Noile asezaminte romanesti din Tara Sfanta


Noile asezaminte romanesti din Tara Sfanta

Calea batatorita mai mult de catre stramosii nostri a fost aceea catre Locurile Sfinte din Rasarit. Catre Apus n-avea ce sa-i atraga, Rasaritul insa ii rapea, pentru ca de acolo ne-a venit lumina cea adevarata a Evangheliei mantuitoare.

Cu toate greutatile de calatorie din trecut, ei n-au incetat niciodata a se duce in pelerinaj si a se inchina pe la toate locurile pe unde a calcat Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos.

Legaturile noastre seculare cu Bizantul si, dupa caderea acestuia, cu imparatia otomana, ii favoriza. Poporul nostru, ca popor nascut crestin, este profund religios, iar Ortodoxia a fost steaua lui polara. A se inchina la Mormantul Domnului de la Ierusalim, acesta era un ideal pentru mosii si stramosii nostri, devotati fii ai Bisericii Ortodoxe. Credinta fierbinte si dorinta de a dobandi mantuirea sufletului ii indemnau la aceasta.

Titlul de "inchinatu" si de "hagiu" era in mare cinste la dansii. Multi dintre inaintasi l-au lasat mostenire urmasilor lor, dintre care unii il mai poarta si astazi, cu adevarata mandrie stramoseasca.

Si daca se duceau, nu se duceau cu mana goala, ci toti daruiau cate ceva, din pornirea evlaviei lor de crestini, pentru Locurile Sfinte. Voievozii, boierii si negustorii se intreceau, ajutand la ridicarea sfintelor locasuri din Tara Sfanta, devenind prin aceasta ctitori ai celor mai de seama biserici, pe care le-au si inzestrat cu odoare de mare pret, dintre care unele se mai pastreaza si astazi. Ba, a fost o vreme - dupa caderea imparatiei bizantine sub stapanirea turcilor (1453), cand domnitorii Tarilor Romanesti luasera locul imparatilor bizantini, intretinand din averea tarii si a lor Locurile Sfinte din Rasarit, inzestrandu-le cu mosii, din ale caror venituri sa se poata intretine.

Ajutau stramosii nostri cu draga inima, fiind incredintati ca Sfantul Mormant, ca si toate Locurile Sfinte, formeaza un patrimoniu comun al Ortodoxiei intregi, nu al unei singure natiuni.

Ba le-au platit si datoriile pe care le facusera sfintitii slujitori, pe la diferiti demnitari turci.

Toate acestea le faceau inaintasii nostri, voievozi si boieri, din darnicia si evlavia lor crestineasca, pentru ca si ei sa fie pomeniti in rand cu ceilalti ctitori mai vechi.

I. Unde se adaposteau pelerinii romani cand se duceau fa Ierusalim?

De obicei, cei ce ravneau sa cerceteze Sfintele Locuri, plecau toamna, inainte de Nasterea Domnului, si stateau pana dupa Sfintele Pasti, pentru a lua parte la slujbele de la sarbatorile cele mai de seama ale crestinatatii.

Resedinta si-o alegeau cei mai multi in cetatea Ierusalimului si de aici plecau pentru a vizita si a se inchina la Sfintele Locuri, unde s-au petrecut faptele minunate din viata Mantuitorului Hristos si ale Sfintilor Apostoli, descrise cu amanuntul in Sfanta Evanghelie.

La Ierusalim se asezau indeobste in chiliile vreunei manastiri, din cele aflatoare imprejurul Sfantului Mormant, unde aflau loc de gazduire.

