Predica la Sfantul Dimitrie Basarabov


Predica la Sfantul Dimitrie Basarabov

"Intru tine, Parinte, s-a mantuit cel dupa chip.."

Dupa care chip, frati crestini? Dupa chipul lui Dumnezeu din noi.

La sfintii cuviosi care au pustnicit si au trait viata duppa voia lui Dumnezeu, vedem in fapt cum "s-a mantuit cel dupa chip", asa cum spune cantarea pe care ma bucur ca o spuneti cu atata evlavie.

Acest indemn la cantare, frati crestini, picura in suflet ravna pentru viata celor care si-au mantuit chipul lui Dumnezeu din ei. Acest chip al lui Dumnezeu din noi, daca-L mantuim, atingem desavarsirea, ideal pe care il recomanda Hristos tuturor, cu glas puternic, pe muntele Fericirilor: "Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru cei ceresc desavarsit este!" A fost spus nu numai pentru multimile de atunci, ci si pentru noi, cei de astazi. Desavarsirea nu este un indemn, o porunca numai pentru anumite categorii de oameni pe care ii numim "sfinti". Desavarsirea a fost rostita si poruncita pentru toti, frati crestini: barbati, femei, copilasi, toti suntem chemati sa ne desavarsim, ca sa atingem acest ideal, adica sa mostenim Imparatia lui Dumnezeu. Sa nu uitam acest ideal, frati crestini. Suntem lasati pe pamant ca sa castigam cerul.

Acolo, in cer, in Imparatia lui Dumnezeu, nu intra nimic necurat. Asa ne spune Sfantul Pavel: "Nu va amagiti, fratilor, nimic necurat nu va intra in Imparatia cerurilor". Nimic necurat.. Dar noi cat de necurati suntem? Avem sfintele Taine cu care ne putem curati, dar cati dintre noi colaboram cu harul lui Dumnezeu, ca sa putem arunca afara din fiinta noastra tot ce este necurat, spurcat, tot ce este uraciune inaintea lui Dumnezeu? Noi ne spovedim, ne impartasim, iar cand iesim afara din biserica, facem lucruri mult mai rele ca inainte.

Noua, oamenilor, ne-ar fi foarte greu sa pornim pe acest drum al desavarsirii, daca nu ne-ar sta Mantuitorul in fata, spunandu-ne: "Urmati-Ma!" Cum sa-L urmam? Luand crucea Lui. Iisus ne spune: "Eu sunt calea, adevarul si viata". Calea - adica modelul. "Invatati de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima". "Eu sunt usa" prin care se intra la Tatal.

Hristos este exemplul nostru, ghidul, calauza noastra. Dar poate ca ne-ar fi greu sa pornim pe acest drum, daca ne-ar sta in fata numai Mantuitorul Hristos. Mai avem nevoie si de alte exemple care au pasit pe acest drum al desavarsirilor. Acestia sunt sfintii, frati crestini. Acesti sfinti care, plini de curaj, L-au urmat pe Hristos cu toata fiinta lor, asa cum spune Sfantul Pavel: "Urmati-mi mie, precum si eu urmez pe Hristos". Din aceasta imparatie plina de lumina a tuturor sfintilor care populeaza cerul lui Dumnezeu, se desprind zilnic acesti sfinti, care ni se ofera ca modele de viata.

Si iata ca ne intalnim astazi cu doi mari sfinti a caror viata este scoasa la lumina cu toata smerenia, pentru ca ei au implinit acea porunca grea a Mantuitorului: "Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru din cer, desavarsit este".

Sunt doi mucenici: Sfantul Dimitrie Izvoratorul de mir, care isi implineste mucenicia sa rosie, cu sange nevinovat, si Sfantul Dimitrie cel Nou care este tot mucenic, dar mucenicia lui a fost o mucenicie alba, de grea nevointa si truda; mucenicie fara sange, dar tot mucenicie. Pentru ca este foarte greu sa te lupti cu tine insuti, este extrem de greu, frati crestini. Deseori noi cautam fel de fel de scuze ca sa calcam in picioare cele mai usoare porunci ale lui Dumnezeu si sa ne facem voia noastra. Este foarte greu sa infrangem raul din noi. Lupta aceasta au dus-o pustnicii, cei care nu au fost ucisi de altii, ci ei singuri si-au mortificat trupurile, ca sa le faca sfinte si curate, adevaratele temple ale Duhului Sfant.

