Valea Mare


Valea Mare

Localitatea Valea Mare este situata pe versantul vestic al Carpatilor, la est de orasul Sfantu Gheorghe, pe valea paraului Mare si la sud de Borosneu Mic, pe DJ 121 A.

Vestigii arheologice. In apropierea satului s-au gasit numeroase urme din perioada preistorica, fapt ce atesta ca asezarea apartine complexului cultural Ariusd-Cucuteni-Tripolie.

S-a descoperit si o statueta de bronz, reprezentandu-l pe Osiris, din epoca romana.

Prima atestare documentara: 1913, Nagypatak - din prima jumatate a sec. XVIII cand a fost adusa si biserica romaneasca, pana in 1923, localitatea, ca fost catun al comunei Borosneu Mic, apare in documente sub acest nume.

Denumiri istorice romanesti: 1762, Kis-Borosneu (prima mentiune a bisericii ortodoxe); 1793, Borosnaul Mic (prima mentiune pastrata din matricolele bisericesti); 1797, Chis Borosnio; 1854, Borasnaul Mic; 1913, Valea Mare.

Formarea satului Valea Mare, pe actuala vatra, unde locuiau mai putine familii, are loc si prin "roirea" populatiei romanesti din localitatea vecina, etnic mixta, ca Borosneu Mic, trebuie incadrata in contextul mai larg al proceselor demografice ce au avut loc dupa asezarea secuilor in zona. Daca urmarim dispersia teritoriala a localitatilor monoetnice romanesti si a celor etnic mixte, in care romanii nu au fost asimilati, constatam ca toate acestea se afla la poalele muntilor de curbura, incepand de la Bretcu si continuand cu Zabala-Covasna-Zagon-Valea Mare-Depresiunea Intorsurii Buzaului -Marcus-Dobarlau- Bacel si terminand cu zona Valcele-Araci-Haghig, aflata in vecinatatea localitatilor romanesti din judetul Brasov. Toate celelalte comunitati rurale romanesti, situate in interiorul judetului, au fost asimilate.

Autoritatile austro-ungare nu se grabeau sa oficializeze existenta unor noi localitati romanesti pe "pamantul secuiesc". Si astfel, s-a ajuns ca la recensamantul din 1910, localitatea Borosneu Mic (inclusiv Valea Mare) sa aiba 1602 locuitori, din care 1018 ortodocsi, iar la recensamantul din 1930 (fara Valea Mare), doar 590 de suflete, din care 9 ortodocsi. Totusi, Valea Mare nu avea un statut de sat distinct, cu denumire proprie.

Un document din 1602 mentioneaza pe romanul Radu Iacob. In lustra din 1614 figureaza si romanii: Martin Gore - iobag si Stanciul Romanul (Olah Sztanczul) - jeler. Conscriptia romanilor din 1699 mentioneaza in Borosneu Mic pe urmatorii capi de familie: Olah Kozta - iobag, Opra Mamalyiga si Raduly Sunkuly.

Conscriptia confesionala initiata de episcopul unit Ioan Inocentie Micu Klein, din 1730, consemneaza existenta in Borosneu Mic a 70 de credinciosi, iar "Conscriptia Eparhiei legii Grecesti Neunite din Ardeal la anul 1766" mentioneaza prezenta a 160 de suflete si a unei biserici. Rezulta ca, la inceputul secolului al XVIII-lea, satul prinde contur pe actualul amplasament. In 1807 are loc o donatie pentru "scoala cea normaliceasca", donatie facuta de 13 familii, intre care: Serban Barbu, Mihai Marcos, Gheorghe Dragoman, Petru Luca, Todor Ianos, Stan Bularca, Gheorghe Bularca, Gheorghe Baciu.

In conscriptia urbariala din 1820 sunt consemnati in Borosneu Mic juratii Radu Mihai (Raduly Mihaj) si Andrei Mircea (Mirtse Andras), precum si iobagii: Georgius Bularka, Joannes Bularka, Teodorus Algya, David Bularka, Joannes Nyaguj, Georgius .odor, Georgius Marin, Nyirica Dragamer, Michael Lupsa, Gabriel Lupsa, Anton Mirtse, Stephanus Raduly, Stephanus Olah, Vaszilica Kosztandi, Georgius Lupsa, Michael Makos, Georgius Tudotzka, Andreas Mirtse, Franciscus Mirtse, Andreas Tyivuly, .omas Barbuly, Bokor Arnot, Georgius Opra, Nicolaus Opra, Andreas Marin, Georgius Nyaguj, Josephus Petriko, Nyaguj Bularka, Joannes Stankuj, David Kerbunar, David Pasztor, Pasztor Angyal, Georgius Stantsuj, Georgius Kosztandi, Marin Stantsuj sen., Marin Stantsuj jun., Marin Sorbany, Stephanus Molduvany, Sorbany Barbuly,

Stephanus Kurutz, Joannes Ardelan, Joannes Dinuj, Stephanus .odor, Josephus Vidam, Joannes Mojzi, Georgius Podar, Franciscus Raduly, Michael Raduj, Vid. Josephi Demeter, Georgius Dragamer, Joannes Komany, Bocor Makos, Georgius Gabor, Demetrius Nyikulaj, Joannes Sorbany, Joannes Vakarus, Nyaguj Pasztor (am pastrat grafia documentului).

Venita din surse romanesti, o conscriptie confesionala inedita din 1839, aflata in arhiva Centrului Eclesiastic de Documentare Mitropolit Nicolae Colan, inregistreaza in Borosneu Mic 63 de familii de ortodocsi, cu 303 suflete, printre care: Popovici (paroh), Teodor (dascal), Stancu, Lupse, Dragomir, Lupsa, Neagoe, Teodor, Macos, Marin, Pastor, Aldea, Gabor, Sorvos, Anghel, Oprea, Bularca, Vacarus, Tudetca, Coman, Moise, Neagoe, Sarban, Luca, Vasile, Macos, Barbu, Monci, Lupsa, Constandin, Ioga, Rachidan, Marin, Draghici, Marzea, Mirce, Iordachi, Glajaru, Arnaut, Cismas, Podaru, Danuti, Balacean, Coscodar, Linguraru, Avram si Maturatu. Sunt consemnate separat "opt familii de tigani, cu asezamantul aici", cinci "vaduvi si vaduve", zece familii de credinciosi romani din Aninoasa si cinci familii din Dobolii de Sus, care apartineau atunci parohiei ortodoxe Borosneu Mic. Cele mai frecvente nume de barbati erau: Ioan, Gheorghe, Dumitru, Andrei, Mihai, Vasile, Iosif, Niculae, Stefan, Simion, Stan, Bucur, Ilie, Antonie, Gligorie, Serban, Vlad, Oprea, Neagoe, Gavrila, Teodor. Vaduvele se numeau Ana, Ilinca, Dobra, Doina etc.