Din vremuri uitate si pana astazi, obisnuiesc a se adaposti pelerinii romani in chiliile manastirii cu hramul "Sfintii Voievozi Mihail si Gavril" sau Sfintii Arhangheli, cum i se zice indeobste mai pe scurt acestei manastiri. Pe pietrele din curtea acesteia si pe ziduri se vad iscalituri de romani, cu data de pe la inceputul secolului trecut. De aceea, manastirii acesteia i se mai zice si cuibul romanilor. Aici sta si talmaciul Patriarhiei pentru romani, defunctul Mihail Caralli, care cunostea bine limba romaneasca si servea cu dragoste si credinta pe romani. Imprejurul acestei manastiri sunt vreo 30 de camere, pentru persoane de toata mana. In dosul Sfantului Altar se afla si o gradinita, unde egumenul cultiva zarzavaturi, flori si o parte este plantata cu pomi roditori: maslini, lamai, portocali, smochini, migdali etc.

De jur imprejur, manastirea este inconjurata cu ziduri inalte de piatra, ca o cetate. Biserica manastirii este mica, dar - potrivit obiceiului locului - are trei altare: unul principal, la mijloc, si alte doua, la dreapta si stanga. Cel din stanga este inchinat "Sfantului Sava cel Sfintit". Pe acesta, o maica romanca evlavioasa, maica Porfiria din Rasinari, l-a reparat frumos si l-a inzestrat cu toate cele necesare pentru sfintele slujbe, iar in primavara anului 1926 l-a sfintit si l-a destinat sa fie paraclis romanesc.

Cand veneau preoti din tara, ii poftea sa faca slujba intr-insul, in limba romaneasca. Avea o bucurie nespusa cand vedea cum se aduna romanii si iau parte la sfintele slujbe savarsite in romaneste. Din adancul inimii exclama ea: Sa avem si noi, romanii, macar un paraclis romanesc la Sfanta Cetate a Ierusalimului!

II. Asezaminte romanesti in Tara Sfanta

Au varsat stramosii nostri bani multi si au inzestrat sfintele locasuri din Tara Sfanta cu odoare scumpe, care marturisesc si astazi spiritul de darnicie al poporului romanesc.

Au ajutat cu draga inima, fiind incredintati ca atat Sfantul Mormant, cat si locasurile sfinte din rasarit alcatuiesc un patrimoniu comun al tuturor crestinilor ortodocsi, nu al unei natiuni oarecare. Pe atunci, credinta in Hristos era totul. Ea era asezata pe primul plan. Nu se cunostea principiul nationalitatilor, care incepe a se manifesta abia dupa revolutia franceza din 1789. Iar cand iese la iveala acest principiu, atunci se desteapta si romanii. Si cand se desteapta, vad ca din tot ceea ce au dat ei, nu s-au ales cu nimic care sa fie al lor propriu, pentru ca nimanui nu-i trecuse prin minte ca sa intemeieze un asezamant romanesc in Tara Sfanta, acolo unde s-a savarsit marea minune a Invierii Mantuitorului Hristos si atatea alte fapte minunate din viata Sa.

Primele inceputuri. Inainte de marele razboi (1914-1918), un profesor de la Iasi, Teodor Burada - mare publicist si pasionat calator prin Locurile Sfinte si pe la romanii din Peninsula Balcanica - vazand, pe de o parte, ca pelerinajele spre Ierusalim si Locurile Sfinte, cu caracter de pietate, au luat un avant asa de mare, iar pe de alta parte, ca toate popoarele, de diferite confesiuni, se lupta sa poata avea o influenta in Rasarit, pe calea asezamintelor religioase si a institutiilor filantropice de pe langa dansele si numai noi, romanii, nu avem macar o coliba a noastra in apropierea "Sfantului Mormant", a cumparat un loc la Ierusalim, cu concursul reginei Elisabeta a Romaniei, care s-a interesat de aceasta chestiune. Se formase si un comitet de initiativa pentru ridicarea unui asezamant romanesc pe acel loc. Dar odata cu moartea initiatorului Teodor Burada si a reginei Elisabeta, lucrurile au ramas balta, iar locul cumparat pe numele unui arab, cu impozite neplatite de vreo 12 ani si neingradit, aproape se pierduse in masa proprietatilor vecine.