Acesti mari nevoitori au luptat pana la sange cu ei insisi, clipa de clipa, nu cumva sa se strecoare in ei un gand murdar, mincinos, fals, care sa intineze launtrul inimii. Aceasta luare-aminte la ei insisi le-a adus sfintenia vietii lor.

Suntem lasati pe pamant, ca sa castigam cerul, frati crestini. Dar cati dintre noi avem aceasta constiinta, ca Dumnezeu este mereu prezent in viata noastra, si cati inteleg pe deplin acele cuvinte spuse de Mantuitorul: "Cine implineste poruncile Mele, acela Ma iubeste"!

Viata Sfantului Dimitrie Basarabov a fost necunoscuta, frati crestini si surori dragi. A fost un mare necunoscut. Era pastor de vite, vacar, intr-un sat foarte marunt, de langa apa Lomului. Un mare necunoscut in afara, dar in viata lui de taina, era cu adevarat un templu al Duhului Sfant si Dumnezeu a locuit cu placere in trupul sfant al acestui vacar. A fost un om de jos si a trait o viata foarte simpla. Insa avea necontenit acest cutremur sufletesc, aceasta mare grija, nu cumva sa se abata cu ceva de la poruncile lui Dumnezeu, nu cumva sa intristeze cu ceva Duhul Sfant care locuia in el cu adevarat.

Din viata lui, ni se spune ca odata, din greseala, a strivit un cuib de pasarele, in care erau numai ousoarele, sau poate abia incepusera sa iasa puisori. Si a avut atata mustrare de constiinta, incat toata viata si-a pedepsit piciorul cu care a calcat acest cuib, umbland descult. Aceasta gingasie sufleteasca nu o intalnesti chiar asa de usor in randul oamenilor, frati crestini. Sa ma iertati, dar cred ca mamele care-si ucid pruncii cu atata nepasare, ar trebui sa se gandeasca mai mult la acest sfant care tremura si-i parea rau pentru niste ousoare!

Era un om sarac si pastea vitele satului acolo, in Basarabov, satul in care se nascuse el. Si cat sta in urma vitelor, fara indoiala ca se ruga. Asa cum facea parintele Cleopa de la Sihastria, sa ma ierte daca spun o taina a lui. El a venit de mic la manastire si l-au trimis sa pasca oile. Si ne povestea odata cum stand in urma oilor, citea din Psaltire si se ruga cu Rugaciunea lui Hristos. Fara indoiala ca si Sfantul Dimitrie se ruga si el cu aceasta rugaciune - mai ales ca era cunoscuta rugaciunea aceasta, in vremea cand a trait el.

Dupa un timp a lasat turma si a alergat in pustnicie. A ramas undeva langa apa Lomului, ducand o viata aspra, cu mult post, cu rugaciune neincetata, culcandu-se pe pamantul gol si asuprindu-si trupul in tot chipul, ca sa-l poata stapani, cum spune Sfantul Pavel.

Asa a trait el, retras de lume, in rugaciune neintrerupta, ca un mare necunoscut. Si omul, cu cat se roaga mai mult, cu cat duce o viata mai atenta, mai fara pacat, mai umila, cu cat se lumineaza mai mult mintea lui - si harul lui Dumnezeu il face sa poata privi departe.

Asa s-a intamplat si cu Sfantul Dimitrie, incat si-a cunoscut clipa sfarsitului, clipa mortii lui. Si cand a fost sa moara, a intrat in pestera si s-a asezat acolo, intre doua pietre, ca intr-un sicriu, si acolo a adormit somnul cel de veci. Nimeni nu stia de el, decat numai Bunul Dumnezeu.

