Locasurile de inchinare romanesti de la Locurile Sfinte

 

Locasurile de inchinare romanesti de la Locurile Sfinte

Cred ca nu este crestin pe fata pamantului care sa nu doreasca in sufletul sau sa mearga cel putin o data in viata lui sa calce cu picioarele sale pe locurile pe care altadata a calcat Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Christos.

Ba, suflete aprinse pentru o viata cat mai aproape de cea a sfintilor au dorit sa-si petreaca toata viata lor pe meleagurile Tarii Sfinte, pentru ca tot timpul sa poata fi pe urmele pasilor Stapanului. De aceea, chiar indata dupa Invierea Mantuitorului, pamantul sfant unde El traise si invatase a inceput sa fie vizitat de catre crestini, iar de atunci si pana azi, sirurile de inchinatori n-au incetat sa vina aici, chiar in timpul celor mai infricosate obstacole.

Plecand de la acest gand, fiecare natie de pe fata pamantului a tinut cu tot dinadinsul sa aiba un locas de inchinare, in care Dumnezeu sa fie laudat si in limba sa. A fost chiar o intrecere intre feluritele limbi ale pamantului pentru a pune mana pe cat mai multe locuri, din acelea unde traditia crestina venera amintiri din viata Mantuitorului. De multe ori interesele chiar s-au izbit unele de altele, ducand la certuri intre natiuni. Asa, de pilda, inainte de razboiul 1914 - 1918, rusii voiau sa cumpere in Ierusalim niste puncte foarte aproape de Sfantul Mormant. Grecii, care nu vedeau cu ochi buni acest lucru, s-au opus din rasputeri, uneltind din umbra pe langa guvernul otoman, stapanitorul de atunci al Locurilor Sfinte.

A trebuit sa se faca corespondenta diplomatica intre turci si rusi ca, in fine, locurile cu pricina sa fie cumparate. Dupa ce s-au zidit bisericile proiectate pe aceste locuri, grecii au mai incercat inca o data sa se opuna, refuzand sa le sfinteasca, caci trebuia ingaduinta patriarhului grec din Ierusalim. Cand insa tarul a comunicat ca daca patriarhul grec nu voieste, va trimite el tot sinodul din Rusia si va sfinti ruseste toate asezamintele de la Locurile Sfinte, atunci, patriarhul grec de Ierusalim a inghitit-o si a sfintit bisericile.

Fiecare roman stie ce au insemnat Tarile Romanesti pentru Muntele Athos si pentru Locurile Sfinte. Cati bani n-au iesit din tara, fie din colectele facute de insisi trimisii Locurilor Sfinte, fara a mai spune ceva despre mosiile manastirilor inchinate! Eu socot ca daca s-ar fi tinut socoteala banilor iesiti din Romania, cu destinatia Tarii Sfinte, atata suma ar fi insemnat, ca cu ea s-ar fi putut cumpara toata Palestina. Sa nu para nimanui fantasmagorie acest lucru, caci Palestina n-are o intindere mai mare decat Oltenia noastra!

Si cu durere trebuie s-o spunem ca pana mai anii trecuti, deci timp de secole de-a randul, romanii n-au avut nicio piatra pe care sa-si rezeme capul, necum un locas de inchinare, cat de mic, unde sa se zica si in romaneste: "Doamne, miluieste!".

Nu pot sa-mi inchipui nici pana azi cum boierii si domnii nostri n-au avut orgoliul national sa pretinda ca, cu banii lor, sa se faca biserici si manastiri sau daca nu romanesti, cel putin sa se fi scris pe frontispiciu sau pe pisanie ca acest edificiu este facut din danie romaneasca.

Scriitorul acestor randuri, doi ani cat a stat in Palestina a cercetat, cu oarecare bagare de seama, mai toate locasurile sfinte de aici si nicaieri n-am gasit vreo pomenire despre grasele danii romanesti. Ba, sa nu mint, am gasit ceva, care mi-a umplut insa sufletul de durere. In Manastirea Sfintilor Arhangheli, la o mica distanta de Sfantul Mormant, manastirea unde au stat cam intotdeauna cei mai multi romani, am gasit cateva inscriptii romanesti, dar nu pe zidurile cladirilor, ci jos, pe piatra de pardoseala a curtii manastirii. Aici s-a ingaduit o scriere romaneasca, pe unde se calca cu picioarele!

Sa fie lucrul acesta ceva calculat sau numai o simpla intamplare?