Ceasul infaptuirii soseste. In primavara anului 1927, patriarhul Miron face o calatorie in Rasarit, cu care ocazie a vizitat toate patriarhatele ortodoxe. La 17 mai a sosit la Ierusalim, unde a savarsit sfinte slujbe in romaneste, la Golgota si la Sfantul Mormant, apoi a facut un parastas, pomenind pe toti eroii, ostasi romani, care au raposat pe campul de razboi. In cuvantarea pe care a tinut-o cu aceasta ocazie, patriarhul Miron a fagaduit ca va starui sa se faca si pentru romani un sfant asezamant la Ierusalim.

Intorcandu-se in tara, s-a tinut de cuvant. A impartasit mai intai gandul sau regelui, care cu insufletire l-a indemnat ca sa reia demersul pentru infaptuirea unui camin romanesc si a unei bisericute la Ierusalim.

Cumpararea locului. Mai intai, patriarhul Miron staruie la Ministerul cultelor si dobandeste suma trebuitoare pentru plata tuturor datoriilor locului cumparat mai inainte pe numele unui arab, care se ridicau la lei 66331. Si fiindca Patriarhia Romana, ca institutie, dupa legile locale, nu putea sa cumpere proprietati in Palestina, atunci s-a recurs la urmatoarea modalitate: s-a achizitionat locul, in 1929, pe cale de donatie, facuta catre Tit Simedrea, pe atunci arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, cu titlul de Targovisteanul si director al cancelariei Sfantului Sinod, transcris fiind in registrele de proprietati funciare din Ierusalim la nr. 754/929. Acest loc are o suprafata de 1208,32 metri patrati si este situat la Bab-El-Amoud, in afara de zidurile vechi ale cetatii Ierusalimului, dar foarte aproape de Sfantul Mormant. Donatorul - respectiv vanzatorul - se numeste Hanna, fiul lui Saba Baramki din Ierusalim. Mai tarziu, in anul 1935, Tit Simedrea a cedat acest loc Patriarhiei Romane, in chip formal, cu actul nr, 453/935 al Trib. Ilfov, si astfel s-a vazut Patriarhia Romana proprietara pe un teren la Ierusalim.

Formarea unui comitet. La 6 ianuarie 1931, patriarhul Miron se adreseaza reginei Maria, cerand a se alcatui un comitet sub presedintia sa, "care sa adune fondurile necesare pentru a incepe caminul si bisericuta, fie pe locul vechi, fie pe un alt loc mai larg, ce s-ar putea cumpara la marginea orasului".

In acelasi timp, si la Ierusalim se alcatuieste un comitet, sub presedintia ieromonahului Gherasim Luca, avand de secretar pe tanarul At. Negoita, care intocmesc si trimit in tara un apel si liste de subscriptie, spre a fi trimise pe la eparhii, in scop de a se aduna fonduri.

Consulat romanesc la Ierusalim. Pana la 1930, Romania avea la Ierusalim un consul onorar, in persoana unui grec, Gherasimos, care ne-a prezentat ce-i drept, cu oarecare demnitate, facand chiar si sacrificii banesti pentru a fi consul. Acuminsa era batran si suferind si nu se mai putea ocupa si cu chestiunile romanesti, iar compatriotii lui greci il sileau a lucra in favoarea lor.

Patriarhul, vazand aceasta si avand nevoie de o persoana cu pricepere si cu simt romanesc pentru a-l ajuta la infaptuirile lui in Palestina, mijloceste catre Ministerul de externe in septembrie 1930, recomandandu-i sa infiinteze un consulat general roman, cu un titular roman-ortodox.

Fata de aceasta mijlocire, Ministerul de externe aproba propunerea si, infiintand un consulat general la Ierusalim, numeste titular pe Marcu Beza, care a dat sprijinul trebuitor Patriarhiei pentru infaptuirea asezamintelor sale bisericesti si romanesti.

1. Zidirea capelei de la Iordan

Intre timp, Patriarhia Romana mai dobandeste un teren, in apropiere de Ierihon, pe malul Iordanului, nu departe de locul unde Mantuitorul a primit Sfantul Botez de la Sfantul Ioan Botezatorul.

