Traitori romani la Locurile Sfinte


Traitori romani la Locurile Sfinte

Intre cei care, de-a lungul vremii, s-au nevoit pe pamantul sfant, unde Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat, a patimit, S-a jertfit si a inviat pentru mantuirea lumii, s-au numarat si unii monahi romani, care s-au rugat si pentru neamul nostru, bucurandu-se de cununa ostenelilor calugaresti.

Acestia sunt:

Arhimandritul Irinarh Roseti
Manastirea Horaita si Muntele Tabor (1771-1859)

Acest cuvios arhimandrit, staret, duhovnic si sihastru a fost unul din marii calugari ai monahismului romanesc din secolul al-XIX-lea.

Cuviosul Irinarh s-a nascut in anul 1771 in orasul Focsani, din vestita familie de dregatori moldoveni numita Roseti. Parintii sai, Nicolae si Pelaghia, l-au crescut in frica de Dumnezeu si l-au dat sa invete carte romaneasca si elineasca, dupa obiceiul vremii. La varsta de douazeci de ani, parintii voiau sa-l casatoreasca, dar el, pe ascuns, s-a dus la manastirea Neamt sa se faca monah. Dupa trei ani de ascultare, este calugarit si apoi randuit ucenic la tipografia manastirii, de curand infiintata. Aici ajunge tipograf iscusit si lucreaza la tiparirea Vietilor Sfintilor.

Dorind sa sporeasca in nevointa calugareasca si sa urmeze parintelui sau duhovnicesc, ieroschimonahul Iosif Pustnicul de la Varatec, a plecat de la manastirea Neamt si s-a facut sihastru in padurile din jurul schitului Nechit, tinutul Neamt. Aici petrece in liniste 12 ani de zile, ajungand un mare lucrator al rugaciunii lui Iisus. In anul 1823 pleaca spre Sfantul Munte, dar este oprit la Bucuresti, de prietenul sau, mitropolitul Grigorie, ca sa-i organizeze tipografia. Dupa trei ani de ascultare la Mitropolia Ungrovalahiei, in anul 1826 pleaca la Muntele Athos, unde sta numai doi ani, din cauza rascoalelor balcanice.

In anul 1829 se intoarce in Moldova si ajunge pustnic in Muntele Horaita. In anul urmator este facut preot si arhimandrit la Iasi, de mitropolitul Veniamin Costachi. In anul 1831 intemeiaza manastirea Horaita si devine primul ei staret, pastorind aceasta manastire pana in anul 1843 si formand un sobor de peste 70 de calugari. Apoi, lasand staret pe unul dintre ucenici, pleaca la Locurile Sfinte cu ierodiaconul Nectarie Banul si se stabilesc pe Muntele Tabor. Acolo, petrec impreuna 16 ani de zile in desavarsita sihastrie si dorire de Dumnezeu, rabdand multe ispite de la oameni si de la diavoli. In anul 1859 incepe constructia unei mari biserici de piatra pe Tabor, in cinstea Schimbarii Domnului la Fata, dar nu reuseste s-o termine.

La 26 decembrie 1859, cuviosul arhimandrit, staret si duhovnic Irinarh se muta la cele vesnice, regretat de fiii sai duhovnicesti, si este inmormantat in biserica inceputa de ucenicul sau. Dupa cativa ani, osemintele sale au fost mutate in partea de miazazi, alaturi de ctitoria sa.

Arhimandritul Nectarie Banul
Muntele Tabor (1818 - c. 1900)

Acest cuvios parinte a fost ucenicul cel mai apropiat si biograful arhimandritului Irinarh Roseti. Era fiul preotului Alexandru Banul din satul Calinesti-Roman, nascut in anul 1818. De mic, a ramas orfan de parinti. In anul 1834, cand era de 15 ani, auzind de marele staret Irinarh Roseti de la manastirea Horaita, a intrat ca vietuitor in sihastria lui. Mai pe urma, staretul l-a facut calugar si diacon, dandu-i numele de Nectarie. Tot atunci se face calugarita si sora lui, Mersonia, la manastirea de maici Giurgeni-Roman. In anul 1843, cand arhimandritul Irinarh a plecat la Ierusalim, a luat ca ucenic si pe ierodiaconul Nectarie, pentru ascultarea si blandetea lui. Acolo s-au nevoit impreuna aproape 20 de ani, impartind unul cu altul toate ispitele, necazurile si bucuriile vietii pustnicesti. Mai intai s-au nevoit cinci ani in Nazaret. Apoi s-au urcat pe Muntele Tabor si acolo au devenit sihastri renumiti in toata Galileea, pentru viata lor aleasa, pentru rabdarea si smerenia lor. in toata viata sa, Cuviosul Nectarie a slujit cu multa credinta si dragoste pe parintele sau duhovnicesc, neiesind niciodata din cuvantul lui. In anul 1859, arhimandritul Irinarh s-a mutat din viata aceasta, dupa ce mai intai a prevestit ucenicului sau ca va ramane staret pe Tabor si va termina biserica inceputa de el.

