Patriarhul Damianos al Ierusalimului in vizita in Romania


In duhul dragostei fratesti

Patriarhul Damianos al Ierusalimului in vizita in Romania

Patriarhul Damianos al Ierusalimului a trimis mai intai in Romania o misiune, avand in frunte pe mitropolitul Dositei al Sevastiei, care a venit la Bucuresti si s-a infatisat mitropolitului primat. Au mers impreuna la Sinaia, unde au fost primiti cu mare ceremonie de catre regele Ferdinand al Romaniei si acolo, in fata marilor dregatori ai tarii, mitropolitul Dositei a aninat pe pieptul regelui Marea Cruce a Sfantului Mormant si, in numele patriarhului Ierusalimului, l-a proclamat Ocrotitorul Sfantului Mormant al Domnului Nostru Iisus Hristos. Faptul acesta, insotit de insemnate discursuri si de chemarea marilor amintiri din trecut, cand domnitorii nostri erau ajutatorii crestinatatii noastre care gemea sub iataganul turcesc, a fost de un efect covarsitor. Inimile s-au clintit de puternice emotii si regele nostru a fost adanc zguduit atat de maretia clipei, cat si de marea sarcina si raspundere de a fi aparator al Mormantului Domnului nostru Iisus, in numele poporului ortodox al Romaniei peste care domneste. A fost strigatul crestinatatii rasaritene, prin glasul venerabilului patriarh al Ierusalimului, Damianos, si el a gasit curat si inimos rasunet in inima regelui nostru.

Au fost clipe care nu se pot uita si care, fara doar si poate, vor rodi cu belsug. Ele incarca Romania de o mare cinste si-i dau imboldul care trebuia, pentru ca ea sa se miste pentru fratii nostri din Rasarit, care nu au aparator, si e o mangaiere pentru noi de a sti ca, de acum inainte, regele nostru sta cu topuzul crestinatatii rasaritene in mana, pentru a nu lasa fara sprijin pe acei care striga catre noi.

Au urmat apoi, tot atunci si acolo, decorarea printului nostru mostenitor si a primului ministru, ceea ce pe noi foarte mult ne bucura, fiindca toate capeteniile noastre politice trebuie sa aiba atingere de aproape cu chestiunile religioase ale Rasaritului si sa puna Romania in stare de a se misca si a-si indeplini chemarea ei frumoasa, pe care o avea odata in Rasarit. S-au dat apoi, la Palatul din Sinaia, ospete impodobite si imbelsugate, despre care au scris ziarele.

Acum, daca faptul acesta ar trece numai ca o simpla ceremonie, n-ar insemna nimic. Dar ceea ce ne bucura pe noi peste masura este ca nu s-a marginit aici. Ci regele nostru a simtit toata frumusetea si maretia clipei, tot freamatul si duiosia sufleteasca a crestinului pentru datoriile pe care le avem catre fratii nostri, toata unirea sufleteasca dintre rege si poporul sau ortodox, care, ca o singura fiinta, trebuie sa se miste pe drumul datoriilor crestinesti, fara pareri deosebite de la unul la altul. In adevar, toti cei de fata ne spun ca regele a fost adanc induiosat de cuvintele care au venit de la Sfantul Mormant si nu numai regele, ci si intreaga inconjurime a Palatului. Faptul acesta starneste acum simtiri vii in sufletul nostru, pentru ca intelegem ca se trezeste in noi vechea constiinta a datoriei de a fi ce am fost, de a lucra in sanul Ortodoxiei precum am mai lucrat, de a aduce iar in fiinta vremurile lui Vasile Lupu si ale lui Matei Basarab. Regele nostru este mostenitorul amandurora si, primind precum a primit misiunea de la Ierusalim, si simtind precum a aratat, dovedeste ca fiinta sa pluteste cu totul in intreaga atmosfera de devotament crestinesc a trecutului si se gaseste in fericita tovarasie sufleteasca a marilor voievozi. Cu aceasta, regele nostru se afunda cu fiinta sa in imparatia nemuririi, pluteste cu totul in intreaga atmosfera de devotament crestinesc a trecutului si paseste vrednic a se impartasi sufleteste cu marii nostri voievozi. El intra deplin in cheagul vietii romanesti, fiindca felul de a fi al fiintei noastre a fost al deplinei noastre manifestari pe terenul crestinatatii rasaritene, pentru interesele si ocrotirea ei.

Telegrama regelui Romaniei catre patriarhul Ierusalimului a fost atat de inaltatoare, atat de neobisnuita, atat de mult a iesit din marginile multumirilor cuviincioase, atat izbucnea din randurile ei duiosia si multumirea, incat, printr-insa, straveziu se vedea cum bate inima unui mare crestin, care intelege sa raspunda inimos si imbratisarilor unei chemari istorice. Aceasta telegrama, la randul ei, atat de mult a miscat pe patriarhul Ierusalimului, incat, indata ce a primit-o, s-a simtit dator sa vina insusi in Romania, pentru a gusta simtirea crestineasca a acestui popor si sa vada ca regele lui pe deplin este pornit sa-si faca datoria catre Rasaritul care ne cheama sa strajuim Sfantul Mormant al Domnului nostru Iisus Hristos.

De la Sinaia, misiunea a venit la Bucuresti, si aici, joi, 18 septembrie, s-a desfasurat o noua ceremonie, deopotriva de inaltatoare, in care primatul Romaniei a fost decorat in catedrala Sfintei Mitropolii. A fost o slujba mare, cu cuvantari insufletite si cu chemare de amintiri care rascoleau inimile in adanc. Cine a fost de fata, chiar sufletele reci, au plecat cu impresii care nu se mai sterg. Mitropolitul Primat aparea in aceste imprejurari nu numai ca barbatul pe care poti sa-l lauzi pentru darurile sale sufletesti, dar, peste acestea, ca intruparea credintei noastre romanesti vechi, care avea menirea de a tine vie flacara simtirii noastre si de a ne face sa veghem pentru buna ocrotire a credintei noastre de pretutindeni. Sub vechile bolti ale Mitropoliei, unde a rasunat odinioara glasul unui patriarh al Ierusalimului - atunci cand marele patriarh Dositei al Ierusalimului arata mitropolitului Atanasie (sfintit atunci pentru ortodocsii de peste munti) care sunt datoriile sale pentru paza Ortodoxiei amenintate acolo, pe care stim ca nu le-a pastrat, si a trecut la catolici -, sub aceleasi bolti rasuna acum, dupa mai bine de 200 de ani, alt glas de la Ierusalim, care gasea ca Romania si-a pastrat podoaba ei ortodoxa si poate sta de straja, ca si atunci, pentru buna ocrotire a Ortodoxiei. Si constatarea aceasta o facea in persoana primatului nostru, pe care-l gasea acum nu numai mitropolit al unei tari mici, ci primatul unei Biserici numeroase. Deci cu atat mai mult avea catre cine sa se indrepte, pentru a-i arata parerea de bine ca Romania si-a pastrat stralucirea ei ortodoxa, care o chema la marea ei menire. Ca si regele nostru, si primatul Romaniei a simtit toata furtuna de emotii pe care o asemenea clipa o putea trezi. Emotia sa a fost vie si zile de-a randul dupa aceea, oricine a vazut pe primatul nostru, s-a putut incredinta cat de miscat era de toata desfasurarea acelei impodobiri, de cinstea cu care Biserica noastra era inconjurata in persoana sa si de sarcina plina de raspundere, dar si de vrednicie, la care suntem chemati. Mai bine insa, decat sa povestim noi, redam cuvantarile rostite in acea zi in catedrala Mitropoliei. Inmanand mitropolitului primat Miron Cristea Marele Cordon al Ordinului Crucii Sfantului Mormant, mitropolitul Dositei al Sevastiei a spus:

Prea Sfintite Mitropolit al Ungro-Vlahiei, Presedinte al Sfantului Sinod si Cap al Sfintei Biserici Ortodoxe din Romania, Domnule Miron,

Noi, clerul ortodox din Palestina, suntem intr-adevar fericiti, pentru ca Dumnezeu ne-a invrednicit sa savarsim dumnezeiasca jertfa cea de taina in insusi locul dumnezeiestii Sale aratari, pe insusi mormantul din care Mantuitorul nostru Iisus Hristos a inviat din morti. Noi suntem fericiti, pentru ca noua ne-a cazut sortul ca sa strajuim prea cinstitele locuri de inchinare si, in timp de 16 secole, sa le aparam cu sangele nostru si cu sprijinul intregii lumi ortodoxe.

