Evanghelia ca izvor de nadejde si bucurie


Evanghelia ca izvor de nadejde si bucurie

Pentru seara aceasta mi-am propus de multa vreme sa vorbesc aici despre "Evanghelia ca izvor de nadejde si bucurie". Am ajuns la gandul ca in viata crestina conteaza foarte mult nadejdea si bucuria si ca nadejdea si bucuria in viata crestina se intemeiaza pe Sfanta Evanghelie, Sfanta Evanghelie fiind izvor de nadejde si de bucurie. Voi arata in seara aceasta cum anume Evanghelia este izvor de nadejde si de bucurie. Dar, ca sa putem vorbi despre aceasta, trebuie sa precizam cateva lucruri in prealabil, si anume in special sa spunem ce este Evanghelia, pentru ca e vorba de Evanghelia ca izvor de nadejde si de bucurie.

S-ar parea ca toata lumea stie ce e Evanghelia. Si totusi nu stiu daca toata lumea stie de fapt. Daca mergem la sfintele slujbe ale Bisericii noastre care sunt o intrupare a Scripturii, o intrupare a Evangheliei, la unele din ele si in special la Sfanta Liturghie, dar si la alte slujbe cum este Utrenia, slujba de dimineata din zilele de Duminica si sarbatori, apoi slujbele Sfintelor Taine cum ar fi de pilda Cununia sau Maslul, cuprind in ele parti din Sfanta Evanghelie. Cine ia parte la aceste sfinte slujbe aude spunandu-se de pilda: "Pentru ca sa ne invrednicim noi a asculta Sfanta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru sa-L rugam". Cerem de la Dumnezeu inaintea citirii din Sfanta Evanghelie o invrednicire speciala. De ce? Pentru ca cuvintele din Sfanta Evanghelie nu sunt cuvinte de pe pamant, ci sunt cuvinte aduse din cer pe pamant. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca "citirea Scripturilor este deschiderea cerului si gurile proorocilor sunt gura lui Dumnezeu". Cuvantul lui Dumnezeu din Sfanta Evanghelie este un cuvant vesnic, mai presus de om si Domnul nostru Iisus Hristos a spus despre cuvintele Sale: "Cuvintele Mele sunt duh si viata" (Ioan 6, 63) si a mai spus Domnul Hristos: "Cerul si pamantul vor trece dar cuvintele Mele nu vor trece" (Marcu 13, 31). In Sfanta Evanghelie se cuprind invataturi ale Domnului nostru Iisus Hristos, cuvinte vesnice, cuvinte aduse din cer pe pamant.

In Filocalie, in volumul I in scrierile lui Evagrie Ponticul se spune "Bate la portile Scripturii cu mainile virtutii". Aceasta inseamna: pregateste-te, sileste-te sa te depasesti pe tine insuti in tot ce este bun, ca sa poti intelege in lumea aceasta cuvintele cele mai presus de lume, cuvinte aduse din alte sfere aici pe pamant, cuvinte aduse din cer. Numai o invrednicire speciala ne ajuta sa putem primi in sufletul nostru cuvintele vesnice ale Mantuitorului aduse din cer pe pamant, sa le primim, sa le pretuim si sa le urmam.

Dupa ce se anunta Sfanta Evanghelie se spune "Intelepciune, drepti, sa ascultam Sfanta Evanghelie, pace tuturor". Deci, dupa ce se anunta ca se va citi din Sfanta Evanghelie primim binecuvantarea de a avea pace toti care suntem de fata si ni se arata Evanghelia ca o intelepciune: "Intelepciune, drepti, sa ascultam Sfanta Evanghelie, pace tuturor". Apoi se anunta de unde anume se citeste din Sfanta Evanghelie, de la ce autor de Evanghelie, de la care dintre cei patru autori se citeste la sfanta slujba, pentru ca sunt patru scriitori ai Evangheliei si anume: Sfantul Evanghelist Matei, Sfantul Evanghelist Marcu, Sfantul Evanghelist Luca si Sfantul Evanghelist Ioan. Dintre acesti patru sfinti evanghelisti doi au fost ucenici ai Mantuitorului, facand parte dintre cei doisprezece ucenici si Apostoli, iar ceilalti doi, Sfantul Marcu si Sfantul Luca au fost ucenici ai Apostolilor. Fiecare dintre ei a scris o Evanghelie sau Evanghelia intr-o anumita varianta. De ce spunem asa? Pentru ca Evanghelia este una, dar Evanghelia are patru infatisari sau daca vreti doua infatisari si anume sunt trei Evanghelisti care scriu cam la fel, pentru ca n-au scris unul inspirandu-se din Evanghelia celuilalt ci au scris independent unii de altii si au scris pentru oameni care nu cunosteau celelalte Evanghelii. Noi astazi putem cunoaste Evanghelia in patru infatisari: putem sa citim Evanghelia de la Matei pe care la inceput au citit-o numai unii dintre credinciosi, n-a avut circulatie pentru intreaga Biserica, putem sa citim Evanghelia de la Marcu pe care cei de demult n-au avut-o toti la indemana, putem sa citim Evanghelia de la Luca, care la fel a fost o Evanghelie care la inceput n-a avut circulatia care o are astazi si in sfarsit si Evanghelia de la Ioan care este o Evanghelie aparte.

Sfintii Evanghelisti Matei, Marcu si Luca impreuna se numesc evanghelisti sinoptici iar Evangheliile lor Evanghelii sinoptice pentru ca cuprind fapte care pot fi citite dintr-o singura privire, pot fi alaturate unele de altele. De pilda despre tanarul cel bogat vorbesc toti trei evanghelistii sinoptici, si Matei si Marcu si Luca, despre sutasul din Capernaum scrie Sfantul Evanghelist Matei si Sfantul Evanghelist Luca, despre invierea Domnului nostru Iisus Hristos scriu toti evanghelistii, toti patru. Insa Evanghelia de la Ioan are o prezentare deosebita de celelalte Evanghelii.

Sfintele Evanghelii au fost scrise cu vremea, adica intai a fost propovaduirea, neconsemnata in vreo scriere, si dupa aceea s-au scris Evangheliile. In orice caz, ultima Evanghelie scrisa, Sfanta Evanghelie de la Ioan, a fost scrisa cam la sfarsitul secolului I al erei crestine iar celelalte au fost scrise mai devreme si anume pana la anul 70 au fost scrise Evangheliile sinoptice, asa incat la inceput n-a fost Evanghelia scrisa ci Evanghelia propovaduita prin viu grai. Dupa aceea s-au scris Evangheliile, si pentru noi Evangheliile, cele patru, sau Evanghelia cea una in patru infatisari, are si insemnatate documentara, ca un document al credintei noastre. Desi noi ca dreptmaritori crestini n-am invatat despre Domnul Hristos citind Evanghelia, ci am invatat din credinta Bisericii, din propovaduirea Bisericii, sfanta noastra Biserica fiind pastratoarea, propovaduitoarea si talcuitoarea Sfintei Evanghelii.

Pentru noi ca ortodocsi intalnirea cu Dumnezeu se face in cadrul sfintelor slujbe. Noi n-am invatat despre Domnul Hristos studiind, chiar daca dupa aceea am si studiat Evanghelia si putem si sa studiem Evanghelia. Sfanta noastra Biserica are scoli teologice unde se studiaza Evanghelia, unde se fac studii de aprofundare, de adancire, studii de comparatie. Dar important pentru noi este trairea Evangheliei, intruparea Evangheliei in slujbele Bisericii noastre, slujbele Bisericii noastre fiind cuprinzatoare ale Evangheliei in intelesul ca ne si prezinta parti din Evanghelie dar si in intelesul ca ne pune in fata adevarurile de credinta, facandu-ne pe noi sa stam in fata evenimentelor prin sarbatorirea lor si prin faptul ca in cadrul sfintelor slujbe noi invatam despre evenimentele prezentate in Sfanta Evanghelie care sunt prezentate prin talcuirea lor si ni se da posibilitatea sa stam in fata acelor evenimente cu viata noastra, cu gandirea noastra, cu simtirea noastra. Prin urmare Evanghelia inteleasa in felul acesta este Hristos in mijlocul nostru.

Sunt crestini care se bazeaza intai pe Evanghelie si dupa aceea incearca sa interpreteze si interpreteaza si gresit, pentru ca sa stiti ca Scriptura trebuie interpretata, trebuie talmacita. Noi, ca sa intelegem Scriptura, trebuie sa stim anumite lucruri si sa ne raportam la ea. Si toti crestinii folosesc aceeasi Scriptura, acelasi Nou Testament, si cu toate acestea sunt atatea diferente intre crestini pe motivul ca Scriptura se interpreteaza iar ceea ce diferentiaza pe credinciosii crestini este interpretarea Evangheliei. De aceea noi nu ne tinem de Evanghelia in sine ci ne tinem de Evanghelia interpretata de sfanta noastra Biserica si intrupata in sfintele slujbe.

In seara aceasta vom vorbi despre Evanghelie ca izvor de nadejde si de bucurie tinand seama de Evanghelia cea una, deci de propovaduirea crestina prezentata noua - prezentata si noua, pentru ca cei care au scris Evangheliile nu s-au gandit la noi, nu s-au gandit ca vor scrie niste carti care vor ramane in Biserica crestina si vor avea circulatie, ci ei au avut in vedere doar imprejurarile in care au scris si pentru care au scris. Sfantul Evanghelist Matei de pilda a scris pentru crestinii dintre evrei si face multe referiri la Vechiul Testament, la implinirea proorociilor prin Domnul nostru Iisus Hristos, Mesia, Cel venit sa mantuiasca lumea. Sfantul Evanghelist Marcu scrie pentru crestini proveniti dintre neiudei, dintre oamenii care nu erau introdusi, asa cum erau evreii, nu cunosteau Scriptura si de aceea el nu face referiri la Sfanta Scriptura a Vechiului Testament, nu se refera la proorociile Vechiului Testament, ci prezinta in special minuni pe care le-a facut Domnul Hristos. Sfantul Evanghelist Luca a scris Evanghelia unui crestin anume pe care il chema Teofil si care e pomenit la inceputul Sfintei Evanghelii de la Luca, deci Sfantul Evanghelist Luca de fapt nici nu a scris pentru o comunitate ci a scris pentru o persoana, si scriind pentru o persoana a cautat sa informeze pe acea persoana, pe Teofil, despre Domnul Hristos, despre invatatura Lui. Si in sfarsit Sfantul Evanghelist Ioan, si el a scris pentru neiudei, pentru oameni care nu erau avizati in legatura cu Vechiul Testament, nu aveau un fond aperceptiv pentru a intelege Vechiul Testament, si de aceea nici nu se refera la el ci are in vedere cu totul altceva in Evanghelia lui si da niste explicatii cand era vorba de niste obiceiuri ale evreilor, si aceasta arata ca de fapt si el a scris pentru crestini care nu proveneau dintre evrei.

