Bucuria crestina


Bucuria crestina

Hristos a Inviat! Stimati studenti, stimati ascultatori. Ma adresez mai intai studentilor pentru ca am venit in special pentru studenti. Bineinteles, din ceea ce voi spune vor avea folos si ceilalti, insa stiam ca sunt chemat aici de studenti in special pentru studenti. De aceea si tema pe care o voi prezenta este aleasa in special pentru tineri. S-a anuntat ca voi vorbi despre "bucuria crestina". Sigur, ar fi fost multe alte subiecte importante - nu stiu daca mai importante decat subiectul acesta - dar in orice caz am ales "bucuria crestina" din trei motive.

Mai intai pentru ca esentialul in crestinism este credinta in Dumnezeu lucratoare in iubire care aduce bucurie. Un om al credintei crestine trebuie sa fie neaparat un om al bucuriei. Bucuria este o calitate a unui bun crestin. Am ales acest subiect apoi si pentru ca bucuria se potriveste mai ales cu tineretea, este sora buna cu tineretea. Si apoi pentru ca eu insumi, ca elev de liceu aici in Timisoara - cam demult, au trecut mai mult de 40 de ani de cand am terminat liceul - am avut bucurii de negrait, bucurii pe care le da credinta in Dumnezeu. Pentru aceste motive, cand mi s-a spus ca as putea veni si la Timisoara sa spun un cuvant de invatatura, m-am gandit sa vorbesc despre "bucuria crestina".

Daca m-as fi gandit la o istorisire din Pateric, care totusi mi-a venit in minte, anume ca cineva s-a dus la un cuvios parinte, la cuviosul Pimen, si a spus sa ii lamureasca niste lucruri inalte, cuviosul Pimen nu a vrut sa vorbeasca cu el. Dar cand s-a dus din nou la el si l-a intrebat despre curatirea de patimi, atunci cuviosul l-a primit cu mare bucurie. Gandul acesta m-ar fi putut indrepta la dorinta de a va vorbi ceva despre curatirea de patimi, despre nepatimire. Apoi, un subiect care-mi este foarte drag este "disciplina mintii prin rugaciunea de toata vremea". Tot asa de bine as fi putut sa vorbesc ceva despre "rugaciunea si felurile ei". S-ar fi potrivit sa vorbesc ceva despre Ortodoxie=doxologie si alte multe asemenea, dar am ramas statornic in gandul de a vorbi despre "bucuria crestina".

Voi incepe expunerea mea cu o capodopera, un monument de gandire crestina care se impune atentiei tuturor celor ce il cunosc: este vorba despre cuvantul de invatatura al Sfantului Ioan Gura de Aur din sfanta si luminata zi a Invierii Domnului, Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cuvant care face parte din slujba de la Sfintele Pasti si se citeste la sfarsitul slujbei de dimineata din ziua de Pasti. El apare intr-un context indemnator la bucurie si anume la slujba Sfintele Pasti ni se spune: "Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa ne veselim intr-insa". Si in aceasta zi de bucurie si in toata saptamana luminata, adica de la Pasti pana in sambata de dupa Pasti inclusiv - aceasta este Saptamana Luminata pe care noi o numim "raiul anului bisericesc" - in aceasta vreme, in fiecare zi se spune: "Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa ne veselim intr-insa". Si la sfintele slujbe suntem chemati la bucurie prin cuvinte ca acestea: "Acum toate de lumina s-au umplut, si cerul si pamantul si cele de dedesubt. Deci sa praznuiasca toata faptura Invierea lui Hristos intru care s-a intarit". "Cerurile dupa cuviinta sa se veseleasca si pamantul sa se bucure si sa praznuiasca toata lumea cea vazuta si cea nevazuta, ca Hristos a inviat, veselia cea vesnica". "Sa ne curatim simtirile si sa vedem pe Hristos stralucind cu neapropiata lumina Invierii si bucurati-va zicand luminati sa-L auzim cantandu-I cantare de biruinta". In atmosfera aceasta de izbucnire a sufletului care se revarsa in bucurie, se spune la Sfintele Pasti si cuvantul: "O, Pastile, izbavirea de intristare, Pastile, cu bucurie unii pe altii sa ne imbratisam". Motivarea este ca praznuim omorarea mortii, sfaramarea iadului si incepatura altei vieti, vesnice.

Ca un corolar al unor astfel de alcatuiri de la sfanta slujba a Pastilor vine cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur din ziua Invierii, care are urmatorul cuprins: "De este cineva credincios si iubitor de Dumnezeu, sa se indulceasca de acest praznic bun si luminat. De este cineva sluga inteleapta, sa intre bucurandu-se intru bucuria Domnului sau. De s-a ostenit cineva postind, sa-si ia acum dinarul. De a lucrat cineva din ceasul cel dintai, sa-si ia astazi plata cea dreapta. De a venit cineva dupa ceasul al treilea, multumind sa praznuiasca. De a ajuns cineva dupa ceasul al saselea, nimic sa nu se indoiasca, ca de nimic nu se va pagubi. De a intarziat cineva pana in ceasul al noualea, sa se apropie, nimic indoindu-se. De a ajuns cineva abia in ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama ca s-a zabovit, caci milostiv fiind Stapanul, primeste pe cel de pe urma ca si pe cel dintai, odihneste pe cel de-al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat din ceasul cel dintai, si pe cel de pe urma miluieste si pe cel dintai mangaie, si aceluia plateste si acestuia daruieste si faptele primeste si cu vointa Sa impaca si lucrul cinsteste si socoteala o lauda. Pentru aceasta, intrati toti intru bucuria Domnului nostru. Si cei dintai si cei de-al doilea luati plata. Bogatii si saracii impreuna dantuiti. Cei ce v-ati infranat si cei lenesi, cinstiti ziua. Cei ce ati postit si cei ce n-ati postit, veseliti-va astazi. Masa este plina, ospatati-va toti. Vitelul este mult, nimenea sa nu iasa flamand. Toti va indulciti de ospatul credintei. Toti luati bogatia bunatatii. Nimenea sa nu planga pentru saracie, ca s-a aratat imparatia cea de obste. Nimenea sa nu se tanguiasca pentru pacate, ca iertare din mormant a rasarit. Nimenea sa nu se teama de moarte, ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului nostru. A stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de aceea. Pradat-a iadul Cel ce S-a pogorat la iad. Amaratu-L-a pe El fiindca a gustat Trupul Lui si aceasta mai inainte apucand Isaia, a strigat: "Iadul, zice, s-a amarat intampinandu-Te pe Tine jos. S-a amarat ca s-a stricat. S-a amarat ca s-a batjocorit. S-a amarat ca s-a omorat. S-a amarat ca s-a legat. S-a amarat ca s-a surpat. A luat trup si de Dumnezeu s-a lovit. A luat pamant si s-a intampinat cu cerul. A luat ce a vazut si a cazut intru ce n-a vazut. Unde-ti este moarte boldul, unde-ti este iadule biruinta? Inviat-a Hristos si tu te-ai surpat. Inviat-a Hristos si au cazut dracii. Inviat-a Hristos si se bucura ingerii. Inviat-a Hristos si viata vietuieste. Inviat-a Hristos si nici un mort nu se afla in mormant, ca Hristos inviind din morti, incepatura celor adormiti S-a facut. Aceluia este stapanirea si slava in vecii vecilor. Amin!""

Acest cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur cuprinde toata bucuria Pastilor si arata si temeiurile bucuriei. El este adresat in primul rand celor "binecredinciosi si iubitori de Dumnezeu". Este adresat celui care se poate numi pe sine si se stie pe sine "sluga inteleapta" si indeamna "sa intre bucurandu-se intru bucuria Domnului sau". Ne aduce aminte cuvantul acesta de pilda cu talantii, in care se spune ca stapanul a spus: "Bine sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost pus, peste multe te voi pune, intra intru bucuria Domnului tau" (Matei 25, 21).

