Legaturile bisericesti ale romanilor cu Tara Sfanta


Legaturile bisericesti ale romanilor cu Tara Sfanta


Legaturile tarilor noastre cu Patriarhia Ierusalimului si cu asezamintele bisericesti din cadrul acesteia atesta, pe de o parte, unitatea spirituala care a existat intotdeauna intre Bisericile Ortodoxe, iar pe de alta, scot in relief actiunea de aparare a Ortodoxiei de pretutindeni pe care au purtat-o Tarile Romanesti timp de aproape o jumatate de mileniu.

Legaturile noastre cu locurile in care s-a nascut, a trait si a propovaduit Mantuitorul Iisus Hristos isi au inceputurile inca din primele veacuri crestine.

Din Tara Sfanta a venit in partile noastre Sfantul Apostol Andrei, originar din Betsaida Galileii, care a propovaduit in teritoriul dintre Dunare si Mare, provincia Scythia Minor de mai tarziu, Dobrogea de azi, lucru relatat in Istoria bisericeasca a episcopului Eusebiu din Cezareea Palestinei (265-339/40). Sfantul Apostol Pavel, desi originar din Tarsul Ciliciei, traitor mult timp in Ierusalim, unde a si propovaduit apoi pe Hristos, a ajuns in calatoriile sale misionare si in provinciile Illyricului - Peninsula Balcanica de azi -, unde locuia si o populatie daco-moesica romanizata. Intre cei care au contribuit la raspandirea invataturii crestine pe teritoriul tarii noastre se vor fi numarat si ostasi din legiunea a V-a Macedonica, adusa la sfarsitul secolului I din Palestina si asezata la Troesmis (azi Iglita- Turcoaia, jud. Tulcea), iar de acolo, prin 167-168, la Potaissa (azi Turda).

Sfantul Ioan Casian (c. 360-C.435), teolog de renume, originar din Scythia Minor - Dobrogea de azi -, a trait vreo cinci ani, impreuna cu sora sa si cu un prieten, Gherman, intr-o manastire din apropierea Bethleemului, apoi in pustiurile Egiptului, dupa care au plecat la Constantinopol, la Roma si in Marsilia. Fara indoiala ca intre vietuitorii din marile asezari monahale din Tara Sfanta si din Egipt vor fi fost si unii din neamul nostru. De asemenea, intre pelerinii care cercetau Ierusalimul si celelalte locuri legate de viata si de activitatea Mantuitorului - consemnati in izvoarele istorice inca din secolele al III-lea - al IV-lea - se vor fi numarat si unii episcopi, preoti si credinciosi din partile noastre. Desigur, numarul lor va fi fost destul de redus, data fiind lungimea drumului, impreunata cu atatea cheltuieli. Stapanirile succesive ale arabilor (din secolul al VH-lea), ale cruciatilor (secolele al XH-lea - al XlII-lea), apoi ale mongolilor (secolul al XIII-lea), au impiedicat mult pelerinajele crestine in Tara Sfanta. Sporadic, nu este insa exclusa prezenta unor calugari si inchinatori romani chiar si in aceasta perioada (in secolul al IV-lea traiau monahi romani la Paroria, langa Adrianopol, si la Muntele Athos).

SECOLUL AL XVI-LEA

Stirile despre legaturile noastre cu Ierusalimul - atestate documentar - incep abia din secolul al XVI-lea. Dupa caderea Constantinopolului sub turci, in 1453, Tarile Romanesti extracarpatice, aflate in plina ascensiune politica, economica si cultural-bisericeasca, au preluat rolul de aparatoare si sprijinitoare ale Bisericilor ortodoxe grecesti si sud-slave cazute sub stapanire otomana. Ele au contribuit la pastrarea limbii si a credintei acestora, la dezvoltarea culturii si a artei traditionale ortodoxe, devenind astfel cu adevarat "Bizantul dupa Bizant", cum le caracteriza marele nostru istoric Nicolae Iorga. In acest context istoric-politic, dupa anul 1515, cand Tara Sfanta a fost ocupata de Imperiul Otoman, patriarhii Ierusalimului - ca si colegii lor din Constantinopol, Alexandria si Antiohia sau ca egumenii manastirilor de la Athos, Meteore, Sinai si alte parti ale lumii grecesti - isi indreapta tot mai mult privirile spre domnii romani, de la care solicita ajutoare materiale pentru Patriarhie si pentru bisericile din cuprinsul ei.

Primele ajutoare materiale romanesti cunoscute acordate acestei Patriarhii se datoreaza evlaviosului domn Neagoe Basarab al Tarii Romanesti (1512-1521), despre care Gavril Protul, in lucrarea sa istorico-hagiografica "Viata Sfantului Nifon, patriarhul Constantinopolului" scrie ca "au daruit si au imbogatit... si sfanta cetate a Ierusalimului, Sionul, care este mama Bisericilor... dempreuna cu toate bisericile denprejurul ei". Dintr-o insemnare din 1533 pe un codice aflat in manastirea Sfantul Sava - situata la aproximativ 30 km. de Ierusalim, in pustiul Iudeii, ctitorita de imparatul Justinian al Bizantului (527-565) - aflam ca ea a fost refacuta atunci "dupa staruintele domnilor Valahlei" - si, desigur, cu cheltuiala lor - venind in acest scop si egumenul Ioachim Valahul de la Sinai. Probabil este vorba de Neagoe Basarab, ginerele sau Radu de la Afumati (1522-1529), Vlad inecatul (1530). In 1560, Alexandru Voda Lapusneanu al Moldovei (1552-1561 si 1564-1568) daruia Sfantului Mormant si manastirii Sfantul Sava satul Ocna. Se cunoaste si o scrisoare a calugarilor de la Sfantul Sava, din "pustiul ce zace langa sfanta cetate Ierusalim", adresata doamnei Ruxandra - sotia lui Lapusneanu si fiica lui Petru Rares -, prin care-i multumeau pentru ajutoare, rugand-o sa-i aiba in grija si in viitor.

Manastirea Sfantul Sava se va invrednici de danii mult mai bogate din partea domnitorului Petru Schiopul al Moldovei (1574-1579 si 1582-1591), care, la 18 aprilie 1576, ii daruia satul Stroesti, cu mori pe Satna, scutindu-l de orice dari. Dintr-un document din 4 august 1583 aflam ca au venit la el calugarii "de la manastirea Sfantul Sava din apropierea Ierusalimului", care l-au rugat sa le dea un loc in Iasi, sa-si ridice o biserica-metoc. Domnitorul le-a indeplinit dorinta daruindu-le un teren cu case, pe care-l cumparase atunci in "targul Iasilor". Desigur, cu ajutorul domnului, calugarii de la Sfantul Sava au ridicat un metoc in Iasi, cunoscut pana azi sub numele de manastirea sau biserica Sfantul Sava.

Dania a fost confirmata de domnul primei uniri romanesti, printr-un hrisov dat in Iasi, la 5 iunie 1600, in care citim si aceste randuri: "Io Mihail Voievod, domn al Tarii Ungrovlahiei, Ardealului si al Tarii Moldovei... am dat si am intarit si am miluit de la noi sfanta manastire numita Sfantul Sava sfintitul din targul Iasi, cu acele case domnesti de langa sfanta biserica, cu tot locul lor... Iar calugarii de la sfanta manastire sa aiba a ruga pe Dumnezeu pentru domnia mea si pentru copiii domniei mele si pentru pacatele parintilor nostri...". Dania a fost reinnoita apoi de Ieremia Movila (1595-1606). Probabil biserica Sfantul Sava a fost grav avariata de un incendiu in 1616, pentru ca in 1625 "s-a innoit din temelie" de Ioan (Ianache) postelnicul, care i-a facut o serie de danii (un hrisov de danie se pastra la manastirea Sfantul Sava de langa Ierusalim).

Tot la sfarsitul secolului al XVI-lea intalnim si primele "inchinari" de manastiri romanesti catre manastirile de la Athos, Meteore, Ianina, insulele grecesti, Tara Sfanta, Sinai sau alte asezaminte bisericesti din Balcani si din Orientul Apropiat. Prin inchinare, o parte din venitul manastirii romanesti urma sa fie trimis manastirii de care depindea acum, pentru intretinerea acesteia. Timp de aproximativ trei veacuri au fost inchinate zeci de manastiri romanesti, din veniturile carora au putut sa se intretina o seama de asezaminte ale grecilor cazute sub dominatia otomana. Cu timpul, egumenii greci trimisi sa carmuiasca aceste manastiri au savarsit numeroase abuzuri si neoranduieli, care au dus la nemultumirea clerului si credinciosilor romani. Abia in decembrie 1863, in timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, s-a facut secularizarea averilor acestor manastiri, adica trecerea lor in proprietatea statului roman, incetand astfel si ajutoarele romanesti catre "Locurile Sfinte".

Prima manastire romaneasca inchinata Ierusalimului se pare ca a fost cea de la Gruiu, in judetul Ilfov, azi biserica de mir, ctitoria logofatului Borcea din 1578-1589. Se cunoaste o "carte" a patriarhului Sofronie al Ierusalimului, din 1589, privind inchinarea Gruiului. Dupa spusele lui Dositei al Ierusalimului (1669-1707), in cartea sa "Istoria patriarhilor Ierusalimului", tiparita la Bucuresti (1715-1723), patriarhul Sofronie IV (1579-1608) a venit la Iasi in timpul lui Petru Schiopul, iar de acolo in Tara Romaneasca, probabil la Mihnea Turcitul (1577-1583 si 1585-1591), cand s-a facut inchinarea Gruiului. Pe la mijlocul secolului al XVII-lea, manastirea avea mosii la Baicesti, Berilesti, Bucsani, Catrunesti, Fantanele, Fierbinti, Ghermanesti, Harsesti, Loloesti, Manesti (pamant, vii, case).

