Bixad


Bixad

Localitatea Bixad apartine comunei Malnas, fiind situata la aproximativ 80 km de izvorul Oltului, intre muntii vulcanici ai Oltului, pe partea sudica a pasului Tusnad. Bixadul este cel mai nordic sat din judetul Covasna. Subsolul localitatii este bogat in ape minerale. In unele locuri exista adevarate izvoare de sulf, captate si folosite in scop medicinal (numite de localnici "pesteri sulfuroase"). In vecinatate este lacul vulcanic Sf. Ana, avand perimetrul de 1749 m si o adancime medie de 9-10 m, fiind amintit in documente inca din anul 1349. Vestigii arheologice. Pe teritoriul comunei s-a descoperit o asezare cu un bogat strat de cultura in care s-au identificat numeroase vase si fragmente de vase pictate si monocrome apartinand culturii Ariusd, precum si figurine antropomorfe si zoomorfe, silexuri, un nucleu de obsidiana si aschii de obsidiana. Deasupra stratului Ariusd s-au constatat fragmente ceramice apartinand culturii Cotofeni, Wietenberg si s-a descoperit un celt de bronz de la sfarsitul epocii bronzului.

Tot aici s-a identificat o necropola dacica de incineratie si o asezare dacica din epoca La Téne. Din asezarea dacica provine o moneda imperiala romana. Pe malul drept al Oltului se afla ruinele cetatii Soimului, asezata pe o stanca inalta cu ziduri construite din var fierbinte si din pietre netede (le-a conferit o mare longevitate). Forma cetatii a fost dreptunghiulara.

Nu se stie sigur de cine a fost construita. Traditia spune ca in ea au fost crescuti acei soimi care au fost daruiti Portii Otomane de catre voievodatul Transilvaniei. In 1421, cetatea a rezistat unei invazii turcesti.

Prima atestare documentara: 1648, Bykszad.

Denumiri istorice romanesti: 1854, Bicsad.

In Bixad traieste o populatie de origine romana, germana, ceha secuizata, care vorbeste numai limba maghiara. Majoritatea au fost insa romani, fapt demonstrat de numele lor: Bogdan, Boer, Bucur, Baci, Caciu, Codrea, Farcas, Ioan (Jani), Iancu, Lupu, Mocan, Neagu, Nitu, Petru, Radu, Socaciu, Suciu, Serban, Teodor, Ursu, Vasile.

Prin hotarul localitatii curg Oltul si Jomboru. Muntii cei mai apropiati se numesc Murgau, Pilica etc. Alte toponime intalnite sunt: Valea Broastelor, Burdeu, Marcasu, Frasenu, Izvoru. In 1763, s-a construit in Bixad prima fabrica de sticla, mutata in 1782 mai aproape de padurea ramasa netaiata (in centrul satului de azi). La 30 aprilie 1885, fabrica a ars pana in temelie, dar s-a refacut mai tarziu, avand utilaje moderne.

Dupa razboi, fabrica si-a incetat activitatea, terenul fiind vandut locuitorilor din sat. In trecut au functionat patru mori in Bixad, toate puse in functiune cu ajutorul apelor curgatoare; langa raul Olt erau si doua joagare de taiat cherestea.

Satul a luat fiinta pe la anul 1700, avand si o bisericuta de lemn ortodoxa (atestata in 1720), cu o obste mica de romani. Batranii spun ca un dogar a fost expulzat cu familia din zona Bretcului si a venit aici, asezandu-se langa un izvor de langa padure. Aici si-a cladit un bordei, in mica poienita numita si azi "Burdeu". Terenul a fost al contelui Mikes, care ii angaja pe romani la exploatarea padurilor. Cand, mai tarziu, contele a vrut sa-i alunge de pe pamantul lui, romanii s-au opus si s-a ajuns la proces, prima data castigand contele. Primarul Ioan Cherestes, cu 25 de sateni s-a dus la Viena, la imparatul Iosif I. Au asteptat o saptamana pana i-a primit, promitandu-le ca totul se va rezolva. Hotararea imparatului a ajuns inaintea lor la Bixad, dar in zadar: la 30 km de casa, primarul a fost intampinat de jandarmi, arestat si inchis 6 saptamani la Targu Secuiesc, pentru ca a mers la Viena fara permisiunea contelui Mikes.

