Cernat


Cernat

Centru de comuna, satul Cernat este situat pe cursul superior al paraului Cernat, la o altitudine de 643 m, la 9 km S-V de Targu Secuiesc, pe DN 11. S-a format prin contopirea mai vechilor asezari Cernatul de Sus si Cernatul de Jos.

Vestigii arheologice. Pe teritoriul localitatii a fost descoperit un bogat material arheologic: fragmente ceramice din epoca bronzului, doua topoare neolitice de piatra, o secure de bronz, fragmente ceramice din cultura Ariusd-Cucuteni, vase apartinand epocii fierului, un tezaur de monede republicane (descoperit in 1945) si denari romani republicani de argint impreuna cu o drahma de argint din Dyrrhachium (secolele II-I i. Hr.). Pe locul numit "Dealul de aur", s-a identificat o asezare neolitica apartinand culturii Starcevo-Cris. Tot aici s-au descoperit trei morminte apartinand aceleiasi culturi. In gradina unui locuitor a fost cercetata o asezare Ariusd-Cucuteni cu doua faze de locuire. In teritoriul asezarii s-a descoperit un mormant de inhumatie din sec. IV d. Hr. In epoca dacica s-a dezvoltat aici o importanta asezare cu doua nivele de locuire. In al doilea nivel s-au gasit fragmente de ceramica romana care dateaza din sec. II d. Hr., fapt ce indica, desigur, continuitatea asezarii si in epoca romana. In anul 1975 a fost descoperita o asezare dacica din sec. I i. Hr.-I d. Hr. Din puncte neprecizate s-au mai gasit: un mic complex arheologic apartinand culturii neolitice Boian; un tezaur monetar intr-un vas dacic descoperit in anul 1941, din care s-au recuperat 7 denari republicani romani si unul de la Domitian (se pare ca ar fi fost descoperit cca. 1 kg de monede). Un alt depozit de monede de bronz mici imperiale romane din sec. II-IV. a fost descoperit in 1962. Au fost recuperate din acest depozit 5 monede care apartin imparatilor: Gallienus (254- 268), 3 monede Constantinus II (323-361); 1 moneda Constantinus Gallus (351-354).

Prima atestare documentara: 1332, sacerdos der Kuruskun [Cernatu de Jos]; 1497, Felsewcharnathon (Cernatu de Sus).

Denumiri istorice romanesti: 1733, Csernatul [Cernatul de Jos], 1750, Csernesty [Cernesti]; 1787, Sernátse [Cernate, pentru Cernatu de Jos], Sernátu [Cernatu, pentru Cernatu de Sus]; 1808, Csernesty [Cernesti]; 1850, Csernyesti [Cernesti]; 1854, Cernesti.

Denumirea Cernatu (in forma initiala Csernaton) este de origine slavo-romana insemnand negru, inchis la culoare). Bunele relatii ale familiei nobiliare secuiesti Damokos cu romanii de peste munti sunt confirmate si de faptul ca Francisc Damokos este trimis de principele Gabriel Bethlem ca sol la voievodul Radu Mihnea.

Traditia consemneaza ca la anul 1600, in Cernat au fost decapitati de catre generalul Gheorghe Basta doi localnici, ca fiind partizani ai lui Mihai Viteazul (capetele lor se afla in cripta bisericii actuale catolice). In lustra ordonata de principele Gabriel Bethlen, in 1614, in Cernatu de Jos sunt mentionati si romani jeleri: Dumitru Romanul, de origine din Muntenia (Olah Demeter-hauaselui fi), Gaspar Bunea (Bone Gaspar), Martin din Purcareti (Purkereczi Marton), Ioan Radu (Raduli Janos), iobag, strain.

Conscriptia romanilor din 1699 inregistreaza in Cernatu de Jos urmatoarele familii: Sztan Gredinar, Juon Badul, Opre Miklos, Czofa Demeter, Kertesz Peter, Katanabos Toder, Opre
Dragus, Kelemen Janos, Miklos Istvan, Molnar Raduly, Sztan Gredinar, Raduly Laszlo, Opre Andras, Benczilas Janos, Szasz Janos, Metve Demeter, Laszlo Janos, Olah Todor, Olah Gabor,
Neaguli Juon, Vancsa Istvan, iar in Cernatu de Sus: Molnar Istvan, Balint Laszlo, Buta Janos, Sztan Moczo, Olah Janos, Kosma Miklos. Printre romani erau asadar si morari si gradinari.