Locul acesta are o intindere de aproape 10.000 (9481,26) metri si a fost dat de guvernul Palestinei din lotul destinat comunitatilor religioase. Achizitionarea lui s-a facut prin ieromonahul Gherasim Luca, in calitate de delegat al Patriarhiei Romane la Ierusalim. Actul de vanzare poarta data de 3 ianuarie 1933.

A costat 9 lire palestiniene si 481 milimi (5.000), care reprezinta nu valoarea reala a terenului, ci numai taxa de 3% asupra pretului de cumparare, plus plata arpentajului si alte mici cheltuieli. Dobandirea acestui teren s-a facut insa sub forma unei vanzari conditionate - precum s-a dat si celorlalte comunitati crestine, - adica sub conditia ca in termen de un an sa se inceapa, iar dupa doi ani sa se termine construirea unei biserici sau a oricarei alte constructii de natura religioasa. In caz contrar, Patriarhia Romana pierdea locul, iar guvernul palestinian ii restituia suma platita.

Aceasta conditie a facut pe consulul Romaniei, Marcu Beza, si pe parintele Gherasim Luca, delegatul Patriarhiei noastre la Ierusalim, sa atraga atentia Patriarhiei spre a lua masurile necesare pentru a construi ceva pe acest teren, altfel se pierde.

Pentru a preintampina lucrul acesta, patriarhul hotaraste construirea unei capele pe locul din valea Iordanului. In acest scop, parintele Gherasim Luca a luat contact cu arhitectul Beniamin Chaikin, membru al Institutului Regal al Arhitectilor Britanici, care face planurile si devizul, recomandand totodata, pentru executare, Antrepriza E di A de Farm et Comp., care executase mari lucrari in Palestina si Egipt. Planurile acestea cu devizul, fiind supuse studiului serviciului tehnic al Patriarhiei noastre, au fost gasite nepotrivite si, in consecinta, a fost insarcinat arhitectul D. I. Berechet, sa faca el alte planuri si devize, care au si fost aprobate de patriarhul Miron si trimise Consulatului roman din Ierusalim in iulie 1934, cu rugamintea de a aduna oferte de la antreprenorii locali, pentru executare.

Se fac formele preliminarii si, in urma tratativelor urmate cu mai multe case de constructii, se aproba oferta casei Andoni G. Baramki, un arab, arhitect constructor, care se obliga a da gata capela, dupa proiectele aprobate, in schimbul sumei de 1.200 lire palestiniene (600.000 lei), incheindu-se contractul, la 18 martie 1935 incepe lucrul. La 28 martie, ora 3.30, se pune piatra de temelie.

La aceasta solemnitate a fost rugata si Patriarhia din Ierusalim sa trimita un episcop ca reprezentant al ei, cu personalul necesar, pentru a lua parte la oficierea serviciului religios. Patriarhia insa a gasit o formula ca sa se dezica. Sfintirea apei s-a facut atunci de catre protosinghelul Damaschin Trofin, din manastirea Secu, ieromonahul Fotie Petrescu de la manastirea Cernica si parintele Gherasim Luca. Raspunsurile au fost date de catre un cor de maici venite din tara. Cu acest prilej, Marcu Beza a rostit o scurta, dar inimoasa cuvantare.

Sfintirea solemna s-a facut joi, 25 aprilie 1935, cand a sosit si delegatia din tara, in frunte cu episcopul Lucian al Romanului, insarcinatul patriarhului, precum si un grup de 150 de pelerini romani, sub conducerea parintelui C. Dron, efor bisericesc.

La ora 4 p.m., cu totii erau la Iordan, unde s-a savarsit sfintirea apei de catre episcopul Lucian si clerul inconjurator si s-a citit documentul, dupa care episcopul a rostit o frumoasa cuvantare. Intr-o sticluta sigilata s-a pus un pergament, pe care scrie:

In zilele Dreptcredinciosului si Maritului Rege Carol II,

Domnitor peste intreaga Romanie Unita, Patriarh fiind inalt Prea Sfintitul si de Hristos iubitorul Miron Cristea, s-a zidit acest sfant locas romanesc pe malurile Iordanului, in 28 martie, anul 1935.

