Predica la Sfantul Ignatie Teoforul


Predica la Sfantul Ignatie Teoforul

Frati crestini,

Trec mereu zilele una dupa alta si cu ele trecem si noi. Fiecare zi este o treapta sau un inel din lantul vietii noastre, cu fiecare zi ne apropiem de un capat, de sfarsitul acestei vieti pamantesti si, fara indoiala, ne apropiem de acel ocean al vietii care este viata de dincolo de mormant. Oricat ar trai cineva de mult, totusi, intr-o buna zi, inchide ochii acestia pamantesti si deschide alti ochi si adeseori si multi vom fi uimiti ce vedem dincolo de mormant, mai ales daca nu ne-am deprins in viata aceasta pamanteasca sa privim si dincolo. Intr-adevar, vom fi uimiti vazand ce e dincolo.

Si mergand asa prin viata, iata ne intalnim in calendar cu un mare sfant al Bisericii, Sfantul Ignatie Teoforul. Acest nume de Ignat e legat de un obicei tare urat, se taie porcii la Ignat. Nici o legatura intre acest obicei si marele martir, Sfantul Ignatie. A fost un sfant lumina, un sfant dragoste, un sfant martir cum putini au fost de-a lungul vietii crestine in lume, acest sfant care era ca o flacara arzand de dorul de a marturisi pe Iisus Hristos (...) Sfantul Ignatie Teoforul face parte din grupa de sfinti ucenici ai apostolilor, care sunt urmasii lor. De pilda, acest sfant Ignatie a fost sfintit arhiereu in Antiohia, unde a fost Sfantul apostol Petru. Si traditia si Sfintii Parinti dupa aceea spun ca Sfantul Petru l-a sfintit arhiereu in Antiohia. Antiohia cea mare era capitala Siriei si capitala Orientului. Mai este o Antiohia a Turciei de astazi, a Iconiei, un oras mai mic. Aceasta insa era un oras capitala, cu scoli multe, civilizatie multa, cultura multa, arta multa, un oras vestit din antichitatea pagana si crestina.

Sfantul Ignatie are acest supra-nume de Teoforul. "Teofor" are doua intelesuri: pe de-o parte "purtat de Dumnezeu", iar pe de alta parte "purtator de Dumnezeu". Daca ati fost atenti la Evanghelia citita in seara aceasta cand Iisus - ca sa potoleasca niste discutii intre apostolii care vroiau sa stie cine o sa fie mai mare in imparatia lui Dumnezeu, gandind ca Iisus o sa fie un mare cezar si o sa scape de pagani si de romani; se certau intre ei cine o sa stea de-a dreapta si de-a stanga Mantuitorului - si Iisus raspunde, le spune la toti un exemplu care i-a uimit pe toti: "Cine vrea sa fie mai mare, sa fie sluga tuturor". Acesta e miezul invataturii crestine. Iisus spune acest cuvant si la spalarea picioarelor-apostolilor, in Joia Mare... spala picioarele ca sa dea exemplu de mare smerenie, mare umilinta. "Eu sunt invatatorul", spune Iisus, "iata, ce face invatatorul, sa faceti si voi, asa cum fac Eu, daca vreti sa fiti cu adevarat mari". Marirea se dobandeste prin marea smerenie si aceasta o da ca lectie Iisus Hristos in toata invatatura Sa si expres in invatatura din seara aceasta, din Evanghelia Sfantului Marcu, in care Iisus ia un copil in brate si le spune: "Daca nu veti fi ca acest copil, nevinovat ca el, umil ca el, nu veti intra in imparatia lui Dumnezeu". Si aceasta insemneaza "purtat de Dumnezeu": l-a luat Iisus din bratele mamei, sau de alaturi de mama sa, in brate, l-a purtat Iisus care era Dumnezeu; deci "purtat de Dumnezeu", "Teofor". Si mai este un alt inteles al "Teoforului", adica purtator de Dumnezeu": el insusi, Ignatie, purta pe Dumnezeu in inima lui. Crestinii au explicat acest inteles al doilea al Sfantului Ignatie Teoforul amintind ca in circul din Roma, in nisip, unde a fost taiat, sfasiat de lei, a ramas inima nesfasiata si in ea, in inima Sfantului Ignatie era, cu litere de foc sau de aur, scris: Iisus Hristos. Adica purta pe Dumnezeu in inima lui. Sfantul Ignatie purta pe Dumnezeu in inima sa si era plin de dragostea de Dumnezeu. Daca era el copilul pe care l-a luat Iisus in brate, asta a fost pe la anul 30, in era noastei crestina, si pana in timpul lui Traian, cand sufera martiriul -Traian are razboiul dacic pe la anul 106; dupa aceea, la 111 sufera martiriul Sfantul Ignatie - insemneaza ca a avut saptezeci si sapte de ani Sfantul Ignatie.

