Satu Mare


Satu Mare

Localitatea Satu Mare apartine comunei Bradesti si este unul dintre cele mai lungi sate din judetul Harghita (4 km). Este situat in valea stramta a paraului Bradesti (Fenyed).

Vestigii arheologice. Pe teritoriul satului, in valea paraului Bradesti, la locul numit "Varful Cetatii", se afla urme de ziduri, probabil ale unei cetati de refugiu. Sapaturile efectuate aici in 1963 au dovedit ca, de fapt este vorba despre un val armat cu piatra si un sant. Au fost constatate doua faze: prima de la sfarsitul epocii bronzului, iar cea de a doua de la mijlocul primei varste a fierului (Hallstatt C). Pe drumul spre Miercurea-Ciuc se afla o fortificatie patrata de pamant, cu laturile de 36 m, avand o singura poarta spre E. Nu pare probabil a fi fortificatie romana. In hotarul satului s-a mai descoperit un celt de bronz.

Prima atestare documentara: 1566, Marefalwa.

Denumiri istorice romanesti: 1733, Marefalu; 1850, Marefaleu [Marefalau]; 1854, Marefalau.

Prezenta romanilor in Satu Mare este atestata inca din vechime, asa cum o arata denumirea, neindoielnic romaneasca, a satului: Marefalau=Satul Mare (traducerea libera a denumirii de la prima atestare documentara) si nu versiunea maghiara, Nagy Falu. De asemenea, o portiune de teren din localitate este denumita "Olahko" (Piatra romanului) sau "Olahmocsarka" (Mlastina mica romaneasca), iar un drum "Olahkomocsarut" (drumul mlastinii mici romanesti).

Alte toponime romanesti pastrate: Poiata valahilor (era un loc de salas, iarna si vara, al crescatorilor de animale); Poteca romaneasca (olahosveny) era cararea care ducea spre o casa si o sura din padure.

Denumirea de Marefalva este utilizata si de raportele bisericesti scrise in grafia latina sau chirilica din limba romana in matricolele parohiale (1882, eclesia parochialis Marefalviensis, precum si in tabelele de impunere fiscala dintre anii 1818-1848.

In 1590 este pomenit in localitate un Clemente Romanul (Olah), martor intr-un proces. Lustra din 1602 mentioneaza pe Olah Janos (Ioan Romanul).

In Lustra de la 1614 figureaza si Ioan Romanul (Olah Janos) libertin, dar slujeste la un stapan de mosie, Dumitru Romanul (Olah Demeter - slujitor), Stefan Romanul, originar din Muntenia (Hauasafeóldi Olah Jstúan), Bucur Romanul (Olah Bokor) si Ioan Moldovan (Moldovai Janos) - jeleri, toti locuitori in Satu Mare. Un document din 1627 mentioneaza pe Nicolae si Stefan Cazan (Kazan) din Satu Mare.

In matricola locala a botezatilor, din 1746, apare prima consemnare a unui etnic roman: "baptisavi infantem natam ex conjugibus valachis Stephano Olah at Ana Olah nomen infantes Anna. Patrini Petrus Kovacs juvenis cum matre sua Catharina Szasz. Omnes de Marefalva". (Se boteaza fiica nascuta din casatoriti romani Stefan Olah si Ana Olah, numele fiicei este Ana, parintii de botez - nasii - sunt Petrus Kovacs junior, cu mama sa, Caterina Szasz. Toti din Satu Mare).

In conscriptia din 1750 sunt inregistrati si romanii: Stefan Raduly (libertin), Michail Stoica, Petrus Olah, .odor Olah, .odor Olaj jr., iar ca jeler Stephan Olah. O conscriptie din 1785 precizeaza ca un roman pe nume Stancui Bukur avea la moartea sa 45 de oi, 25 de capre si alte bunuri. In 1818, cele 10 familii de credinciosi greco-catolici apartineau parohiei Odorhei.

Istoricul Ion I. Russu identifica in Satu Mare numele de familie romanesc Mihalyko, care apare in sat pe la mijlocul sec. al XVII-lea. Traditia locala consemneaza amintirea ca primul pastor roman cu numele Mihalyko a venit in sat ca iobag al familiei Ugron. In anul 1866, satul l-a angajat pe Mihalyko Iosif ca pastor de vite. In evidentele bisericesti grecocatolice, numele apare transcris Iosif Mihok. Varianta originii romanesti a numelui Mioc este raspandita. Locuitorii din Satu Mare, cu numele Mihalyko-Miok, sunt greco-catolici de origine romaneasca.