Noi astazi avem bucuria de a cunoaste si ce a scris Sfantul Evanghelist Matei si ce a scris Sfantul Evanghelist Marcu si ce a scris Sfantul Evanghelist Luca si ce a scris Sfantul Evanghelist Ioan, si gasim in scrierile lor temeiuri pentru credinta noastra cu care am pornit inainte de a ne intalni propriu-zis cu Evanghelia. Ne-am intalnit intai cu Evanghelia interpretata de Biserica, cu invatatura Bisericii noastre, cu trairea Bisericii noastre si dupa aceea am ajuns sa cunoastem Evanghelia, eventual sa o si studiem, sa ne-o impropriem. Si eu ii sfatuiesc pe credinciosi sa citeasca din Noul Testament in fiecare zi doua capitole ca sa se intareasca in gandurile sfinte, in cuvintele cele aduse din cer pe pamant, ca sa aiba mintea impodobita cu ganduri mai presus de lume.

Cuvantul "evanghelie" insa mai inseamna si "veste buna". Sfantul Apostol Pavel si el se considera un propovaduitor al Evangheliei desi n-a scris o Evanghelie cum au scris sfintii Matei, Marcu, Luca si Ioan. Si in Epistola catre Galateni scria ca "daca chiar si un inger ar veni din cer si v-ar propovadui alta Evanghelie decat cea pe care v-am propovaduit-o eu, sa fie anatema" (Galateni 1, 8). Prin urmare Sfantul Apostol Pavel se prezinta ca un propovaduitor al Evangheliei, nu in intelesul ca a scris o Evanghelie, ci in intelesul ca ceea ce a propovaduit el este Evanghelia cea una, este descoperirea adusa de Domnul nostru Iisus Hristos, L-a prezentat pe Domnul nostru Iisus Hristos asa cum Il prezinta Evanghelia, adica a spus cine este Domnul nostru Iisus Hristos.

Noi vom prezenta acum cele in legatura cu nadejdea si cu bucuria in marginile Evangheliei scrise de Sfintii Evanghelisti Matei, Marcu, Luca si Ioan. La sfintele slujbe Evanghelia este incadrata intre cuvintele de preamarire aduse Mantuitorului si zicem si la inceput si la sfarsit: "Marire Tie Doamne, marire Tie". Iar in Biserica noastra chiar si cartea Evangheliei din care se citesc texte din Evanghelie la sfintele slujbe are o cinstire a ei. Credinciosii saruta Sfanta Evanghelie in semn de cinstire fata de cuvantul cuprins in Sfanta Evanghelie si Sfanta Evanghelie este considerata ca o icoana cuvantatoare, ca un mijloc de legatura intre Domnul nostru Iisus Hristos despre care scrie Evanghelia si credinciosii care stau in fata Domnului nostru Iisus Hristos. Iar Sfanta Evanghelie pentru noi, dreptmaritorii crestini, este prilej de intalnire cu Domnul Hristos, este Hristos in mijlocul nostru. De ce? Pentru ca ceea ce s-a spus la inceput, ceea ce a spus Domnul Hristos, ceea ce s-a scris in Sfanta Evanghelie, este cuvant vesnic. Domnul Hristos n-ar avea de spus astazi altceva pentru noi decat ceea ce de fapt este scris in Sfanta Evanghelie.

Stimati ascultatori, sa vedem acum cum se intemeiaza nadejdea si bucuria pe Sfanta Evanghelie, cum este Sfanta Evanghelie, cuvantul din Sfanta Evanghelie si ceea ce se spune in Sfanta Evanghelie, izvor de nadejde si de bucurie. Care este continutul Sfintei Evanghelii? Daca ne gandim de pilda, la ceea ce se scrie in Sfanta Evanghelie de la Luca in legatura cu Nasterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, vedem ca acolo intre altele se spune ca un inger binevestitor s-a aratat pastorilor din preajma Betleemului - Betleemul fiind locul in care S-a nascut Domnul Hristos, localitatea in care S-a nascut Domnul Hristos - si ingerul binevestitor le-a spus ciobanilor care erau in apropiere de staulul in care S-a nascut Domnul Hristos, le-a spus asa: "Iata, va binevestesc voua bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; ca vi S-a nascut voua un Mantuitor Care este Hristos Domnul" (Luca 2, 10-11).

Acesta este de fapt continutul Evangheliei in ceea ce priveste venirea in lume a Mantuitorului. Toata Evanghelia vrea sa ne incredinteze despre adevarul ca avem un Mantuitor. Ce inseamna aceasta? Inseamna ca noi, credinciosii, avem trebuinta de ajutor pentru inaintarea intr-o viata superioara, intr-o viata din care lipseste pacatul, si ca noi prin puterea noastra nu ne putem depasi pe noi insine, nu putem reface legatura intre Dumnezeu si noi decat cu ajutorul lui Dumnezeu. Si pentru aceasta Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau sa Se nasca din Preasfanta Fecioara Maria si ca om, si ca Dumnezeu si om sa mantuiasca neamul omenesc si pe noi, deci si pe fiecare dintre noi. Aceasta ne spune Sfanta Evanghelie. Ori stiind noi asa ceva, ca a venit in lumea aceasta Fiul lui Dumnezeu care S-a facut om pentru noi si pentru a noastra mantuire, avem un temei de nadejde si de bucurie. De altfel ingerul binevestitor care a spus "va binevestesc voua bucurie mare - bucurie mare - care va fi pentru tot poporul". In ce inteles? In intelesul ca "vi S-a nascut voua un Mantuitor Care este Hristos Domnul".

Mantuitorul a venit in lumea aceasta ca sa refaca legatura intre Dumnezeu si om, si pentru aceasta Si-a desfasurat aici pe pamant o activitate, o activitate publica despre care ne da marturie Sfanta Evanghelie, ne dau marturie cei patru sfinti evanghelisti care au scris Evanghelii. Si Domnul nostru Iisus Hristos a facut totul pentru mantuirea noastra, "pentru noi si pentru a noastra mantuire", cum marturisim in Simbolul credintei.

Mai ales patru lucruri, patru evenimente sunt importante pentru mantuirea noastra din lucrarea Mantuitorului, si anume intai Intruparea Fiului lui Dumnezeu ca om si care de fapt se continua prin intruparea Fiului lui Dumnezeu in oameni. Avem o Intrupare a Fiului lui Dumnezeu in istorie si avem o intrupare a Fiului lui Dumnezeu in credinciosi. Fiul lui Dumnezeu S-a facut om ca sa Se poata uni cu toti oamenii, pentru ca intruparea Lui sa se prelungeasca in toti credinciosii, si de fapt se si prelungeste in toti credinciosii cei buni. Fiul lui Dumnezeu S-a facut om pentru ca oamenii sa se poata apropia de Dumnezeu. Sfantul Maxim Marturisitorul zice ca Fiul lui Dumnezeu nu S-a intrupat pentru ca omul a pacatuit si ca trebuia sa fie mantuit de pacat, ci ca, si daca n-ar fi pacatuit omul, Fiul lui Dumnezeu tot se facea om. De ce? Pentru ca Dumnezeu a vrut sa ajunga in cea mai mare apropiere de om, si cea mai mare apropiere de om a fost intruparea Fiului lui Dumnezeu. E adevarat ca Fiul lui Dumnezeu S-a facut om ca sa ne mantuiasca de pacat si de aceea S-a si rastignit, "pentru noi si pentru a noastra mantuire". Rastignirea intr-adevar este din pricina pacatelor oamenilor, dar intruparea - e adevarat ca s-a facut in vederea rastignirii, in vederea patimirii -, daca omul n-ar fi pacatuit, atunci rastignirea n-ar fi fost, dar intruparea tot ar fi fost.

Bineinteles, noi luam lucrurile de unde sunt. A pacatuit omul, dar sa nu creada cineva, sa nu zica cineva ca pacatul L-a facut pe Fiul lui Dumnezeu sa se faca om. Nu, ci Fiul lui Dumnezeu S-a facut om din iubire fata de om, luandu-l pe om de acolo de unde era, si pentru ca omul era pacatos, Fiul lui Dumnezeu S-a facut om ca sa mantuiasca pe om de pacat, pentru ca alta inaintare nu exista. Nu poti sa ajungi la Dumnezeu inainte de a fi curatit de pacat. Si noi avem nadejdea la Mantuitorul nostru Iisus Hristos in mantuirea noastra, adica mantuirea noastra nu este un lucru care tine de efortul nostru personal si ca ne-am putea mantui si daca n-ar fi venit Fiul lui Dumnezeu. Noi sigur ca putem inainta cumva intr-o viata superioara si prin efortul nostru, dar ca sa ne apropiem de Dumnezeu nu putem decat prin mijlocirea Mantuitorului nostru. Si asta este ceea ce trebuie sa facem noi, ceea ce ne lipseste noua: apropierea de Mantuitorul.

Ori stiind ca Mantuitorul nostru a venit in lume sa Se jertfeasca din iubire fata de om, avem inca o pricina de nadejde si de bucurie. Cum sa nu te bucuri stiind ca Dumnezeu te iubeste, ca Dumnezeu iubeste lumea aceasta, ca Dumnezeu vrea mantuirea lumii, ca Dumnezeu vrea ca toti sa se mantuiasca. Cum sa nu te bucuri cand stii ca Fiul lui Dumnezeu Si-a aratat iubirea jertfindu-Se. Cum sa nu te bucuri stiind ca Fiul lui Dumnezeu Isi arata iubirea in jertfa Lui. Crucea Mantuitorului nostru Iisus Hristos este pentru noi o pricina de nadejde. De ce ? Pentru ca ea arata iubirea Mantuitorului fata de noi toti, arata jertfa care este o aratare a iubirii. Cineva spunea, si pe buna dreptate, ca "Crucea Domnului Hristos este fata lui Dumnezeu indreptata catre oameni". De ce? Pentru ca Dumnezeu este iubire si in cruce se arata iubirea si daca se arata iubirea inseamna ca Crucea Mantuitorului nostru Iisus Hristos este "fata lui Dumnezeu indreptata catre oameni". Deci, orice sfanta cruce pentru noi este un temei de nadejde, si nu numai in intelesul ca ea cuprinde iubirea Mantuitorului, ci si in intelesul ca ea cuprinde si Invierea Mantuitorului. Noi cinstim Crucea Celui ce S-a rastignit si a inviat.