Dupa Marea Unire, localitatea se desprinde administrativ de Borosneu Mic si devine centru de comuna.

Profesiunea de baza a locuitorilor din Valea Mare este cresterea animalelor si cultivarea pamantului. In perioada anilor 1962-1989, o parte din locuitorii satului, barbatii mai ales, prestau diferite munci necalificate prin fabricile si uzinele din orasele Brasov si Sfantu Gheorghe.

Pe langa vechile familii romanesti Pastor, Avram, Bularca, Marin si altele, de-a lungul timpului s-au stabilit in localitate familii de lingurari si mesteri fierari tigani.

In Valea Mare se intalnesc toponimele: Braniste, Mogos, Bicasu, Cumulusu, Vagasi, La Tarusi etc.

Colonelul in rezerva Ioan Rachitan, in monografia comunei Valea Mare, descrie si momentul Marii Uniri in comuna sa natala, apeland la memoria colectiva. Dupa cum isi aminteste Alexandru Gabor (care in 1992 avea 83 de ani), delegatia romanilor din Valea Mare la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, a fost alcatuita din preotul Eremia Ticusan, Gheorghe Gabor, Ioan Marcos si din alti tarani din sat. Din 1927 pana in cea de-a doua jumatate a sec. al XX-lea, localitatea a fost comuna, iar apoi sat apartinand comunei Barcani.

In anul 1999, prin Legea nr. 80, se reinfiinteaza comuna Valea Mare, jud. Covasna. La alegerile din 8 august 1999 este ales primar Gheorghe O. Pastor, iar in iunie 2000, la conducerea primariei este ales Gheorghe Gh. Avram.

Locuitorii comunei Valea Mare graviteaza spre Sfantu Gheorghe, Covasna si localitatile din Depresiunea Intorsurii Buzaului.

Ortodoxia a fost religia stramoseasca a "valenilor". Biserica de lemn din Borosneu Mic a fost stramutata in locul in care astazi se afla actuala biserica zidita, fapt consemnat in documentele bisericesti. Una din cauzele care a determinat acesta mutare este refuzul de a trece la religia greco-catolica. Presiunea de trecere a romanilor la unirea cu Roma este confirmata de faptul ca in anul 1733, in Borosneu Mic, statistica confesionala semnaleaza 70 de greco-catolici.

In acest catun, situat la 2 km de Borosneu Mic, a dainuit biserica ortodoxa, cea adusa din satul alaturat. Aceasta biserica a fost de lemn (conform unor registre din comuna Borosneu Mare), o constructie mica, asemenea unei capele.

Aveau si un preot stabil, langa biserica fiind construita si o casa parohiala. In anul 1762 este pomenita in documente biserica ortodoxa din "Kis-Borosneu", iar in 1767, preotul ortodox Andrei Dragan, nascut in Bogata.

Intre anii 1790-1793 se construieste in catunul Valea Mare, ce tinea de Borosneu Mic, actuala biserica, ctitorii ei fiind mocani din Sacele si negustori din Brasov, intre acestia numarandu-se familiile Ioan si Maria Burduloiu, ale caror nume sunt gravate pe sfintele vase de cult, apoi este consemnata si familia Stan Neagoe. Constructiei initiale i s-a adaugat turnul clopotnita abia dupa anii 1820, inalt de 16 m, zidit din piatra, in incinta caruia sunt instalate clopotele bisericii. In anul 1820, probabil odata cu adaugarea turnului clopotnita la biserica, este donat si cel de al doilea clopot, prin donatorul Neagoe Pastor.

Biserica, avand hramul "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil", are forma de corabie dreptunghiulara, cu altarul in forma de semicerc, fara abside laterale si fara cafas. Partea unde stateau femeile era despartita de cea a barbatilor printr-un zid de piatra. Sfantul lacas este zidit cu fundament de piatra, cu turnul de piatra, inalt de 16 m, acoperit cu tigle solzi deasupra pronaosului, naosului si altarului, tampla este de zid, pe care erau prinse icoanele. Vechimea bisericii este demonstrata si de zidul ce o inconjoara, asemanator zidurilor de aparare medievala. Registrul botezatilor incepe cu anul 1793, care continua pe unul mai vechi, iar Registrul pentru morti incepe in 1813 si pe el scrie "Tom. II", deci o continuare a altuia mai vechi. Se mai pastreaza, din 1815, un registru al cununatilor, din care lipseste inceputul, fireste si acesta e mult mai vechi.

Primul preot atestat documentar in Borosneu Mic este Andrei Dragan, in anul 1767. Urmeaza Mihai Toader (mentionat in registrul din anii 1793-1813), care, foarte probabil, va fi fost un localnic, in Valea Mare existand si azi mai multe familii cu numele Toader. In anul 1803, apare mentionat ca paroh Popa Mihai Hosu. Alt preot consemnat in vechile registre este Nicolae Todor, ridicat dintre localnici, decedat in anul 1840 si al carui mormant este in vechiul cimitir, langa biserica. Pe Iosif Popovici (1805-1835) il gasim in documente ca semneaza "paroh in Borosneul Mic", parohie cu 38 de familii ortodoxe. In 1808 el era membru al scaunului protopopesc.