De mentionat frumoasele nume si prenume vechi romanesti: Stan, Todor, Oprea, Neagul, Gradinar, Radu, Iuon etc. In 1796, un document pomeneste pe iobagul Iftim Ioan din Cernat, care cere anularea pedepsei date de Tribunalul eclesiastic greco-catolic, afirmand ca el este ortodox.

In registrele parohiale de stare civila, intre anii 1793-1931 figureaza urmatoarele nume de familii de romani: Ioan Bucur, Florea Stan, Stan Bularca, Mihai Komsa, Andrei Chircui, Ion Bucur, Andrei Barsan, Gheorghe Baciu, Andrei Gheorghe, Maria Vancea, Andrei si Gheorghe Ruma, Ion Sabau, Moise Hoicu, Mihai si Maria Rosu, Niculae Chelemen, Ana Ciocan, Marin Stan, Ion Bucur, Ioan Tunea, Andrei Ursu, Ioan Timar, Bucura Hosu, Mihail Hosu, Radu Stan, Ioan Florea, Ioan Baciu, Flori Stan, Stefan Timar, Mihail Bordos, Nicolae Morariu, Stefan Bucuru, Iuliana Savu, Iosif Radui, Florea Bodor.

Intr-un document din februarie 1804, dregatorii din Sacelele Brasovului scriau despre: "buna conduita, dragostea de obste, omenia si bunatatea parintelui Nicolae Popovici din Cernat, protopop al Haromsecului (Treiscaune)". Faptul dovedeste buna legatura pe care o aveau brasovenii cu locuitorii din Cernat.

Din arhiva protopopiatului se pastreaza si un document care precizeaza ca in 1808, Eva Soci din Sent Ivan (Sintionlunca) obtine incuviintarea de a se casatori cu Lazar Stan din Cernat. De-a lungul timpului, in Cernat au trait credinciosi de o pilduitoare statornicie in credinta strabuna. Astfel, in jurul anului 1872, in Cernatu de Jos traia marele bogatas roman Gheorghe Matei, care citea Gazeta Transilvaniei si umbla in port romanesc. La propunerea preotului reformat
de a trece la confesiunea calvina, acesta i-a raspuns: "Decat coada intre voi, mai bine fruntas la cei din legea mea".

Austriacul Ignaz Lenk von Treuenfeld precizeaza, in Lexikon-ul sau din 1839, despre Cernatu de Sus si cel de Jos, ca sunt "locuite de graniceri secui si de romani".

Maria Negreanu, in lucrarea Romanii din Tg. Secuiesc si satele invecinate, reda o petitie adresata in 1898 Consistoriului din Sibiu, in care se spune ca romanii din Cernat n-au preot
ortodox de trei ani si roaga sa fie numit tanarul Ioan Pop, "invatator roman greco-ortodox ..., care, spunandu-ne o

Biserica "Sf. Gheorghe" - a.c. 1782 (inlocuind pe cea veche) preafrumoasa vorbire ne-a cuceritu inimile tuturor". Descriind "grelele imprejurari" in care se gaseau, ei isi dadeau seama
ca "biserica e viata lor" si solicitau sprijin pentru intarirea acestui sfant lacas.

In anul 1909, in urma unui raport intocmit de pr. Ioan Rafiroiu, rezulta ca in Cernatu "Inferior" existau atunci "16 familii intregi, 37 mixte si 16 vaduve" (cu 154 copii, din care 92 erau de religie ortodoxa, iar 62 de "alta religie"). In sat nu mai era deja scoala confesionala romaneasca.

Dupa retragerea armatei romane din Ardeal, in toamna anului 1916, romanii ortodocsi din zona au fost fortati sa-si paraseasca religia sub amenintarea deportarii sau a confiscarii averii. Batranul Stefan Timar din Cernat, de 80 de ani, si sotia sa Ana Matei (nepoata fruntasului Gheorghe Matei), le-au spus celor de la primarie: "De acum suntem batrani, avere nu ne mai trebuie, dar lasati-ne sufletul". Fraza exprima intregul dramatism al romanilor aflati sub vremi si este simbolica si pentru alte momente ale vietii lor in acest spatiu de locuire.