Probabil tot pe-atunci a fost inchinata si manastirea Caluiu (azi judetul Olt), numita la inceput Cepturoaia, ctitoria lui Vlad banul si a fratilor sai Dumitru parcalabul si Balica spatarul, in timpul lui Neagoe Basarab, restaurata si infrumusetata" de fratii Buzesti - Radu, Preda si Stroe, -nepotii lui Vlad banul, in 1588. Intr-un document din 4 martie 1614 se mentiona ca manastirea "ce se cheama a Stelii spatarul" din Targoviste "iaste metohu Ierusalimului la Sfantul Mormant al lui Hristos". Desigur, inchinarea se facuse mai demult. In mai multe acte, manastirea Gruiu apare ca metoc la Stelea.

In cursul acestui secol au fost trimisi in tarile noastre calugari din Fratia Sfantului Mormant, ca sa stranga ajutoare in bani si alimente pentru nevoile Patriarhiei, lucru ce se desprinde dintr-o insemnare pe un codice din 1556, aflat in tezaurul Sfantului Mormant.

Din secolul al XVI-lea dateaza si cateva manuscrise de provenienta romaneasca ajunse in tezaurul Sfantului Mormant fie prin donatii, fie luate de fostii lor egumeni, mai ales in 1863. Cele mai multe au fost studiate de Marcu Beza (1885-1949), fost consul al Romaniei la Ierusalim, in cursul cercetarilor sale in Grecia si in Orientul Apropiat si prezentate in lucrarea "Urme romanesti in Rasaritul Ortodox" (Bucuresti, 1935 si 1939). Intre acestea se numara doua Tetraevenghele slavone, unul de la Elena, sotia lui Petru Rares, din 1551, cu o frumoasa ferecatura de metal (pe o parte Invierea, pe alta Sfantul Nicolae), daruit unei manastiri cu hramul Sfantul Nicolae, iar al doilea de la Stefan Rares, din 1549, tot cu o ferecatura din metal, avand pe coperta din fata invierea si figurile lui Stefan Rares si a mamei sale, Elena, iar pe cealalta pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus in brate, si dedesubt trei sfinti. Amandoua sunt impodobite cu frumoase frontispicii si initiale inflorate, obisnuite in vechile manuscrise copiate la noi in secolele al XV-lea - al XVI-lea.

Doua Tetraevenghele grecesti se datoreaza cunoscutului carturar si caligraf Matei, viitor mitropolit titular al Mirelor (c.1550-1624), aflate de Marcu Beza la manastirea Sfantul Sava de langa Ierusalim. Primul I-a scris in 1599, pe cand era egumen la metocul din Iasi (o insemnare in versuri spunea despre el ca este originar din Epir). Al doilea Tetraevanghel a fost scris tot de el in 1610, dar in Tara Romaneasca, unde era acum egumen la Dealu si mitropolit al Mirelor Lichiei (de la 1605), "din dorinta si cu cheltuiala preacinstitei si inaltatei doamne Catalina, mare baneasa a Craiovei, si s-a trimis in dar manastirii Sfantul Sava". Tot la manastirea Sfantul Sava se pastreaza o Psaltire slavona, cu aceasta insemnare finala din 1558: "Eu, ieromonahul Evloghie din Moldovlahia de la biserica ce se cheama la noi Putna, am intocmit aceasta Psaltire cat am putut mai bine". Legaturile cu tarile noastre erau atat de puternice, incat un ieromonah Ieremia, de la manastirea Sfantul Sava, nota pe marginea unei carti la 29 iunie 1606: "A murit Ieremia Voievod si a urmat fratele acestuia, Simeon".

Dar legaturile noastre cu Tara Sfanta vor fi mult mai puternice in secolul al XVII-lea, cand vin in tarile noastre dupa ajutoare toti patriarhii Ierusalimului, precum si o serie de mitropoliti, inchinandu-li-se numeroase alte manastiri muntene si moldovene, din venitul carora Patriarhia va putea sa infrunte neincetatele atacuri venite din partea celor de alt neam si de alta credinta.

SECOLUL AL XVII-LEA

Secolul al XVII-lea reprezinta perioada cea mai fecunda a legaturilor noastre cu Ierusalimul, a celor mai substantiale ajutoare oferite de domnii romani acestei Patriarhii. Nevoile materiale in care se zbateau, asupririle din partea turcilor care stapaneau pe atunci Tara Sfanta, la care se adauga actiunea iezuitilor stabiliti aici, au determinat pe patriarhii din Ierusalim sa urmeze pilda colegilor lor din Constantinopol, Alexandria si Antiohia, a unor mitropoliti sau a calugarilor de la Athos, Meteore si din alte parti, plecand dupa ajutoare materiale in Tarile Romane.

Astfel, patriarhul Teofan (1608-1644), luptator neobosit pentru apararea Ortodoxiei, a cercetat in mai multe randuri tarile noastre. In 1617 era in Iasi, la curtea lui Radu Mihnea (1616-1619 si 1923-1626), cunoscut sprijinitor al grecilor, care a inchinat Sfantului Mormant manastirea Galata, ctitoria lui Petru Schiopul. De aici a plecat in Polonia, contribuind la refacerea Bisericii ortodoxe ucrainiene, dezbinata prin "unirea" cu Roma a unei parti a clerului si a credinciosilor, savarsita la Brest, in 1596. Dupa o scurta sedere la Ierusalim, a venit din nou in Moldova, in 1628, unde domnea acum Miron Voda Barnovschi (1626-1629). Acesta a inchinat Sfantului Mormant ctitoria sa din Iasi, biserica Adormirea, cunoscuta sub numele de Barnovschi, cu satele Toporauti si Sipot. Probabil tot acum se va fi inchinat si manastirea Sfantul Ioan cel Nou, cunoscuta de obicei sub numele de Nicorita sau Nicoara hatmanul, din anii 1626-1629. Teofan s-a oprit si in Tara Romaneasca, unde Leon Tomsa (1629-1634) daruia Sfantului Mormant satul Poeni. Cu banii stransi, Teofan izbuteste sa rascumpere, dand 20.000 florini, biserica Nasterii Domnului din Bethleem. El revine pentru a treia oara in Moldova in timpul lui Vasile Voda Lupu (1634-1653), marele ocrotitor al tuturor asezamintelor bisericesti din Rasarit, pe care l-a rugat sa plateasca toate datoriile Patriarhiei, care se ridicau la suma enorma de 56.000 florini. Datorita acestui ajutor substantial, peste cateva decenii, un alt patriarh de Ierusalim, Dositei, declara ca "de la caderea Constantinopolului, niciun bazileu sau domnitor nu a facut atata bine scaunului patriarhal de Ierusalim". In 1643, Nectarie era din nou la Iasi, sfintind Sfantul Mir, fireste, cu cheltuiala lui Vasile Lupu. Tot acum, marele paharnic Gheorghe, fratele domnitorului, inchina Patriarhiei de Ierusalim, biserica Adormirea Maicii Domnului din Ismail, refacuta de el. In drum spre scaunul sau, Nectarie si-a dat obstescul sfarsit (15 decembrie 1644), fiind ingropat in insula Halchi, langa Constantinopol.

Indata dupa moartea sa, Vasile Lupu a izbutit sa impuna alegerea ca patriarh a lui Paisie, egumen la manastirea Galata din Iasi si exarh, adica reprezentant al Patriarhiei Ierusalimului in Moldova. Desi alegerea s-a facut la Ierusalim, totusi hirotonia intru arhiereu i s-a facut la Iasi, la 25 martie 1645, de catre un sobor de arhierei, din care facea parte si mitropolitul Varlaam al Moldovei si episcopul Atanasie al Romanului. Dupa o scurta sedere la Ierusalim, a pornit si el dupa ajutoare pe seama Patriarhiei sale.

In Tara Romaneasca i s-a inchinat manastirea Polovragi (6 iulie 1648), refacuta intre anii 1647-1648 de logofatul Danciu Paraianu, dar cu conditia de a nu se amesteca in conducerea ei, ci numai de a primi un ajutor anual de 50 de taleri. De aici a plecat in Moldova, apoi in Rusia, incercand o apropiere a domnilor romani de tarul Alexei Mihailovici, dupa care s-a reintors la scaunul sau. A murit in 1660, in Asia Mica, in cursul unei noi calatorii dupa ajutoare.

Stradaniile sale au fost continuate de patriarhul Nectarie (1661-1669), ales tot prin mijlocirea lui Vasile Lupu, desi era mazilit, si a lui Grigorie Ghica al Tarii Romanesti (1660-1664). In 1663 era in Moldova si statea in metocul Sfantul Sava din Iasi, de unde s-a reintors cu numeroase daruri din partea lui Eustratie Voda Dabija (1661-1665). Probabil acest domn ii va fi inchinat manastirea Barnova, inceputa de Miron Barnovschi si terminata de Dabija, iar dupa moartea acestuia, de sotia sa, Dafina. Se pare ca tot atunci au fost inchinate biserica Sfantul Gheorghe din Galati, ridicata in 1664 de un "hagi Mihalache", un fost pelerin la Locurile Sfinte, schitul Dealul Mare sau Hadambul, ctitoria postelnicului Iane Hadambul, din 1659 devenit metoc al manastirii Sfantul Sava din Iasi, precum si schitul Dumbravita, in partile de sud ale Moldovei. Cu banii stransi la noi, a izbutit sa refaca numeroase biserici din Tara Sfanta.