In 1813 este pomenit intr-un document haiducul roman Stan Craciun.

In dictionarul geografic al lui Ignaz Lenk von Treuenfeld de la 1839, localitatea Bixad este mentionata ca "sat locuit de secui graniceri,de secui si romani". Statistica demografica a localitatii Bixadeste si ea semnificativa pentru o realitate deosebit de dramatica, intamplata in Transilvania ocupata prin Dictatul de la Viena, cand violenta deznationalizarii a atins cote paroxistice si de atunci comunitatea romaneasca nu si-a mai revenit, fiind in majoritate absoluta contopita in masa secuiasca. In 1834, romanii, beneficiind si de ajutorul negustorului

Gheorghe Antoniu din Brasov, incep construirea unei biserici de piatra, acoperita cu tigle, hramul fiind "Sfantul Gheorghe", in cinstea primului ei ctitor important. Sfintirea a fost oficiata in anul 1845 de Mitropolitul Neofit al Ungrovlahiei. De forma dreptunghiulara, biserica avea o lungime de 12 m, latime 6 m si inaltimea 5 m. Grosimea zidurilor varia intre 0,60-1 m, avand si ziduri de intarire in exterior. In interior boltirea si podeaua s-au facut cu scanduri. La intrare este un mic pridvor deschis, deasupra caruia este unicul turn al bisericii, in care au fost trei clopote (in timpul retragerii ungurilor din Transilvania, unul a fost furat de ei). Pronaosul e despartit de naos printr-un zid de un metru inaltime, iar deasupra este un balcon de lemn. Naosul are forma dreptunghiulara; iconostasul e din lemn sculptat, avand trei randuri de picturi: primul - scene din viata Mantuitorului, al doilea - Sfintii Apostoli; al treilea - Sfintii Prooroci; deasupra este scena Rastignirii. In naos este un amvon de caramida, iar pe margini sunt strane din lemn de brad. Sf. Masa este din piatra si caramida. Se mai vad urmele picturii, inscriptiile de pe aceasta fiind in caractere chirilice. La intrare, deasupra usii, se mai vad cuvintele: "Kadar Laszlo 1834; Keresztes Annie, 1835".

Biserica are valoroase carti vechi de cult: Cazanie din 1742, cu litere chirilice, ulterior data protopopiatului din Sf. Gheorghe; Evanghelie din 1844, in chirilica, pe ea se afla o inscriptie cu numele ocrotitorului Vasile si una cu modul in care s-a construit biserica; Liturghier, Bucuresti, 1887, pe coperta e scris numele pr. .. Sachelarie. Pe langa acestea sunt si obiecte vechi valoroase: icoana Maicii Domnului (pictata in ulei pe sticla, din sec. al XIX-lea), icoana cu scene si portrete scripturistice (sec. al XIX-lea), clopot de 100 kg (din aliaj, turnat la Pesta in 1840).

In 1880, romanii din Bixad se confrunta cu aceleasi probleme ca si cei din Micfalau, si anume, cu incalcarea drepturilor pentru folosirea fanetelor si padurilor, iar pamanturile au fost vandute. Biserica din Bixad a fost filie la parohia din Micfalau, preotul Augustin Cosma administrand aici din 1873 pana in 1920. Raportul statistic din 1903 mentioneaza existenta in Bixad a 160 de familii de credinciosi romani cu 640 de suflete (328 barbati si 312 femei), din care 480 stiau "sa scrie si sa citeasca".

