Legaturile istorice cu Ierusalimul


Legaturile istorice cu Ierusalimul

Urme romanesti la Ierusalim, Muntele Sinai si Manastirea Sfantul Sava

De la Sfantul Mormant urci putin si dai in ulicioara Patriarhiei, asupra careia se lasa de amandoua partile, apropiindu-se, caturi sprijinite in capriori, cafasuri de lemn, ferestre zabrelite. Aduce cu Fanarul Stambulului. Influenta turca se resimte si inlauntrul cladirilor, de la curtea bisericii Sfintilor Constantin si Elena pana la terasa cu lauri si chiparosi, unde-i pitita biblioteca. Stau aici adunate peste doua mii de manuscrise, multe religioase, altele marturisind de greutatile ce-a intampinat Ortodoxismul in decursul vremii si mai ales dupa fanatismul musulman, trezit de cruciati. Saladin daduse porunca legiuitoare: niciun asezamant crestinesc sa nu se repare sau innoiasca, pentru ca, darapanandu-se, cu vremea sa inceteze si orice amestec in Palestina. Fireste, pe urma se ridicase masura, dar alte piedici, numeroase si nebanuite, se nascura, si nu o data imparatii bizantini trebuira sa intervina cu rugaminti si cu fagaduieli catre stapanitorii Palestinei. Asa Ioan Cantacuzino, la 1348, trimise deputatie sultanului Egiptului, Nasredin Hasan-Ibn-EI-Naser, care, dandu-si inalta ocrotire Locurilor Sfinte si pelerinilor, aminteste in scrisoarea-i de raspuns imparatului si pe bulgari, pe vlahi, pe asani.

Despre acestia din urma ne-a lasat un manuscris caligraful Mathei, autorul Evangheliei scrise la Iasi, in 1599. Spune intre altele:

"Domnea pe-atunci Ioan Asan, fiul regelui Asan batranul, care, cu marea-i virtute, ocupase toata Macedonia, Tracia, Dalmatia si Moesia si Albania si Tesalia intreaga, cu Thesalonica si Sfantul Munte Athos, pana la Dyrachium. Si pretutindeni mitropoliti si episcopi hirotonisea...". Apoi, venind din Constantinopol niste soli trimisi de Asan pentru stramutarea moastelor Sfintei Paraschiva, manuscrisul adauga: "Regele mersese la intampinare cu oamenii sai, cu oaste, cu Elena, mama sa, si cu regina sotie, Ana. De asemeni, iesisera"patriarhul Vasile al Tarnovei, cu toata randuiala ingenunchind regele pe langa racla, o sarutase evlavios si se bucurase si multumise lui Dumnezeu ca-l invrednicise a se inchina acestor ramasite sacre".

Stiri sigure despre legaturile noastre cu Ierusalimul nu avem inainte de Sinodul Florentin din 1439. Dupa unsprezece ani, se tinu la Constantinopol un alt Sinod al patriarhilor ortodocsi, respingandu-se intelegerea cu Papa, hotararea iscalind-o si mitropolitul Nicomediei, Macarie, din partea lui Damian al Moldovei. Din aceeasi Moldova pornise la Constantinopol, in 1452, o solie, care nu putuse vedea nici pe imparat, nici pe patriarh, si atunci, scrie Miron Costin, s-a dus la Ohrida, "unde, afland pe episcopul de Orhida si dandu-si solia la dansul, caci erau trimisi pentru invatarea legii, de acolo au luat si preoti, si carti sarbesti de toata oranduiala Bisericii". E drept, acest demers intari slavismul in tarile Romanesti, insa, de alta parte, le pastra in zona Bisericii rasaritene, aflatoare atunci in mare cumpana.

Inca inainte de caderea Constantinopolului, imparatii Trebizondei incercau sa ajute Sfantul Mormant, scriind si altor domnitori in acelasi sens. Poate un astfel de indemn sa fi primit si Stefan al Moldovei care, la 1446, trece Sfantului Mormant manastirea Pobrata, danie intarita mai tarziu si de Petru Voievod. N-am gasit hrisovul respectiv si nici vreo alta dovada scrisa a generozitatii lui Stefan cel Mare catre "Sfanta Cetate a Ierusalimului, Sionul", dupa marturia cronicarului. Insa stiut e ca, la 1462, patriarhul Ioachim al Ierusalimului trimisese la Moscova, strabatand neindoios si Moldova, pe fratele sau intru strangerea de ajutoare si, in acelasi scop, ceva mai tarziu, scrisese la randu-i tarilor crestine si egumenul manastirii Sfantul Sava. Apoi, la 1517, turcii cuprind Palestina si sultanii lor se arata foarte ingaduitori calugarilor ortodocsi, recunoscandu-le dreptul asupra Mormantului Sfant. Nimerindu-se cativa patriarhi vrednici la Ierusalim, incepe o era de reculegere si de silinti rodnice.

Se infiinteaza in tarile ortodoxe asa-zisele "Fratii Aghiotafitice", care aduna pentru Sfantul Mormant bani, grau, sare, unt si bunuri de tot felul. intr-un codice din 1556, sub titlul "Bogdania Vlahia", gasesc trimise articolele urmatoare: piper, scortisoara, patru chilimuri, 105 zone de matase/altele 200 de bumbac, mazare, lumanari, zahar etc. Peste doi ani, la 1558, vine si dania unei psaltiri, la sfarsitul careia, pe o foaie cu chenar rosu, autorul face urmatoarea insemnare: "Eu, ieromonahul Evloghie din Moldovlahia, de la biserica ce se cheama de noi Putna, am intocmit aceasta Psaltire cat am putut mai bine".

