Ozun


Ozun

Centru de comuna, localitatea Ozun este situata in partea sudica a Campului Frumos, pe malul drept al Raului Negru, pe DN 11, la o altitudine de 515 m. Aflat in apropierea Sfantului Gheorghe, Ozunul are sase sate apartinatoare: Bicfalau, Lisnau, Lisnau-Vale, Lunca Ozunului, Magherus si Santionlunca.

Vestigii arheologice. Pe terasa raului, denumita "Dosul Tulghesului", a fost descoperita o asezare apartinand culturii Noua. Tot pe acest loc au fost gasite morminte de incineratie in urna si sapte morminte de inhumatie. Ceramica din morminte apartine culturii Noua, deseori imitand cea de tip Wietenberg. Pe teritoriul localitatii, cu ocazia unor cercetari de teren efectuate pe malul drept al paraului Negru in vara anului 1976, in punctul numit "La Balti", se profilau gropi si locuinte adancite. Dintre acestea, ca si din prundisul albiei paraului, a fost adunata o cantitate apreciabila de fragmente ceramice. Cele mai vechi apartin ultimelor doua secole ale Daciei preromane si constau, in special, din borcane lucrate cu mana, decorate cu butoni cilindrici si brauri in relief; nu lipsesc fragmentele de fructiere si vase pentru provizii, lucrate , reprezentata tot prin ceramica (pereti de vase lucrate la roata si decorate cu incizii circulare, simple sau in banda si valurite), este datata ca apartinand secolului al IV-lea d. Hr. In localitate s-au descoperit vase La Téne dacice, dintre care unul cu patru torti. Tot pe malul drept al paraului Negru, au fost scoase la suprafata oseminte umane si un vas La Téne lucrat manual, imitand o amfora greceasca.

In capatul dinspre nord-est al satului, la o adancime de 2 m, s-au gasit intamplator doua cesti dacice La Téne. Pe locul unui satean s-a descoperit o moneda de bronz de la Traian, anterioara cuceririi Daciei.

Din puncte neprecizate de pe teritoriul satului provin: ceramica pictata de tip Cucuteni-Ariusd; un ciocan neolitic de piatra, gaurit; o greutate de lut conica, probabil neolitica; ceramica ornamentata cu dungi, apartinand culturii Cotofeni; urna ceramica hallstattiana; cupa ceramica cu picior, de tehnica superioara, dacica, din La Téne; vase de lut miniaturale de epoca nedeterminata. Pe partea dreapta a Paraului Negru, pe o terasa inalta situata pe latura sud-estica a cimitirului, s-au descoperit urmele unei asezari dacice din sec. I i. Hr.-I d. Hr. In stratul de cultura de 1 m au fost descoperite fragmente ceramice lucrate cu mana si roata din epoca dacica.

Prima atestare documentara: 1332, sacerdos de Uzmi.

Denumiri istorice romanesti: 1750, Ozun; 1760-1762, Ozon; 1787, Uzonu; 1854, Uzon.

Un document din 1330, considerat azi fals, mentioneaza un cnezat in Ozun. Faptul transmite totusi o stare compatibila cu inceputul constientizarii continuitatii si a existentei romanilor in Ozun in secolele de inceput ale Evului Mediu.

Lustra din 1614 mentioneaza pe un Szekel Janos hauaselui fi - din Muntenia, iobag. In conscriptia romanilor din 1699, sunt inregistrati in Ozun urmatorii capi de familie: Goncza Andras, Pecsos Mate, Vancsa Janos, Vancsa Todor, Nagy Miklos, Kalagyia Janos, Molnar Gaspar, Szocs Sztroja, Mihaly Molnar, Kadar Roman, Kastabo Janos, Saladi Sorban, Moldvan Grigor, Kadar Raduly, Juon Oltyan, Bologasz Opra, Bukur Napota, Olah Mihaly, Dragamer Muntyanul, Raduly Muntyan, Szavully Muntyan, Timar Nyaguly. Asadar, o parte erau mestesugari romani: doi morari (molnar), un blanar (szocs), doi butnari sau cadari (kadar) si un tabacar/pielar (timar).

Printre iobagi figureaza in 1721: Raduly, Dreguaj, Csokatany, Vantsa, Gonkza, Kalogai, iar in 1750: Gusba Macedon, Csortani. Un document din 1785 aminteste de iobagii: Tudose, Dan, Markuj, Berbek, Serbany.

O sursa romaneasca din 1814-1816 inregistreaza in Ozun pe urmatorii credinciosi romani: George Veres, Mihail Nica, Ioan Negrea, Iosif Sasu, George Tifrea, David Vancea, Mihail Todor, Zaharie Ioan, Ioan Palosan, Andrei Covrigea, Simon David, Iosif Vancea, Stefan Colan, George Simon, Ioan Nicula, Ioan Baba, Iosifu Morariu, Andreiu Luca, Miklos Bobo, Andrei Nicula, Ioan Neagu, George Danciu, Andrei Rosu, Ioan Juja (reformat).