Ne miram iarasi cum de s-au lasat pe tanjala toti inchinatorii romani care au mers la Sfintele Locuri si n-au aratat ravna pentru ele dupa ce s-au intors, adica sa se osteneasca in toate directiile, ca sa se ridice si in Tara Sfanta un locas de inchinare romanesc? Si, slava Domnului, nu ne putem vaita ca in secolele trecute inchinatorii romani nu mergeau la Sfantul Mormant! Dimpotriva, inchinatorii de limba romaneasca n-au lipsit niciodata de pe taramurile biblice. Poate ca dragostea de tara si neam sa le fi fost mai mica.

Abia tarziu de tot gasim marturii ca romanii incep sa se ingrijeasca de injghebarea unui camin si a unui locas de inchinare la Locurile Sfinte. Ele nu sunt mai vechi decat preajma de dinainte de razboiul din 1914-1918. Un preot de prin partile Dobrogei, cunoscut sub numele de "parintele Florea", neavand copii si apropiindu-se de batranete, se hotaraste sa plece cu sotia sa si sa-si petreaca ultimele zile pe pamantul Tarii Sfinte. Ajuns aici, si dupa ce si-a facut pelerinajul pe la toate Sfintele locuri, i-a venit greu sa stea printre greci sau arabi, caci nu putea sa se inteleaga cu ei. El este cel ce reuseste sa stinga pentru intaia oara pe toti romanii aflatori in Ierusalim si sa le faca propunerea sa inchirieze o casa mai mare in care sa locuiasca cu totii, iar una din camere sa le serveasca drept capela de inchinare unde sa se slujeasca in limba romaneasca.

Intr-o asemenea stare gaseste pe romani profesorul iesean Teodor Burada, cand ajunge in sfanta cetate a Ierusalimului. Desigur, neplacut impresionat de lipsa unui sfant locas de inchinare si a unui camin vrednice de demnitatea natiunii romane, el s-a sfatuit cu cei cativa romani aflati in asa-numitul "han romanesc" si au format un comitet care sa se ocupe intens de cladirea unei biserici in Ierusalim. Calea pe care aveau sa stranga fondurile era sa faca apel la cunoscutii din tara si la inchinatorii ce vor sosi in Tara Sfanta.

Comitetul alcatuit a trimis scrisori in tara si a gasit si incurajarea Reginei Elisabeta, aleasa patroana, asa ca el poate sa paseasca la infaptuiri. Prima grija era sa cumpere un loc unde sa se zideasca biserica. Unde sa-l cumperi? Asa, in orice parte a Ierusalimului? Desigur, langa o veche amintire crestina, ca bunaoara Sfantul Mormant, Golgota, Calea Crucii etc. Dar cum sa mai gasesti pe langa aceste monumente vechi, cand de secole sunt in mainile marilor confesiuni: ortodoxa, catolica si protestanta? In fine, dupa multa cautare au gasit un locsor in partea de nord-est a Ierusalimului, aproape de poarta, ce duce catre Damasc si de locul unde se crede ca a fost Sfantul Stefan ucis cu pietre. Tot aici cumparasera si italienii un loc, pe care mai tarziu au cladit un mare si foarte frumos spital.

Locul gasit era bine asezat pe coltul a doua strazi singuratice atunci, foarte bune azi. Odata fixati asupra locului, incep negocierea cu un arab autohton. La facerea actelor insa, necaz. Strainii, adica nesupusii turci, nu aveau voie sa cumpere bunuri imobiliare in Imperiul Otoman. S-ar fi putut, dar numai cu incuviintarea "Sublimei Porti", lucru foarte anevoios pentru niste romani, care n-aveau nici cel putin consultant aici. Ca in orice impas, omul gaseste scapare. De data aceasta, dezlegarea greutatii s-a facut astfel: comitetul romanesc roaga pe un arab crestin, recunoscut de toti ca un om cinstit si de cuvant, pe nume Hanna Baranki, ca sa faca actul de cumparare pe numele sau. Acesta avea mai tarziu sa-l daruiasca unui roman sau, de va fi cu putinta, chiar comitetului. Zis si facut. Comitetul a platit paralele, iar arabul crestin a semnat actul de cumparare.

Incurajat de cumpararea terenului, comitetul trece la initiativa strangerii de fonduri pentru inceperea bisericii. A venit razboiul din 1914-1918 si toate au ramas balta. In acest timp, a murit T. Burada, sufletul comitetului, a murit Regina Elisabeta, care-l ajutase cu bani din caseta sa particulara, ba au murit si multi membri din comitet, caci mai toti erau oameni in varsta.