Dintr-un timp, patriarhii Ierusalimului pornesc ei singuri ori insarcineaza pe exarhii lor sa mearga in Moldovlahia cu acele scrisori enciclice catre ghenos, adica natia greceasca, in care se cuprind si tarile noastre, constand din lungi siruri de implorari miloage, uneori vadit exagerate: "Stiti, zice patriarhul Ghermanos, cate induram in fiece zi si in fiece minut si reazem nicaieri nu gasim si painea noastra cu lacrimi o mancam... Milostiviti-ne, daca voiti sa fiti milostiviti!". Aceste calatorii de milostenie ajung asa de dese, ca, la 1596, sultanul Mehmed al II-lea da un firman deosebit, invoindu-i sa cutreiere Tarile Romanesti. Urmasul lui Ghermanos, patriarhul Sofronie al IV-lea, purcede in Valahia la 1593 si, dupa ce Petru Rares adaugase la dania manastirii Pobrata mosia Dobrusa, cum arata hrisovul sarbesc din 1527, capata acum manastirea Gruia de la Mihai Viteazul. Sub domnul Tarilor-Unite se doneaza Patriarhiei Ierusalimului si o Evanghelie, care s-a pierdut, insa dintr-o insemnare aflam ca s-a scris in 1594, de "mana mea, umilul si nevrednicul episcop al Buzaului, Luca, in zilele prea cinstitului nostru Mihail Voevoda". De aceeasi mana maiastra totusi ni s-a pastrat o alta Evanghelie, care-i si cea mai frumoasa din cate am gasit la Ierusalim. Poarta inscriptia in greceste:

"Aceasta dumnezeiasca si sfanta
Evanghelie s-a scris de mana
mea, umilul mitropolit
al Ungrovlahiei, Luca, in
zilele prea cinstitului si
binecuvantatului nostru
Domn Radula Voevoda, in
anul 7124, luna Mai 4 sau
de la Christos 1616".

Radu-Voda, amintit aici, doneaza manastirea Galata in 1617, patriarh al Ierusalimului fiind Teofan al III-lea, care, cu sapte ani in urma, primise si scrisul de intarire al lui Constantin Moghila privitor la mostenirea lasata danie de Ianachi Postelnicu, iar la 1628 si 1629 se inchina Sfantului Mormant, de catre Miron Barnoschi, biserica Sfanta Maria din Iasi, cat si satele Sipot si Biriont. Cand patriarhul Teofan capata aceste daruri, se afla in Iasi, caci un ieromonah Ioachim noteaza cu data de 1629:

"Prea Sfantul Patriarh Theofan
m-a hirotonisit preot,
in Iasii Bogdaniei, la Galata,
manastirea lui Petru Voevod,
in ziua invierii, de fata cu
prea cinstitul Domn Miron
Barnoschi si cu mama-sa,
Elisaveta".

Dupa plecarea lui Teofan si intalnirea-i la Constantinopol cu Chiril Lucaris, exista o decizie sinodala, sinodichon, ce intareste alta danie facuta Ierusalimului, si anume satul Poiana, din partea domnului Leon Tomsa. In acest timp se ducea o lupta apriga intre ortodocsi si latini pentru stapanirea Sfantului Mormant, caruia, multumita inrauririi lui Chiril Lucaris, i s-a inchinat la 1633 manastirea Barnoschi.

Apoi, lacasurile ortodoxe fiind amenintate sa treaca armenilor si latinilor in schimbul datoriilor grele ce facusera calugarii greci, Teofan trimise la Moscova pentru ajutoare pe egumenul Paisie, ce avea sa fie patriarh. Dar, intors fara de nicio isprava, Teofan apare intr-o dimineata la Iasi dinaintea lui Vasile Lupu, cu o franghie in mana, spunand: "Fiule, sugruma-ma, sa nu ma sugrume datornicii...!" Iar mult evlaviosul domn intelese si-i dadu o mie doisprezece galbeni venetici, apoi trimise la Ierusalim doi boieri, cu alti o mie patru sute de galbeni unguresti, de se platira datoriile, ramanand o mica suma, pe care patriarhul o lua mai tarziu. Pomenind de acest act al lui Vasile Lupu, patriarhul Dositei scrie in cartea-i Despre Patriarhii Ierusalimului: "De la pierderea Constantinopolului, niciun rege sau principe n-a facut un atare bine Tronului Patriarhal Ierusalimitean".

La 1643, patriarhul Teofan se gasea iarasi la Iasi, slujind in fata domnului Vasile Lupu, al carui mare paharnic, Gheorghe, inchina Sfantului Mormant biserica zidita de el, a Sfintei Maria din Ismail.

Dupa un an, patriarhul Teofan murea la Constantinopol si era inmormantat cu cheltuiala lui Matei Basarab si a lui Vasile Lupu. Fiecare dintre acesti domnitori ne-a lasat in biblioteca Patriarhiei cate o Evanghelie. A lui Matei Voievod, din 1643, are un interes deosebit prin simplitatea aproape naiva a scenelor colorate, dandu-ne si pe evanghelistii Ioan, Matei si Marcu intr-un cadru de stralucite impodobiri. A doua e scrisa de ieromonahul Porfirie la 1633, pe cand Vasile Lupu e inca Mare Vornic; ajungand domn apoi, adauga inscriptia: "Domnul intregii Moldovlahii, vadindu-se un ctitor nou de sfinte manastiri si fala romeilor".

Noul patriarh al Ierusalimului, Paisie, slujea in Iasi, unde si fusese ales patriarh sub auspiciile domnitorului Vasile Lupu. In asemenea imprejurari, fireste ca el se bucurase de favoruri, inca mai deosebite. Pe langa bani multi, intr-un rand transportase din Iasi boi si unt, iar Constantin Basarab ii daduse sapte mii de grosi pentru biserica de la Bethleem. In drumu-i spre Ierusalim, Paisie isi sfarsi zilele in Constantinopol, la 1660 si, strangandu-se atunci sinodul, a fost ales patriarh al Ierusalimului Nectarie, care o lua asemeni catre Iasi, de aduse cu el inapoi si o cruce mare cat un stat de om, in aur si argint si cu nestemate.

Batran si suferind, Nectarie se retrase, si in locu-i veni patriarh, la 1669, Dositei, care incepuse munca-i neobosita si spornica pentru Ortodoxie, sub Nectarie. Acesta il trimisese cu titlul de exarh patriarhal in multe parti de lume, umblase si prin satele romanesti din Macedonia, ca Melenic si Crusova, unde fiintau vechile fratii pentru ajutorarea Sfantului Mormant. Am dat si de listele persoanelor ce le compuneau; bunaoara la Vlahoclisura, cu data de 1660: Ioan al lui Petu, Alexe Nicu, Maria Chirsa etc.

Apoi, intre anii 1669-1705, Dositei colindase o seama de orase ale Moldovlahiei, intr-unele ca Bucuresti si Iasi intarziind indelung. Odata se intoarse din Iasi cu suma de douazeci de mii de grosi, spre acoperirea datoriilor gasite la Sfantul Mormant si cu o cadelnita si o candela, in aur amandoua, si alte patruzeci de candele in argint, pe care anevoie le pot identifica astazi. Gasesc numai in biserica Sfintilor Constantin si Elena, din curtea Patriarhiei, o candela in argint ce are inscriptia:

"Catre Dumnezeiescul Mormant, prinosul Arhontisei Smaranda Bogdaneasa, intru pomenirea ei, 1844, Iulie 10, Iasi".