In timpul primului razboi mondial, credinciosii din Bixad au fost amenintati de catre prefectul judetului, Kiraly Aladar, si de invatatorul de stat, Kadar Arpad, cu trimiterea in lagare daca nu-si leapada credinta ortodoxa, inclusiv femeile erau silite sa se lepede de credinta si in numele barbatilor lor aflati pe front. Preotul Cosma a fost inchis. Invatatorul Arpad i-a spus fetei preotului (Eugenia) sa ia la cunostinta ca toti romanii din Bixad urmeaza sa se lepede de ortodoxie. La replica ei ca el nu e preot, acesta a zis: "Cei patru pereti (ai casei parintelui), sa luati aminte ca acestia (grupul de romani) cu ziua de azi nu mai sunt ortodocsi".

S-a instituit, sub teroare, un program intens de maghiarizare: toti crestinii au fost trecuti in registrele catolice, devastandu-se biserica ortodoxa; pe romani i-au pus sa jure cu lumanarea in mana ca se lasa de ortodoxie si ca vor ramane pe veci catolici. In 1917 in Bixad nu mai era nici un credincios ortodox.

Dupa primul razboi mondial, Arhiepiscopia Sibiului ridica filia Bixad la rangul de parohie. In 1922, preotul Dumitru Trifan a facut raport la Ministerul Cultelor, cerand fonduri pentru reparatii; din rapoartele anului 1935 rezulta insa ca nu s-a facut nici o reparatie mai consistenta, desi biserica avea deja 100 de ani. In anul 1937, intrucat biserica necesita reparatii radicale, inginerul Dumitru Bogdan, care exploata cariera de piatra de la Bixad, a construit pe cheltuiala sa o biserica noua. Sfintirea s-a facut in 2 iunie 1940 de catre Mitropolitul Ardealului, Nicolae Balan, de episcopul Gherontie de la Constanta si de multi preoti. Noul hram al bisericii era "Sfantul Dumitru", in amintirea ctitorului si a preotului paroh.

Biserica noua are forma treflata, avand trei abside semicirculare; grosimea zidurilor variaza intre 0,4-0,6 m; biserica e facuta din piatra si caramida, acoperita cu tabla de zinc in intregime. Deasupra naosului este cupola pe un tambur de 5 m inaltime si cu 3 m diametru. Clopotnita este construita separat din lemn, cu podea din piatra cioplita (asemenea celei din biserica). Sunt trei clopote, din care doua sunt aduse de la biserica veche, al treilea fiind cumparat de ctitorul Dumitru Bogdan. Pe fata pridvorului deschis este pictata icoana hramului.

Intre pronaos si naos nu exista despartitura, doar un mic balcon din caramida. In jur sunt strane sculptate in lemn de stejar. Pe cupola este pictat Iisus, iar pe interiorul tamburului Cei 12 Apostoli; pe cele patru pandative de sustinere sunt pictati Cei patru evanghelisti. Din turn coboara un policadru legat cu 4 lanturi, avand 12 brate in doua trepte (cumparat de ctitorul Bogdan in 1939). Iconostasul este din stejar afumat, sculptat cu vechi motive romanesti de scoala superiora de arte si meserii de la Bucuresti (are numai doua randuri de picturi).

La intrare, in pronaos, pe dreapta, este pictat Mitropolitul Andrei Saguna, iar pe stanga mitropolitul Nicolae Balan, precum si ctitorii: inginerul Bogdan si sotia sa, Elena. Peretii laterali nu sunt pictati, dar sunt impodobiti cu icoane aduse de la biserica veche. Pictura a fost realizata in fresca (stil bizantin) de marele maestru roman Costin Petrescu (intre 1939-1940). Casa parohiala a fost reconstruita Parohia Bixad fiind filie la parohia Micfalau, preotii de acolo au slujit si la biserica din Bixad. Pr. Constantin Furtuna a fost invatator si director (fiind fiul pr. Gheorghe Furtuna din Covasna si ginerele pr. A. Cosma), hirotonit la 20 septembrie 1920 de mitropolitul Nicolae