Dupa razboi, putinii romani care au mers si s-au asezat la Locurile Sfinte erau in majoritate oameni simpli, care s-au temut sa inceapa o opera intr-o tara straina. Pe de alta parte, locul era inca pe numele arabului ce semnase actul. Nimeni nu stia cum sa inceapa, si de aceea toti preferau sa-si caute mai bine de treburile lor. Ba unii, dintre cei cu carte, dupa ce se reintorceau de la Locurile Sfinte, se multumeau sa-si scrie impresiile, aratandu-si marele regret ca noi, romanii, n-avem nimic acolo. Si atata tot.

Prin 1926, raposatul patriarh Miron tine sa-si aduca la indeplinire un vechi gand, acela de a face o calatorie pana la Sfantul Mormant, vizitand cu aceasta ocazie si Orientul Apropiat: Egiptul, Siria si Palestina, unde avea prilejul sa se intalneasca si sa vada toate patriarhatele ortodoxe. In luna - mai, stil vechi, - caci trebuie sa amintim ca in patriarhatul de Ierusalim si azi se merge tot pe calendarul vechi, pentru motivul ca, schimbandu-l, sarbatorile ortodoxe ar cadea in aceleasi zile cu cele ale catolicilor si ar fi astfel mare zarva, - patriarhul Miron ajunge in Sfanta Cetate. Cum se intampla de obicei caci fratii greci de acolo sunt foarte curtenitori cu strainii de la care astepta, netagaduit, daruri cat mai grase, patriarhul este condus cu alai peste tot si este imbiat sa slujeasca la Sfantul Mormant, Ghetsimani si Golgota si oriunde va voi. Afland de venirea lui, romanii, raspanditi pe ici sau colo, alearga sa-i sarute mana si cu totii intr-un glas se tanguie de neajunsul ce-l au din pricina ca le lipsesc un camin si o bisericuta in Sfanta Cetate.

Spre a-i incuraja, si patriarhul Miron insusi era vadit adanc miscat de lipsa acestor lucruri; intr-o cuvantare ce tine romanilor adunati in jurul sau, se fagaduieste solemn ca va starui ca sa se faca si pentru romani un sfant asezamant la Ierusalim. Romanii de aici ii atrag insa atentia ca, daca Patriarhia nu se grabeste sa plateasca datoriile provenite din impozite pentru locul cumparat pe numele arabului, il va pierde, caci fiscul palestinian il va scoate la licitatie. Pe de alta parte, trebuie rascumparat de la arab pe numele unui roman, ca sa nu avem neplaceri mai tarziu.

Patriarhul Miron le fagaduieste ca a pus chestiunea la inima si odata intors acasa va lua masuri grabnice. E drept ca dupa ce s-a intors a facut demersuri ca statul sa faca eforturi ca sa avem o biserica la Ierusalim. Dar statul numai de biserica in Tara Sfanta nu se sinchisea. Prins de multiplele treburi bisericesti, patriarhul Miron s-a interesat si de chestiunea aceasta, dar printre picaturi.

Asa, de pilda, preseaza mereu Ministerul Cultelor si capata cei 66331 de lei, cu care plateste datoria la fiscul din Ierusalim, si se intereseaza de trecerea locului cumparat de pe numele arabului, pe numele Patriarhiei Romane. Desi acum Palestina nu se mai afla sub turci, ci sub mandatul Marii Britanii, totusi Patriarhia afla ca nu poate cumpara proprietati funciare in Ierusalim. Curios, de data aceasta, romanilor, ca persoane individuale li se ingaduia. Atunci s-a procedat asa: s-a cumparat terenul de la arabul amintit, Hanna fiul lui Saba Baranki, pe numele lui P. S. Tit Simedrea, arhiereu vicar al Sfintei Patriarhii, actul transcriindu-se in registrul de proprietati funciare din Ierusalim sub nr. 754 din anul 1929. Mult mai tarziu, si anume in 1935, P. S. Tit cedeaza locul Sfintei Patriarhii a Romaniei, cu actul nr. 453935 al Trib. Ilfov S. N. Dupa acte, locul acesta ce a trecut prin atatea maini are o suprafata de 1208.32 m. p.

Intre timp, si anume in urma pelerinajului facut la Locurile Sfinte de catre Regina Maria si Principesa Elena, se formeaza un comitet cu personalitati distinse, care sa grabeasca infaptuirea gandului romanilor: un camin si o biserica la Ierusalim. Comitetul se compunea din: M. S. Regina Maria, M. S. Elena, D-na Poenaru, Olga Sarateanu, Clotilda Averescu, Lia Vintila Bratianu, Alexandrina Cantacuzino si Ecaterina Iorga, un reprezentant al Sfantului Sinod, un director de la Ministerul de Externe, un preot din Bucuresti si consilierul cultural de la Consiliul Central Bisericesc. Din ce pricini nu stim, comitetul acesta a ramas numai nominal, caci n-a avut nicio activitate pe teren.