Cam asa ceva s-a intamplat nu demult, in 1960: un calugar roman care a pustnicit undeva in Tara Sfanta, pe apa Hozevei, care merge din muntii aceia din sudul Tarii sfinte catre Ierihon, se varsa in Marea Moarta. Si acolo a pustnicit un calugar roman din manastirea Neamt, parintele Ioan Iacov. A stat multi ani pe acolo, la Iordan; dupa aceea a trecut intr-o pestera acolo si a murit si ucenicul lui l-a ingropat in pestera. Pestera am vazut-o si eu. Era o mare lespede acolo; ucenicul a ridicat-o, a facut un fel de albie, a pus trupul lui acolo, a pus lespedea deasupra si si-a continuat rugaciunea in acea pestera - ucenicul lui si altii care veneau pe acolo.

Vreo 20 de ani, intre 1960, cand a murit Sfantul Ioan Iacov si pana in 1980, a ramas acolo si, printr-o intamplare cunoscuta, acest mormant a fost descoperit si s-a aflat trupul sau: era neputrezit, mai mult inca, raspandea o foarte buna mireasma. Era sfintit de Dumnezeu. A fost luat de acolo, coborat din pestera, dus in manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul.

Au trecut anii si s-au revarsat apele Lomului si cu vremea, pietrele s-au rasturnat, apele au venit deasupra si un strat gros de mal, de aluviuni, s-a asezat pe Sfantul trup al acestui mare nevoitor, acoperindu-l cu nisip si pietris. A ramas ingropat in acest loc salbatec, noroiul venea navala pe el. Si a stat mai bine de o suta de ani sub aceasta povara a pamantului adus de ape.

Ma gandeam de multe ori la acest mormant al Sfantului Dimitrie in care s-a ingropat el insusi. Si in loc sa putrezeasca, stralucea de acolo, plin de lumina si har, in acel mal, in acel noroi. Invers de cum facem noi. Noi ne gandim la cavouri frumoase, pline de fala si podoaba pe deasupra si inauntru zac oase pline de putrejune, punem acolo, de fapt, niste putregai.

A stat acolo mai bine de o suta de ani. S-a intamplat ca in satul acela era o femeie crestina, cu multa frica de Dumnezeu, care avea o fetita cuprinsa de duhul cel rau. Si intr-o noapte, Sfantul se arata in vedenie acestei copilite si-i spune: "Daca parintii tai ma vor scoate din locul acesta unde ma aflu, am sa te vindec". Fetita s-a bucurat si a spus parintilor ei: "Iata ce-am vazut!" Si le-a aratat si locul unde i s-a aratat Sfantul in vis. Au anuntat preotul satului, au sapat in acel loc si au gasit acolo trupul Sfantului Dimitrie luminos, cu oasele galbene ca ceara, cu un miros foarte placut iesind din trup. Si-au dat foarte repede seama ca acolo era un om al lui Dumnezeu. Erau pe atunci foarte multe moaste in Balcani, sa n-o uitam pe Sfanta Parascheva. L-au scos de acolo si l-au adus la Tarnovo, capitala Bulgariei, si l-au cinstit cum se cuvine unor asemenea uriase personalitati duhovnicesti.

Si a facut Dumnezeu ca, pe cat de necunoscut a fost in viata sa pamanteasca, pe atat de cunoscut sa fie dupa aceea. S-au facut foarte multe minuni, s-au vindecat mai ales multi bolnavi la sfintele lui moaste.

In viata lui se spune despre un arhiereu, Ioanichie, greu bolnav. L-au adus pe asternut la Sfantul Dimitrie si, dupa trei ore cat a stat la Sfanta Liturghie, s-a facut bine. Mai tarziu, pe la anul 1769, moastele lui au fost aduse la noi in tara. De atunci vegheaza de acolo de sus, din dealul Mitropoliei, dand multe rasplatiri tainice celor care i se roaga cu credinta. "Insa, cum suntem noi lasatori, nu prea insemnam aceste lucruri.. trec asa.. Cei care primesc cate un raspuns de la el, multumesc in taina si lucrul se trece cu vederea si nu se insemneaza. Foarte multe mame care n-au avut si au dorit sa aiba copii, au mers la Sfantul acesta pustnic, s-au rugat si au avut raspuns. Cand sunt multe tulburari, dezbinari in familie: merg si plang la racla lui si primesc raspuns. Asa se intampla si astazi: multe minuni si vindecari, fel de fel de boli ascunse, si boli sufletesti si boli trupesti se vindeca, insa cu o rugaciune fierbinte catre racla cu moastele Sfantului Dimitrie."