Sfantul Ioan Gura de Aur dupa aceea se refera la o pilda cuprinsa in Sfanta Evanghelie de la Matei in capitolul al 20-lea (1-16), in care se spune despre un stapan care a angajat ca lucratori la via sa, pe unii in ceasul intai din zi, pe altii in ceasul al treilea, pe altii in ceasul al saselea, pe altii in ceasul al noualea si in sfarsit pe unii si in ceasul al unsprezecelea, deci catre sfarsitul zilei. Si la urma le-a dat tuturor cate un dinar, pe unii miluindu-i si pe altii rasplatindu-i. Aceasta pilda o are in vedere Sfantul Ioan Gura de Aur cand spune despre cei din ceasul intai, despre cei din ceasul al treilea, al saselea, al noualea si al unsprezecelea si ca toti au primit darul lui Dumnezeu: bucuria de Sfintele Pasti.

Dupa aceea Sfantul Ioan Gura de Aur are in vedere ospatul credintei, adica bucuriile izvorate din credinta in Dumnezeu, bucuria Invierii Domnului nostru Iisus Hristos prin care se implinesc credinciosii, si ne indeamna pe toti sa luam parte la ospatul credintei, sa ne bucuram de bogatia bunatatii lui Dumnezeu.

Impotriva bucuriei stau, de multe ori, saracia si teama de moarte si teama de iad. In privinta aceasta, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Nimenea sa nu planga pentru saracie, ca s-a aratat imparatia cea de obste. Nimenea sa nu se tanguiasca pentru pacate, pentru ca iertare din mormant a rasarit. Nimenea sa nu se teama de moarte, pentru ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului" si moartea din punct de vedere crestin nu mai are insemnatatea care aduce neliniste, cum o are pentru cei necredinciosi sau pentru cei care nu stiu de Dumnezeu. Si de aceea Sfantul Ioan Gura de Aur vrea sa ne deschida calea catre bucurie, asigurandu-ne ca bucuria este mai mare decat toate impotrivirile care i-ar sta inainte.

Stimati ascultatori, se pune intrebarea: pe ce temeiuri se intemeiaza bucuria crestina? Sfantul Ioan Gura de Aur a avut in vedere Invierea Domnului nostru Iisus Hristos ca o realitate care schimba sensul vietii, a avut in vedere bunatatea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, bunatatea rasplatitoare si miluitoare, a avut in vedere toate binefacerile credintei. Dar acestea se intemeiaza, pentru noi toti, pe dumnezeiasca Evanghelie a Mantuitorului si pe cuvintele Sfintilor Apostoli ca si pe Traditia Bisericii noastre.

Cine deschide Evanghelia de la Luca si citeste primul capitol va gasi acolo mai intai o vestire, pe care a adus-o sfantului si dreptului Zaharia ingerul binevestitor, cand i-a spus ca i se va naste un fiu, care a fost Sfantul Ioan Botezatorul. Si in legatura cu aceasta, ingerul binevestitor a zis asa: "Bucurie si veselie vei avea si de nasterea lui se vor bucura multi" (Luca 1, 14). Preasfintei Fecioarei Maria, Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, ingerul i-a adus vestire de bucurie cand la Buna Vestire i-a spus: "Bucura-te cea plina de dar, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei" (Luca 1, 28). Cand S-a nascut Domnul nostru Iisus Hristos ingerul binevestitor le-a spus pastorilor din preajma Betleemului: "Iata va binevestesc voua bucurie mare care va fi pentru tot poporul. Ca vi S-a nascut voua un Mantuitor, Care este Hristos Domnul" (Luca 2, 10-11). Stim apoi ca Domnul Hristos a zis catre ucenicii si catre ascultatorii sai: "Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri" (Matei 5, 12). Cand ucenicii s-au intors dintr-o misiune de proba in care au propovaduit Evanghelia, si in timpul careia au facut si minuni cu puterea data lor de Domnul nostru Iisus Hristos, au zis: "Doamne, si duhurile ni se pleaca noua", iar Domnul Hristos le-a raspuns: "Nu va bucurati ca duhurile vi se pleaca voua, ci bucurati-va ca numele voastre sunt scrise in ceruri" (Luca 10, 17. 20). Stim apoi ca in preajma sfintelor Sale patimi, Domnul Hristos a spus cuvinte ca acestea: "Acestea vi le spun ca bucuria Mea sa fie intru voi si ca bucuria voastra sa fie deplina" (Ioan 15, 11). Si mai departe: "Femeia cand este sa nasca se intristeaza pentru ca a sosit ceasul ei, dar dupa ce a nascut uita de durere si se bucura ca s-a nascut om pe lume. Si voi acum sunteti tristi, dar intristarea voastra se va preface in bucurie si bucuria voastra nimeni nu o va lua de la voi" (Ioan 16, 21-22). Si mai departe zice: "Pana acum n-ati cerut nimic de la Mine. Cereti si veti primi, ca bucuria voastra sa fie deplina". In rugaciunea pe care a facut-o in fata sfintei Sale patimiri, adresandu-Se lui Dumnezeu Tatal, a zis Domnul nostru Iisus Hristos: "Acestea Eu le graiesc in lume si Eu vin la Tine ca bucuria Mea sa o aiba deplina intru ei" (Ioan 17, 13). Este vorba de ucenicii Domnului Hristos. Dupa ce a inviat din morti, Domnul Hristos le-a spus femeilor mironosite cu care S-a intalnit, indata dupa Inviere - aceasta o istoriseste Sfantul Evanghelist Matei in capitolul al 28-lea -: "Bucurati-va!". De intalnirea cu Domnul Hristos - ni se spune in Sfanta Evanghelie de la Ioan - s-au bucurat ucenicii: "Si s-au bucurat ucenicii vazand pe Domnul" (Ioan 20, 20). La inaltarea la cer, dupa marturia Sfantul Evanghelist Luca, Domnul nostru Iisus Hristos Si-a ridicat mainile si a binecuvantat pe ucenici, si pe cand ii binecuvanta S-a inaltat la cer si ucenicii s-au inchinat Lui. Si s-au intors in Ierusalim, cu bucurie mare, si "erau totdeauna in templu, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu" (Luca 24, 53).

Sfantul Apostol Pavel in intaia Epistola catre Tesaloniceni, scrie: "Totdeauna sa va bucurati, neincetat sa va rugati, pentru toate multumiti" (I Tesaloniceni 5, 16-18), iar in Epistola catre Filipeni scrie Sfantul Apostol Pavel: "Bucurati-va pururea intru Domnul. Si iarasi zic: bucurati-va" (Filipeni 4, 4). Iar in Epistola catre Romani zice: "Bucurati-va cu cei ce se bucura, plangeti cu cei ce plang" (Romani 12, 15) si "Bucurati-va cu bucuria nadejdii" (Romani 12, 12). De la Sfantul Apostol Pavel stim ca imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura ci "dreptate, pace si bucurie intru Duhul Sfant", iar despre aceasta putem citi in Epistola catre Romani, capitolul 14, versetul 17. Iar in Epistola catre Galateni se afirma ca "roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea poftelor" (Galateni 5, 22-23), deci intre cele care alcatuiesc roada Duhului isi are loc si bucuria. Aceasta arata preocuparea Sfintilor Apostoli de bucuria crestina.