In anul 1930, ajunge la Ierusalim, trimis ca bursier al statului pentru Studiul Biblic, de catre Facultatea de Teologie din Bucuresti, dl. At. Negoita, licentiat. Ca orice crestin si mai ales ca unul care stia ca este trimis aici pentru cel putin 2 ani, tanarul Negoita viziteaza pe indelete si cu profesori vestiti, toate Locurile Sfinte. Ca roman, dar mai vartos ca un tanar trecut de 20 de ani, care se aprinde repede, este furios ca natiunea romana n-are unde sa-si plece capul, si se fagaduieste in gand sa nu se reintoarca in tara pana ce chestiunea bisericii si caminului romanesc nu va deveni o realitate aplicata. In Ierusalim, tanarul Negoita intalneste pe ieromonahul Gherasim Luca, care ceruse Sfintei Patriarhii Romane invoirea sa stea langa Sfantul Mormant si sa stranga daniile inchinatorilor romani veniti din tara sau din America. Fiindca ieromonahul Luca fusese pe timpuri in America si astfel avea ceva bani, tanarul Negoita ii propune intocmirea, degraba, a unui comitet care sa procedeze ceva mai repede decat facea dansul pana aici. Comitetul, compus din patru calugari si o calugarita, are presedinte pe ieromonahul Luca si secretar pe Negoita.

Primul pas pe care-l face acest comitet este tiparirea cu banii ieromonahului Luca a zece mii de liste de subscriptie si treizeci de mii de foi de propaganda pe care le trimite in tara si printre romanii din America. Iata ce contine apelul de pe listele de subscriptie:

In biserica - zice Sfantul Apostol Pavel in soborniceasca epistola catre Corinteni - "voiesc mai bine sa vorbesc cinci cuvinte in limba mea, ca sa inteleaga toti, decat zece mii in limba straina. Caci daca vei binecuvanta in limba straina, cum va putea cel ce nu stie limba sa zica AMIN, caci el nu stie ce zici? Tu, care stii, cu adevarat bine multumesti lui Dumnezeu, dar cel ce asculta multumirea ta, nu intelege".

Ei bine, frati crestini, aceasta e starea credinciosului roman care vine la Locurile Sfinte! El nu poate sa inteleaga nimic din sfintele slujbe si toate celelalte. Credem insa, iubitilor, ca a sosit timpul sa aiba si neamul romanesc un camin si o sfanta biserica, aici, in Sfanta Cetate a Ierusalimului.

Inimi pioase si sarguincioase - stranse intr-un comitet - s-au straduit inainte de marele razboi si au cumparat un loc pentru cladirea bisericii romanesti. Astazi, dupa atata vreme si dupa indemnul I. P. S. Patriarh al Romaniei, ne-am strans iarasi intr-un comitet romanii de aici, in scopul de a strange fonduri pentru cladirea caminului si a bisericii pe Pamantul Sfant.

Pe aceasta cale ne adresam inimilor credincioase de pretutindeni, care binevoiesc sa ne ajute sa punem cat mai repede temelia cladirii si sa figureze ca ctitori, sa ne trimita ajutoarele lor, insotite de pomelnice, pe adresa: Comitetul Romanesc, P.O. Box 807, Ierusalim - Palestina, de unde li se vor trimite chitante in regula.

In acest scop am intocmit acest apel, in intelegere cu autoritatile locale, pentru care rugam pe P.S. Episcopul, P. C. Protoierei, Preoti, Stareti, Monahi si orice binevoitor crestin caruia i se va trimite, sa ne dea tot concursul, inapoindu-ne listele si expediindu-ne sumele colectate fie prin mandat postal, fie prin bancile din localitate. Banca cu care lucram noi in Ierusalim e THE ANGLO PALESTINE Co.

Binecuvinteaza si sfinteste, Doamne, pe cei ce iubesc podoaba casei Tale!

Presedinte: Pr. G. Luca

Secretar:

At. Negoita

student la teologie

Iata acum ce contineau foile de propaganda:

RUGACIUNI

Invierea lui Hristos vazand, sa ne inchinam sfantului, Domnului Iisus, Unuia Celui fara de pacat. Crucii Tale ne inchinam, Hristoase, si sfanta invierea Ta o laudam si o slavim; ca Tu esti Dumnezeul nostru, afara de Tine, pre altul nu stim, numele Tau numim. Veniti, toti credinciosii, sa ne inchinam sfintei invieri a lui Hristos, ca iata, a venit prin cruce bucurie ia toata lumea, totdeauna binecuvantand pre Domnul, laudam Invierea Lui, ca - rastignire rabdand pentru noi - cu moartea pre moarte a sfaramat!