Dupa 1997, parohia a primit vizita parlamenatra condusa
de Adrian Nastase, insotit de alti numerosi demnitari si
autoritati ale judetului Covasna.

Localitatea se afla in sfera de atractie a municipiului Targu Secuiesc.

Statistica demografica demonstreaza si in cazul Cernatului lovitura la care a fost supusa o comunitate distincta de romani in perioada dualismului austro-ungar si mai ales in timpul
Dictatului de la Viena, dar si in anii care au urmat.

Istoria bisericii ortodoxe din Cernat coboara pana in secolul al XVI-lea. In traditia locala romaneasca se consemneaza ca biserica reformata din localitate a fost o veche biserica ortodoxa, care ar fi dainuit pana in anul 1560, cand a trecut la calvini.

Intr-un document din 1747, intitulat "Problema romanilor - (Olahok Dolga in Conscriptione in Sede Kezdi)", este pomenita biserica din Cernatu de Jos, cu "tintirim si toata averea". Printre obiectele de cult se afla si un "material cu cruci, numit pe romaneste prapor". Preotul "Popa Ioan" avea scrisoare de hirotonire de la "Arhi-Mandritul Leonti". La acea data, comunitatea romaneasca din Cernatu de Jos avea pe Gabor Janos si Kelemen Raduly, gocimani. Cele mai frecvente nume de familie erau: Olah (5), Komsa (4), Vancsa (3), Katona (2), Kadar (2), Janos, Kordy, Molduvany, Cifra, Draguly, Torokbuza (Porumb), Kelemen, Mihaly, Mester, Kotisz, Kitsn, vaduva lui Szabu. In Cernatu de Sus, judele satului era romanul Lenyen Andras, iar gociman al comunitatii ortodoxe, Czifra Stefan. O parte din familiile de romani se numeau: Moraru (3 - batranul, mijlociul si cel mic), Vlad (2), Tanaszi (2), Abraham (2), Kozma, Gere, Patkos.

In 1797, parohia Cernatu de Jos figureaza intr-un tablou cu bisericile ortodoxe din "protopopiatul Haromsecului".

Sediul protopopiatului ortodox Treiscaune a fost la Cernatu de Jos pana in 1819, cand s-a mutat pentru un secol la Bretcu.

Dovada existentei unui centru eclesiastic puternic la Cernat o constituie si faptul ca, la mijlocul secolului al XVIII-lea, parohia avea in administratie 16 filii: Canta (cartierul romanesc din Targu Secuiesc), Telechia, Moacsa, Bita, Let, Marcusa, Martineni, Tinoasa, Catalina, Sasaus, Cernatu de
Sus, Albis, Dalnic.

Intr-un inventar din 1872 se mentioneaza urmatoarele averi ale parohiei ortodoxe din Cernat: biserica din 1872, casa parohiala din 1852, cimitirul vechi, doua clopote, un Antimis de "matasa, procurat de la Viena in 1751". "Fundatiunea scolastica" era infiintata din 1865. Romanii ortodocsi din Cernat si-au cladit, in perioada 1872-1873, o alta biserica, mare, din caramida, cu hramul "Sfantul Gheorghe".

Pentru constructia bisericii din Cernatu de Jos au contribuit si romanii din Cernatu de Sus, care participau la sfintele slujbe.

Documentele semnaleaza ca cele 50 de familii din Cernatu de Sus au cumparat un teren de la "inaltul erariu" (adica de la stat) cu 160 florini, pentru a-si zidi biserica si scoala. Pentru ridicarea ei, au adunat 20 stanjini de piatra "pentru fundament" si vreo 36.000 caramizi din banii lor. Ulterior au avut insa neaparata nevoie de 100 florini "pentru platirea maisterilor", "caci altfeliu, dupa ce sunt peste 18 gazde mestecate casatoriti si casatorite cu unguri si unguroaice, fara ajutoriu perdem si pe aceste suflete si trec la reformati"- se spunea intrun
memoriu. O parte din aceasta suma a fost data de fruntasul roman Mihai Matei, morar, care "a daruitu pe seama fondului scolariu de acolo 80 f.v.a., optu zeci de fiorini v.a. ,si astazi se
afla dati cu interesu [dobanda] 100 f.v.a., una suta de fiorini v.a.". Acelasi binefacator si tatal sau, George Matheiu, au "cumparatu doua clopote frumoase pe seama Bisericei filiale de acolo".