In anul 1670, Dositei capata manastirea Cetatuia de la Gheorghe Duca. La aceasta danie, cat si la diferitele proprietati ce i se adauga mai tarziu, se refera actele pastrate in visteria Patriarhiei Ierusalimului: doua ale lui Duca Voda, din 1672; trei date la 1673, de catre Stefan Petriceicu; o porunca a Divanului Moldovei, din 1673; un inscris al lui Stefan Hurmuzachi, parcalab al Hotinului, de la 1772.

Din Tarile Romanesti ia Dositei si patru evanghelii slavonesti, aflatoare in biblioteca Patriarhiei: una cu scoartele de lemn si cateva foi in pergament. La pagina a cincea, podoaba unui chenar inchide o inscriptie:

"Cu mila Tatalui si ajutorul Fiului si coborarea Sfantului Duh s-a scris aceasta Sfanta Evanghelie din porunca Domnului nostru Eustatie, Voevodul Moldovei si sotiei sale, Ecaterina. S-a dat sfintei manastiri zise Casin, unde se afla biserica soborului Arhanghelilor Mihail, Gavriil si Rafail si tuturor puterilor ceresti, intru pomenirea stramosilor si parintilor sai, in anul 1665, Ianuarie 16".

Alta Evanghelie in pergament, frumos alcatuita la sfarsit cu inscriptia:

"Aceasta Evanghelie s-a scris din porunca Domnului nostru de mana umilului monah Mihail diaconul, cu sederea la manastirea Sucevii...".

Nu spune carui domn anume se datoreste Evanghelia, dar patriarhul Dositei lamureste printr-o notita ca ar fi ridicat-o de la manastirea Pobrata, cu voia lui Antonie Ruset Voievod.

A treia Evanghelie pare mai veche. O inscriptie scurta, la urma, arata ca s-a scris de unul, Popa Nicolae, din porunca domnului.

A patra Evanghelie, asemuitoare celei precedente, iarasi fara data. Intaia pagina impodobita poarta jos semnatura patriarhului Dositei.

Acesta se ingriji la 1680 si de infiintarea unei tipografii grecesti in Iasi, pentru care un ieromonah valah, Mitrofan, isi dadu obolul de saizeci grosi. Dositei scoase aici mai intai scrierea predecesorului sau, patriarhul Nectarie: Antirisis, impotriva propagandei papistase. Apoi scrise in 1689 lui Nicolae Spatarul, ce se afla la Moscova, cerandu-i spre publicare calatoria sa in China.

De la spatarul Nicolae Milescu ne-a ramas in biblioteca Ierusalimului si un Evangheliar cu pagini zugravite, cu frumoase initiale in culori, iar sub intaia pagina insemnarea greceasca:

"Prezentul e daruit de mine, odata Mare Spatar al Ungrovlahiei, sfintei biserici a Nascatoarei Domnului, zise Barnoschi, la Iasi, 1660, unde s-a fost scris in folosul si mantuirea sufletului".

Prin Dositei s-a donat Sfantului Mormant manastirea Burnov, de care pomeneste hrisovul Doamnei Dafina Dabija din 1678, precum si acela, datat un an mai tarziu, al lui Antonie Ruset. Un mare sprijin a gasit Dositei in Serban Cantacuzino, care a mijlocit la Poarta pentru obtinerea firmanului de recladire a bisericii Sfantului Mormant, contribuind el insusi cu doua mii sase sute si cincizeci de grosi in acest scop. Lui Serban Cantacuzino e dedicat, avand in frunte doua scrisori de slavire si un manuscris arab, Ologhion, al lui George Musa Lideanul, din 1769. Tot lui Serban Cantacuzino se adreseaza un alt manuscris, de Ioan Careofilis, care, socotit drept eretic, parasise Constantinopolul si se retrasese la Curtea Valahiei. Pare-se ca Serban Cantacuzino nu putuse admite asprimea lui Dositei fata de Ioan Careofilis si patriarhul ii raspunse: "Legile nu s-au facut in Muntii Valahiei, ci la Constantinopol, sub regi si sinoade". E drept, legile nu s-au facut in Muntii Valahiei, nici de catre domnii Valahiei, insa din acei munti a iesit aurul ce a sustinut si a scapat Ortodoxismul rasaritean.

Nu mai putin binevoitor se aratase Serban Cantacuzino si fata de urmasul lui Dositei la tronul Patriarhiei, Hrisant Notara, pe care il cunoscuse de mai inainte. Cand acesta hotarase a rezidi biserica Sfantului Mormant si cand ajutoare nu soseau de nicaieri, "numai fostul Voevod al Ungrovlahiei, Serban Cantacuzino, care inca sub Dositei isi exprimase dorinta de a cheltui pentru cladirea bisericii Inaltarii, darnic il sprijinise pe Hrisant".

Putin timp dupa decembrie 1726, Hrisant Notara se intalneste cu Nicolae Mavrocordat, care-l rugase de mai inainte sa-i culeaga carti istorice si monede vechi. Atunci inchina Mavrocordat Ierusalimului manastirea Sfintei Treimi din Bucuresti, cu toate proprietatile, dupa spusa hrisovului "intru mantuirea sufletului si pomenirea vesnica a sa si a repauzatilor sai parinti".

Si daniile se continua si sub ceilalti domni, fara intrerupere, in vreme ce pelerinii Moldovalahiei, in cete numeroase, purced evlaviosi catre Sfantul Mormant, alcatuind mai mult decat altii "fericirea" calugarilor, precum se exprima patriarhul Nectarie. Deseori ma gandesc la cata credinta covarsitoare a fost in sufletele lor, de a se avanta spre Ierusalim in acele zile cand si calatoria in sine era foarte grea si plina, de primejdii nebanuite. Intrau in Palestina fie prin Iaffa, fie prin Alexandria, strabatand parte din pustiu catre Ierusalim. In 1844, calatorul englez Alexander William Kinglake a dat peste un grup de pelerini valahi intr-un han din Gaza:

"Pe cand sedeam la intrarea chiliei mele, uitandu-ma jos in curte, sosise din desert o caravana. Era compusa mai ales din pelerini moldoveni, care, spre a-si savarsi deplin misiunea, incepusera prin a vizita racla Fecioarei in Egipt si acum se duceau la Ierusalim. Fusesera surprinsi in desert de bataia unui vant, care asa rascolea nisipul si ridica inainte-le asa munti, incat calatoria lor fusese grozav de nelinistita si impiedicata si proviziile lor - incluzand apa, cea mai pretioasa din toate - fusesera mantuite cu mult inainte de a ajunge la capatul anevoiosului drum. Sosirea caravanei atrasese numeroase si diferite palcuri in curte. Acolo era pelerinul moldovan in haina-i de samur si caciula de blana si gramada parului stufos...".