Stim apoi ca Domnul nostru Iisus Hristos a infatisat imparatia lui Dumnezeu in mai multe imprejurari ca un ospat. Si anume in legatura cu sutasul din Capernaum, despre care stim ca a fost omul de care S-a minunat Domnul Hristos, pentru credinta lui. Asa e prezentat sutasul din Capernaum in Evanghelia de la Matei, ca omul de care S-a minunat Domnul Hristos. E un lucru foarte important sa stim ca Domnul Hristos S-a minunat de un om, pentru ca stiind lucrul acesta, ar trebui sa fim si noi ca el, ca si de noi sa Se minuneze, sau cel putin sa Se multumeasca, Domnul Hristos. Sutasul din Capernaum avea patru virtuti de capetenie - asa reiese din Sfanta Evanghelie, din prezentarea Sfantul Evanghelist Matei - si anume avea credinta, nadejde, iubire si smerenie (cf. Matei 8, 5-10). Si sutasul din Capernaum - sutas fiind un ofiter mai mare peste o suta de ostasi, adica un fel de capitan din vremea noastra; in alte limbi nu e tradus cuvantul cu "sutas" ci cu "capitan" - de care S-a minunat Domnul nostru Iisus Hristos, poate fi un exemplu pentru credinciosi, iar faptul acesta il intelegem din aceea ca dupa ce a fost prezentat sutasul din Capernaum, de Sfantul Evanghelist Matei, se adauga ca a zis Domnul Hristos: "Multi de la rasarit si de la apus vor veni si vor sta in imparatia lui Dumnezeu cu Avraam, cu Isaac si cu Iacov" (Matei 8, 11). Ce fel de oameni? Oameni asemanatori sutasului din Capernaum. Am amintit de aceasta pentru ca aici se arata ca imparatia lui Dumnezeu este infatisata ca un ospat. Adica viitorul nostru, al celor credinciosi, este un viitor de bucurie.

Sa ne gandim apoi la nunta fiului de imparat, cuprinsa in capitolul 22 in Sfanta Evanghelie de la Matei, sau la pilda cu cina cea mare, cuprinsa in Sfanta Evanghelie de la Luca in capitolul 14, in care imparatia lui Dumnezeu de asemenea este infatisata ca un ospat, deci ca un prilej de bucurie, si sa nu uitam nici de pilda cu cele zece fecioare (Matei 25, 1-13), in care de asemenea se spune ca cele zece fecioare au fost chemate la nunta, ceea ce inseamna ca si aici imparatia lui Dumnezeu este infatisata ca o nunta, ca un ospat, ca un prilej de bucurii. In sfarsit am amintit si de pilda cu talantii, in care se spune: "Bine sluga buna, peste putine ai fost pus, peste multe te voi pune, intra intru bucuria Domnului tau", aratandu-se si aici ca imparatia lui Dumnezeu este intr-adevar, asa cum a definit-o si Sfantul Apostol Pavel, dreptate, pace si bucurie intru Duhul Sfant.

Toate acestea au fost luate in seama de oamenii ganditori de Dumnezeu, adica de oamenii care au luat aminte la invatatura Mantuitorului nostru Iisus Hristos si prin care s-a format o traditie bisericeasca. Traditia bisericeasca este de fapt intruparea Sfintei Scripturi. Sfanta Scriptura nu a fost inteleasa niciodata in Biserica numai ca o carte sau numai ca o colectie de carti, ci a fost inteleasa ca o invatatura care se intrupeaza in viata Bisericii si care formeaza o gandire bisericeasca. De fapt norma credintei noastre nu este Sfanta Scriptura, chiar daca si noi pretuim Sfanta Scriptura, ci norma credintei noastre este invatatura Bisericii. Toti crestinii folosesc Sfanta Scriptura dar diferentele dintre crestini toti si le intemeiaza pe Sfanta Scriptura, ceea ce inseamna ca Biblia sau Sfanta Scriptura nu este prilej de unire intre oameni, ci este prilej de despartire intre oameni prin faptul ca ea trebuie sa fie interpretata si interpretarea nefiind la fel, se fac diferente intre oameni. Ori ceea ce asigura norma credintei noastre este invatatura Bisericii noastre, sfanta noastra Biserica fiind pastratoarea, propovaduitoarea si talcuitoarea Sfintei Scripturi. De altfel, ca sa intelegem bine Sfanta Scriptura trebuie sa avem si o pregatire speciala pentru aceasta. In Filocalie se spune asa: "Bate la portile Scripturii cu mainile virtutii" (Evagrie Ponticul), iar Sfanta Evanghelie ne este prezentata ca ceva mai presus de mintea noastra. La sfintele slujbe se spune: "Si pentru ca sa ne invrednicim noi a asculta Sfanta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru sa-L rugam". Traditia Bisericii noastre se manifesta mai ales in dumnezeiestile slujbe ale Bisericii noastre, dumnezeiestile slujbe ale Bisericii noastre fiind de fapt "Filocalia pentru toti" sau Filocalia tuturor, o alta Filocalie.

Amintesc de Filocalie aici pentru ca sunt unii care sunt interesati pentru Filocalie. In romaneste au aparut 12 volume de invatatura care formeaza Filocalia. Filocalia pe romaneste inseamna "iubire de frumos", "iubire de bunatate". Nu toti, sau foarte putini, ajung sa cunoasca Filocalia. De altfel eu am spus de mai multe ori ca Filocalia nu este o carte pentru un singur om, ea a aparut in timp. Asa cum si Scriptura de altfel, nu este o carte, o simpla carte, ci este o colectie de carti care au aparut in timp si care cuprind invatatura insuflata de Dumnezeu. Sfintele slujbe ale Bisericii noastre de fapt sunt ceea ce trebuie sa cunoasca credinciosii nostri, intrucat contactul nostru cu invatatura mai presus de lume, cu invatatura adusa din cer pe pamant - pentru ca Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca citirea Scripturii este "deschiderea cerurilor" - se realizeaza prin dumnezeiestile slujbe. Sfintele slujbe sunt modalitatea de intalnire a credinciosilor cu invatatura Evangheliei, cu Evanghelia chiar, pentru ca in cuprinsul sfintelor slujbe se si citeste din Evanghelie, mai ales la Sfanta Liturghie. Sfintele slujbe au darul de a ne pune in legatura cu Domnul nostru Iisus Hristos, cu Dumnezeu Tatal, cu Duhul Sfant, cu Maica Domnului, cu sfintii, ne angajeaza. Deci la sfintele slujbe invatam rugandu-ne si ne rugam invatand si asta inseamna ca sfintele slujbe ne dau prilejul sa ne intalnim cu invatatura Domnului nostru Iisus Hristos in prezenta Domnului nostru Iisus Hristos.

Voi lua din sfintele slujbe doua texte care ilustreaza bucuria crestina, si pe langa aceasta voi mai spune - si chiar cu asta si incep - faptul ca in randuiala calugariei, deci cel care se face calugar, este imbracat intai cu o haina lunga, cu o camasa alba lunga, care se numeste "haina veseliei". Si se spune asa: "Fratele nostru cutare se imbraca cu haina veseliei. Sa zicem pentru dansul: Doamne miluieste". Si credinciosii canta de trei ori "Doamne miluieste" pentru cel care s-a imbracat mai intai cu haina veseliei. E rau ca de multe ori se uita lucru acesta. Un parinte cu nume mare, Dumnezeu sa-l odihneasca, Parintele Arsenie, spunea asa: "Un calugar trist este un calugar cu luminile stinse". De aceea e bine sa tinem seama de faptul ca fondul adevarat al vietii calugaresti este veselia: se imbraca fratele nostru cu haina veseliei.

Apoi vreau sa amintesc doua texte de la sfintele slujbe in care apare bucuria in mod special. Sunt multe, foarte multe texte in care vorbim despre bucurie, cerem bucuria sau ne aratam bucuria, dar voi aminti doua. Si anume unul din slujba Sfantului Maslu, deci din randuiala Tainei Sfantului Maslu, acelei slujbe care se face pentru oamenii bolnavi. Este o rugaciune - de fapt sunt multe rugaciuni, sapte rugaciuni dintre care cate una se spune dupa fiecare Evanghelie -, prima rugaciune, in care este si textul urmator: "Faca-se, Doamne, untdelemnul acesta, untdelemn de bucurie, untdelemn de sfintenie, imbracaminte imparateasca, pavaza puternica izbavitoare de toata lucrarea diavoleasca, pecete nestricata, bucuria inimii, veselie vesnica". Deci insirarea aceasta incepe cu "bucurie" - "Faca-se, Doamne, untdelemnul acesta untdelemn de bucurie" - si se sfarseste cu "bucurie" si "veselie" - "bucuria inimii, veselie vesnica". Sa luam aminte, e vorba de veselie vesnica, nu de o veselie oarecare care tine putin, ci de o veselie care tine mult, in vesnicie chiar.