Pentru ridicarea bisericii, pr. Ioan Popescu a initiat o colecta la credinciosii din Cernat si imprejurimi. Despre starea bisericii vechi de lemn pe care o gasise cand a fost numit preot in
1865, pr. Ioan Popescu arata ca: "in sat [era] o biserica construita de romani, din scanduri, ruinata, foarte stricata, asa incat e si pacat a mai sluji intransa".

Despre greutatile si piedicile intampinate la ridicarea bisericii, printre care chiar propunerea preotului catolic de trecere a romanilor la catolicism, relateaza Consistoriului din Sibiu, in prima zi a anului 1867, insusi vrednicul protopop Ioan Petric: "Dupa ce crestinii nostri din matera Cernatu de Jos si filia Cernatu de Sus, de la locurile competinte au capatat licentia spre a-si putea ridica in matera o biserica noua, in vara anului trecut o au si ridicat din material solid pana la acoperis, neputand mai departe lucra pentru lipsa speselor".

Intrucat era nevoie de bani pentru finalizarea ei si credinciosii nu mai puteau contribui financiar, acestia au declarat "ca, daca vor fi siliti a plati acea repartitie la care dansii nu se cunosc a se fi obligatu, vor trece la religia reformata". Mai mult, "parohul reformat Vitaliás din Cernatu de Sus, le-ar fi promis la crestinii nostri ca daca vor trece la religia reformata nu le va cere nici o simbrie preoteasca si li se va impartasii si din padurile bisericii reformate si din
pamanturi".

La acestea, Consistoriul recomanda "sa li se mai usureze incatva suma cu care datoresc, ca se nu se faca vreun scandal (...). Sa tracteze cu ei numa cu frumosu si fara amenintiari!". Pisania aflata la intrarea in biserica arata ca sfantul lacas a fost construit pentru credinciosii din ambele localitati Cernatu, dar si pentru cei din filiile invecinate:

"In numele Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, am pus temelia la fundamentul bisericii gr. ortodoxe din Cernatu de Jos, in onoarea marelui mucenic Gheorghe, la anul 1866, in iunie 6 st.n., cu binecuvantarea Mitropolitului Excelentei Sale Baronului Andrei de Saguna, in zilele prea bunului nostru imparatului Austriei Francisc Iosifu I, cu ajutorul lui Dumnezeu si prin buna intelegere a crestinilor romani gr.ortodocsi de aicea, am pus piatra cea tare in fundamentul Bisericii acesteia, avand pe parintele D-sa Ioan Petricu de protopopu II alu Brasovului si alu III Scaunelor si parohul locului de aici, pr. Ioan Popescu, crestinii binefacatori din ambele Cernatele, Mathei Ghyorgy, Mihailu Mathei, George Cerariu, Vasile Cerariu, Gheorghe Roman, Andrei Lazar, Stefan Timariu, Andrei Sciopu, .oma, Neculae Bularca, Gheorghe Spataru, Gheorghe Dijui, Andrei Serban.

Cernatu de Jos- 6 iunie 1866".

Biserica este zidita din piatra si caramida in forma de dreptunghi, cu turnul in fata, cu intrarea in tinda si biserica. Nu are abside, iar prestolul e zidit in perete din caramida. Tampla este din zid, cu icoane aplicate pe zid. In naos se afla podisul de lemn, sustinut de stalpi de stejar. Biserica nu este pictata nici in interior, nici in exterior. Pe plafon este pictata icoana Sfintei Treimi, format oval. Icoanele (putine) sunt pictate pe panza si lemn.

Pentru noua biserica, romanii din Cernat au primit multe donatii: un antimis de panza, cumparat de la Viena in 1751 (antimisul este dat doar de ierarhul locului, iar in 1751 nu era Episcop ortodox) si daruit de un anonim bisericii; 3 vesminte de altar de panza de matase, daruite in 1850; 3 epitrahile de la 1850; 2 clopote cumparate de G. Matei in 1825.