Dar in Palestina au venit romanii si cu alte rosturi decat cele bisericesti. Am auzit ca un urmas de-al lor ar fi traind inca si ma duc de-l gasesc in satul Cafr-Iasif, pe langa Acra: un batran deplin arabizat imi povesteste cum Ibrahim Pasa, cuceritorul cetatii Acra, tragandu-se din Cavala si cunoscandu-i pe romani de iscusiti mesteri zidari, aduse mai multi din Macedonia, cu vreo suta de ani inainte, spre a restaura moscheea lui Ahmed Jezar, in Acra. Isi aminteste de tatal sau, Caraiani, de unul Hagi-Nicola, de altul Samu si de cate lucruri ii staruie vagi in gand, privitoare la cuprinsurile macedonice. Intr-un timp, destainuindu-i aceeasi obarsie a mea, tresare si cu un zambet spuse:

- Poate sa fim veri...

- Poate! - zic.

Totusi, graindu-mi arabeste, simt asa de mare departarea intre noi si-mi dau mai vartos seama de ceea ce inseamna limba in plamadirea si in pastrarea constiintei unui neam.

Acum zece ani, cand am publicat la Londra studiul meu, Calatori englezi despre romani, cineva din publicul cititor mi-a semnalat pe un anume Thomas Herbert, din 1626, care vorbea de niste asezari valahe in Asia. Aflandu-ma la Ierusalim, deseori m-am gandit: Unde vor fi acesti colonisti? Si de curand, iata, dl. C. S. Jarvis, guvernatorul Peninsulei Sinai, relateaza intr-o carte a sa:

"Ajutand pe calugari in trebile manastirii, e o ciudata rasa de oameni, zisi Gebalie. Nu fac parte din stocul arabesc, ci sunt urmasii robilor valahi, trimisi de Justinian a servi manastirii in veacul al VI-lea".

Am scris autorului intreband daca nu exista vreun act documentar in privinta asertiunii sale. Mi-a raspuns ca n-are nicio alta deslusire, ca a luat si el informatia de la anume calatori, pe care cercetandu-i eu insumi si mergand inapoi cu multe veacuri, am gasit ca chestia colonistilor se intretese in chiar faptul intemeierii manastirii Sinai, la 536. intai, Procopius noteaza ca Justinian a ridicat o fortareata militara, spre a nu fi atacata Palestina de Sarazini. Pe urma Eutichius, patriarhul Alexandriei intre anii 933-940, cunoscut arabilor sub numele de Said Ibn-Batric, ne da intreg istoricul fundatiei manastirii Sinai.

Auzind calugarii de evlavia lui Justinian, mersera la el cu rugamintea de a le face o manastire, intrucat ei n-aveau inca un adapost si traiau imprastiati in preajma rugului din care vorbise Dumnezeu lui Moise. Imparatul trimise pe un legat al sau si-i dete puteri depline sa cladeasca o astfel de manastire. Acesta gandea s-o zideasca pe munte, insa, din pricina lipsei de apa, isi schimba planul si o inalta jos, la poale. Intors la Constantinopol, ii vorbi imparatul:

- De ce n-ai zidit manastirea in varful muntelui?

- Am zidit manastirea langa rug si apa, De-as fi zidit-o pe varf, calugarii ar fi ramas fara apa; si, daca vreodata ar fi fost impresurati, li s-ar fi taiat apa si-ar fi murit de sete.

Imparatul zise:

- Cel putin trebuia sa nivelezi muntele spre miazanoapte, ca intr-acolo sa nu-i vatame nimeni!

- De-am fi pus la cheltuiala intreg tezaurul Egiptului, Romei si Siriei, tot n-am fi putut nivela muntele!

Imparatul se manie foarte si porunci sa i se taie capul. Trimise apoi un alt legat si cu el o suta de sclavi ai Romei, cu sotiile si copiii lor... si le zidi case in afara manastirii, unde sa poata locui si strajui manastirea si calugarii.

Retinem cu deosebire din acest pasaj cuvintele, "sclavi ai Romei" - in textul arab: abid elrum, - pe care atat traditia, cat si diferitii calatori le socotesc a se referi la valahi.

In adevar, John Lewis Burckardt, care a vizitat manastirea in 1816, ne spune: "Cand Justinian a cladit manastirea, a trimis un grup de sclavi, originari de pe tarmurile Marii Negre... Ei marturisesc in chip unanim pogorarea lor din robii crestini, de unde si-i numesc ceilalti beduini: "Fiii crestinilor"... Se casatoresc numai intre dansii, alcatuind o comunitate aparte din vreo suta si douazeci de oameni inarmati. Sunt o rasa muncitoare si robusta, iar fetele lor au faima de superioara frumusete asupra tuturor beduinilor, ceea ce da nastere la nefericite legaturi si iubiri romantice, cand indragostitii se intampla a tine de alte triburi".

Edward Robinson ne prezinta, la 1841, versiunea oarecum autorizata a persoanei ce se nimerise a fi pe atunci egumenul manastirii: "Justinian, zidind manastirea, trimise o suta de prizonieri valahi... in cursul vremii, cum navalisera arabii si rapisera manastirii multe din posesii, urmasii acestor vasali au devenit musulmani si au adoptat obiceiuri arabe".

Profesorul american E. H. Palmer, cunoscut pentru cercetarile sale cu privire la Desertul Exodului, intareste mai vartos spusele inaintasilor: "Acest trib se zice a fi de obarsie europeana, tragandu-se dintr-o colonie de robi valahi, asezati de Justinian sa pazeasca manastirea. Ei insisi cred sa fi venit dintr-o tara numita Llah si trasaturile lor, osebite oarecum de ale obisnuitului tip beduin, par a favoriza presupunerea".