Poate ca stiti ca in randuiala noastra de slujba din duminici este si aceea ca, dupa Evanghelia invierii, dupa ce se citeste despre invierea Domnului Hristos, este o alcatuire in care ne referim la invierea Domnului Hristos ca si cum am fi vazut-o noi insine si zicem: "Invierea Lui Hristos vazand, sa ne inchinam Sfantului Domnului Iisus, Unuia Celui fara de pacat". Cand am vazut noi invierea ? Pai am vazut-o cand am crezut in ea. Cand credem in inviere noi si vedem invierea. Daca credem in invierea Domnului Hristos noi vedem invierea Domnului Hristos. Deci "Invierea Lui Hristos vazand, sa ne inchinam - cui ? - Sfantului Domnului Iisus", Cel ce a inviat, bineinteles. Pentru ca am vazut invierea, pentru ca pentru noi Domnul Hristos nu mai este numai Cel care S-a rastignit, noi nu stam intre Rastignire si Inviere ci stam dupa Invierea Domnului Hristos si dupa Inaltarea Domnului Hristos. Prin urmare noi ne inchinam invierii Domnului nostru Iisus Hristos pentru ca credem in ea, pentru ca am vazut-o. Deci "Invierea Lui Hristos vazand, sa ne inchinam Sfantului Domnului Iisus, Unuia Celui fara de pacat". Fiti atenti: "Crucii Tale ne inchinam Hristoase si sfanta Invierea Ta o laudam si o marim". Iata legatura intre Cruce si Inviere. Deci Crucea cuprinde Invierea. Daca n-ar fi fost Invierea n-am fi avut de ce sa fim cinstitori ai Crucii Mantuitorului Hristos, ci suntem cinstitori ai crucii si suntem cinstitori ai patimilor Domnului Hristos, a Domnului Hristos Celui ce a patimit, pentru ca credem in invierea Lui. Deci, crucea prezinta si jertfa si invierea, si neputinta si biruinta. Si in general cuprinde iubirea Mantuitorului si atunci cuprinzand iubirea Mantuitorului si nu numai iubirea Mantuitorului ci si iubirea Tatalui, pentru ca se spune in Sfanta Evanghelie ca "Dumnezeu atat de mult a iubit lumea incat a trimis pe Fiul Sau Unul nascut, ca oricine care crede in El sa nu piara ci sa aiba viata vesnica" (Ioan 3, 16).

Deci Fiul lui Dumnezeu a venit in lumea aceasta din iubirea Tatalui si din iubirea Fiului si din iubirea Duhului Sfant, pentru ca toate cele trei persoane ale Sfintei Treimi S-au unit in ceea ce a facut Domnul Hristos. Ganditi-va de pilda la Buna Vestire unde se spune in Sfanta Evanghelie ca Maica Domnului a primit de la inger lamurirea ca Duhul Sfant Se va pogori peste ea, ca puterea Celui Preainalt o va umbri si ca Sfantul care Se va naste din ea Fiul lui Dumnezeu Se va chema. Deci Maica Domnului devine prin aceasta locas al Preasfintei Treimi. Apoi Preasfanta Treime n-a lucrat numai in intruparea Domnului Hristos, in intruparea Fiului lui Dumnezeu, ci a lucrat si in celelalte evenimente din viata pamanteasca a Domnului Hristos. Asta inseamna ca Crucea Domnului nostru Iisus Hristos este si o aratare a Sfintei Treimi.

Apoi, invierea Domnului nostru Iisus Hristos n-a fost numai a Lui ci este si a noastra. Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu asa cum S-a intrupat, ca sa mantuiasca pe oameni, sa se prelungeasca intruparea Lui in credinciosi, tot asa a si inviat ca sa se prelungeasca invierea Lui in credinciosi. Deci, invierea Domnului nostru Iisus Hristos nu este ceva separat de noi, ci este ceva care trebuie sa se intample si in noi. Viata unui crestin adevarat, a unui crestin botezat si traitor al Evangheliei este de fapt o viata in inviere. Noi am inviat impreuna cu Domnul Hristos, traim in inviere, suntem fii invierii si avem in fata inaltarea, suntem candidati ai inaltarii la cer impreuna cu Domnul Hristos si asteptam inaltarea noastra la cer. Dar ca sa ajungem la inaltarea la cer trebuie mai intai sa ne inaltam peste lumea aceasta, sa ne inaltam peste pacatele noastre, sa nu mai admitem in viata noastra nici un fel de lucru rau si atunci inaltati fiind peste pacate, inaltandu-ne prin virtuti, putem ajunge si la inaltarea impreuna cu Domnul nostru Iisus Hristos.

Prin urmare aceste patru evenimente si anume: Intruparea Fiului lui Dumnezeu, Rastignirea Lui, Invierea Domnului nostru Iisus Hristos si Inaltarea Lui la cer sunt temeiuri de nadejde pentru viata noastra si sunt si temeiuri de bucurie pentru ca cine are nadejde are si bucurie. Sfantul Apostol Pavel scria in Epistola catre Romani: "Bucurati-va cu bucuria nadejdii" (Romani 12, 12). Si noi sa ne bucuram cu bucuria nadejdii. Sa pornim de la bucuria nadejdii ca sa putem avea bucurie deplina. De ce bucurie deplina? Pentru ca asa vrea Domnul Hristos. Ganditi-va de pilda la faptul ca atunci cand i-a fost binevestita dreptului Zaharia nasterea Sfantului Ioan Botezatorul i s-a spus: "Bucurie si veselie vei avea si de nasterea lui se vor bucura multi" (Luca 1, 14). A fost o vestire de bucurie, o bucurie impreunata cu nadejdea pentru ca el inca n-a vazut implinirea bucuriei, dar cand a avut implinirea nadejdii a avut si bucuria din nadejde. Pana atunci a avut o bucurie din nadejde in intelesul ca astepta bucuria cea deplina. Maicii Domnului, Preasfintei Fecioare Maria i s-a spus "Bucura-te cea plina de dar, Domnul este cu tine" (Luca 1, 28). Maica Domnului ea insasi in casa Elisabetei a spus "Mareste, suflete al meu, pe Domnul, si se va bucura duhul meu de Dumnezeu, Mantuitorul meu" (Luca 1, 46-47). Domnul Hristos, si acestea iarasi sunt cuvinte din Sfanta Evanghelie, a zis "Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri" (Matei 5, 12). Am spus inainte ca ingerul binevestitor le-a spus pastorilor "Va binevestesc voua bucurie mare". Din intalnirea cu Domnul Hristos au avut multi bucurie. Se spune undeva in Sfanta Evanghelie de la Marcu - si as vrea sa fac aici o paranteza: sa stiti ca Sfanta Evanghelie de la Marcu e cea mai scurta dintre Evanghelii. Dar in Sfanta Evanghelie de la Marcu, in cele 16 capitole, toate evenimentele prezentate de Sfantul Evanghelist Marcu au cele mai multe amanunte. Sunt mai multe amanunte in Evanghelia de la Marcu decat in celelalte Evanghelii cand e vorba de descrierea unui eveniment. De exemplu tanarul cel bogat. In legatura cu tanarul cel bogat se spune ca Domnul Hristos a privit la el si i-a fost drag de el. E ceva extraordinar sa stii ca a existat un tanar de care Domnului Hristos i-a fost drag, pe care l-a iubit Domnul Hristos. Pai daca stii ca a existat un astfel de tanar, tanar fiind, nu poti sa fii nepasator in fata unui astfel de lucru si iti doresti, si trebuie sa iti doresti, sa traiesti o viata ca si de tine sa-i fie drag Domnului Hristos. Si nu numai tinerii, ci si noi astia care suntem tineri de mai multa vreme, tot asa trebuie sa dorim.

Stimati ascultatori, Sfantul Evanghelist Marcu ne da un amanunt in legatura cu coborarea de pe muntele Schimbarii la Fata a Domnului Hristos in care spune asa: "Multimea uimita si bucuroasa a alergat sa I se inchine" (Marcu 9, 15). Uimita si bucuroasa. Au fost bucurosi oamenii sa se intalneasca cu Domnul Hristos si Domnul Hristos le-a dat bucurie. Si de fapt in Sfanta Evanghelie de la Ioan citim cuvinte ca acestea: "Acestea vi le spun ca bucuria Mea sa fie intru voi si ca bucuria voastra sa fie deplina" (Ioan 15, 11), deci nu o bucurie stirbita sau o bucurie imputinata ci sa fie o bucurie deplina. Tot acolo, in Sfanta Evanghelie de la Ioan, se spune in capitolul 17 de pilda, ca Domnul Hristos S-a rugat Tatalui ceresc si a spus intre altele: "Acestea le graiesc in lume si Eu vin la Tine si bucuria Mea s-o aiba deplina intru ei" (Ioan 17, 13). Sa nu uitam de pilda, ca Domnul Hristos cand S-a intalnit cu cei doi care mergeau spre Emaus, cei doi ucenici care erau intristati, i-a intrebat: "De ce sunteti tristi?" (Luca 24, 17). Domnul Hristos nu vrea sa fim tristi. Domnul Hristos vrea sa fim bucurosi. Nu a zis: "Foarte bine ca sunteti tristi". A zis: "De ce sunteti tristi?". Cu alte cuvinte: nu e bine sa fiti tristi, n-aveti de ce sa fiti tristi. Le-a si aratat ca n-au de ce sa fie tristi. Sau femeia aceea care-si ducea copilul la groapa, o vaduva din Nain, cand a intalnit-o Domnul Hristos, desi era un prilej de intristare inmormantarea, Domnul Hristos a zis "Nu mai plange" (Luca 7, 13).