O noua casa parohiala, acoperita cu tigla, s-a ridicat in 1852 si a fost reconstruita in 1911 de pr. Ioan Rafiroiu.

In inventarul bisericii se afla urmatoarele obiecte liturgice si carti: icoane de la 1872; Protocolul bunei invoiri de la 1863; registre parohiale de stare civila din secolul al XIX-lea; Ceaslov, Sibiu, 1901, donat in 1905 de Romul Doctor; Octoihul Mic, Sibiu, 1908, donat in 1910 de pr. Ioan Rafiroiu) Uj Testamentum, (Testamentul Nou) 1908, in limba maghiara, donat de pr. Stefan Ciutac; icoane pictate in ulei pe lemn si musama, de autori necunoscuti, donate de ctitori in 1872; doua clopote din turn (donate in 1872); cruce de mana din metal, din 1882, si una din lemn, pictata (1872); cutie de disc din lemn, din 1880, prapori donati de Stefan Timariu la 1907. O rubrica speciala din inventar cuprinde insemnarea "toate cartile acestea sunt tiparite in limba noastra romaneasca", mentiunea apartine lui Ioan Popescu.

Preotii slujitori ai altarului la Cernatu de Jos au fost: popa Radu (1733); popa Ioan (1747); doi preoti nenominalizati (1766); Toma Matei (1767), popa Dumitru (pana in 12 august 1794); George Baciu (1794-1796); Nicolae Popovici (1796- 1803), protopop al Haromsecului; Mihail Hossu (1803-1812, hirotonit la Arad); Mihail Kerekes (1813-1848); intre anii 1848-1852 parohia e vacanta, fiind administrata de Alexe Verzea si Spiridon Dimian din Bretcu; Dimitrie Popovici - hirotonit de Andrei Saguna, (1852-1864); Ioan Pop din Ozun (1889); Augustin Nicu, hirotonit de Mitropolitul Miron Romanul si instalat la Cernat la 23 decembrie 1890 de protopopul Dimitrie Coltofeanu (1890-1895); Ioan Popa (1900- 1904, hirotonit de Mitropolitul Ioan Metianu); Ioan Rafiroiu (1905-1914); George Coman (1914-1919); Ioan Rafiroiu (suplineste de la Martanus intre 1919-1921); Nicolae Dima, hirotonit de Mitropolitul Nicolae Balan (1921-1929); Stefan Ciutac (a fost invatator 19 ani, hirotonit de Mitropolitul Nicolae Balan, 1930-1938); Teofil Doctor (1939-1940); Ioan I. Rafiroiu (1945-1947, cu intreruperi); Stefan Ciutac (revine in 1947, pensionat in 1950); Ioan I. Rafiroiu (oficiaza venind de la Targu Secuiesc, unde era paroh, 1955-1976); Ioan Bercu (oficiaza venind de la Targu Secuiesc, unde era paroh, 1977- 1983, a reparat biserica si casa parohiala); Martin Iacob (1983- 1989); Nitu Stefan (de la Targu Secuiesc, unde era paroh, 1990-1995); Ioan Velimirovici (din 1995 pana in prezent, a functionat la Bretcu, apoi Bicsad, instalat la Cernat de catre P.S. Ioan Selejan; suplineste catedra de limba si literature romana de la scoala generala din Bretcu; in 1990 a pus bazele grupului coral "Angvstia", care a participat la mai multe manifestari culturale si artistice din judet).

Printre cantaretii bisericesti cunoscuti sunt si: George Bularca (1876), Ioan Tint (1905); Ioan Jama (invatator, cantaret pana la 1 ianuarie 1932); Constantin Jiga (din 1940); Timar Ioan si Timar Pavel, ultimii absolventi cu diploma ai scolii de cantareti de la Sibiu (au indeplinit functia doar dupa 1945).

Mare animator al vietii romanilor din Cernat si imprejurimi, la inceputul secolul al XIX-lea a fost protopopul Ioan Rafiroiu. Desi la terminarea studiilor teologice putea sa-si aleaga o parohie mare si fara greutati, a optat pentru Cernatu de Jos, propunandu-si sa opreasca opera de maghiarizare ce avea loc in aceasta localitate. In mod constant, pr. Rafiroiu strabatea pe jos 23 km, mergind la cele opt localitati pe care parohia Cernat le avea ca filii.