Dupa moartea staretului sau, Cuviosul Nectarie a fost facut preot si arhimandrit, in anul 1862, de patriarhul Ierusalimului, Chiril. Apoi s-a mai nevoit singur pe Tabor "inca alti 20 de ani, pentru Domnul si pentru hatarul patriarhului, slujind nu numai Sfanta Liturghie, ci si la toate slujbele cele trebuincioase manastirii". Biserica a terminat-o in anul 1892. Simtindu-se batran si bolnav, s-a retras in manastirea Sfantul Sava de langa Bethleem, unde mai traieste pana, la sfarsitul secolului trecut. In anul 1898, batranul a scris Viata arhimandritului Irinarh Roseti, precum acela insusi ii prezisese pe cand traia, si o trimite ia Mitropolia din Bucuresti sa fie publicata.

Iata ce spune arhimandritul Nectarie in prefata ei:
"Tocmai acum, la batranete, cand sunt de 80 de ani si imi tremura mana si mi-au slabit vederile, am scris-o cu multa osteneala. Dar cunosc eu bine ca multe greseli am facut si in talcuire si in scriere! Ci rog cu multa smerenie pe dascalii cei invatati si iscusiti, parte duhovniceasca si mireneasca, sa indrepteze greselile mele cu duhul blandetii lor si sa ma ierte pe mine, prostul, ca nu am putut a talcui si a scrie mai bine decat aceste care le pun inainte. Ca macar desi sunt feciorul preotului Alexandru din satul Calinesti, care este aproape de orasul Roman, ca doua sau trei ceasuri, dar am ramas sarman de parinti mic copil si nu am avut un om care sa ma dea la invatatura, numai din darul lui Dumnezeu m-am invatat putin oarece de un frate. Apoi, ajungand in varsta de 15 ani, m-am dus la manastirea Horaita si m-am facut monah de parintele Irinarh, ca doar as putea a-mi mantui macar sufletul meu, daca nu sunt vrednic sa mai povatuiesc si pe altii spre mantuire...".

Dupa patruzeci de ani de aspra nevointa pe Tabor, arhimandritul Nectarie Banul se muta la vesnica odihna in manastirea Sfantul Sava si este inmormantat alaturi de ceilalti calugari romani iubitori de Hristos.

Monahul Stefan Sihastrul
Manastirea Sfantul Sava - Bethleem (+ 1939)

Parintele Stefan era din Dobrogea. In tinerete s-a nevoit la manastirea Cocos, iar in anul 1920 s-a dus la Mormantul Domnului si a ramas la manastirea Sfantul Sava.

Acolo s-a ostenit mult si a petrecut sub ascultare 20 de ani, pana s-a mutat din viata aceasta. Ani de zile a fost portar, apoi bucatar, apoi iconom. Toata ziua lucra in tacere, cu rugaciunea lui Iisus in inima si in mintea sa. Spuneau parintii care l-au cunoscut ca sase ani de zile n-a iesit niciodata afara de zidurile manastirii.

La batranete, cand il cuprindea dorul de tara, se urca la turnul manastirii, cale de un kilometru, unde poposeau pelerinii. Dupa ce vorbea cu inchinatorii romani, ii saruta pe frunte, se intorcea la chilie si isi continua rugaciunea.

In vara anului 1939, parintele Stefan, imbolnavindu-se, a primit Preacuratele Taine, apoi si-a dat sufletul in mainile Domnului.

Ieromonahul Ignatie Radulescu
Manastirea Sfantul Sava - Bethleem (+ 1940)

Acest parinte iubitor de Hristos era de loc din judetul Prahova, iar cu metania din manastirea Sinaia. Aici a stat sub ascultare peste 20 de ani, petrecand in placere de Dumnezeu si invrednicindu-se de darul preotiei. Apoi, dorind sa se inchine la Mormantul Domnului, in anul 1925 a plecat la Sfintele Locuri si a ramas in manastirea Sfantul Sava din pustiul Iudeii. Acolo se nevoiau inca doi calugari romani, rabdand impreuna lipsa, arsita si strainatatea.

Mai tarziu, afland in apropiere o pestera, parintele Ignatie s-a retras la pustie, savarsind sapte ani deplini in aspra osteneala pustniceasca. Iar nevointa si ispitele de la diavoli pe care le-a rabdat acolo, singur Dumnezeu le stie. Deci, intorcandu-se din nou in lavra, s-a imbolnavit si a zacut cinci ani in chilie, fiind ingrijit de ierodiaconul Veniamin Trifan, fost vietuitor in schitul Buluc din judetul Vrancea.

Spuneau parintii ca uneori iesea batranul in usa chiliei si privea spre turnul din afara, unde poposeau pelerinii, dorind sa vada vreun roman din tara. Dar pentru dragostea lui Hristos rabda barbateste atat boala, cat si strainatatea.

