Viata in Inviere

• « Inapoi
• Inainte »

Viata in Inviere

Inalt Prea Sfintite Parinte Mitropolit, stimati ascultatori. In ultima vreme, daca m-a intrebat cineva cand vin la Timisoara, am spus ca vin in mai, dupa Sfintele Pasti. Si iata ca am ajuns aici inainte de vremea hotarata de mine. Am venit cu bucurie si nadejdea bucuriei, asa cum am venit de fiecare data pana acum. Sunt la a opta cuvantare aici in Timisoara. Pentru intalnirea din seara aceasta mi s-a propus tema "Viata in Inviere". Ar fi vorba despre viata cea noua, intemeiata pe Invierea Domnului nostru Iisus Hristos, despre viata invaluita de Invierea Mantuitorului nostru, despre viata cu Invierea Domnului nostru Iisus Hristos, despre o viata izvorata din constiinta Invierii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, despre viata intemeiata pe Invierea Domnului nostru Iisus Hristos.

Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos este pentru noi credinciosii o realitate pe care o traim si o sarbatorim. Randuielile Bisericii noastre sunt facute in asa fel incat noi suntem patrunsi de credinta in Invierea Mantuitorului si o traim. O traim in general si o traim in special. In special o traim la Sfintele Pasti cand se spune: "Ziua Invierii, popoare sa ne luminam; Pastile Domnului, Pastile; ca din moarte la viata si de pe pamant la cer Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-I cantam cantare de biruinta". Si: "Cerurile dupa cuviinta sa se veseleasca si pamantul sa se bucure si sa praznuiasca toata lumea cea vazuta si cea nevazuta, ca Hristos a inviat, veselia cea vesnica". La Sfintele Pasti totul e in asa fel randuit incat se poate spune: "Acum toate de lumina s-au umplut, si cerul, si pamantul si cele de dedesubt; deci sa praznuiasca toata faptura Invierea lui Hristos intru care s-a intarit". Sunt cuvinte pe care sfanta noastra Biserica ni le pune la indemana ca sa intelegem ca invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos este o realitate pentru toti credinciosii, nu numai in intelesul ca ne gandim la inviere, ci in intelesul ca invierea Mantuitorului nu este numai invierea Lui, ci este si invierea noastra.

Dar Invierea Mantuitorului nu se praznuieste numai la Pasti, ci, cu cateva exceptii, in fiecare duminica de peste an. Fiecare duminica este un rezumat al Pastilor, fiecare duminica ne angajeaza intru trairea si praznuirea invierii Mantuitorului nostru. La slujba de dimineata din duminici, la Utrenie, este randuiala sa se citeasca din Sfanta Evanghelie parti in care este relatata invierea Domnului si aratarile de dupa ea. Dupa ce se citeste din Sfanta Evanghelie despre invierea Mantuitorului, urmeaza o alcatuire la sfintele slujbe care ne indeamna la inchinarea ce trebuie sa o aducem invierii, si ni se spune asa: "Invierea lui Hristos vazand, sa ne inchinam Sfantului Domnului Iisus". Este bine sa retinem cuvantul "Invierea lui Hristos vazand, sa ne inchinam Sfantului Domnului Iisus", adica nu ni se spune: auzind noi despre invierea Mantuitorului, ci ni se spune "vazand" noi Invierea Mantuitorului. De ce se spune asa? Pentru ca credinta noastra in invierea Mantuitorului inseamna vederea invierii. Cine crede in invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos vede pe Domnul Hristos Cel inviat. E convins de faptul ca Domnul Hristos a inviat, si fiind convins, vede invierea. Credinta tine loc de vedere. Deci "Invierea lui Hristos vazand, sa ne inchinam Sfantului Domnului Iisus".

S-au inchinat oamenii si inainte de inviere Mantuitorului. Se spune de pilda ca Magii de la rasarit au cazut cu fetele la pamant si s-au inchinat Pruncului Iisus. Se spune ca ucenicii, dupa ce Domnul Hristos a mers pe mare si dupa ce a potolit furtuna care era atunci, fiind in corabie cu Mantuitorul, au cazut in fata Lui si s-au inchinat si au zis: "Tu esti Fiul lui Dumnezeu". Se spune despre un om din multime care s-a dus in fata Mantuitorului si I s-a inchinat Lui, iar tanarul cel bogat s-a dus si s-a inchinat Mantuitorului si a vorbit cu Mantuitorul. Deci inchinari aduse Mantuitorului au fost si inainte de inviere, dar inchinarea cea dupa inviere, inchinarea mironositelor de pilda, care au cazut la picioarele Domnului nostru Iisus Hristos si le-au cuprins si s-au inchinat Lui, era altfel de inchinare decat inchinarea celorlalti dinainte de inviere. Si de aceea cand spuneam "Invierea lui Hristos vazand, sa ne inchinam Sfantului Domnului Iisus" inseamna ca si noi trebuie sa avem in vedere inchinarea cea deplina din constiinta ca Domnul Hristos cu moartea pe moarte a calcat.

Domnul Hristos este Unul Cel fara de pacat. Dupa ce marturisim dorinta noastra de a ne inchina Mantuitorului, marturisim totodata si dorinta de a ne inchina Crucii Mantuitorului, care este simbol al jertfei Mantuitorului si care, ca simbol al jertfei Mantuitorului, este o amintire despre iubirea Lui. Si zicem: "Crucii Tale ne inchinam Hristoase, si Sfanta Invierea Ta o laudam si o marim". Vorbim cu Mantuitorul, Ii cinstim Crucea, deci jertfa, iubirea aratata in jertfa, si apoi si Invierea "o laudam si o marim" si zicem mai departe "ca Tu esti Dumnezeul nostru, afara de Tine pe altul nu stim, numele Tau numim". Si ca si cand nu am fi multumiti cu ceea ce facem noi insine, ii chemam si pe altii sa faca la fel si zicem: "Veniti toti credinciosii sa ne inchinam Sfintei Invierii lui Hristos, ca iata a venit prin Cruce bucurie la toata lumea". Si mai departe: "Totdeauna binecuvantand pe Domnul, laudam Invierea Lui, ca rastignire rabdand pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat". In aceasta alcatuire de la sfanta slujba de dimineata din zilele de duminica noi aratam ca suntem convinsi de invierea Domnului Hristos, ca traim din invierea Domnului Hristos, ca praznuim invierea lui Hristos si preamarim invierea Mantuitorului nostru.

Tot in zilele de duminica, la aceeasi sfanta slujba, spunem si un cuvant adresat Maicii Domnului. Si spunem asa: "Prea binecuvantata esti Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, ca prin Cel ce S-a intrupat din tine iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a mantuit, moartea s-a omorat si noi am inviat. Pentru aceasta cantand strigam: bine esti cuvantat Hristoase Dumnezeul nostru, Cel ce bine ai voit asa, marire Tie". Aducem marire Mantuitorului nostru pentru ca a binevoit sa faca tot ce trebuie de facut ca sa putem fi siguri de libertate, de libertatea de blestem, sa fim biruitori ai iadului, sa nu mai existe pentru noi intunecare si asuprire sufleteasca, dar cuvintele acestea le spunem Maicii Domnului: "Prea binecuvantata esti Nascatoare de Dumnezeu Fecioara - de ce? - ca prin Cel ce S-a intrupat din Tine", adica prin Iisus Hristos, s-a nimicit iadul, s-a nimicit moartea, s-a nimicit blestemul, Adam a scapat de pacat, Eva s-a eliberat si ea. Si noi insine intelegem in alt chip moartea si nu ne mai temem de moarte pentru ca Mantuitorul nostru Iisus Hristos a biruit moartea. De aceea aducem marire si Mantuitorului nostru si aducem cinstire si Maicii Domnului.