Cu ajutorul credinciosilor a initiat un fond de intrajutorare in produse, pentru vremuri de calamitati si alte vitregii. Marele Nicolae Iorga trimitea la Cernatu de Jos in mod constant si gratuit, parintelui Rafiroiu, publicatia sa, Neamul Romanesc. Cunoscand situatia dificila din localitate, Iorga il sfatuia si il incuraja astfel: "Cu credinciosii nu dispera, ca nu se stie ceasul cand minunea [revenirii la credinta stramoseasca] se va intampla".

In perioada interbelica, preotul ortodox Stefan Ciutac solicita ministrului cultelor ajutor pentru a construi o casa parohiala adecvata in aceasta parohie cu un "trecut istoric" deosebit. In urma unei reparatii capitale la cladirea bisericii, la 31 mai 1936 a avut loc sfintirea de catre protopopul Ioan Rafiroiu.

Au venit anii de urgie si ocupatie ungara si, in 1940, biserica a fost devastata in interior iar mobilierul a fost distrus. Au fost sparte icoanele si distruse vesmintele preotesti, precum si alte obiecte liturgice. Parintele Ciutac a fost izgonit de asemenea
din parohie.

Credinciosii romani ramasi in localitate au fost trecuti cu forta la cultele maghiare. In Cernatu de Sus au mai ramas doua familii. La intoarcere, in 1945, pr. Ciutac a mai gasit doar 11 familii ramase ortodoxe.

Dupa aceasta data, Cernatu de Jos devine filie a parohiei din Targu Secuiesc, fiind administrata de pr. Rafiroiu. Prin eforturile acestui vrednic preot si mai ales prin cele ale pr. Bercu, s-au executat lucrari de refacere la cladirile bisericii si casei parohiale.

In anul 1977, parohia este vizitata de I.P.S. Nicolae Mladin insotit de consilierul Mitropolitan Gheorghe Papuc. In 1994, P.S. Serafim Fagarasanul, Episcop-vicar viziteaza parohia Cernatu.

Dupa infiintarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei si Harghitei, prin grija P.S. Ioan Selejan si a parintelui Ioan Velimirovici, biserica ortodoxa din localitate a fost reparata. P.S. Ioan a urmarit indeaproape aceste lucrari, venind de nenumarate ori in parohie. In anul 1997, de ziua Sfantului Apostol Andrei, s-au aniversat cei 125 ani de la rezidirea bisericii, prilej la care au participat zeci de credinciosi, oficialitati ale judetului si alte personalitati publice.

Reluand traditia interbelica, in ultimii ani, cu ocazia praznicelor imparatesti si a hramului bisericii, in mijlocul putinilor credinciosi din Cernat se afla un grup de intelectuali

din Sfantu Gheorghe (printre care familiile Petre Strachinaru, Mihai Pop, Nita Preda s.a.). Ei au donat bisericii vesminte preotesti, icoane, carti si publicatii.

In Cernat, scoala confesionala in limba romana a functionat mai intai in tinda bisericii si primii dascali au fost cu siguranta preotii. La mijlocul secolului al XIX-lea, in 1850, invatatorul Andrei Soare era dascalul celor 13 scolari romani din sat. Episcopul Vasile Moga trimitea in 1811 protopopului Nicolae Popovici din Cernat o circulara privind instruirea dascalilor si preotilor, prin care li se cerea invatarea cititului cu slove latinesti si cu cuvinte romanesti, studierea cursurilor pedagogice din Sibiu, in vederea frecventarii scolii de catre copiii cuprinsi intre varsta de 6 si 10 ani.

Dintre invatatorii cunoscuti ai Cernatului sunt si Nicolau Pop Streja (pana in 1886), Georgiu Dogariu (1886-1895), Alexandru Ciucan (1895-1896). In 1896, scoala comunala avea preoti invatatori. Preotul Stefan Ciutac, invatator si director, raporta superiorilor, in 1936, greutatile pe care le intampina, deoarece multi copii romani ortodocsi nu mai cunosteau limba romana.

Atat in Cernatu de Sus, cat si in cel de Jos, in perioada interbelica a functionat gradinita de copii in limba romana.