Sfanta Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur la sfarsit are o rugaciune pe care preotul o spune, zicem noi, in taina, adica in gand. In timp ce credinciosii canta "Fie numele Domnului binecuvantat, de acum si pana-n veac", preotul se roaga lui Dumnezeu, respectiv Mantuitorului Hristos, si zice asa: "Plinirea Legii si a proorocilor Tu insuti fiind, Hristoase Dumnezeule, Cel ce ai plinit randuiala cea parinteasca, umple de bucurie si de veselie inimile noastre, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin".

Stimati ascultatori, dupa toate acestea, dupa motivarea bucuriei crestine, dupa ce am scos in evidenta importanta bucuriei crestine, dupa ce am spus ca bucuria crestina se intemeiaza pe cuvantul Mantuitorului si pe cuvintele Sfintilor Apostoli, intrebarea este: cum putem sa avem si noi bucurii? Cum putem sa participam la bucuria pe care o da Dumnezeu? Am vazut de pilda ca noi cerem de la Dumnezeu bucuria, cand zicem: "Faca-se Doamne, untdelemnul acesta untdelemn de bucurie" sau cand zicem "umple de bucurie si veselie inimile noastre". Cerem bucuria. De ce? Pentru ca o dorim, toti dorim sa avem bucurii, toti dorim sa fim bucurosi, toti dorim sa participam la bucuria vesnica. Cum putem ajunge la aceasta bucurie? De ce nu sunt multi cei ce au bucuria aceasta la care ne indeamna si Domnul Hristos, ne indeamna si Sfintii Apostoli? Nu putem ajunge la aceasta bucurie pentru ca nu mergem pe calea bucuriei.

Care e calea bucuriei? Voi aduce aminte in special doua texte din Sfanta Scriptura, si anume unul din Sfanta Evanghelie de la Matei, capitolul al 5-lea in care sunt cuprinse si cuvintele: "Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri". Cuvantul acesta "Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri", cuvant spus de Domnul Hristos, incheie un sir de cuvinte, sirul Fericirilor, care sunt noua. Si anume calea bucuriei, urcusul bucuriei, este invatatura aceasta a Domnului nostru Iisus Hristos despre Fericiri. Ea incepe cu "Fericiti sunt cei saraci cu duhul, ca acelora este imparatia cerurilor". Cei saraci cu duhul sunt cei nemultumiti cu ceea ce au facut pana acum si care cauta sa se imbogateasca sufleteste, sunt cei smeriti si sunt cei dezlipiti de lumea aceasta, care vor sa se imbogateasca in Dumnezeu. Ii fericeste Domnul Hristos apoi pe cei ce plang, "ca aceia se vor mangaia", zice El. Nu indeamna la plans, ci ii fericeste pe cei ce plang, nu pentru ca raman intru plangere, ci pentru ca vor avea mangaierea cea de sus, dupa cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur pe care l-am pomenit si care zice "Nimenea sa nu se tanguiasca pentru pacate, ca iertare din mormant a rasarit". Apoi ii fericeste Domnul Hristos pe cei blanzi si spune despre ei ca "vor mosteni pamantul". Deci cei ce vor adauga la smerenie si la parasirea pacatului blandetea, vor avea calea deschisa catre dreptate. "Fericiti sunt cei ce flamanzesc si insetoseaza de dreptate - adica de dorinta de a fi drept, de a nu avea nici o stirbire in dreptatea lor, ii fericeste pe cei care au un fel de dorinta asemanatoare cu insetarea si cu flamanzirea, si zice - ca aceia se vor satura" de dreptate, vor avea dreptatea pe care o doresc si in felul acesta li se deschide calea catre bucurie. Ii fericeste Domnul Hristos pe cei milostivi spunand "ca aceia se vor milui", si a fi milostiv inseamna a avea inima revarsatoare catre toti oamenii. Apoi ii fericeste pe cei curati cu inima, spunand ca "aceia vor vedea pe Dumnezeu", curatia inimii fiind si ea o conditie a bucuriei. Ii fericeste Domnul Hristos pe facatorii de pace si spune despre ei ca se vor numi fiii lui Dumnezeu: "Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema". Mai fericeste in continuare pe cei statornici in dreptate, adica pe cei care raman drepti si in imprejurari nefavorabile lor, pe cei statornici in bine, si zice: "Fericiti sunt cei prigoniti pentru dreptate, ca acelora este imparatia cerurilor". Si in sfarsit ii fericeste pe cei care sufera batjocuri din partea oamenilor pentru ca sunt in legatura cu Domnul nostru Iisus Hristos: "Fericiti veti fi cand va vor batjocori pe voi si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind pentru Mine". Si la urma, ca o pecete a tuturor acestora, spune Domnul Hristos: "Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in cer".

Un alt urcus al bucuriei este insirarea, pe care o face Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Galateni, a celor care alcatuiesc roada Duhului, cand zice: "Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea poftelor. Impotriva unora ca acestora nu este lege". Sfantul Apostol Pavel prezinta aceasta insirare dupa importanta pe care o au aceste daruri ale Duhului Sfant, dar ea trebuie inteleasa ca urcus duhovnicesc de la sfarsit spre inceput. Inceputul urcusului care duce la bucurie este infranarea poftelor. Dupa aceea vine blandetea, apoi credinta mai intarita, dupa aceea vine bunatatea, indelunga rabdare, dupa aceea pacea si apoi bucuria, si dupa bucurie vine iubirea, care este "legatura desavarsirii". Aceasta este calea bucuriei.

Am mai putea gasi o cale a bucuriei, tot asa, gandindu-ne dinspre sfarsit spre inceput la rugaciunea "Tatal nostru". Cei care ati citit Filocalia volumul II ati gasit acolo un comentar la rugaciunea "Tatal nostru", un comentar al Sfantului Maxim Marturisitorul, in care el spune ca de fapt rugaciunea "Tatal nostru" nu este numai o rugaciune, ci este si un indreptar de viata, daca e gandita, in privinta celor sapte cereri, dinspre sfarsit spre inceput. Si anume, ultima cerere este "si ne mantuieste de cel rau". Daca ne ferim de ceea ce este rau; daca scoatem din sufletul nostru chipurile rautatii, care sunt multe dar care se manifesta in trei feluri, si anume in gand, in cuvant si in fapta; si mai ales daca scoatem din mintea noastra gandurile cele rele si ne facem lumina in suflet, atunci avem o treapta spre imparatia lui Dumnezeu, spre sfintirea numelui lui Dumnezeu, si de aici, de la inlaturarea rautatii, ajungem la inlaturarea ispitelor. Bineinteles daca ocolim si pricinile pacatelor si pricinile ispitelor. Daca ne ducem noi acolo unde sunt pricini de ispite si de pacate atunci nu putem scapa de cele rele. Dar daca ocolim pricinile ispitelor, ispitele fiind indemnuri spre pacat care pot duce nu numai la pacat ci pot duce si la virtute, in cazul acesta avem o alta treapta spre multumire, spre bine. Si apoi daca iertam pe cei care ne gresesc noua, iertam pacatele oamenilor ca sa ne ierte si pe noi Dumnezeu, avem si a treia treapta spre bucurie, spre multumire, spre imparatia lui Dumnezeu. Mai departe este vorba despre contributia noastra la ceea ce inseamna "painea cea de toate zilele". Painea cea de toate zilele, dupa Sfantul Maxim Marturisitorul, nu este numai ceea ce ne-ar fi de trebuinta pentru viata fizica, ci inseamna si cuvantul lui Dumnezeu si inseamna si Sfanta Cuminecatura. Partea noastra de contributie pentru realizarea acestor trei lucruri - osteneala noastra de a cunoaste cuvantul lui Dumnezeu, osteneala noastra de a ne curati sufletul pentru a ne putea uni cu Dumnezeu prin Sfanta Euharistie, osteneala pe care o fac oamenii pentru agonisirea celor de trebuinta - constituie treapta cea din mijloc, si anume a patra treapta. Dupa aceea vine implinirea voii lui Dumnezeu aici pe pamant cum o implinesc cei din ceruri - iar cei din ceruri aduc inchinare lui Dumnezeu, inchinare vesnica - e a cincea treapta. Si apoi avem mai departe imparatia lui Dumnezeu care vine pentru cei care se feresc de cel rau, de cele rele, ocolesc ispitele, iarta, contribuie la agonisirea celor de trebuinta pentru viata sufleteasca si trupeasca, implinesc voia lui Dumnezeu, ajung la imparatia lui Dumnezeu - despre care Sfantul Apostol Pavel zice ca este "dreptate, pace si bucurie intru Duhul Sfant" - si in sfarsit acestia sunt preamaritori de Dumnezeu si se implineste cu ei cuvantul "sfinteasca-se numele Tau".