Lumineaza-te, lumineaza-te, noule Ierusalime, ca slava Domnului peste tine a stralucit. Salta acum si bucura-te, Sioane, iar tu, Curata Nascatoare de Dumnezeu, veseleste-te intru invierea Celui nascut al tau!

Ridica imprejur ochii tai, Sioane, si vezi, ca iata au venit la tine, ca niste faclii de Dumnezeu luminate, de la apus si de la miazanoapte, si de la mare si de la rasarit, fiii tai, intru tine binecuvantand pre Hristos in veci!

FRATE ROMAN SI CRESTIN,

Aminteste-ti de ceea ce spune Sfanta Scriptura prin proorocul Isaia: "Veniti sa ne suim in muntele Domnului, in casa Dumnezeului lui Iacob, ca sa ne invatam caile Lui si sa umblam in cararile Lui, caci din Sion va iesi Legea si cuvantul Domnului din Ierusalim!". Dar, vai, frate roman si crestin! Aproape toate neamurile au cate un loc de inchinare in curtea lui David, unde Se preamareste Domnul, numai Romanul n-are unde sa-si plece capul.

Deci, iubitule, daca acestea sunt adevaruri pentru sufletul tau, indrazneste si te roaga Domnului, sa-ti arate cu ce sa-ti ajute la ridicarea acestui sfant locas, care se ridica in Ierusalim, unde sa se slujeasca lui Dumnezeu in limba noastra romaneasca.

Daca sufletul tau iubeste pe Dumnezeu si vrei sa fii inscris ctitor al acestui sfant locas, trimite-ne ajutorul tau pe adresa: Comitetul Romanesc, P.O. Box 807, Ierusalim, Palestina, iar noi, cei ce ne ostenim pentru acest lucru, iti vom trimite chitanta in regula. Daca cineva doreste sa se retraga in Ierusalim si sa-si faca aici una sau doua chiliute, le poate face pe pamantul bisericii noastre.

Tot romanul ce doreste sa viziteze Locurile Sfinte sa ne scrie timpul plecarii, si vom fi cu toata placerea la dispozitia tuturor.

Avem binecuvantarea I.P.S. Patriarh din Ierusalim sa slujim in sobor cand voim, la Mormantul Domnului si la toate bisericile din pamantul sfant. Rugam pe toti cei care doresc sa fie pomeniti la sfintele slujbe, sa ne trimita pomelnice de vii si de morti. Se pot trimite: parastase, liturghii, acatiste si orice rugaciune, la Parintele Gherasim Luca, P. O. Box 807, Ierusalim, Palestina.

Bine este cuvantat Domnul din Sion, Cel Ce locuieste in Ierusalim! Amin.

Presedinte: Pr. G. Luca

Secretar: At. Negoita

Comitetul isi avea sediul in locuinta presedintelui si cutia sa postala, P.O. 807, era a sa, proprie. Presedintele era si casier, si dansul urma sa primeasca orice suma ar fi venit din tara, pentru scopul propus.

Indata ce am primit suma si subscriptiile de la tipar, am inceput sa le trimitem in tara pe la prieteni si apoi la parohii. Cum secretarul era elevul scolii biblico-arheologice franceze si, deci, ocupat cu studiul sau, iar pe de alta parte el singur putea scrie adresele si face expedierea listelor, din august si pana la Craciunul lui 1930, comitetul expediase in tara cam 2500 liste de subscriptie.

De formarea comitetului si de toate cele ce intreprinsese pana ia 1 ianuarie 1931 se comunicase I. P. 5. Patriarh Miron, care in chip indirect aprobase actiunile acestea.

Pesemne ca anumiti preoti din tara sau P. S. Episcopi au atras atentia Sfintei Patriarhii ca actiunea constructiei unui camin si a unei biserici trebuie efectuata de dansa, si nu de un comitet modest. Ce s-a intamplat nu stiu, dar fapt cert este ca pe la inceputul anului 1931, Sfanta Patriarhie din Bucuresti cere comitetului din Ierusalim sa-i expedieze toate listele de subscriptie netrimise, pentru a le imparti dansa la eparhiile din tara si, totodata, da o circulara pe tara ca toate fondurile acestor liste sa se stranga la Consiliul Central Bisericesc din Bucuresti.

Pana sa fie trimise listele de subscriptie din Ierusalim, pana au sosit la Bucuresti si mai ales pana au fost expediate de catre Consiliul Central, s-a scurs tot anul 1931, anul cand criza financiara era in apogeu, si deci posibilitatea crestinilor cu mult mai redusa decat cu 2 ani inainte.