Era mare conducator sufletesc in Antiohia, capitila aceasta a Orientului, cand incepuse din nou prigoana impotriva crestinilor, in timpul lui Traian care a cucerit Dacia si a adus elementul latin in sangele neamului nostru, altoindu-1 pe fondul dacic de la noi. Traian, dupa ce a cucerit Dacia, avea un razboi cu partii in Orient, plecand intr-o campanie de la aceasta Antiohie. Si acolo i s-a spus de Ignatie ca e un mare sef crestin care intoarce lumea de la zei la Dumnezeul lui. Si atunci Traian da un decret ca acest Ignatie sa fie arestat, sa fie dus la Roma si acolo sa fie executat. Insa nu oricum, ci dus in circ, circul din Roma, ca acolo sa aiba multa publicitate si sa vada romanii cum sunt pedepsiti sefii crestinilor. Si asa a fost arestat Sfantul Ignatie. Traian si-a continuat drumul sau spre Iran, unde erau partii, iar Sfantul Ignatie [a fost] arestat, inconjurat de zece ostasi romani pe care ii numeste leoparzi, [caci] erau foarte salbatici cu el.

[Pe] Sfantul Ignatie l-au arestat, l-au dus intre sulite si intre sabii pana la Roma. A mers si pe uscat si pe apa, adica pe marea Mediterana pana la Roma si... din cand in cand, trecand pe uscat, strabatand de pilda Macedonia catre tarmurile Italiei, pe marea Adriatica, trecand dincolo pe pamantul Italiei, tot timpul a fost asuprit de acesti paznici ai lui. Acesti ostasi, acesti leoparzi, oameni rai, s-au purtat foarte urat cu el. In drumul de la Antiohia pana la Roma, Sfantul Ignatie poposeste mai ales in doua locuri. Intai in Smirna, in orasul pe tarmul Marii Egee, si dupa aceea la Troa, Troada, vechea Troie a lui Ulise. Si din aceste orase scrie scrisori. Primeste delegatii... [de la] toate bisericile din Asia, sase biserici mari din Asia; primeste delegatii de la episcopii lor si le raspunde la fiecare [cu] cate o scrisoare. Si afland ca se duce la Roma, toara aceasta lume crestina care il iubea foarte mult, a aranjat ca la Roma sa se schimbe hotararea, sa nu fie ucis, sa nu fie sfasiat de fiare. Si a aflat Sfantul Ignatie si a scris o scrisoare catre romani, o scrisoare in care ii ruga pe crestinii din Roma, nu cumva sa mijloceasca ca el sa nu fie sfasiat de fiare, sa nu fie martirizat in circul din Roma. Aceasta scrisoare care este foarte frumoasa, de la inima lui arzatoare, scrie Renan - un autor francez, poate stiti, o Viata a lui Iisus a scris-o el - ca este cea mai aleasa bijuterie din literatura post-apostolica, adica pe la anul 100 dupa Hristos. Foarte frumoase cuvinte si foarte de la inima scrie acest sfant Ignatie catre crestinii din Roma. Am sa va citesc la sfarsitul acestei expuneri pasaje din aceste scrisori ale Sfantului Ignatie, mai ales catre romani.