Stimati ascultatori, Sfantul Apostol Pavel cand spune ca "imparatia lui Dumnezeu este dreptate, pace si bucurie intru Duhul Sfant" ne arata si el calea spre bucurie, pentru ca nu poate ajunge cineva sa aiba bucuria inainte de a fi cat mai curat, cat mai aproape de Dumnezeu, daca nu este drept, dreptatea fiind o virtute cuprinzatoare. Si dreptatea aduce pacea si pacea ne deschide calea spre bucurie. Eu spuneam undeva - am si eu un cuvant care zic ca e bine sa-l tina minte si altii - intai e datoria si apoi vine bucuria. Deci intai ne facem datoria si dupa datorie vine bucuria.

Stimati ascultatori, grija de a ne curati sufletul, de a ne curati mintea, ne face vrednici de a simti bucuria. Spuneam ca pe cand eram elev de liceu aici in Timisoara am avut niste bucurii foarte mari. Si anume m-a fost invatat Parintele Arsenie in 1942 sa-mi curatesc mintea prin rugaciunea de toata vremea, rugaciunea de toata vremea fiind repetarea rugaciunii "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" cat mai mult, cat mai des, cat mai intens. Parintele, Dumnezeu sa-l odihneasca, mi-a spus asa: sa fac rugaciunea cu mintea, cu cuvantul gandit; sa zic "Doamne" intre respiratii; tragand aerul in piept sa zic "Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu"; si dand aerul afara sa zic "miluieste-ma pe mine pacatosul". Deci concomitent cu inspirarea "Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu", concomitent cu expirarea "miluieste-ma pe mine pacatosul". Bineinteles, nu e absolut necesar sa se faca asa. De altfel sa stiti ca rugaciunea aceasta oricat te-ai intemeia in ea - fara indoiala ca te ajuta mult - nu este ultima forma de rugaciune. Nu este rugaciunea cea mai de capetenie, este un mijloc de apropiere de Dumnezeu. Nu mi-a spus altceva nimic decat atat. Eu am luat in consideratie si in masura in care puteam eu la vremea aceea, ziceam rugaciunea aceasta mai ales cand mergeam la scoala, vreme de doi ani scolari sa zicem, caci atat am mers la scoala la cursuri. Altfel am facut liceul, ziceam noi atunci, particular, la fara frecventa, dar doi ani i-am facut chiar la curs. Si mergeam singur, locuiam undeva in Lahovary, unde e acum Asociatia Nevazatorilor, si am studiat la Loga. Pe tot parcursul acestui drum ziceam "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul". Si aveam o bucurie de parca ma ridica cineva pe sus. Sigur ca aceasta bucurie nu am avut-o numai eu si o pot avea toti aceia care-si limpezesc mintea, toti aceia care-si impodobesc mintea cu ganduri bune, toti aceia care vor sa fie in legatura cu Dumnezeu pot sa aiba aceasta bucurie. Bineinteles ca rugaciunea nu trebuie facuta neaparat pentru bucurie, bucuria vine de la sine. Noi nu cautam intai bucuria ci trebuie sa cautam intai implinirea datoriilor. Intai e datoria si apoi e bucuria. Si in masura in care ne angajam la o viata superioara ajungem si la bucuria pe care o da Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu a fagaduit oamenilor bucuria si nu se poate sa nu le-o dea.

Eu spun de multe ori ca manastirea este locul implinirilor. Trebuie sa te implinesti. Cand te implinesti prin Dumnezeu atunci ajungi la bucuria pe care o da Dumnezeu. Si bineinteles ca Dumnezeu da bucuria si inainte de a fi deplin intemeiat in bine, adica Dumnezeu "varsa ploaie si peste cei buni si peste cei rai si rasare soarele peste cei drepti si peste cei nedrepti" (Matei 5, 45). Lui Dumnezeu, zice Sfantul Maxim Marturisitorul, ii este propriu sa faca bine cum ii este propriu soarelui sa lumineze. Deci Dumnezeu ne da bucuria si ca sa ne angajeze la mai multa lucrare, dupa care ne da si mai multa bucurie. Nu putem noi cuprinde in sufletele noastre cata bucurie vrea Dumnezeu sa ne dea. Dar pentru aceasta trebuie sa ne facem receptivi pentru bucurie. Daca nu suntem receptivi pentru bucurie nu putem avea bucurie. Trebuie sa facem loc bucuriei in sufletul nostru. Bineinteles ca rugaciunea nu ne face numai sa ne intalnim cu Dumnezeu ci ne face sa ne intalnim si cu noi insine si poate ca intai ne intalnim cu noi insine. Pot sa se iveasca si furtuni de gand, pot sa se iveasca si niste vartejuri in minte, din ganduri care le avem, care izvorasc totusi din inima noastra, poate dintr-o incarcatura negativa pe care o avem din antecedentele existentei noastre. Adica din mosi si stramosi se acumuleaza in noi niste incarcaturi negative cu care dupa aceea avem de lucru ca sa le scoatem din sufletul nostru. Se spune despre copil ca este "oglinda parintilor" si ca este "tatal omului mare", pentru ca omul mare mosteneste cele ale copilariei. De aceea noi suntem pentru o tinerete cinstita ca sa putem ajunge si la o batranete fericita. Cine are tinerete cinstita poate nadajdui si la batranete fericita si Dumnezeu vrea sa ne binecuvinteze. Am amintit mai inainte ca la Inaltarea Domnului Hristos ultimul gest pe care L-a facut Domnul Hristos a fost binecuvantarea pe care a dat-o ucenicilor Sai.

Si El vrea sa fim sub binecuvantarea Lui, dar pentru aceasta trebuie sa ne facem vrednici de binecuvantare si daca ne facem vrednici de binecuvantare suntem vrednici si de bucurie, si se intampla cu noi ceea ce s-a intamplat cu ucenicii Domnului Hristos care au fost sub binecuvantarea Lui si care la plecarea Domnului Hristos din aceasta lume, la inaltarea Lui la cer - pentru ca de fapt cu dumnezeirea este pretutindenea - s-au inchinat Lui si s-au intors la Ierusalim "cu bucurie mare". Deci binecuvantarea este insotita cu bucuria, bucuria este insotita cu binecuvantarea. Numai ca pentru aceasta trebuie sa ajungem la limpezirea sufletului, sa ajungem la liniste, sa ajungem in special la receptivitate pentru bucurie si sa devenim oamenii bucuriei.

