Prezente monahale romanesti in Tara Sfanta

Nevoitori romani la locurile sfinte

Prezente monahale romanesti in Tara Sfanta

Tara Sfanta este un loc unic pe fata pamantului, legaturile sale cu Cerul fiind asemanatoare scarii pe care a vazut-o Iacob in Betel. Pe aceasta cale, Cerul se uneste cu Pamantul. Aici Dumnezeu a vorbit cu patriarhii, cu proorocii si cu dreptii Vechiului Testament si tot aici "Dumnezeu S-a facut Om, ca pe om sa-l indumnezeiasca".

Palestina seamana cu Mantuitorul Iisus Hristos.

In acest tinut s-a nascut viata si bucuria Cerului, ca pe cei osteniti si impovarati ai lumii sa-i aline cu daruri, urcandu-i in acelasi timp spre inaltimile infinite ale vietii de dincolo.

Viata divina, in Ierusalim, a devenit viata umana prin Logosul inomenit, iar oamenii au trait pentru prima data in lume familiaritatea lui Dumnezeu. Cuvintele Sfantului Petru de pe Muntele Tabor: "Bine este aici sa fim impreuna!" (Mat. 17, 4), raman o dorinta de realizat pentru orice pelerin sau vietuitor al Tarii Sfinte.

In Locurile Sfinte, aducatoare de amintiri, oamenii din cele trei religii sunt contemporani cu sfintii inaintasi pe calea rugaciunii si a meditatiei. Pentru noi, crestinii, orice zi e o sarbatoare a Invierii, deoarece in centrul tuturor evenimentelor biblice sta Invierea Domnului, fiind in acelasi timp si invierea noastra. Cuvintele sunt neputincioase a zugravi farmecul incantator al acestor sanctuare sfinte, unde cantarile se ridica in valuri de tamaie orientala spre inaltul cerului. In edificiile ramase, care acopera pasii lui Dumnezeu, se simte mai intens decat oriunde adancimea patrunzatoare a crestinismului. Sub natura misterioasa a boltilor, ca si in lumina de seara a vecerniei, in curtea batatorita de trecerea atator pelerini, pe esplanada sacra, credinciosii monahi, clerici si laici se lasa in voia unei trairi pline de liniste si pace.

Palestina, patria crestinismului, este in acelasi timp si patria monahismului, dupa Egipt si Sinai. Aici au vietuit marii intemeietori ai monahismului palestinian: Cuviosul Eftimie cel Mare, in prima jumatate a secolului al V-lea; Cuviosul Sava cel Sfintit, ucenicul Sfantului Eftimie; Cuviosul Teodosie, incepatorul vietii de obste; cuviosii Gherasim de la Iordan, Gheorghe Hozevitul si Hariton Marturisitorul; apoi marii pustnici Varsanufie si Ioan si Cuviosul Dorotei din Gaza. Acestia si alti "ingeri in trup", ramasi necunoscuti, sunt considerati incepatorii si organizatorii vietii monahale in Tara Sfanta. Viata lor a rodit in pustia "de ucenici si lavre", devenind adevaratul aluat care a dospit pana astazi framantatura cea dulce a vietii lui Hristos. Astfel, Sfantul Eftimie cel Mare a umplut pustia Iudeii de pustnici; Sfantul Sava cel Sfintit, marele dascal al calugarilor, a intemeiat mai multe centre monastice intre Ierihon si Bethleem, iar Sfantul Gherasim a fondat o manastire aproape de Iordan. Multe dintre aceste manastiri au ramas pana astazi. Ele, ca si cele disparute, sunt locuri sfinte, centre de viata religioasa, ce umplu de nazuinte sufletele si inimile atator calugari si calugarite. Intr-adevar, Tara Sfanta a fost pentru ei un prilej binecuvantat de Dumnezeu, pe care l-au inteles si fructificat in iubire mistica, pana la comuniunea desavarsita cu Mirele ceresc.

Irineu Slatineanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ramnicului

Carti Ortodoxe

Cuprins