Din pacate, toamna anului 1940 a adus mari si grele incercari pentru romanii din Cernat si din toata zona. Au fost izgoniti invatatorii din sat, Ioan si Zoe Iancu de la scoala generala nr. 2 cu predare in limba romana, unde invatau 104 elevi, si s-a pus capat pentru mult timp invatamantului in limba romana. Incercarea facuta in 1973, de reactivare a invatamantului in limba romana pentru 12 elevi, nu a avut sorti de izbanda. Procesul de deznationalizare a romanilor din Cernat a continuat si in perioada comunista.

La 26 martie 1933, despartamantul ASTRA Targu Secuiesc a prezentat in Cernatu de Jos o serbare culturala, sub presedintia dr. Valeriu Bidu, cuprinzand: piese corale, conferinte, dansuri nationale (Ciuleandra, Ardeleana).

In anul 1936, la dispozitia Ministerului Educatiei Nationale si la initiativa unor scoli pedagogice, s-au ridicat numeroase troite si clopotnite (capele) la Cernatu de Sus, Dalnic, Albis, Moacsa, Martineni.

La 31 mai 1936 are loc, intr-o atmosfera de sarbatoare, primirea delegatiei Scolii Normale din Simleu Silvaniei, formata din 3 profesoare si 20 de eleve, scoala care a adoptat comunitatea romaneasca din Cernatu de Sus. Cu acest prilej, s-a savarsit slujba de sfintire a troitei si clopotului donat de oaspeti. La ceremonie a fost de fata alaturi de protopopul Ioan Rafiroiu si alti invitati locali.

Astazi, din pacate, istoria romanilor localnici nu este prezentata in Muzeul din Cernat organizat si administrat de oficiali de etnie maghiara, istorie comuna cu cea a etnicilor maghiari din zona.

Printre personalitatile marcante ale Cernatului se numara si urmatoarele: Bod Peter (1712-1769), istoric, reprezentant al iluminismului transilvanean. Este autorul lucrarii Istoria romanilor din Transilvania si partile anexe (1698-1764), volum scris in limba latina si care a circulat in manuscris. Prin grija Centrului European de Studii Covasna-Harghita, lucrarea este in curs de traducere in limba romana, urmand sa apara la Editura "Eurocarpatica" din Sfantu Gheorghe.

Stefan Ciutac (1880- ?), preot si invatator in Cernat. S-a nascut in Zagon la 8 aprilie 1880. A fost invatator 19 ani si preot reformat 13 ani. A revenit la ortodoxie si la 10 aprilie 1927 este hirotonit preot ortodox de catre Mitropolitul Nicolae Balan. Timp de trei ani a administrat parohia Micfalau, iar in 1930 este numit preot in Cernat. In noiembrie 1930, infiinteaza o societate a tineretului, compusa din 41 de membri, care tinea in fiecare duminica o sezatoare cu caracter cultural-religios, punand bazele unui cor pe trei voci care sa dea raspunsurile liturgice. Formatia avea in repertoriul ei si cantece patriotice romanesti. Din initiativa vrednicului preot s-a infiintat si o reuniune de femei, cu scop de a impodobi biserica si a ingriji cimitirul. In perioada 1930-1932 a renovat biserica, a construit o noua casa parohiala si una cantorala.

Ioan I. Rafiroiu (1907-1982), protopop, nascut la 25 ianuarie 1907 in Cernat, urmeaza cursurile scolii primare din Cernatu de Jos si Poiana Sarata, cursurile gimnaziale la Barlad si Sfantu Gheorghe si liceale la Liceul "Dr. Ioan Mesota" din Brasov. Intre anii 1926-1930 era student al Academiei Teologice din Sibiu, iar timp de doi ani a urmat cursurile fara frecventa ale Facultatii de Drept din Bucuresti. A fost hirotonit la 30 august 1931 si instalat in Parohia Targu Secuiesc.
S-a distins drept un mare patriot si un remarcabil om de cultura. Prin activitatea sa pe taramul culturii si vietii spirituale romanesti, in orasul in care a trudit cu modestie si demnitate o viata de om, Ioan I. Rafiroiu se aseaza printre figurile luminoase ale tinuturilor covasnene.

Carti Ortodoxe

Cuprins