Nu ignoram insa luptele necontenite si jertfele foarte mari pe care Romania ortodoxa le-a facut si le face pentru predominarea Ortodoxiei, nu numai in hotarele sale, ci si in restul lumii ortodoxe. Tara voastra a trecut prin foc si prin apa. Parintii vostri au vazut vremuri triste de silnicie si de robie grea. Ei au vazut pe sefii si pe arhiereii lor batjocoriti si omorati de catre barbarii cruzi si nemilosi. Si totusi Ortodoxia a invins si iarasi a stralucit. Si multumita credintei si evlaviei poporului de Dumnezeu pazit, renasterea Romaniei s-a restabilit complet, asa cum ea a fost visata si dorita de un lung sir de generatii premergatoare. La aceasta suprema si inalta opera patriotica nu putin a contribuit si clerul. Si el, in fruntea si in toiul luptelor, a oferit hecatombele sale pentru marea jertfa a patriei. Nu ignoram, Prea Sfintite Prim Ierarh al Romaniei ortodoxe, straduintele Prea Sfintiei Voastre si ale Sfantului Sinod al Bisericii Romane pentru intarirea Ortodoxiei in Romania, pentru cultura stiintifica si instruirea clerului roman. Nu sunt necunoscute sfortarile Voastre pentru restabilirea de raporturi bune intre Bisericile autocefale ortodoxe surori, pentru progresul si inflorirea Ortodoxiei. Sanctitatea Sa, Prea Fericitul Patriarh al Bisericii Sionitice, Domnul Damian, pretuind dupa cuviinta ostenelile si stradaniile Prea Sfintiei Voastre pentru Ortodoxie in general si indeosebi pentru Biserica Ortodoxa Romana, a gasit de cuviinta sa confere Prea Sfintiei Voastre Marele Cordon al Ordinului "Crucea Sfantului Mormant", pe care il am cu mine, impreuna cu porunca de a-l atarna de grumazul Prea Sfintiei Voastre.

Fie ca Lemnul Sfant din insasi Crucea datatoare de viata pe care Mantuitorul a fost rastignit, care se afla in aceasta Sfanta Cetate, sa se faca izvor de binecuvantare si sfintenie pentru intreg poporul roman! Si Cel Prea Inalt sa daruiasca Maiestatilor Lor, regelui Ferdinand al Romaniei si reginei Maria, principelui mostenitor Carol si principesei Elena si la toata Augusta familie regala, viata lunga, sanatate, biruinta impotriva vrajmasilor, marire si toate fericirile! Si Prea Sfintiei-Voastre, primului ierarh al Bisericii Ortodoxe Romane, sa va daruiasca Dumnezeu ani multi si fericiti, spre binele si propasirea Romaniei Ortodoxe si a intregii Ortodoxii! Amin!

Multumind pentru inalta distinctie, mitropolitul primat Miron Cristea a spus:

"Inalt Prea Sfinte Mitropolite al Sevastiei, Onorata Misiune patriarhala,

Biserica poporului roman a avut in trecutul ei zile de glorie si de frumoasa viata, care au iesit adeseori din cadrele inguste ale vechilor Principate dunarene ori ale Romaniei noi si intregite. Vechii voievozi romani au fost in zile grele scutul puternic nu numai al Ortodoxiei poporului roman, ci al intregului crestinism mondial impotriva Semilunii. Voievodul Stefan cel Mare si Sfant a fost declarat de "atlet al crestinismului intreg", pe cand in zilele noastre armatele gloriosului nostru rege Ferdinand I au infrant anticrestinismul imbracat in haina politica a curentului comunist, acolo unde ameninta a aprinde centrul Europei. Iar in zilele de pace, poporul roman - dat fiind caracterul lui altruist si umanitar a sarit in ajutorul credintei ortodoxe de pretutindeni, incat nu cred sa existe o Biserica ortodoxa autocefala ale carei asezaminte sa nu fi beneficiat in cursul veacurilor de larga, uneori chiar salvatoarea solicitudine a darniciei romanesti. Pana si Biserica din marea Rusie a resimtit spiritul viu al Ortodoxismului romanesc, intrupat in marele mitropolit de la Kiev Petru Movila, si al altor fii ai Bisericii noastre. Aprecierea acestor crestinesti nazuinte ale poporului roman si ale Bisericii sale au culminat in remarcabilele cuvinte ale inalt Prea Sfintiei Voastre, ca delegat al Sanctitatii Sale, Fericitul patriarh Damianos al Ierusalimului, spuse alaltaieri in Castelul Peles, in fata Maiestatii Sale regele nostru, in care - atingand vechile legaturi ale Bisericii poporului roman cu Sfantul Mormant de la Ierusalim - constatati ca poporul roman a conservat si salvat Sfantul Mormant al Domnului din Sfanta Cetate. Aceasta recunoscatoare constatare a starnit in sufletul poporului roman din toate colturile tarii adanci sentimente de pioasa emotie. Biserica romana si credinciosii ei se simt mandri ca cei mai iubiti ai sai: regele, regina si mostenitorii tronului au fost distinsi cu Marea Cruce a Sfantului Mormant, mai ales ca, dupa ce, in mod firesc, asupra regelui Romaniei au trecut atributii crestine ortodoxe, care se practicau odinioara numai de imparatii Imperiului Bizantin, cum e iscalirea Sfintei Evanghelii de la Invierea Domnului si depunerea ei in arhivele Statului si investirea regala a episcopilor, avem nadejdea ca Biserica romana este chemata a conlucra si in viitor cu succes la progresul Ortodoxismului intreg.

Iar daca Sanctitatea Sa Damianos, Prea Fericitul patriarh al Bisericii mame de la Ierusalim, a binevoit a aprecia si silintele Noastre si ale Prea Sfintitilor Nostri frati intru Hristos mitropoliti, arhiepiscopi, episcopi, arhierei, preoti si monahi, pentru ridicarea Bisericii Ortodoxe Romane si pentru reinvierea legaturilor spirituale cu toate Bisericile Ortodoxe din lume, intru promovarea intereselor generale ale crestinismului, distingand si pe Smerenia Noastra, ca mitropolit primat al Romaniei, cu ordinul "Crucea Sfantului Mormant" - aceasta este o mare cinste nu numai pentru Noi si intreaga Biserica romana, ci si un indemn de noua munca pentru apararea si intarirea credintei ortodoxe, simbolizate in crucea de lemn sfant din Crucea Celui Ce S-a jertfit pentru mantuirea noastra.

Cu adanca recunostinta ne inchinam in fata Sanctitatii Sale, Prea Veneratului strajer al Sfantului Mormant, pentru inalta cinstire facuta Noua si, prin Noi, Bisericii romane; iar Inalt Prea Sfintiei Voastre si intregii misiuni patriarhale Va multumim cu frateasca dragoste pentru osteneala lungului drum intru indeplinirea inaltului mandat si pentru cuvintele ce ne-ati adresat. Indeosebi cinstea facuta Bisericii romane, numind-o cununa Bisericilor ortodoxe, va ramane nestearsa in sufletul clerului si al poporului roman si le va intari puterile la zel si munca indoita, intru a birui toate greutatile pentru inchegarea ei interna, ca astfel, intarita cu Bisericile provinciale romane din tinuturile dezrobite, sa poata lucra la inflorirea ei, precum si la progresul Ortodoxismului si al crestinismului de pretutindeni. Rugam sa asigurati pe Sanctitatea Sa patriarhul Damianos de respectul si dragostea Bisericii romane si ale poporului ei, care-i doreste inca multi ani de fericite batraneti, la locul de santinela venerabila a Locurilor Sfinte.

Traiasca Sanctitatile lor, Veneratii patriarhi, si indeosebi Venerabilul Damianos al Ierusalimului, paznicul Sfintelor Locuri! Traiasca intreg Ortodoxismul si ideea intrunirii lui grabnice intr-un sinod comun, universal!

A doua zi, dupa amiaza, mitropolitul primat a oferit un ospat delegatiei patriarhale in Palatul Sfintei Mitropolii. Erau de fata ministrul Cultelor, Al. Lepadatu, generalul Nicoleanu, prefectul politiei Bucuresti, decanul Facultatii de teologie, D.G. Boroianu, impreuna cu mai multi profesori ai Facultatii, apoi reprezentanti din Ministerul de externe, multi clerici ai Mitropoliei.

La sfarsit, mitropolitul primat, luand cuvantul, a avut frumoasa inspiratie cand a spus ca aceasta Mitropolie e plina de mari amintiri, intrucat in ea au intrat multi patriarhi ai Rasaritului, intre care marele Dositei al Ierusalimului, acum mai bine de 200 de ani. Daca atunci cand romanii erau impartiti in mai multe stapaniri, Biserica romaneasca a suferit paguba prin faptul ca mitropolitul sfintit atunci, pentru cei de peste munti, a trecut la unirea cu Roma, fie ca aceasta noua solie patriarhala, care acum ne gaseste uniti intr-un singur trunchi romanesc, sa fie de bunavestire pentru altceva: pentru intoarcerea acelei parti dintre romani iarasi la vatra credintei stramosesti!

A raspuns mitropolitul Dositei, multumind pentru buna primire facuta, laudand Biserica romaneasca si urand pentru buna ei inflorire, ca sa savarseasca tot sporind inainte si sa fie purtatoarea steagului intregii Ortodoxii. A inchinat pentru primatul nostru, pentru ierarhia bisericeasca, pentru ministrul cultelor si pentru profesorii Facultatii de teologie.
In zilele urmatoare, delegatia a vizitat manastirile din jurul Bucurestiului, apoi s-a dus la Ministerul de Culte, unde a decorat pe ministrul Lepadatu cu Marele Cordon al Sfantului Mormant.

PATRIARHUL IERUSALIMULUI LA BUCURESTI

Miercuri, 24 septembrie 1924, patriarhul Damianos al Ierusalimului a pornit spre Bucuresti, plecand de la Constanta cu un tren special. La Constanta a fost intampinat de Ilarie, episcopul Constantei, si autoritatile orasului.