Balan pentru Bixad. Cand a venit, in sat erau doar vreo 10 familii de ortodocsi, care nici nu indrazneau sa vorbeasca sasi afirme identitatea ortodoxa si romaneasca (unii chiar l-au intrebat: "Ce cauta aici, ca nu sunt decat romano-catolici?"). Noul prefect al judetului a aratat ca "trecerile din 1916, nefiind pe baza legii, nu sunt valabile". Parintele a readus la ortodoxie 145 de familii, numar care a scazut la 95, deoarece in ianuarie-februarie 1921, pr. Ferencz Sandor a trimis agenti catolici, care i-au mintit pe cei slabi in credinta: "Vin ungurii, iar rusii au ocupat toata Basarabia si pe toti romanii ortodocsi i-au spanzurat, iar prin religia romano-catolica vor scapa de moarte".

Pr. Dumitru Trifan a fost invatator si director in comuna Martanus. S-a nascut la 14 aprilie 1898 in Lancram (jud. Alba), din parinti agricultori. A urmat liceul sasesc din Sebes si Scoala Normala "Saguna" din Sibiu (1915-1919). A fost invatator la Barcani, apoi peste un an se muta la Martanus; hirotonit la 29 iunie 1922 de Mitropolitul Nicolae Balan; Bicsadul avea atunci 42 de familii (matricolele, jurnalul de casa, arhiva erau complet neglijate). Casa parohiala, supranumita "urlatoarea lupilor", era in ruina. A readus la ortodoxie 140 de familii in 2 ani (a fost ajutat mult de primarul Lazar Cherestes, a carui sura a fost incendiata de unguri la 26 decembrie 1924). Parintele Trifan a recastigat pentru ortodoxie aproape 600 de credinciosi si a inzestrat parohia cu sesii foarte bogate.

Cantareti si epitropi au fost: Ioan Pacurariu, primul cantaret cunoscut in timpul pr. A. Cosma (1873-1929); i-a urmat Gheorghe Gheorghe si Constantin Munteanu. Primul cantor cu diploma a fost Ioan Timar, in timpul pr. D. Trifan, care se muta in 1936 in satul Cernatu de Sus (jud. Covasna). Intre 1936-1940 functionau doi cantareti titulari cu diploma (scoala "Dimitrie Cuntanu" din Sibiu): Eugen Boeriu si Iuliu Nitu junior (primul a fugit in timpul razboiului in Franta, apoi cu un vapor in Australia, unde a si ramas; al doilea a mers in razboi si a fost luat prizonier de rusi in 1947). Din 1944, cantaret a fost Iuliu Nitu senior. La 18 septembrie 1947, fiul sau se intoarce din lagarul de prizonieri si redevine cantaret. Nitu Iuliu junior a fost solicitat un timp si la slujbele din Tusnad Bai si Micfalau. A ramas apoi singurul ortodox din sat. La invitatiile sectarilor de a trece la ei, spunea: "Sunt mandru de religia mea ortodoxa, chiar daca am ramas singur, fiindca am doua biserici si daca m-as plictisi de singuratate in una, m-as duce in cealalta si nici atunci nu voi parasi credinta mea mostenita de la strabuni". Oficia singur utrenia, citea Apostolul si Evanghelia si le explica celor cativa oameni care veneau. A fost consilier mirean in Adunarea Eparhiala a Arhiepiscopiei Sibiu. Din 1950, epitrop a fost Ladislau Santa.

