Iata, ne suim la Ierusalim


"Iata, ne suim la Ierusalim!"

Am dorit sa cercetez orasul teocratic inca de pe cand silabiseam istoria sacra... Oricat de slaba si imperfecta era invatatura noastra catehetica de acum 30-40 de ani, se pare ca tot era mai buna decat cea de azi. Copiii de altadata stiau multumitor istoria si geografia Tarii Sfinte si aveau pentru aceste obiecte o cucernica iubire... S-au schimbat vremurile, si oamenii de subt vremuri s-au schimbat si ei, cu copii cu tot.

Eu am ramas copil de moda veche. Am cugetat si am poftit ani de zile - ca prima mea calatorie sa fie la Locurile Sfinte. Vor vedea si altii Parisul, Viena sau Roma; tu trebuie sa vezi, mai intai, Ierusalimul!

Cand citeam istoria evanghelica sau cand scrutam, in cate un comentar, detaliile topografice, sau cand aveam in fata mea harta Ierusalimului ori icoana lui, ma intrebam cu trista si dornica nerabdare:

"Cand va veni ziua cea fara pereche a suirii mele in Ierusalim?"

In timpul de fata si tinand seama de ideile, de curentele, de gusturile si de pasiunile concetatenilor mei, dorul meu sa vad Cetatea Sfanta este un straniu anacronism... Aveau asemenea dor parintii nostri, mosii, stramosii pravoslavnici, al caror ideal era sa faca o calatorie ca aceasta si sa se invredniceasca sa sarute lespedea de la Mormantul Domnului. Dar astazi! Cand Occidentul e plin de orase incantatoare, de localitati balneare, climaterice si mai cu seama de teatre, de hipodroame si de gimnazii ale Venerei Astarte!...

Ce e de facut?... Aceasta nu este singura nepotrivire dintre mine si lumea in care traiesc. Multa vreme, eu am ramas cu dorul Ierusalimului, iar amicii si concetatenii mei cu desfatarile lor din Occident.

O zi insa a venit, si cu ea zorii indeplinirilor... subt imprejurarile politici-bisericesti, create de razboiul universal, Biserica Romaneasca a inceput sa fie dorita de surorile ei din Orient, intocmai ca pe vremea voievozilor nostri, mai vechi ca Petru cel Mare si ca ridicarea Rusiei. Fratii nostri! din Orient se intorc cu inima spre noi. Nu putem sa ramanem nesimtitori... Fericitul Patriarh al Ierusalimului a cercetat deunazi tara noastra si a ramas inteles ca aceasta inalta vizita nu poate sa fie un episod stingher...

Ni se deschid iar carari catre Locurile Sfinte, macar ca altele decat odinioara. Si neaparat, infatisatorii Bisericii Nationale sau delegatii ei vor fi cei dintai pelerini. Lucrurile s-au precizat zi cu zi si o comisiune oficiala a fost aleasa ca sa plece la Ierusalim si sa dezbata cateva chestiuni importante pentru viitorul legaturilor fratesti reinflorite.

Nu faceam parte din comisiune, dar aveam in ea prieteni buni, bucurosi de tovarasia mea de drum si in Tara Sfanta. Voi merge si eu cu acesti prieteni! Era o vajnica hotarare, pornita ca un torent, din coasta unor stavilare doborate, dupa ani de sporire si de nerabdare!

Uimitoarele si radicalele prefaceri aduse de razboiul universal au dat Tarii Sfinte noi puteri de chemare si de iluminare. Declaratia Balfour - acest document de cateva randuri - pare o imensa piramida demarcativa, intre epoca si epoca... Toata lumea priveste si spre Canaan... Ierusalimul, orasul de trei ori sfant - pentru evrei, pentru crestini si pentru musulmani - orasul batran de trei mii de ani se simte inca o data tanar, ca in zilele regelui David!

Probleme uriase, probleme grele ca talpile Ierusalimului, probleme milenare se ridica azi in cerul Palestinei, o data cu aburii Marii Mediterane! De jur-imprejurul pamantului, dorul Sionului face sa palpite inima lui Israel. Dar focul cel nou cuprinde si inimi pana aci inghetate sau indiferente. Unii urland, altii iubind, toti privesc cu incordare spre plaiurile stravechi, unde Iacob incepe sa-si infiga noile sale corturi... Din toate partile lumii pornesc pelerinii - amici, dusmani sau simpli curiosi - ca sa vaza, cu ochii lor, gradinile din Rison le Zion si padurile de eucaliptus de pe tarmul Iordanului... Ca in vremurile biblice ale celor doua Testamente, Sionul straluceste subjugator la orizontul popoarelor: "Ridica-te si straluceste! Caci lumina ta irumpe si gloria Celui Preainalt s-a ridicat peste tine. Caci intunericul acoperea pamantul si o grea intunecime popoarele. Dar deasupra ta inalta-Se-va Domnul si marirea Lui te va infasura. Neamurile vor calatori spre lumina ta si regii catre claritatea aurorei tale!... "(Isaia 60, 1- 3).

Oricat de straini am fi de Biblie si Biblia de noi si oricat de bizara ni s-ar parea aceasta ideologie, suntem constransi sa ne spalam de ignoranta noastra si sa strangem capul in palme, ca la o incalcita problema de algebra. Marea idee sionista nu poate sa treaca pe langa noi fara sa ne miste, odata ce avem in tara atatea neintelegeri si atatea discutiuni pro si antievreiesti.

Orice dusmani al evreilor ca si orice amic al lor, daca este om intreg si de buna-credinta, este dator sa studieze ideologia sionista. Iar o calatorie in Palestina face, din acest punct de vedere, cat o biblioteca intreaga.

Gala Galaction

(Opere, Vol. III, insemnari de calatorie, Ed. Minerva, Bucuresti, 1937)

Carti Ortodoxe

Cuprins