Mai departe vorbind cu Mantuitorul, spunem: "Inviat-ai din mormant Hristoase Dumnezeule si legaturile iadului ai rupt; stricat-ai osanda mortii Doamne, pe toti din cursele vrajmasului mantuindu-i, aratandu-Te pe Tine Apostolilor Tai i-ai trimis pe ei la propovaduire si printr-insii pacea Ta ai daruit lumii, Unule mult milostive". Ii spunem Mantuitorului nostru credinta noastra, convingerea noastra, ca El care a inviat, a daruit pace celor ce cred in El, celor ce cred in invierea Lui. Si a daruit Domnul Hristos si pace, si bucurie, si iertarea pacatelor, si binecuvantare, si toate acestea sunt roadele invierii. Sa ne aducem aminte de pilda de cei doi calatori spre Emaus care au vorbit cu Mantuitorul pe cale si care s-au bucurat de prezenta Mantuitorului si care au marturisit ca era inima lor intru ei arzand cand le vorbea Mantuitorul, cel inviat, pe cale. Si asa au fost cuprinsi de bucurie, incat s-au intors la ceilalti ucenici sa le spuna ca Domnul Hristos a inviat din mormant.

Sfantul Ioan Gura de Aur in cuvantul sau de la Pasti indeamna pe credinciosi sa se indulceasca de ospatul credintei, sa ia din bogatia bunatatii si spune: "Nimenea sa nu planga pentru saracie, ca s-a aratat imparatia cea de obste. Nimenea sa nu se tanguiasca pentru pacate, ca iertare din mormant a rasarit. Nimenea sa nu se teama de moarte, ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului. A stins-o pe ea - adica pe moarte - Cel ce a fost tinut de aceea. Pradat-a iadul Cel ce S-a pogorat la iad. Amaratu-l-a pe el fiindca a gustat trupul Lui. Si aceasta mai inainte apucand Isaia, a strigat: "Iadul - zice - s-a amarat intampinandu-Te pe Tine jos. S-a amarat ca s-a stricat. S-a amarat ca s-a batjocorit. S-a amarat ca s-a omorat. S-a amarat ca s-a legat. A luat trup, si de Dumnezeu s-a lovit. A luat pamant si s-a intampinat cu cerul. A luat ce a vazut si a cazut intru ce n-a vazut. Unde-ti este moarte boldul? Unde-ti este iadule biruinta? Inviat-a Hristos si tu te-ai surpat. Inviat-a Hristos si au cazut dracii. Inviat-a Hristos si se bucura ingerii. Inviat-a Hristos si viata vietuieste. Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in mormant. Ca Hristos inviind din morti, incepatura celor adormiti S-a facut. Aceluia este slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin."" Sunt urmarile pentru credinciosi ale invierii Domnului nostru Iisus Hristos: omorarea mortii, sfaramarea iadului, cum zicem noi intr-una din stihirile de la Pasti: "Praznuim omorarea mortii si sfaramarea iadului; si laudam pe Pricinuitorul, pe Cel Unul binecuvantat, Dumnezeul parintilor nostri si prea marit". Credem in puterea invierii Mantuitorului nostru Iisus Hristos si de aceea o praznuim, o sarbatorim.

Pentru noi invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos este o realitate, o realitate asa cum a fost pentru ucenicii care L-au intalnit pe Mantuitorul inviat, o realitate asa cum a fost pentru femeile mironosite care L-au auzit pe Mantuitorul spunand "Bucurati-va" si "Nu va temeti" (Matei 28, 9-10). Invierea Domnului Hristos este pentru noi o realitate cum a fost pentru Sfantul Apostol Toma care a zis "Domnul meu si Dumnezeul meu" (Ioan 10, 28). Invierea Domnului nostru Iisus Hristos este o realitate cum a fost o realitate pentru toti cei care au venit in legatura cu Mantuitorul cel inviat. Ne bucuram si noi de invierea Domnului Hristos cum s-au bucurat ucenicii vazand ca este Domnul, si primim in sufletul nostru pacea pe care o da Mantuitorul si pe care a dat-o ucenicilor Sai cand, dupa inviere, a spus: "Pace voua!". Si de fiecare data cand S-a intalnit cu ucenicii le-a spus "Pace voua!" (Luca 24, 36; Ioan 20, 21. 26). Aceasta este credinta noastra si temei pentru o viata curata, pentru o viata sfanta. Invierea Domnului nostru Iisus Hristos intra in existenta noastra.

Dupa ce ne-am convins de realitatea acestui fapt, pentru noi realitatea aceasta este o realitate, sau trebuie sa fie o realitate schimbatoare de suflet. Intrebarea este: cum poate cineva sa ajunga sa se convinga ca Domnul Hristos a sfaramat moartea si iadul, cum poate cineva sa ajunga sa fie incredintat de adevarul ca Domnul Hristos a inviat din mormant? Pentru ca cei care au ajuns sa marturiseasca invierea Domnului nostru Iisus Hristos, cei care au ajuns la convingerea acesta n-au ajuns dintr-o data, ci mai intai s-au indoit. Multi s-au indoit. S-a indoit Sfantul Apostol Toma, dar nu numai el s-a indoit. S-au indoit si ceilalti ucenici. Cei doi calatori care mergeau spre Emaus si ei au spus: am auzit de la niste femei din cercul nostru ca ar fi vazut si vedere ingereasca mergand la mormant, si au gasit mormantul gol de trupul Domnului Hristos, si ca li s-a spus ca Hristos a inviat (cf. Luca 24, 22-24). Ei spuneau aceasta ca o informatie, Ii spuneau Mantuitorului de ceea ce se spune, nu de ceea ce credeau ei. Pentru ca daca ar fi crezut, n-ar fi fost in intristare. Domnul Hristos le-a si spus: "Pentru ce sunteti tristi?" Ei si-au marturisit pricina intristarii lor si numai dupa ce s-au intalnit cu Domnul Hristos s-au convins de invierea Domnului Hristos. Toti citim din Sfanta Evanghelie, sau putem sa citim, relatarile Sfintilor Evanghelisti despre invierea Mantuitorului, dar aceasta inca nu este destul. De ce? Pentru ca nu toti care citesc relatarile despre inviere se si conving despre inviere. Ci numai Mantuitorul cel inviat ne poate convinge pe noi despre o realitate mai presus de lume, despre "cea mai presus de lume Inviere a lui Hristos".

Lucrurile mai presus de lume, mai presus de fire, nu pot fi intelese cu puterile firii. Ganditi-va la cuvantul acela din Evanghelie ramas de la Domnul Hristos, care a fost rostit catre Sfantul Apostol Petru: "Fericit esti Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si sange ti-a descoperit tie aceasta, ci Tatal Meu Cel din ceruri" (Matei 16, 17). Numai Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu, darul lui Dumnezeu poate deschide sufletul si-l poate face pe om increzator in cele ce sunt mai presus de fire, in cele ce sunt mai presus de lume. Asa incat si noi, avand credinta in inviere, o avem de la Mantuitorul cel inviat. Si daca nu o avem, si cine nu o are, inseamna ca inca nu s-a intalnit cu Domnul nici pe drumul care duce la Emaus, nici ca femeile mironosite in preajma mormantului din care iesise Mantuitorul, nici ca Sfantul Apostol Toma care L-a marturisit ca Domn si Dumnezeu, nici ca ceilalti ucenici care totusi au ramas o vreme in indoiala, dar care s-au convins atunci cand L-au auzit pe Domnul Hristos zicand "Pace voua" si s-au invrednicit de binecuvantarea pe care le-a dat-o cand S-a inaltat la cer. Si pentru ca au primit acea binecuvantare, au putut sa reverse din sufletul lor bucurie mare si sa fie in templu si sa laude si sa binecuvinteze pe Dumnezeu.