Noi, cei credinciosi crestini drept maritori, avem pe langa toate bucuriile si bucuria izvorata din legatura cu Maica Domnului care este maica bucuriei. Intr-una din rugaciunile pe care le spunem noi catre Maica Domnului si mai ales dupa ce ne impartasim cu Dumnezeiestile Taine, dupa Sfanta Liturghie, spunem catre Maica Domnului asa: "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Stapana mea, ceea ce esti lumina intunecatului meu suflet, nadejdea, acoperamantul, scaparea, mangaierea si bucuria mea". Deci noi ne bucuram de Maica Domnului. Maica Domnului este pentru noi bucuria noastra si cerem de la Maica Domnului intre altele, dupa ce i-am multumit ca ne-am putut impartasi cu Trupul si Sangele Fiului sau, ii cerem sa ne lumineze sufletul, sa ne curateasca mintea si zicem sa ne dea "smerenie in ganduri si ridicare din robia cugetelor". Este un lucru extraordinar. Cerem deci sa ne dea smerenie in ganduri, sa avem ganduri supuse lui Dumnezeu, pentru ca noi de multe ori avem, cum zicea Parintele Arsenie, "mintea care discuta cu Dumnezeu in loc sa se supuna fara discutie". Daca am avea mintea care se supune lui Dumnezeu am avea smerenie in ganduri si am fi ridicati din robia cugetului, ca nu ne-ar mai lasa Dumnezeu la mintea noastra, ca sa ne lovim de noi insine si de nepasarea noastra si de nestiinta noastra si de rautatea noastra. De cate negative sunt in sufletul nostru ne izbim de ele, ne impiedecam de ele, cadem prin ele, ajungem sa fim robiti lor, pentru ca ne lasa Dumnezeu la "mintea noastra cea nesabuita" (Romani 1, 28), cum zice Sfantul Apostol Pavel, ne lasa Dumnezeu sa ne impiedecam de noi insine ca niste neascultatori fata de Dumnezeu. Dumnezeu vrea sa ne miluiasca si noi vrem sa fim asa cum suntem noi sau cum am vrea noi sa fim, nu ne lasam modelati, nu ne lasam alcatuiti de Domnul Hristos. Si atunci daca ajungem sa avem ceea ce cerem de la Maica Domnului, lumina in suflet, si sa avem modelare prin ganduri smerite, smerenie in ganduri, si prin ridicare din robia cugetelor, ajungem cu darul lui Dumnezeu sa ne bucuram de tot ce-i bun si frumos de la Dumnezeu si de tot ce-i bun si frumos in natura, de tot ce-i bun si frumos in gandurile oamenilor, de tot ce-i bun si frumos in aceasta lume.

Bucuria crestina este mai presus de bucuria fireasca, stiti ca este si o bucurie fireasca. Este o bucurie de succesul pe care-l ai, o bucurie de situatia pe care ti-o realizezi, o bucurie de averea cata iti este de trebuinta, daca o ai, este o bucurie de familie, exista atatea bucurii din lumea aceasta care sunt binecuvantate de Dumnezeu. Exista si bucurii care nu sunt binecuvantate de Dumnezeu, de exemplu cand se bucura cineva din patimile pe care si le implineste, dar toate bucuriile firesti, toate bucuriile din natura, toate bucuriile dintr-o literatura buna, toate bucuriile din tot ceea ce da Dumnezeu oamenilor prin firea lor sunt si ele binecuvantate de Dumnezeu, numai ca nu sunt destule acestea. Bucuria crestina este mai presus de ceea ce da lumea aceasta, bucuria crestina este mai presus de om, este de la Dumnezeu si este o bucurie vesnica, o bucurie care are o calitate deosebita. Sa stiti ca de fapt noi nu suntem impotriva bucuriilor curate ale lumii acesteia dar staruim pentru bucuria pe care o da Dumnezeu. Si bucuriile lumii acesteia, cate sunt vrednice de primit, toate acestea pentru un om care are credinta in Dumnezeu se invaluiesc de darul lui Dumnezeu si in felul acesta bucuria crestina covarseste bucuriile veacului acestuia. Cine are credinta in Dumnezeu sigur ca are bucurii ale credintei pe care cel care nu are credinta in Dumnezeu nu le poate avea.

Inainte de a sfarsi aceste consideratii vreau sa va spun si o poezie adresata Maicii Domnului. Se numeste Fila din acatist si este un salut, o revarsare de bucurie a sufletului care sta in legatura cu Maica Domnului. Poezia este scrisa de Zorica Latcu.

Bucura-te, leagan alb de iasomie,

Catre care-n roiuri fluturii coboara,

Bucura-te, raza stelei din vecie,

Sipot care curge lin cu apa vie,

Bucura-te, Maica Pururea Fecioara,

Dulcea mea Marie.

Bucura-te, floare fara de prihana,

Alba ca argintul noptilor de vara,

Spicul cel de aur vesnic plin cu hrana,

Miruri care vindeci orice fel de rana,

Bucura-te, Maica Pururea Fecioara,

Ploaia cea de mana.

Bucura-te, brazda plina de rodire,

Munte sfant, in care s-a-ngropat comoara,

Bucura-te, cantec tainic de iubire,

Clopot de chemare, cantec de marire,

Bucura-te, Maica Pururea Fecioara,

Blanda fericire.

Bucura-te, marul vietii care-nvie,

Pomul greu de roada-n plina primavara.

Bucura-te iarasi, tarm de bucurie

Dintru care curge miere aurie,

Bucura-te, Maica Pururea Fecioara,

Sfanta mea Marie.

Stimati ascultatori, sfarsesc aceste consideratii cu gandul ca va va ramane in suflet dorinta de a va implini datoria ca sa aveti bucuria crestina, dorinta de a inmulti binele ca sa va faceti cat mai buni, pentru ca ceea ce faci te si face, si bunatatea sigur aduce bucurie. Sfarsesc acestea cu gandul ca va veti sili sa impliniti tot ce stiti ca implinit aduce in suflet bucuria, si speram sa fim fiecare dintre noi lucratori de bucurie. Asa zice Sfantul Apostol Pavel: "Noi suntem lucratori de bucurie" (I Corinteni 1, 24). Ca sa fim lucratori de bucurie trebuie sa facem ceva pentru binele altora si cand facem ceva pentru binele altora facem si pentru binele nostru, pentru ca nu se poate sa faci ceva bun pentru altul si sa nu-ti ramana si tie. Sfantul Atanasie cel Mare spune ca "cel care unge pe altul cu aromate, el mai intai miroase frumos", adica el este cel dintai beneficiar al miresmelor pe care le indreapta catre altul. Asa este si cu bucuria crestina, daca ne putem face lucratori de bucurie, vom putea avea si noi bucurie din bucuria altora.

Aceasta v-o doresc, aceasta mi-o doresc si mie si nadajduim la mila lui Dumnezeu, nadajduim la mijlocirile Maicii Domnului, maica bucuriei, nadajduim la mijlocirile sfintilor care si ei au fost oameni ai bucuriei. Pentru ca nu se poate sa fii un crestin bun si sa nu ai parte de bucurie. Dumnezeu sa ne ajute la toti!

Va rugam sa ne spuneti cateva cuvinte despre Parintele Arsenie.

Despre Parintele Arsenie ce pot sa spun? A fost un om cu o capacitate sufleteasca deosebita si cred ca Parintele orice ar fi fost, ar fi fost un om deosebit. Adica daca era inginer, nu era un inginer comun. Daca era profesor, era un profesor exceptional. Daca era un doctor, era un doctor deosebit. El a avut o inzestrare nativa deosebita si cand l-am cunoscut eu in ?42 avea 32 de ani si deja avea un nume mare. Cum a ajuns la aceasta, Parintele nu a spus niciodata, insa eu personal cred ca a avut o inzestrare de la Dumnezeu pe care daca nu o ai nu poti fi niciodata ceea ce a fost Parintele Arsenie. Apoi el a studiat mult, nu numai Teologie, ci a studiat si arta, a facut scoala de belle arte, sectia pictura, a facut si ceva Medicina, cunostea si chestiuni de medicina, si toate acestea la un loc i-au dat capacitatea de a lucra ca un om bine inzestrat si cu o cultura bine pusa la punct.