La inceputul anului 1669, Nectarie s-a retras de buna voie din scaun, urmandu-i tanarul mitropolit din Cezareea Palestinei, Dositei (n. 1641), originar din Moreea, ierarh cu frumoasa pregatire si cu o mare putere de munca. Aproape patru decenii Dositei a fost indrumatorul neobosit al activitatii culturale-teologice in limba greaca si mai ales aparatorul insufletit al Ortodoxiei in fata catolicilor si a protestantilor, izbutind sa ridice, ca nimeni altul, nu numai prestigiul Patriarhiei sale, ci al intregii Ortodoxii. A fost ridicat pe scaunul patriarhal intr-o vreme de mari framantari, cand asupra Patriarhiei apasa datoria enorma de 100.000 de taleri, iar iezuitii isi desfasurau nestanjeniti activitatea in Tara Sfanta. Era firesc ca sa inceapa si el lungi calatorii - de ani de zile - in Tarile Romane, pe care le mai cercetase de doua ori ca insotitor al predecesorilor sai, Paisie si Nectarie.

Am putea spune, fara exagerare, ca adevarata resedinta a lui Dositei era la Bucuresti si la Iasi, si nicidecum la Ierusalim. In 1670 era la Bucuresti, unde a cunoscut pe mitropolitul Sava Brancovici al Transilvaniei si sfintea Sfantul Mir - fapt pentru care va ajunge la neintelegeri cu patriarhul ecumenic -, apoi la Iasi, unde domnea prietenul sau Gheorghe Duca (1665-1666, 1668-1672 si 1678-1683). Acesta ii inchina atunci manastirile Cetatuia, ctitoria sa din anii 1668-1672, deci inainte de terminarea lucrarilor de zidire si pictare, precum si Hlincea, ctitoria Mariei, fiica lui Petru Schiopul si sotia lui Zotu Tigara, de la sfarsitul secolului al XVI-lea. Prin daniile primite acum - vreo 20.000 de taleri, Dositei a izbutit sa refaca biserica Nasterii Domnului din Bethleem. A sfintit-o cu prilejul sinodului convocat la Ierusalim in martie 1,672, care a reluat discutia asupra "Marturisirii de credinta" atribuite patriarhului Chiril Lucaris si a aprobat propria sa marturisire, intitulata "Pavaza Ortodoxiei".

In 1673 era din nou in tarile noastre, cand Grigorie Ghica al Tarii Romanesti (1660-1664 si 1672-1673) inchina Sfantului Mormant manastirea Caluiu, din judetul Olt, scoasa de sub inchinare in timpul lui Matei Basarab, precum si schitul Ungurei, in judetul Buzau. Uneltirile catolicilor - care oferisera o suma enorma turcilor pentru cumpararea Sfantului Mormant - l-au rechemat la Ierusalim, fiind nevoit sa-l rascumpere cu banii stransi la noi si cu obligatia de a plati o renta anuala de 1.000 de piastri unei moschei.

In 1676-1678 vine iarasi in Moldova, unde Antonie Voda Ruset (1675-1678) i-a inchinat manastirea Casin, ctitoria domnitorului Gheorghe Stefan. Tot atunci, mitropolitul Dosoftei al Moldovei (1671-1674 si 1675-1686), prieten al patriarhului, ii inchina manastirea Probota, in care se calugarise, ctitoria si gropnita lui Petru Rares, iar doamna Safta, vaduva lui Gheorghe Stefan, ii inchina Bistrita (4 mai 1677), stravechea ctitorie a lui Alexandru cel Bun.

In 1680, patriarhul Dositei a pornit intr-o noua calatorie, care a durat mai multi ani, strabatand toata lumea ortodoxa, din Tara Sfanta in Balcani, urmarind acum nu numai strangerea de ajutoare materiale, ci si inchegarea unor legaturi cu Rusia - aflata in plina ascensiune - in vederea eliberarii popoarelor subjugate de turci.

In 1681-1682 a izbutit sa infiinteze o tipografie greceasca la manastirea Cetatuia, cu ajutorul lui Gheorghe Duca, conducatorul ei fiind ieromonahul-tipograf Mitrofan, viitor episcop de Husi (1683-1686), apoi de Buzau (1691-1702). Era a doua tipografie greceasca in Rasarit, dupa cea infiintata de Chirii Lucaris la Constantinopol. Prin aceasta, Dositei urmarea tiparirea unor carti de slujba in limba greaca, dar mai ales carti teologice, de aparare a Ortodoxiei impotriva actiunii prozelitiste a catolicilor si a protestantilor. Acum au vazut lumina tiparului lucrarile: "Intampinare impotriva primatului papei", a lui Nectarie al Ierusalimului (1682), "Dialog impotriva ereziilor", a Sfantului Simeon al Tesalonicului si "Explicarea Sfintei Liturghii", a lui Marcu Eugenicul al Efesului (1683). Mai tarziu au aparut lucrarile: "Slujba Sfintilor Serghie si Vach" (1685), "Manual impotriva lui Ioan Cartofil", scris de insusi patriarhul Dositei (1694), "Cuvant impotriva hotararii Sinodului de la Florenta", a teologului Ioan Eugenicul, fratele lui Marcu (1694), "Tomul impacarii", (1692-1694), cuprinzand lucrarile mai multor teologi greci din secolele al XIV-lea - al XV-lea impotriva latinilor, si "Tomul dragostei asupra latinilor" (1698), reunind de asemenea scrierile mai multor teologi greci despre primatul papal, Filioque si alte probleme controversate (Sfantul Grigorie Palama, Marcu Eugenicul, Nicefor Gregoras, patriarhul Ghenadie II Scholarios s.a.). "Tomul bucuriei" nu s-a mai tiparit la Iasi, ci la Ramnic, in 1705, unde era acum episcop Antim Ivireanul.

In 1686-1687 era din nou in Tara Romaneasca, la curtea lui Serban Voda Cantacuzino (1678-1688), apoi in Moldova, unde domnea Constantin Cantemir (1685-1693). Domnul muntean i-a oferit 2650 de grosi pentru refacerea bisericii Sfantului Mormant, obtinand el insusi firmanul turcesc trebuitor pentru aceasta lucrare. In "Biblia de la Bucuresti", tiparita in 1688, se afla si o prefata pusa sub numele patriarhului Dositei, spre a-i da mai multa autoritate in fata ctitorilor, desi autorul era invatatul Constantin Cantacuzino Stolnicul. In 1690, Dositei tiparea la Bucuresti o lucrare polemica a marelui teolog grec Meletie Sirigul impotriva catolicilor, impreuna cu propria sa lucrare impotriva calvinilor, la care a scris o lunga prefata dedicata lui Constantin Brancoveanu. In toamna anului 1692 era nas la cununia uneia dintre fiicele lui Brancoveanu cu Radu Ilias. Pleaca apoi din nou in Moldova, unde, in martie 1693, savarseste prohodirea lui Constantin Cantemir, alaturi de patriarhii Iacob, fost ecumenic, si Gherasim Palladas al Alexandriei, aflati in Iasi.

In 1693 a obtinut de la noul domn Constantin Duca (1693-1695 si 1700-1703) un hrisov de intarire a manastirilor inchinate Sfantului Mormant, pomenite mai sus. Peste cativa ani a renuntat la manastirile Bistrita, Probota si Tazlau, intrucat erau greu de carmuit. Tot in 1693 ruga pe Constantin Brancoveanu sa rascumpere manastirea Polovragi. Domnul i-a platit 1500 de taleri si a declarat-o metoc al noii manastiri de la Hurezi. In schimb i se inchina manastirea Sfantul Sava din Bucuresti, refacuta acum. Probabil, in aceasta perioada au fost inchinate Ierusalimului manastirile Plataresti si Negoesti, ctitoriile lui Matei Basarab, poate si Tantarenii, refacuta acum de Cornea Brailoiu, un metoc la Caluiu si biserica Razvan din Bucuresti.

In 1697-1698 se afla din nou in Tara Romaneasca. Cu prilejul hirotoniei tanarului si nestatornicului mitropolit Atanasie Anghel al Transilvaniei, la Bucuresti, la 22 ianuarie 1698, l-a pus - impreuna cu mitropolitul Teodosie al Ungrovlahiei - sa semneze o marturisire in 22 de puncte, care avea rostul sa-l intareasca in credinta ortodoxa, atragandu-i atentia indeosebi asupra invataturilor atacate de calvini sau de catolici. In 1701 a trimis o scrisoare lui Atanasie, alta lui Stefan Rat, promotor al uniatiei, mustrandu-i pentru lepadarea lor de la dreapta credinta, iar in 1702 a adresat - impreuna cu mitropolitul Teodosie - o pastorala catre credinciosii transilvaneni, instiintandu-i ca a aruncat anatema asupra lui Atanasie si indemnandu-i sa nu se abata de la dreapta credinta.

Mentionam si faptul ca patriarhul Dositei a intretinut o intensa corespondenta cu tarii Rusiei, indeosebi cu Petru cel Mare (1682-1725), relatandu-i situatia din Balcani si nadajduind in realizarea eliberarii popoarelor subjugate de turci. Marele carturar moldovean Nicolae Milescu Spatarul a ajuns in slujba tarilor rusi la recomandarea patriarhului, prietenul sau. Aparator neobosit al Ortodoxiei, s-a stins din viata la Constantinopol, la 7 februarie 1707, dupa o pastorire de 38 de ani ca patriarh, plina de lupte cu catolicii si cu protestantii, dar mai ales cu autoritatile otomane, pentru apararea Sfantului Mormant si a Ortodoxiei in general.

Rezulta din cele prezentate aici ca Dositei a fost un reprezentant de seama in istoria legaturilor Patriarhiei Ierusalimului cu Tarile Romane. Felul in care era apreciat Dositei in vremea lui se desprinde sl din prezentarea pe care i-o face Radu Logofatul Greceanu in "Istoria domniei lui Constantin Basarab Brancoveanu Voievod": "Acest mai sus pomenit patriarhu, anume Dositheu, au statut mare om si invatat foarte, au pastorit turma pravoslavii ca un vrednec pastoriu, lumina multa lumii si Bisericii lui Hristos au fost stiut de monarsi si domni mari, toti ereticii si cati era impotrivneci pravoslavii sa temea da el, ca putere mare si tare avea si la cuvant, si la scris. Mare paguba s-au cunoscut ca s-au facut la norodul pravoslavnec si rar om in chip si in vrednicie sa va putea afla ca el...".

