Hilib


Hilib

Satul Hilib apartine comunei Ojdula, fiind situat la poalele Muntilor Bretcu, pe valea paraului Hilib, la o altitudine de 594 m.

Vestigii arheologice. Dintr-un loc neprecizat de pe teritoriul satului provine un fragment de topor din amfibolit, datand probabil din neolitic. In centrul localitatii, pe malul drept al unui paraias ce se varsa in Raul Negru, s-a descoperit in 1979 un tezaur monetar compus din 76 drahme din Dyrhachium si trei imitatii, 21 tetradrahme din .asos si un denar roman republican (89-87 i. Hr.). Ca forma si dimensiune se aseamana cu cele descoperite la Alungeni si Fotos. Tezaurul se incadreaza in prima jumatate a sec. I d. Hr.

Prima atestare documentara: 1602, Hilib.

Denumiri istorice romanesti: 1733, Hlibij [Hilibi]. In denumirile oficiale istorice romanesti, satul este denumit tot Hilib, exceptie face anul 1787, cand figureaza sub denumirea Schilip (Silip), fara a exclude posibilitatea ca aceasta sa fi fost denumirea initiala.

Denumirea Hilib este de origine slavo-romana (de la cuvantul glibi), foarte exact transmis in forma romaneasca de la 1733. In lustra din 1614 sunt inregistrati in Hilib urmatorii capi de familie romani: Olah Radulj; Fogarasi - din Fagaras, strain, Olah Janos, fogarasi fi - din Fagaras si Kadar Demeter olah fi hauaselui fi - roman de neam, din Muntenia, jeleri, precum si Olah Mate hauaselui fi - din Muntenia, slujitor. Romanul Dumitru, mentionat era butnar sau cadar de meserie.

Conscriptia romanilor din 1699 consemneaza urmatoarele familii: Sztan Selaru, Ignat Selaru, Kerekes Raduly. Conscriptia urbariala din 1820 pomeneste si pe: Todor István, Todor Janos, Todor Todor, Todor Peter. Austriacul Ignaz Lenk von Treuenfeld mentiona, in Lexikon-ul sau aparut la Viena in 1839, ca greco-catolicii din Hilib apartineau bisericii (romanesti) greco-catolice din Ghelinta.

Din comunitatea romaneasca a obstii satului Hilib de odinioara a ramas, si in acest caz, doar urme documentare si cateva antroponime.

Carti Ortodoxe

Cuprins