Sunt unii care cred ca acesta-i rostul crestinului: sa planga. Dumnezeu sa le ajute la cei care vor sa planga sa planga, dar sa stiti ca nu asta e atitudinea cea adevarata. Atitudinea cea adevarata este atitudinea bucuriei: "Ca bucuria Mea s-o aiba deplina intru ei", "Acestea vi le spun ca bucuria Mea sa fie deplina intru voi". Spune Domnul Hristos - tot in Sfanta Evanghelie de la Ioan gasim cuvantul acesta, in capitolul al 16-lea -: "Voi sunteti tristi iar lumea se bucura. Femeia, cand e sa nasca, se intristeaza ca a venit ceasul ei - deci a venit ceas de durere - dar dupa ce a nascut copilul se bucura ca s-a nascut om pe lume. Si voi acum sunteti tristi - erau tristi ucenicii pentru suferintele Domnului Hristos - dar iarasi Ma veti vedea si se va bucura inima voastra si bucuria voastra nimeni nu o va lua de la voi" (Ioan 16, 20-22). Iata atatea si atatea ganduri care dau bucurie, care sunt temeiuri pentru bucurie, care trebuie sa ne faca sa ne reprosam intristarile si imputinarile si intunecarile cate le putem avea.

Mai departe se spune ca la Inatarea Domnului nostru Iisus Hristos, dupa ce Domnul Hristos Si-a ridicat mainile si i-a binecuvantat pe ucenici si pe cand ii binecuvanta S-a inaltat la cer, ucenicii s-au inchinat Domnului Hristos si "s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare, si erau pururea in templu laudand si binecuvantand pe Dumnezeu" (Luca 24, 51-53). Sigur ca lauda si binecuvantarea pe care o aduceau ei lui Dumnezeu era o lauda si o binecuvantare pe care o aveau din bucuria inaltarii la cer a Domnului Hristos. Sfantul Isaac Sirul spune ca "rugaciunea este o bucurie care inalta multumire". Noi insistam de multe ori pentru o rugaciune de cerere si pentru rugaciunea "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", si e bine stimati ascultatori, dar sa nu uitam ca aceasta e numai o forma de rugaciune si numai inceputul rugaciunii. Va trebui sa avem si niste izbucniri de multumire, niste izbucniri de lauda izvorate din nadejdea si bucuria pentru care ne este temei Sfanta Evanghelie.

Si apoi si altfel este Evanghelia izvor de nadejde si de bucurie. Ganditi-va la felul cum i-a tratat Domnul Hristos pe pacatosi. E extraordinar. Eu nici nu stiu ce ar fi de lumea aceasta acum daca n-ar exista Sfanta Evanghelie cu izvorul ei de nadejde si de bucurie, sau ca izvor de nadejde si de bucurie. E adevarat ca in Sfanta Evanghelie se spune si despre oameni care sunt mult inaintati fata de viata noastra, fata de noi insine, fata de starea noastra sufleteasca, desi in Sfanta Evanghelie nu se vorbeste despre nici o performanta. In viata crestina, in istoria crestinismului, sunt multe lucruri care ne arata realizari extraordinare, oameni care au facut lucruri extraordinare. Sa stiti ca in Sfanta Evanghelie nu e asa. Sfanta Evanghelie este pentru toti, nu cere conditii speciale, ci cere atitudini speciale, temeiuri de viata deosebite.

Sa ne gandim la sutasul din Capernaum. In legatura cu el a spus Domnul Hristos: "Multi de la rasarit si de la apus vor veni si vor sta in imparatia lui Dumnezeu la masa cu Avraam, cu Isaac si cu Iacov" (Matei 8, 11). Multi de la rasarit si de la apus. Ce fel de multi? Multi ca sutasul din Capernaum. E ceva deosebit, dar nu e foarte, foarte mare lucru sa fii ca sutasul din Capernaum, sa ai o credinta intemeiata, sa ai o nadejde bazata pe credinta, sa ai o iubire izvorata din credinta si sa ai smerenie. Cu asta se incepe. Daca nu esti ca sutasul din Capernaum sa n-astepti sa ajungi in imparatia lui Dumnezeu, dar ca sa fii ca sutasul din Capernaum nu inseamna un lucru extraordinar. Inseamna ceea ce ar putea fi foarte normal.

Dar chiar daca ai zice: bine, ca sutasul din Capernaum nu pot ajunge, iata ca este in Sfanta Evanghelie si un om care e cam ca noi, si anume tatal fiului lunatic. Ce se spune despre tatal fiului lunatic? Se spune ca s-a dus la Domnul Hristos dupa ce a avut un esec. S-a dus intai la ucenicii Domnului Hristos care n-au putut sa-i vindece copilul, si dupa aceea s-a dus la Domnul Hristos. Si la Domnul Hristos ducandu-se, si-a aratat si credinta si necredinta si a zis: "De poti ceva, ajuta-ne noua, fie-Ti mila de noi!" (Marcu 9, 22). Bagati de seama cum isi formuleaza el rugaciunea: "Daca poti ceva ajuta-ne noua", cu alte cuvinte: nu-s chiar sigur ca poti. Totusi, avea mai multa siguranta decat nesiguranta in intelesul ca s-a dus, a cerut de la Domnul Hristos ceva, a zis " fie-Ti mila de noi", dar daca poti. Nu-s sigur ca poti, dar daca poti, ajuta-ne noua, fie-Ti mila de noi. Si Domnul Hristos ii raspunde: "Daca poti crede, toate sunt cu putinta pentru cel credincios" (Marcu 9, 23). Si omul a zis cu lacrimi catre Domnul Hristos: "Cred Doamne, ajuta necredintei mele" (Marcu 9, 24). Sa stiti ca si amanuntul acesta tot numai in Sfanta Evanghelie de la Marcu il gasim. Si Domnul Hristos nu a zis: apoi daca nu crezi cat trebuie n-am ce-ti face.

Cineva acum nu de mult zice catre mine: "Parinte, dar dumneavoastra cand ati ajuns la concluziile acestea?". Si eu am zis: am ajuns cu vremea, dar tu poti incepe cu ele. Asa si dumneavoastra. Puteti incepe cu concluziile mele si sa stiti ca sunt concluzii bune, pentru ca sunt intemeiate pe Evanghelie. Deci Domnul Hristos l-a ajutat si pe acela care a zis: "De poti ceva, ajuta-ne noua, fie-Ti mila de noi", nu-s sigur ca poti, l-a ajutat pe acela care a zis: "Doamne, n-am destula credinta, ajuta necredintei mele", adica completeaza Tu ceea ce-mi lipseste, din necredincios fa-ma credincios. Si putem avea nadejde la aceasta.

Sau altii si altii. Haideti sa ne gandim la tanarul bogat. Tanarul bogat pe care-l hulesc atatia sa stiti ca eu il cinstesc din toate puterile mele. Si stiti de ce? Nu pentru ce n-a facut, ci pentru ce a facut. Care dintre noi poate zice ce a spus el: "Toate acestea le-am implinit". Domnul Hristos i-a spus: "De vrei sa intri in viata pazeste poruncile". Si el a intrebat: "Care porunci?", iar Domnul Hristos i-a spus : "Sa nu ucizi, sa nu desfranezi, sa nu fii marturie mincinoasa, sa nu furi, cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, sa nu inseli pe nimeni si sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti". El zice: "Toate acestea le-am implinit". Si Domnul Hristos a privit la el si i-a fost drag (Marcu 10, 19-21). Si dupa aceea i-a mai dat ceva de facut, a vrut sa-l ajute. Cum sa-l ajute? Sa-i dea si mai mult elan, si mai multa putere, si mai multa fericire si a zis: "Iti mai lipseste una: vinde-ti averile si da-le saracilor" si el asta n-a mai putut-o face. Si toata lumea buchiseste pe asta ca nu s-a lepadat de avere, ca trebuia sa se lepede. Sunt de acord, si el ar fi vrut sa se lepede dar nu s-a putut lepada atunci. Poate s-a putut lepada mai tarziu, nu stim. Si atunci ucenicii, dupa ce a spus Domnul Hristos ca vor intra cu greu bogatii in imparatia cerurilor, au zis: "Atunci cine poate sa se mantuiasca?". Si Domnul Hristos nu a zis: "Nimeni!", sau in orice caz numai unii, putini, ci a zis asa: "Ceea ce nu-i cu putinta la oameni cu putinta este la Dumnezeu" (Marcu 10, 23-24). Deci, poti avea nadejde in bine si daca nu faci destul bine. Eu nu zic sa te opresti in calea binelui. Fa binele pe care il poti face. Zice Sfantul Marcu Ascetul ca binele pe care nu il poti face ti se va descoperi si iti va ajuta Dumnezeu sa faci si alt bine, dar intai fa binele pe care il poti face. Si nu zice ca numai daca ai facut atata si atata bine sa ai nadejde, ci fa binele pe care il poti face. Si tanarul acela a facut ce a putut face. Dar care dintre noi poate zice: "Toate acestea le-am implinit de cand ma stiu"?

Prin urmare, stimati ascultatori, iata ca Evanghelia ne aduce in fata nadejde mai presus de nadejde. Ganditi-va, daca a zis Domnul Hristos ca ceea ce e cu neputinta la oameni este cu putinta la Dumnezeu, inseamna ca putem avea nadejde. Bineinteles nu facand rau, ca e gresit sa faci rau si sa nadajduiesti la bine, dar punandu-ti in slujba lui Dumnezeu toate puterile tale, si neputand implini cat ai vrea tu sa implinesti, nu inseamna ca gata, esti pierdut. Eu de multe ori le spun la oameni: sa stiti ca Dumnezeu o sa mantuiasca mult mai multi oameni decat gandim noi ca-i mantuieste.

Stimati ascultatori, in legatura cu pacatosii, Domnul Hristos a fost foarte intelegator fata de neputinta omeneasca. Fac o paranteza. In 1965 m-am dus la Parintele Arsenie Boca cu un student de la Teologie care se pregatea pentru preotie. A zis Parintele catre el - eu eram numai diacon -: "Ma, o sa ajungi preot, sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca". Cred ca Parintele i-a spus lui ca sa aud eu. Nu va puteti inchipui de cate ori m-am gandit eu la cuvintele acestea: sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca. Poate ca eu nu am ajuns la intelegere cata ar trebui sa am, dar cuvintele acestea mi s-au implantat in minte si le am in vedere: sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca. Pentru ca oamenii nu pot mai mult decat fac. Asta inseamna sa ne fie mila de oameni ca nu pot mai mult, ca daca ar putea mai mult ar fi si mai fericiti si ar fi mantuiti si ar fi mai bine de ei.