Ajuns la Roma, Sfantul Ignatie este tinut o zi, poate doua, in arest, dupa aceea se organizeaza o mare sarbatoare in care el este adus in circul roman. Am niste date aici: razboiul dacic s-a terminat in anul 106, sarbatorile care au tinut o suta douazeci si trei de zile in cinstea cuceririi Daciei s-au desfasurat catre sfarsitul anului 107. La 18 decembrie au murit doi insotitori ai Sfantului Ignatie, Zosima si Lupus. La 20 decembrie 107 a fost martirizat Sfantul Ignatie, fiind sfasiat de doi lei in amfiteatrul din Roma. Zece mii de gladiatori au pierit pentru distractia poporului atunci, zece mii de gladiatori! Unsprezece mii de fiare salbatice au fost ucise in acest mare circ Marcellus din Roma. Fiarele au sfasiat trupul Sfantului Ignatie, iar oasele mici si oasele mari, tari si intregi, au fost stranse cu evlavie si duse ca un trofeu la Antiohia si ingropate in cimitirul din Dafini. Dafni era o poiana foarte frumoasa a Antiohiei mari, catre munte. Antiohia este pe malul unui fluviu care curge foarte repede in Marea Mediterana si sus, catre munte, era aceasta poiana unde se distrau toti antiohienii. Si acolo au fost duse oasele Sfantului Ignatie din circul din Roma, cu mare cinste si au fost prohodite si ingropate acolo. In timpul lui Teodosie al II-lea ele au fost mutate cu mare cinste intr-o biserica din Antiohia careia i s-a dat numele Sfantul Ignatie. Si acest locas era mai inainte un templu al zeitei Fortuna, devenind dupa aceea biserica. Acestea sunt datele istorice in legatura cu acest martir si transferul de sfinte moaste de la Roma, din Italia, in Antiohia Orientului.

Frati crestini, vechii romani indeosebi aveau o mare placere sa vada sangele curgand. Acesti gladiatori de care v-am amintit aici... era o mare bucurie moartea lor, sangele varsat era o mare distractie pentru ei. Se intampla ca pe arena nu mureau definitiv, erau muscati de o fiara si erau date alte alte trupuri omenesti sa fie sfasiate, nu mureau. Si atunci, ca sa elibereze terenul, nisipul de pe amfiteatru, luau acesti morti - erau oameni de serviciu; ii luau si ii aruncau intr-o regiune de langa arena, era o regiune a sulitelor infipte cu varfurile in sus. Era ca o padure de suliti, se chema in limba latina spoliarum. Erau aruncati asa incat cadeau in sulite pana ajungeau la baza lor. Si sulita patrundea unde se nimerea, incat pana jos bietii crestini mureau, pentru ca mai ales crestinii erau cei care erau sacrificati pe aceste arene romane. Sfantul Ignatie n-a fost aruncat acolo. S-au apropiat de el doi lei care l-au apucat unul de sus, de cap si altul de picioare, l-au rasturnat si l-au sfasiat incat au ramas numai oasele mari si putine din oasele mici din trupul lui sfant, pe nisipul arenei. Si inima lui, cum am amintit la inceput. Crestinii care priveau cu durere acest martiriu, dupa ce s-a potolit furia poporului, au cules oasele acestea ale Sfantului Ignatie, ce-a mai ramas din sangele lui care patase nisipul arenei si le-au transportat, cum v-am spus, in Antiohia, unde l-au ingropat cu cinste, in timpul lui Teodosie al II-lea, mai tarziu, pe la anul 400 si ceva. Asa sfarseste viata pamanteasca Sfantul Ignatie.

Si acum sa va citesc cateva pasaje scurte din Scrisoarea catre Romani a Sfantului, in care [vedem ca] dorea foarte mult sa nu fie impiedicat acest martiriu al lui, sa fie lasat, ca vrea sa moara pentru Hristos. Si iata, o sa auziti cuvintele lui:

"Scriu tuturor Bisericilor si le poruncesc tuturora, ca eu de bunavoie mor pentru Dumnezeu, daca voi nu ma impiedicati"... scria catre romani. "Va rog sa nu-mi aratati o bunavointa nepotrivita. Lasati-ma sa fiu mancare fiarelor, prin care pot dobandi pe Dumnezeu. Sunt grau al lui Dumnezeu si sunt macinat de dintii fiarelor, ca sa fiu gasit paine curata a lui Hristos". Era inca in Smirna, era in Turcia de astazi, cand scria aceste lucruri, de atunci dorea sa fie macinat de dintii fiarelor, ca un grau al lui Iisus Hristos. "Mai degraba, lingusiti fiarele, ca ele sa-mi fie mormant si sa nu lase nimic din trupul meu; ca nu adormind, sa fiu povara cuiva. Atunci voi fi cu adevarat ucenic al lui Iisus Hristos, cand nici trupul meu nu-l va vedea lumea. Faceti rugaciuni lui Dumnezeu pentru mine, ca sa fiu gasit, prin aceste unelte, jertfa lui Dumnezeu. Nu va poruncesc ca Petru si Pavel. Aceia erau apostoli; eu, un osandit; aceia, liberi; iar eu, pana acum, rob. Dar daca sufar, voi fi un dezrobit al lui Hristos si voi invia liber in El. Acum cand sunt inlantuit, invat sa nu mai doresc nimic".