In conscriptia din 1819-1820, in Ozun figureaza urmatoarele nume de familie romanesti: Kondra, Plugor, Dragomer, Csorik, Varza, Sztoika, Petriko, Nicolaus Kobritsán, ohannes Kobritsa, Josephus Kobritsa, David Kobritsa, Johannes Kondra, David Polugor, Johan Pop, Stephan Morkuj, Michael Dragamer, Georgius Vántsa, Georgius Lita, Michael Vántsa, David Kobritsa, .eodorus Virág, Jihannes Dán, Josephus Berbek, David Vántsa, Michael Vántsa, Nicolaus Vántsa, Georgius Karátson, Johannes Kozák, Petrus Vántsa, Demetrius Vántsa, Georgius Sztojka, Stephanus Kozák, Petrus Vántsa, Josephus Petriko, Raduj Virág, Johannes Vásza, Stephannes Berbek, Georgius Vántsa, Raduj Katona, Stephanus Berbek, David Várza, Ladislaus Berbek etc.

O conscriptie romaneasca din 1829 consemneaza urmatoarele familii: Vancea, Grozea, Veresu, Chicid, Reileanu, Pop, Covrita, Coman, Catana, Bardasu, Viragu, Stanca, Mureni, Condrea, Ticusan, Senesu (in total in conscriptie apar 59 de familii romanesti).

Numarul familiilor ortodoxe din Ozun era la 1835 de 317, printre care: Kidid, Sipos, Covrita, Recliu, Pop, Veres, Vancea, Farcas, Katona, Kelemen, Vapsitor, Bordas, Semanca, Kondra, Gradinar, Borz, Pulugor, Virag, Gaspar, Sendres,

Dan, Stan, Farcos, Lita, Estoica, Rechi, Ciorchi, Hog, Roja, Soci, Bordas, Molnar, Voinul, Voma, Broza, Popovici David (preot), Popovici Veniamin (diacon), Giorgie, Kovrita, Tatrangi, Senjes, Koracion, Veris. In dictionarul geografic al lui Ignaz Lenk von Treuenfeld de la 1839, localitatea Ozun este pomenita drept "sat locuit de graniceri secui si de romani".

In vara anului 1848, romanii din Ozun au inaintat petitii si memorii Dietei Transilvaniei si Episcopiei Ardealului. Ei cereau aplicarea hotararii de desfiintare a iobagiei in aceasta zona. In "pomelnicul martirilor romani de la 1848-1849", intocmit de A. P. Alexi si publicat in revista Tranilvania de la Sibiu in 1871, figureaza si "1 barbat ucis de insurgenti in mod barbar", in martie 1849, in Ozun. Un alt memoriu au inaintat iobagii romani, in septembrie 1851, printului Karol von Schwarzenberg, guvernator al Transilvaniei, privind situatia nedreapta creata taranimii deziobagite dupa 1848. In urma procesului intentat in 1916 preotilor romani "tradatori de patrie", preotul Nicolae Radoiu din Ozun a fost inchis si deportat in lagarul de la Sopron (Ungaria) intre anii 1916-1918. Dupa retragerea armatei romane, in toamna anului 1916, ca represalii pentru sprijinul acordat de populatia romaneasca din zona credinciosii din parohia Ozun (cu 148 de suflete) si din filiile Comolau cu 134 suflete, Lunca (cu 70), Santion (cu 296) si Reci (cu 8), toate pastorite de preotul Nicolae Radoiu, au fost trecuti cu forta la confesiunile maghiare.

In vara anului 1919, reprezentantii populatiei romanesti adreseaza un memoriu Prefecturii judetului, in care se spune: "Comuna noastra, comuna mare, in care sunt aproape 300 de suflete de romani si in care am avut Consiliu National Roman si Garda Nationala, pana astazi inca nu avem vreun dregator roman in toate afacerile comunale".

Viata localitatii a fost si este si in prezent influentata favorabil de existenta Fabricii de Spirt si a fostei Intreprinderi Agricole de Stat, unitati in care au lucrat si lucreaza multi specialisti si muncitori romani. Dupa 1990, consilierii locali de etnie maghiara nu au fost de acord ca localitatea sa obtina statutul de oras.