A urmat Nicolae Comsa (1835-1840), care era numai administrator al parohiei (functiona de la Sita Buzaului). Era numit de sateni "popa Nicolae". Mihai Popovici (1840-1860), era originar din Zagon, "batranii si-l aminteau ca avand o infatisare patriarhala, purta barba lunga si intotdeauna era imbracat in haine nationale romanesti, niciodata nu s-a lepadat de cioareci, camasa si cizmele lui, atat de mult a iubit acest port" (cronica bisericii de la Valea Mare). Intre anii 1840-1861 preotul Mihai Popovici a intocmit "Protocolul de porunci" al parohiei Borosneu Mic, registru in care sunt inscrise toate "poruncile venite de la imparati, gubernatori, magistrati, episcopi, protopopi", document pastrat in Arhiva Bibliotecii Mitropoliei Ardealului din Sibiu, avand o valoare documentara deosebita pentru cunoasterea realitatilor satului romanesc din arcul intracarpatic. Dupa 1848, preotul Popovici a trebuit sa stea o perioada ascuns in munti. El a pus apoi bazele ASTREI la Valea Mare si a imbunatatit activitatea scolii din sat. A murit in vara anului 1895. Sotia lui era din comuna Dobolii de Jos, fiica lui Ioan Droja.

Preotului Mihai Popovici i-a urmat apoi fiul sau, Gheorghe Popovici, care a slujit in Biserica intre anii 1860-1874. "Dinastia" de preoti Popovici a continuat cu fiul lui Gheorghe Popovici, care purta acelasi nume, slujind in perioada 1874-1896. Ambii preoti sunt inmormantati in fata Bisericii. Din anul 1888 pana in 1896, Gheorghe Popovici a indeplinit si functia de invatator. Epitropi erau: Andrei Pastor (1863-1874), Marin Vasile si Nicolae Vasile (1891-1896), Gheorghe Avram (1897-1901), Gheorghe Gabor (1902-1905), Ioan N. Stancu (1906-1912), Mihai Marin (1912).

Timp de 2 ani (1895-1897), parohia a fost vacanta, apoi a fost numit pr. Alexe Popovici, dar nu a venit niciodata la parohie. Slujbele le-a facut pr. Gheorghe Neagovici din Intorsura Buzaului. Intre anii 1896 si 1916 biserica este pastorita de preotul Ioan Marin, localnic din Valea Mare, in timpul caruia s-a construit casa parohiala si cladirea scolii confesionale, unde a activat si ca invatator (a fost casatorit cu o fata din neamul lui Vancea din Sfantu Gheorghe, stabilit la Valea Mare); a trecut la cele vesnice in anul 1913. In 1898, el a construit din nou casa parohiala, grajdul si anexele gospodaresti folosite in intretinerea scolii confesionale.

Biserica era institutia principala a satului. In interiorul ei se desfasura o viata comunitara activa. Potrivit randuielilor stramosesti, statuate prin regulamentul Mitropolitului Andrei Saguna, biserica era condusa de "sinoadele parohiale" (actuala adunare parohiala), iar intre acestea de catre "comitetele parohiale" si epitropi. Sinodul parohial din 23 ianuarie 1894 a ales "epitrop mare" pe Necolau Vasile, "epitrop mic" pe Neculae Lazariu, iar in consiliul parohial pe urmatorii credinciosi: Vasile Marin, George Boricean, Neculai Bularca, Moise Marcos, Ioan Gabor, Ioan Pastor, George Todor, Ioan Bularca, Ioan Vasile si Georgiu Avram. Peste trei ani, sinodul parohial din 11 ianuarie 1897 a ales pe George Avram - epitrop I, Neculai Angel Lazar - epitrop II, iar in comitetul parohial pe: George Pastor, Ilie Nagiu, George Boricean, Moise Macos, Ioan Gabor, Vasile Stancu, Neculai Marin, Ioan Bularca, Ioan Sorvos, Alexe Mirica.

Din inventarul parohiei, intocmit in anul 1898, rezulta ca averea obstii credinciosilor ortodocsi din Borosneu Mic era formata din: biserica din piatra, acoperita cu tigla, cu o capacitate de 220 persoane; scoala din lemn acoperita cu sindrila, cu o sala de clasa si o "odae" pentru invatator; casa parohiala din lemn cu doua odai, "ambit" si pivnita. In biserica existau 10 icoane, 9 sfesnice, un policandru cu sase sfesnice, 8 candele, 12 obiecte de cult si 10 carti bisericesti, din care o "Cazanie veche"; un clopot mare si unul mic. Pe clopotul mic se afla inscriptia "LAKATOS MIHALY ONTOTTE ANNO DOMINI 1763" (turnat de L.M: in anul Domnului 1763), mesterul turnator fiind din Arcus. Clopotul mijlociu a fost donat in 1820 de Neagoe Pastor si sotia lui din Brasov, cu inscriptie in limba maghiara (in anul 1925, sub preotul suplinitor Radu Marin, s-a mai donat un clopot, iar in anul 1926 s-a achizitionat clopotul mare din donatia credinciosilor). La scoala confesionala existau 10 banci, o tabla neagra, o harta a Ungariei si o masina de "comput" (calculat). Valoarea totala a bunurilor de inventar a fost de 2.731,9 florini.

Salariul preotului, in suma de 166,5 fl., era asigurat din: arendarea pamantului - 30 fl., "bucate" (grau, cucuruz) de la familii - 30 fl., "zile de lucru cu palmele" - 51 fl., alte contributii - 50 fl. Salariul invatatorului, in suma de 102,9 fl., era asigurat de obstea credinciosilor din aceleasi surse de venit. Pentru buna functionare a vietii parohiale s-au infiintat mai multe fonduri si fundatii: Marina Macos si Maria I. Tohaneanu (300 de florini); Ioan Mazare, in amintirea sotiei sale, a instituit un fond de 100 coroane; fundatia "Ioan Ticusan si sotia" (100 coroane). Printre donatori se numara: Mihai V. Marin, Mihai Droja, Alexe Stanciu, Ioan V. Marin, Nicolae Vasile, Ioan Suciu din Floroaia Mare, Nicolae Boricean, Nicolae Gh. Avram (fiecare cate 100 coroane), Maria

Barbu din Floroaia Mare (200 coroane). Curatori ai bisericii erau: Damian Pastor (1914), Ioan Marin (1915), Gheorghe I. Gabor (1915-1918), Alexe V. Marin si Ioan Macos (1918- 1921). Bugetul parohiei pe anul 1900, la capitolul venituri ("perceptiuni") - a fost de 359,3 coroane, iar la cheltuieli ("erogatiuni") de 346,4 coroane.