De asemeni, o lucrare mai recenta, de stapanit spirit stiintific, a d-nei Lina Eckenstein, asistenta profesorului Flinders Petrie la sapaturile arheologice de la Serabit, pomeneste de aceiasi colonisti ca "sunt considerati a fi urmasii directi ai robilor valahi, pe care imparatul ii asezase in Peninsula".

Prea Sfintia Sa Porfirios, arhiepiscopul de azi al manastirii, mi-a repetat si mie cele mai sus mentionate, staruind asupra faptului ca se numesc colonistii Geballe, adica oameni de munte, daruindu-mi si o carte greceasca a lui Pericle Grigoriade, care da o seama de lamuriri si amanunte pitoresti asupra lor. Apoi i-am cunoscut si de-a dreptul. Unul dintre ei mi-a fost calauza: tanar si voinic, infasurat la cap in broboada alba, camasa tot alba, cu cingatoare de piele si opinci, m-a dus pe toate cararile muntelui, iar la intoarcere mi-a aratat in gradina manastirii coltul unde fusese ingropata cea din urma femeie crestina a tribului, in 1750.

Dar, lasand acest subiect al colonistilor, pe care il aduc nu drept dovada istorica a fiintarii poporului roman la inceputul veacului al VI-lea, ci numai ca o legenda ce-si tremura valul subtire in trecutul indepartat, stiut este ca provinciile de peste Dunare au intretinut, inca din vechi timpuri, legaturi stranse si continue cu Muntele Sinai. Daca, dupa Sir John Maundeville, si ciorile cuprinsului, o data pe an, zburau la Sinai cu ramuri de maslin in ciocuri, negresit ca n-au lipsit nici de la noi inchinatorii. Ba, din cand in cand, gasim la Sinai si monahi romani, unii din Basarabia, servind de talmaci pelerinilor rusi. Dupa anul 1530, staretise aici Ioachim Vlahul, ocrotit de Petru Rares. In vederea sigurantei, Petru Schiopul depusese o suma de bani la Sinai, unde in vremuri grele planuia sa-si caute salas de retragere. Sub tinda chiliilor, in fata bisericii, se vede paraclisul Sfantului Prodrom, ctitoria lui Alexandru Mircea Voievod din 1576, care, adauga insemnarea greceasca, "a mai daruit manastirii sate, pamanturi si venit in Valahia".

Intre anii 1668-1703, pe timpul egumeniei lui Ioachim Peloponesiacul, avuse loc vizita la Sinai a spatarului Mihail Cantacuzino si in amintirea acestui pelerinaj durase el, in 1695, schitul nostru de la Sinaia, unde, precum spune un hrisov, "mai inaintea zidirii se aflau sihastrii". Unul dintr-insii, cazut de oboseala, candva, in ajunul Adormirii Maicii Domnului, a visat ca suia din vale o ceata de ingeri cu faclii aprinse, intonand imnuri de slava. Chiar si aceasta legenda nu-i decat adaptarea uneia din multele cate s-au fost izvodit in ragazul de liniste fara capat a Muntelui Sinai. Sta marturie intr-un manuscris arab ca schivnicul Toma, veghind pe inaltimile sub care se dezvaluie manastirea intre ziduri de cetatuie, i-a tresarit in ochi o minunata vedenie: palcuri de ingeri, Serafimi si Heruvimi cu multe aripi, urcau si preamareau in cantece imparatiile ceresti. Acest Toma era un sfant, adauga manuscrisul. El vedea si auzea cu ochiul duhului si cu curatenia sufletului, precum a zis Iisus in Evanghelii: "Fericiti sunt cei curati la suflet, ca ei vor vedea pe Dumnezeul".

Acum, pasind in faimoasa biblioteca ce adapostise un Codex Sinaiticus de netagaduit pret, arhimandritul Ioachim mi-a pus inainte o seama de evanghelii vechi:

- Ia, uita-te la ele...!

- Aceasta-i moldoveneasca!, am intampinat, punand mana pe una.

Aducea cu altele pe care le vazusem la Ierusalim. Scoartele grele de arama batuta, infatisand, intre podoabe si medalioane de sfinti, invierea lui Iisus pe o parte si inaltarea pe de alta parte, iar in josul acesteia stema Moldovei, cu randurile in slove capitale grecesti:

Ruga Robului lui Dumnezeu,

Ioan Ieremia Moghila

Voevod, a Doamnei si a

Fiilor sai. Anul 1598.

Inauntru paginii chenarite, cu frontispicii, un frumos chip zugravit al Evanghelistului Ioan, iar la urma, alta inscriptie greceasca lamuritoare:

S-a impodobit aceasta Evanghelie cu cheltuiala prea cuviosului si prea inaltatului Domn Ioan Ieremia Voievod a toata Ungrovalahia si prea cuvioasei lui Doamne Elisaveta si a fiului sau Ioan Constantin Voievod.

Intr-anul 7106, luna Martie.

Arhimandritul Ioachim mai trase de undeva un sipet si, impreuna cu Sfintia Sa si cu arhiepiscopul Porfirios, am inceput a rascoli si a cerceta hartie de hartie, punand la o parte pe acelea ce ne priveau: un hrisov al lui Grigore Ghica, al doilea in ruseste, despre biserica Sfantului Gheorghe din Galati, al treilea din 1724, al lui Nicolae Mavrocordat... Dar unde vor fi celelalte? Ca si Vasile Lupu si Mihail Racovita si Constantin Brancoveanu au inzestrat, rand pe rand, cu danii bogate manastirea Sinai. Catre marinimia si evlavia acestora s-au intors neincetat calugarii pentru milostenii, luand adesea calea pana la Bucuresti si Iasi, intorcandu-se totdeauna izbanditori in rosturile lor. Pe langa bani si mosii daruite, in biserica Sinai de astazi, ramasa aidoma cum era pe vremea lui Justinian, cu poarta de lemn sculptat, cu stalpii bizantini, cate din odoarele sfinte nu vor fi datorate si ele tot neasemuitei generozitati a domnilor nostri! Dar cum sa le poti identifica? Numai pe o candela atarnatoare din argint dezleg inscriptia greceasca:

Pomeneste, Doamne, pe robul tau Alexandru Ipsilanti Voievod, pe Doamna Ecaterina si pe fiii sai, Al. Ralu si Const. Ralu, 1785.

Si in arhondaric gasesc un baston pastoresc, cu manerul de fildes lucrat, reprezentand inchinarea magilor si cu initialele A. P. S. - Arhimandrit Partenie Sinaitul, numele staretului caruia i s-a trimis din tara, la 1856.