In Bucuresti, Sfanta Mitropolie a luat toate masurile ca sa se faca inaltului oaspete o primire vrednica, desi timpul fusese foarte scurt. Ziarele au publicat instiintarea ca patriarhul Damianos soseste la 19,40 in Gara de nord; ca preotii Capitalei sa se afle parte la gara, parte la Mitropolie; ca clopotele tuturor bisericilor din Bucuresti sa vesteasca buna sosire, iar credinciosii sa faca buna primire patriarhului Locurilor Sfinte.
Toata ziua de miercuri, mare miscare si pregatire la Sfanta Mitropolie. S-a inserat. E ceasul 19,40. Acum se afla lume multa pe Dealul Mitropoliei. Toti asteapta sa vada ca se apropie alaiul. Dar asteptarea e lunga. Clopotul cel mare al Mitropoliei nu inceteaza a revarsa strigate de arama peste intinsul Capitalei. Lumea se indeasa pe deal. Vorbirea intre cete se inteteste tot mai mult.

Iata si automobilul care tasneste din vale si urca pe deal. Lumea da navala la intrarea bisericii.
Pe usile larg deschise ale bisericii, paseste agale batranul patriarh, avand la dreapta pe primatul nostru, iar in urma pe mitropolitul Pimen al Moldovei si pe mitropolitul Nicolae de la Sibiu. Vicarul Mitropoliei ii asteapta la intrare cu Crucea si Evanghelia.
In mijlocul bisericii, patriarhul se opreste, se inchina, binecuvinteaza poporul, apoi, impreuna cu primatul, se aseaza in stranele aurite.
In vremea aceasta biserica rasuna de cantarea corului, iar cand aceasta se ispraveste, se rosteste un polihroniu in cinstea patriarhului.
In continuare, mitropolitul patriarh primat Miron l-a salutat pe patriarhul Damianos cu urmatoarele cuvinte:

Sanctitatea Voastra, Prea Fericite Patriarh al Sfintei Cetati a Ierusalimului, cela ce cu vrednicie ocupi scaunul ierarhic al Sfantului Iacob, fratele Domnului!

Noi, romanii, suntem intre cele dintai popoare care au primit Evanghelia lui Hristos. Increstinarea noastra s-a facut aproape odata cu plasmuirea noastra ca popor roman. Unele date istorice si mai ales o vie traditie ne spun ca insusi Apostolul Andrei a propovaduit prin partile ocupate de noi legea lui Hristos, iar pe timpul primului sinod ecumenic (325), Biserica era in partile acestea atat de organizata, incat mitropolitul Gotiei, Teofil, a putut lua parte la acel sinod.

Dar tocmai - fiind intre cei mai vechi crestini - am avut atat de mult de luptat pentru sustinerea si salvarea crucii crestine fata de atatea popoare barbare, care, in decursul veacurilor, au navalit pe aceste plaiuri, care devenisera trecatoarea tuturor.
Iar impotriva Semilunii am format scut de aparare pana de curand, incat popoarele din dosul nostru s-au putut dezvolta mai liber. Astfel ne-am castigat merite si pentru civilizatia crestina a vecinilor nostri, pe care adeseori i-am ocrotit si ajutat.

Asemenea a trebuit sa ducem lupte grele pentru pastrarea invataturilor crestine in originalitatea lor ortodoxa. Contrarii Ortodoxismului s-au furisat pana si in casa proprie. Nu o data Prea Fericiti patriarhi ne-au venit in ajutor. Povetele unui inaintas al Sanctitatii Voastre, ale vestitului patriarh Dositeos, de la 1698, le-am pastrat toti o vie amintire.

Greutatile care impiedica viata Ortodoxiei si peste tot a crestinismului, n-au incetat nici azi. Din contra, faramitarea unor Biserici in atatea secte slabesc inchegarea lor interna, iar atatea curente de generala destrabalare si sufleteasca anarhie sporesc mereu, contrarii Blandului invatator al bunei intelegeri, al pacii si al iubirii.

Astfel, mai mult ca oricand, avem toate Bisericile provinciale lipsa de consolidare interna, iar Ortodoxismul tuturor Bisericilor autocefale are urgenta trebuinta de reinvierea vechilor legaturi, care sa culmineze cu convenirea tuturor la noi soboare universale, care sa dea tuturor duh de viata noua, dupa atatea veacuri de amortire.

Venirea Sanctitatii Voastre in tara noastra este un pas puternic in acesta directiune, ceea ce ne inveseleste cu atat mai mult cu cat Biserica romana, in frunte cu Noi, staruieste mereu in acest inteles. De aceea ne simtim fericiti ca ati dat ascultare invitarii Noastre de a descaleca pe pamantul Romaniei si a fi placutul nostru oaspete, in modesta, dar istorica noastra resedinta, care a gazduit in trecut atatia patriarhi ecumenici.

Biserica romana se simte mandra ca - dupa veacuri de intrerupere a raporturilor mai stranse dintre Bisericile ortodoxe - a avut onoarea a fi cercetata de distinsul strajer al Sfantului Mormant al Domnului, carele, prin prezenta sa, prin cuvintele sale de imbarbatare si de apreciere a muncii ei, ne-a intarit si ne-a dat indemn de indoit zel in staruintele si ostenelile pentru ridicarea Bisericii la locul si rolul ce i se cuvine in tara cu un atat de numeros popor ortodox.

In numele acestei Biserici, Va multumesc pentru marele serviciu si inalta cinste ce ne-ati facut, iar Noi profitam de ocazie a Va repeta si personal multumirile pentru distingerea Noastra cu marele ordin al "Crucii Sfantului Mormant" pe care, ca o rara podoaba, il vom purta cu drag si cu gandul la Cel Ce, pentru mantuirea altora, a suportat usor toate suferintele crucii.

Cu adanca inchinaciune - dorindu-Va inca multi ani de sanatoasa pastorire a Sfintelor Locuri -, Va rugam sa ne binecuvantati Biserica, tara si poporul ei. Iar - reintors acasa - sa Va rugati pentru noi si la Mormantul Domnului, ca si El sa ne trimita darurile Sale peste tara si popor si sa-i ajute a-si implini si in viitor inalta-i chemare, care culmineaza cu deviza:
O, Doamne,-n lume pe cat stam,
Pe Tine Te reprezentam!

Sfarsindu-se cuvantarea, patriarhul intra in altar, se inchina, iese si din nou binecuvinteaza poporul, iar apoi trec toti in Palatul mitropolitului, unde patriarhul e gazduit.
Marele numar de preoti care au ascultat de porunca Mitropoliei si au fost de fata, au primit cuvant de la protopopi sa fie a doua zi la Mitropolie, la ceasurile 10,30, pentru ca se va sluji un Tedeum.

Deci, pentru seara aceea lucrurile s-au incheiat aici, toti ducand cu ei emotia de a fi vazut pe batranul patriarh cu chipul lui blajin si obosit.

TEDEUMUL SI OSPATUL

A doua zi, multa furnicare de lume pe Dealul Mitropoliei, ca sa vada pe patriarhul Ierusalimului si stralucirea unei slujbe cum cei din vremea noastra n-au vazut. Se vad credinciosi multi din acei care altfel nu calca pe la slujbele Mitropoliei.

Asteptarea tine mai mult decat se hotarase. Cu atat mai bine. Lumea are vreme sa-si impartaseasca gandurile unul altuia. In altar si in biserica, preoti multi. Intre ei, episcopul Ghenadie al Buzaului, Iustinian, episcopul ostirii, Platon, episcopul vicar al Mitropoliei.
Soseste ministrul Cultelor, sosesc profesorii de la teologie, in frunte cu decanul D.G. Bororianu, deputati, senatori, doamnele din Societatea Ortodoxa. In curte sunt insirati scolarii seminariilor "Central" si "Nifon". Ici si colo se misca jandarmii si politistii. Multi credinciosi stau cu ochi lacomi sa vada alaiul in trecerea de la Palatul Mitropoliei spre Catedrala.

In sfarsit alaiul se porneste din Palatul Mitropoliei.
E un sir lung. In cap, multi preoti cu slujbe mari care deschid drumul, iar apoi patriarhul, avand la dreapta pe mitropolitul primat, iar in urma vin: mitropolitul Pimen al Moldovei, Nicolae, de peste munti, mitropolitul Dositei al Sevastiei, care e intre insotitorii patriarhului, alte persoane de seama.

Sunt primiti, ca si in ajun, de vicarul Mitropoliei, cu Crucea si Evanghelia. In timp ce corul canta, patriarhul cu mitropolitii se inchina in mijlocul bisericii, se aseaza in strane si incepe slujba.

E ceasul 12,00, cand slujba se ispraveste. Patriarhul se inchina, binecuvinteaza marele numar de credinciosi, apoi, in leganarea cantarii Pe stapanul si Patriarhul nostru, Doamne, il pazeste..., alaiul se misca incet spre Palatul Mitropolitan. Aici au loc mari pregatiri pentru ospatul oficial, la care vor lua parte fete insemnate ale tarii. Neincetata miscare de ici si de colo. Sosesc: ministrul Instructiunii publice, Constantin Anghelescu; al comunicatiilor, general Traian Mosoiu; al Bucovinei, Ion Nistor; al Basarabiei, Ion Inculet; fostii ministri, Trancu Iasi si Constantin Argetoianu; fostul primar al Capitalei, Gheorghian; primul ajutor de primar al Capitalei, M. Berceanu, apoi Iancu Flondor, director in Ministerul de externe, si alti dregatori ai tarii.