Intr-un raport, semnat de preotul Ioan Marin la 25 ianuarie 1900 si adresat protopopiatului Treiscaune, sunt relatate relatiile incordate dintre preot si epitrop in gestionarea fondurilor bisericesti dupa moartea, intamplata in 1894, a fostului epitrop Neculau Vasile. Preotul se foloseste si de acest prilej pentru a reaminti superiorilor despre "imprejurarile critice si positiunea foarte grea in care se afla comuna, mai ales biserica si scoala". Cei 58 de membrii ai sinodului parohial, in sedinta din anul 1900, "si-au exprimat vointa generala de a fi ales ca membru mirean la sinodul protopresbiteral (reprezentantul laic al valenilor in conducerea protopopiatului) pe Gheorghe Boricean". In 1904, s-a hotarat ca mortii sa fie ingropati in

"Cimitirul de pe coasta". Printre donatorii bisericii si scolii se inscriu: Kis Elek (o gradina in anul 1900), Ioan Vasile (1912 - un sfert de jugar teren pentru gradina la locul numit "La tarus"), Vasile Stroescu (pentru zidirea scolii 500 coroane si in anul 1914 a dat bani pentru reparatii la biserica), Vasile Nitu (a cumparat 2 prapori si un candelabru), Ioan Macos si Stan Avram (au donat cele 4 icoane mari de pe iconostas).

Dupa moartea pr. Ioan Marin, parohia a fost administrata de pr. Ioan Coman de la Sita Buzaului. A urmat pr. Eremie Ticusan (1913-1921) din Intorsura Buzaului, casatorit cu fiica preotului Furtuna din Covasna (unde a si plecat apoi). Aici a imbunatatit starea bisericii, lespezile de piatra dinauntru au fost puse in jurul bisericii, interiorul s-a podit cu scandura; sa facut cafasul bisericii (un mare ajutor financiar l-a dat marele mecena al romanilor, Vasile Stroescu, precum si toti parohienii, prin munca si bani).

Pr. Eremie Ticusan din Borosneu Mic, a fost arestat in decembrie 1916 si inchis la Tg. Mures si Cluj, din 9 ianuarie 1917 pana la 30 august 1917, apoi a fost deportat la Sopron (Ungaria). Invatatorul preot din comuna, Ioan Marin, dupa ce a participat la instalarea autoritatilor romanesti in localitate, a plecat cu Armata Romana in Ungaria pentru inlaturarea guvernului bolsevic ce atacase Romania, cazand eroic pe acest front. Din 1921, parohia a fost administrata de epitropul

Mihai Marin, apoi de tanarul Vasile Toader (primar), iar slujbe mai oficia pr. Ioan Ciora din Zagon. Intre 1923-1924, primarul a reusit sa adune fondul pentru biblioteca parohiala si pentru procurarea clopotului ce lipsea, fiind luat in timpul razboiului.

Pr. Mihai Petru din Lisnau a fost ales in 1922, dar nu a fost recunoscut de Mitropolia de la Sibiu. Apoi au candidat invatatorul Gheorghe Rusu si tanarul teolog Ioan Aldesiu, ultimul fiind ales de comunitate si acceptat de Consistoriul din Sibiu. Intre anii 1924-1940, timp de 16 ani a pastrorit preotul Ioan Aldesiu, care administra si in filia Saramas. In timpul acestui preot gospodar s-a procurat clopotul cel mare al bisericii si a fost imprejmuit cu gard de scandura cimitirul.

In filia Saramas a realizat o capela si a strans un fond pentru noua biserica. In timpul sau, s-a completat biblioteca cu multe carti si s-a dat viata ASTREI. Tot atunci s-a ridicat troita din fata bisericii in cinstea eroilor iar Reuniunea femeilor a impodobit biserica din Valea Mare cu 2 prapori si un candelabru. In activitatea sa a fost ajutat de epitropul Mihai Marin si de cantaretul Andrei Stancu (care era si crasnic). In 1924, cantaret era Nicolae Serban, iar in 1928, Damian D. Pastor si tatal sau - Damian Pastor.

In 1940, pr. Aldesiu a fost izgonit din sat, refugiindu-se la Sarmas. Dupa Dictatul de la Viena, la 17 noiembrie 1940, un numar de 50 de familii de romani, printre care: Mihai Marin, Ioan Macos, Ioan Nitu, Nicolae Avram, dupa ce au fost jefuiti si batuti, au fost alungati in Buzae. Au plecat numai cu strictul necesar, lasand in urma toata averea. Dupa plecarea lor s-a format o comisie maghiara care le-a vandut vitele, cerealele si toate obiectele gospodaresti cetatenilor maghiari de prin comunele din jur, romanii neavand voie a cumpara nimic, vanzarea facandu-se pe un pret derizoriu. Cei ramasi in localitate au avut parte de cele mai crunte forme de deznationalizare.