Apoi am intrat intr-o incapere ce cuprindea pe pereti, de jur-imprejur, chipurile egumenilor repauzati ai manastirii. Arhiepiscopul Porfirios mi-a vorbit lamuritor despre toti si, deodata, s-a oprit inaintea unuia care nu facea parte din serie: obrazul prelung, mustatile intoarse si pierdute in barba, mantia blanita cu hermina, rezemandu-si pe o masa dreapta-i cu inel...

"Il recunosti? zise arhiepiscopul. Apropie-te si citeste!

In marginea de sus era scris: Constantinus Brankovan Supremus Valachiae Transalpinae Princeps Aetis 42 Ao Dni 1696.

Nu-mi venea sa cred... Priveam, nu fara simtamantul unei pioase infiorari, de care parea sa fie impartasit si arhiepiscopul, caci l-am auzit graind:

"Sa fi fost numai apararea credintei sale, si daniile, si binefacerile numeroase... Dar el si-a jertfit si viata crestinatatii! Vrednic, in adevar... vrednic sa fie trecut intre sfinti!".

Manastirea Sfantului Sava, ca si aceea de la Muntele Sinai, a fost intemeiata de imparatul Justinian in veacul al saselea, avand asemeni un caracter de fortareata. Parte din zidurile imprejmuirii sunt si azi in fiinta. Asupra intrarii turnului strajuitor citesc, sapate in piatra, cuvintele:

Ctitoria Marelui Justinian, imparatul Crestinilor Ortodoxi, anul 529.

Si, pornind a urca treptele, mi-amintesc de un calator englez, Robert Curzon care la 1834 a gasit o biblioteca in turn si a luat din ea - el spune ca "i s-a ingaduit sa cumpere" - zece manuscrise. Intreband pe egumenul manastirii de biblioteca, imi raspunse ca manuscrisele au fost duse la Ierusalim si ca au ramas doar cateva tiparituri, pe care mi le arata intr-o incapere de sus a turnului. Dau intre ele si de cateva carti romanesti in slove chirilice, notand doua mai vrednice de pomenit: Psaltirea, publicata in cetatea Balgradului, la 1651, si Biblia lui Serban Cantacuzino, din 1688. Am fotografiat una din paginile acestea, deoarece cuprinde sirurile de amintire ale catorva pelerini romani, sositi aci pe la mijlocul si sfarsitul veacului al XVIII-lea.

Insa, relatiile Tarilor Romanesti cu Sfantul Sava merg cu mult mai departe in timp. Cand scrie cronicarul despre Stefan cel Mare, ca "Sfanta Cetate a Ierusalimului, Sionul, care este muma Bisearicii, asijderea o au daruit si o au imbogatit, dimpreuna cu toate bisericile dimprejurul ei - prin cuvintele din urma intelege Sfantul Sava, precum si cealalta manastire, a Crucii la jumatate ora departare cu piciorul de Ierusalim. In anul 1533 intalnim la Sfantul Sava pe Ioachim Vlahul, staretul manastirii Sinai, cum reiese dintr-o insemnare pe un codice:

"Aceasta carte am gasit-o la Sfantul Sava, cand s-a fost deschis Sfantul Sava, dupa staruintele Domnilor Vlahiei si a venit egumenul Muntelui Sinai si-am facut manastirea, egumen fiind Ioachim Vlahul, si-au pus afuriesenie: oricine are carti ale Sfantului Sava, sa le dee...!".

Randurile pe care le-am subliniat mai sus privesc negresit pe voievozii Petru Rares si Alexandru Lapusneanu, caci ni s-a pastrat din acest timp si o scrisoare a calugarilor de la Sfantul Sava, multumind Doamnei Ruxandra, sotului, Alexandru al Moldovei, fiilor si fiicelor sale, pentru zelul si bunatatea aratate Sfantului Sava. Petru Schiopul depusese inca o suma de bani la Sfantul Sava, careia in 1583 i-a daruit si un loc la Iasi, unde tot cu sprijinul sau manastirea cladi metohul ce avea sa pastreze un rost deosebit in relatiile cu Palestina. Din timp in timp, calugari trimisi pentru milostenie se asezau aici, staruind pe langa domnitorii nostri si bucurandu-se mai totdeauna de generozitatea lor. Hrisoavele pe care le-am gasit in biblioteca Ierusalimului vorbesc deajuns in aceasta privinta. Asa, unul Ianachi Postelnicul a donat Sfantului Sava niste proprietati si faptul s-a trecut in hrisovul sarbesc al lui Radu Mihnea, la 1624, spre a fi intarit apoi de alte trei: hrisovul lui Moise Movila din 1634, al lui Vasile Lupu, cu aceeasi data, si al lui Stefan Petriceicu, din 1673. Un act al lui Gheorghe Stefan din 1655 se refera la danii facute manastirii de sotia postelnicului Chirita. Trei hrisoave - al lui Matei Ghica, 1757, Grigore Ghica, 1764 si Alexandru Ghica, 1766 - intaresc daniile unor proprietati din Soroca. Hrisovul lui Calimah din 1768 recunoaste dreptul manastirii asupra Ocnitei. La 1803, caminarul Basota, impreuna cu mitropolitul si Divanul Moldovei, dau un act de instapanire a mosiei Grifesti, de care se ocupa si hrisovul lui Alexandru Moruzi din acelasi an. Si mai avem o hotarare a Divanului Moldovei, la 1809, cu privire la o alta proprietate a manastirii Sfantului Sava.

Intre multele prinoase romanesti ce s-au indreptat catre Sfantul Sava, am putut deosebi si doua evanghelii:

Intaia, la 1599, de caligraful Matei, in zilele sale de staretie la metohul Sfantul Sava din Iasi. La pagina 258 sunt si trei versuri, din care aflam ca acest Matei era de obarsie epirot si neindoios roman. Desi o insemnare la sfarsitul Evangheliei spune deslusit ca oricine dintre parinti sau altcineva ar voi sa stramute de la metohul Iasului aceasta Evanghelie si s-o duca la Sfantul Sava ori pe-aiurea, sa aiba de razbunatoare pe Fecioara Maria la ziua infricosata a judecatii -, totusi Evanghelia n-a fost lasata la Iasi.

A doua Evanghelie, datorita episcopului Matei, din 1610, spune o insemnare la urma ca s-a scris "din dorinta si cu cheltuiala preacinstitei si inaltatei Doamne Catalina, Mare Baneasa a Craiovei, si s-a trimis in dar manastirii Sfantul Sava". Are o multime de initiale in culori si din cele doua pagini ornamentate lipseste una, fiind sustrasa de cineva.