Comuna se afla in sfera de influenta a municipiului Sfantu Gheorghe, avand legaturi traditionale cu Brasovul si localitatile invecinate din Tara Barsei. In sematismul din 1733, parohia romaneasca din Ozun era deservita de un preot greco-catolic. In anul 1790, romanul

Iacov Popovici face urmatoarea insemnare: "Aceasta carte iaste a mea , a lui Iacov Popovici de la Ozun, si cine o va instraina-o de la mana mea sa nu aiba nici un ceas fara necaz, nici un pranz fara plans, si cand ii va fi mai bine sa zica vai de mine". In anul 1797, parohia ortodoxa este consemnata documentar. La 1805, un document precizeaza faptul ca "in satul Ozun se ridica din nou o biserica", pentru cele 49 de familii de ortodocsi, preot fiind, la 1807, Popa David de la Ozun. Intr-un document din 1807 se lua in discutie faptul ca pr. David era foarte in varsta, dar i se permitea sa slujeasca pana va fi sanatos si va putea tine slujbe la biserica. Tot in 1807, obstea ortodoxa a donat 15 florini pentru "scoala cea imparateasca normaliceasca".

Un locas ortodox cu zid de piatra si caramida, acoperit cu tigla, in valoare de 1.200 fl, se ridica in Ozun la 1833, pe locul bisericii din lemn, avand ctitori pe: "George Ioan si Vasilie Petcu din Brasov". Printre donatori figureaza: Sofia Falcoianu, Elena Covaci, Mihail Pükösti. Preot era Beniamin Popovici. Biserica are hramul "Nasterea Maicii Domnului" si este zidita din caramida, cu fundamentul din piatra si acoperita cu tigla. Altarul are plafonul format calota cu arcade; calota este pictata, iar peretii sunt zugraviti in motive nationale, in diverse culori. Catapeteasma este din zid cu icoane aplicate. Naosul are plafonul format semicilindric, iar deasupra ferestrelor se afla arcade. In pronaos este un zid despartitor pe pilastri, cu arcade intre pilastri, iar deasupra se afla podisorul. Tinda cu intrarea in biserica are un zid de protectie de 3 m spre intrarea in biserica. Deasupra zidului de protectie se afla turnul bisericii, in forma inalta, ascutita, stil maramuresan. Pisania ne spune ca a fost "renovata in 1964, luna VII", in anul respectiv fiind pictata in intregime si zugravita de preotul Nicolae Plamadeala. Pictorul icoanelor de la zidirea bisericii nu se cunoaste. Stilul picturii, atat la pictura din anul 1876 cat si la cea din 1964, este bizantin,. Biserica a fost reparata in anii 1916, 1964 si, prin grija deosebita a Prea Sfintitului Ioan, in anul 1999.

Printre piesele de valoare ale bisericii se afla: Molitvelnic de la 1874; Mineele pe martie, mai, august, octombrie, noiembrie, din anul 1804; Mineele pe februarie, ianuarie, aprilie, iulie, decembrie, din anul 1805; Penticostarul, din 1895; Octoihul Mic, din 1898; Apostolul, din 1900; Evanghelia, din 1907; Octoihul Mare, din 1901; Liturghierul, din 1902. Se mai pastreza si un registru de procese verbale de la 1860-1894, 7 sfesnice, cruce de mana, 9 icoane, doua clopote, un clopot la Comolau, cutie pentru cuminecatura, cununii, caldaruse, doua cabdelabre, un epitaf, doua cruci, Rastignirea. Codicele de la Ozun, scris de catre David Popovici la 1790, aflat in Biblioteca Blajului in 1944, are pe una din file insemnarea unei anateme "Sa n-aiba pranz fara plans".

Din "Inventariu despre averea miscatoare si nemiscatoare a bisericilor si a scoalelor greco-reseritene a Protopiatului Trei Scaunelor, revidat de soboarele parochiale in anulu Domnului 1868" si cel din 1872/1875, biserica din Ozun, de 10,5/4 stinjeni, este costruita in anul "1833, cu zid de piatra, caramida, acoperita cu tigla in valoare de 1.200 fl.". In urma unei colecte facute printre credinciosii romani din Ozun, pentru fondurile necesare ridicarii bustului lui Andrei Saguna de la Rasinari, s-au strans 17 coroane si 46 fileri.

In sirul preotilor slujitori cunoscuti ai altarului se inscriu: Todor Vulcan si Ion Sandulescu (1763); David Matei (1767); preotul Popa Nicolae din Ozun cu finul sau Popa David (1805); David Popovici (1829-1835); Beniamin Ioan, Ioan Pop, Nicolae Radoiu, Victor Folea (1931-1978), timp in care a a reparat si pictat biserica si a initiat constructia bisericilor din Santionlunca si Comolau; Ion Andrisoaia (1979-1987), Vasile Nedelea (1987, pana in prezent).

In septembrie 1934, preotul ortodox Victor Folea solicita Prefecturii judetului sprijin pentru construirea de biserici ortodoxe in "filia Santionlunca, unde avem o populatie ortodoxa de 350 de suflete si in comuna Comolau, unde sunt 450 de suflete si doar o casa de rugaciuni".