Parohia a ramas parasita pana ce Episcopia Clujului a trimis aici preoti misionari. Pr. Aurel Babiciu a venit pentru scurt timp, apoi s-a stabilit la Covasna. In anul 1941, Episcopia Clujului numeste in Valea Mare pe preotul Ioan Roman, care administreaza de aici parohiile Zagon si Papauti. Pr. Ioan Roman a refacut biserica, ce se avariase dupa cutremurul din 1940, cu ajutoare de la Arhiepiscopia Clujului. In timpul ocupatiei maghiare, pr. Roman a avut curajul sa ia pozitie desigur voalat - impotriva diversiunii oficialitatilor de a edita un calendar scris in limba romana prin care erau denigrati romanii din vechiul Regat. In 1944, in timpul retragerii nemtilor, preotul Roman va fi arestat si deportat pentru un timp, scapand din detentie abia dupa trecerea frontului si refacerea teritoriului romanesc in granitele sale. In 1945, bolnav, preotul Roman s-a retras in partile natale, la Dej. In parohie este numit preotul Ioan Batranu (1945-1954), care a realizat o "Carte de Aur", prima de acest gen in parohie, o istorie a vietii religioase din Valea Mare, lucrare din nefericire pierduta, si care va activa pentru restabilirea vietii religioase si reorganizarea economica a parohiei. Epitropi ai bisericii erau atunci: Gheorghe Pastor si Gheorghe Avram, iar cantaret, Ioan M. Gabor. Pr. Ioan Batranu a fost cel care a reinfiintat ASTRA, Societatea religioasa a tineretului "Sf. Gheorghe" si Societatea tinerelor fete "Anastasia Saguna". In anul 1950 s-a zugravit biserica in interior si exterior, gardul de piatra fiind inlocuit cu unul de fier. De mare ajutor au fost credinciosii: Ioan Macos, Ioan Gabor, Gheorghe Avram, Ioan Marin, Alexandru Macos, Ioan Zarnescu, Mihai Marin, Stefan Marin, Teofil Toader, Gheorghe Baciu. Vase liturgice au fost procurate de familiile: Ioan Hagiu, Ioan Oprea, Nicolae Oprea si Mihai Vulpoiu din Zabala. La 26 octombrie 1950 s-a organizat cercul misionar preotesc, slujba fiind facuta de un sobor de 10 preoti (a fost declarat cel mai reusit cerc preotesc din protopopiat).

Din anul 1954 pana in 1986, timp de 32 de ani, preotul valenilor a fost Vasile Constantinescu. In 1970, biserica a fost repodita, iar pe sub strane s-a turnat beton pentru evitarea putrezirii scandurii. S-a introdus totodata lumina electrica si s-a construit la fatada un gard de fier pe fundament de beton.

In 1986 ia in primire parohia preotul Petru Restantia, in timpul caruia se refac gardurile din imprejurimile parohiei, se executa reparatii la turnul clopotnita si in interior, deteriorari determinate de cutremurul din 1990, multe avarii ramanand din vremea seismului din 1977.

Dupa mutarea preotului Restantia la Mangalia in 1994, odata cu infiintarea Episcopiei de Covasna si Harghita si prin purtarea de grija a Parintelui Episcop Ioan Selejan, este numit preot in parohia Valea Mare, la 1 noiembrie 1994, Nicolae Floroiu, originar din Bacel-Lunca Calnicului. Sub aceasta pastorire, biserica a fost intarita prin subzidire de temelie si centuri de rezistenta, asigurata prin patru contraforti laterali de stabilitate. In jurul bisericii s-au facut lucrari de desecare a zonei mlastinoase. Casa parohiala a fost modernizata, iar in locul "gabaneciului" (hambar de cereale) - construit in 1842 pentru depozitarea cerealelor date de locuitorii satului ca plata pentru invatatorul-cantor, s-a realizat un Oficiu Parohial, ce va deveni in viitor muzeul parohiei. Biserica a fost placata in interior cu un strat de beton. S-a inlocuit pardoseala din interior si s-au refacut tencuielile interioare si cele exterioare ale Bisericii.

In exterior, Biserica s-a tencuit cu un strat de terasit alb. Tot in exterior s-a adaugat turnul vesmintariei din partea dreapta a Sfantului Altar. In interior s-a dezmembrat cafasul din lemn, podetele de scandura de la turnul clopotnita si s-a construit o bolta din caramida betonata, care-i da un aspect de pronaos al Bisericii. Lucrarile de reparatii generale s-au incheiat in anul 1997. In 1994-1997, preotul a fost sustinut si ajutat in actiunile sale de epitropul parohiei, Nicolae Avram, si de Consiliul Parohial. Casele parohiale sunt refacute si reinnoite in perioada anilor 1997-1998, iar in toamna anului 1998 sunt finalizate lucrarile de reparatie. Toate lucrarile de reparatie si reinnoire sunt sfintite la 8 noiembrie 1998, de catre Parintele Episcop Ioan Selejan, care a acordat preotului paroh Nicolae Floroiu distinctia de "econom".

Cu binecuvantarea Parintelui Episcop Ioan Selejan, in toamna anului 1999, la 1 octombrie, s-au inceput lucrarile de pictura in tehnica fresca. Pictura a fost executata de pictorul Marcel Codrescu din Bucuresti, ajutat de colaboratorii sai, pictorul stagiar Nichifor Constantin si preparatorul tehnicii in fresca, Patru Anton din Sfantu Gheorghe. In octombrie 2000 s-au finalizat lucrarile de pictura, dupa devizul intocmit de renumitul pictor Grigore Popescu din Bucuresti, tematica scenelor de pictura fiind dupa modelul bizantin, asezarea scenelor si ancadramentul pictural apartinand in totalitate pictorului executant. Odata cu lucrarile de pictura, la biserica se refac si gardurile de fatada.

Biserica din Parohia Valea Mare are in inventarul sau, in afara unor icoane pictate pe lemn de un anume pictor iconar Toma, datand din sec. XVIII, cuprinzand scene cu chipurile Mantuitorului Iisus Hristos, al Maicii Domnului, al Sf. Ierarh Nicolae, ale Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, vase de cult vechi si cele trei clopote vechi, cu inscriptiile donatorilor, numeroase odajdii si insemne bisericesti.

Cea mai veche carte de cult pastrata este un Antologhion, cu coperti de lemn, invelit in piele (1786), tiparit in Tara Romaneasca. Alte carti vechi sunt: Mineele (ianuarie-aprilie si iunie) din 1893, altele din 1894, o Cazanie (1898), Octoihul Mic (1898), Penticostar (1805), Apostol (1853), Triod (1870). Biserica mai detine: clopotul mijlociu (1820 - de 80 kg, cumparat de Nicolae Pastor si cei 2 fii ai sai in anul 1820), clopotul mic (cumparat de la biserica greco-catolica din Borosneu Mare). A avut si Catavasier din 1724, cuprins in Bibliografia Romana Veche dupa o comunicare a lui Ilarion Puscariu si caruia Nicolae Iorga ii sublinia semnificatia, ca fiind singura semnalare aflata peste munti. In arhiva parohiei se mai afla o serie de registre privind organizarea economico-administrativa, registre matricole scolare si de uz educational in invatamantul scolar al parohiei, registre de inventariere, obiecte de cult, inscrisuri si picturi iconografice. In anul 1925, sub preotul suplinitor Radu Marin, s-a mai donat un clopot, iar in anul 1926 s-a achizitionat clopotul mare, din donatia credinciosilor.