In toamna anului 1940, dupa cedarea Ardealului de nord, biserica din Bixad trece prin momente grele, fiind devastata, pisania din pridvorul bisericii taiata cu dalta de catre primar, iar pictura a fost zgariata si partial acoperita cu vopsea. Cantaretul Iuliu Nitu a reusit sa salveze arhiva bisericii. Din relatarea preotului Dumitru Trifan, care este silit sa se refugieze, aflam ca in ziua de 1 septembrie 1940, dupa vecernie, cete de unguri au manifestat violent prin comuna. Seara, i-au atacat casa cu pietre si bolovani. Chiar in ziua respectiva mai multi credinciosi ortodocsi i-au spus preotului "ca de acum nu mai vin la biserica romaneasca deoarece se simteau amenintati". In aceste imprejurari, unii credinciosi romani ortodocsi au inceput sa treaca la romano-catolici. Pana la 8 septembrie 1940 au trecut 16 persoane "de frica sa nu fie gasiti de unguri ca ortodocsi". Au fost distruse si troitele si crucile comemorative ridicate in memoria eroilor romani cazuti in batalii pentru apararea patriei romane. In al doilea razboi mondial au cazut doua bombe peste biserica, dar din mila lui Dumnezeu ele nu au explodat, ci doar au spart acoperisul. Apoi biserica a fost jefuita de cateva ori de raufacatorii de alte confesiuni din sat, ajungand in ruina.

Printre primii preoti reveniti in toamna anului 1944, a fost si preotul Trifan, care datorita imprejurarilor create de armatele in retragere este nevoit sa parasesca parohia in mai multe randuri.

O parte din "credinciosii sai, cei mai multi fosti ortodocsi romani, din motive usor de inteles, se tem sa se pronunte sau sa se arate romani", spunea el intr-un raport, din 1945, catre Ministerul Cultelor, prin care cerea din nou fonduri pentru reparatii; in 1946, o adresa de la Comisiunea Monumentelor Istorice spunea: "sa luati toate masurile necesare ca sa se refaca sarpanta si invelitoarea acoperisului". Nu

s-a facut totusi nimic din lipsa de fonduri a parohiei. La 30 martie 1955, biserica veche a fost propusa pentru demolare de pr. Dionisie Petrisor, dar datorita justei interventii a protopopului Iuliu Cucuiat, a fost salvata, nefiind inca expusa prabusirii (temelia era de piatra si caramida). In urma raportului cu nr. 60 din 20 iunie 1959, Comisia Monumentelor Istorice a trimis un delegat, care a declarat biserica monument istoric, fiind salvata astfel de la demolare. A fost reparata in anii 1974-1975, s-a schimbat cu totul acoperisul, s-a varuit in interior si exterior; s-a refacut amvonul, Sf. Masa, turnul, s-a turnat ciment pe trotuar. Dupa un sfert de secol biserica este din nou in mare primejdie, fiind necesare interventii de maxima urgenta.

Primii invatatori ai scolii confesionale din sat au fost dascalii bisericii, care invatau pe copii carte dupa ceaslov; apoi au aparut si abecedare (un batran din sat, poreclit Lud - "gasca", stia pe dinafara multe pagini din abecedar si-i invata si pe altii). In 1840, invatatorul ortodox preda lectii cu 10-15 elevi in propria lui casa; elevii stateau pe jos, avand in fata o barna pusa pe doua pietre mari, pe care scriau cand era nevoie. In 1846 preot catihet era Gheorghe Streza si invatator Gheorghe Boer (la 27 elevi: 15 "ficiori" si 12 fete). Scoala a fost inchisa temporar in 1848; redeschizandu-se, este mentionata in documente in 1865 si in 1867, cand primeste ajutoare de la Sibiu. Autoritatile ungare punandu-i multe piedici, scoala confesionala romaneasca s-a inchis in 1870. La 1871 s-a infiintat scoala comunala, iar in 1875 s-a infiintat si al doilea post de invatator. In acest an, scoala era mixta. Intre 1875- 1898 a fost si o scoala de fete, insa erau putini copii. In timpul parintelui Augustin Cosma s-a zidit in Bixad o casa cantorala (din care o camera era scoala confesionala, doar vreo 2 ani, desfiintata apoi de autoritatile administratiei locale). Deoarece cursurile scolii de stat se desfasurau in limba maghiara, preotul Augustin Cosma tinea cursuri de catehizare in limba romana. In anul 1892, aceste cursuri au fost urmate de 44 elevi (28 baieti si 16 fete). In anul urmator, din totalul celor 96 de copii de varsta scolara, doar 54 au frecventat cursurile respective. In toamna anului 1919, revizorul scolar Eugen Popescu raporta prefecturii judetului ca "a luat masuri pentru redeschiderea scoalei romane de stat din Bixad, pentru a readuce la religiunea si limba stramoseasca pe acesti napastuiti de soarta, adica pe cele 676 suflete de credinciosi greco-ortodocsi, care in decursul razboiului au fost presati a trece la confesiunea romano-catolica". Se mentioneaza ca episcopia catolica a trimis cu aceasta ocazie un calugar (Portik) sa faca propaganda catolica impotriva scolii romanesti.