Frati crestini, acesta este, pe scurt, cursul vietii acestui mare sfant. Sunt multi oameni care stiu foarte multe lucruri despre Dumnezeu, despre cum trebuie sa duca o viata cu adevarat crestina; pot scrie tratate intregi despre acest subiect. Stim si laudam pe cei care au urmat o astfel de viata, le intocmim cantari, asa cum am facut si noi, in seara aceasta.

Insa noi, desi cunoastem aceste reguli de viata duhovniceasca, ducem o viata asa cum stim noi ca o ducem. Adica in miselii, in pacate, in tot felul de rele si lipsuri duhovnicesti. La cele mai mici neajunsuri ne razbunam, ne uram intre noi, ne tulburam, ne vorbim de rau si ne otravim viata sufleteasca. Nu asa a facut Sfantul Dimitrie. El era o fiinta umila, cinstit in sufletul lui si mereu cercetandu-se pe sine, ca sa poata placea lui Dumnezeu, sa implineasca intru totul voia Lui. Desi nu stia carte, nu stia nici sa se iscaleasca, insa prin felul sau de viata, prin atenta supraveghere a vietii lui, a ajuns ce a ajuns.

De aceea, frati crestini, plecandu-ne fruntea pe mana lui binecuvantata de Dumnezeu si plina de har, sa ne gandim la sfintenia vietii lui si sa ne indreptam viata noastra, adica sa ne umilim, sa ne tanguim pentru tot ce ne lipseste din cele sufletesti si sa cerem de la Dumnezeu sa ne ajute sa sporim in bine, nu atat in cunoastere, cat mai ales in practicarea acestor reguli de sfintire a propriei noastre vieti. V-ati inchinat in seara aceasta cu multa ravna la doua icoane impodobite cu flori: a Sfantului Dimitrie cel Nou, cel sarbatorit azi, si a Sfantului mare mucenic Dimitrie, Izvoratorul de mir, care a fost sarbatorit ieri.

La aceasta cumpana intre cei doi sfinti Dimitrie, sa imprumutam si de la unul si de la altul ceea ce au avut ei mai scump: adica dorul dupa Dumnezeu si dupa viata cea Sfanta. Citeam in viata Sfantului Dimitrie Izvoratorul de Mir ca, de mic parintii il duceau intr-o camera, un fel de paraclis al familiei si acolo ii spuneau: "Iata, aici este icoana Mantuitorului care S-a jertfit pentru noi. Aici este icoana Maicii Domnului; prin ca S-a nascut Mantuitorul, Dumnezeul intrupat. Cinsteste aceste doua icoane si Dumnezeu iti va binecuvanta intreaga viata."

Sfantul Dimitrie Basarabov n-a avut parte de o astfel de educatie. El insa a ascultat de acel glas al constiintei care se gaseste in fiecare din noi - aceasta constiinta in care ne intalnim cu Dumnezeu, frati crestini, acest glas launtric al lui Dumnezeu in noi, care ne mustra de cate ori facem o fapta rea. Pentru ca noua ni se spune cand facem bine si cand facem rau; cand facem o fapta rea, ne mustra cineva din noi: "nu-i bine ce-ai facut". Sfantul Dimitrie a ascultat de acest glas si s-a condus dupa constiinta lui, foarte sensibila, care il mustra si il indrepta mereu pe calea spre Dumnezeu.

