa jocurile, lasa petrecerile, lasa injuratura, lasa ura pe fratele tau, lasa luxul, lasa femeia straina, lasa pacatele cu care te-ai indeletnicit, lasa zgarcenia, lasa nemilostivirea, lasa aducerea aminte a raului!", iar noi nu vrem, ci gasim fel de fel de pricini cu mintea noastra, si socotim ca aceste pricini sunt binecuvantate. V-am spus ca atunci cand e vorba de ascultarea lui Dumnezeu si de dragostea Lui, chiar pricinile binecuvantate n-au nici o putere. Toate cad in acest caz. Avraam a primit porunca: "Du-te de injunghie pe fiul tau..." (Facerea 22, 1-13). A asteptat Avraam o suta de ani ca sa-l aiba, si cand sa se bucure de el, a primit porunca sa-l injunghie. Si s-a dus. Pentru ce? Ca sa asculte de Dumnezeu, fiindca-L iubea din toata inima. Si vazand Dumnezeu la Avraam atata lepadare de sine, atata iubire, i-a spus cu juramant: "Avraame, Avraame, fiindca n-ai crutat pe fiul tau, cu juramant iti spun ca intru tine voi binecuvanta toate popoarele pamantului prin credinta". Caci toti suntem fiii lui Avraam, dar dupa credinta, nu dupa trup. Caci Avraam prin credinta s-a indreptat. Pentru ca zice Scriptura: "A crezut Avraam lui Dumnezeu si i s-a socotit lui aceasta spre dreptate" (Facerea 15, 6).

Deci, iata ca trebuie sa lasam toate pricinile pe care ni le aduce satana in minte, cand vrem sa facem o fapta buna. Caci toate sunt pricini omenesti si dracesti, pricini care indeamna la pacate. Niciodata sa nu cautam pricini cand trebuie sa urmam calea poruncilor lui Iisus Hristos. Toata pricina care ni se face spre neascultarea lui Hristos, a poruncilor Sale si a dragostei lui Dumnezeu, de la satana este, sau de la pacatul din noi, si nici o indreptare nu vom avea prin ea in ziua mortii si a Judecatii. AMIN!