Ca avere, in afara casei parohiale si a gradinii, biserica mai detine o suprafata de 10 ha teren agricol (arabil si faneata), care sunt date in arenda, iar banii rezultati sunt folositi pentru lucrarile de intretinere si reparatii la biserica.

La Arhivele Nationale din Sfantu Gheorghe se pastreaza registrele parohiale de stare civila ale parohiei ortodoxe Valea Mare din perioada 1793-1895.

Locuitorii romani din Valea Mare, pana in anul 1918, au fost in totalitate ortodocsi. Dupa aceasta perioada, din initiativa lui Alexe Boriceanu - "pocaitul" - cum i s-a spus in traditia populara - care, fiind prizonier intr-un lagar din Italia in perioada 1917-1918, luand contact cu adeptii cultului "Martorii lui Iehova", cand s-a intors acasa a adus cu sine si unele carti sau reviste de popularizare a ideilor iehoviste, folosite pentru a impartasi rudelor si altor sateni continutul noii sale religii. Pana prin anul 1940, cultul avea in Valea Mare in jur de 30 de adepti din prima generatie, azi mai sunt 16.

"Scoala, ca fiica a bisericii, s-a nascut in tinda acesteia". In Valea Mare, intre anii 1795-1918, biserica a intretinut scoala confesionala (la inceput cursurile s-au tinut in tinda bisericii, apoi s-a construit un local propriu). In 1874, vechea cladire a scolii se prabuseste; se initiaza o colecta pentru construirea unui nou local. In 1903, cladirea este recladita, fiind acoperita cu tigla. Invatatorul a fost intotdeauna si cantaret la biserica, si locuia in cladirea scolii, care era proprietatea bisericii. Invatatorii erau platiti de comunitatea parohiala prin fonduri de cereale, numite moacta, de unde a rezultat si necesitatea constructiei magaziei de cereale in 1892.

In anul scolar 1862/1863, invatatorul George Popovici avea salariul asigurat "de la parintii pruncilor, cate 40 fl. de copil". In catalog erau inscrisi 55 de elevi (35 copii si 20 "copile") din familiile: Macos, Gabor, Pastor, Baciu, Serban, Rachitanu, Nitu, Stancu, Sarvas, Mirica, Bularca, Marin, Serban, Angel, Ladaru, Naghi, Vacarus, Samoila, Juga, Boriceanu. Peste 30 de ani "programa scolara" cuprindea urmatoarele obiecte de studiu: Religia, Limba romana, Geografia si Istoria, Cunostintele naturale, Limba maghiara, "Comput" (Aritmetica) si "Cantari".

Conspectul privind cartile (manualele scolare) folosite in anul 1891 in "scoala greco-ortodoxa din Borosneul Mic" cuprindea titlurile: Istoria biblica, de N. Dariu, Abecedar maghiar-roman, de N. Putnoksi, Cartea a doua de cetire si gramatica, de N. Dariu, Cunostinte naturale, de I. Dariu, unostinte naturale, de Dionisie Tigrean.

Dintr-un raport intocmit in 1891 de invatatorul George Popovici, rezulta ca din totalul de 115 copii de varsta scolara, doar 71 au frecventat cursurile. Daca in luna decembrie nu s-a inregistrat "nici o absenta nelegitimata", in primavara au absentat 8 elevi. Dintre acestia 4 au fost pedepsiti cu plata unei "amenzi" de cate 2 fl.. Din banii rezultati s-au cumparat "pe seama scolii, carti, harti si creta".

Invatatorul era ales de parintii copiilor, iar alegerea trebuia validata de catre mitropolie. Un document emis in 1892 de Mitropolia din Sibiu, semnat de Ilarion Puscariu, instiinta Protopopiatul Tractului Treiscaune ca "pe baza actului electoral, savarsit la 15 august curent in sinodul parohial Borosneul Mic, candidatul Georgiu Popoviciu se intareste invatator definitiv la scoala noastra din numita comuna bisericeasca, provenindu-se cu decret in aceasta calitate".

In decembrie 1893, invatatorul raporta ca, din cei 86 de elevi inscrisi, 74 au frecventat cursurile. Din cei care au lipsit, 4 elevi au fost pedepsiti "sa cumpere carti pe seama copiilor mai saraci". In anul scolar 1893-1894, din cei 90 de copii de varsta scolara (6-15 ani), 67 au urmat cursurile scolii. Dintre absenti, "cei mai multi au fost bolnavi" sau nu au putut veni la scoala "din causa apelor si a noroiului mare". Dupa "progresul scolar" (rezultatele la invatatura), elevii au primit trei calificative: 10 au fost "distinsi", 40 "buni" si 17 "debili" (in sensul de slabi la invatatura). Din totalul elevilor, 45 aveau toate cartile, 20 doar "in parte", iar 2 nu aveau nici o carte.

La 28 iunie 1893, sub "prezidiul parintelui prezbiter Dimitrie Coltofeanu a avut loc sedinta sinodului parohial extraordinar tinuta in Borosneul Mic", care a stabilit nivelul salariului invatatorului (306 fl.) si sursele de asigurare ale acestuia (de la 150 de familii cate 15 "litre" cucuruz, de la 71 de elevi cate un 1 fl., de la 7 familii "neorustice", de tigani, cate 50 de craitari, de la 16 familii "neorustice" sarace cate 25 de craitari, la care se adaugau fondurile obtinute din arendarea pamantului bisericesc, salariul dupa serviciul de cantor si o anumita cantitate de lemne.