De aceea, va indemn sa fiti foarte atenti la acest gingas glas cu care Dumnezeu vorbeste inlauntrul nostru. Sa-L lasam pe Dumnezeu sa vorbeasca in noi si sa plecam urechea la glasul Lui - glasul constiintei noastre - ca sa putem urma desavarsit calea poruncilor Lui. Sa ascultam mereu de aceasta soapta a Duhului Sfant din noi, ca nu cumva sa cadem la marele examen din ziua Judecatii. Pentru ca oricine am fi, frati crestini, mari sau mici, cu totii murim. Si cand murim, ni se inchid ochii acestia, dar ni se deschid alti ochi, si cand vom vedea unde suntem, tanguirea va fi cumplita, fratilor!

Ca si un elev sau un student care, in loc sa fie serios, sa se pregateasca la examen, isi petrece viata in destrabalare si nesocoteste pe profesor. Si vine ceasul sa se prezinte la un examen serios, si este nepregatit, pentru ca a nesocotit pe profesorul care i-a spus: "Am sa te ascult din cutare si cutare lucru". Si cade la examen, "il pica".

Aici, pe pamant, se mai poate interveni cumva, dar acolo nu se mai poate interveni in nici un fel. Acolo mergem cu viata noastra duhovniceasca, cu faptele noastre, asa cum au fost ele. Pregatiti-va pentru acest cumplit examen, pentru ca acolo nu este cautare la fata, ci este cautare la fapte! Fiti atenti, frati crestini, la propria viata, pentru ca Dumnezeu Se tine de cuvant, nu minte!

Sa urmam chipul de viata al sfintilor, chipul lor plin de lumina. Si sa ne gandim la chipul din noi care este chip din chipul lui Dumnezeu si trebuie sa-l punem in lumina, trebuie sa-l onoram.

Intalnirea cu sfintii sa fie pentru noi intalnirea cu Mantuitorul, cu propria noastra constiinta. Sa ne intrebam daca suntem sau nu pe calea pe care o asteapta Dumnezeu de la noi. Si cand va inchinati in fata unei icoane, a lui Hristos Care e calea, sau a Maicii Domnului care a intrupat aceste virtuti in propria ei persoana - ea este idealul desavarsirii atins de fiinta feminina - sau la icoana sfintilor, acesti eroi ai vietii crestine care au luat crucea pe umerii lor, toti sa ne fie modele de curaj si intarire pe calea credintei.

Sa va fie acestea la inima, frati crestini. Si sa-i rugam pe cei doi Dimitrie, martirul si cuviosul, sa ne calauzeasca mereu catre imparatia lui Dumnezeu. Amin!

La mormantul Domnului, la Ierusalim, vin fel de fel de oameni. Unii cu aparat de fotografiat, altii lasa tigara la usa sau intra foarte distrati, ca la un muzeu. Sunt si unii care intra acolo cu un fior de dor, de a se atinge de acest sfant mormant al Domnului, si se roaga in asa fel, ca simti cum duduie inimile lor de dor dupa Dumnezeu, de remuscari pentru pacatele lor. Iar cand ies de acolo au chipul plin de lumina, cu adevarat.

Tot asa si cu moastele Sfantului Dimitrie. Cei care vin ca turisti, reci si indiferenti, nu primesc nici un raspuns, pentru ca nici nu-l cer macar si ies mai incarcati sufleteste, pentru ca, intr-un fel, au profanat un loc sfant.

Sfantul Dimitrie Izvoratorul de mir a fost aristocrat, celalalt a fost cioban, om de jos, dar amandoi au intrat in aceasta mare ceata a sfintilor. Pentru a dobandi sfintenia, nu este nevoie sa fii nici bogat, nici mare invatat, ci sa pazesti poruncile lui Dumnezeu.

Este nevoie de despatimire, de acea lupta cu noi insine. Sa aruncam afara tot ce e urat, tot ce e spurcat in noi, ca pe o carpa pe care ti-e jena sa o atingi cu mana. Aceasta curatire launtrica daca o putem dobandi, nu singuri, ci cu ajutorul lui Dumnezeu, incet-incet isi face loc Dumnezeu in noi si devenim vase ale Duhului Sfant.