S-au strans mai intai cu totii in marea incapere de primire a Mitropoliei. La ora 13,00 si-a facut intrarea patriarhul, insotit de mitropolitul primat si de mitropolitul Moldovei. S-au facut prezentarile si, de acolo, au trecut in sala ospatului. Cu toata lungimea mesei, locurile sunt pline.
Mese oficiale si cu obrazuri insemnate sunt ele multe si despre toate poti spune ca s-a mancat cu belsug si ca a domnit insufletire si ca s-au tinut cuvantari insemnate.
Aici insa a fost mai mult decat atata. A fost mai multa duiosie. A fost la mijloc o imbratisare de suflete. Erau amintirile vechi din trecut care rasareau din nou vii inaintea noastra, legaturile noastre de altadata cu Ierusalimul, unde parintii nostri se duceau sa se inchine si veneau cucernici si multumiti inapoi, impodobiti cu numele de hagii. Era o mare bucurie de a te duce sa te inchini la Sfantul Mormant al Domnului nostru Iisus Hristos!

Romanii au cam uitat acestea. Dar acum, cand vad inaintea lor pe insusi vrednicul de inalta cinstire patriarh al Sfintei Cetati a Ierusalimului, tot trecutul acela traieste viu inaintea lor si ei isi aduc aminte de datoriile lor catre Locurile Sfinte, pe care parintii nostri le iubeau atat de mult.
Chipul patriarhului e inconjurat de dragostea tuturor. El nu este un cap de stat incins cu sabie si care vine sa faca cu noi legaturi pentru razboaie viitoare. El vine pentru ceva mai insemnat. Vine sa trezeasca in noi chemari de sus, sa faca mai vie legatura cu Domnul nostru, pe al Carui Mormant il strajuieste la Ierusalim. Si tuturor le pare bine cand se gandesc la aceasta. Aici nu e nicio sila, niciun interes, este numai o apropiere de inimi. E o atmosfera crestineasca vie, care se simte in tot acest ospat si prin care el se deosebeste atat de mult de alte ospete. Ce bine ca marii dregatori ai tarii se afla astfel stransi la un ospat al pacii, al impartasirii crestinesti! Tara e crestineasca. E de folos ca ei, cei coplesiti de multimea treburilor, sa vina in atingere deasa cu viata crestineasca, sa soarba caldura ei, pentru ca si treburile tarii pe care le carmuiesc si sfatul celor pe care-l intocmesc sa se patrunda de mireasma crestineasca si, cu mijloace multe si mari ale tarii, sa stea in ajutorul crestinatatii din Rasarit. Ma bucur cand ii vad stransi la un asemenea ospat si gustand din atmosfera crestineasca. Dea Dumnezeu ca aceasta legatura cu Rasaritul sa ajunga a fi tot mai vie si mai deasa!

Cel care dintai porneste firul graiurilor vesele este patriarhul Damianos. Ce gand putea el nimeri mai bine decat acela care sa astearna binecuvantarea Sfantului Mormant peste noua stare de lucruri a Romaniei! Intr-adevar, patriarhul binecuvinteaza intregirea Romaniei, ii doreste inaintare puternica printre veacuri, sa creasca mareata si sa se arate cu toata taria bratului ei crestinesc intru ocrotirea Sfintelor Locuri. Inchina pentru regele Romaniei si pentru familia regala, urand ca Dumnezeu sa le dea multi si fericiti ani, sa carmuiasca tara tot spre mai mare inaltime si sa se bucure de ea.

In cuvinte foarte frumoase, mitropolitul primat Miron vorbeste despre insemnatatea Bisericii Ierusalimului pentru crestinatate. Pomeneste despre legaturile Bisericii romanesti cu toate Patriarhiile Ortodoxe si cum uneori in Romania se aflau cate trei patriarhi deodata. Se spune ca imprejurarile politice au dus la incetinirea legaturilor de altadata, dar ca Romania a ramas tot buna pastratoare a credintei ortodoxe. Inalt Prea Sfintitul isi arata bucuria ca patriarhul Ierusalimului invie vechile legaturi si spune ca Biserica Romaneasca, cea care a luat initiativa tinerii din nou a sinoadelor ecumenice, "este chemata de Prea Fericitul patriarh la noile sinoade de la Ierusalim, ce vor contribui la inviorarea din nou a Ortodoxismului". Cu aceste ganduri inchina pentru Prea Fericitul patriarh Damianos, caruia ii ureaza sanatate si viata lunga.

Inalt Prea Sfintitul mitropolit al Moldovei, Pimen, rosteste cugetari foarte potrivite cu aceasta clipa mareata. Pomeneste de legaturile Mitropoliei Moldovei cu Biserica Ierusalimului. Spune ca in anul 1642, cand pastorea Mitropolitul Varlaam, in timpul domniei lui Vasile Lupu, s-a adunat la Iasi sinodul cunoscut in istorie sub numele de "Sinodul de la Iasi", la care a luat parte si patriarhul Nectarie al Ierusalimului. Vorbeste despre marele patriarh Dositei si spune ca toate acestea trezesc in noi un adanc trecut.

Mitropolitul Dositei al Sevastiei a inchinat pentru preotimea romaneasca, cea care a fost bun stejar al credintei ortodoxe. Ministrul cultelor, Al. Lepadatu, saluta pe patriarh, care e cel dintai mare ierarh al Bisericii Rasaritene ce calca pe pamantul Romaniei intregite.
Deputatul Petre Garboviceanu inchina pentru patriarhul Ierusalimului si-si arata bucuria ca Prea Fericirea Sa a binecuvantat intregirea neamului romanesc.

D. Sakelaropulos, de la legatiunea greceasca din Bucuresti, a inchinat pentru mitropolitul primat. Cel din urma a luat cuvantul Inalt Prea Sfintitul mitropolit primat, care a spus ca se bucura atat de mult ca la masa data in cinstea patriarhului Ierusalimului vede pe reprezentantii guvernului si pe alti fosti ministri care, fara indoiala, vor avea sa faca parte din alte guverne viitoare. Spune ca ei se afla stransi la o masa frateasca si ca aceasta fratie vrea sa o vada totdeauna traind si manifestandu-se intre ei. Cuvintele Primatului sunt acoperite de vii ropote de aplauze.
Toate aceste cuvantari au fost traduse din greceste sau in greceste de profesorul Drag. Demetrescu.

VIZITAREA UNOR ASEZAMINTE

Patriarhul nu poate raspunde dragostei tuturor asezamintelor care voiesc sa primeasca vizita sa. Dar cateva tot trebuie sa viziteze.
Cea dintai scoala cinstita prin vizita patriarhului avea sa fie Institutul Societatii Ortodoxe, din strada Principatele-Unite. De dimineata furnicare si pregatire in scoala in vederea primirii patriarhului. Corul, gata, paraclisul scolii, cu toate oranduielile inauntru, pentru ca toate sa se petreaca de minune. Toate doamnele din comitet, profesorii scolii in frunte cu directorul si directoarea sunt de fata si in miscare, pentru ca toate sa fie la locul lor.

Mitropolia fiind aproape de scoala Societatii, patriarhul, cu mitropolitul primat si cu toti insotitorii au venit pe jos. Au fost primiti de principesa Alexandrina Cantacuzino, prezidenta Societatii, si de toti membrii Comitetului Central, dupa care au luat-o incet spre paraclisul scolii. Aici Patriarhul a fost primit cu Crucea si Evanghelia de catre Ieromonahul Teofil Ionescu. Corul canta Binecuvantat este Cel Ce vine intru numele Domnului!

Cand acestea s-au incheiat, prezidenta a rostit o miscatoare cuvantare in frantuzeste, pe care indata, fraza cu fraza, prof. Drag. Demetrescu a tradus-o in greceste. Si a incheiat principesa Cantacuzino, strigand in greceste: Zito o Macariotatos Patriarhis tis aghias poleos Ierusalim! (Traiasca Prea Fericitul patriarh al Sfantului oras al Ierusalimului!), ceea ce a starnit mare insufletire.

Apoi, a luat cuvantul M. Berceanu, intaiul ajutor de primar al orasului Bucuresti, care a vorbit in romaneste, tradus pas cu pas in greceste de profesorul Demetrescu, despre lucrarea pe care o face in Bucuresti Primaria Capitalei pentru a intari credinta ortodoxa si a face din ea parghia puternica de indreptare a vietii sociale.
Patriarhul si-a aratat multumirea pentru o astfel de munca crestineasca desfasurata in tara noastra.
Dupa toate acestea, principesa Cantacuzino a cerut patriarhului sa binecuvinteze adunarea scolara.

Atunci a fost o clipa nu numai mareata, ci de furtunoasa izbucnire a simturilor noastre crestinesti. Toata adunarea a cazut in genunchi. N-au ramas in picioare decat arhiereii, adica numai mitropolitul primat si mitropolitul Sevastiei. Incolo, toti la pamant, si patriarhul i-a binecuvantat indelung.
Emotia acelei clipe nu se poate uita. Toti au ramas adanc cutremurati. Insusi mitropolitul Miron isi arata impresiunea, zicand ca a trebuit sa aiba puternica urmare asupra sufletului copilelor si a tuturor celor de fata.
La urma, patriarhul a decorat pe principesa Alexandrina Cantacuzino cu Marea Cruce a Sfantului Mormant.