Politica sa bisericeasca a fost continuata - desi cu mai putina energie - de nepotul sau Hrisant Notara (1707-1731), ales patriarh cu sprijinul lui Constantin Brancoveanu. Calatorise mult prin tarile noastre, ca exarh al Sfantului Mormant si ca insotitor al patriarhului Dositei, care l-a folosit in multe misiuni diplomatice. Indata dupa alegere a venit la Bucuresti, unde, la 29 iunie 1707, inconjurat de un mare sobor de arhierei, egumeni si preoti, a savarsit sfintirea bisericii Sfantul Gheorghe Nou, ctitoria domnitorului, inchinata Sfantului Mormant chiar in acel an, la 1 septembrie. La inceputul anului 1708 slujea la inmormantarea batranului mitropolit Teodosie al Ungrovlahiei (+ 27 martie 1708), impreuna cu Gherasim al Alexandriei. Toate acestea sunt relatate pe larg de logofatul Radu Greceanu in "Istoria domniei lui Constantin Basarab Brancoveanu Voevod".

In 1714, cand a fost mazilit si apoi ucis binefacatorul sau Constantin Brancoveanu, Hrisant era la Iasi, la primul domn fanariot Nicolae Mavrocordat (1711-1715), care facea atunci Sfantului Mormant o danie anuala de 150 stanjeni mari de sare de la Ocna. Acelasi domn, in cursul domniilor sale in Tara Romaneasca (1715-1716 si 1719-1730), inchina Ierusalimului manastirea Comana, vechea ctitorie a lui Radu Voda Serban, iar in 1723 propria sa ctitorie de la Vacaresti (1716-1722). Cea din urma a primit ca metoace schitul Barbu din partile Buzaului, precum si manastirea Tanganu de langa Bucuresti, ctitoria domnitorului Radu cel Frumos.

Patriarhul Hrisant a tiparit si cateva carti grecesti la noi. Inca pe cand era arhimandrit a tradus in greaca moderna "Invataturile imparatului Vasile Macedoneanul catre fiul sau Leon", tiparite la Bucuresti in 1691, cu ajutorul lui Constantin Brancoveanu. In 1715 se termina - la Bucuresti - tiparirea propriei sale carti, "Despre oficiile, clericii si dregatoriile Sfintei Biserici". In acelasi an a dat in tipar, la Bucuresti, opera unchiului sau, "Istoria patriarhilor Ierusalimului", ispravita abia in 1723, opera masiva, in doua volume, cu 1240 de pagini, care de fapt era o istorie a intregii Ortodoxii, cuprinzand si date interesante despre ajutoarele acordate de tarile noastre Patriarhiei din Ierusalim. Tot in 1715, cu binecuvantarea sa, a aparut la Iasi, "In tipografia Sfantului Mormant", mutata de la Cetatuia la Sfantul Sava, "Dogmatica Sfantului Ioan Damaschinul". In 1728 si-a tiparit la Iasi lucrarea "Manual despre superioritatea Ierusalimului si a Sfantului Mormant".

De altfel, in 1727 era din nou la Bucuresti, iar in anul urmator la Iasi, unde se ocupa de manastirile inchinate Patriarhiei sale. A fost ultima calatorie in tarile noastre, caci in 1731 si-a dat obstescul sfarsit, dupa o pastorire indelungata si plina de roade, la care au contribuit in mare masura si ajutoarele permanente pe care i le-au oferit domnii romani. Cu atatea manastiri inchinate, care aveau sute de proprietati ale caror venituri erau trimise in parte la Ierusalim, se intelege ca Patriarhia a putut face fata multelor neajunsuri pricinuite de turci si chiar de slujitorii altor Biserici crestine.

Darnicia romaneasca poate fi cunoscuta chiar si din cercetarea tezaurului Sfantului Mormant, unde se gasesc pana azi nenumarate manuscrise, carti, hrisoave domnesti si vase liturgice de provenienta romaneasca, descoperite acolo de Marcu Beza inainte de al doilea razboi mondial. Asa sunt: un epitrahil de la Gheorghe Stefan, domnul Moldovei; o cruce masiva de argint aurit, avand sculptate in partea de jos chipurile lui Eustratie Voda Dabija si al doamnei sale Dafina; cateva Evanghelii grecesti: una copiata in 1616 de mitropolitul Ungrovlahiei Luca din Cipru (1602- 1629), alta copiata in Moldova, in 1633, de un ieromonah Porfirie, una din 1642-1643, copiata de un monah Antim, avand chipurile lui Matei Basarab si al Doamnei Elina, alta copiata la Iasi, in 1660, de spatarul Nicolae Milescu; patru Evanghelii slavone, din care una copiata in 1665 din porunca lui Eustratie Dabija, cu minunate frontispicii si initiale inflorate, a doua copiata de un ierodiacon Stefan din Suceava, a treia de un "popa Nicolae", a patra provenita de la Probota.

La Manastirea Sfantul Sava de langa Ierusalim, tot Marcu Beza gasise o Psaltire romaneasca tiparita la Alba Iulia in 1651, sub mitropolitul Simion Stefan, precum si un exemplar din "Biblia de la Bucuresti" din 1688, desigur, apartinatoare unor monahi romani care vor fi trait acolo. Fara indoiala ca in biserica Sfantului Mormant si in celelalte biserici din cuprinsul Patriarhiei Ierusalimului s-au folosit si cartile grecesti de slujba - ca si cele teologice - tiparite la Cetatuia prin osteneala lui Mitrofan, viitorul episcop de Husi si Buzau, sau la Bucuresti, Snagov, Ramnic si Targoviste, prin osteneala lui Antim Ivireanul si a ucenicilor acestora. Cercetari minutioase vor putea duce la descoperirea altor carti si obiecte de provenienta romaneasca.

Notam ca in acest secol se cunosc si cateva pelerinaje romanesti la Locurile Sfinte. Este vorba de calatoria facuta in 1682 de Elena(Ilinca), sotia lui Constantin Cantacuzino postelnicul (mama domnitorului Serban), impreuna cu fiul ei, spatarul Mihail si fiica sa, Stanca, insotiti de mai multi ostasi. Tot in aceasta perioada a facut un drum in Tara Sfanta si la Sinai fostul mitropolit Varlaam ai Ungrovlahiei (1672-1679, + 1702). Fara indoiala ca vor mai fi fost si alti calugari, preoti sau credinciosi romani care au ajuns la Ierusalim, primind astfel atributul de "hagiu" sau "hagi", cum a fost acel hagi Mihalache, ctitorul bisericii Sfantul Gheorghe din Galati, sau pitarul Iane hagiul, care a ctitorit - impreuna cu slugerul Gheorghita Dedulescu - schitul Jitia, din judetul Ramnicul Sarat, metoc al Sinaiului.

Asadar secolul al XVII-lea reprezinta o perioada "de culme" a legaturilor dintre tarile noastre si Patriarhia Ierusalimului. Prin ajutoarele masive acordate de domnii romani, Patriarhia a putut sa supravietuiasca si sa-si indeplineasca misiunea ei in mijlocul credinciosilor, in ciuda atator lupte si framantari pricinuite de cei de alte neamuri si credinte religioase.

SECOLELE AL XVIII-LEA SI AL XIX-LEA

In secolul al XVIII-lea, legaturile tarilor romane cu cele patru patriarhii, cu manastirile de la Athos, Meteore, Ianina, Sinai si cu celelalte asezaminte grecesti cazute sub dominatia otomana au fost mai putin insemnate. Domnii fanarioti (1711/15 - 1821), desi de neam grec, nu manifesta acelasi interes fata de asezamintele amintite ca domnii romani din secolele anterioare. Este adevarat ca datorita multelor manastiri inchinate de noi, care aduceau venituri imense, conducatorii acelora nu mai sunt nevoiti sa solicite alte ajutoare materiale din partea domnilor Tarii Romanesti si ai Moldovei. Egumenii manastirilor inchinate Ierusalimului erau trimisi de acolo. Unii dintre ei au fost priceputi chivernisitori ai bunurilor incredintate lor, interesandu-se si de refacerea lacasurilor de inchinare si a cladirilor din cuprinsul manastirilor respective; altii, dimpotriva, manifesta lipsa de interes si delasare sau savarsesc abuzuri si neoranduieli, spre paguba si nemultumirea tarii atat de darnice care-i adapostea.

Dintre patriarhii Ierusalimului nu s-a mai ridicat niciunul la inaltimea lui Dositei si a lui Hrisant Notara, incat si importanta Patriarhiei incepe sa scada treptat. Ei au venit foarte rar in tarile noastre, fie pentru danii, fie pentru tiparirea unor carti grecesti, fie ca sa se intereseze personal de starea manastirilor inchinate.

Dintre patriarhii ierusalimiteni din acest secol care au cercetat tarile romane pomenim pe Meletie (1731-1737), Partenie (1737-1766), Efrem (1766-1771), Avramie (1775-1787) si Antim (1788-1808). La staruintele lui Partenie, prezent in Moldova in 1743, s-au reinchinat Patriarhiei manastirile la care renuntase patriarhul Dositei, primind si inchinarea manastirii Soveja sau Dobromirna din tinutul Vrancea, ctitorie a lui Matei Basarab.

