Patriarhul Miron Cristea despre calatoria Sa la Locurile Sfinte


Patriarhul Miron Cristea despre calatoria Sa la Locurile Sfinte

Este indeobste cunoscuta bunavointa si dragostea cu care Sfanta Patriarhie a Constantinopolului a raspuns la cererea Bisericii noastre de a consimti sa se ridice la rangul de Patriarhie. De asemenea, cunoastem cu totii cum toate Bisericile ortodoxe surori nu numai ca au luat act cu placere de aceasta inaltare, ci s-au grabit a participa, cele mai insemnate, direct, prin delegati, iar unele prin scrisori, la bucuria investiturii noastre ca cel dintai patriarh ai Sfintei Biserici Ortodoxe Romane. Aceasta investitura a devenit ocazie de intalnire la Bucuresti a atator ierarhi ortodocsi, cum de multe veacuri nu s-a mai vazut.

Afara de aceasta, in vara anului 1924, Prea Fericitul patriarh al Sfintei Cetati a Ierusalimului, Damianos, a facut deosebita onoare Bisericii noastre, venind cu mare asistenta aici, la Bucuresti, sa ne cerceteze si sa ne impartaseasca personal sentimentele pe care Prea Fericirea Sa le are pentru Biserica si pentru tara noastra si, alaturi de Majestatile Lor regele si regina, sa ne distinga si pe Noi cu acelasi inalt ordin al Sfantului Mormant.

Toate aceste semne de binevoitoare atentie si toate aceste manifestari de sentimente fata de Biserica si de tara noastra, precum si fata de Noi personal, ne obliga sa raspundem dragostei fratilor ortodocsi cu aceleasi sentimente ce ei au binevoit sa ne arate. Iar pe deasupra tuturor acestor consideratii protocolare si de politete, era datoria Noastra ca cel dintai patriarh al Romaniei si intaiul intre slujitorii Sfintei Biserici Ortodoxe Romane sa mergem acolo unde Dumnezeu S-a descoperit oamenilor in chip vazut pentru a lor mantuire, sa inaltam rugaciuni de umilinta si sa multumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le-a revarsat asupra neamului nostru si asupra Sfintei Sale Biserici si sa ridicam rugaciuni fierbinti indeosebi pentru odihna in pace a celor care s-au jertfit in decursul veacurilor pentru neam si legea lui.

Precum am avut cinstea sa va impartasesc in sedintele trecute ale Sfantului Sinod, am pornit din Bucuresti, dupa ce mai intai am facut rugaciuni pentru calatorie, duminica, 22 mai, la orele 14, iar in seara aceleiasi zile m-am imbarcat la Constanta pe vaporul "Dacia", care pornea in cursa spre Constantinopol - Pireu - Alexandria. Programul meu de calatorie era ca - in drumul spre Sfantul Mormant -, sa fac vizite: patriarhului Vasilie din Constantinopol, mitropolitului Hrisostomos al Atenei si patriarhului Meletios al Alexandriei.

Fidel acestui plan, m-am oprit la Constantinopol doua zile, si alte doua zile la Atena (25-26 mai).
Apoi, dupa o calatorie de doua nopti si o zi, printre insulele grecesti si apele albastre ale Mediteranei, sambata, 28 mai, dimineata, vaporul "Dacia" si-a facut aparitia in portul Alexandriei Egiptului.

De aici, duminica, 29 mai, la ora 12, am plecat cu trenul spre Cairo, si de acolo, pe Canalul de Suez, prin Cantara, spre Ierusalim, unde am ajuns luni, 30 mai, la ora 9 dimineata. In gara Ierusalimului suntem intampinati de delegatii patriarhului Damianos, de consulii tuturor tarilor, de delegatii tuturor confesiunilor, de reprezentantii guvernatorului Palestinei si ai guvernatorului Ierusalimului si de numeros popor. De la gara si pana la Poarta lui David, strabatem drumul in automobile. Aici, tot clerul si demnitarii Patriarhiei ne intampina cu salutare fiasca. Mi se pune mantia aurie pe umar si carja in mana si, cu preoti si diaconi in odajdii, strabatem drumul pe jos pana la biserica Sfantului Mormant, intr-un cortegiu imens si foarte pompos, in sunetul clopotelor tuturor bisericilor si in tactul ciocnirilor produse de carjele numerosilor cavasi, in costum pitoresc turcesc, un fel de garda a Patriarhiei.