Candva stateam in fata unei icoane facute de Parintele Arsenie la Bucuresti pentru manastirea noastra, o icoana cu Adormirea Maicii Domnului, care se gaseste in holul staretiei manastirii noastre. Eu sunt de la manastirea de la Sambata de Sus de langa Fagaras. Manastirea se numeste manastirea "Brancoveanu" pentru ca a fost zidita de Constantin Brancoveanu. Deci stateam in fata acestei icoane si prezentam unui cadru universitar de la Sibiu lucrarea aceea a parintelui. Si zic: eu cred ca Parintele Arsenie este un geniu. Si respectivul spune: "Asta inseamna ca are o cultura perfecta si inca ceva". Si zic eu: nu stiu daca are o cultura perfecta, dar sunt sigur ca are inca ceva. Asta a fost Parintele Arsenie.

Avea o putere de sinteza deosebita, o putere de intuitie si o putere de a cunoaste totdeauna esentialul intr-o chestiune. Cand ii puneai o problema, el imediat avea raspunsul. Si de la el au ramas si cuvinte scrise, in manuscrisele lui. De pilda, cand l-am intalnit eu pentru prima data, mi-a si spus un cuvant, o formula. Zice: "Ma, nu toti din lume se prapadesc, nici toti din manastire se mantuiesc". Deci avea o posibilitate de a formula ceva. Sau candva spunea el asa: "In mintea stramba si lucrul drept se stramba". Asta le place la multi, am bagat de seama ca le place. Cand le spun ca Parintele a zis ca "in mintea stramba si lucrul drept se stramba", oamenii rad in general. De ce rad? Pentru ca isi dau seama ca asa e. Numai ca e greu sa stii cand ti-e mintea stramba. Sau zicea Parintele ca "Cea mai lunga cale e calea care duce de la urechi la inima", adica de la informatie la convingere. Si zicea Parintele ca "Mustrarea invinge dar nu convinge", sau ca "Bobul lui de grau se preschimba in taciune iar el se crede grau nedreptatit".

Si atunci cand am vorbit la televizor, in 1990, am spus un program pe care-l dau eu celor care se lasa indrumati de mine. Sa stiti ca nu sunt foarte multi acestia. Un program pe care-l dau eu, care consta din cinci puncte si care a aparut si in volumul II din "Convorbiri duhovnicesti" de Parintele Ioanichie Balan. Nu au fost cuprinse si cele de la Parintele Arsenie pentru ca le-am aflat mai tarziu, va spun eu imediat cum.

Ce program dau eu: intai frecventa la biserica. Nu concep un crestin sa nu mearga la biserica, si mai ales un crestin ortodox sa nu mearga la biserica in duminici si sarbatori, mai ales in duminici la Sfanta Liturghie. Doua ceasuri pentru Dumnezeu, daca cred in Dumnezeu, nu e prea mult doua ceasuri pe saptamana. Si daca nu le gasesti cele doua ceasuri pentru Dumnezeu pe saptamana, sa stii ca nu ai Dumnezeu. Sa nu te mai numeri la credinciosi, ca nu esti credincios. Al doilea punct este sa incepi ziua cu Dumnezeu si sa o sfarsesti cu Dumnezeu, adica cu rugaciuni de dimineata si seara si rugaciunile de la masa. Asta iarasi tine de program. Cine poate incepe ziua fara Dumnezeu si o poate sfarsi fara Dumnezeu inseamna ca nu isi da seama de raportul lui cu Dumnezeu. Daca crezi in Dumnezeu, sa stii ca Dumnezeu nu poate fi neglijat, daca Il neglijezi sa stii ca nu Il ai. Al treilea punct e sa citesti din Noul Testament in fiecare zi doua capitole, ca sa ti se imbogateasca mintea cu ganduri bune, pentru ca mintea omului e ca o moara, zic parintii, si ce bagi pe moara aceea macina mintea. Daca bagi pe moara ganduri bune, bune macina, daca bagi pe moara ganduri rele, rele macina. Si atunci ca sa-ti inmultesti gandurile bune trebuie neaparat sa ai un izvor de ganduri bune, pentru ca zice Domnul Hristos ca "din prisosinta inimii graieste gura", sau ca "din inima omului purced gandurile cele rele". Deci intai gandurile cele rele. Ca sa purceada gandurile cele bune trebuie sa bagi in minte ganduri bune si acestea se pot gasi in Noul Testament, in Biblie in general, in slujbele Bisericii, in cartile de invataturi duhovnicesti, cum e Filocalia, Patericul si alte carti cum ar fi "Razboiul nevazut", "Paza celor cinci simturi", care acum au inceput sa circule si e foarte bine. Al patrulea punct e sa-ti pazesti mintea prin rugaciunea de toata vremea, adica zicand "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", bineinteles atunci cand nu ai altceva anume de facut cu mintea. Eu nu zic ca un student sa zica "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" si sa nu asculte cursurile sau sa nu invete. Ci cand e mintea libera si se poate gandi la orice, atunci sa zica "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" in loc de a se gandi la orice. Si asta ca sa i se limpezeasca mintea, pentru ca toate ale omului pornesc de la gandul omului. De exemplu la Sfantul Pimen s-a dus cineva si a zis: "Parinte, cum se rasplateste raul cu rau?" Si a zis el: "Raul cu rau, frate, se rasplateste intai in gand, dupa aceea in privire - te uiti urat la cel care ti-a facut rau - dupa aceea in cuvant - zici doua vorbe in loc de una, noua in loc de doua si asa mai departe - si dupa aceea in fapta. Dar - zice Parintele si asta e foarte important - daca inlaturi gandul cel rau, la celelalte nu mai vii". Asta este o metoda de sfintire a mintii, de limpezire a mintii, sa zici "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", dar intins, nu asa ca zici de trei ori si dupa aceea te-ai lasat. Atunci nu ai niciodata posibilitatea sa te intalnesti cu propriile tale ganduri daca nu te ocupi de propriile tale ganduri.

Sa stiti insa ca rugaciunea de toata vremea nu inseamna numai asta, adica sa zici mereu "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", pentru ca Sfantul Maxim Marturisitorul a fost intrebat: cum, Sfantul Apostol Pavel, care avea grija Bisericilor si propovaduia si el, zice "neincetat sa va rugati", cum se ruga el neincetat? Si solutia pe care o da Sfantul Maxim Marturisitorul este aceasta, ca "rugaciunea de toata vremea este a avea mintea lipita pururea de Dumnezeu cu multa evlavie si cu dor, a atarna cu nadejdea de El si a te increde in El in toate, orice ai face si ti s-ar intampla". Deci Sfantul Maxim Marturisitorul vede rugaciunea de toata vremea mai mult intr-o asezare sufleteasca, intr-o lipire a sufletului de Dumnezeu. Si in sfarsit, al cincilea punct este postul. In Biserica Ortodoxa toate sunt egale. Postul este obligator, numai ca nu-l pot face toti, dar cei care nu pot sa posteasca trebuie sa stie ca o datorie nu si-o implinesc si trebuie sa gaseasca modalitatea sa faca altceva in loc de postul pe care nu-l pot tine.