Serbarea s-a incheiat in sunetele corului, dupa care oaspetii au trecut in automobile, ca sa se duca la Societatea clerului roman "Ajutorul".
Clerul a simtit toata datoria care apasa asupra sa, pentru a face o primire vrednica unui oaspete asa de important. Toata sala de sedinte era frumos impodobita, iar in fund, in locul catedrei obisnuite, se aflau doua frumoase jeturi: pentru patriarh si pentru mitropolitul nostru.
De fata erau preoti si multi crestini. In sunetele mangaietoare ale Axionului, patriarhul cu mitropolitul nostru si-au facut intrarea in sala. Amandoi protopopii Bucurestiuiui, Parintii I. Georgescu si Tr. Vintilescu, cantareti de seama si unul, si altul, se intreceau in buna carmuire a valurilor de cantare. Si ceilalti preoti isi alaturau glasurile si alcatuiau cununa de buna salutare care se adresa respectuos blandului patriarh.

Cand cele din urma sunete s-au risipit in vazduh, s-a infatisat inaintea patriarhului parintele econ. D. Georgescu, presedintele Societatii Clerului Roman "Ajutorul", care, miscat de inaltimea si de solemnitatea unei astfel de clipe, a rostit cu glas in care strabateau accente de duiosie, urmatoarea cuvantare catre patriarhul Locurilor Sfinte:

Sanctitatea Voastra,

In numele preotimii de mir din Capitala tarii noastre si a preotimii din Eparhia Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei, depun la picioarele Sanctitatii Voastre cele mai adanci sentimente de respect si de recunostinta pentru marea cinste ce ne-ati facut de a veni in mijlocul nostru in acest modest lacas, ridicat prin contributia acestei preotim!.

Sunt cativa ani in urma de cand noi, preotimea Capitalei Romaniei,
Prea Fericitului loctiitor de patriarh al Constantinopolului, care ne-a adus aici binecuvantarea celui dintai Scaun patriarhal al Bisericii crestine Ortodoxe.

Sanctitatea Voastra, cu binecuvantarea Prea Fericirii Voastre, ne aduceti improspatarea evlaviei catre Sfantul Mormant al Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos si catre Sfanta Sa Cruce, al caror strajer de zi si de noapte sunteti Sanctitatea Voastra.
Ne plecam cu adanca smerenie inaintea Sanctitatii Voastre. In sufletele noastre se revarsa taria credintei. Simtim ca primim puteri noi de lupta in misiunea ce ni s-a incredintat, de propovaduitori ai invataturii dumnezeiesti in aceste laturi ale crestinatatii ortodoxe.
Preotimea romana nu va uita ca formeaza armata pusa in slujba omenirii pentru mantuirea sufletelor, sub conducerea inaltilor ei ierarhi.

Preotimea nu va uita ca in mijlocul ei s-au pogorat, ca s-o incurajeze si sa-i dea binecuvantare, cei mai insemnati intaistatatori ai Bisericii crestine ortodoxe.
In cartea de aur a acestei societati si pe lespezile inimii noastre vor fi scrise cu litere nepieritoare ziua de azi si numele Sanctitatii Voastre, spre a fi transmise din generatie in generatie urmasilor nostri in preotie.

Noi si urmasii nostri am fi niste nevrednici servitori ai dumnezeiescului nostru invatator si Mantuitor, daca nu vom fi urmatori ai acestor indemnuri ce ni s-au dat si ni se dau astazi.
Recunoscatori Sanctitatii Voastre pentru inalta cinste ce ne faceti si pentru dragostea parinteasca ce ne aratati, unim glasurile noastre si rugam pe Dumnezeu sa Va tina sanatos pana la cele mai adanci batraneti pe scaunul Sfantului Apostol si intaiului episcop al Cetatii Sfinte, Iacov, fratele Domnului, si pazitor al Sfantului si Datatorului de viata Mormant si al Sfintei Cruci a Mantuitorului nostru Iisus Hristos si ca sprijinitor al intregii Ortodoxii.
Sa traiti, Sanctitatea Voastra!

Dupa aceea, preotul Georgescu a inmanat Prea Fericirii Sale o diploma de membru de onoare, protector al Societatii.

Prea Fericirea Sa patriarhul a raspuns ca preotii sunt ochii poporului si ca ei trebuie sa se lumineze, pentru ca poporul sa se poata ridica prin ei. Multumeste pentru urarile care i s-au adus si ureaza Societatii "Ajutorul" spor bun inainte.

Apoi a iscalit cu o iscalitura inflorita, ca in vremurile vechi, in cartea de aur a Societatii; au iscalit si mitropolitul primat, mitropolitul Sevastiei si toate celelalte fete bisericesti la rand.
De aici, automobilele s-au miscat iute pentru ispravirea altei vizite: la Seminarul central. La. intrare asteptau parintele director P. Romanescu si profesorii scolii. Toti au sarutat mana patriarhului si mitropolitului primat, iar apoi i-au inconjurat si condus pana la intrarea in paraclisul scolii, unde asteptau cei doi spirituali, arhimandritul Gherasim Agapi si economul Gr. Costea, si un diacon cu Crucea si Evanghelia, pe care patriarhul le-a sarutat si, dupa ce s-a inchinat in mijlocul bisericii si a binecuvantat pe cei de fata, s-a asezat in strana aurita, cu mitropolitul Miron.

In timpul acesta corul scolarilor canta, iar cand s-a ispravit cantarea, spiritualii si diaconul au slujit un polihroniu. Apoi parintele director a pasit inaintea patriarhului si, in cuvinte bine alese, i-a urat buna venire. A aratat bucuria simtita pentru cinstea ce i se acorda Seminarului central printr-o asemenea inalta vizita si frumoasa potrivire ca aceasta vizita cade tocmai odata cu deschiderea cursurilor, binecuvantarea patriarhala fiind de mare folos pentru inflorirea acestui inceput de munca intr-un nou an scolar. A incheiat urand multa sanatate si multi ani inaltei capetenii a crestinismului rasaritean.

Patriarhul a raspuns in scurte cuvinte, aratand ce inseamna preotia si cu cata ravna trebuie sa se pregateasca scolarii pentru a sluji cu vrednicie ca preoti.
Cu aceasta s-au ispravit vizitele zilei de vineri, care au trebuit sa se opreasca aici, data fiind varsta inaintata, de 79 de ani, a Prea Fericitului patriarh, din care pricina usor il putea ajunge oboseala.

A doua zi, sambata, fiind sarbatoarea Sfintei Cruci, patriarhul a stat de fata la Sfanta Liturghie, impreuna cu mitropolitul primat, ascultand slujba savarsita de arhiereul Platon Ploiesteanul, vicarul Sfintei Mitropolii.

Dupa slujba, patriarhul impreuna cu mitropolitul primat, cu mitropolitul Dositei si cu prof. Drag. Demetrescu, insotiti de preotii Mitropoliei, s-au dus in Parcul "Carol", la Mormantul Eroului Necunoscut, unde patriarhul a savarsit o slujba de pomenire si vesnica odihna. Apoi a rostit cuvinte miscatoare pentru acest prilej, spunand ca acest mormant simbolizeaza pe vitejii care si-au aparat tara si ca lor li se cuvine toata marirea si inaltarea. Vesnica sa le fie amintirea! Apoi spune ca simte o deosebita bucurie ca a putut sa calce pe acest pamant, pe care-l binecuvinteaza acum, cand Romania s-a invrednicit, prin sangele vitejilor sai, sa-si cuprinda toti fiii intre hotarele ei. Apoi, cu gesturi largi, patriarhul a binecuvantat pe toti cei de fata.
Frumoaselor si miscatoarelor cuvinte ale patriarhului a raspuns generalul Munteanu, secretarul general al Ministerului de razboi, exprimand simtirea de inalta recunostinta a armatei romanesti pentru piosul omagiu adus la acel mormant, "care simbolizeaza pentru noi biruinta adevarului, dreptatii, civilizatiei si nestramutata credinta in Dumnezeu si in Sfanta noastra Biserica".

Dupa aceea, Prea Fericirea Sa a asezat pe mormant o coroana cu inscriptia; Patriarhul ortodox al Ierusalimului Damianos, Sf. Cetate a Ierusalimului, 27 Septembrie 1924. Omagiu Eroului necunoscut Roman. Tot pe mormant a asezat apoi si insemnele decoratiei patriarhale: "Crucea Sfantului Mormant".

Cu acestea s-au incheiat serbarile prilejuite de vizita patriarhului. In aceeasi zi de sambata a plecat la Balti, impreuna cu mitropolitul primat, la punerea pietrei de temelie pentru catedrala de acolo.

INTERVIURILE PATRIARHULUI

Trebuie sa mai vorbim numai despre doua alte manifestari ale patriarhului inainte de plecarea sa la Sinaia, si anume despre interviurile acordate ziarelor Universul si Dimineata.

In Universul, patriarhul a aratat ca se afla pe mare, dupa indemnul medicului, ca sa se intareasca cu sanatatea. A ajuns aproape de Constanta, unde voia sa stea numai vreo trei zile si sa se intoarca la Ierusalim. Dar a venit la Bucuresti, in urma staruintei mitropolitului primat.
S-a aratat incantat de primirea care i s-a facut si a spus ca Biserica romaneasca va ajunge in fruntea celorlalte Biserici Ortodoxe si va avea un viitor stralucit.