Am convingerea ca daca Sfanta Patriarhie n-ar fi oprit colecta noastra in 1930, pana la Pastele anului 1931 am fi reusit sa strangem la Ierusalim cel putin intre trei si cinci milioane, cu care s-ar fi putut construi caminul si biserica, din pricina ca in septembrie 1931 lira engleza a suferit o scadere de peste 40% fata de ce fusese fata de leul nostru de pana aici, astfel ca aveam mana de lucru si materialul ieftin.

Luandu-se deci listele de subscriptie, comitetul a inteles ca orice activitate a sa era de prisos si din acel moment virtualmente n-a mai avut nicio ratiune de existenta.

Totusi scriitorul acestor randuri, impreuna cu ieromonahul G. Luca au inteles sa lege mai strans numele tarii lor de pamantul Tarii Sfinte. Stand in legatura cu personalitatile guvernului palestinian, dansii aflara ca terenul de pe malul drept al Iordanului (de dincoace) nu se vinde particularilor, ci se daruieste numai comunitatilor religioase care, in maximum 2 ani, ar construi pe portiunile delimitate cate o capela sau chiar manastire, intrucat aici a fost locul unde S-a botezat Mantuitorul Iisus Hristos. Indata ce am aflat, am si intocmit o petitie in numele comunitatii romanesti si am cerut sa ni se dea portiunea respectiva de 9481,26 m., deci aproape 2 pogoane, ieromonahul platind si de asta data pretul de 9 lire palestiniene tot din buzunarul sau. Propriu zis, aceste 9 lire nu insemnau valoarea vanzarii, ci numai o taxa de 3% asupra pretului de vanzare, precum si plata masuratorii si alte mici cheltuieli.

Mi-aduc aminte ca pentru intocmirea cererii in limba engleza, mi-am batut capul cu dictionarul si gramatica aproape toata dupa-amiaza unei zile din luna iunie 1931.

In vara anului 1931, se afla in Sfanta Cetate a Ierusalimului un roman din America, cu numele de Nicolae Zvanciuc. Acesta, chiar in timpul cand se afla in America, cumparase de la o societate o portiune de teren, situata in vatra cetatii Nazaret, unde a trait Mantuitorul pana la varsta de 30 de ani. Voind acum sa se reintoarca in America, la copiii sai, Nicolae Zvanciuc face vanzator locul de la Nazaret. Pe loc dau ghes parintelui ieromonah Luca sa cumpere aceasta portiune pe numele sau, deci cu banii sai, caci se vor gasi romani care sa cladeasca pe el. Luca, desi un om adesea prea glumet, totusi in chestiunea asezamintelor romanesti are merite mari de tot, a ascultat si a cumparat locul lui Zvanciuc de la Nazaret. De bucurie ca romanii aveau un loc si la Iordan, parintele Luca s-a mutat acolo si s-a pus activ pe munca pentru injghebarea unei gradini. Aici l-am vizitat si eu in cursul verii, dar n-am putut sa raman mai mult de o zi, din pricina caldurii si a sclipilor, un fel de tantari mici, ce nu te lasau sa te odihnesti.

Toata vara si iarna urmatoare, parintele Luca s-a ostenit sa-si injghebeze o chilie unde sa-si poata pune la adapost bagajele sale. Cate necazuri n-a avut cu beduinii si hotii pripasiti pe acele meleaguri! E drept ca unele si le mai facea chiar dansul singur, cum a fost cazul cu strugurii cumparati pentru a-i face vin. Nefiind ingaduit lucrul acela, parintele Luca se pomeneste intr-una din zile cu politia din Ierihon, care-i scotoceste totul si, dand peste vin, i-l confisca si-i aplica si o mica amenda.

Fiindca scriam mereu Patriarhului Miron, ca si altor P.S. Episcopi sa nu lase moarta chestiunea bisericii din Ierusalim, de Pastele anului 1931 ne pomenim in Cetatea Sfanta cu P. S. Visarion, episcopul Hotinului, insotit de P.C. Arhimandrit Filaret Jocu si dl. Prof. Tomescu, de la facultatea de Teologie din Chisinau. Misiunea dansilor era aceasta: veneau din partea Sfantului Sinod al Romaniei, sa ceara Sinodului Patriarhului din Ierusalim sa cedeze, iar de nu, sa vanda Patriarhiei Romane manastirea Sfintii Arhangheli, situata foarte aproape de Sfantul Mormant.