Tragedia anului 1940 este descrisa intr-un raport inaintat de preotul Victor Folea in acel an, Mitropolia Ardealului din Sibiu, in care relata urmatoarele: "Am aflat trista veste ca biserica din Ozun a fost aprinsa in interior, unde toate obiectele bisericesti - prapori, cartile, mesele si odajdiile - au fost asezate in mijlocul bisericii pe paie si au fost aprinse, arzand pana dimineata, cand focul care mocnea a fost stins.

Pictura a fost complet distrusa (...), romanii au fost fortati sa treaca la religia reformata. In Ozun au mai ramas doar doua suflete la credinta ortodoxa". Semnatarul acestei marturii Victor Folea a fost izgonit in 1940. In 1947, parohia ortodoxa avea 47,3 ha teren, casa parohiala.

Pe terenul localitatii, Protopopiatul ortodox Sfantu Gheorghe dispunea de 21,2 ha teren arabil. Dupa infiintarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei si Harghitei, biserica a fost reparata in 1999, cu sprijinul financiar al P.S. Ioan.

Istoricul scolii este strans legat de cel al bisericii. Astfel, in 1821, cursurile de catehizare tinute de pr. Ioan Pop erau frecventate de 21 din cei 35 de copii de varsta scolara. In cadrul unei statistici locale, la mijlocul secolului al XVIII-lea, protopopul Ioan Petric, inspectorul scolar al Protopopiatului al 2-lea al Brasovului si Haromsecului, din pretura "Sepsi Sent Gyorghiului", avea subordonate 5 sate, cu 10 filii. In tabele, la rubrica 13, Insemnari, se specifica: "In satele urmatoare din sacuime nu se da nici un ajutoriu din casele alodiale nici la dascali, nici la scoale". Se da, fireste, doar la bisericile si scolile religiilor "recepte". Printre satele care nu beneficiau de ajutor se numara si Ozun, cu trei filii, unde preot era Veniamin Popovici si invatator Ioan Papuc, care vorbea si scria in limbile romana si maghiara "si a invatat si putin retorica". Avea 29 de elevi si primea creitari de la popor sau de la parintii scolarului. In 1899, un numar de 13 elevi ortodocsi invatau la scoala confesionala reformata. Dupa Marea Unire de la 1918, a functionat in Ozun o scoala mixta cu sectie in limba romana. In 1933, invatator si director al scolii din localitate era Stefan Dragan. La 15 noiembrie 1936 se inaugureaza noua cladire a scolii primare de stat. In anul scolar 1999/2000 au fost inscrisi la scoala - cu predare in limba romana - 55 de elevi, din care 11 la ciclul prescolar, 21 la cel primar si 23 la cel gimnazial. ASTRA a desfasurat o activitate bogata pe taramul afirmarii culturii nationale, iar biserica ortodoxa a primit pamant prin reforma agrara si a reinodat traditiile romanesti ale comunitatii.

In 1936, ASTRA din localitate avea ca presedinte pe preotul Victor Fulea, ca vicepresedinte pe Gheorghe Lincu, preot in Chichis, iar intre membrii pe Romulus Platos, Petre Simon s.a. La Arhivele Nationale din Sfantu Gheorghe se pastreaza registrele parohiale de stare civila ale parohiei ortodoxe din Ozun din anii 1813-1950.

In Ozun s-au nascut: Victor Pop (6 mai 1882), fiul preotului Ioan Popa, in 1893-1894 era student al Facultatii de Filosofie, Litere si Istorie a Universitatii din Cluj, beneficiar al unei burse din partea Fundatiei "Emanuel Gojdu"; Beke György (1927), scriitor, traducator. Studiile medii le urmeaza la Colegiul Secuiesc Miko din Sfantu Gheorghe si apoi pe cele superioare la Universitatea Bolyai din Cluj. A publicat numeroase interviuri despre relatiile literare romanomaghiare in volumul Fara interpret (publicat in limba maghiara - 1971 si in limba romana - 1972). A tradus in maghiara: o culegere de aforisme romanesti (1971 si 1976), romanul lui Jean Bart, Europolis; romane, nuvele, ale lui Zaharia Stancu, Emil Garleanu, Dinicu Golescu, Ioan Brad etc. Pacat ca azi nu contribuie ca altadata la studiul si promovarea bunelor relatii romano-maghiare; Razvan Neagu, inginer constructor; Claudiu Pozna, asistent universitar; Carol Benko, jurist, Sanziana si Lavinia Valcu, institutoare. Printre sponsorii si binefacatorii bisericii din localitate se afla si familiile Constantin si Maria Valcu, Constantin si Maria Scutaru, Maria Gurzau s.a

Carti Ortodoxe

Cuprins