Si Domnul Hristos a fost foarte intelegator. Vreau sa aduc inainte acum doar trei pilde ale Mantuitorului adresate vamesilor si pacatosilor si in acelasi timp si fariseilor. Doua dintre cele trei au fost adresate numai vamesilor si pacatosilor, aratand bunatatea lui Dumnezeu fata de oameni, fata de neputinta omeneasca, si a treia este pentru vamesi si pentru pacatosi pe de o parte, si pentru carturari si farisei pe de alta parte. Va atrag atentia asupra capitolului al 15-lea din Sfanta Evanghelie de la Luca, un capitol plin de lumina. Sunt trei pilde in el, si anume: pilda cu oaia cea pierduta, pilda cu drahma cea pierduta si pilda cu fiul risipitor.

Pilda cu oaia cea pierduta. Ce se spune in aceasta pilda? Ca daca cineva, cioban fiind, pastor de oi fiind, pierde o oaie din o suta de oi, le lasa pe cele nouazeci si noua si se duce si o cauta pe cea pierduta, si cand o gaseste - fiti atenti - "se bucura de ea si o pune pe umerii lui si o duce la turma". Sfantul Ioan Gura de Aur observa ca nu o ia cu sila, nu o ia cu toiagul, ci o pune pe umerii lui si o duce la turma. Si zice catre prieteni si catre vecini: "Bucurati-va impreuna cu mine, ca am aflat oaia mea cea pierduta". Si apoi adauga o concluzie, care singura numai daca ar exista din Evanghelie, tot ai sti Evanghelia, si anume zice asa, ca "Bucurie se face in cer pentru un pacatos care se pocaieste - fiti atenti - mai mult decat pentru nouazeci si noua de drepti care nu au trebuinta de pocainta" (Luca 15, 7). Parca te iau fiorii cand te gandesti la astfel de lucruri. Asa a privit Domnul Hristos, cu bunatate, pe pacatosi. Nu pentru ca sunt pacatosi, ci pentru ca ar putea sa nu fi pacatosi si ar putea sa nu mai fie pacatosi si ar putea sa se intoarca la Dumnezeu.

Pilda cu drahma cea pierduta. In pilda cu drahma cea pierduta se spune despre o femeie care avea zece drahme, zece monede. A pierdut una, a aprins lumanare, a maturat toata casa si cand a gasit-o le-a chemat pe vecine si pe prietene si le-a zis: "Bucurati-va impreuna cu mine, ca am gasit drahma mea cea pierduta". Si apoi iarasi scoate Domnul Hristos concluzia si zice: "Bucurie se face inaintea ingerilor din cer pentru un pacatos care se pocaieste" (Luca 15, 10). Iarasi bucurie.

Si apoi pilda cu fiul risipitor. In ea se spune despre un fiu risipitor si despre un fiu nerisipitor si despre un tata primitor. Asa mult imi place mie de acest tata primitor. Ce m-as bucura sa pot fi si eu tot asa de primitor fata de cei care ajung la mine si pe care ar trebui sa-i ajut mai mult decat ii pot ajuta, sa am inima de tata primitor. Eu sa stiti ca pilda cu fiul risipitor as numi-o mai bine pilda cu tatal primitor. De ce? Pentru ca nu invatam atata de la fiul risipitor - mai ales ca a fost risipitor - si ca s-a intors la tatal - asta-i bine sa invatam -, ci mai ales de la tatal primitor, cat de bun a fost tatal cu fiul risipitor. Sa va spun repede pilda. Un om avea doi fii. Unul dintre ei, cel mai mic, a zis: "Tata, da-mi partea de avere" si tatal i-a dat ce i s-a cuvenit si el dupa aceea la scurta vreme si-a luat toate si s-a dus intr-o tara departata unde si-a cheltuit toata averea, unde a trait in destrabalari si unde a ajuns sa sufere mult, a ajuns sa nu mai aiba ce manca, a ajuns sa pasca porcii si s-a trezit deodata, si-a venit in sine si a zis: "Cat belsug au slugile tatalui meu in casa tatalui meu, si eu aici mor de foame. Ma voi scula si ma voi duce la tatal meu si voi spune: Tata, am gresit la cer si inaintea ta, nu sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Primeste-ma ca pe unul dintre simbriasii tai". Si s-a dus. Iar tatal il astepta, privea in zare si cand l-a vazut - spune Sfantul Evanghelist Luca ca a zis Domnul Hristos - a alergat la el. Cand l-a vazut a alergat la el, nu a stat, sa vedem acum ce face, ci s-a grabit sa iasa in intampinarea lui. Si a cazut pe grumajii lui si l-a sarutat. Si fiul a zis: "Tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu sunt vrednic sa ma numesc fiul tau". Si nu a mai zis "primeste-ma ca pe unul din argatii tai", probabil l-a coplesit tatal si i s-a luat graiul de bucuria cu care l-a primit tatal lui. Si dupa aceea a dat porunci tatal lui sa se aduca haina cea mai buna sa fie imbracat, sa i se aduca incaltaminte in picioare, sa i se aduca inel si sa i-l puna in deget. Nu a zis: haina i-am dat, incaltaminte, dar inel nu-i mai dau. Ganditi-va, sunt niste lucruri care trebuie gandite, sa ne dam seama de seriozitatea lucrurilor. "Sa junghiem - zice - vitelul cel mai gras si sa ne bucuram si sa ne veselim". De ce? "Pentru ca fiul meu acesta a fost mort si a inviat, a fost pierdut si s-a aflat" (Luca 15, 24). Si au inceput sa se veseleasca. Si dupa aceea a venit si celalalt fiu al lui, fratele celui intors, si cand a aflat despre ce-i vorba, nici nu a vrut sa intre. Si tatal a plans ca nu vrea sa intre, s-a dus la el, si a zis fiul cel care a stat acasa, nemultumit: "Eu nu ti-am gresit niciodata - acestia erau fariseii, care se incredeau in ei - si nu mi-ai dat macar un ied sa ma bucur cu prietenii mei, si cand a venit acest fiu al tau - nu a zis fratele meu, acest fiu al tau - care ti-a risipit averea cu desfranatele - asa l-a batjocorit, in loc sa se bucure - ai injunghiat vitelul cel gras". Si atunci tatal a zis: "Fiule, toate ale mele sunt ale tale, dar se cuvenea sa ne bucuram, ca fratele tau acesta a fost mort si a inviat, a fost pierdut si s-a aflat" (Luca 15, 32).

Sa stiti stimati ascultatori ca e ceva extraordinar, e toata Evanghelia cuprinsa aici in pilda aceasta cu fiul risipitor. Pentru ca fiul risipitor il inchipuie pe omul pacatos, fiul care a ramas acasa il inchipuie pe omul drept care se increde in dreptatea lui, iar tatal este Dumnezeu care e bun si primitor. E ceva extraordinar si mie imi place sa observ un lucru care nu prea il observa multi: cand s-a intors fiul si s-a intalnit cu tatal si a zis "Tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu sunt vrednic sa ma numesc fiul tau" si nu a mai zis celelalte, nu a zis tatal sau: zi de vreo suta de ori, ca apoi te iert. E un lucru care trebuie observat, ca noi zicem "Doamne miluieste-ma", "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma" si ne e frica ca nu am zis de destule ori si ca trebuie sa mai zicem, sa mai zicem, sa mai zicem. Sa zicem, dar nu cu gandul ca Dumnezeu nu ne-ar milui daca nu am mai zice, ci cu gandul ca in felul acesta ne facem randuiala in minte, ne facem randuiala in viata. Dar Dumnezeu vrea sa ne dea cata fericire putem noi cuprinde, chiar si mai multa vrea sa ne dea. Se spune in Sfanta Evanghelie ca "Dumnezeu nu da duhul cu masura" (Ioan 3, 34).

Si acum sa ne mai gandim si la faptul ca tatal, cand i-a plecat fiul, tot timpul a stiut ca fiul lui a plecat, nu a zis ca a plecat un strain, ca a plecat un dezmostenit, ci tot timpul a zis ca a plecat fiul lui. Cand isi risipea averea se gandea: fiul meu isi risipeste averea. Cand a ajuns in lipsa sigur se gandea: fiul meu a ajuns in lipsa, ce bine ar fi daca ar veni acasa, ca noi avem ce ne trebuie acasa. Cand s-a intors l-a primit pe fiul sau, catre ceilalti a zis "fiul meu" a fost mort si a inviat, a fost pierdut si s-a aflat. Deci tatal a fost binevoitor, cu toata bunavointa si asta ne da multa nadejde, nu sa pacatuim, ci sa ne intoarcem de la pacate, caci daca pacatuim inaintam in pacate nu inaintam in pocainta si atunci nu ne poate milui Dumnezeu. Dar daca am pacatuit, sa nu ne gandim ca acum gata, suntem pierduti, ci sa ne gandim la mila lui Dumnezeu cea de acum si pana-n veac, la mila lui Dumnezeu care ne asteapta si care ne primeste, sa gandim la Maica Domnului care mijloceste pentru noi, sa ne gandim la sfintii care mijlocesc pentru noi.