La portalul bisericii Sfantului Mormant suntem intampinati de patriarhul Damianos si condusi la Piatra Sfintei Ungeri, unde facem prima rugaciune si metanie, cu sarutarea locului. Apoi trecem in procesiune la capela Sfantului Mormant, in care rostim noi rugaciuni, dupa care, in genunchi, intram pe mica usa, in altarul Sfantului Mormant, stand in adanci meditatii cateva clipe, coplesiti de fiorii evlaviei si ai emotiei pe care o simti la locul acestui mormant din care a izvorat viata crestinismului.

Iesind de la Sfantul Mormant, patriarhul Damianos, in cuvinte elogioase pentru poporul roman si Biserica romana si pentru Noi, ne binecuvinteaza cu fratesti imbratisari si sarutari. In cuvinte alese am raspuns Noi, primul suprem ierarh roman care cerceteaza Sfintele Locuri, aratand cum am venit sa luam duh nou din traditiile sfinte ale acestor locuri unde a trait Hristos Domnul si pe care larga darnicie a poporului si a voievozilor romani atat de mult le-a ajutorat, ca sa poata fi salvate pentru crestinism si Ortodoxie, multumind tuturor pentru stralucita primire.

Momentul este, infiorator de impresionant si emotia da glasului un accent special. Cuvantul nostru ce am venit sa multumim lui Dumnezeu si sa-I ridicam rugaciuni pentru toate binefacerile revarsate asupra Patriei si Bisericii Noastre si pentru sanatatea si indelunga viata a M.S. regelui, aici, la locul unde Domnul a petrecut viata omeneasca, a invatat pe oameni calea mantuirii, a suferit si a murit pentru rascumpararea noastra si apoi a inviat si intru slava S-a inaltat la ceruri - rasuna in interiorul bisericii Sfantului Mormant, in dulcele grai romanesc, rostit de patriarhul Romaniei, asa cum niciodata nu s-a mai auzit pana acum in acest sfant loc.
In cantece de clerici, intram apoi in sanul cel mare al bisericii, unde, luand epitrahil si omofor din tronul patriarhal, am condus Doxologia de multumire in fata bisericii pline, punand la urma rugaciuni de ingenunchere pentru insanatosirea M. S. regelui nostru Ferdinand I, insotite de suspinele doritoare de indreptare spre bine ale asistentilor de toate confesiunile si neamurile, vadit impresionati.

In ziua de 2 iunie, la miezul noptii, Prea Sfintitul arhiereu Titu a oficiat Sfanta Liturghie la Mormantul Domnului, iar la orele 7 am slujit noi cu asistenta mare Sfanta Liturghie in capela de la Golgota, cu parastas pentru eroii romani, fiind tocmai Ziua Eroilor la noi in tara. La sfarsit am aratat, intr-o scurta predica, cum pilda Celui aici rastignit a invatat omenirea sa sufere, sa se jertfeasca, ba chiar sa si moara pentru mantuirea altora. Poporul roman, ca bun crestin, veacuri intregi s-a jertfit nu numai pentru tara sa, ci si pentru crucea crestina, aducand mari jertfe pentru crestinism; de aceea crestinii de pretutindeni au cuvant a se ruga pentru ei si pentru odihna si mantuirea sufletelor lor. In urma, am sfintit cu aghiasma din Iordan cinci icoane pentru schitul meu de la Toplita si alte obiecte.