Mai departe a declarat ca, dupa cum in trecut, si in viitor Romania trebuie sa ajute Sfantul Mormant de la Ierusalim, care se afla acum in mari greutati din pricina situatiei cu totul schimbate de dupa razboi: "Romania e azi singura tara care cuprinde o populatie ortodoxa omogena si e binecuvantata de Dumnezeu cu bogatii nesfarsite. Ea este datoare sa intervina pentru ajutorarea Locurilor Sfinte".

In trecut, imparatii bizantini au fost ocrotitorii Sfintelor Locuri. Dupa caderea Bizantului, acest rol a trecut asupra tarilor Rusiei. Acum el revine regelui Ferdinand al Romaniei. Dupa vizita din Romania, patriarhul va cere ajutorul Serbiei, Greciei si Angliei.

Tot asa Prea Fericirea Sa a vorbit ziarului Dimineata. A spus ca n-a plecat din Ierusalim de 30 de ani si ca acum, aflandu-se pe mare, a primit invitatia mitropolitului primat de a veni in Romania. A vorbit despre Sinodul ecumenic care va fi anul viitor la Ierusalim si in care se vor da dezlegari la multe chestiuni insemnate care stau in suspensie in Biserica Ortodoxa.
Ziarul Dimineata a dat si cateva date despre sirul vietii patriarhului: "E patriarh de 27 de ani si in toata aceasta vreme n-a iesit niciodata din Ierusalim. E de fel din insula Samos. A fost in Rusia, la Taigan si Moscova. A fost mitropolit la Bethleem si Filadelfia".

Tot despre persoana patriarhului a scris in Dimineata si Parintele Gala Galaction un articol cum numai Sfintia Sa stie a scrie, plin de date insemnate.

SOLEMNITATEA PUNERII PIETREI FUNDAMENTALE LA CATEDRALA, CAPELA SI RESEDINTA EPISCOPALA DIN BALTI

Intr-o frumoasa zi de toamna, duminica, 28 septembrie, orasul Balti, gatit de mare sarbatoare, chema in ulitele mai insemnate din mijloc valuri de lume de tot felul. De la trecerea prin el a regelui Ferdinand, intaia oara, in 1921 si din ziua instalarii intaiului episcop al eparhiei Hotinului, Visarion, care si-a ales resedinta in acest oras, Balti nu a mai vazut asemenea pregatiri, nici arcuri de verdeata si freamat de lume si de oaste ca acum.

Era ziua punerii pietrei fundamentale a catedralei din oras, a capelei episcopale si a resedintei de pe dealul episcopiei, din orasul nou, in fata statiei Pamanteni, si se anuntase venirea multor oaspeti deosebiti. Zvonurile spuneau nume de necrezut ca pot veni in acest oras, fara alta insemnatate decat cea a negotului.

Sarbatoarea aceasta intr-un oras retras si comercial ca Balti, prin felul neasteptat in care s-a desfasurat, a trezit amintirea vremurilor de glorie si de crestina pietate ale lui Neagoe Basarab si Vasile Lupu, cand Rasaritul ne trimitea tot ce avea mai de seama ca sa fie marturia zilelor de inaltatoare praznuiri ale neamului nostru. Si i-a fost dat tocmai acestui colt retras al Basarabiei sa faca legatura cu acele vremi, caci, pe langa inaltele fete bisericesti si politice ale tarii, in frunte cu Alteta Sa regala principele Carol, norocoase imprejurari ne-au adus de fata la aceasta serbare pe insasi Sanctitatea Sa patriarhul Damian al Ierusalimului. Figura venerabilului batran din departatele locuri a fost apoteoza acestei sarbatori, care depaseste cadrul unui eveniment local, ramanand un fapt istoric pentru tara noastra intreaga si indeosebi pentru aceasta noua eparhie.

Dis de dimineata, autoritatile civile si militare umplu peronul statiei mari. La ora noua, cobora din vagonul unui tren special Sanctitatea Sa patriarhul Damian al Ierusalimului. Figura octogenarului patriarh impresioneaza profund toata lumea adunata. Este insotit de mitropolitul Dositei al Sevastiei, de arhimandritul Kiril si de profesorul Dragomir Demetrescu de la Facultatea teologica din Bucuresti. Coboara apoi Miron Cristea, primatul Romaniei, mitropolitul Pimen al Moldovei si episcopul Lucian al Romanului. Arhiepiscopul Gurie al Chisinaului si arhiereul Ipolit Radauteanul, vicarul Mitropoliei din Cernauti, sosisera cu o zi mai inainte, venind cu alte trenuri.

Generalul Papana, comandantul diviziei a 14-a din Balti, porunceste ostasilor sa se descopere, iar muzica militara canta o rugaciune. Toata lumea priveste cu nesat si cu adanc respect, iar batranul patriarh, trecand domol pe langa toti, ii binecuvinteaza. De la gara se formeaza un cortegiu, care a insotit pe Sanctitatea Sa pana la catedrala veche a orasului, cu hramul Sfantul Nicolae, in chipul urmator; calea o deschide politaiul orasului, care merge intr-o trasura inaintea tuturor; vine apoi un grup de sateni calari, cu steaguri tricolore, dupa obiceiul intampinarii vladicilor nostri, cand merg prin vizitari canonice.

In intaiul automobil era batranul patriarh Damian, insotit de episcopul locului, Visarion Puiu al Hotinului. In al doilea, mitropolitul primat Miron Cristea, cu mitropolitul Pimen al Moldovei. In al treilea, mitropolitul Dositei al Sevastiei, cu episcopul Lucian al Romanului. Urmau apoi persoanele suitelor inaltilor ierarhi. Pe tot lungul strazii principale era insirata oaste de infanterie. Pana la catedrala, poporul care nu credea ca patriarhul Ierusalimului poate veni la Balti se inclina respectuos inaintea Sanctitatii Sale, iar elevii scolilor aruncau in cale flori si ramurele cu frunze din pomi. In catedrala a fost intampinat de arhiepiscopul Gurie al Chisinaului si de numeros cler. S-a oficiat un Te-Deum si, dupa ce patriarhul a binecuvantat clerul si poporul care umplea biserica, cortegiul a pornit impreuna cu tot clerul si cu multimea mare de popor spre locul de sfintire al viitoarei catedrale. In mijlocul orasului, valuri de lume din ce in ce mai multa ingreuna trecerea cortegiului, privind nemaipomenitele fete ale acestor insemnati si rari oaspeti.
Indata ce patriarhul si mitropolitii, cu episcopii, s-au asezat in pavilionul din mijloc, ridicat pe locul de sfintire, diaconii i-au imbracat in sfintele odajdii. S-a inceput sfintirea apei pentru stropirea santurilor temeliei si iscalirea actelor de fundatie.
In acest pavilion, episcopul Visarion recomanda patriarhului si inaltului cler, pe doi protosingheli, Melchisedec Dimitriu si Gherasim Grecu, care l-au ajutat mai mult in munca depusa pentru inchegarea inceputului acestei episcopii, si ii prezinta pentru ca patriarhul sa le dea rangul de arhimandrit. O mare multime de lume inconjura locul si privea cu nesat grupul fetelor inalte bisericesti, ale caror vesminte in culori deosebite straluceau la razele soarelui.
La ora 11,00, muzicile militare anunta sosirea Altetei Sale Regale, principele Carol, care sosise cu alt tren special. Inalt, tanar, voinic si imbracat in uniforma de aviator, isi face intrarea in urale nesfarsite printre randurile de soldati, care margineau valurile imense de lume. Este intampinat mai intai de episcopul Visarion, cu Sfanta Evanghelie si Crucea, iar in fata tribunei, de Patriarhul Damian. Principele Carol e inconjurat de ministrii: Gh. Marzescu, al justitiei, Al. Lepadatu, al cultelor si al artelor, Dr. C. Anghelescu, al Instructiei publice, Iancu Nistor, al Bucovinei si Ion Inculet, al Basarabiei, apoi de generalii Marelui Stat Major al Armatei, veniti la Balti pentru studii militare, in frunte cu generalul Lupescu. Se incepe serviciul sfintitor. Binecuvantarea o da insusi patriarhul Ierusalimului, Damianos. Infigerea crucii, aratand locul altarului acestei catedrale, cu hramul "Sfintilor Imparati Constantin si Elena", care sunt si patronii Capitalei Bucuresti, o face episcopul Visarion al Hotinului.


Patriarhul insusi binecuvinteaza temeliile si se roaga pentru sanatatea familiei regale si pentru popor. Apoi, lamurit si sonor plutesc in aerul de sarbatoare cuvintele mitropolitului primat Miron "... si sfinteste, Doamne, piatra aceasta, ca sa fie temelie tare si neclintita a sfintei Tale Biserici, pentru intarirea credintei si prosperarea neamului nostru!".

Parca vedem cu ochii mintii cum se ridica prin puterea credintei, falnic, sfantul locas, spre a duce peste veacuri amintirea acestei zile si a celor care s-au trudit la inaltarea lui. Episcopul Visarion citeste actul de fundatie. Din alcatuirea lui deosebita, iesita din comun, am simtit marturisirea smerita a omului care, patruns de fiorul vesniciei in momentele mari, dar constient de viata-i trecatoare, doreste sa-si lege numele de fapte care stie ca-i vor supravietui. "... si se ridica acest sfant locas prin osardia Prea Sfintitului Visarion, episcopul Hotinului, ca sa fie loc de inchinare tuturor episcopilor urmasi si credinciosilor acestei eparhii".
Se aseaza actul in piatra de temelie, peste care principele Carol pune cimentul traditional, iar patriarhul Damianos, mitropolitii si episcopii stropesc cu apa sfintita.