Stimati ascultatori, mai am numai un lucru de precizat, si anume nu stiu daca v-ati gandit vreodata careva din cati sunteti aci ca, daca am lua in consideratie toata Evanghelia cata o stim si cata o intelegem, si am cauta un moto pentru Evanghelia intreaga sau pentru parti din Evanghelie, oare care s-ar potrivi cel mai bine? Sa stiti ca eu m-am gandit si mi-am si ales un moto pe care l-as pune in fata Evangheliei si in fata Evangheliilor si in fata fiecarei parti din Evanghelie. E un cuvant pe care l-au spus oameni din multime si pe care il gasim in Sfanta Evanghelie de la Marcu. In Sfanta Evanghelie de la Marcu, in capitolul 10, de la versetul 46 se spune cum Domnul Hristos a dat vedere unui orb de la Ierihon. Si in istorisirea aceea se spune ca orbul de la Ierihon striga: "Iisuse, fiul lui David, miluieste-ma!", dupa ce a aflat el de ce e multime, a auzit tumultul. El cersea la marginea Ierihonului si a auzit tumultul multimii si a intrebat cine e, ce se intampla. Si i s-a spus ca trece Iisus din Nazaret. Si atunci el, din toate puterile, a inceput sa strige: "Iisuse, fiul lui David, miluieste-ma!". Si lumea ca lumea: taci ma acolo, vezi-ti de treaba. Si el striga mai departe. Si atunci Domnul Hristos le-a poruncit oamenilor sa-l duca la El. Si cineva, unii din multime, s-au dus la el si au zis asa - tare m-as bucura daca ati tine minte, daca nu cititi singuri in Sfanta Evanghelie de la Marcu, dar sa-l fixati pentru cealalta vreme a vietii dumneavoastra -: "Ai incredere, scoala-te. Te cheama!" (Marcu 10, 49). Deci ai incredere, scoala-te, te cheama. Eu cred ca aceste cuvinte spuse de oameni din multime si cuprinse in Sfanta Evanghelie de la Marcu se potrivesc pentru toata Evanghelia, pentru toate Evangheliile si pentru toate partile din Evanghelie care sunt adresate fiecaruia dintre noi.

Ai incredere, scoala-te, te cheama. Ar mai putea fi gasite si alte cuvinte potrivite ca moto, de exemplu cuvantul care l-a spus Marta, sora lui Lazar, catre Maria. Domnul Hristos venise in Betania si se intalnise cu Marta, si Marta s-a dus apoi in casa lor si a gasit-o pe Maria acolo plangand si a zis: "Invatatorul e aici si te cheama" (Ioan 11, 28). Deci Invatatorul e in Evanghelie si ne cheama pe toti. Se potriveste si cuvantul acesta, "Invatatorul e aici si te cheama". Si s-ar mai potrivi si altele, de exemplu: "Acestea vi le spun ca bucuria Mea sa fie intru voi si ca bucuria voastra sa fie deplina" (Ioan 15, 11), sau de exemplu cuvantul spus Martei de Domnul Hristos la invierea lui Lazar, cand a zis: "Dati piatra la o parte" ca sa invie Lazar din morti - in capitolul 11 din Evanghelia de Ioan se spune aceasta - si Marta a zis: "Doamne, miroase urat, ca de patru zile a murit". Si Domnul Hristos a spus: "Oare nu ti-am spus ca daca vei crede vei vedea marirea lui Dumnezeu?" (Ioan 11, 40). Si cuvantul acesta il socotesc foarte potrivit: daca vei crede vei vedea marirea lui Dumnezeu.

Stimati ascultatori, daca e vorba sa ne oprim si la una din pildele spuse de Domnul Hristos si cuprinse in Sfanta Evanghelie pentru nadejdea si bucuria noastra, eu cred ca pilda cu fiul risipitor e cea mai reprezentativa. Dumnezeu sa ne ajute sa ne adancim in ganduri de felul acesta, sa avem mereu in consideratie faptul ca Sfanta Evanghelie este pentru noi izvor de nadejde si de bucurie, si sa nu ne lasam niciodata umbrita bucuria de neincredere, de deznadejde mai ales, pentru ca la sfintele slujbe se spune ca Maica Domnului sa ne ajute sa scapam din prapastia cumplitei deznadajduiri. Deznadajduirea este o prapastie, este cumplita. La slujbele noastre - am spus ca sfintele slujbe sunt intrupari ale Evangheliei - sunt atatea izbucniri de bucurie in legatura cu viata noastra de credinciosi. Si anume la Sfintele Pasti se spune: "O, Pastile cele mari si preasfintite Hristoase, o Intelepciunea si Cuvantul lui Dumnezeu si Puterea, da-ne noua mai adevarat a ne impartasi cu Tine in ziua cea neinserata a imparatiei Tale". Deci Il stim pe Domnul Hristos Pastile cele mari si preasfintite, Intelepciunea, Cuvantul lui Dumnezeu si Puterea, si de la El cerem bucuria imparatiei cerurilor, imparatiei celei neinserate. Sau tot la sfintele slujbe de la Pasti ne bucuram "Ca de la moarte la viata si de pe pamant la cer Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi".

Fiecare sfanta slujba o sfarsim cu cuvintele pe care le spune preotul: "Marire Tie Hristoase Dumnezeul nostru, nadejdea noastra, marire Tie", avem nadejde in Mantuitorul, si cel care raspunde zice "Marire Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, si acum si pururea si in vecii vecilor, amin. Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste. Parinte binecuvinteaza". Prin urmare marturisim ca nu numai Hristos este nadejdea noastra, ci nadejdea noastra este si Tatal si Duhul Sfant, pentru ca zicem "Marire Tatalui si Fiului si Sfantului Duh" ca raspuns si zicem de trei ori "Doamne miluieste" adresandu-ne si lui Dumnezeu Tatal si lui Dumnezeu Fiul si lui Dumnezeu Duhul Sfant. Si in sfarsit, la slujbele de seara in special, la slujba Pavecernitei, la rugaciunile de seara si la slujba Miezonopticii zicem: "Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul, acoperamantul meu este Duhul Sfant, Treime Sfanta, marire Tie!". Iar adresandu-ne Maicii Domnului zicem: "Toata nadejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, pazeste-ma sub acoperamantul tau".

Dumnezeu sa ne ajute sa ne intarim in astfel de ganduri si sa pornim cu ele de cand putem porni. Puteti porni cu ele de acum incolo, pentru ca eu v-am spus niste concluzii la care am ajuns cu vremea. Dumnezeu sa ne ajute!

Ce ne puteti spune despre evanghelia lui Toma?

Evanghelia lui Toma nu a fost cuprinsa in canonul Noului Testament pentru ca cuvintele din ea sunt cuprinse si in celelalte Evanghelii si nu aduce ceva nou, ceva deosebit. Este o evanghelie care multa vreme nu a fost cunoscuta si acum a inceput sa fie cunoscuta, studiata, insa nu este absolut necesara pentru noi. Poate sa fie si ea impodobitoare de minte cu gandurile care sunt cuprinse in ea, dar sa stiti ca nu trebuie sa cunoastem neaparat tot ceea ce s-a scris, chiar nici macar tot ce s-a scris in Sfanta Scriptura. Important este sa pornim la actiune pe baza invataturilor cate le cunoastem, si atunci ni se deschide sufletul spre implinirea unor lucruri mai presus de ceea ce putem in momentul de fata si de ceea ce stim in momentul de fata. Sfantul Marcu Ascetul zice: "Fa binele de care iti aduci aminte si cel de care nu-ti aduci aminte ti se va descoperi tie". Asa incat nu este absolut necesar sa cunoastem evanghelia lui Toma, eu sa stiti ca nici nu o cunosc de fapt, si totusi gandesc ca ma va primi Dumnezeu si cu celelalte Evanghelii numai.

Cum ne putem bucura in prigonire?

Daca suntem la masurile acelea sa ne bucuram, ne bucuram. Daca nu, atunci nu ne putem bucura in prigonire. Sa nu astepte nimenea prigoniri ca sa se bucure, sa se bucure intai in conditii obisnuite si poate il va ajuta Dumnezeu sa se bucure si in prigoniri. Pana atunci trebuie insa sa implineasca cuvantul psalmistului, care zice - in Psalmul 37 e cuprins cuvantul si-l ascultam si il spunem in fiecare zi la sfanta slujba -: "Iar eu ca un surd ce nu aude si ca un mut ce nu-si deschide gura sa. Dar la Tine Doamne mi-e nadejdea, Tu ma vei auzi Doamne Dumnezeul nostru". Adica pana atunci trebuie sa traim o viata in asa fel incat sa depasim obisnuitul si sa depasim mai ales lucrurile negative, pentru ca altfel n-o sa putem sa ne bucuram in lucruri si mai greu de dus, si mai greu de suportat.

Ce inseamna: "Monah este cel ce socoteste pe tot omul ca pe Dumnezeu, dupa Dumnezeu"?

Pentru ca omul este chipul lui Dumnezeu, trebuie cinstit omul ca Dumnezeu, dupa Dumnezeu, in intelesul ca reprezinta pe Dumnezeu. Asa cum cinstim o icoana a Mantuitorului pentru ca e chipul Mantuitorului, tot asa trebuie sa cinstim si pe oamenii din jurul nostru , cel putin noi cei credinciosi, pentru faptul ca sunt purtatori ai chipului lui Dumnezeu. Intr-un text din slujbele de inmormantare spune: "Chipul maririi Tale celei negraite sunt, macar ca port ranele pacatelor". Chiar purtatori de rane ale pacatelor fiind, in esenta suntem chipul lui Dumnezeu umbrit, schimonosit, dar in orice caz chipul lui Dumnezeu nu se sterge niciodata in viata omului.

De ce calea de la minte, adica de la citirea Evangheliei, la inima, adica la trairea bucuriei este cea mai lunga si mai grea?

Pentru ca cea mai lunga cale e calea care duce de la urechi la inima. Una e sa fii informat si alta e sa fii convins. Cand ajungi sa fii convins atunci s-a scurtat calea de la urechi la inima, de la informatii la convingere, dar pana atunci trebuie sa te silesti. Adica noi in fata cuvantului lui Dumnezeu ne prezentam totdeauna cu ceea ce suntem. Cuvantul lui Dumnezeu de multe ori noi il coboram la nivelul nostru in loc sa ne ridicam noi prin cuvantul pe care ni-l propune Dumnezeu pentru binele nostru. Domnul Hristos zice: "Cel ce va primeste pe voi pe Mine Ma primeste si cel ce se leapada de voi de Mine se leapada" (Luca 10, 16), referindu-Se la ucenici. Iar Sfantul Marcu Ascetul, in Filocalie, zice ca "Cel ce primeste cuvintele Cuvantului lui Dumnezeu - adica cuvintele Mantuitorului - primeste pe Dumnezeu Cuvantul". Daca primim cuvintele Cuvantului lui Dumnezeu, daca le primim in minte, daca le facem loc in noi, cu vremea ele devin trup in noi, pentru ca "Cuvantul S-a facut trup" (Ioan 1, 14) zice Sfantul Ioan Evanghelistul, si Se face trup in continuare. Noi credem ca credinciosii sunt madulare ale trupului lui Hristos, prin urmare se impartasesc de seva vietii Domnului Hristos si atunci cu puterea aceasta invingem raul.