Probabil cu consimtamantul lui Partenie si, desigur, cu cheltuiala domnului Moldovei, patriarhul Silvestru al Antiohiei (1724-1766), care a facut vizita in tarile noastre in mai multe randuri, a infiintat o tipografie araba in chiliile manastirii Sfantul Sava din Iasi, inchinata Ierusalimului, in care a tiparit, intre anii 1745-1747, cateva carti de slujba teologice-polemice, intre care si "Arbitrul adevarului si expunerea dreptatii", o traducere rezumativa din opera fostului patriarh Nectarie al Ierusalimului, tiparita la Cetatuia, in 1682.

In chip deosebit ne retine atentia patriarhul Efrem, indrumator al activitatii editoriale pe pamant romanesc. Prin stradaniile lui s-a infiintat o tipografie greceasca la Bucuresti, cu sprijinul domnitorului Alexandru Scarlat Ghica (1766-1768). In aceasta "noua" sau "de curand infiintata tipografie a neamului ortodox al romeilor" (grecilor, n.n.) au aparut o serie de carti, cele mai multe sub ingrijirea si cheltuiala lui Efrem: "Marturisirea ortodoxa", a lui Petru Movila (1767), care urma sa fie impartita "in dar, din partea Sfantului Mormant", "Manualul despre superioritatea Ierusalimului si a Sfantului Mormant", a lui Hrisant Notara (1768, editia a II-a dupa cea din 1728), un "Comentar la gramatica" de ierodiaconul Neofit din Peloponez si "invatatura ortodoxa" a patriarhului Meletie Pigas al Alexandriei (1769), "indreptata" de protosinghelul Chesarie, viitorul episcop de Ramnic (1773-1780). Tot acum au aparut doua carti in care numele patriarhului nu era pomenit, dar presupunem totusi ca nu a fost strain de tiparirea lor: "invatatura crestineasca a credintei noastre ortodoxe", in greaca moderna si in turceste (1768), "indreptata si tiparita in aceste doua limbi spre folosul crestinilor" de ieromonahul Partenie Metaxopol din manastirea Sumela, din Trebizonda, si "Alegere din toata Psaltirea", alcatuita de ierodiaconul Neofit din Peloponez si tiparita de acelasi ieromonah Partenie.

Ocuparea tarilor romane de trupele tariste (1769-1774), cu lupte intre turci si rusi, a impiedicat continuarea activitatii tipografice din Bucuresti. De aceea, cartea cu "Slujba Sfantului Alexandru", pregatita de Efrem pentru tipar inca din 1767, s-a tiparit in 1771, la Venetia (in tipografia lui Niocolae Glichi din Ianina), cu ingrijirea marelui vistier Ienachita Vacarescu.

Un patriarh care a stat mult timp la noi a fost Avramie (intre anii 1780-1784), care a izbutit sa obtina inchinarea manastirii cu hramul Nasterea Maicii Domnului sau Asanichioaia, din judetul Ramnicul Sarat, precum si schitul Provita din judetul Prahova. Avand nevoie de bani, da mii de carti de iertare credinciosilor care ajutau Sfantul Mormant. S-a ingrijit refacerea unor manastiri si biserici inchinate Patriarhiei, lucru pe care-l va face si urmasul sau, Antim, ultimul patriarh ierusalimitean care viziteaza tarile romane.

Probabil unii dintre acesti patriarhi sau egumeni ai manastirilor inchinate vor fi luat cu ei unele carti, icoane, vase liturgice, hrisoave de danie sau alte obiecte, care se pastreaza pana azi in tezaurul Sfantului Mormant, la manastirea Sfantul Sava de langa Ierusalim sau in metocul Sfantului Mormant din Constantinopol (o parte din documentele aflate aici au fost publicate de Pr. Paul Mihail din Iasi). Dintre daniile romanesti din secolul al XVIII-lea ne marginim sa consemnam aici doar pe cea de 10 pungi de bani, lasate prin testament de doamna Marica, vaduva lui Constantin Brancoveanu, "pentru ca sa se dreaga ce va fi stricat la Vitleem, ca sa se pomeneasca sufletul raposatului dumnealui si al meu".

O alta danie care merita sa fie amintita este a unui dregator al lui Constantin Brancoveanu, Gheorghe Castriotul, originar din Castoria, din Muntii Pind, care a daruit Patriarhiei 2650 de ducati, din venitul carora sa fie platiti preotii din sase localitati din Tara Sfanta (Ierusalim, Gaza, Rama s.a.), care sa invete pe copiii crestinilor de acolo in greceste si in arabeste.

Numarul calugarilor si al credinciosilor romani care cercetau Ierusalimul si Tara Sfanta a fost in continua crestere. Astfel, dupa 1718, a facut un pelerinaj la Locurile Sfinte, cu doi dintre fiii sai, cunoscutul zugrav Parvu Mutu (1657-1735), cel care a impodobit ctitoriile Cantacuzinilor: Cotroceni, Margineni, Filipesti Targ, Filipestii de Padure, Magureni, Adormirea din Ramnicul Sarat s.a. Dupa reintoarcere, s-a calugarit la Margineni sub numele de Pafnutie (1724), apoi a imbracat marea schima monahala la schitul Robaia-Arges, unde a si murit in 1735.

intalnim acum si un numar de calugari transilvaneni, ca ieromonahul Nicodim, unul dintre marii aparatori ai Ortodoxiei (care a fost si la Petersburg), ieromonahul Visarion de la Sambata de Sus - Fagaras, ctitoria lui Constantin Brancoveanu, autorul unei lucrari impotriva uniatiei, calugarii Avram de la schitul Sinca Veche - Fagaras, Isaia Tempea de la schitul Bucium - Fagaras si altii. Pe un exemplar din "Biblia de la 1688", aflata la Ierusalim, sunt trecuti cu numele cativa inchinatori din Brasov: Oprea Pepene, cu sotia sa Despa, Enache Stana cu sotia, toti in 1745, apoi Ioan Pop cu fratele sau ieromonahul Gherasim, insotiti de Ioan Grecul si de un Teodosie, in aprilie 1761, desigur, cu prilejul praznicului Invierii.

In a doua jumatate a secolului, a facut o calatorie la Athos si in Tara Sfanta preotul banatean Mihai Popovici din Sannicolaul Mare, judetul Timis, care mai tarziu va ajunge pana la Petersburg, lasand interesante insemnari asupra celor trei calatorii. Cuviosul ieromonah Visarion Sarai, vlah din Bosnia, luptator pentru apararea Ortodoxiei in Transilvania, trecut de Biserica Ortodoxa Romana in randul sfintilor, in 1955, a fost calugarit in manastirea Sfantul Sava de langa Ierusalim.

Multi dintre cei care cerceteaza Locurile Sfinte - cunoscuti de acum inainte sub numele de "hagi" sau "hagiu" - sunt ctitori de lacasuri sfinte. Asa de pilda un hagi Marcu Donici ridica biserica Adormirea, din manastirea Calarasauca, judetul Soroca, in 1782; cunoscutul mecena Hagi Constantin Pop din Sibiu, ctitorul unei biserici in acest oras, de asemenea va fi cercetat Locurile Sfinte; macedo-romanul Panaiot Hagi Nicu se numara printre ctitorii bisericii Sfanta Treime din Brasov; un hagiu cu numele Atanasie, contribuie la terminarea zidirii bisericii Sfintii Voievozi-Metoc din Galati (1802-1805): un Hagi Tenea, cu alti doi credinciosi, ridica bisericile Sfanta Vineri din Pitesti si Valea Rea, judetul Arges, la inceputul secolului al XIX-lea; biserica Sfantul Grigorie Decapolitui din Podari - Dolj a fost ctitorita de Hagi Mladen Stoianovici, probabil un sarb stabilit in Oltenia, si Hagi Neagoe, in 1817; biserica din Beresti-Bacau este ctitoria hagiului Constantin Calin din 1818 s.a. Deci vizitarea Locurilor Sfinte aducea un spor de viata duhovniceasca in randul credinciosilor nostri, era un imbold si pentru altii de a cerceta locurile in care a trait si a propovaduit Mantuitorul nostru Iisus Hristos.

In prima jumatate a secolului al XIX-lea, Patriarhia Ierusalimului continua sa se bucure de veniturile care ii erau trimise din partea manastirilor inchinate din Tara Romaneasca si Moldova. O parte din acestea s-au degradat, din cauza dezinteresului pe care-l manifesta egumenii lor trimisi de Patriarhie. Putini dintre ei se gandeau la restaurarea bisericilor, a cladirilor sau a zidurilor de incinta (cum au fost cei de la Sfantul Sava din Iasi, Sfantul Gheorghe din Galati, manastirea Casin). Cei mai multi aveau in vedere numai propriile lor interese, lasand manastirile in paragina, incarcate de datorii. Arendasii unor mosii - de regula tot greci - exploateaza si ei pe taranii romani care le munceau. Din aceasta pricina, indata dupa revolutia nationala-sociala condusa de Tudor Vladimirescu in 1821 si dupa restabilirea "domniilor pamantene", se porneste - mai ales in Tara Romaneasca - o puternica miscare pentru readucerea manastirilor inchinate sub autoritatea lor fireasca, adica a chiriarhilor locului. Mitropolitul Grigorie Dascalul al Tarii Romanesti (1823-1829 si 1833-1834), cu aprobarea domnitorului Grigorie IV Ghica (1822-1828), a numit numai egumeni romani, a intocmit catagrafii cu averile manastirilor, le-a randuit case de venituri si a oprit, in parte, trimiterea de bani la Locurile Sfinte, pana la platirea tuturor datoriilor pe care le aveau acele manastiri. Indata dupa ce s-au luat aceste masuri, calugarii greci au inceput o lupta apriga pentru redobandirea situatiei pierdute. Cu ajutorul Rusiei tariste, in 1828 egumenii greci au fost reasezati din nou in drepturile lor. In anii care au urmat s-a incercat in mai multe randuri sa se ia masuri de indreptare, dar fara rezultat. Problema a fost rezolvata definitiv abia in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). La 13/25 decembrie 1863, guvernul sau, condus de marele patriot Mihail Kogalniceanu, ministru al Cultelor fiind scriitorul si arheologul Alexandru Odobescu, a prezentat in Camera Deputatilor un proiect de lege privitor la secularizarea tuturor averilor manastiresti, fie a celor inchinate, fie a celor neinchinate, cu indatorirea pentru egumenii greci de a restitui statului roman toate obiectele de arta si toate documentele manastirilor. Proiectul a fost admis cu mare entuziasm in aceeasi sedinta, intrand astfel in patrimoniul statului un sfert din teritoriul tarii, stapanit in cea mai mare parte de straini. Datorita secularizarii, in anul urmator s-a putut face improprietarirea taranilor clacasi.