Terminat serviciul religios, incep cuvantarile. Vorbeste mitropolitul primat Miron, cu obisnuita-i elocventa si patrundere:

Sanctitatea Voastra, Prea Fericite patriarh al Ierusalimului, Alteta Voastra, Domnilor ministri, Iubiti credinciosi!

Aproape un veac intreg se jeluiau bunii crestini moldoveni din Basarabia, fratilor lor de dincolo de Prut, de care puterea nedreptatii i-a despartit:
"Ca-n biserica strabuna
Limbi straine-acum rasuna".
Cu adevarat, in cursul dominatiei straine, se introdusese in slujbele Bisericii limba slava, neinteleasa de moldoveni, si astfel, nemaigasind ei in Biserica delina mangaiere si nemaiavand slujbele ei, oricat de cu fast erau oficiate, farmecul de mai inainte, s-au instrainat de Biserica, ceea ce nu era in interesul Ortodoxismului si nici al crestinismului de peste tot.

Dar si in zilele cele mai grele, proverbiala rabdare a romanului a hranit mereu in sufletul acestor moldoveni nadejdea si credinta ca odata, totusi, va ceda zidul de despartire si catusele robiei se vor rupe. Inainte cu sapte ani, s-a si implinit fata de ei cuvantul Apostolului Pavel: "Prin credinta au cazut zidurile Ierihonului". Cu alte cuvinte, s-a prabusii vechea oranduiala ruseasca si zorile libertatii au imbracat slujbele Bisericii Ortodoxe din aceste parti iarasi cu stralucitele haine de odajdii ale dulcelui nostru grai moldovenesc.

Noua randuiala cere si noi asezaminte. Astfel, la dorinta voastra, Sfantul Sinod a hotarat, cu aprobarea Majestatii Sale regelui dezrobitor al vostru si cu ajutorul stapanirii lumesti a tarii, sa reinviem vechea vladicie a Hotinului si - punand in fruntea ei pe vrednicul nostru episcop Visarion - sa asezam in aceste hotare de la rasaritul patriei o noua santinela a credintei ortodoxe romane si a tuturor comorilor sufletesti ale norodului moldovean, care, ca un far luminos, sa destepte si intareasca in inimile amortite de raceala nordului vechea iubire si alipire de Biserica stramosilor, de invataturile ei mantuitoare si de glia patriei romanesti.
Bucuria multimii adunate la acest praznic trebuie deci sa fie cu atat mai simtita, cu cat si astazi, cu aceeasi patriotica ingrijorare si actualitate, putem adresa strajerilor de la Hotin rugamintea poporului din aceste parti, cuprinsa in vechime in versurile populare:

"Hotine, Hotine,
Gateste-te bine,
Ca dusmanul vine,
Cu oaste spre tine!"

Noi vrem ca crucea noului Sion sa imblanzeasca pornirile necrestinesti ale celor ce si azi nelinistesc sufletul pasnic al norodului moldovean, reintors la vechea sa maica prin jertfa vietii atator fii alesi ai neamului de pretutindeni, de a caror pioasa amintire cu evlavie facem pomenire in aceasta sarbatoreasca clipa, caci lor avem a le multumi pentru praznicul de azi si de aici, ca si pentru multe alte clipe de bucurie traite in provinciile dezrobite.

Sfantul Ioan Gura de Aur ne-a lasat frumosul indemn cuprins in cuvintele: "Un frate sprijinit de fratele sau este mai tare ca zidul de cetate". Indemnati de frateasca dragoste catre voi, fratilor moldoveni, am venit din apropiere si de departe multi frati de-ai vostri, in frunte cu aproape intreg guvernul si cu odrasla pravoslavnica a iubitei noastre dinastii, Alteta Sa principele mostenitor Carol, carele in chip firesc e chemat a deveni protectoriul Ortodoxismului roman si a prezida momentele de capetenie din viata lui. Ba voi aveti rara fericire de a saluta in mijlocul vostru si pe Sanctitatea Sa patriarhul Damianos al Ierusalimului, care s-a indurat a ne insoti aici, spre a binecuvanta lucrarea voastra cu tara mama.

Acest sprijn, fratilor, va inteti mult lucrarea voastra, va inalta cu puteri unite zidurile noului Sion!
Dar, oricat de mari ar fi puterile voastre locale si oricat de darnica ar fi mana guvernatorului acestei tari, ca sa ducem la bun sfarsit aceasta catedrala, trebuie sa imploram acum si zilnic ajutorul Celui de Sus, aducandu-ne aminte de cuvantul Psalmistului: "De nu ar zidi Domnul cetatea, in desert s-ar osteneni cei ce o zidesc pe dansa".

Toti deci sa avem credinta tare in ajutorul Domnului si-n invataturile Lui netrecatoare si vesnice, simbolizate in "Piatra cea din capul unghiului", pe care am asezat-o temelie mai trainica decat granitul, la fundamentul acestei catedrale. Incercarile de razvratire ale poporului basarabean, facute tocmai saptamanile trecute de naimiti ai celor ce au adus la ruina propria lor tara, ne aduc in memorie inteleptele sfaturi ale unui scriitor ardelean, cand zice:

"Mai tare decat ziduri de cetate
E dragostea, ce cald un neam strabate
Si toate piepturile strans le impreuna,
Legandu-le de glia cea strabuna". (Andrei Barsan)

Aceasta dragoste de neam sa o puneti, iubitilor credinciosi din episcopia Hotinului, alaturi de taria credintei, pe care o arata "Piatra cea din capul unghiului", la temelia catedralei voastre de la Balti, unde se vor inchega ca un ciment puternic cu tarana sapata a atator fii si frati de-ai nostri din veacurile trecute si din zilele noastre! Si atunci se va inalta la locul acesta cladirea credintei, a dragostei si-a pacii, a iubirii de glia stramoseasca si a indemnurilor de jertfa pentru tara, in care se proslaveste Evanghelia Domnului, la ale carei altare rasuna zilnic indemnul crestinesc: "Sa ne iubim unii pre altii, ca intr-un gand sa marturisim.", spre binele nostru particular, dar si spre propasirea obsteasca a tuturor, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin!
Apoi a luat cuvantul episcopul Visarion al Hotinului, care a spus:

Sanctitatea Voastra,
Alteta Regala, I.P.S. Parinti,
Domnilor ministri,

Dupa un veac de razletire a acestei laturi de tara de trunchiul batranei Moldove si dupa sase ani de la intoarcerea ei la tara mama, iata ca a fost voia lui Dumnezeu sa vedem cum se reface in ea tot ceea ce vremea unei stapaniri straine trecatoare oprise, adica iata cum acest pamant recapata aceeasi carmuire nationala, aceleasi legiuiri, acelasi grai stramosesc in altarele sale, si se reincep zidirile de biserici mari si frumoase, cum erau deprinsi vechii moldoveni a ridica odinioara pe mult incercatul lor pamant stramosesc, desi indurau cele mai cumplite zbuciumari de la stapanirile straine si de la hoardele pradalnice dinspre rasarit.
Astazi, 28 septembrie, anul mantuirii 1924, Majestatea Sa regele Ferdinand I al Romaniei a binevoit a ne trimite pe Alteta Sa Regala principele Carol, mostenitorul Tronului, ca impreuna cu carmuirile sufletesti si politicesti ale tarii si atatea fete alese ale neamului nostru, infatisat prin taranii si targovetii ce au venit sa vada aceasta sfintitoare slujba, sa vie si sa adauge bucuria sufleteasca ce avem acum, cand punem piatra de temelie a viitoarei biserici catedrale din orasul Balti.