Apoi, dupa obiceiul vremilor de demult, gasesc imprastiate pe manuscrisele Sfantului Sava insemnari ce ne privesc de-aproape. Un Ieromonah Ioachim noteaza undeva, cu data 1629: "Prea Sfantul patriarh Teofanie m-a hirotonisit preot in Iasii Bogdaniei, la Galata, manastirea lui Petru Voievod, in ziua Invierii, in fata preacinstitului Domn Miron Barnovschi si a mamei sale, Elisaveta". La sfarsitul unei Psaltiri, pe o foaie cu chenar rosu, o insemnare datata 1558: "Eu, ieromonahul Evloghie din Moldovlahia, de la biserica ce se cheama de noi Putna, am intocmit aceasta Psaltire cat am putut mai bine". Sunt asa de stranse legaturile cu Tarile Romanesti, incat, alaturi de pomenirea unor cutremure, ieromonahul Ieremia de la manastirea Sfantul Sava inseamna pe marginea unei Antologii, la 29 Iunie 1606: "A murit Ieremia Voevoda si i-a urmat fratele acestuia, Simeon". Pe un dictionar scris de Ioan din Zagor la 1802 ni se spune: "Astazi, sambata, Iunie 22, s-a facut mazilia Domnului Bogdaniei, fiul lui Ipsilanti, beizadeaua Constantin, si s-a investit Domn marele dragoman Alexandru Sutu, iar mare dragoman a trecut fiul lui Calimachi, beizadeaua".

In mijlocul ograzii manastirii e mormantul Sfantului Sava, fara a cuprinde insa moastele acestuia, care au fost duse in Venetia. La dreapta si la stanga, doua biserici, una mai veche, cu hramul Sfantului Nicolae, zidita in pestera. Demult, cand schivnicea pe aici Sfantul Sava, niste vapai mari au tresarit din pestera si un glas i-a poruncit in vis sa ridice altar de biserica pe locul unde izbucnise focul. Trei icoane de seama ale bisericii, infatisand pe Iisus, pe Fecioara Maria si pe Sfantul Nicolae, au fost trimise din tara, asa mi-a spus in chip hotarat egumenul, fara a-mi putea da alte lamuriri. Iar nartexul de astazi se datoreste unuia, Anania Vlahul, ardelean de obarsie, precum arata inscriptia:

S-a zidit acest nartex cu cheltuiala lui Anania Vlahul dintre monahi, la anul 1893.

Ca si acest Anania Vlahul, in cursul vremii si-au gasit salas la Sfantul Sava multi calugari din tara. In calatoriile mele am intalnit chiar si doi romani thesalioti.

De la Alexandru Ipsilanti, care daruise manastirii Sinai o candela de argint, mai avem acolo si o Evanghelie in greceste. Marimea 0,40x0,30, cu pagini inluminate si cu frumoase coperti, infatisand de o parte Rastignirea si de alta Schimbarea la Fata, sub care se arata chipurile voievodului Ipsilanti, al Doamnei Ecaterina si al fiului sau. Acestea din urma, cat si scena Schimbarii la Fata, sunt incadrate de o inscriptie, fara data, ce spune ca Evanghelia s-a trimis "Muntelui Sinai din partea mult-evlaviosului Domn Io Alexandru, Voevod a toata Ungrovlahia si Doamnei Ecaterina".

O pereche de sfesnice in argint, incarcat impodobite, poarta randurile:

Ruga robului lui Dumnezeu, Io.Io. Nicolae Voevod, Mariei Doamnei si fiilor, Iulie 21, 1745.

Mai este la manastirea Sinai si o perdea de altar, care in fine broderii reprezinta pe Sfanta Ecaterina si episoade ale vietii sale. Desi datata: "Viena 1770", o pomenesc, fiindca-i darul unui aroman, Nicolae Dimitriu, din Moloviste, langa Bitolia.

Cat priveste Sfantul Mormant, visteria sa e un tezaur cu imense bogatii nebanuite, de care trebuie sa te apropii incet si bagator de seama, cautand din ce in ce sa capeti increderea paznicului ei, arhimandritul Chiriacos. "Mai intram in visterie?", ii graiesc intr-o zi, si dupa o vreme, iarasi: "Nu ne mai uitam prin visterie, cinstite parinte?", si astfel, dupa lungi cercetari, ma invrednicesc a gasi o multime de noi obiecte romanesti.

Uite, in chip de monument funerar, e aici un artoforiu al lui Mihail Sturdza, cu inscriptia greceasca:

Daruit Sfantului Mormant de preaevlaviosul Mihail Sturdza, Principele Moldovei, si de sotia sa, Doamna Smaragda, si de fiul sau nou-nascut, robul lui Dumnezeu Mihail, in Octomvrie, anul 1844.

Langa artoforiu, doua chivoturi aurii, la fel, cu lamurirea ca s-au facut dar:

Preasfantului si Tamaduitorului Mormant de catre preacuviosul protosinghel si egumen al Cetatuiei, Dionisie Filipopolitul, si sunt aidoma modelul sfintei manastiri Cetatuia, asezata in apropierea lasilor, la 30 Mai, anul 1859.

Apoi vad o cruce grea si mare, de 1,41, in argint aurit, aratand pe o latura Rastignirea, pe alta scene din viata lui Iisus, maiestrit de migalos sculptate. N-ar fi aceasta crucea de care ne vorbeste patriarhul Dositei in cartea sa asupra Ierusalimului? Dupa descriere, se pare ca da. Are pe suportu-i stema Moldovei, cu literele:

I. D.

B. G.

Z. M.

ceea ce inseamna Istratie Dabija Voevod gospodar Zemli Moldavscoi, iar de amandoua partile niste chipuri voevodale, ce inclin a crede ca-s Domnul si Doamna Dabija.

Lui Gheorghe Stefan i se datoreaza un frumos epitrahil cu inscriptia:

Acest epitrafil este facut de Io Gheorghe Stefan Voevod si Doamna Safta, Anul 7160.

Acelasi Domn a daruit Sfantului Mormant si un aghiazmatariu de argint cu aplicatii in aur. Poarta bourul incoronat al Moldovei si imprejur litere slavone ce marturisesc a fi trimis de Gheorghe Stefan la 7164 sau de la Hristos 1656.