Traditia consemneaza ca, la Adunarea de la Blaj din vara lui 1848, din Satu Mare a participat si romanul Daniel Mihalyko.

Statistica demografica demonstreaza, si in acest caz, cum o comunitate romaneasca distincta in sec. XVIII-XIX, fara institutii proprii care sa-i apere identitatea, a fost deznationalizata.

Credinciosii greco-catolici apartineau parohiei din Odorhei, unde isi inregistrau in matricole nasterile, cununiile, decesele si isi achitau taxele parohiale. Matricola mortilor arata ca "preotul valah" venea sa oficieze slujbele de inmormantare in sat. Intre anii 1882-1903 s-au consemnat in Satu Mare opt cazuri de deces. In patru dintre cazuri, preotul roman a oficiat slujba de inmormantare in cimitirul grecocatolic din sat, in celelalte situatii slujbele au fost oficiate de catre cantorul romano-catolic sau de preotul romano-catolic.

Despre cimitirul romanesc ne instiinteaza si o scrisoare trimisa in anul 1858 de preotul Sandor Boer din Odorhei catre curatorul din Satu Mare, caruia ii comunica sa se ingrijeasca de recolta fanului aflat in perimetrul localitatii: "Fie ca incepand de acum toata recolta de peste an sa fie menita spre a-mi carpi saracia, ori in folosul bisericii grecesti, caci daca nimeni nu se ingijeste de folosinte, usor vor putea pieri bunurile".

Dupa Uniatie, credinciosii greco-catolici achitau taxa parohiala plebanului romano-catolic, care le oficia anumite servicii de cult, iar celelalte obligatii avute le achitau conform intelegerii intre cei doi reprezentanti catolic si greco-catolic, protopopulului Ioan Gergely din Odorhei.

In perioada de dupa Marea Unire din 1918, viata romaneasca a cunoscut o reala revigorare. Parohia romana unita Satu Mare a fost reorganizata in mai 1925, avand ca filii: Bradesti, Tarnovita, Zetea, Varsag, Capalnita si Vlahita.

In sinodul de toamna al preotilor greco-catolici, tinut in 1936, se arata ca in Satu Mare "nefiind preot local, nici biserica, credinciosii greco-catolici frecventeaza biserica romanocatolica". In anul 1936, in contextul emotionant al solidaritatii romanilor din intreaga tara fata de romanii din zona, Liceul de Baieti Radu Greceanu din Slatina a luat sub patronaj scoala din localitate. La data de 1 august 1937, in cadrul unei frumoase ceremonii, a fost sfintita troita donata de liceul amintit.

Din 1937, cultul divin se facea intr-o capela amenajata intr-o casa privata, credinciosii romani reveniti la credinta stramoseasca fiind pastoriti de preotul Petru Suciu, izgonit din sat in toamna anului 1940. Trecerea fortata a tuturor credinciosilor romani la cultele maghiare a insemnat disparitia comunitatii greco-catolice locale.

Datorita lipsei institutiei scolare romanesti din sat, in perioada 1857-1865, 11 copii frecventau scoala romanocatolica. In primii ani dupa 1918, copiii romani din sat invatau in diferite sali improvizate. In anul 1932-1935, la scoala primara de stat functionau invatatorii Sevastache Ungureanu, Vasile Berciu si Aurel Catavei (director), in 1936 a venit prin transfer si Florea Vega. Notiunile de cateheza crestina erau predate copiilor de invatatorul Vasile Damian. In 1932, Dimitrie Gusti, ministrul Instructiunii Publice, a vizitat scoala din sat. Lucrarile la cladirea scolii au inceput in 1934 si in doi ani a fost terminate. Cladirea era compusa din sase sali de clasa, cinci camere si locuinta invatatorului.

Elemente romanesti au fost identificate de cercetatoarea Ioana Cristache-Panait in constructia caselor localnicilor din Satu Mare. Astfel, casele de lemn cu tarnat si streasina in fata, cu porti mari sculptate, dovedesc o influenta romaneasca, iar rozeta si simbolul vechi al discului solar sunt simboluri ale artei dacice. Astazi, credinciosii romani din Satu Mare apartin parohiei Odorhei II.

Carti Ortodoxe

Cuprins