Ca sa ne dam seama mai bine de averile imense folosite veacuri in sir de Patriarhia Ierusalimului, aratam ca avea la secularizare 21 de manastiri, 9 schituri si 3 biserici inchinate, 195 de proprietati (teren arabil si padure de sute de mii de hectare), 365 pogoane de vie, 8 case (6 in Targoviste si 2 in Craiova), 3 hanuri in Bucuresti si 1 in Iasi, 64 pravalii (din care 59 in Bucuresti), 1 moara in judetul Ramnicul Sarat si 670 pravalii cu embatic (arendare pe termen foarte lung, in intervalul caruia arendasul se bucura de drepturi de proprietate deplina), din care 220 in Bucuresti, 425 in Iasi, 23 in Galati si 2 in Pitesti. Numai in intervalul 1848-1854 s-au trimis la Ierusalim 6.497;009 piastri care, in valuta de azi, se ridica la zeci de milioane de lei. In 1851, numai la arendarea anuala a mosiilor din Moldova se obtinuse suma de 173.326 galbeni. Cat vor fi luat egumenii si arendasii! Alte proprietati ramasesera dupa 1812 dincolo de Prut, in Basarabia, pe care le-au folosit si dupa 1863. Cu asemenea posibilitati materiale, era firesc ca Patriarhia sa faca fata atator vexatiuni ale autoritatilor otomane. Era fireasca atunci si lupta indarjita pe care au dus-o egumenii manastirilor inchinate dupa 1863, lupta care, dupa cum se stie, a fost definitiv pierduta.

In secolul al XIX-lea, numarul pelerinilor este in vadita crestere. Ei sunt recrutati dintre ierarhi, egumeni, calugari, calugarite, preoti de mir, negustori, tarani, ciobani. Cativa dintre ei au lasat scurte, dar interesante note de calatorie. Asa a fost, de pilda, ieromonahul Chiriac din Manastirile Neamt - Secu, care, intre anii 1840-1841, a vizitat Athosul, apoi, prin Constantinopol, Hios, Rodos, Cipru, a ajuns in Tara Sfanta, unde a vizitat Ierusalimul, Bethleemul, Nazaretul, Tiberiada. Dupa ce s-a reintors, a scris insemnari din calatorie, care au circulat in copii prin manastirile moldovene (publicate in 1936). in 1834-1835 a facut o calatorie de treisprezece luni la Athos, in Tara Sfanta, Sinai, Cairo, Cipru si Constantinopol, negustorul craiovean Hagi Nicolau, scriind scurte note de drum, publicate abia in 1926. Un ieromonah de la manastirea Ciolanu, judetul Buzau, face o lunga calatorie la Athos, Tara Sfanta si Egipt in 1860, cu alti inchinatori romani, lasand frumoase insemnari de calatorie, publicate in 1978. Ieromonahul moldovean Anania Melega face si el un pelerinaj in Tara Sfanta si la Sinai intre anii 1866-1868, iar in anul urmator publica o carte cu caracter istoric despre locurile cercetate. Staretul manastirii Slatina, Chelsie Dimitriu, face o calatorie in 1865, impreuna cu doua maici, intre care si Tavita Ursachi, stareta Agapiei (in 1885 a publicat brosura "Calatoria la Locurile Sfinte").

Dintre ierarhii care au vizitat Locurile Sfinte pomenim pe Neofit Scriban, arhiereu titular, fost loctiitor de episcop la Arges in 1874, care a publicat apoi cartea intitulata "Calatoria mea la pamantul sfant, si la Ierusalim". In 1896, episcopul Gherasim Timus al Argesului (1893-1911), insotit de profesorul Constantin Erbiceanu de la Facultatea de Teologie din Bucuresti, viziteaza Bulgaria, Constantinopol, Ierusalimul si celelalte Locuri Sfinte, Damascul, Smirna, insulele Simos, Atena, insulele Corfu si Italia (la reintoarcere, episcopul a publicat cartea "Calatoria la Locurile Sfinte"). In 1904, viziteaza Tara Sfanta profesorul Badea Cireseanu de la Facultatea de Teologie din Bucuresti, facand si cercetari liturgice, pe care le va folosi in lucrarea sa "Tezaurul liturgic", in trei tomuri. In 1909, pornesc spre Tara Sfanta arhimandritul Nifon Popescu, staretul manastirii Sinaia, si preotul V. Nicolau din Brebu, judetul Prahova, dar in Tiberiada parintele Nifon si-a aflat sfarsitul fiind ingropat acolo.

Intalnim si unii ciobani din partile Sibiului si Fagarasului, precum si tarani sau oraseni din alte zone ale tarii. Un Nicolae Hagi Ghita, din Poiana Sibiului, dupa reintoarcerea de la Locurile Sfinte, se calugareste la manastirea Cocos din judetul Tulcea, lasandu-i intreaga avere. Un taran din Gales-Sibiu a cercetat Locurile Sfinte in 1870, lasand si scurte insemnari asupra calatoriei sale. Un Constantin Oprean, din Poiana Sibiului, isi insemna numele pe o piatra de la manastirea Sfintii Arhangheli din Ierusalim, la 2 aprilie 1888. Neobositul calator transilvanean Gheorghe Cartan (1849-1911), din Cartisoara, a ajuns la Locurile Sfinte in 1897. Un Alexandru, cu sotia lui Zamfira si copiii Andrei si Elena erau in Tara Sfanta in 1872. Credinciosul Manolache Barbu, din Barlad, daruia o toaca manastirii de pe Muntele Ispitirii (Sarandarion) la 29 septembrie 1882. Exemplele s-ar putea inmulti. Interesul credinciosilor nostri pentru Locurile Sfinte reiese si din faptul ca se tiparesc acum tot mai multe "proschinitare" ale Athosului si ale Ierusalimului (unul a fost publicat de Anton Pann in 1852).

In acest secol intalnim si cativa carturari romani la Locurile Sfinte. Asa a fost Dimitrie Bolintineanu (1819-1872), care, la reintoarcere, a tiparit cartea "Calatorii in Palestina si Egipt" (Iasi, 1856). Spre sfarsitul secolului a facut o calatorie de studiu si pentru inchinare in Serbia, Croatia, Bulgaria, Grecia, Athos, Siria Palestina, Egipt, Asia Mica, cunoscutul etnograf, folclorist si muzicolog iesean Teodor Burada (1839-1923), publicandu-si notele de calatorie fie in volum, fie in ziarul "Evenimentul" din Iasi.

Multi calugari romani s-au asezat si in acest secol in manastirile din Tara Sfanta: Sfantul Sava, Sfantul Gheorghe Hozevitul, de pe Muntele Ispitirii, in manastirile grecesti si rusesti din Ierusalim si altele. Dintre acestia trebuie sa ne retina atentia calugarii moldoveni Irinarh Roset si ucenicul sau, Nectarie Banu. Primul (n. 1771 la Focsani) s-a calugarit de tanar la Neamt, unde a lucrat un timp in noua tipografie a manastirii, apoi in cea a Mitropoliei din Bucuresti. Dupa o petrecere de cativa ani in Muntii Neamtului si doi ani in Athos, s-a reintors in Moldova si i s-a incredintat conducerea manastirii Horaita (judetul Neamt), unde a ridicat o noua biserica. Dupa 25 de ani a plecat la Locurile Sfinte impreuna cu ucenicul sau, Nectarie Banu. Au stat vreo cinci ani in Nazaret , apoi s-au asezat pe Muntele Tabor, unde au inceput construirea unei biserici din daniile stranse de ei printre credinciosii de acolo. Irinarh a murit la 26 decembrie 1859, in varsta de 88 de ani, fiind ingropat in pronaosul bisericii incepute de el. Biserica a fost terminata de Nectarie Banu si sfintita la praznicul Schimbarii la Fata, din anul 1861, de catre Patriarhul Chiril al Ierusalimului, care l-a hirotonit preot si l-a ridicat la vrednicia de arhimandrit si egumen. In anii urmatori, s-au zidit chiliile din jur, trapeza si alte cladiri. Dupa o vietuire de 38 de ani pe Tabor (din care 20 ca egumen), arhimandritul Nectarie s-a retras la manastirea Sfantul Sava de langa Ierusalim, unde si-a petrecut restul vietii. Asezamantul romanesc (ajuns apoi grecesc, sub ascultarea Mitropoliei Nazaretului) a fost cercetat apoi de numerosi pelerini veniti din tara (de pilda, inchinatorii Ioan si Elena din Galati, care-i doneaza o Evanghelie in 1884).

Amintim si faptul ca nartexul de azi de la manastirea Sfantul Sava se datoreaza tot unui roman, dupa cum arata inscriptia: "S-a zidit acest nartex cu cheltuiala lui Anania Vlahul dintre monahi, la anul 1893" (M. Beza il considera transilvanean).

Iata deci ca si in secolul al XIX-lea, legaturile noastre cu Tara Sfanta au fost neintrerupte, in ciuda nemultumirilor provocate printre greci de actul secularizarii. Ele vor cunoaste apoi alte aspecte, dupa formarea statului national roman unitar, in 1918 si dupa ridicarea Bisericii noastre la treapta de Patriarhie, in 1925.