Cum sunt sfintele slujbe izvoare ale exegezei duhovnicesti?

Daca ascultam sfintele slujbe avem Evanghelia intrupata si traita si gandita, interpretata si devin exegeze ale Sfintei Scripturi, mai ales in legatura cu evenimentele pe care le sarbatorim. La Sibiu am vorbit candva in catedrala despre "Eu si Filocalia", a fost o imprejurare care a dus la treaba asta, eu nu am prea fost multumit, nu ca nu am fost multumit de ce am spus, ci nu am fost multumit de faptul ca s-a programat aceasta prezentare in catedrala. Nu era acolo locul, era tot asa, pentru o conferinta. Si atunci seara, in Aula Facultatii de Teologie am mai tinut un cuvant si anume "Filocalia pentru toti", sau "O alta Filocalie" si am prezentat sfintele slujbe ale Bisericii noastre ca o exegeza a cuvantului lui Dumnezeu, ca o alta Filocalie, ca o noua Filocalie, ca o Filocalie pentru toti, caci la Filocalie cati ajung? Din cati suntem aici parca as vrea sa stiu cati au citit din Filocalie. Dar la sfintele slujbe pot merge toti si sunt datori sa mearga toti. Sa stiti ca daca vine cineva la mine la spovedit care nu merge la biserica si mai ales la Sfanta Liturghie, nici nu stau de vorba cu el, ca nu am ce vorbi.

Lumea intelectuala actuala este in marea ei majoritate atee. Ne puteti da o nadejde celor care se doresc intelectuali ortodocsi intr-un mediu sceptic sau chiar dusmanos?

Draga, eu pot sa dau nadejde tuturor care vor sa-I slujeasca lui Dumnezeu, ca daca se angajeaza, Dumnezeu ii ajuta. Nu am nadejde pentru cei care se mentin in sfera ateismului, insa cei care vor sa fie credinciosi pot sa fie. Despre Pasteur - a fost un om foarte invatat - se spune ca se mirau toti de el cat e de credincios, de practicant. El a fost catolic si cineva mirandu-se i-a spus: "Cum, tu care esti atat de invatat, esti credincios ca un taran breton?", pentru ca in Bretania erau cei mai credinciosi pe atunci. El a zis: "Da, sunt invatat si sunt credincios ca un taran breton, dar daca as fi mai invatat as fi credincios ca o taranca bretona". Pot toti care vor sa se apropie de Dumnezeu. Sa stiti ca la Dumnezeu nu sunt intelectuali si neintelectuali, la Dumnezeu sunt oameni care se apropie de El si care nu se apropie de El. Si cei care se apropie de El, intelectuali sau neintelectuali - pentru ca oricum, cineva care a facut o facultate, chiar teologica, cum am facut noi, si daca a facut si alta facultate, e un intelectual, nu se mai poate zice ca nu e intelectual, si daca e si credincios inseamna ca toti intelectualii ar putea fi credinciosi.

Intr-o lume si intr-o vreme in care se discuta atat de mult, ne-ar fi de folos sa aflam mai multe despre locul tacerii in viata noastra.

Se zice ca asa cum inveti sa vorbesti trebuie sa inveti si sa taci. In Pateric se spune ca l-a intrebat cineva pe un parinte: "Ce-i mai bine, sa taci sau sa vorbesti?". Si parintele a zis ca "daca taci pentru Dumnezeu e bine sa taci si daca vorbesti pentru Dumnezeu e bine sa vorbesti". In orice caz noi nu urmarim tacerea animalului sau tacerea mutului, ci urmarim tacerea ca un lucru care vine pentru disciplinarea vorbirii. Daca vrei sa vorbesti cum trebuie, trebuie sa inveti si sa taci. In orice caz tacerea trebuie urmarita numai ca disciplina, nu trebuie urmarita in sine, pentru ca Dumnezeu ne-a dat cuvant. Daca eu de exemplu as fi venit aici sa va vorbesc despre ce v-am vorbit si daca ma socoteam eu ca hai ca nu le mai spun nimic, si stateam cat stateam, ce ziceau cei din sala? "Nu am venit sa-l vedem pe omul acesta tacand ci am venit sa-l ascultam". Prin urmare, toate trebuie gandite la rosturile si la masurile lor.

Ce s-a intamplat cu trupul Mantuitorului Hristos dupa Inviere? Ce semnifica literele de pe Cruce, NIKA, iar de pe aureola Mantuitorului a si w ?

Trupul Mantuitorului este undeva in universul acesta, undeva dincolo de ce putem gandi noi. Trupul Domnului Hristos nu s-a dizolvat, s-a spiritualizat trupul cu care a trait, dar Domnul Hristos a inviat cu trupul cu care a murit, insa transfigurat, transformat. A putut sa iasa prin piatra, noi credem ca invierea Domnului nostru Iisus Hristos s-a petrecut inainte de a fi data piatra la o parte, Domnul Hristos a inviat piatra fiind pecetluita, si asa si zicem: "Piatra fiind pecetluita si ostasii strajuind preacurat trupul Tau, inviat-ai a treia zi Mantuitorule, daruind lumii viata". Piatra a fost rasturnata de pe mormant numai ca sa se vada ca Domnul Hristos nu mai este acolo. Nu stim cum este trupul spiritualizat nici al Mantuitorului nici al sfintilor, nici cum va fi al nostru la vremea cand vom invia din morti, in orice caz va avea alte calitati decat cele care le are acum si va fi nestricacios, va ramane nestricat, neatins de boala. Trupul Domnului Hristos este undeva anume, el a intrat si prin usile incuiate, dar nu este pretutindeni. Domnul Hristos este cu firea dumnezeiasca pretutindeni, dar cu firea omeneasca este intr-un loc anume, unde anume nu stim pentru ca nu ni s-a descoperit. Zicem in cer, dar adevarul este ca noi nu prea stim nici ce este cerul. Sfantul Ioan Gura de Aur zice ca "noi stim ca este cer dar nu stim ce-i cerul" si "pe mine nici nu ma intereseaza ce este cerul, daca am pe Stapanul cerului".

Pe Cruce NIKA inseamna "biruieste", e un cuvant grecesc, Iisus Hristos biruieste. Si a si inceputul si sfarsitul.

De ce dupa inviere Mantuitorul nu a fost recunoscut imediat de Maria Magdalena si de celelalte ucenite, de Cleopa in drum spre Emaus, de ucenicii de la Marea Tiberiadei?

Pentru ca mai intai de toate, Domnul Hristos nu a vrut sa fie cunoscut, cel putin de Luca si Cleopa, se spune ca ochii lor erau tinuti sa nu-l cunoasca, si pentru ca ei nu se asteptau la invierea Domnul Hristos. Ei au privit invierea Domnul Hristos ca o poveste, ca un basm, nu erau pregatiti. Adica ei nu au sarit asupra gandului ca Domnul Hristos a inviat: da, a inviat, ci au stat la indoiala, pentru ca invierea fiind ceva mai presus de fire, nu aveau cum sa fie pregatiti ca sa-L cunoasca si sa-L primeasca. Insa invierea Domnului Hristos s-a petrecut obiectiv si apoi s-a implantat subiectiv in fiecare din cei carora Domnul Hristos li S-a aratat ca inviat. Cand eram eu copil imi aduc aminte - Dumnezeu sa-i odihneasca pe ai mei pe toti, ca nu mai sunt in lumea asta - ca mama mea m-a trimis la bunica mea sa zic "Hristos o inviat, mama tana!". Si a zis ca daca zic asa, imi da mama tana un ou. Si asa a fost. M-am dus si am zis: Hristos a inviat, mama tana! Si mama tana a zis: "Adevarat ca a inviat, hai sa-ti dau un ou". Cu asta mi-am inceput eu credinta in inviere, dar tarziu am ajuns sa-mi dau seama ce inseamna. Si dupa aceea am citit referatele Evangheliilor despre inviere, ce se scrie in Faptele Sfintilor Apostoli si mi-am dat seama ca cineva numai pe baza aceasta nu se poate convinge de inviere. Ca invierea este de fapt un adevar pe care-l cunoastem ca adevar si il simtim ca adevarat numai in masura in care Insusi Mantuitorul Cel inviat ni Se descopera ca inviat din morti. Toti credinciosii adevarati, toti credinciosii care cred in invierea Domnul Hristos, sunt credinciosi pe care Domnul Hristos i-a convins de invierea Lui. Si asa s-a intamplat si cu ucenicii de la Marea Tiberiadei, numai dupa ce i-a convins Domnul Hristos de prezenta lui s-au incredintat, asa s-a intamplat absolut cu toti, si cu Maria Magdalena si cu toti care L-au vazut dupa Inviere.

Certitudinea ne-o da Domnul Hristos, pentru ca prin puterile noastre nu putem ajunge, asa cum nu a putut ajunge Sfantul Apostol Petru prin puterea lui sa-L marturiseasca pe Domnul Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Hristos Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Cand a zis Domnul Hristos: "Voi cine ziceti ca sunt?", Sfantul Apostol Petru a zis: "Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu". Si atunci Domnul Hristos a zis: "Fericit esti Simone, ca nu trup si sange ti-a descoperit tie aceasta, ci Tatal Meu Cel din ceruri" (Matei 16, 13-17). Sfantul Apostol Pavel spune si el ca "atunci cand a vrut Dumnezeu sa-L descopere pe Fiul Sau in mine" (Galateni 1, 16). Prin urmare, credinta este ceva care vine de la Dumnezeu spre om, nu este ceva ce isi procura omul din puterile sale.

Ce semnificatie acordati gestului Mantuitorului la Inaltare, de a-i binecuvanta pe cei unsprezece si pe cei impreuna cu ei?

E extraordinar. Nu ma pot bucura parca de nimic altceva mai mult decat de binecuvantarea asta pe care a dat-o Domnul Hristos la Inaltare, pentru ca Domnul Hristos a cuprins in aceasta binecuvantare toata activitatea Lui pentru mantuirea omului. A fost un gest final. Ultimul gest pe care L-a facut aici pe pamant a fost o binecuvantare. E extraordinar sa te stii sub binecuvantarea Mantuitorului si aceasta ne da incredintarea si noua, pentru ca toate binecuvantarile Bisericii sunt izvorate din aceasta binecuvantare de la inaltarea Domnului Hristos, numai sa ne facem noi vrednici de binecuvantare. Sa stiti ca Domnul Hristos vrea sa ne binecuvinteze, dar nu ne poate binecuvanta decat daca suntem acolo unde sunt binecuvantarile.