Stimati ascultatori, din clipa in care cineva, crezand in Mantuitorul nostru Iisus Hristos si in invierea Lui, are aceasta convingere ca Domnul Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand, din acea clipa este gata pentru o viata noua, pentru o viata in care se marturiseste invierea. Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Romani are cuvinte in care se arata taina schimbarii omului prin Botezul crestin. Si anume, in capitolul al 6-lea al Epistolei catre Romani spune Sfantul Apostol Pavel ca noi ne-am facut una cu El, o tulpina ne-am facut cu Mantuitorul prin Botez, in moartea Lui si in invierea Lui. Botezul crestin este taina mortii cu Domnul Hristos, taina mortii omului vechi si taina invierii omului nou. "Precum Hristos a inviat din morti prin marirea Tatalui, asa si noi sa umblam intru innoirea vietii" (Romani 6, 4) zice Sfantul Apostol Pavel. Noi credem in invierea Domnului Hristos si ne unim la invierea Domnului Hristos. La slujba Botezului asa cum o cunoastem noi, in Biserica noastra drept maritoare, dupa ce cel nou botezat a primit Botezul si a primit si Taina Ungerii cu Sfantul Mir, preotul vorbind cu el ii spune: "Botezatu-te-ai, luminatu-te-ai, miruitu-te-ai, sfintitu-te-ai, spalatu-te-ai in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh". Acesta este punctul de plecare al vietii celei noi. Cel nou botezat s-a luminat si trebuie sa stie ca e luminat. Cel nou botezat s-a miruit si trebuie sa stie ca e miruit. Cel nou botezat s-a sfintit si trebuie sa stie ca participa la sfintenia lui Dumnezeu. Cel nou botezat s-a spalat si trebuie sa stie ca a primit curatirea sufletului. Dar lucrurile care se intampla tainic sunt impiedicate de multe ori, sau sunt intunecate de multe ori de nepasarea omului, si atunci se ajunge la un fel de intunecare, se ajunge la un fel de moarte sufleteasca, la un fel de lancezeala, se ajunge la un fel de nepasare pentru ca se adauga iarasi pacatele si patimile, si pacatele si patimile duc la moartea sufletului.

Tatal fiului risipitor din pilda cu fiul risipitor, pe care eu as numi-o mai bucuros pilda cu tatal primitor, cand fiul sau s-a intors spunea celor din jurul lui: "Se cadea sa ne bucuram, ca fiul meu a fost mort si a inviat, a fost pierdut si s-a aflat". Si mai departe tatal spune fratelui ramas acasa, fratelui fiului risipitor sau celuilalt fiu al sau ramas acasa: " Se cadea sa ne bucuram, ca fratele tau acesta a fost mort si a inviat, a fost pierdut si s-a aflat" (Luca 15, 24. 32). Invierea din invierea Domnului nostru Iisus Hristos este invierea care se realizeaza prin intoarcerea de la rau la bine, se realizeaza prin intoarcerea de la pacat la virtute, se realizeaza in special prin pocainta, care este in primul rand si in mod special parasirea pacatului. Cand cineva paraseste pacatul, cand cineva socoteste pacatul drept pacat, atunci ni se deschid perspective noi si de intelegere si de traire a unei vieti superioare, a unei vieti in care se marturiseste invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

In Epistola catre Coloseni, in al 3-lea capitol, gasim cuvintele Sfantului Apostol Pavel care ii indeamna pe credinciosii care au inviat impreuna cu Hristos, deci pe credinciosii despre care se poate spune "botezatu-te-ai, luminatu-te-ai, miruitu-te-ai, sfintitu-te-ai, spalatu-te-ai in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh", despre cei ce s-au facut o tulpina in moarte cu Hristos, o tulpina in invierea Domnului Hristos, despre aceia Sfantul Apostol Pavel zice: "Daca ati inviat impreuna cu Hristos, cautati cele de sus" (Coloseni 3, 1). Semnul invierii impreuna cu Domnul Hristos este cautarea celor de sus. Si zice mai departe Sfantul Apostol Pavel, ca si cand ar fi uitat ceva principal: "Cugetati cele de sus". Inainte de a cauta ceva trebuie sa cugeti la ceva. Prin urmare, unul care a inviat cu Domnul Hristos cugeta cele de sus, cauta cele de sus, "unde Hristos - zice Sfantul Apostol Pavel - Se afla sezand de-a dreapta Tatalui. Caci voi ati murit si viata voastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu". Pentru ca s-a intamplat asa ceva, spune mai departe Sfantul Apostol Pavel, trebuie sa "omorati madularele voastre cele de pe pamant", si spune care sunt acestea: "desfraul, necuratia, patima, pofta rea si zgarcenia sau lacomia, care este o inchinare la idoli. Pentru unele ca acestea vine mania lui Dumnezeu asupra fiilor neascultarii". Si mai departe spune Sfantul Apostol Pavel: "Lepadati deci si voi toate acestea: mania, iutimea, rautatea, defaimarea, cuvantul de rusine din gura voastra - si adauga - si lepadati minciuna, pentru ca v-ati dezbracat de omul cel vechi si v-ati imbracat cu omul cel nou". Daca ne gandim la aceste cuvinte ale Sfantului Apostol Pavel intelegem ca nu traieste in inviere si nu traieste o viata din inviere, o viata intemeiata pe inviere, omul care traieste in pacate ca acelea pe care le pomeneste Sfantul Apostol Pavel, adica in desfranari, in necuratii, in patimi, in pofta cea rea sau in zgarcenie si in lacomie. Este inca in moarte acela care face pacate ca acestea: manie, iutime, rautate, defaimare, care are cuvant de rusine si cuvant de minciuna. Si nu se opreste Sfantul Apostol Pavel numai la atat, ci adauga si cuvinte din care se vede ca viata unui crestin care stie de invierea Domnului Hristos, viata unui crestin care traieste din invierea Domnului Hristos trebuie sa fie o viata pozitiva. De aceea zice Sfantul Apostol Pavel: "Imbracati-va ca alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si preaiubiti, cu milostivirile indurarii, cu bunatate, cu blandete, cu smerenie, cu indelunga rabdare ingaduindu-va unul pe altul; daca are cineva ceva impotriva cuiva, precum Hristos v-a iertat voua, asemenea sa iertati si voi. Si peste toate acestea imbracati-va cu iubire, care este legatura desavarsirii, si pacea lui Hristos care covarseste toata mintea sa stapaneasca in inimile voastre".

Iata, stimati ascultatori, niste lucruri care arata ca cineva crede in invierea Domnului Hristos, sau in Hristos cel inviat, si arata ca nu-i destul sa nimicim negativele din viata nostra, ci trebuie sa aratam si cele pozitive, cum e blandetea, cum e bunatatea, cum e smerenia, cum e indelunga-rabdarea, cum este ingaduinta si iertarea, cum este iubirea, si daca toate acestea se realizeaza, atunci pacea lui Hristos stapaneste in inimile credinciosilor. Si atunci se implineste cuvantul spus de Domnul Hristos dupa inviere: "Pace voua". E o fagaduinta pe care a implinit-o Domnul Hristos in invierea Sa, iar fagaduinta a facut-o cand a zis in cuvantarea de despartire: "Pacea Mea dau voua, pacea Mea las voua, nu daruri cum da lumea va dau eu voua" (Ioan 14, 27). Pacea si bucuria, pentru ca Domnul Hristos de fapt a fagaduit si bucurie ucenicilor Sai cand le-a zis: "Acestea vi le spun, ca bucuria Mea sa fie intru voi, si ca bucuria voastra sa fie deplina" (Ioan 15, 11). Domnul Hristos le-a si dat bucurie ucenicilor Sai dupa invierea Sa, pentru ca s-au bucurat ucenicii vazand pe Domnul. S-au bucurat oamenii de Mantuitorul nostru Iisus Hristos si inainte de invierea Lui din morti, dar s-au bucurat de invierea Mantuitorului inca si mai mult, s-au bucurat de El dupa inviere. Si Domnul Hristos a vrut ca ucenicii Sai sa-si traiasca viata in bucurie, pentru ca le-a spus: "Acestea vi le spun pentru ca bucuria mea sa fie intru voi si ca bucuria voastra sa fie deplina". Asa ceva se intampla cu omul care crede in inviere, cu omul care se intemeiaza pe invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cu omul care a scapat de puterea pacatului care este pricina de moarte, pentru ca plata pacatului, spune Sfantul Apostol Pavel, este moartea. "Ce roade aveati atunci cand erati in nestiinta?" intreaba Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Romani, "Roade de care acum va este rusine" (Romani 6, 21-23). De ce? Pentru ca cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, plata pacatului fiind moartea iar plata virtutii fiind viata vesnica.