Caut indelung la o pereche de ripide, in argint suflat cu aur. Pe o fata, la mijloc, Iisus pe tron si imprejur inscriptia slavona:

Domnul S-a imparatit si a poruncit, trupul Si I-a imbracat Domnul intru putere si I-a incins, ca intarita sa fie asezarea.

Pe cealalta fata a ripidei avem Sfanta Treime, cu randurile tot slavonesti, roata in jur:

Aceasta ripida a facut-o Io Petru Voivod, Io Radul Voivod si au dat-o Manastirii Mislea.

Dedesubt sunt figurile donatorilor: Io Petru Voivod - Io Radul Voivod.

Intre Evangheliile romanesti donate Sfantului Mormant, mai artistic executata e, desigur, aceea a lui Matei Basarab. Cuprinde portretul domnului, cat si al sotiei sale, Elena. Inscriptia greceasca, destul de lunga, nu lasa nicio nedumerire:

Ruga preaevlaviosului Domn Io Matei Basarab Voevod al Moldovlahiei Daciei si a preacuvioasei Elena.

Iar in dreptul portretului voievodului:

Chipul preaevlaviosului si preastralucitului si preavestitului Domn Ioan Matei Basarab Voievod, care s-a ridicat Domn si stapanitor de catre tot norodul clericilor si laicilor, de catre arhontii si strateghii Ungrovlahiei si patriei sale in 1632, iar Sfanta Evanghelie s-a fost scris prin cheltuiala sa la 1642-1643.

Sub portret, cuvintele:

S-a scris de mana lui Anthim monahul, poate al Ivirului.

Cand socoteam ca numarul Evangheliilor noastre la Sfantul Mormant e sfarsit, iata, se ivesc inca doua moldovenesti, in pergament, foarte asemanatoare. Intaia este a lui Petru Rares sau mai bine zis a sotiei sale, Doamna Elena. Pe o fata a copertei, in arama batuta, se vede Iisus inaltandu-Se din mormant. La stanga, chipul acela incoronat n-ar fi insusi Petru Rares? Cealalta fata a copertei reprezinta pe Sfantul Nicolae asezat in jilt, iar jur-imprejur, sub forma unui chenar, avem inscriptia slavona:

Acest tetravanghel l-a facut si l-a imbracat Elena, Stapana si Doamna raposatului Ioan Petru Voevod, cu mila lui Dumnezeu Gospodar ai Tarii Moldovei. Si l-a daruit pentru a sa pomenire la manastirea frateasca, unde este hramul Sfantului Ierarh si de minuni facator Nicolae, anul 1551.

A doua Evanghelie arata pe coperta din fata tot invierea lui Iisus, avand la stanga figurile donatorilor, Stefan si Doamna Rares; coperta din dos ne da pe Fecioara Maria cu Iisus in brate printre ingeri, dedesubt trei sfinti, iar imprejur tot o inscriptie slavona:

Acest tetravanghel l-a facut si imbracat Stefan Constantin (?) Voevod, fiul lui Petru Voevod, pentru sanatatea sa si urmasilor si parintilor sai, Ioan Petru Voevod, cu mila lui Dumnezeu Gospodar al Tarii Moldovei si Doamna Sa Elena, care a raposat la anul 1549.

Amandoua Evangheliile au paginile inluminate si copertile impodobite cu pietre de felurite culori.

- Avem aici si doua sabii!- imi spune arhimandritul Chiriacos, Vrei sa ie vezi?

- Negresit!- raspund.

Si-mi aduce sabiile. Una-i a lui Petru cel Mare al Rusiei; cealalta bizantina, asa sustine vistiernicul. Are forma curbata si manerul de ivoriu. Scotand-o din teaca, ma uit cu luare-aminte. Pe lama-i de otel o decoratie:

doua sfesnice aprinse, mai incolo Fecioara Maria purtand pe bratul stang pe copilul Iisus, iar doi ingerasi tin o coroana cu nestemate, apoi inscriptia:

"Tu, rege neinvins, Cuvant al lui Dumnezeu, stapanitor peste tot".

Avem a face, neindoios, cu o sabie a lui Brancoveanu, caci este in totul exacta celei din Luvru, descrisa ca fiind a marelui voievod de catre dl. C. Marinescu, in Trei sabii ale lui Constantin Brancoveanu. Cum va fi ajuns in visteria Sfantului Mormant? N-o fi daruit-o Brancoveanu insusi unuia din patriarhii Ierusalimului, care veneau deseori sa-l viziteze si sa-i ceara milostenie?

In afara daniilor voievodale, cate lucruri pretioase nu vor fi fost aduse aici de catre pelerinii romani! Trageau de obicei la manastirea Sfintilor Arhangheli, ce da astazi, printr-o portita, in ulicioara Sfantul Francisc, alaturi de Patriarhie. Dalele din jurul bisericii sunt pline de leaturi si nume romanesti. Pe imprejmuirea de piatra a terasei cineva a sapat sub o cruce, cu slove aproape sterse de vreme, ca-i pitestean si-l cheama Vasile; altul, transilvanean, a insemnat pe o lavita anul 1888; al treilea a venit cu intreaga familie, ne spune, din Bucuresti, la 1872; si tot asa s-au perindat, gasindu-si salas in chiliile napadite acum de o populatie mizera si amestecata. Numai de o parte o casuta in verde, cu un lamai la intrare, mentine traditia, fiind locuita de sora Stavrofilia din Ploiesti, cu ucenica ei, Macrina.

Calugarite si monahi din tara se afla in multe lacasuri palestiniene. Chiar in drumul spre Ierihon, la o manastire asa de retrasa, ce-a folosit de inchisoare calugareasca, a Sfantului George Hoziba, abatandu-ma intr-o zi, gasesc pe un parinte, Simion, si pe altul, Constantin, dinspre Tutova. Acestia imi arata mormintele a inca doi monahi romani veniti aici de curand sa-si sfarseasca zilele. Mai departe, la manastirea Sarandarico, Muntele Ispitei, citesc pe o toaca inscriptia:

Aceasta toaca o dau la Sfantul Mormant eu, Manolachi Barbu din Barlad, 20 Septembrie 1882.

Cata credinta va fi fost in sufletul acestui barladean, care, in timpuri anevoioase de calatorit, a purtat incoace o intreaga toaca de fier!

Marcu Beza

(Revista "Boabe de Grau", (Anul III) 1932, (Anul IV) 1933, (Anul V) 1934)

Carti Ortodoxe

Cuprins