Hatuica


Hatuica

Satul Hatuica apartine comunei Catalina, fiind situata pe malul drept al Raului Negru, pe DJ 121 (Targu Secuiesc- Covasna), la o altitudine de 552 m.

Vestigii arheologice. Din puncte neprecizate provin vase apartinand culturii Noua si un cutit de fier cu maner de os, din epoca dacica sau romana.

Prima atestare documentara: 1332, Sacerdos de Hotolka.

Denumiri istorice romanesti: 1733, Hotilka [Hotilca]; 1766, Otica; 1787, Hatokla [Hatocla]; 1850, Hatokla (Hatocla); 1854, Hatocla.

Denumirea Hatuica (in forma initiala Hatolyka) este de origine slavo-romana (de la cuvantul hetilca), asa cum o pronuntau romanii pe la 1733.

In 1614, in lustra ordonata de principele Gabriel Bethlen, sunt consemnati in Hatuica si locuitorii Olah Jstuan - jeler, si Porkolab Balazs (desigur Parcalab) ce figureaza ca primipilus.

In conscriptia romanilor din 1699 sunt inregistrate in Hatuica familiile: Olah Todor, Olah Bokor, Dogyia Janos, Olah Peter, Bukur Marko, Olah Pal, Olah Jancso.

In timpul rascoalei lui Horia, la 22 noiembrie 1784, preotul roman din Canta venea din Hatuica spre Turia, insotit de inca un roman, calare, iar alti romani intr-o caruta se deplasau cu totii in graba spre Targu Secuiesc. Faptul deplasarii lor dintr-o localitate in alta a trezit suspiciunea vicecomitelui scaunal, in aceasta vreme de mare tulburare si ingrijorare pentru autoritati.

Conscriptia urbariala din anul 1820 consemneaza ca jude al satului Hatuica era Oláh János.

Austriacul Ignaz Lenk von Treuenfeld mentiona in Lexikonul sau, aparut la Viena in 1839, ca greco-catolicii din Hatuica apartineau bisericii (romanesti) greco-catolice din Ghelinta.
In 1886, invatator in Hatuica era Nicolae Marin.

Ca si in alte localitati din fostele scaune secuiesti, comunitatea romaneasca din Hatuica, s-a pierdut in masa secuiasca in mare parte inca de pe mijlocul veacului al XVIII-lea.

Carti Ortodoxe

Cuprins