Fiecare dintre noi avem o viata fireasca, o viata naturala. Dar trebuie sa avem si o viata supranaturala, o viata care porneste din Dumnezeu, o viata care ne da ceva din puterea lui Dumnezeu, din darul lui Dumnezeu, din lumina lui Dumnezeu. Sarbatorile noastre toate sunt sarbatori ale luminii. Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos aduce lumina cunostintei: "Nasterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei; ca intru dansa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, Soarelui dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus, Doamne marire Tie" zicem noi la sarbatoarea Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos, pomenind de "lumina cunostintei".

La sarbatoarea Botezului Domnului nostru Iisus Hristos iarasi pomenim de lumina si zicem: "In Iordan botezandu-Te Tu, Doamne, inchinarea Treimii s-a aratat; ca glasul Parintelui a marturisit Tie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, si Duhul in chip de porumbel a adeverit intarirea cuvantului. Cel ce Te-ai aratat, Hristoase Dumnezeule, si lumea ai luminat, - iarasi e vorba de lumina - marire Tie". Marire Tie Doamne pentru toate cate au fost la Botez, marire Tie Doamne ca Te-ai aratat lumii si lumea ai luminat. "Aratatu-Te-ai astazi lumii - zicem noi mai departe la Botezul Domnului Hristos - si lumina Ta Doamne s-a insemnat peste noi, care cu cunostinta Te laudam. Venit-ai si Te-ai aratat lumina cea neapropiata". Mai vorbim cu Domnul Hristos si cerem lumina de la El cand zicem: "Camara Ta Mantuitorule o vad impodobita si imbracaminte nu am ca sa intru intr-insa. Lumineaza-mi haina sufletului meu, datatorule de lumina, si ma miluieste". In Troparul din Joia cea Mare vorbim cu cuvinte ca acestea la sfanta slujba si zicem: "Cand maritii ucenici la spalarea cinei s-au luminat - e vorba de Cina cea de Taina si de spalarea picioarelor pe care le-a facut-o Domnul Hristos ucenicilor Sai - atunci Iuda cel rau credincios cu iubire de argint bolnavindu-se, s-a intunecat si judecatorilor celor fara de lege pe Tine, Judecatorul cel drept, Te-a dat; - unii s-au luminat si altul s-a intunecat - vezi, iubitorule de avutii pe cel ce pentru aceasta - deci pentru intunecare - spanzurare si-a agonisit? Fugi de sufletul nesatios, cel ce a indraznit unele ca acestea asupra Invatatorului, Cela ce esti spre toti bun, Doamne, marire Tie".

Mai departe, la Sfintele Pasti, tot ca o lumina a invierii pomenim lumina cand zicem: "Lumineaza-te, lumineaza-te, noule Ierusalime, ca marirea Domnului peste tine-a stralucit; salta acum si te bucura Sioane, iar tu, Curata Nascatoare de Dumnezeu, veseleste-te intru Invierea Celui nascut al tau". Invierea Domnului Hristos este prilej de luminare, de lumina, de lumina care izvoraste din mormantul datator de viata al Mantuitorului, de lumina credintei, de lumina care lumineaza sufletele noastre si ne fereste de intunecarea pacatului, de intunecarea cu care s-a intunecat Iuda care s-a imbolnavit de iubirea de argint. La Schimbarea la Fata a Domnului nostru Iisus Hristos iarasi avem in vedere lumina, lumina pe care a revarsat-o Domnul Hristos din fiinta Sa pe muntele Schimbarii la Fata, pe Muntele Taborului, in prezenta a trei ucenici, Petru, Iacov si Ioan si in prezenta a doi din proorocii Vechiului Testament, Moise si Ilie. Si vorbind noi cu Domnului nostru Iisus Hristos Ii spunem: "Schimbatu-Te-ai la fata in munte, Hristoase Dumnezeule, aratand ucenicilor Tai marirea Ta, pe cat li se putea; straluceasca si noua pacatosilor lumina Ta cea pururea fiitoare; - nu ne multumim sa stim ca Domnul Hristos Si-a aratat marirea Sa intru lumina fata de ucenicii Sai si fata de cei doi prooroci din Vechiul Testament, vrem si noi pacatosii sa primim lumina din lumina Lui - pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, datatorule de lumina, marire Tie".

Stimati ascultatori, lumina Mantuitorului nostru Iisus Hristos trebuie sa ne lumineze, lumina invierii Lui, lumina venirii Lui in lume, lumina izvorata din mormantul datator de viata trebuie sa fie o lumina si pentru noi, o lumina care sa ne departeze de intunericul relelor, de intunericul pacatelor. Asta inseamna sa ai o viata intemeiata pe invierea Domnului nostru Iisus Hristos, sa fie o legatura intre viata noastra si intre invierea Mantuitorului, sa se intrepatrunda invierea Mantuitorului cu viata noastra, cu o viata care sa se arate mai presus de viata obisnuita. Vorbind in zile de duminica cu Domnul Hristos, spunem uneori cuvinte ca acestea: "Cand Te-ai pogorat la moarte, Cela ce esti Viata cea fara de moarte, atunci iadul l-ai omorat cu stralucirea dumnezeirii; iar cand ai inviat pe cei morti din cele de dedesubt, toate puterile ceresti au strigat: Datatorule de viata, marire Tie".

Lucrul acesta care s-a intamplat in istorie, care s-a intamplat la vremea invierii Domnului nostru Iisus Hristos trebuie sa se intample si pentru noi, pentru fiecare dintre noi. Si se intampla. S-a intamplat lucrul acesta cand S-a pogorat Domnul Hristos la moarte, cand a murit Mantuitorul, El care este "Viata cea fara de moarte", a murit, a primit moarte pentru noi. "Cand Te-ai pogorat la moarte, Cela ce esti Viata cea fara de moarte, atunci iadul l-ai omorat", ai nimicit iadul. Iadul nu poate sta impreuna cu raiul, nu poate sta lumina impreuna cu intunericul. Unde e lumina nu e intuneric, unde e intuneric nu e lumina, lumina covarseste intunericul, il inlatura. Deci Viata cea fara de moarte care este Domnul nostru Iisus Hristos s-a pogorat la moarte si atunci a zdrobit iadul, a nimicit iadul. Si unde e Domnul Hristos acolo nu este si iadul, nu poate fi si iadul. Poate sa fie numai lumina, poate sa fie numai bucurie, poate sa fie numai pace. Si asta se intampla pentru oamenii care au ajuns la nepatimire, nepatimirea fiind izvor de pace. Sfantul Marcu Ascetul vorbind despre pace zice ca "Pacea este nepatimirea". Unde-i nepatimire acolo-i pace, unde-i patimire acolo e intunecare, acolo-i zbucium, nemultumire, neliniste, acolo nu e gand de inviere. "Atunci iadul l-a omorat cu stralucirea dumnezeirii". Ceea ce s-a intamplat in istorie trebuie sa se intample si in noi. Unde-I Domnul Hristos de fata, acolo e linistea si bucuria, si daca Domnul Hristos este de fata, atunci iadul "s-a omorat cu stralucirea dumnezeirii". "Iar cand ai inviat pe cei morti din cele de dedesubt - si asta s-a intamplat cand a inviat Domnul nostru Iisus Hristos si cand i-a scos din intuneric si din umbra mortii pe cei ce erau tinuti in intuneric si in umbra mortii - atunci toate puterile ceresti au strigat - uimite de maretia Mantuitorului si de fapta Lui de indreptare, de inviere a oamenilor -: Datatorule de viata, marire Tie".

Noi spunem cuvintele acestea ca niste cuvinte de ritual, dar trebuie sa le spunem si ca niste cuvinte care se adeveresc intru noi. Se adevereste faptul ca Domnul Hristos a omorat moartea si a sfaramat iadul. Spuneam mai inainte cuvantul "Praznuim omorarea mortii, sfaramarea iadului si incepatura altei vieti vesnice". Sfaramarea iadului pentru noi, omorarea mortii pentru noi, sunt lucruri care trebuie sa fie niste realitati pana la acea masura incat sa nu ne temem de moarte, pana la acea masura incat sa nu ne temem de iad, sa avem incredintarea ca fiind Domnul Hristos in noi, nu se pot apropia vrajmasii nostri de noi, dupa cuvantul de la Pasti: "Sa invie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui, si sa fuga de la fata Lui toti cei ce-L urasc pe El". Aceasta trebuie sa se intample in viata noastra: sa fuga rautatea, sa fuga viclenia, sa fuga toate chipurile rautatii de la noi si sa fie Domnul Hristos o realitate in existenta noastra, si atunci viata noastra traieste din invierea Domnului nostru Iisus Hristos, atunci viata noastra este patrunsa de invierea Domnului nostru Iisus Hristos, atunci viata noastra este o viata in care nu mai are loc rautatea, ci in care primeaza bunatatea. In Pateric se spune despre un parinte ca din multa bunatate nu mai stia ce-i rautatea. A ajuns la masura aceea incat nu mai putea sa presupuna rautatea. De ce? Pentru ca a ajuns la o imbunatatire sufleteasca.