Am ramas la Ierusalim pana sambata dimineata, 4 iunie. In acest timp, am cercetat principalele locuri din Ierusalim si imprejurimi din Palestina: locul nasterii din Bethleem, cu Mormantul Maicii Domnului si al lui Iosif; Vitania; Muntele Olivilor si manastirile de-acolo; Iordanul, locul botezului; Marea Moarta; Ierihonul cu izvorul lui Elisei si, in stanci, manastirea pe locul unde a stat Iisus 40 de zile de post in pustie; Iafa; Nazaretul, cu biserica pe locul unde a anuntat Arhanghelul Gavriil Mariei ca va naste pe Iisus. Am slujit si vorbit poporului cu constiinta araba dezvoltata, fapt care a cerut traducerea si in arabeste. La 3 iunie, am trecut prin Cana Galileii, pe langa Muntele Fericirilor si locul unde a saturat pe cei cinci mii de oameni, spre lacul Ghenizaretului, azi Tiberiada, de unde se vedea Magdala, Capernaum si Genazaretul.

Apoi am vizitat colonia evreiasca "Transilvania", unde evrei din Ardeal ne-au intampinat cu paine si cu sare si cu vorbiri in limba curat romaneasca. De aici, am trecut si pe la putul lui Iacov, unde am facut noi rugaciuni si am baut apa pentru care Iisus a promis Samarinencei "apa vie" a invataturilor Sale.

Am vizitat pe guvernatorii Palestinei si Ierusalimului si am primit vizitele reprezentantilor puterilor straine din Ierusalim, afara de turci, ale capeteniilor tuturor cultelor, ale delegatilor si clerului armean, copt, abisinian, luteran, anglican etc. Pe langa toate acestea, am cautat sa ma interesez personal si cat mai nemijlocit de situatia reala in care se gaseste acum Patriarhia din Ierusalim si de posibilitatile si interesele pe care Ortodoxia le poate avea la Sfintele Locuri si in special de ce am putea face acolo pentru Biserica Noastra.

Din cele ce am putut cunoaste, am ramas cu mangaierea ca fratii ortodocsi detin principale Locuri Sfinte, nu insa fara mari greutati si mai ales fara mari primejdii. Banii romanilor din cursul veacurilor le-au fost de mare ajutor intru a castiga si pastra aceste Sfinte Locuri, ceea ce au recunoscut si accentuat toti factorii competenti. Patriarhia merita pentru aceasta toata recunostinta crestinatatii si a Ortodoxiei. Toate cultele celelalte ravnesc insa azi sa le ia din mana pozitiile, si in special catolicismul, in frunte cu franciscanii, foarte bine organizati si sustinuti. Ierusalimul si Palestina sunt tari de religie si spiritualitate prin excelenta si aici se incruciseaza interesele si nazuintelele tuturor cultelor si religiilor. Asa incat o datorie morala obliga toate Bisericile ortodoxe sa-si indrepte atentia cu toata seriozitatea si spre aceste laturi.
Neplacut impresionati am ramas vazand ca noi, romanii, care am jertfit atat de mult pentru aceste locuri, nu avem niciun adapost propriu. De aceea ne-am interesat de aproape de posibilitatile crearii unui camin romanesc in Sfanta Cetate si trebuie sa marturisesc ca nu este lucru lesne de realizat. In trecut, Tarile Romanesti au revarsat bogatie cu mana larga peste tot Orientul, fara preocuparea de a-si rezerva vreun drept, vreun locsor. Iar azi, cand constiinta nationala si demnitatea sporita a Bisericii romanesti pretind sa beneficieze de imensele sacrificii facute in trecut, gasesc locul ocupat. Locurile sunt putine si foarte scumpe la Ierusalim. Noi am vazut manastirea Sfintii Arhangheli si ne-am inteles cu Patriarhia sa facem adresa cuvenita, care va fi examinata de o comisie. Aceasta va aviza daca acel loc poate fi cedat romanilor si in ce conditii. Noi asteptam cu drept cuvant bunavointa factorilor competenti fata de Biserica romana, care i-a ajutorat in zile grele.