Iata si hrisovul care s-a pus in temelie.

MIRON,

Din mila lui Dumnezeu Patriarh al Romaniei

Ravnind sa umblu pe calea inaintasilor nostri si sa aduc prinos de lauda si recunostinta Celui Atotputernic pentru binefacerile pe care le-a revarsat din belsug asupra neamului romanesc, unindu-l intr-o singura tara si o singura Biserica dreptmaritoare, ne-am ostenit sa ridicam, cu ajutorul a multi facatori de bine, acest sfant si dumnezeiesc locas, cu hramul "Sfantul Ioan Botezatorul", aici, pe malul Iordanului, in preajma locului unde Mantuitorul insusi S-a coborat trupeste, primind botezul.

Iar in ziua de 25 aprilie, anul 1935, cu prilejul calatoriei pe care a facut-o la Locurile Sfinte, cu binecuvantarea noastra, un grup de peste 150 de crestini ortodocsi din Romania, s-a pus piatra de temelie, savarsind slujba sfintirii apei si rostind rugaciunile temeliei Prea Sfintitul Lucian Triteanul, Episcopul Eparhiei Romanului, delegat de noi anume pentru aceasta.

Si s-a facut aceasta praznuire spre marea bucurie a celor de fata si a celor de acasa, in zilele Prea inaltatului nostru Rege Carol al II-lea al Romaniei, care marturiseste credinta cea dreptslavitoare de rasarit, si sub ocrotirea inaltului Comisar, care infatiseaza in aceste locuri pe Majestatea Sa Regele George al Angliei, ruda de sange cu Majestatea Sa Regele Carol al II-lea al Romaniei, - sub a carui obladuire, ca mandatar al Ligii Natiunilor - Tara Sfanta, Palestina, se bucura de cea mai mare liniste si prosperitate, asemanatoare cu cea din vremea regilor David si Solomon, de glorioasa amintire, ostenindu-se pentru grabnica savarsire a lucrului, domnul Marcu Beza, Consul general al Romaniei la Ierusalim, si preotul Constantin Dron, Eforul Bisericii Ortodoxe Romane, dupa planurile alcatuite de domnul Dimitrie Ionescu - Berechet, arhitectul Patriarhiei Romane.

Amintind aceasta, dam binecuvantarea Noastra tuturor ostenitorilor si inchinatorilor care iau parte la praznuire, rugand pe Bunul Dumnezeu sa ajute pe toti in gandurile lor cele bune, iar pe cei ce vor face daruri pentru ispravirea si inzestrarea acestei biserici, sa-i pomeneasca intru a Sa imparatie!

Acest hrisov de temelie este dat in resedinta Noastra Patriarhala din Bucuresti astazi, 17 Aprilie 1935, si dupa ce se va iscali de toti cei de fata, se va zidi in temelia cladirii, spre vesnica aducere aminte.

Miron, Patriarhul Romaniei

Urmeaza semnaturile celor 150 de pelerini.

Daruri pentru Sfantul Locas. In urma apelului ce s-a facut prin ziare, multi dintre credinciosi au trimis obiecte sfinte: icoane, candele, sfinte vase etc., spre a se impodobi cu ele paraclisul de la Iordan. Aceste lucruri au fost duse la destinatie si predate cu inventar la Consulat. Tot cu aceasta ocazie au fost predate si alte doua lazi, aduse de catre o maica, Vasilisa, de la Chisinau, cu obiecte adunate de dansa si destinate Sfantului Mormant.

Toate aceste obiecte au fost expuse in una din salile Consulatului, facand o impresie placuta pelerinilor cu ocazia receptiei din noaptea Invierii.

