Zabratau


Zabratau

Satul Zabratau apartine comunei Sita Buzaului, si este situata pe drumul national Brasov-Buzau, la intrarea in pasul Buzau.

Prima atestare documentara: 1763, Zabrato (loc denumit astfel).

Intr-o audiere de martori din 1763 este pomenit locul Zabratau (Zabrato) pe care iobagii din Zagon, din familia Batranar (Batrinarok), il arendau si acestia aveau stana (esztena) in acest loc. Parohia Zabratau a luat fiinta la cererea credinciosilor, in anul 1952, prin aprobarea Arhiepiscopiei Ortodoxe a Sibiului, fiind numit preot Iosif Puscaru, in timpul caruia a inceput zidirea bisericii. La inceput, serviciul religios s-a savarsit intr-o capela improvizata. Lucrarile de constructie a noii bisericii din localitate au inceput in anul 1955 si au durat pana in 1960, cand a fost deschisa pentru slujbele religioase.

Biserica, cu hramul Sfanta Treime, este construita pe fundatii din beton, pe dealul "Botita", deasupra satului Zabratau, din ziduri trainice de caramida si acoperita cu tabla. Are o lungime de 20 de m, o latime de 10 m si inaltimea de 15 m, iar turnurile frontale au inaltimea de 18 m.

Plafonul interior al bisericii este usor bombat, liniile sunt drepte si pierdute in semicercuri, conferind sfantului lacas o suplete unica si gratie odihnitoare. Iconostasul bisericii este pictat de preotul Vartolomeu Constantinescu. Casa parohiala a fost ridicata in anul 1973, in timpul pastoririi pr. Dumitru Tohaneanu, care este si fondatorul unei biblioteci a satului.

Dupa lucrarile de reparatie, realizate in interiorul si exteriorul bisericii, si dupa finalizarea picturii executate in tehnica fresca de catre pictorul Vasile Munteanu din timpul pastoririi pr. Gheoghe Radu, biserica a fost sfintita la 26 iunie 1983, in prezenta Inalt Prea Sfintitului dr. Antonie Plamadeala, Mitropolitul Ardealului si a unui sobor de preoti. Biserica are cartile de cult, icoanele, odajdii si celelalte obiecte bisericesti noi. Cel mai vechi obiect al bisericii este clopotul mic, care dateaza de la anul 1919 si este donat de parohia Lunca Calnicului, avand o greutate de 30 de kg.

Clopotul mare are o greutate de 50 de kg si este donat de parohia Mihai Viteazul din orasul Buzau, reprezentand legatura frateasca a romanilor de pe cele doua laturi ale Carpatilor. Cu sprijinul P.S. Ioan Selejan, biserica si casa parohiala au fost reparate.

Sirul preoti slujitori ai bisericii este urmatorul: Iosif Puscaru (1955-1962); Bartolomeu Constantinescu (1962-1966); Mircea Ilie (1966-1968); Dumitru Tohaneanu (1968-1980); Radu Gheorghe (1980-1995); Ion Urma (1995 si in prezent). In preajma localitatii Zabratau, la Siriu, s-au dus lupte in primul si in al doilea razboi mondial, astazi existand aici un momument unde se afla osemnite ale ostasilor cazuti. In Zabratau, se mai pastreaza obiceiul amenajarii locuintei cu piese traditionale sau al purtarii portului popular. Primii invatatori ai scolii au fost Gheorghe Rusu si sotia acestuia, Suzana Rusu, carora le-au urmat: Grigore Popa, Eugen Rusu, Eudochia Popa.

In anul scolar 1999/2000 au fost inscrisi la scoala (cu predare in limba romana) 112 copii, din care 20 in ciclul prescolar, 33 in cel primar si 59 in cel gimnazial.

Carti Ortodoxe

Cuprins