In anul 1896, din totalul de 89 de copii de varsta scolara, au frecventat cursurile 73 (40 baieti si 33 fete). La terminarea anului scolar, 15 au primit calificativul "distins", 50 "bun" si 8 "debil". Un numar de 46 de scolari aveau toate manualele, 15 doar partial si 12 deloc. In anul 1900 s-au amplificat neintelegerile dintre parohieni si invatatorul Nicolae Serban. Protopopul este avertizat de sateni ca in lipsa unei interventii pentru solutionarea conflictului, "oamenii sunt decisi de a da toti copii la scoala de stat din Borosneul Mic" (unde cursurile se desfasurau in limba maghiara). Doar in 1904 s-a incheiat diferendul, "poporul declarandu-se in sfarsit multumit de noul invatator, Ioan Santimbrean". Planul de invatamant pe anul 1903, aprobat de Congresul National Bisericesc al Mitropoliei Ortodoxe Romane din Ungaria si Transilvania cuprindea obiectele de studii din anii anteriori si un nou obiect - Dexteritatile tehnice. In afara cursurilor scolare, tineretul din localitate urma cursurile de catehizare tinute de preotul paroh. La sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, prezenta la aceste cursuri era foarte slaba: in 1891, din 76 de tineri au frecventat cursurile 34, in 1896, din 64 numai 33, iar in 1900, din 63 doar 33. Principala cauza a slabei participari o constituia plecarea tinerilor la lucru in Romania.

In timpul cand era sustinuta de parohie, scoala confesionala a fost improprietarita de Biserica cu teren in zona Braniste si cu o livada de pomi pentru nevoile invatatorilor si dascalilor.

Printre invatatorii cunoscuti erau si: Aldea Todor, Gheorghe Popovici, Mihai Popovici, dascalul Mihail Neagoe, care se tragea din neamul Pastorestilor, probabil fiul sau nepotul lui Stan Neagoe-Pastor cel batran. Mihail Neagoe este consemnat pana la anul 1860, dupa care au fost Nicolae Solomon, Ludovic Pop, Nicolae Stancu si invatatorul Gheorghe Sfosicut din Zabala. Au urmat Nicolae Serban (localnic) intre 1896- 1900, Ioan Sintimbreanu (1904-1913), originar din Deva, care in 1905 facea un apel pentru infiintarea unei biblioteci scolare si a uneia parohiale, institutii "menite a dezvolta cultura poporului nostru asezat in mijlocul unei mase mari de straini"; Gheoghe Olariu-Fazakas (1915), Iancu Zaharia (1917) si Iancu Marin.

Pana in anul 1917, aceasta scoala confesionala a fost in proprietatea bisericii, apoi, din 1917 trece la invatamantul de stat, iar in anul 1948, imobilul, cu tot ce-i apartinea, a fost nationalizat de statul roman si trecut in folosinta Ministerului Invatamantului.

In cladirea scolii confesionale a fost instalat un timp sediul Primariei din Valea Mare (1938-1968), satul avand statut de comuna. Imobilul a fost construit pe terenul bisericii in anii 1937-1938. Dupa desfiintarea Primariei, imobilul este parasit. Unirea Transilvaniei cu Tara Mama, in 1918, aduce schimbarile mult asteptate si in domeniul invatamantului. Invatatorilor Ion I. Marin si Eremia Ticusan le-au urmat, din anul scolar 1932/1924, familia invatatorilor Lecu si Iulia Nica familie care a dominat viata scolara si cultural-obsteasca a localitatii timp de 25 de ani (cu intreruperea din timpul ocupatiei maghiare). Demersurile si munca directorului scolii, Alecu Nica au fost hotaratoare pentru infiintarea noii primarii, construirea unei noi scoli, revigorarea nvatamantului si a activitatii cultural-artistice.

O pagina neagra in istoria scolii a constituit-o perioada 1940-1944, cand invatamantul din satul romanesc Valea Mare s-a desfasurat exclusiv in limba maghiara. Dupa eliberare, lucrurile au inceput sa intre in normal, o normalitate care purta totusi amprenta regimului comunist si a practicilor din timpul Regiunii Autonome Maghiare (cand toate instruirile de la raion se tineau in limba maghiara). De-a lungul anilor s-au remarcat profesorii si invatatorii: Simion si Maria

Pavelescu, Horia Coman, Maria Schiopu, Zamfira Serban Pastor - fosti directori, Gheorghe Schiopu - actualul director.

In anul scolar 1999/2000, la Scoala din Valea Mare au invatat un numar de 34 de copii la gradinita, 74 de elevi la invatamantul primar si 81 in clasele gimnaziale.

In incinta curtii bisericii ortodoxe din localitate se afla o cruce comemorativa din piatra, varuita, inaltata in memoria celor cazuti in Primul Razboi Mondial.

Monumentul este alcatuit dintr-un postament dreptunghiular, iar deasupra un soclu tot dreptunghiular. Apoi peste un obelisc de forma paralelipipedica se ridica o cruce treflata, iar in fata are o placa cu numele a 31 de ofiteri si ostasi cazuti pe campul de lupta. Inaltimea crucii este de 4 m, iar soclul are o inaltime de 1 m.

La inceput, satul nu avea un cimitir comun. Fiecare familie isi aveau cimitirul ei, asa erua cimitirul Pastorestilor din Braniste, cimitirul Avramestilor in Mociolea sau al Marinestilor din Ulves si Ragoaze.

Dintre obiceiurile si datinile strabune, la Valea Mare se mai pastreaza: hora satului, cat si datinele din preajma sarbatorilor crestine de Craciun, Anul Nou, Boboteaza si de Pasti.

Invatatoarea Iulia Nica a cules din sat "nu mai putin de 300 de credinte desarte, 160 de explicari de vise si 60 de descantece", pe care le-a publicat in revista Era noua a Asociatiei invatatorilor din Trei Scaune in anul 1939. O bogata activitate a desfasurat, in perioada interbelica, cercul cultural "Spiru Haret" condus de invatatorul Alecu Nica.

De marea sarbatoare a Bobotezei, vin si din satele majoritar unguresti vecine grupuri de credinciosi maghiari sa asiste la sfanta slujba a botezului apei si sa ia din aceasta apa sfintita.

Cu acest prilej, preotul din Valea Mare merge cu botezul Domnului la familiile de credinciosi, nu numai in Valea Mare, ci si in alte localitati, in filiile apartinatoare parohiei: in Dobolii de Jos, Tufalau, Brates, Telechia, Ferma Let, Borosneu Mare, Borosneu Mic, Reci si Comolau.