Mobilierul. Tampla a fost lucrata de catre sculptorul bucurestean A. Dima.

Pictura a executat-o pictorul Dimitrie Belizarie, care, in martie 1937, comunica Patriarhiei ca "fiind insarcinat cu executia icoanelor din catapeteasma capelei de la Iordan, in numar de 4 icoane imparatesti, 2 usi ingeresti, 12 praznice imparatesti, una icoana de mijloc - Sfanta Treime - o cruce si doua molenii, toate pe fond de aur cizelat, din ordinul arhitectului D. I. Berechet, au fost impachetate toate icoanele in ziua de 26 februarie 1937, pentru a fi expediate la Ierusalim...".

2. Constructia caminului si paraclisului romanesc de la Ierusalim. In vara anului 1935 erau gata planurile si devizul pentru biserica si caminul din Ierusalim, facute tot de catre arhitectul D. I. Berechet. Consulul Marcu Beza cere oferte de la diferiti antreprenori locali si, in urma unei corespondente urmate intre Patriarhie si Consulatul roman din Ierusalim, s-a cazut de acord asupra ofertei aceleiasi case Baramki, care s-a obligat sa execute lucrarea in schimbul sumei de 5.000 lire palestiniene (2.500.000-3.000.000), plus spezele ce s-ar mai ivi. Se incheie contractul cu numita casa la 6 august 1935.

Punerea pietrei fundamentale. In ziua de 15 august (Adormirea Maicii Domnului) 1935, s-a pus piatra fundamentala. Slujba bisericeasca a fost savarsita de catre arhimandritul Iov, marele eclesiarh al Sfantului Mormant, cu diaconul Aristovulos de la Sfanta Patriarhie a Ierusalimului, iar raspunsurile au fost date de un cor de maici romance, in prezenta consulului general al Greciei, Gogos, si a lui Al. Adrian Botez, vice-consul al Romaniei. Un moment de neatentie din partea celor care au supravegheat constructia a facut ca biserica sa fie asezata nu cu altarul spre Rasarit, ci mai mult spre Apus.

Dupa terminarea slujbei, Marcu Beza a rostit o cuvantare insufletita, zicand intre altele: "...De vreme indelungata traieste printre romani, vie si staruitoare, ideea unei biserici la Ierusalim. Locul de zidit a fost cumparat de vrednicul drumet patriot Teodor Burada. Episcopul Visarion Puiu, trudindu-se mult el insusi, a scos si o carte in aceasta chestie. Noi, acum, intruchipand visul a doua generatii, adaugam si un camin. El e menit sa dea salas atat evlaviosilor pelerini adusi incoace de credinta, cat si studentilor doritori sa adanceasca Biblia, in lumina tarii ce i-a dat nastere. Negresit, daca nu am fi avut in frunte augusta intelegere a M.S. Regelui Carol al II-lea si neobosita ravna a I.P.S. Patriarh Miron Cristea, n-am fi putut purcede in opera noastra". Apoi, vorbind in greceste, a multumit tuturor celor ce au luat parte la acest act solemn, asezand si aici un pergament cu inscriptia: "S-a zidit acest intai asezamant romanesc: o biserica si un camin la Ierusalim, in 15 august 1935".

S-a citit si hrisovul, cu acelasi continut ca si cel de la Iordan, adaugandu-se si cuvintele: "In zilele patriarhului de curand ales al Cetatii Sfinte si al intregii Palestine, inalt Prea Sfintitul Timoteos...".

Din punct de vedere arhitectonic, biserica si caminul de la Ierusalim, ca si paraclisul de la Iordan, operele arhitectului D. I. Berechet, sunt lucrari de valoare ale arhitecturii traditionale romanesti. Gasesti aici simetria si eleganta arcadelor, linia de cupola a ctitorilor de manastiri voievodale din plaiurile Carpatilor.