"Fiti sfinti" nu este o porunca valabila numai pentru calugari, ci pentru toata lumea. Pentru ca toti suntem facuti sa mergem in cer, nu in iad; sa fim sfinti, nu demoni. "Fiti desavarsiti" este o porunca spusa pentru toti oamenii, pentru toate categoriile si pentru toate varstele. Suntem datori sa fim desavarsiti, acesta este scopul vietii noastre, frati crestini. Oricat am fi aici de cinstiti sau necinstiti de oameni, murim si intram in uitare. Ne uita toti, chiar si cei carora le-am facut bine. Dar la Dumnezeu nu suntem deloc uitati, suntem mereu prezenti.

Pentru a fi desavarsiti, trebuie sa avem aceasta impartasire de virtute, aceasta stradanie de fiecare zi, sa fim mereu mai buni, mai drepti, mai sfinti. Sfintenia nu este un apanagiu al celor din pustiuri. Sunt atatea familii de sfinti. In lume e mai usor; in pustiu, aceasta truda este foarte mare, "pana la sange", cum spune Sfantul Pavel: "Voi nu v-ati luptat inca pana la sange, contra duhurilor rautati".

Si in lume are diavolul foarte multe de facut, dar totusi putem trai o viata dupa voia lui Dumnezeu. Si apoi, azi nu mai sunt pustiuri. Azi, cel mai mare pustiu este in sufletul nostru, in viata noastra, atunci cand ne departam de Dumnezeu.

Pe acest drum al desavarsirii nu suntem singuri. Mantuitorul Hristos, Maica Domnului, sfintii ingeri, toti sunt prezenti in viata noastra si privesc truda noastra pe acest drum catre cer. Singuri, nu am putea face nimic, Iisus ne spune asta: "Fara Mine nu veti putea face nimic"; "Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacurilor". Daca am apela zilnic la El prin rugaciune, viata noastra ar fi mult mai blanda, mai pasnica, mai cinstita, mai curata.

Ca sa fim linistiti, nu trebuie numaidecat sa avem de toate. Poti sa ai palate si sa fii foarte nefericit in bogatia ta. Adevarata pace ne-o da numai Iisus, izvorul pacii: "Pacea Mea dau voua, nu cum va da lumea".

Aceasta pace o cautam numai cand ne facem datoria de constiinta fata de aproapele nostru. Sa-i facem noi lui, ceea ce vrem sa ne faca el noua. Pentru ca toate poruncile se pot rezuma in una: "Cum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi, lor". Si cine ar vrea sa fie jignit, sa fie furat, sa i se faca rau, sa fie desfiintat ca om? Nimeni! Se vorbeste atat de mult despre pace, dar pacea incepe in primul rand cu noi insine, cu aproapele nostru si cu Dumnezeu.

Daca noi am vorbi pe altii de bine, asa cum vrem noi sa fim vorbiti de bine, ce bine ar fi! Daca ne-am trai viata dupa Dumnezeu, implinitul poruncile Lui, am trai in lumina inca de aici, de pe pamant. "Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru", ne spune Mantuitorul.

Daca am nazui mereu spre Dumnezeu, spre dreptatea Lui, am gusta si noi cu adevarat din aceasta bucurie a Duhului Sfant pe care au gustat-o sfintii. Dar noi uitam repede si ne incurcam mereu cu lacomia, cu mandria, cu egoismul si cadem tot mai jos, in intunericul pacatului. Orice gand spurcat ne face netrebnici si cadem din har si trebuie apoi multa osteneala sa lacrimam, sa ne rugam, sa ne om mim ca sa revenim la ce am fost mai inainte.

Iisus sta mereu la usa inimii noastre si bate mereu, cauta sa ne ajute cu orice pret. Insa foarte multi sunt si dusmanii vietii noastre, aceste duhuri nevazute despre care spune Sfantul Petru ca "umbla ca un leu, urmarind pe cine sa inghita". Si in afara de aceste intrupari ale raului, mai sunt si patimile din noi si exemplele rele din jurul nostru. De aceea trebuie sa fim foarte atenti la noi insine, la soaptele din gandul nostru, sa intelegem ce este bine si ce este rau. Sa umilim ce este bine, si sa ne sustragem de la ceea ce este rau. Sa ne vedem de drumul nostru, pe calea lui Dumnezeu.