Cine poate dobandi Duhul Sfant? Exista o metodologie?

Nu, nu exista nici o metodologie, exista o angajare intr-o viata superioara. In Sfanta Evanghelie de la Ioan se spune ca Dumnezeu da ucenicilor Sai pe Duhul Sfant si nu-L da lumii (Ioan 14, 17). Si spune Domnul Hristos ca atunci vor primi pe Duhul Sfant cand se va putea spune despre ucenici: "voi nu sunteti din lume" (Ioan 15, 19). Deci cand depasim lumea ne facem vrednici de Duhul Sfant. Noi de fapt pe Duhul Sfant Il purtam in noi, de la Botez, invatatura Bisericii asta este, ca la Botez se salasluieste in credinciosi Sfanta Treime, care ramane in sufletul omului pana la moartea lui si se descopera in masura in care omul credincios implineste poruncile lui Dumnezeu. Deci si Duhul Sfant Se arata in masura in care si omul e angajat pentru lucrarile Duhului Sfant. Cel putin in Sfanta Evanghelie de la Ioan se spune ca "Cel ce Ma iubeste acela pazeste cuvantul Meu si il voi iubi si eu si Ma voi arata lui", iar Sfantul Marcu Ascetul spune ca "Hristos este ascuns in poruncile Sale si Se descopera pe masura implinirii poruncilor". Tot asa e si cu Duhul Sfant, Duhul Sfant Se descopera omului in masura in care omul se angajeaza la ceea ce inseamna roadele Duhului: dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea poftelor, dar asta nu inseamna o metodologie.

Care este intelesul pildei ispravnicului necredincios?

Este intelesul acesta ca omul acela si-a aranjat niste treburi cu averile altuia. Si Domnul Hristos il recomanda in intelesul acesta ca noi sa ne facem niste prieteni cu ajutorul bogatiilor straine, adica cu aceea cu ce am agonisit pe nedrept sa ajungem la un drept. Dar nu sa agonisim ceva pe nedrept ca sa ajungem la un drept, ci daca ajungem sa avem niste lucruri cum a avut Zaheu vamesul de pilda, care a zis "Doamne, jumatate din averea mea o dau saracilor" (Luca 19, 8), deci a ajuns la niste bogatii nedrepte, sa incerce acum, prin bogatiile acelea nedrepte (Luca 16, 9), facandu-i partasi si pe altii la acele bogatii, sa-si aranjeze niste relatii cu niste oameni care ar putea mijloci pentru ei, cu saracii - cum ar zice Sfantul Ioan Gura de Aur - ca sa-l primeasca in locasurile lor.

Dar pilda grauntelui de mustar?

Pilda grauntelui de mustar arata, ca si pilda cu aluatul pus in trei masuri de faina, dezvoltarea imparatiei lui Dumnezeu. Grauntele de mustar se seamana si creste, tot asa si imparatia lui Dumnezeu, incepand de la putin, ajunge la mult, ajunge sa cuprinda pe om si pe altii.

Ce inseamna "Aliluia" si care este rolul lumanarilor in biserica?

"Aliluia" inseamna "laudati pe Domnul". Rolul lumanarilor in biserica vi-l spun eu imediat, dar intai sa va spun altceva. Vin la mine unii si zic: mergi la biserica? Zice "Da, parinte". Si acum m-am invatat sa-i intreb daca merg la slujba, pentru ca am bagat de seama - tot oamenii m-au trezit, ca mi-au raspuns: "Da, ma duc si aprind cate o lumanare"- ca nu e destul sa-i intreb daca merg la biserica. Mergi la biserica, stai la slujba, de cand nu ai mai fost la o slujba? Imi spune acuma unul de curand: "De opt ani" nu a mai fost la biserica. Zic: ma, or fi trecut numai sapte, nu or fi trecut chiar opt. Zice: "Ba da parinte, stiu bine ca opt au trecut, ca de cand m-am insurat nu am mai fost", de la cununie. Si apoi oamenii se duc si aprind o lumanare in biserica, isi fac o cruce si pornesc mai departe si lasa lumanarea sa arda in locul lor si ea de fapt arde in locul ei.

Lumanarile sunt un simbol al luminii ceresti, al luminii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Domnul Hristos S-a numit pe Sine "Lumina lumii", sunt ceva simbolic.

Ce inseamna "Ioan este Ilie"?

"Ioan este Ilie" inseamna ca Sfantul Ioan Botezatorul - cum zice in Sfanta Evanghelie de la Luca in vestirea care i s-a dat Sfantului Zaharia - va merge inaintea lui Hristos cu duhul si cu puterea lui Ilie. In orice caz sunt unii care zic ca Ioan a fost o reincarnare a lui Ilie. Dar nu e adevarat, pentru ca la Schimbarea la Fata nu s-a aratat Ioan si s-a aratat Ilie. Daca ar fi fost asa cum zic cei care au alte credinte decat noi, ar fi trebuit sa spuna ca s-a aratat Moise si Ilie-Ioan, sau Moise si Ioan, pentru ca Ilie a fost incorporat in Ioan.

Care trebuie sa fie raportul nostru cu sectele evanghelice? Avem dreptul sa fim pasivi, fie cler fie laici?

E greu de spus. Cred ca ceea ce trebuie sa facem noi in raport cu ei ar fi aceea sa avem un ascendent moral, sa ne recomande viata noastra mai mult decat pe ei. Asta ar fi prima biruinta. In al doilea rand putem sa-i ocolim, nu ostentativ, dar sa nu ne prea facem vorba cu ei, pentru ca sa stiti ca de multe ori influentele acestea, chiar daca nu doboara, in orice caz clatina, si nu sunt toti destul de intariti ca sa poata sa faca fata. Episcopul de la Valcea, care a fost, P.S. Iosif Gafton, a fost candva la noi la manastire, si el si un frate de-al lui au fost studenti in teologie. Si au venit la vorba acasa despre ce spun sectarii despre Maica Domnului. Si a zis ca tatal lor care era preot nu i-a lasat sa vorbeasca asa ceva in casa lui. Adica isi dadea seama totusi ca noi nu discutam despre Maica Domnului, ci noi cinstim pe Maica Domnului. Asa incat nu are rost sa discutam nici cu ai nostri nici cu altii despre Maica Domnului, ci Maica Domnului trebuie cinstita, asa cum o cinstim in biserica si asa cum o cinstesc credinciosii cei adevarati. Ei fac greseala de a o nivela pe Maica Domnului, de a o cobori insa nu poti sa o cobori pe Maica Domnului fara sa-L cobori si pe Domnul Hristos in acelasi timp.

Zice ca un copil isi cauta mama - nu stiu daca v-am mai spus eu aici lucrul acesta - si "Nu ati vazut pe mama?" intreba copilul. Si cineva ii spune: "Ma copile, am vazut o femeie, a trecut adineaori pe aici". Dar zice copilul: "Eu nu caut o femeie, eu caut pe mama". Nici mamele noastre nu sunt o femeie ca toate femeile, ci sunt unice fata de celelalte femei. Deci Maica Domnului, daca ingerul a spus: "Binecuvantata esti tu intre femei" nu mai avem noi alt cuvant sa spunem ca Maica Domnului a fost o femeie ca toate femeile, pentru ca nu a fost o femeie ca toate femeile.

Ce inseamna ca raiul inca din viata de acum trebuie sa-l traim?

Inseamna ceea ce traim noi de fapt ca oameni credinciosi. Pe Maica Domnului o numim "rai cuvantator", "rai de taina", bucuria din legatura cu Maica Domnului este o traire a raiului, bucuria din intalnirea cu Domnul Hristos. Ce au zis cei doi care mergeau spre Emaus? "Nu era inima noastra intru noi arzand cand ne vorbea pe cale si ne talcuia Scripturile?" (Luca 24, 32). Raiul este o traire a bucuriei credintei, ospatului credintei din aceasta lume. Nu incepe raiul la moarte. "Pastile care au deschis noua usile raiului". Nu pentru viitor, ci pentru prezent. "Ca din moarte la viata si de pe pamant la cer Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-I cantam cantare de biruinta". Raiul anului bisericesc sunt Pastile si Saptamana Luminata, cand se fac altfel de slujbe decat slujbele din celalalt timp al anului, nu se mai pomenesc rautatile, pacatele, totul este o izbucnire de bucurie si asta inseamna trairea raiului. Sfantul Ioan Gura de Aur zice ca Pastile nu trebuie praznuite numai la Pasti, deci la vremea cand e hotarata calendaristic pentru serbarea Pastilor, ci Pastile sunt o sarbatoare vesnica, "Pastile cele vesnice" zicem noi la Pasti. Si in felul acesta gandit, raiul este o realitate prezenta, nu numai o realitate viitoare, chiar daca in viitor vom primi mult mai mult decat in prezent, pentru ca Sfantul Apostol Pavel spune ca "ceea ce ochiul n-a vazut, urechea n-a auzit si la inima omului nu s-a suit a pregatit Domnul celor ce-L iubesc pe El" (I Corinteni 2, 9). Credem ca dincolo vom trai cu mult mai multa intensitate, dar in orice caz trebuie sa traim si aici pe pamant intensitatea adevarurilor Invierii Domnul Hristos, a Inaltarii, pogorarea Duhului Sfant, toate le praznuim la anumite sarbatori. Sau unirea cu Domnul Hristos prin Sfintele Taine, in special prin Sfanta Cuminecatura, cand zicem: "Ca de foc sa fuga de mine tot lucrul rau, toata patima". Multumim lui Dumnezeu, multumim Maicii Domnului de pilda, ca Mantuitorul a intrat in alcatuirea noastra: "Intra in alcatuirea madularelor mele, in rarunchi si-n inima, arde spinii tuturor pacatelor, curateste-ma, spala-ma si ma indrepteaza, imbunatateste-ma, intelepteste-ma si ma lumineaza", multumim Maicii Domnului si zicem "Preasfanta Stapana mea de Dumnezeu Nascatoare, care esti lumina intunecatului meu suflet, nadejdea, acoperamantul, scaparea, mangaierea si bucuria mea", sunt trairi de rai.