Locul nostru, cumparat de mai inainte de fericitul Teodor Burada si transcris pe numele unui arab, nu are nicio situatie clarificata. Am initiat pasii de clarificare a dreptului nostru. Locul e in cartierul evreiesc. Arabul s-a declarat gata a da declaratie de transcriere, cu conditia de a achita un rest de plata si impozitele pe mai multi ani.

In ceea ce priveste situatia Patriarhiei din Ierusalim, avem de adaugat urmatoarele:
Constituita intr-o comunitate calugareasca, pur greceasca, in jurul Sfantului Mormant si organizata manastireste, Patriarhia ortodoxa din Ierusalim va trebui pe viitor sa dea mai multa atentie trebuintelor religioase ale populatiei ortodoxe bastinase arabe. Daca in trecut oarecare dezinteresare nu prezenta niciun inconvenient pentru Patriarhia de aici, azi lucrurile sunt cu totul schimbate. Populatia bastinasa ortodoxa se desteapta si ridica pretentii, de altfel justificate. Ca si crestini de bastina, si ei trebuie primiti in comunitatea manastireasca a Sfantului Mormant si in viata bisericeasca din toata Palestina. Nimic mai natural si mai firesc decat aceasta, altfel vedem primejduit Ortodoxismul din Palestina. Toate bisericile si toate locurile mai insemnate si din provincie sunt in mana calugarilor greci.

Celelalte confesiuni, in frunte cu catolicismul organizat, cuceresc terenul si simpatia arabilor, zi de zi, tot mai mult. Iar guvernul inca desteapta constiinta araba spre a se sprijini si pe acest element si popor indigen. Daca Ortodoxia nu deschide arabilor portile, se poate intampla ca intr-o zi sa ajunga la un conflict acut cu acest popor, din care Ortodoxia sa piarda.

Noi ne-am luat curajul si am atras atentia celor in drept asupra acestei primejdii si am consiliat pentru ingrijirea cu toata bunavointa a poporului bastinas. Temerea noastra am exprimat-o si catre alti fruntasi greci ai Bisericii Ortodoxe, care ne-au confirmat-o. Indeosebi trebuie infiintat un seminar teologic pentru elevi arabi, care sa devina preoti de mir bine pregatiti.

Deosebit de aceasta, am mai constatat ca, din punct de vedere material, Patriarhia Ierusalimului nu sta tocmai asa rau cum fuseseram informati. Ba as putea sa afirm ca, din contra, sta chiar mult mai bine decat insasi Patriarhia Noastra. Patriarhia Ierusalimului poseda numeroase averi imobiliare in Ierusalim si in Palestina, case de inchiriat, magazine in strazile principale, hale de targ, locuri virane, de parcelat etc. Si daca azi se gaseste intr-o stare precara si cu datorii de 600 milioane de lei, aceasta se datoreste nu atat lipsei de avere si greutatilor vremii, ci lipsei de prevedere, ca veniturile pelerinajelor pot scadea odata sau chiar inceta, parte si unei administratii putin stricte. Englezii, care exercita mandatul asupra Palestinei, au instituit o Eforie de administrarea acestor averi; le-au dat un mare imprumut pe care il platesc din parcelari si crutari, si sunt sperante ca se va pune in randuiala in curs de 10 ani, ceea ce e de dorit, ca Patriarhia pe viitor sa nu sufere in independenta sa, si din experientele noi e bine sa scoata invatatura crutarii si a celui mai strict control in administrarea averii.

In general vorbind, Patriarhia din Ierusalim, daca ar urma aceste fratesti sfaturi, fara gres putem sa afirmam ca, in scurt timp, ar deveni una din cele mai vii si mai prospere Biserici ortodoxe. Biserica Ortodoxa peste tot si Patriarhia aceasta indeosebi trebuie sa imprumute metodele practice de lucru ale altor confesiuni prospere. Am insistat mult asupra absolutei necesitati de a infiinta un seminar teologic, care sa se ocupe de-o crestere superioara a clerului pentru popor. Cei cativa clerici de mir ce i-am vazut erau putin instruiti.