Cunoastem hotararea I.P.S. Visarion cand e vorba sa faca ceva. Deci, cum a ajuns in Sfanta Cetate, s-a prezentat la cancelaria patriarhala si si-a anuntat misiunea ce o are. Dar cine nu cunoaste si finetea greceasca? I s-a raspuns cu multa politete ca Sinodul Ierusalimului s-ar intruni cu cea mai mare graba si ar sta frumos de vorba cu I.P.S. Sa, dar "vedeti, suntem tocmai in sarbatorile Pastilor, cand fiecare sinodal e prins. Mai aveti rabdare sa treaca sarbatorile...". Au trecut toate sarbatorile si sinodul nici vorba sa se intruneasca. Au avut grija sa-l invite pe I.P.S. Visarion si pe P.C. Jocu sa oficieze in sobor la toate festivitatile. I.P.S. Visarion intelegand ca atata timp cat I.P.S. Sa va ramane in Ierusalim, sinodul nu se va intruni, prinzand intr-o zi majoritatea sinodalilor, le-o spune verde: "Nu voiti voi, sa ne lasati pe noi romanii sa ne asezam printre voi si sa ingrosam randurile ortodoxiei, dar veti plati scump, caci intr-o buna zi aveti sa fiti inghititi de catolici si de protestanti...!". Grecilor nu le-a convenit, dar au continuat sa se scuze cu tot felul de iezuitisme. Si totusi, I.P.S. Visarion le spunea un mare adevar, ca intr-o zi, mai devreme sau mai tarziu, au sa plateasca scump acest sovinism, caci abia de mai sunt 40 000 de suflete in tot patriarhatul ortodox din Ierusalim.

I.P.S.Visarion a plecat spre Bagdad, insarcinandu-ma pe mine sa trec mereu pe la Sinod si sa nu-i las pana nu vor raspunde in scris ce au de gand cu propunerea romana. Abia in urma cu cateva luni, in sfarsit, s-a dat un raspuns evaziv, care in rezumat continea cam atat: "Sinodul din Ierusalim este pastratorul de veacuri al tuturor bunurilor de la Locurile Sfinte. Toate aceste bunuri sunt patrimoniul Sfantului Mormant si Sinodul de azi, trecator, nu le poate nici darui, nici vinde, nici uneia din natiunile ortodoxe". Aceasta in corespondenta diplomatica, caci in fapt, - de cate ori nu mi-au spus-o, in desele dispute ce incepeam cu dansii - grecii socotesc toate Locurile Sfinte si cu bunurile de pe ele ca un "patrimoniu al natiunii elene". Nu e locul aici ca sa aratam motivele pe care se intemeiaza grecii. Spunem numai ca unele sunt juste, iar altele stupide.

Probabil ca I.P.S. Visarion, vazand ca de la greci este cu neputinta sa luam vreo biserica, poate si nemultumit de incetineala cu care se lucra in tara in aceasta privinta, s-a hotarat sa rezolve singur chestiunea unui camin romanesc la Ierusalim, cumparand pe seama I.P.S. Sale un loc in Nikiforie. Ce este Nikiforia? Este partea cea mai frumoasa a Ierusalimului modern. Asezata in partea de apus a vestitei vai Hinom (azi Uadi er Rababi), ce desparte Ierusalimul vechi de cel nou, Nikiforia este colina cea mai inalta a Sfintei Cetati. De aici, ai o vedere de ansamblu a intregului oras si te afli in cartierul cel mai aerisit de vanturile ce vin dinspre mare in fiecare zi, dupa amiaza.

Pe vremurile Ierusalimului antic, colina aceasta nici vorba sa fie locuita, ci cel mult aici sa fi avut livezi de maslini locuitorii cetatilor invecinate. Azi, strainii ce vor sa se stabileasca in Ierusalim, aici alearga sa-si cumpere locuri pentru vile. Aici se afla azi gara Ierusalimului si cele mai multe institutii bancare, precum si hotelurile cele mai de seama. Catolicii au pus mana pe o multime de locuri in scopul de a construi scoli si institute.

Si cand te gandesti ca toata aceasta Nikiforie, de zeci de hectare, apartinea patriarhului ortodox din Ierusalim!

Tot timpul anului 1931 si 1932 ieromonahul Luca si cu tanarul Negoita scriu mereu I.P.S. Patriarh sa nu lase uitarii chestiunea bisericii din Ierusalim, scrisori in care nu uitau sa-l informeze si de celelalte lucruri care ar fi interesat nu numai Patriarhia; dar si statul roman. Asa de exemplu, in anul 1930, la sarbatoarea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril, la hramul manastirii cu acelasi nume, dl. Gherasimos, un grec veritabil, ce era numit de guvernul nostru consul onorar in Ierusalim, ne-a cam ironizat pe noi, romanii, si caminul nostru, vorbind greceste cu ceilalti conationali ai sai. Scriitorul acestor randuri a prins batjocura si a scris numaidecat P.S. Patriarh Miron despre toate intrigile grecesti, cerand cu insistenta un consul romanesc de cariera. Asa de impresionat a fost I.P.S. Miron de aceasta scrisoare, incat intr-o convorbire avuta cu decanul Fatuitatii de Teologie din Bucuresti, parintele I. Mihalcescu, a aratat pe fata multumirea, zicand: "Tanarul ce ati trimis la studii in Ierusalim ma informeaza mai mult decat as fi banuit. Sunt foarte multumit...".