Ca sculptura, catapeteasma bisericii din corpul caminului de la Ierusalim este o adevarata capodopera in lemn, executata la manastirea Caldarusani-Ilfov, unde se infiripase un atelier de sculptura artistica bisericeasca sub conducerea unui calugar, priceput manuitor al daltii, ieromonahul Ieronim Balintoni, si a ucenicilor lui. Ca model, au avut lucrarea similara, din paraclisul de pe langa Palatul Patriarhiei din Bucuresti, opera din secolul al XVII-lea. Aurita si cu icoanele pictate in stilul bizantin de catre pictorul Dimitrie Belizarie, a fost platita de catre o evlavioasa crestina, de curand mutata catre Domnul, Elisabeta Taciu. Usa de la intrare a fost executata de sculptorul Grigore Dumitrescu.

Toate cladirile, cu mobilierul lor, s-au platit din darnicia proverbiala a romanului. Se intreceau crestinii intre dansii in a ajuta, unii cu bani, altii cu odoare scumpe ori cu carti de ritual sau cu obiecte de cult, artistic lucrate de mana evlavioaselor crestine.

Asa s-au adunat peste 6.000.000 lei, cu care s-au platit toate edificiile inaltate in Tara Sfanta, cu tot mobilierul lor, afara de alte adaosuri, care urca cu totul la aproape 10.000.000 lei.

Personalul slujitor. In vederea sfintirii acestor locasuri sfinte si a purtarii lor de grija, pe 1 martie 1935 a fost numit preot slujitor parintele Gherasim Luca, parintele Damaschin Trofin.

Chiriarhia insa dorea ca acolo sa aiba un cleric titrat si cu cunostinte de limbi straine. In urma unei publicatii de concurs, a fost gasit nimerit parintele Varlaam Chirita, care avea pregatire si din strainatate. Era licentiat in teologie, studiase si la Paris si acum era cu slujba la manastirea Tiganesti, judetul Orhei. A fost numit pe 1 aprilie 1937, in locul parintelui Gherasim Luca, care ramane cantaret.

Dar pe 1 februarie 1938, Varlaam Chirita este demis, pentru indisciplina monahala, si in locul lui este numit Inochentie Moisiu, de la manastirea Neamtului, cu insarcinarea de administrator al caminului si al bisericii romanesti de la Ierusalim, iar parintele Gherasim Luca poarta grija de bisericuta cu chiliile si de frumoasa gradina de pe valea Iordanului.

Invoirea patriarhului Ierusalimului pentru sfintirea bisericilor. La 27 aprilie 1937, consulul general M. Beza comunica Patriarhiei Romane: "Pentru zidirea bisericii de la Ierusalim s-a dat inalta permisiune patriarhala, dar nu si pentru aceea de la Iordan. Asa ca va trebui sa se faca intai o cerere, cu privire la acordarea ingaduintei constructiei bisericii de la Iordan (care, din eroare, nu se ceruse inainte de inceperea zidirii ei). Inteleg ca Patriarhia se teme de crearea unui precedent in favoarea sarbilor, rusilor si bulgarilor. Dupa ce m-am sfatuit cu arhimandritul Epifanios, am crezut ca e bine sa se adreseze, patriarhului Ierusalimului nu o scrisoare, ci o telegrama, conceputa cam in termenii urmatori: "Drept urmare la scrisoarea noastra nr. 3660 din 5 aprilie, deoarece nu s-a facut la timp cererea de invoire canonica pentru zidirea paraclisului romanesc de la Iordan, va rugam sa ne acordati acum aceasta invoire. Patriarhul supunand cererea Sinodului, foarte curand si neindoios vom avea si permisiunea de sfintirea bisericilor...".

Asteptam, asadar, numai sfintirea lor, care - din pricina evenimentelor din afara tarii noastre - a fost amanata, si atunci vom auzi cu bucurie facandu-se rugaciuni in dulcea noastra limba romaneasca.

Veniamin Ploiesteanul, Episcop vicar patriarhal

(Revista "Biserica Ortodoxa Romana", An LXVII, nr. 5-6, mai-iunie 1940)

Carti Ortodoxe

Cuprins