DIN 1918 PANA IN PREZENT

Dupa faurirea statului national roman unitar in 1918, a urmat, in chip firesc, organizarea unitara a Bisericii Ortodoxe Romane si apoi ridicarea ei la treapta de Patriarhie, in 1925. in aceste conditii, legaturile Bisericii Ortodoxe Romane cu Patriarhia apostolica a Ierusalimului au cunoscut aspecte noi, care au dus si la o mai mare apropiere si colaborare. Se inregistreaza acum legaturi intre ierarhi prin schimburi de vizite si scrisori irenice, pelerinaje numeroase si mai bine organizate.

In toata perioada de care ne ocupam, au vietuit in manastirile din Ierusalim si din jur o seama de calugari si de calugarite de neam roman, traind in buna intelegere cu cei apartinatori altor neamuri. Unele calugarite isi cumparasera case modeste in Ierusalim sau in alte parti, unde primeau pelerini sau calugari si calugarite veniti pentru inchinare. Una dintre acestea, maica Porfiria din Rasinari, a amenajat in 1926 un altar cu hramul Sfantul Sava cel Sfintit, inzestrat de ea cu cele trebuitoare, in incinta manastirii Sfintii Arhangheli din Ierusalim (unde erau gazduiti de regula romanii). A fost sfintit de un mitropolit grec, apoi s-au facut in el slujbe in romaneste. Un paraclis romanesc se mai aranjase intr-o casa cumparata de romani, inca din 1908.

Pana la izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, au continuat pelerinajele in Tara Sfanta ale unor ierarhi, profesori, preoti, calugari si credinciosi. Unii dintre preotii si carturarii mireni care cerceteaza acum Locurile Sfinte scriu impresionante note de calatorie, tiparite in tiraje multumitoare, pentru a fi la indemana cat mai multor credinciosi. Asa au fost preotul Gr. D. Cruceanu ("Prin Locurile Sfinte - Ierusalim", Bucuresti, 1924, 112 p.), inginerul Petru Fotoc ("Pe pamantul fagaduintei", Caransebes, 1925, 33 p.), Elena Voitesti ("Locurile Sfinte", Sibiu, 1925), preotul si scriitorul Gala Galaction - (Grigorie Pisculescu), in 1926 (cu mai multe foiletoane publicate in ziarul "Dimineata", reunite apoi in volumul "In pamantul fagaduintei", Bucuresti, 1930), preotul Vasile Pocitan, viitorul arhiereu Veniamin (o serie de articole in ziarul "Crucea"), profesorul. G. Rascu ("In pamantul fagaduintei", conferinta, 1936), protosinghelul Damaschin Trofin ( "O calatorie la Ierusalim", Neamt, 1936, 72 p.), Leon Bochisiu ("Palestina", Cluj, 1939, 172 p.+ 23 pi.), Olga Greceanu, Oltea Nistorsi altii.

Dar in aceasta perioada intalnim si primele pelerinaje organizate cu preoti si credinciosi romani, avand in fruntea lor un ierarh. Primul de acest fel a pornit din initiativa si sub conducerea mitropolitului Ardealului, Nicolae Balan (1920-1955), in lunile septembrie-octombrie 1925. Intre cei 160 de inchinatori se numarau ierarhi, profesori de teologie, preoti, medici, avocati, negustori, tarani, femei, din toate partile Romaniei intregite. Notam intre ei pe episcopul Justinian Teculescu, arhimandritul Andrei Magier, viitorul episcop de Arad, profesorii sibieni Aurel Craciunescu, Grigorie Cristescu si Nicolae Colan, episcopul si mitropolitul de mai tarziu, preotii Virgil Nistor si Pompei Morusca (episcopii de mai tarziu Veniamin al Caransebesului si Policarp al Americii), studentul teolog Nicolae Popoviciu, viitorul episcop de Oradea s.a. In drum s-a facut o oprire in Constantinopol, iar la reintoarcere vizite in Alexandria, la Cairo si din nou la Constantinopol. in Tara Sfanta, pelerinii au fost insotiti peste tot de mitropolitul Vasile al Ascalonului si de arhimandritul Teodorit, vizitandu-se toate localitatile care aveau legatura directa cu viata pamanteasca a Mantuitorului, savarsindu-se si o Liturghie la biserica Sfantului Mormant sub protia patriarhului Damian al Ierusalimului. Mitropolitul Nicolae a oferit patriarhului suma de 554.000 lei pentru nevoile Bisericii pe care o carmuia, Despre acest prim pelerinaj organizat s-au scris doua carti deosebit de interesante, una a preotului Grigorie Cristescu (1895-1961), pe atunci profesor la Academia Teologica din Sibiu ("Mai aproape de Tine, Doamne", Sibiu, 1926, 320 p.), alta a preotului Iosif Trifa ("Pe urmele Mantuitorului", Sibiu, 1928, 240 p.).

La Pastele anului 1930 s-a organizat al doilea pelerinaj romanesc la Ierusalim, din initiativa si sub conducerea mitropolitului Bucovinei, Nectarie Cotlarciuc (1924-1935). Din grupul de 116 pelerini faceau parte si profesorii Vasile Tarnavschi si Vasile Gheorghiu de la Facultatea de Teologie din Cernauti, preoti, calugari si credinciosi mai ales din Bucovina. S-au vizitat Constantinopolul, Ierusalimul si o serie de alte localitati din Tara Sfanta. Preotul consilier Ioan Puiu a publicat un amplu reportaj asupra acestei calatorii in revista "Candela" de la Cernauti (nr. 4-6, 1930) sub titlul: "Un pelerinaj roman la Ierusalim".

In anul 1935, tot de Sfintele Pasti, a fost un alt pelerinaj organizat, despre care vom vorbi mai jos.

Indata dupa faurirea statului roman unitar si a unificarii organizatiei noastre bisericesti s-au reluat si legaturile dintre ierarhiile celor doua Biserici. Astfel in septembrie 1924 ne-a vizitat tara patriarhul Damian al Ierusalimului (1897-1935), primit la Bucuresti si la Iasi, care relua astfel sirul calatoriilor facute de inaintasii sai in tarile noastre. Vizita sa a fost salutata cu bucurie de presa noastra bisericeasca. In august-septembrie 1926, mitropolitul Vasile al Ascalonului a fost oaspete al mitropolitului Nicolae Balan, intorcandu-i astfel vizita facuta in 1925.

In mai 1927 a avut loc prima vizita a unui intaistatator al Bisericii Ortodoxe Romane la Ierusalim, si anume a patriarhului Miron Cristea (1920-1939). Era insotit de arhiereul Tit Simedrea, mai tarziu mitropolit al Bucovinei, de arhimandritul Timotei Evanghelidis, superiorul bisericii grecesti din Bucuresti, de preotul Dimitrie Antal (viitorul arhiereu Emilian) si de alte persoane. Au vizitat pe patriarhul Damian si pe alti ierarhi din cadrul Patriarhiei, precum si Ierusalimul, Bethleemul, Betania, Ierihonul, Nazaretul, Muntele Tabor, Tiberiada s.a., iar in drumul lor, Constantinopolul, insula Halki, Alexandria si Atena.

Tot in aceasta perioada s-au pus bazele unor asezaminte romanesti la Ierusalim si in Tara Sfanta. Problema ridicarii unei biserici si a unui camin romanesc la Ierusalim s-a pus inca din 1906, cand s-a format un comitet in frunte cu Teodor Burada, cunoscut folclorist, etnografei muzicolog iesean, in vederea cumpararii unui imobil sau a unui teren. In anii 1910-12 s-a si cumparat un teren, trecut pe numele arabului Hanna Baramki. Izbucnind primul razboi mondial, s-a putut improviza o capela abia in 1920. In 1927, cu prilejul calatoriei patriarhului Miron la Locurile Sfinte, Baramki a donat terenul arhiereului Tit Simedrea care la randul sau, l-a donat Patriarhiei romane. In 1930 a fost numit slujitor al capelei ieromonahul Gherasim Luca, iar ca ingrijitor si cantaret, ieromonahul Damaschin Trofin, amandoi din manastirea Neamt. Ieromonahul Gherasim, fost preot la unele parohii romanesti din Canada si din Statele Unite, a cumparat din banii sai un loc in Nazaret, pentru ridicarea unei biserici romanesti, precum si un loc la Iordan, tot pentru o biserica sau schit. In toate actiunile sale a fost sprijinit de Marcu Beza, pe atunci consulul Romaniei la Ierusalim, iar in tara de patriarhul Miron.

Abia la 25 aprilie 1935 s-a pus piatra fundamentala a bisericii de la Iordan - cu hramul Sfantul Ioan Botezatorul - prin rugaciunile episcopului Lucian Triteanu al Romanului (1923-1947, + 1953), trimisul Patriarhiei noastre. Tot atunci se gaseau la Ierusalim episcopii Cosma Petrovici al Dunarii de Jos si Gherontie Nicolau al Constantei, impreuna cu 150 de pelerini, condusi de preotul Constantin Dron din Bucuresti, precum si un grup de parlamentari romani. Toti clericii prezenti au slujit la Inviere in biserica Sfantului Mormant, vizitand cu totii, clerici si mireni, Locurile Sfinte de acolo. S-au continuat apoi lucrarile de zidire a bisericii de la Iordan de catre arhitectul arab Andoni Baramki, dupa planurile facute de arhitectul Patriarhiei, Dimitrie Ionescu Berechet (+ 1969). Pictura a fost executata de Gheorghe Vanatoru din Bucuresti, in 1968, mobilierul sculptat de A. Dima din Bucuresti, iar icoanele catapeteasmei executate de D. Belizarie.