Asa ceva se poate intampla - si se intampla - si cu noi, in masura in care ne imbunatatim sufleteste, in masura in care Domnul Hristos cel inviat este lucrator in noi. Cand Domnul Hristos este lucrator in noi, atunci fug vrasmasii nostri de gand, vrajmasii nostri de simtire, fuge indoiala, fuge rautatea, se departeaza tot ce este datator de nemultumire din sufletul nostru, si asta se intampla mai ales atunci cand ne unim cu Domnul nostru Iisus Hristos in Sfanta Taina a Euharistiei, cand ne cuminecam cu Trupul si cu Sangele Domnului nostru Iisus Hristos, pentru ca Fiul lui Dumnezeu care S-a intrupat in om, S-a facut om ramanand mai departe Dumnezeu, Fui al lui Dumnezeu, si devenind si fiu al omului. A facut aceasta in istorie ca sa se intample si in viata credinciosilor. Si cand ne impartasim cu dumnezeiestile Taine ale Mantuitorului, atunci spunem intre altele: "Intra in alcatuirea madularelor mele, in rarunchi si inima. Arde spinii tuturor pacatelor mele. Curateste-mi sufletul, intareste-mi gandurile, incheieturile si oasele. Imbunatateste-ma, curateste-ma, lumineaza-ma, arata-ma salas numai Duhului Tau si sa nu mai fiu salas pacatului". Si acum vine ceea ce e bine sa retinem in mod special: "Ca de foc sa fuga de mine tot lucrul rau, toata patima", adica puterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos sa fie ca un foc care arde totul, care nimiceste tot ce trebuie ars, nimiceste tot ce trebuie nimicit. Daca se intampla aceasta in viata noastra, s-a intamplat cuvantul: "Sa invie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui, si sa fuga de la fata Lui toti cei ce-L urasc pe Dansul".

Stimati ascultatori, in felul acesta intelegem noi o legatura intre viata si inviere, intre viata noastra si invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, intre invierea Domnului nostru Iisus Hristos si invierea noastra, intre puterea lui Dumnezeu si neputinta omului. Stiti ca cel ce iubeste implineste, iubirea are darul de a implini, de a da ceea ce lipseste celuilalt. Legatura noastra cu Domnul Hristos este o legatura de iubire, o iubire care se revarsa dinspre Dumnezeu spre om si dinspre om spre Dumnezeu. In Sfanta Scriptura, anume in Epistola I Soborniceasca a Sfantul Evanghelist Ioan este scris ca "Dumnezeu este iubire" (I Ioan 4, 8. 16). Daca Dumnezeu este iubire - si Dumnezeu de fapt este iubire - inseamna ca si omul trebuie sa fie iubire. Si Dumnezeu care este iubire Se revarsa catre om si omul care se sileste sa fie iubire - si in masura in care este iubire - se revarsa catre Dumnezeu, si iubirea are darul de a implini. Implineste ceea ce lipseste. Dumnezeu implineste ceea ce lipseste spre bine in viata noastra si nimiceste tot ceea ce este rau in viata noastra, iar noi prin iubirea noastra ne revarsam catre Dumnezeu, si atunci se face o prietenie intre om si Dumnezeu. Nu-i intamplator ca sfintii sunt numiti "prieteni ai lui Dumnezeu". De ce? Pentru ca Dumnezeu vrea sa aiba prieteni intre oameni. Si pentru ca omul vrea sa-L aiba prieten pe Dumnezeu. Si se poate intampla lucrul acesta, pentru ca Dumnezeu fiind iubire vrea sa-l cuprinda pe om, il invaluie pe om, Se revarsa spre om, si omul Il iubeste pe Dumnezeu dupa puterea lui si ii iubeste pe oameni, si iubirea e fericire si fericirea este semn al unei trairi superioare, a unei trairi in inviere.

Noi cand ne impartasim cu dumnezeiestile Taine ne gandim si la Maica Domnului, si-i multumim si Maicii Domnului pentru bucuria de a ne fi intalnit cu Mantuitorul nostru Iisus Hristos in dumnezeiasca Euharistie. Si zicem catre Maica Domnului: "Preasfanta Stapana mea, acoperamantul, scaparea, mangaierea si bucuria mea, multumescu-ti tie ca m-ai invrednicit a ma impartasi cu Preacuratul Trup si cu Scumpul Sange al Fiului tau. Ci tu care ai nascut Lumina cea adevarata, lumineaza-mi ochii cei intelegatori ai inimii mele. Ceea ce ai nascut Izvorul nemuririi, inviaza-ma pe mine cel omorat de pacat, Maica Dumnezeului celui milostiv. Curateste-mi sufletul, sfinteste-mi gandurile, ridica-ma din robia cugetelor, daruieste-mi smerenie in ganduri si ridicare din robia cugetelor". Domnul Hristos cel inviat in viata noastra nu ne lasa stapaniti de gandurile cele rele, nu ne lasa asupriti de vreun chip al rautatii si ne da putere sa invingem toate impotrivirile, toate nemultumirile, toate chipurile rautatilor, ne invredniceste sa fim mai presus de patimi si asta inseamna nepatimire, si unde e nepatimire e inviere, unde e nepatimire e pace, unde e nepatimire e bucurie, unde e nepatimire e binecuvantarea lui Dumnezeu. Este ceea ce va doresc din tot sufletul tuturor celor ce sunt de fata, sa ajungeti sa simtiti darul lui Dumnezeu, darul Mantuitorului cel inviat, sa avem cu totii un izvor de putere din invierea Domnului Hristos si sa fim si noi inviati din morti, "vii, sculati din morti" (Romani 6, 13), cum zice Sfantul Apostol Pavel, si sa facem madularele noastre roabe ale dreptatii, roabe ale curatiei spre indreptare si spre sfintire. Dumnezeu sa ne ajute!

Vorbiti-ne despre curatirea gandurilor si despre rugaciunea mintii.

Curatirea gandurilor se face si prin rugaciunea mintii. Gandurile cele rele nu pot fi inlaturate decat prin ganduri bune, si de aceea parintii cei duhovnicesti au randuit o rugaciune scurta care se repeta mereu in minte, este vorba de rugaciunea "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", rugaciune care nu are un regim anume, ci se poate face oriunde si oricand, in orice pozitie ar fi cineva, chiar si culcat in pat si mai ales noaptea cand te trezesti din somn poti sa-ti alegi pozitia cea mai comoda si sa zici cu cuvantul gandit "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul". Cand se realizeaza rugaciunea aceasta in intelesul ca se indeseste rugaciunea, se inmulteste rugaciunea, atunci ai totdeauna un gand paravan, de care se lovesc si prin care se risipesc gandurile cele rele. Cineva care se ocupa cu rugaciunea aceasta are posibilitatea sa se intalneasca cu sine insusi, sa-si cunoasca mizeria din suflet, sa-si cunoasca inclinarile de gand si de simtire si sa se lupte impotriva lor, mai ales cerand ajutor de la Dumnezeu, pentru ca mantuirea nu si-o face omul ci i-o da Dumnezeu omului care este interesat pentru mantuire si care si singur se angajeaza spre binele lui.