Acestea sunt cele cinci puncte de program pe care le dau eu. Dupa aceea, dupa ce au fost consemnate acestea in "Convorbiri duhovnicesti", a trecut pe la mine un tanar care a fost la Parintele Arsenie. Si stiind eu ca a fost la Parintele Arsenie, zic: mai, ce ti-a spus Parintele Arsenie? Si tanarul acela spune: "Stiti ce mi-a spus? Oxigen, glicogen, somn, sa-ti pastrezi hormonii si sa ai conceptie de viata crestina". Se cunoaste ca Parintele a invatat Medicina si ca de fapt el isi dadea seama ca omul este si trup, nu e numai suflet. Eu am dat un indrumar pentru suflet. Parintele vine si da ceva pentru trup, si zice: oxigen. Ce inseamna asta? Aer cat mai bun, sa traiesti in aer cat mai bun. Glicogen: sa ai o hrana rationala, caci numai asa poti sa ai un echilibru organic. Sa ai glicogen, adica zahar din ficat. Cum? Printr-o hrana rationala, nici mai mult nici prea putin. Dupa aceea somn: sunt unii care spun ca e destul calugarului sa doarma un ceas. Daca m-as intalni cu acela care a spus asa, i-as spune ca nu are dreptate. Stiti de ce? Pentru ca somnul e o binecuvantare de la Dumnezeu si Parintele si-a dat seama de lucrul acesta. De curand am gasit in volumul XI din Filocalie ca trebuie sa dormi cel putin sase ore, e mai rational Sfantul Varsanufie decat cel care a scris in Pateric ca e destul sa dormi numai un ceas. Si Parintele Arsenie zicea ca cel putin sase ceasuri de somn continuu. Cel putin, adica inseamna si mai mult. Bineinteles nu vreo zece ceasuri, cum dorm unii acuma vara, se culca pe la zece si se scoala a doua zi tot pe la zece. E cam prea mult. Al patrulea punct: sa-ti pastrezi hormonii, adica sa nu faci risipa de energie sexuala. Si Parintele si noi care spovedim, intalnim oameni daramati prin abuzuri si de aceea indraznim sa spunem: fiti atenti, nu faceti abuz, nu faceti risipa de energie sexuala. Si al cincilea punct: sa ai conceptie de viata crestina, adica sa nu umbli dupa alte conceptii de viata, stiu eu, yoga, zen, si altele.

Asta a fost Parintele Arsenie: un om de sinteza, o personalitate puternica, un om cu o cultura multilaterala, un om care-si dadea seama de unele lucruri mai mult decat altii. Dar sa stiti ca nu pe toti i-a odihnit Parintele Arsenie. Sunt unii care prefera pe altii mai mult decat pe Parintele. La noi la manastire era un om tare bun, Parintele Serafim, o inima buna. Ziceam ca daca s-ar putea face un om din doi, mie mi-ar conveni foarte mult un om cu mintea parintelui Arsenie si cu inima parintelui Serafim.

Este pacatul impotriva Maicii Domnului pacat impotriva Duhului Sfant?

Asa e. Care e situatia in legatura cu Maica Domnului? Noi nu discutam despre Maica Domnului. De ce? Pentru ca noi credem in Maica Domnului. Dupa cuvantul Sfantul Evanghelist Luca consemnat in Sfanta Evanghelie de la Luca in capitolul 1 in legatura cu Buna Vestire, cand Preasfanta Fecioara Maria a aflat ca ea va naste pe Domnul Hristos, a intrebat: "Cum va fi acesta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?". Raspunsul ingerului a fost asa: "Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; de aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema". Deci Duhul Sfant S-a pogorat peste Maica Domnului, Tatal a umbrit-o, Fiul S-a nascut din ea. Asta inseamna ca Maica Domnului este locas al Preasfintei Treimi. Si nu numai in vremea cand a avut pe Domnul Hristos in pantecele ei, ci pentru vesnicie. Pentru ca Maica Domnului nu L-a avut pe Domnul Hristos numai in pantecele ei, ci L-a avut si in inima ei si orice mama ramane mama pentru vesnicie, nu se desparte de copilul ei cand il naste. Si nu se desparte de el nici cand moare, il tine in inima ei, il are in inima ei. Si unde e Domnul Hristos de fata acolo e si Tatal de fata, acolo e si Duhul Sfant de fata.

Sfanta Elisabeta, sub puterea Duhul Sfant, dupa marturia Sfantul Evanghelist Luca, a spus: "Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau. Si de unde mie cinstea aceasta, ca sa vina la mine Maica Domnului meu?". Duhul Sfant nu se poate contrazice, Duhul Sfant a spus cuvinte vesnice, prin sfanta Elisabeta. O femeie care a ridicat glas din popor a zis si ea: "Fericit este pantecele care Te-a purtat si pieptul la care ai supt". Toate acestea - si alte multe - arata ca Maica Domnului este vrednica de cinste.

Cei care nu cinstesc pe Maica Domnului zic despre Maica Domnului ca a fost o femeie ca toate femeile. Cum sa fie o femeie ca toate femeile cand ingerul a zis "Binecuvantata esti tu intre femei". De ce nu a zis "Esti si tu una dintre celelalte femei". Sa ne gandim la lucrurile acestea, pentru ca sunt niste lucruri serioase. Apoi ca se spune in Sfanta Evanghelie ca Domnul Hristos a mai avut frati. Cuvantul "frate" are un inteles mai larg decat frate de sange, frate dintr-un tata si o mama. Si in afara de aceasta, nicaieri in Sfanta Scriptura nu se spune ca fratii Domnului sunt fii Maicii Domnului. De ce atunci Domnul Hristos nu a lasat-o pe Maica Domnului sa o ingrijeasca un fiu de-al ei, ci a lasat-o in grija Sfantul Ioan Evanghelistul, cand a zis: "Femeie, iata fiul tau! Fiule, iata maica ta!"

Si mai este o chestiune iarasi importanta si anume ca Maica Domnului nu putea, dupa ce L-a avut pe Domnul Hristos, sa se coboare la viata obisnuita. Asta este o chestiune de logica, caci sunt atatia oameni care traiesc o viata mai presus de viata de familie, de viata obisnuita.

Sfintia voastra in ce randuiala sunteti, calugar, anahoret sau isihast?

Noi suntem intr-o viata de obste. Nu exista calugari anahoreti, anahoretii sunt traitori in pustie, sunt singuratici. Isihasti nu avem. A venit odata Mitropolitul nostru de la Sibiu, I.P.S. Antonie si zice catre mine: "Ai vreun isihast aici in manastire?". Si zic: nu am nici unul si nici eu nu sunt. Zice Inalt Prea Sfintitul: "Sa sti ca la Sibiu sunt multi".

Adica acum e foarte multa lume preocupata, mai ales tinerii, de isihasm. Vor sa faca niste lucruri extraordinare si nu le fac pe cele obisnuite. De exemplu la biserica nu se duc, dar vor sa faca pe isihastii. Nu se poate. Intai trebuie sa faci ce fac toti si dupa aceea poti sa faci si ce fac numai unii. Pentru isihasm trebuie sa ai o structura speciala, sa fii ales de Dumnezeu pentru viata aceasta de unul singur, de retragere totala, sa fii implinit prin Dumnezeu. Acestia sunt foarte putini. Eu sa stiti ca sunt de 63 de ani impliniti si inca nu am intalnit nici un isihast.

Am fost odata la Sihastria, am vorbit cu Parintele Cleopa si mi-a spus ca la Sihastria este un parinte care nu vorbeste cu nimeni. Si m-am gandit: daca nu vorbeste cu nimeni poate vorbeste cu mine. Asa mi-a venit gandul acesta. Si dupa aceea tot eu m-am gandit: daca el nu vrea sa vorbeasca cu nimeni, de ce sa-l deranjez, lasa-l sa nu vorbeasca cu nimeni, sa vorbeasca numai cu Dumnezeu de va vorbi numai cu Dumnezeu. Asa ca eu personal nu am intalnit nici un isihast si nici nu am intalnit un om despre care sa se spuna ca are rugaciunea de toata vremea. Adica am intalnit oameni spunand despre cutare ca are rugaciunea de toata vremea, dar cand l-am intalnit eu nu mi-am dat seama ca are rugaciunea de toata vremea. Asa ca Dumnezeu stie unde sunt robii Lui ascunsi, daca are si unde are. Ceea ce trebuie sa stim noi si ceea ce este interesant de facut pentru noi este sa ducem o viata corecta, in sinceritate in fata lui Dumnezeu si daca facem, cum spune Sfantul Marcu Ascetul, "binele de care ne aducem aminte", poate la vremea potrivita ne va descoperi Dumnezeu si mai mult bine, vom face si mai mult bine. Dar deocamdata la noi nu sunt si nici eu nu sunt.