In perioada interbelica, scoala primara de stat a functionat cu sectii in limba romana si in limba maghiara. In 1934, scoala primara din Bixad a fost ajutata, printr-un emotionant gest de solidaritate, de Liga Culturala din Focsani, iar din 1937 si de Liceul "Laurian" din Botosani, care a trimis materiale didactice, manuale, carti pentru biblioteca. Scoala primara a fost inzestrata cu material didactic si s-au ajutat copiii saraci si silitori. Liceul "Laurian" intretinea in liceu patru copii din Bixad si in vara anului 1936 s-au trimis pe cheltuiala liceului, 40-50 elevi in "colonie de vara", care sa tina sezatori, sa dea serbari, sa faca opera strajereasca si sa sustina si un cor bisericesc.

Asociatia invatatorilor din judetul Treiscaune, ce a functionat in perioada 1920-1940, a fost condusa timp de 15 ani de invatatorul Ioan Dima, originar din Covasna. Timp de 8 ani (1933-1940), la Sfantu Gheorghe a aparut revista lunara Era noua, organ al Asociatiei invatatorilor din judetul Treiscaune. Redactorul sef al acestei reviste a fost, in toata aceasta perioada, Ioan I. Stoenac, directorul scolii din Bixad (decorat in 1936 cu medalia "Serviciul credincios"), autorul volumului de versuri Epave, aparut la Tipografia "Patria" din Sfantu Gheorghe in anul 1938.

Actualul director al scolii din localitate, prof. Mihai Trifoi, este autorul manualelor Mica gramatica a limbii romane, Sfantu Gheorghe, 1995 si Curs de invatarea limbii internationale fara profesor. Profesorul Mihai Trifoi este Presedintele Asociatiei Esperando din judetul Covasna si membru in conducerea nationala a acestei asociatii.

La Arhivele Nationale din Sfantu Gheorghe se pastreaza registrele parohiale de stare civila ale parohiei ortodoxe din Bixad din 1851-1950. Dupa infiintarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei si Harghitei, biserica noua a fost reparata, facandu-se demersurile necesare pentru finalizarea lucrarilor de restaurare la biserica monument istoric si pentru obtinerea suprafetelor de teren pe care parohia le-a avut inainte de 1940.

Un eveniment deosebit pentru comunitatea romaneasca din Bixad l-a costituit liturghia arhiereasca savarsita de P.S. Ioan Selejan in data de 13 mai 2001, la care au participat ortodocsi din localitate si din satele invecinate, precum si un mare numar de credinciosi reformati si catolici. Prezenta acestora a fost prilejuita de slujba parastasului oficiata pentru Rudolf Afra, pe care sotia sa, doamna Rozalia, bixadeanca, cat si fiica sa, stabilita in Suedia, au tinut sa o implineasca dupa datina stramoseasca.

Printre fiii de seama ai satului se inscrie si preotul Stefan Nitu (descendent al familiei vrednicului epitrop si consilier eparhial Iuliu Nitu jr.), azi preot paroh in Targu Secuiesc, autor al unei interesante monografii a satului natal.

Carti Ortodoxe

Cuprins