Toate ale omului pornesc de la gand, de aceea se recomanda rugaciunea aceasta pentru curatirea gandului, si gandul se curateste. Sfantul Ioan Scararul vorbeste despre mai multe feluri de rugaciune: despre rugaciune intinata sau spurcata, despre rugaciune furata, despre rugaciune pierduta si despre rugaciune curata. La rugaciunea curata ajung cei nepatimasi si cei nepatimitori, celelalte feluri de rugaciune le au cei cu viata mai scazuta sau cei cu viata inferioara, important este sa te angajezi in rugaciune. Bineinteles, lucrul acesta nu se face cu exclusivitate, si nu se poate face cu exclusivitate. De altfel sfanta noastra Biserica are si slujbe ale rugaciunii liturgice. Fiecare poate avea un program de rugaciune, de rugaciune de dimineata, de rugaciune de seara, si poate sa faca si altfel de rugaciune decat rugaciunea aceasta "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul". Rugaciunea aceasta se recomanda sa fie lipita de respiratie: se spune intre respiratii "Doamne", concomitent cu inspirarea "Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu", concomitent cu expirarea "miluieste-ma pe mine pacatosul". Nu e absolut necesar asa, nu e un folos duhovnicesc din aceasta ritmizare, dar e pentru unii mai usor asa si atunci se recomanda lucrul acesta. Dar se poate face si altfel, se poate spune si cu cuvantul vorbit, se poate spune cu cuvantul gandit fara sa fie legata rugaciunea de respiratie. Important este sa-ti fie mintea angajata in ganduri bune, angajata in rugaciune.

De altfel sa stiti ca rugaciunea aceasta "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" nu este cea mai inalta forma de rugaciune, este rugaciunea incepatorului. Pe urma, mai inalta este rugaciunea preamaritoare de Dumnezeu, de exemplu "Slava Tie Doamne, slava Tie", sau rugaciunea in care zici "Mare esti Doamne si minunate sunt lucrurile Tale si nici un cuvant nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale", sau "Slavescu-Te Doamne ca sunt minunat intocmit", ori "Cat de minunate sunt lucrurile Tale Doamne, toate cu intelepciune le-ai facut". Insa inainte de a ajunge la izbucnirile acestea de preamarire este rugaciunea aceasta curatitoare, rugaciunea de toata vremea, care trebuie urmarita mai ales in vremea in care mintea este neangajata in ceva. Bineinteles ca cineva care are preocupari de studiu nu poate sa faca rugaciunea odata cu studiul, dar cand mintea ii este libera, cand nu mai este preocupata de un anumit lucru, atunci poate sa zica "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul". Dar asta cere si o grija in ceea ce priveste primirea gandurilor si a impresiilor, adica nu-i destul sa zici "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" daca primesti in suflet imagini necurate, daca mergi in mediu poluat moral, daca nu ocolesti pricinile rautatilor, pricinile patimilor. Daca te ajuti cu toate acestea atunci rugaciunea aduce si curatirea sufletului si bucurie si dar de la Dumnezeu.

Insa Sfantul Maxim Marturisitorul in "Cuvant ascetic" din Filocalia volumul II spune ca "rugaciunea de toata vremea este a avea mintea pururea lipita de Dumnezeu cu multa dragoste si cu dor, a atarna de El si a-ti pune nadejdea in El in orice ai face si ti s-ar intampla". Prin urmare Sfantul Maxim Marturisitorul nu vede rugaciunea neincetata ca o simpla repetare a rugaciunii "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", ci mai mult ca o stare sufleteasca de constiinta ca mintea este lipita de Dumnezeu si ca omul atarna cu toate ale lui de Dumnezeu.

In ce consta pregatirea pentru a deveni calugarita?

Draga, cand vrei sa fii calugar, ar fi bine sa fii calugar inainte de a fi calugar. Cineva zice catre mine: "Parinte, si eu sunt calugar de rasa dar sunt fara rasa, ca sunt si calugari cu rasa si nu sunt de rasa". Pregatirea ar sta in aceea ca sa duci o viata superioara acolo unde te gasesti pana cand - daca-ti va randui Dumnezeu - vei ajunge si la manastire. Deci sa iei parte la sfintele slujbe ale Bisericii dupa posibilitate, sa-ti pazesti mintea de gandurile cele rele, simturile de impresii necuviincioase, sa fii implinitor al poruncilor lui Dumnezeu, daca ai parinti sa fii cinstitor de parinti, iubitor de parinti, iubitor de oameni. Si toate acestea te pregatesc ca sa poti ajunge candva si intr-o manastire unde sa-ti implinesti randuielile de viata calugareasca.

Ce e blestemul si ce e binecuvantarea?

Cred ca nu trebuie o definitie a blestemului. Toata lumea stie ca blestemul este ceva ce aduce nemultumire, neliniste, iar binecuvantarea este ceva care aduce bucurie, liniste, pace sufleteasca. Binecuvantarea o da Dumnezeu si de blestem se face vrednic omul prin pacatele lui. Cine face pacate, uitati-va in cartile din Vechiul Testament, in special in Deuteronom, Levitic, se spune pe cine blestema Dumnezeu si pe cine binecuvinteaza Dumnezeu. Ne ferim de pacate, suntem sub binecuvantare. Facem pacate, suntem sub blestem.

Ce este soarta, sa luptam sau nu impotriva ei?

Oamenii zic ca "soarta-i ca moartea", nu poti sa lupti impotriva unor lucruri care nu depind de tine. Insa o viata dupa voia lui Dumnezeu te scoate de sub necazurile care vin peste oamenii pacatosi. Sa ne ferim de pacate si atunci scapam de necazuri. Daca nu ne ferim de pacate, nu putem avea linistea sufleteasca, pacatul aduce neliniste, nemultumire, zbucium sufletesc, e un fel de inainte-traire a iadului. Sa stiti ca iadul in Scriptura nu se spune nicaieri ca a fost creat de Dumnezeu. Dupa cum se spune ca moartea n-a fost creata de Dumnezeu, tot asa nici iadul. Fiecare om care e vrednic de iad largeste iadul, este un constructor al iadului, dupa cum fiecare om care-i slujeste lui Dumnezeu largeste raiul. Noi spunem la Sfanta Liturghie ca exista posibilitatea sa implinim imparatia lui Dumnezeu. Dupa rugaciunea de prefacere a Cinstitelor Daruri spunem de ce anume cerem de la Dumnezeu lucrul acesta, si zicem: "Ca sa fie celor ce se vor impartasi spre trezirea sufletului, spre iertarea pacatelor, spre impartasirea cu Sfantul Duh, spre plinirea imparatiei cerurilor, spre indraznirea cea catre Tine, iar nu spre judecata sau spre osanda". Prin urmare, "spre plinirea imparatiei cerurilor", adica sa se mai adauge oameni pentru imparatia lui Dumnezeu. Tot asa si iadul il largim atunci cand facem cu osanda lucruri care ar trebui sa le facem spre folosul nostru.

In postul Sfintelor Pasti este o rugaciune in care zicem catre Dumnezeu sa ne invredniceasca sa ne inchinam fara osanda sfintei invieri, ceea ce inseamna ca exista si posibilitatea sa ne inchinam cu osanda. Si ne inchinam cu osanda atunci cand nu facem cele ce le cere invierea Domnului Hristos, de exemplu "Sa zicem "fratilor" si celor ce ne urasc pe noi si sa iertam toate pentru Inviere". Daca nu iertam, daca nu iubim, atunci ne inchinam cu osanda sfintei invieri a Domnului Hristos. Sau inainte de rugaciunea "Tatal nostru" zicem: "Si ne invredniceste pe noi Stapane, cu indraznire, fara osanda, sa cutezam a Te chema pe Tine, Dumnezeul Cel ceresc, Tata, si a zice" "Tatal nostru". De ce? Pentru ca se poate intampla sa spunem cu osanda rugaciunea "Tatal nostru", in intelesul ca daca nu iertam greselile celor ce ne gresesc noua, daca nu ne ferim de cel rau, daca nu ne ferim de ispite, si asa mai departe, atunci cu osanda spunem rugaciunea "Tatal nostru" si Il numim pe Dumnezeu "Tatal nostru" cu osanda, pentru ca nu suntem fiii Lui, pentru ca nu traim ca fii ai Lui. Ne putem si impartasi cu osanda, ca zicem "... sa ne impartasim nu spre judecata sau spre osanda". Si o facem cu osanda atunci cand nu parasim pacatele, cand o facem cu fatarnicie, in cazul acesta ni se fac spre osanda lucrurile care nu ne sunt date spre osanda ci ne sunt date spre folos.