In continuare la alt capitol micut: "Din Siria pana la Roma" spune el, "ma lupt cu fiarele pe uscat si pe mare, noaptea si ziua, inlantuit de zece leoparzi, adica de o grupa de ostasi; acestia, chiar cand le faci bine, se fac mai rai. Cu nedreptatile lor, capat mai multa invatatura; dar nu cu aceasta m-am indreptatit ". As dori ca fiarele sa-mi fie pregatite si ma rog sa-mi fie indata gata. Am sa le lingusesc, ca sa ma manance iute, nu precum se tem unii si nu se ating de ele. Iar daca nu vor voi de buna voie, eu le voi sili. Iertati-ma! Eu stiu ce mi-i de folos. Acum incep sa fiu ucenic! Nici o faptura din cele vazute si din cele nevazute sa nu caute sa ma impiedice de-a dobandi pe Hristos! Sa vina peste mine foc si cruce, haite de fiare, taierea carnii, impartirea trupului, risipirea oaselor, strivirea madularelor, macinatul intregului trup, relele chinuri ale diavolului. Sa vina toate, numai sa dobandesc pe Hristos!"

Cata dragoste pentru Hristos! Si noi ne vaicarim cand da un guturai peste noi sau o boala, incepem sa ne intristam si sa ne tanguim si sa cartim mai ales, ca Dumnezeu e vinovat.

"La nimic nu-mi vor folosi desfatarile lumii, nici imparatiile veacului acestuia. "Mai bine-mi este sa mor" in Hristos Iisus, decat sa imparatesc marginile pamantului. Pe Acela Il caut, Care a murit pentru noi; pe Acela il vreau, Care a inviat pentru noi. Nasterea mea mi-i aproape. Iertati-ma, fratilor! Sa nu ma impiedicati sa traiesc, sa nu voiti sa mor! Nu-l dati lumii pe cel care voieste sa fie al lui Dumnezeu, nici nu-l amagiti cu materia! Lasati-ma sa primesc lumina curata! Ajungand acolo, voi fi om! Ingaduiti-mi sa fiu urmator al patimilor Dumnezeului meu! Daca-L are cineva in el, sa se gandeasca ce vreau si sa aiba mila de mine, pentru ca stie cele care ma apasa."

"Stapanitorul veacului acestuia" vrea sa ma rapeasca si sa strice gandurile mele despre Dumnezeu. Nimeni, dar, dintre cei de fata sa nu-l ajute! Mai bine fiti cu mine, adica cu Dumnezeu! Sa nu cautati sa vorbiti de Iisus Hristos, dar sa doriti lumea." Cam asa facem noi. "Invidia sa nu se salasluiasca in voi. Nici daca v-as ruga, cand as fi langa voi,

sa nu ma ascultati, ci ascultati cele ce va scriu. Va scriu fiind viu si dorind sa mor. Dorinta mea a fost rastignita si nu este in mine foc, care sa iubeasca materia, ci "apa vie" care graieste in mine si-mi spune dinauntrul meu: "Vino la Tatal!"" Un glas launtric ii spune acest cuvant. "Nu ma bucur de hrana cea stricacioasa, nici de placerile vietii acesteia. Vreau painea lui Dumnezeu, care este trupul lui Iisus Hristos, Cel din samanta lui David, iar bautura vreau sangele Lui, care este dragoste nestricacioasa." Si asa mai departe inca, sunt mai multe capitole in care isi marturisea acest dor de a muri pentru Iisus Hristos.