Fiind avizati, ne-am intalnit in drum, la Atena, cu arhiepiscopul Ciprului si, la Cairo, cu arhiepiscopul Muntelui Sinai, care are la Cairo scoala bine organizata, ca si cele din Alexandria. Sub aceasta forma trecatoare, am avut prilejul sa impartasim sentimentele noastre de multumire si de dragoste frateasca si acestor doua Biserici autocefale din adanca vechime.
Cu aceasta, calatoria noastra oficiala a luat sfarsit si la inapoiere am strabatut acelasi drum pe care ne-am dus.

Din tot Orientul, a ramas de vizitat numai patriarhul Antiohiei. Situatia speciala si departarea facea imposibil, in scurtul timp ce l-am avut la dispozitie, ca sa mergem la Damasc si sa-i facem o vizita.
Cu aceasta insa nu socotim inca incheiata calatoria noastra, caci proiectam ca in toamna viitoare sa mergem si la Belgrad si la Sofia.

Pana atunci, va rog sa-mi ingaduiti sa-mi exprim aici multumirile tuturor capeteniilor Bisericilor pe care le-am vizitat, precum si autoritatilor civile si militare ale Greciei, Egiptului si Palestinei, pentru cordiala si buna primire cu care ne-au intampinat. Iar ca incheiere, tin sa exprim satisfactia ca Biserica si poporul roman se bucura in tot Orientul de multa consideratie. Jertfele lui trecute, intelepciunea si cumintenia de care a dat si da dovada in vremurile acestea de prefaceri, i-au atras stima si simpatia tuturor popoarelor orientale. Si nu voi exagera daca voi afirma ca azi ochii tuturor crestinilor ortodocsi sunt indreptati cu atentie asupra Bisericii noastre, care are cele mai multe institutii. Desigur, o legitima mandrie ne cuprinde constatand acestea, dar si datorii mari si raspundere indoita cad in sarcina noastra, de a dezvolta aceste institutii, de a creste un cler tot mai vrednic si bine pregatit pentru misiunea sa pastorala si ingrijirea poporului credincios, ca el sa poata inalta nu numai Biserica sa si poporul roman, ci sa poata contribui si la progresul Ortodoxiei de pretutindeni. Depinde de noi, de clerul si de poporul nostru dreptcredincios sa realizam aceste ganduri si sa facem cat mai durabile si mai profunde bunele sentimente pe care Orientul crestin ni le arata.

In acelasi timp, tin sa va impartasesc ca, fara exceptie, la toate capeteniile Bisericilor ortodoxe am constatat arzatoarea dorinta ca Bisericile surori sa stea in cat mai stransa legatura, sa se iubeasca, sa se sustina si sa se ajute in toate imprejurarile. In scopul acesta, trebuie sa staruim sa se intalneasca reprezentantii lor la Constantinopol sau - daca nu se poate - in alta parte, fie si numai cu asistenta delegatilor patriarhului ecumenic din Constantinopol, daca imprejurarile nu i-ar permite sa mearga personal. Calatoria noastra a desteptat multe sperante ca aceste dorinti nu vor intarzia multa vreme pana sa se prefaca in realitati. De altfel, credem ca este singura cale reala de urmat pentru apropierea Bisericilor si cred ca Sfantul Sinod al Bisericii noastre va pune mai mult interes in urmarirea acestui scop decat in urmarirea legaturilor numai cu Occidentul protestant, unde participarea noastra, desigur, e buna, daca isi va intelege rostul de a le arata mereu cum - abandonand punctul fix al dogmaticei - se faramiteaza in fractiuni infinite si deci li se impune necesitatea a-si revizui temelia credintei si a se reintoarce la credinta ortodoxa.

(Revista "Biserica Ortodoxa Romana, nr.7, iulie 1927)

Carti Ortodoxe

Cuprins