La 28 martie 1935 s-a pus piatra fundamentala a bisericii si caminului romanesc de la Ierusalim, in prezenta ierarhilor sus-amintiti, lucrate tot dupa planurile lui D. I. Berechet, de arhitectul Baramki. Tampla a fost executata la Caldarusani, sub conducerea sculptorului-ieromonah Ieronim Balintoniu, iar icoanele pictate de Iosif Keber.

Protosinghelul Gherasim Luca a fost incredintat cu savarsirea slujbelor in biserica de la Iordan, iar monahul Inochentie Moisiu de la Neamt, cu administrarea Asezamantului din Ierusalim. Izbucnind cel de-al doilea razboi mondial, Patriarhia Romana a fost pusa in imposibilitatea de a continua legaturile cu Asezamintele sale din Tara Sfanta.

In 1947, Patriarhia a numit ca superior al acestor asezaminte pe arhimandritul Victorin Ursachi, fost staret la manastirea Neamt, actualul intaistatator al Arhiepiscopiei ortodoxe romane din America. Situatia era acum si mai dificila, din pricina ostilitatilor dintre evrei si arabi, produse in urma proclamarii statului Israel, in 1948. Din acest an, capela de la Iordan a ramas in teritoriul ocupat de arabi, iar biserica si caminul din Ierusalim au ramas pe teritoriul noului stat Israel. Cele din urma au suferit mari avarii in timpul ostilitatilor dintre evrei si arabi. Dupa 1948 s-a cautat mereu reluarea raporturilor cu Patriarhia Ierusalimului, dar nu s-a putut realiza decat tarziu, din pricina evenimentelor politice. Cu toate acestea, Patriarhul Justinian (1948-1977) a avut un permanent schimb de scrisori irenice cu patriarhii Ierusalimului Timotei (1935-1956) si Benedict (1957-1980).

Abia in martie 1963 a fost trimis la Ierusalim ieromonahul Lucian Florea, ca superior al bisericii noastre de acolo si ca reprezentant al Patriarhiei Romane pe langa Patriarhia Ierusalimului (la 26 martie a fost hirotesit arhimandrit de catre patriarhul Benedict). In cursul celor peste 11 ani de activitate la Ierusalim a arhimandritului Lucian Florea, prin grija patriarhului Iustinian, s-a facut pictarea bisericii in anul 1965 de catre pictorul profesor Gheorghe Popescu (+1975), ajutat de Niculina Dona (+1981), in stilul bizantino-roman traditional; s-a reconditionat tampla bisericii cu piese sculptate si icoane executate in Atelierele Patriarhiei, unde s-au lucrat si stranele, usile de la intrare si candelabrul; s-a refacut clopotnita, distrusa in timpul razboiului din 1948; biserica a fost inzestrata cu covoare oltenesti, cu mobilier, odajdii, obiecte si carti de cult si s-au adus imbunatatiri la camin. In 1973, arhimandritul Lucian Florea a pus bazele foii de teologie si cultura romaneasca "Invierea", care apare de atunci fara intrerupere, de patru ori pe an, sub indrumarea superiorilor asezamantului si cu concursul unor teologi din tara.

Dupa ce arhimandritul Lucian a fost ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei ortodoxe romane pentru Europa Centrala si Occidentala, in decembrie 1974, locul sau l-a luat arhimandritul Dr. Vasile Costin, din mai 1975. Acesta i-a continuat stradaniile pana in decembrie 1979, cand a fost ales episcop-vicar patriarhal la Bucuresti. Din martie 1980, postul de superior al Asezamintelor romanesti de la Ierusalim a fost incredintat parintelui arhimandrit Vasile Cornila, fost vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, care se straduieste sa continuie munca inaintasilor sai prin slujbe la sfantul altar, prin primirea si gazduirea pelerinilor veniti din tara, prin cultivarea legaturilor ecumenice cu Patriarhia Ierusalimului si cu reprezentantii altor Biserici crestine de acolo, prin intretinerea de bune relatii cu autoritatile statului Israel.

Pe langa monahiile trimise de Patriarhia Romana ca administratoare ale cinului (Nazaria Nita, Eufrasia Sarbu) sau pentru intretinerea lui, in manastirile grecesti sau rusesti din Ierusalim si din jur au trait si in aceasta perioada calugari si calugarite din neamul nostru, fiind pilde de aleasa viata duhovniceasca pentru toti cei care i-au cunoscut. Asa a fost cazul parintelui Ioan Iacob, adormit in Domnul in 1960, in apropierea manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul, care a dus o viata de adevarata sfintenie.

Cativa teologi romani au facut studii de specializare in teologie biblica la Ierusalim (Pr. Prof. Dumitru Abrudan - Sibiu, Pr. Asist. Emilian Cornitescu - Bucuresti, Pr. Asist. Vasile Mihoc - Sibiu si Pr. Drd. Gheorghe Jarpalau). Fratii pictori Gavriil si Mihail Mororsan au impodobit cu zugraveli in fresca biserica Bunavestire din Nazaret (cu cheltuiala Patriarhiei Romane), biserica melhita din Ierusalim.

Datorita conditiilor create la caminul romanesc din Ierusalim, in fiecare an, mai ales cu prilejul praznicului Craciunului si al Invierii, sute de pelerini din tara - preoti, unii cu familiile, calugari, calugarite, credinciosi, credincioase - vin sa se inchine la Sfantul Mormant al Domnului si sa viziteze Ierusalimul si celelalte asezaminte sau monumente de interes biblic-istoric aflate azi pe teritoriul statului Israel, fie ortodoxe, fie apartinatoare altor culte.

Paralel cu acestea, a avut loc si un schimb de vizite intre patriarhii Benedict si Justinian, chemati amandoi la Domnul. Cu prilejul sarbatoririi Mileniului Muntelui Athos, in 1963 cei doi patriarhi au avut prilejul sa se cunoasca personal. In iunie 1968, cu prilejul sarbatoririi a 20 de ani de la inscaunarea patriarhului Justinian, printre invitati se numara si patriarhul Benedict al Ierusalimului si al Tarii Sfinte, insotit de mitropolitii Vasile al Iordanului si Gherman al Sevastiei, un arhimandrit, un medic si un diacon.

Dupa festivitati, delegatia ierusalimiteana a vizitat Ramnicul, Cozia, Argesul, Targovistea, manastirile Dealu, Viforata, Sinaia, Ghighiu si alte obiective de interes turistic din capitala si din alte orase. Patriarhul a ramas cu profunde impresii despre Biserica noastra si despre poporul roman, impresii pe care le-a marturisit si in cuvantarile de atunci.

In zilele de 20-30 mai 1975, raposatul patriarh Justinian, raspunzand invitatiei patriarhului Benedict, a facut o vizita la Ierusalim, insotit de mitropolitii Iustin Moisescu al Moldovei, Teoctist Arapas al Olteniei, arhiepiscopul Teofil Herineanu al Clujului, episcopul Vasile Coman al Oradiei, episcopii vicari Antonie Plamadeala si Lucian Florea, consilierul patriarhal Constantin Parvu, noul superior al asezamintelor de la Ierusalim Vasile Costin, trei arhidiaconi, la care se adaugau opt preoti ca pelerini la Locurile Sfinte. Delegatia s-a bucurat de o calda primire din partea patriarhului Benedict si a membrilor Sfantului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului, a reprezentantilor autoritatilor de stat (din Ministerul Cultelor, Ministerul de Externe etc.) si a reprezentantilor cultelor religioase din Israel. Membrii delegatiei au slujit in biserica Sfantului Mormant si in alte biserici, au vizitat cele mai de seama locuri sfinte de pe teritoriul statului Israel (Ierusalimul, Bethleemul, manastirile Sfantul Sava, Sfantul Teodosie, Sfantul Ilie, Sihemul, Sebastia, Muntele Tabor, Iordanul, Marea Tiberiadei, Capemaumul, Cana Galileii, Nazaretul, Betania, Ierihonul, Marea Moarta, Qumranul, Massada).

Au fost primiti de seful statului Israel, de ministrul cultelor, de viceprimarul Ierusalimului, de carmuitorii unor Biserici crestine (patriarhii armean si latin) si au avut convorbiri cu numerosi reprezentanti ai altor culte, in ziua de 28 mai 1975 s-a facut sfintirea bisericii asezamantului romanesc din Ierusalim, de catre patriarhul Justinian, inconjurat de un sobor de ierarhi si preoti greci si romani.

Legaturile dintre cei doi patriarhi au continuat, prin schimburi de scrisori irenice, pana la moartea patriarhului Justinian (26 martie 1977). De atunci ele au fost continuate de patriarhul Iustin Moisescu.

La inmormantarea venerabilului patriarh Benedict al Ierusalimului, Biserica noastra a fost reprezentata prin I.P.S. Mitropolit Nicolae Corneanu al Banatului si arhimandritul Vasile Cornila. Noul Patriarh al Ierusalimului si a toata Palestina, Diodor I, ales la 17 februarie 1981, a instiintat de alegerea sa si pe patriarhul Iustin, iar la festivitatea intronizarii sale, Biserica noastra a fost reprezentata prin I.P.S. Mitropolit Nestor Vomicescu al Olteniei si de arhimandritul Vasile Cornila, la 1 martie 1981.

Rezulta din aceasta sumara prezentare ca legaturile romanilor ortodocsi cu Tara Sfanta se pot urmari inca de la inceputurile vietii crestine si pana azi, in duhul dragostei de Hristos, contribuind la intarirea fratiei crestinilor de pretutindeni, la statornicirea pacii si a bunei intelegeri intre toate neamurile pamantului.

Pr. Prof. Mircea Pacurariu

(Publicatia "Invierea" - Ierusalim, Anul IX, nr. 1-3, ian.- martie; 4-6, aprilie-iunie; 7-9, iulie-sept. si 10-12, oct.-dec. 1981)

Carti Ortodoxe

Cuprins