Va rugam sa ne vorbiti despre meditatie.

Meditatia este cugetare la adevarurile de credinta, cugetare la gandurile care ne tin in legatura cu Dumnezeu, este cercetarea de noi insine. In ceea ce priveste meditatia, nu toti oamenii sunt in masura sa faca meditatie. Noi nici nu suntem prea obisnuiti cu meditatiile, dar putem sa adancim adevarurile de credinta asa cum sunt prezentate in sfintele slujbe, sa ne oprim asupra unor alcatuiri de la sfintele slujbe, asupra unor ziceri de la sfintele slujbe. Daca ne oprim asupra lor si le aprofundam, suntem de fapt intr-un fel de meditatie, chiar daca meditatia nu este o meditatie sistematica. Important este sa ne gandim: un context din Sfanta Evanghelie, de exemplu la femeia pacatoasa, sa ne gandim la pilda fiului risipitor, sa avem in vedere diferitele aspecte cate ne vin in minte, si asta de fapt este o meditatie.

Vorbiti-ne despre smerenie si cugetare.

Adica poate despre smerita cugetare. Smerenia este o virtute pe care trebuie sa o urmareasca credinciosii. Sfantul Isaac Sirul spune ca "desavarsirea este un adanc de smerenie". Fiul lui Dumnezeu S-a facut om intru smerenie, nu poti sa porti chipul Mantuitorului in suflet daca nu ai smerenie. In ce consta smerenia? Smerenia consta in primul rand in supunerea cu mintea fata de Dumnezeu, in a-I sluji lui Dumnezeu. Sa ne gandim la Sfantul Apostol Petru care nu avea smerenie adevarata cand se impotrivea ca Domnul Hristos sa-i spele picioarele, dar care a primit smerenia cea adevarata atunci cand a zis catre Domnul Hristos "Doamne, nu numai picioarele, ci si mainile si capul", cand s-a supus cu totul Mantuitorului atunci a avut smerenie. Smerenia este de doua feluri: smerenia care vine din constiinta ca ai facut pacate, din constiinta pacatului, si este si smerenie care vine din multimea virtutilor. Omul care a pacatuit are smerenia vamesului care zicea "Dumnezeule milostiv fii mie pacatosului", sau smerenia femeii pacatose care stia ca a pacatuit si cerea iertare de la Mantuitorul, dar exista si o smerenie impreunata cu virtutea, cum este smerenia Maicii Domnului care a zis, vorbind cu Dumnezeu, "ca a cautat spre smerenia roabei Sale, ca iata de acum ma vor ferici toate neamurile", sau smerenia Sfantului Ioan Botezatorul, care a spus: "Acela - adica Domnul Hristos - trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez".

Iar smerita cugetare inseamna sa te supui cu mintea lui Dumnezeu. Parintele Arsenie, Dumnezeu sa-l odihneasca, zicea ca "noi avem mintea care discuta cu Dumnezeu in loc sa se supuna fara discutie". Sfantul Francisc de Salles spune ca "Smerenia este virtutea care nu se arata". Daca vrei sa te arati smerit, poti sa fii sigur ca nu esti smerit. Si inca ceva: smerenia este o virtute care invaluie celelalte virtuti, este virtutea care-l face pe om sa se asemene mult cu Dumnezeu, cu Fiul lui Dumnezeu care S-a facut om.

Va rugam sa ne spuneti ce efect are gandul rau asupra trupului.

Toate rautatile cate vin in sufletul nostru ating fiinta umana in intregimea ei, si sufletul si trupul. Gandul rau poate sa atinga trupul atunci cand este in legatura cu trupul si cand se face pricina de patimi, de patimi trupesti, si atunci si mai mult atinge trupul. Iar in general cand este de alta natura, slabanogeste firea, departeaza pe om de Dumnezeu si atinge intreaga fiinta umana, deci si trupul.

Nu credeti ca omul a complicat viata si ritualul religios? Am putea trai mai simplu, dar la fel de bine?

Adica daca nu ar fi complicatiile acestea de ritual, de pilda? Sa stiti ca pentru noi ritualul este un ajutor, nu este ceva care complica, este ceva care simplifica. Complica pentru acela care nu traieste ritualul. Ritualul are darul de a ne aduce in minte ganduri care sa ne ridice mai presus de noi. Sfintele slujbe ale Bisericii noastre, poate par unora complicate, insa nu sunt complicate, ci sunt ajutatoare, ne pun in legatura cu Dumnezeu, fac ca noi sa intram intr-o atmosfera in care simtim prezenta lui Dumnezeu, in care suntem in fata lui Dumnezeu. Daca ar fi lasat omul numai la gandurile lui, numai la puterile lui, nu ar putea ajunge la constiinta de pilda ca Maica Domnului este "mai inalta decat cerurile si mai curata decat stralucirile soarelui", n-ar zice, poate, "de tine se bucura, ceea ce esti plina de dar, toata faptura, soborul ingeresc si neamul omenesc", deci ne ajuta sfintele slujbe sa avem in constiinta noastra, in gandurile noastre niste adevaruri pe care Biserica le pune la indemana credinciosilor si ne creeaza o atmosfera in care sa ne simtim in prezenta lui Dumnezeu. Asa incat eu cel putin nu m-as putea lipsi de sfintele slujbe, sa cred ca as trai mai bine daca nu ar fi sfintele slujbe. Traiesc tare bine ca sunt sfintele slujbe.

De obicei cautam numai ce ne intereseaza, dar nu intotdeauna ne intereseaza ceea ce ne trebuie spre mantuire.

Pai sa ne intereseze ceea ce trebuie spre mantuire.

Cum sa facem sa ne placa sa cautam ceea ce trebuie?

Draga, daca te angajezi spre bine iti deschide Dumnezeu calea spre mai bine. Sfantul Marcu Ascetul are in Filocalie un cuvant care zice asa: "Fa binele de care iti aduci aminte si cel de care nu-ti aduci aminte ti se va descoperi tie, ca nu-ti foloseste sa cunosti alt bine pana nu faci binele pe care-l stii".

Are nevoie poporul roman de o noua catehizare?

Cam are. Adica nu se poate zice ca s-a parasit vreodata catehizarea. Daca nu s-a facut altfel, s-a facut cel putin prin sfintele slujbe, important este sa dam viata slujirii, sa meditam la cuvintele din sfintele slujbe si in cazul acesta suntem totdeauna catehizati. Insa conteaza totusi sa i se atraga omului atentia asupra lucrurilor care altfel ii scapa, pe care le trece cu vederea. De pilda odata am participat la o cununie si cand s-a terminat cununia am spus si un cuvant de invatatura, si mi-au spus mirii ca ar fi fost bine sa le spun cuvantul de invatatura la inceput, ca ar fi trait mai bine cununia.

Ritualul nu te face sa pierzi putin contactul cu realitatea?

Ar fi bine sa pierzi contactul cu realitatea, cel putin in vremea cat esti angajat in supra-real, in sfintele slujbe ale Bisericii noastre, altfel nu te face sa pierzi contactul cu realitatea, pentru ca nu s-ar putea zice ca cei care Ii slujesc lui Dumnezeu sunt absenti din viata obisnuita. Legatura cu Dumnezeu te face sa fii cu Dumnezeu si in afara de sfintele slujbe. Noi spunem la Sfanta Liturghie "Cu pace sa iesim" si se raspunde "Intru numele Domnului", adica sa prelungim slujba si inafara de biserica, traind ca oameni credinciosi, oameni superiori, in conditiile noastre de viata. Sa se cunoasca faptul ca noi suntem credinciosi si in viata care o ducem inafara de biserica. Sa prelungim biserica in viata noastra cotidiana.

Cine este Dumnezeu, unde este El, cine suntem noi, incotro mergem, de ce exista rau in lumea aceasta?