Sfintii ni se ofera ca modele. Sa ii cinstim nu numai de forma, pentru felul cum vorbeste cineva despre ei, ci sa-i luam ca model pentru intreaga noastra viata. Sa nu treceti nepasatori sau neatenti pe langa numele sfintilor. Sa-i avem ca faclieri care ne lumineaza calea vietii, fiecare in felul sau. Sa ne apropiem de ei cu rugaciune si cu dragoste, pentru ca ei se roaga neincetat pentru toti cei care intra pe calea lui Dumnezeu. Sa ne rugam lor, sa ne ajute sa ne innoim viata si sa fim temple ale Duhului Sfant, implinind aceasta porunca a Mantuitorului: "Fiti sfinti, fiti desavarsiti". Sfintenia este porunca, fratilor. Suntem pe pamant, pentru ca sa castigam cerul. Nu uitati!

Dumnezeu vede in taina toata viata noastra. Nimic nu e ascuns, care sa nu se vadeasca. Si lacrimile, si suspinele inimii, si rugaciunile cele de taina, in camara ta, cu mainile ridica-le sau cu fruntea plecata la pamant, si zguduirea constiintei, regretul, durerea pentru pacatele noastre, totul e inregistrat de Dumnezeu. Dumnezeu vede toata viata noastra si picura harul Lui, si iarta, si sterge, si curata tot ce e necurat in noi. Stapanul sta cu urechile deschise ca sa ne asculte rugaciunile; noi insa poftim sa ne asculte Dumnezeu fara sa-L rugam. Mantuitorul spune: "Cere si ti se va da, bate si ti se va deschide!"

Mergeti sa va intalniti cu Sfantul Dimitrie cel Nou, acum, la ziua lui. Sa-i aduceti prinos si omagiu, recunostinta si multumire, pentru ca el se roaga cu adevarat pentru noi. Ingenunchiati inaintea lui si plecati-va fruntea pe mana lui uscata de post si ganditi-va mai adanc la viata lui, la osteneala lui, la roadele cu care Duhul Sfant l-a daruit pentru ostenelile lui.

A murit ca un mare necunoscut, dar a ajuns mai cunoscut decat toti cei mari din lumea aceasta, care se misca numai prin puterile si prin forta lor - si care apoi sunt uitati de toti, pentru ca nu lasa nici o dara de lumina in urma lor, asa cum au lasat acesti luceferi mari: Sfantul Dimitrie, Sfantul Gheorghe, Sfantul Nicolae.

Cititi vietile acestor sfinti si cititi Scriptura, frati crestini. Cititi si subliniati cu creionul, ca sa tineti minte - dar sa o subliniati mai ales cu faptele. Nu uitati: facem bine, mostenim binele. Traim in lumina, intram in lumina. Traim in murdarie, intram unde e murdar.

Sa ne gandim mereu la noi insine, ca sa tinem in frau trupul acesta indaratnic, care zburda: "Sunt tanar, trebuie sa-mi traiesc viata. Ce, sunt baba?!" Ca si cum tinerii n-ar muri! Mor si tinerii.

Sa nu uitam ca ne vine si noua sfarsitul si in ceea ce ne va gasi, in aceea ne va judeca Dumnezeu. Nu ne jucam cu propria noastra existenta. Suntem lasati pe pamant sa implinim un rost al nostru, un rost precis. Suntem lasati ca niste negustori, sa agonisim inca de aici viata cea vesnica. Sa nu risipim viata zadarnic si pe urma sa auzim acel cuvant ingrozitor: "Plecati de la Mine, netrebnicilor!" Luati la inima acest indemn al Bisericii. Sa ne traim viata asa cum se cuvine, cu intelepciune, nu ca cei neintelepti. Amin!