Si acum e Scrisoarea catre Efeseni, un paragraf scurt despre Nasterea Domnului din Sfanta Fecioara Maria: "Stapanitorul veacului acestuia n-a cunoscut fecioria Mariei, nasterea lui Hristos din ea si moartea Domnului. Trei taine rasunatoare, care s-au savarsit in tacerea lui Dumnezeu. Dar cum s-au descoperit veacurilor? O stea a stralucit pe cer mai mult decat toate stelele; lumina ei era nespusa si noutatea ei minuna; toate celelalte stele, impreuna cu soarele si luna, hora faceau in jurul stelei, care covarsea cu lumina ei pe toate." Si nu uitati ca aceste cuvinte sunt scrise cu vreo saptezeci de ani dupa venirea lui Iisus Hristos in lume. "Atunci orice magie s-a nimicit si orice legatura a rautatii a pierit; nestiinta s-a risipit; iar vechea imparatie a cazut, cand Dumnezeu s-a aratat in trup omenesc spre innoirea vietii vesnice. A luat inceput ceea ce fusese hotarat de Dumnezeu si prin aceasta toate se puneau in miscare, pentru ca se pregatea nimicirea mortii."

Si inca un mic capitol din Scrisoarea catre Efeseni, cam cum trebuie sa fim noi: "Mai bine este sa taci si sa fii, decat sa vorbesti si sa nu fii. Bine este a invata, daca cel ce invata face. Unul este invatatorul, Cel care "a zis si s-au facut"; iar cele pe care le-a facut tacand, sunt vrednice de Tatal Lui. Cel ce are cu adevarat cuvantul lui Iisus, acela poate sa auda chiar tacerea Lui, ca sa fie desavarsit, pentru ca sa faca prin cele ce spune si sa se cunoasca prin cele ce tace. Nimic nu-i ascuns Domnului, ci chiar cele ascunse ale noastre sunt aproape de El. Pe toate, dar, sa le facem ca si cum Domnul ar locui in noi, ca sa fim temple ale Lui; ca El este in noi, Dumnezeul nostru, precum si este si Se va arata inaintea fetei noastre, daca Il iubim cu dreptate."

Frati crestini, ne aflam catre sfarsitul postului in cinstea Nasterii Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Acest post este randuit in amintirea postului pe care l-a facut profetul Moise cand a urcat pe Muntele Sinai si a primii Tablele Legii, cele zece porunci. In cinstea apropierii de Dumnezeu, asa cum spune Scriptura, a stat fata catre fata si a ascultat de glasul lui Dumnezeu si a scris cele zece porunci care sunt date omenirii intregi pentru paza lor, prin care ne indreptam viata noastra, ca sa ne apropiem de Dumnezeu cu gand curat si cu cinste sufleteasca. Primele patru porunci, stiti ca sunt datorii catre Dumnezeu, iar ultimele sase, datorii catre noi in fata lui Dumnezeu. In cinstea postului pe care l-a tinut Moise cu ocazia primirii acestor zece porunci, praznuim si noi crestineste postul acesta dinaintea Nasterii Mantuitorului Hristos. Moise a primit Tablele Legii, poruncile scrise pe piatra. Noi (...) ne pregatim sa primim Cuvantul intrupat, Cuvantul lui Dumnezeu, Logosul, Cuvantul lui Dumnezeu intrupat prin Sfanta Fecioara Maria. Si, fara indoiala, praznuind din an in an sarbatoarea Nasterii Domnului, Il rugam pe Iisus pruncul sa coboare si in noi, in fiecare inima, sa simtim prezenta si mireasma Lui dumnezeiasca.

Cand a venit plinirea vremii si s-a intrupat Cuvantul lui Dumnezeu in lume, frati crestini, in lumea pagana era un mare haos. Indeosebi dezmatul, viata morala era foarte scazuta. Omenirea murea prin propriile sale pacate. Noi acum, inainte de Nasterea Domnului, ne pregatim crestineste, postim rugandu-ne, pomenindu-ne mortii nostri, cautand sa fim in raporturi bune cu cei din jurul nostru... cu familia noastra, pentru ca asa ne invata Dumnezeul intrupat. Si asa e si bine. Daca omenirea ar urma aceste porunci dumnezeiesti, n-ar mai fi razboaie in lume. Lumea intreaga ar fi o mare familie in care oamenii s-ar intelege unii pe altii si s-ar intrajutora. Ar fi ca o adevarata familie toata omenirea pe glob. Dar oamenii, unii au pe deasupra, altii putin mai inlauntru porunca lui Dumnezeu si isi schimba oarecum viata; insa... majoritatea oamenilor au ramas tot oameni pamantesti, cu inimi de piatra, cum spune undeva Scriptura. Adica nesimtitori la aceasta adiere a Duhului Sfant, aceasta lucrare a lui Dumnezeu asupra noastra (...).