Draga, Dumnezeu este Tatal nostru Cel din ceruri, o fiinta personala cu care intram in legatura, este atotputernic, atotstiutor, atotintelept, si asa mai departe, omul este faptura lui Dumnezeu, poate deveni fiu al lui Dumnezeu, in masura in care are constiinta legaturii cu Dumnezeu de Tata si de fiu este fiu al lui Dumnezeu, mergem spre imparatia lui Dumnezeu, si nu mai stiu, ca or fost cam multe deodata.

Ce parere aveti despre persoanele care pretind ca primesc mesaje de la Dumnezeu sau despre cel care se pretinde fiu al lui Dumnezeu?

Daca e vorba a te pretinde cava, atunci nu-i nadejde de bine. Important este sa ne tinem de ce-i sigur, nu de ce-i nesigur. In istorie au mai fost cazuri din acestea in care oamenii s-au mai prezentat, ba ca este intruparea Duhului Sfant, ba ca este un alt Hristos, si asa mai departe. Acestea sunt lucruri nesigure, sa ne tinem noi de invatatura Bisericii si atunci nu gresim.

Credeti ca vremurile de acum sunt o apropiere de apostazierea care precede a doua venire a Domnului? Credeti ca indiferenta religioasa se va accentua?

Pentru cei care sunt indiferenti se va accentua, ca cei rai vor merge din rau in mai rau. Pentru cei buni nu se va accentua. Noi nadajduim ca binele totusi va birui. Vor mai fi oameni si vor cadea de la credinta mai multi, si mai ales aceia care nu au credinta si care nu se silesc sa aiba credinta, si care nu se silesc sa aiba o viata curata. Apostazia este un pacat, adica caderea de la credinta adevarata. Fara indoiala ca nu putem sa prevedem lucrurile cum se vor desfasura, dar rautatile cate sunt pot aduce, si vor aduce de fapt, mai multe rautati. Domnul Hristos spune cuvantul: "Oare cand va veni Fiul Omului va mai gasi credinta pe pamant?" (Luca 18, 8). Inseamna ca de fapt va scadea mult credinta, nu numai acum in vremea noastra ci si dupa noi, si stie Dumnezeu cat va mai tine lumea aceasta. Credinta poate sa scada si scade de fapt la cei necredinciosi, si sa stiti ca oricine care face fapte de necredinta creste in necredinta, si cine face fapte ale credintei isi inmulteste credinta. "Cand iti aduci aminte de Dumnezeu inmulteste rugaciunea, ca atunci cand Il vei uita, Domnul sa-Si aduca aminte de tine", este un cuvant al Sfantului Marcu Ascetul din Filocalie. Sau la Sfantul Munte este o vorba: "La Dumnezeu sa te gandesti ca la Dumnezeu nu ca la om, si sa respiri pe Dumnezeu cum respiri aerul", adica sa ai mereu gandul la Dumnezeu si cu cinstirea cuvenita, si atunci inaintezi in credinta. Iar daca esti nepasator inaintezi in nepasare. Asta si omul singuratic si societatea in general.

Ce inseamna cuvantul: "Si iata Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacurilor"? (Matei 28, 20)Inseamna ca Domnul Hristos este de fapt cu noi, e o fagaduinta pe care a dat-o inaintea inaltarii Sale ucenicilor Sai si care se implineste, Domnul Hristos fiind cu toti cei credinciosi si mai ales cu cei curati cu inima, care vor vedea pe Dumnezeu.

Religia hindusa vorbeste mult despre reincarnare. Dumneavoastra ce credeti despre reincarnare?

Nu cred ce cred cei care ma intreaba, probabil. Draga, reincarnarea este o idee din religiile asiatice, din credintele asiatice, in care mantuirea este realizata ca un lucru pe care il realizeaza in special omul prin experienta. Noi credem ca mantuirea ne-o da Dumnezeu, ne-o da Mantuitorul nostru Iisus Hristos, prin Jertfa Lui, prin Invierea Lui, prin Inaltarea Lui, bineinteles prin Intruparea Lui, si nu trebuie sa facem o experienta ca sa ne departam de pacate. Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Filipeni scrie ca isi doreste sa fie aproape de Domnul, isi doreste sa treaca din aceasta viata ca sa fie mai aproape de Mantuitorul nostru Iisus Hristos (cf. Filipeni 1, 23). Nu imi pot inchipui ca Sfantul Apostol Pavel, care stia ca dincolo de lumea aceasta poate sa fie mai mult cu Domnul Hristos, ar fi crezut ca dupa aceea iarasi nu va fi cu Domnul Hristos, va mai veni in lumea aceasta si va mai face alte experiente. De altfel se stie ca oamenii nu numai bine acumuleaza in lumea aceasta, ci acumuleaza si rele si face si o experienta a raului omul, nu numai o experienta a binelui. Nu stiu de ce l-ar trimite Dumnezeu din nou pe pamant cand il poate mantui si milui si dincolo de lumea aceasta.

Un yoghin poate ajunge la inaltimile unde ajung sfintii?

Pai eu cred ca numai sfintii pot ajunge unde ajung sfintii. Si asta este o chestiune a crestinilor, nu trebuie sa fii yoghin ca sa ajungi sfant, trebuie sa fii crestin, credincios, sa tii legatura cu Domnul Hristos, sa fii prieten al Mantuitorului, sa inaintezi in bine, si asta nu se face prin aceea ca stai intr-un picior sau stai plecat sau ca stai pe spate, ca-ti ridici mainile, ca stai in cap si asa mai departe. Astea nu sunt lucruri care tin de sfintenie, astea sunt lucruri fara importanta, doar din punct de vedere al exercitiilor, stiu eu, ca daca stai cu mainile in sus si le tii mult asa parca nu te simti bine, si daca le tii mai mult poate alta data le poti tine si mai mult, dar nu stiu cum te duce la sfintenie.

Va rugam sa ne spuneti cateva cuvinte despre sfanta Taina a Spovedaniei.

Sfanta Taina a Spovedaniei este o chestiune despre care nu trebuie sa stii prea mult, doar sa te socotesti pacatos, sa te marturisesti si sa fii sincer si hotarat pentru bine. Si atunci darul lui Dumnezeu sigur ca te ajuta. Cel mai mare rau pe care-l poate face cineva care se spovedeste este acela sa nu fie sincer, sa nu spuna pacatele pe care le are, si atunci nu se foloseste de Sfanta Spovedanie, iar daca este sincer e nadejde de bine. Important este sa te socotesti, sa te stii pacatos, sa te marturisesti ca pacatos, sa doresti darul lui Dumnezeu si sa fii sincer. Numai sa stiti ca toate ale omului sunt la nivelul omului, la mine vin si oameni care-mi spun ca m-au mintit randul trecut. Si Parintele Arsenie, Dumnezeu sa-l odihneasca, zicea: "Ma, stii ca te mint oamenii si in genunchi!", si am constatat si eu treaba asta. Dar ce sa facem, ne bucuram ca totusi oamenii isi dau seama de neputinta de altadata, si intr-un fel, faptul ca a mintit randul trecut si recunoaste ca te-a mintit, inseamna ca nu sta pe gandul acela si ca totusi detesta pacatul, pentru ca altfel nu ar fi avut motive sa nu-l spuna.

Romania va fi al doilea Ierusalim?

Nu stiu, adica sunt prea pacatosi romanii.

Va intreb daca sunt adevarate aparitiile Maicii Preacurate in Iugoslavia.

E foarte curios cu treaba asta, am citit si eu o carte in limba germana despre aratarile din Iugoslavia. Nu mi se par niste lucruri extraordinare, dar e curios ca biserica romano-catolica - pentru ca asta s-a intamplat in biserica romano-catolica - inca nu si-a spus cuvantul, sau cel putin eu nu stiu sa-si fi spus cuvantul ca sa spuna ca sunt adevarate. Asa ca eu nu pot avea alta opinie, nu pot sa spun: da, sunt adevarate, pentru ca asta e o chestiune in care nu ai niste criterii sa stii ca sunt adevarate. Sunt adevarate pentru cei care le cred adevarate. Important este insa nu faptul ca s-a aratat sau nu s-a aratat Maica Domnului la Medjugorie, ci important este ce credem noi despre ele.

• « Inapoi
• Inainte »