Multumim lui Dumnezeu ca ne-a invrednicit a ajunge asemenea zile stralucite, multumim si tuturor celor care au binevoit a lua truda venirii pana la noi, spre a ne mari aceasta sarbatoare. Nu cunoastem cu ce cuvinte insoteau ierarhii trecutului nostru prilejurile cand voievozii si boierii de odinioara puneau temeliile bisericilor de atatea ori seculare, ce intalnim si astazi in toate partile pamantului nostru romanesc, dar ceea ce lesne deducem este aceea ca ni le-au lasat ca pe niste semne de-a pururea graitoare despre dansii si de simtamintele lor religioase, chiar cand ajung in ruine. Obisnuiti a da vietii bisericesti si credintei stramosesti toata valoarea si intaietatea cuvenita, ei le intemeiau si le impodobeau si le pastrau ca pe cele mai alese institutii de suflet folositoare, cu rost de obste prea bine cunoscut, atat pentru credinta, cat si pentru neam. Astazi insa, sfintitoarea rugaciune ce am savarsit noi, socotim a o insoti de urmatoarele cuvinte: Nu punem inceputul unei simple biserici din multimea acelora ce impodobesc in numar asa bogat toate laturile pamantului nostru romanesc intre Prut si Nistru, infrumusetand satele basarabene si malurile acestui din urma maret fluviu de straja, ci, aici, in mijlocul celui mai curat judet romanesc, care cu sase ani in urma a dat cele dintai semne de redesteptare nationala si cel dintai vot de unire cu tara mama, punem o catedrala, implinim in acest al doilea oras mare al Basarabiei, ceea ce stapanirea de ieri a intarziat asa de mult - dam orasului Balti, lipsit de biserici, o frumoasa catedrala. Dam norodului moldovenesc bun, bland si atat de iubitor de altare, inca o biserica, menita a-i fi vatra de lumina duhovniceasca si podoaba acestui oras. Iar mai presus de toate, punem in aceasta poarta a tarii cel dintai semn real si trainic care sa vorbeasca viitorului de drepturile si de unitatea poporului nostru romanesc. Ieri, Sfanta noastra Biserica a sarbatorit aducerea aminte de Inaltarea Sfintei Cruci, savarsita de Sfintii Imparati Constantin si Elena in cetatea Ierusalimului; astazi, impreuna cu patriarhul aceleiasi Cetati Sfinte, noi inaltam, in numele acelorasi Sfinti imparati, semnul crestinatatii deasupra acestui oras, si punem sfantul locas sub ocrotirea acelorasi patroni care ocrotesc si Bucurestii, Capitala tarii noastre, de care baltenii, cei dintai s-au legat pentru vecie.
Toate-s trecatoare in lumea aceasta. Se sting imparatiile, se prefac carmuirile, se schimba mereu stiintele omenesti, numai credinta religioasa ramane si strabate veacurile, stand ca o puternica legatura sufleteasca a popoarelor cu Cerul si cu vesnicia, oricat de slab ar arata-o afara candva, si, ca si credinta, raman apoi si zidurile in care o manifestam, strabatand veac dupa veac. Cine marturiseste mai puternic trecutul nostru istoric decat zidurile bisericesti? Ce marturii mai durabile, pe care nici iadurile revolutionare nu le pot nimici, au putut lasa puternicii si bogatii veacurilor trecute decat zidurile bisericesti? Si care alte institutii au innobilat mai mult sufletul poporului nostru si le-au mangaiat si l-au tinut laolalta mal puternic decat bisericile?

Astazi, deci, punand in acest pamant un asemenea semn trainic al stapanirii noastre nationale, pornim in acelasi timp cel mai potrivit asezamant religios al acestui norod, care in inclinarile sale doreste intotdeauna hrana evanghelica, care pururea ii vorbeste de blandete, de dreptate si de legalitate si dupa care sufletul lui inseteaza totdeauna. Dam astazi poporului din aceasta latura de tara inca un altar pentru credinta.

In numele acestui popor si al clerului eparhiei Hotinului, multumim Majestatii Sale regelui Ferdinand I al Romaniei ca a inlesnit venirea in mijlocul nostru a Prea Fericitului Damianos, patriarhul Sfintei Cetati a Ierusalimului, impreuna cu Alteta Sa Regala principele Carol, mostenitorul Tronului, spre a mari in asa masura sarbatoarea aceasta si a ne prilejui aceste bucurii sufletesti neasteptate, de care numai stramosii nostri aveau parte odinioara, multumim inaltului guvern, care ne-a inlesnit inceperea si ne va sprijini ispravirea acestei catedrale, multumim inaltelor fete bisericesti, care au adus rugaciunile noastre catre Dumnezeu pentru sfintirea acestui loc si rugam Cerul sa ne ajute a ne revedea cat mai curand si la sfintirea viitorului altar ce se va ridica aici. Amin!

La aceste cuvantari a raspuns Alteta Sa Regala principele Carol, care aduce omagiul sau memoriei celor cazuti in razboi, caci, datorita jertfei lor, noi ne-am putut aduna in acest loc, spre a ridica altare de biruinta. Iar acest altar il ridicam ca sa fie marturie si aspra mustrare celor ce zic ca noi venim sprijiniti numai de sabie. "Iata, noi zidim biserici inainte de a inalta cazarmi si a fabrica tunuri. Si daca alaturi de noi un popor mare se distruge prigonind credinta si necinstind bisericile, noi ridicam altare, caci in ele sunt neintrecutele invataturi de dreptate si de dragoste sociala pe care le-a predicat blandul Iisus." Aplauze nesfarsite au intarit spusele printului. Ele au facut o profunda impresie in sufletul multimii si au starnit admiratia tuturor.

Dupa terminarea acestei sfintiri, clerul, precedat de numeroase steaguri si insotit de corul catedralei vechi, porneste in procesiune, urmat de o intinsa multime, spre locul viitoarei resedinte episcopale, situat pe o ridicatura asezata in fata garii Pamanteni. Pe aceasta colina impodobita cu mari arcuri de verdeata, locul fiind larg, se adunase oastea ce trebuia sa defileze si o multime de credinciosi venita din zecile de sate din apropiere, in haine de sarbatoare.

Multimea steguletelor nationale tricolore, presarate pe numeroase arcuri de triumf, impodobite cu frunze, murmurau la adierea vantului parca ceva misterios. Era poate sufletul mare al trecutului acestor locuri, care venea sa ia parte la rugaciunile si la bucuria noastra.
Aici s-a pus piatra de temelie a bisericii episcopale menita a fi de slujire obstei monahilor si fratilor acestei episcopii cu hramul "Cuvioasa Paraschiva", ceea ce inseamna ca episcopia este sub ocrotirea acestei cuvioase, ale carei sfinte moaste se pastreaza in Mitropolia din Iasi, patroana Moldovei. Aici a cuvantat prefectul judetului, Emanoil Cateli.
Apoi s-a pus temelia viitoarei resedinte episcopale, in mijlocul unui mare parc, de unde privirea se plimba peste orasul Balti si peste imprejurimile sale cu coline inalte. Aici a cuvantat primarul orasului, avocatul Stefan Sadovici.

Sfarsindu-se sfintirea acestor trei locuri, urmeaza defilarea in fata Altetei Sale Regale, a distinsilor oaspeti si a intregului popor. Sanctitatea Sa patriarhul, care pentru intaia oara privea cu admiratie sirurile de osteni crestini trecand vioi in valuri mari pe intinsul campiei, le-a binecuvantat. Totul este plin de viata. Peste cateva clipe, campul este invadat de multimea satelor din imprejurimi, pornita peste mesele de praznic intinse pe iarba, pentru ca apoi sa se intoarca vesela in oras, pentru a-si impartasi in tihna impresiile celor vazute. Primaria orasului a invitat la banchet 250 de persoane si pe toti oaspetii distinsi, in frunte cu Alteta Sa Regala.
Mai gandea oare vrednicul vladica Amfilohie, episcopul carturar al Hotinului din veacul trecut, ca episcopia sa va avea o reinviere atat de stralucita? Fara indoiala ca el nu va fi putut avea viziunea acestei sarbatori atunci cand, plin de amaraciune, intr-o scrisoare catre mitropolitul Proilaviei, numea episcopia sa roaba mai mica intre celelalte, "in care traieste lupul cu oaia la un loc". Si nu-i va fi trecut prin minte ca tocmai la aceasta "roaba", astazi sloboda, va veni un patriarh din locuri indepartate, chiar patriarhul Ierusalimului, insotit de printul mostenitor al tarii sale, astazi mare si puternica, de mitropolitii, generalii si ministrii tarii, sa ridice altare marete pentru Ortodoxia crestina.

Bucura-te acum cu noi, Sfintite Parinte, si te roaga lui Dumnezeu sa ajute si sa incurajeze pe urmasul tau, episcopul Visarion, care a pus umarul cu atata zel ca sa ridice din umilinta mostenirea ta, sa-si vada realizate inceputurile frumoase la care am fost astazi si noi martori cu multimea, si sa fie toate intru slava Dumnezeului parintilor nostri!

Dupa vizita la Balti, patriarhul Damianos al Ierusalimului a sosit la Iasi, luni, 29 septembrie. Ca si la Bucuresti, a fost primit cu mare ceremonie de mitropolitul Pimen, inconjurat de tot clerul Iasului. Inalt Prea Sfintia Sa a rostit patriarhului, in Catedrala, o cuvantare de buna sosire. Dupa aceea, Parintele I. Gotcu, profesor in Iasi, a oferit inaltului oaspete diploma de membru de onoare al societatii preotesti Ocrotirea, asa cum s-a facut si la Bucuresti.
De la Iasi, patriarhul Damianos a plecat la Ierusalim.

Am avut toata dreptatea cand am scris ca vizita Patriarhului Ierusalimului la noi va avea ca urmare strangerea legaturilor intre capeteniile crestinesti ortodoxe, care stateau prea fara legaturi una cu alta. Intr-o vreme cand viata sociala este privita cu un interes mai larg ca inainte si cand Biserica trebuie sa-si intareasca legaturile de frateasca apropiere intre membrii ei si mai cu seama intre cei ce sunt carmuitorii ei, ea fiind una, aceasta unitate trebuie sa fie strabatuta in toate firele vietii noastre si deci sa se rosteasca si prin legaturile pe care le avem unii cu altii. Trebuie sa comunice vladicii societatile preotesti, asezamintele de cultura, pentru ca sa traiasca in noi nu o viata faramitata si deci mai slaba, ci viata marelui trup, care este Biserica lui Iisus Hristos.

Arhimandrit Iuliu Scriban

(Revista "BISERICA ORTODOXA ROMANA", Seria II, Anul XLII, nr. 9, septembrie 1924)

Carti Ortodoxe

Cuprins