Din punct de vedere etnografic, se mai pastreaza, din tezaurul folcloric religios, colindatul de Nasterea Domnului, de Craciun si de Anul Nou. Din punct de vedere laic este inca in uz ceremonialul cerutului miresei la nunti, precum si inrositul oualor si incondeierea lor de sarbatorile Pastilor Raman, pentru istoria localitatii, numele unor vrednici fii ai satului: Mircea Todor - fost ambasador, Dan Noghi - doctor in stiinte agricole, Monica Pavelescu - filolog, lucreaza in biblioteconomie in Suedia, Victoria Lupsa - fosta directoare a Fabricii de Tigarete din Sfantu Gheorghe, profesorii Maria Gabor, Cornel Surdu, Maria Bartha, Ghita Todor, Elena Dumitru, alti specialisti: Felix Coman, Victor Juga, Aneta Negulei, Ioan si Mihai Gabor, Mariana Rachitan, Dorin Boricean, Angela Lupsa, Ghita Stancu, Viorel Pastor (fost primar), Gheorghe Avram (primarul actual).

Comuna Valea Mare a dat tarii numeroase cadre militare, incepand cu Gheorghe Macos - capitanul erou cazut in Crimeea si ajungand la seria de absolventi ai Academiei de Inalte

Studii Militare si ai altor institutii de anvatamant superior: Petru Suciu, Ioan I. Rachitan (autorul monografiei localitatii), Ionel Rachitan, Gelu Gabudeanu, Petre Dumitriu, Ionica Menec, Nele Samuila, Ghita Marin si multi subofiteri. Lista gospodarilor de frunte este prea mare pentru a putea fi redata integral. Ea cuprinde pe toti primarii, consilierii, deputatii, epitropii, intreprinzatorii care in decursul anilor au contribuit la prosperitatea localitatii natale.

Parte a vietii religioase din Valea Mare, monahismul si perelinajul la manastiri, inceput in perioada interbelica, a cunoscut o revigorare dupa 1989. De-a lungul anilor au imbracat hainele calugaresti Vasile Gavrila, Viorel Macos, Monica Marin si Gheorghe Avram. Concomitent a luat amploare perelinajul credinciosilor din sat la mai multe manastiri din tara.

Rod al acestei miscari este insasi manastirea "Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul", de la "Groapa Totului". Propunerea de ridicare a noii manastiri a fost prezentata, in toamna anului 1994, P.S. Ioan, care a imbratisat-o si a acordat tot sprijinul concretizarii ei. Ideea apartine fratilor Gheorghe si Nicolae Avram si a prins radacini dupa ce monahul Gheorghe Avram, fiu al satului, ucenicind pe langa mari duhovnici si ctitori de manastiri din partile Dobrogei, a fost ridicat la treapta de staret la Manastirea Dervent de catre P.S. Lucian al Tomisului. Aici, pr. Gheorghe a depus numeroase osteneli pentru construirea unui corp administrativ si de chilii, formand o puternica obste de calugari. Dupa terminarea lucrarilor de constructie la manastirea Dervent, la cererea P.S. Ioan, Arhiepiscopul Lucian (care cunostea bine realitatile din zona din perioada cat a fost episcop vicar la Sibiu) i-a dat binecuvantarea sa se intoarca pe melegurile natale. Intors acasa, pr. Gheorghe a slujit la biserica din sat impreuna cu pr. Nicolae Floroiu si a inceput strangerea de fonduri banesti si de materiale in vederea inceperii edificarii manastirii.

De la alegerea locului si pana la ridicarea bisericii din lemn, in nenumarate randuri P.S. Ioan impreuna cu maicile de la Centrul eparhial si credinciosii din localitatile invecinate, au ridicat rugaciuni si au citit acatiste la umbra unui copac, intr-o poiana plina de flori de sanziene. Traditia locala ne marturiseste ca pe aceste locuri, pe vremuri, pastorii se intalneau adesea cu pustnicii care proveneau de la schiturile si manastirile din eparhia Buzaului. In memoria colectiva dainuie amintirea trecerii prin apropiere a domnitorului Mihai Viteazul, care in drumul sau spre Ardeal s-a oprit in locul numit astazi "Dealu Taberei".

Pe data de 25 octombrie 1998 a fost pusa piatra de temelie a bisericii de lemn, cu hramul "Nasterea Maicii Domnului", iar la 24 iunie 1999 se sfinteste bisericuta de lemn a asezamantului monahal. In hrisovul intocmit cu acest prilej se spune, printre altele: "Sfantul locas s-a construit cu binecuvantarea si indemnul Prea Sfintiei Sale, Prea Sfintitul Ioan - Episcopul Covasnei si Harghitei, a bunilor credinciosi din localitate, prin purtarea de grija a Prea Cucernicului Parinte Nicolae Floroiu si cu osteneala protosinghelui Gheorghe Avram, staretul manastirii".

In aprilie 2000 incepe constructia bisericii din ansamblul manastiresc, care va cuprinde Staretia, Turnul clopotnita, Muzeul si alte anexe gospodaresti. Este in curs de amenajare un elesteu de peste si drumul de acces spre manastire. Constructia manastirii a angajat contributia a numerosi ctitori si binefacatori, incepand cu cei care au donat terenul: familiile Marin Ioan, Marin Mihai, Nicolae Avram, cu arhitectii Corneliu Dan si Ioan Teodor din Constanta (care au executat gratuit proiectul) si terminand cu Gheorghe Avram (primarul actual), Ovidiu Ducancea din Zabratau,

Teodor Dima din Barcani, Teodor Herdea din Bucuresti, Adrian si Zamfira Stanescu din Sfantu Gheorghe si multi altii.

Amplasata intr-un cadru natural de o frumusete deosebita si intr-o zona cu credinciosi recunoscuti pentru statornicia si vrednicia lor, sfanta manastire constituie deja o oaza de spiritualitate ortodoxa si romaneasca foarte cautata, la hramurile sale participand mii de credinciosi din zona Intorsurii Buzaului, Brasovului, Buzaului, dar si foarte multi din judetele Calarasi si Constanta, credinciosi care l-au cunoscut pe pr. Gheorghe in vremea cand vietuia la Dervent.

Carti Ortodoxe

Cuprins