Poate ca in urma acestei scrisori, I.P.S. Patriarh Miron s-a hotarat sa intervina catre Ministerul de Externe din Bucuresti, cerand infiintarea unui consulat romanesc, unde sa fie trimis un roman ortodox, caruia sa-i fie mila de interesele noastre la Locurile Sfinte.

Iata cam ce continea adresa Patriarhiei catre Ministerul de Externe: "... Ca unul care am cercetat Locurile Sfinte de acolo si am cules informatiuni... cred ca chestia consulatului roman din Ierusalim s-ar putea solutiona mai bine si mai urgent asa: fiindca dl. Gherasimos nu va mai putea multa vreme sa fie consulul nostru acolo, sa se creeze un consulat roman de cariera, care sa aiba si Siria sub jurisdictia sa si sa corespunda direct cu Bucurestiul - nu prin legatia din Paris sau Constantinopol... Unii propun pe consulul din Alexandria, unde "un consul onorar ar fi de ajuns". In cazul acesta, nu s-ar cere nicio jertfa noua baneasca. Aceasta o afirma romanii care au trait acolo si cunosc situatia noastra.

Un consulat roman insa are nevoie de local. Acest local s-ar putea face cu patru milioane de lei. Interesele noastre si indeosebi cele bisericesti, ca prim stat ortodox - dupa prabusirea Rusiei -, cer aceasta mica jertfa.

Tocmai acum se vand pe frumoasa colina "Nikiforia" terenuri de ale Patriarhiei cu 1-1,30 lire m.p., deci cam 1000 lei... Aceasta suma, ministerul o poate afla astazi... Cum o mare societate zideste tot acolo un hotel cu 400 de camere, anul viitor fiind gata, terenul va costa cel putin dublu. Deci terenul trebuie cumparat acum, urgent.

Anii viitori, se poate zidi cu doua milioane de lei. Mobilier, un milion lei, deci total ar fi patru milioane de lei. Si ministerul ar avea acolo un consul roman. Acesta ar putea da si bisericii tot sprijinul, ca sa ne putem si noi ridica un camin romanesc si un paraclis, pentru numerosii pelerini romani, care din nou au inceput a cerceta locurile sfinte". Pe la inceputul verii anului 1931, ne-am pomenit in Ierusalim cu dl. Marcu Beza, fost multi ani consul la Londra, trimis de Ministerul Afacerilor Straine al tarii noastre, sa studieze la fata locului posibilitatea infiintarii unui consulat romanesc pentru Levant. Pe cat ne bucuram noi, romanii din Ierusalim, pe atat se supara pe noi dl. Beza. Era peste masura de mahnit ca a fost luat din Londra, capitala lumii, unde ajunsese chiar lector la Universitate, si sa fie trimis in necivilizatia Orientului. Totusi, om de carte, nu pierdea nicio ocazie sa caute urme romanesti pe aceste cai ale Orientului Apropiat.

In urma staruintei Patriarhiei si a raportului detaliat al dlui. M. Beza, s-a infiintat postul de consul general in Ierusalim si, pe la inceputul anului 1932, a si fost numit insusi dl. Marcu Beza, care apoi a lucrat in chestia caminului romanesc, ca un foarte bun patriot.

In tara, I.P.S. Patriarh incredintase afacerea Ierusalimului parintelui C. Dron, efor, care si-a pus tot sufletul ca lucrurile sa nu mai fie puse la dosar, ci sa-si continue mersul lor normal. Noi, cei din Ierusalim, tunam si fulgeram contra P.C. Sale, socotindu-l ca cel ce s-a pus in calea comitetului nostru si ne-a paralizat lucrarea. Mai tarziu am aflat ca daca ne-a luat listele noastre pe seama Consiliului Central Bisericesc, a facut-o spre o mai mare siguranta, ca aceasta chestiune sa nu mai gaseasca nicio stagnare. E adevarat ca pana la terminarea lucrarilor, P. S. Sa a pus multa ravna.

Pr. Athanasie Negoita

(Revista "Amvonul", Anul XX, nr. 12, decembrie, 1941)

Carti Ortodoxe

Cuprins