Intr-o zi, a chemat la sine pe ucenicul sau si i-a zis:
- Parinte Veniamin, sa fii binecuvantat de Dumnezeu si de mine! Domnul sa-ti rasplateasca dragostea cu care m-ai ingrijit!
Apoi s-a luminat si s-a veselit la fata si indata si-a dat duhul.

Ieromonahul Damian Stog
Schitul romanesc "Sfantul Ioan Botezatorul" - Iordan (1914 - 1970)

Parintele Damian era de loc din judetul Soroca. Fiind chemat de Hristos, in anul 1937 s-a facut calugar in manastirea Noul Neamt. Intre anii 1940-1943 s-a nevoit in manastirea Caldarusani, intrecand pe multi cu ascultarea si cu smerenia.

A fost hirotonit diacon si preot la manastirea Antim. Si a facut aici desavarsita ascultare 20 de ani ca paracliser, preot slujitor si duhovnic renumit. Era cunoscut tuturor parintele Damian, pentru dragostea cu care primea si odihnea pe frati. In acesti ani a crescut multi fii duhovnicesti, invatandu-i pe toti smerenia si blandetea lui Hristos.

In primavara anului 1970, ieromonahul Damian a fost trimis ca preot si egumen la schitul romanesc "Sfantul Ioan Botezatorul" de pe malul Iordanului. Deci, plecand cu mare bucurie in Tara Sfanta, s-a nevoit acolo, aproape de Mormantul Domnului. Iar in vara aceluiasi an, l-a chemat Dumnezeu la vesnica odihna si a fost ingropat la biserica lui Zaheu, din orasul Ierihon.

Schimonahia Acachia Maior
Manastirea Eleon - Ierusalim (1890-1980)

Schimonahia Acachia s-a nascut la Sighisoara si a intrat tanara in obstea manastirii Tiganesti, impreuna cu sora sa, Filonida, unde a primit tunderea monahala. In anul 1932 a fost trimisa impreuna cu alta maica la caminul romanesc de la Ierusalim, ca vietuitoare.

Dupa cativa ani a fost trimisa la schitul romanesc Sfantul Ioan Botezatorul de la Iordan, care s-a infiintat intre anii 1936-1937. Acolo s-a nevoit maica Acachia multi ani, in neincetata rugaciune, in smerenie, ascultare si lacrimi, ca ucenica a Sfantului Ioan Iacob, egumen al schitului intre anii 1947-1952.

La batranete, s-a inchinoviat la manastirea Eleon de pe Muntele Maslinilor, unde s-a nevoit pana ia sfarsitul vietii.

Schimonahia Vera Preotu
Manastirea Eleon - Ierusalim (1876-1988)

Maica Vera Preotu a fost una dintre cele mai vrednice calugarite romance care s-au nevoit de-a lungul secolelor in Tara Sfanta. Era fiica de preot din orasul Chisinau - Basarabia, nascuta in anul 1876.
Cand avea 16 ani, s-a dus sa se inchine la Mormantul Domnului cu mai multi credinciosi. Apoi a ramas acolo si a intrat in obstea unei manastiri rusesti de calugarite, din localitatea Ain Karem, unde s-a nascut Sfantul Ioan Botezatorul.

Aici a primit tunderea monahala si s-a nevoit peste 60 de ani, facand ascultare si rugandu-se lui Dumnezeu ziua si noaptea, departe de tara natala, dar aproape de Hristos, Mantuitorul lumii.

In fiecare dimineata, cand se scula, facea cinci cruci si cinci maini, doua pentru sfintele picioare, una pentru sfanta coasta - si zicea aceasta rugaciune: "Prea Sfanta Treime, ai mila de mine, pacatoasa! Prea Sfanta Treime, ajuta-mi!". Si i-a ajutat Dumnezeu intotdeauna!

Ajungand la varsta de peste 78 de ani, s-a stabilit la manastirea Eleon de pe Muntele Maslinilor, unde se nevoia in placere de Dumnezeu impreuna cu alte zece calugarite romance din Tara Sfanta, participand regulat in sarbatori la Sfanta Liturghie, care se savarsea noaptea la Mormantul Domnului, De asemenea mergea regulat in toate noptile spre duminici si sarbatori sa privegheze, de seara pana dimineata, la rasarit, cand o insoteau doua calugarite mai tinere.

In anul 1972, imbolnavindu-se de ochi, a fost dusa la spital. Atunci maica Vera s-a rugat Mantuitorului, promitand ca, de o va vindeca de boala, va merge regulat duminica la Mormantul Domnului, sa privegheze toata noaptea.
Fiind vindecata in chip minunat si redobandind vederea ochilor, ani de zile era adusa, sambata seara, sa privegheze pana dimineata, langa Mormantul datator de viata al Mantuitorului Hristos. Apoi, ajungand la varsta de peste 100 de ani si nemaiputand veni la Mormantul Domnului, se ruga ziua si noaptea la bolnita manastirii Eleon, fiind ingrijita de calugaritele romance din aceasta manastire.

In primavara anului 1988, cand maica Vera implinise 112 ani de viata si 96 de ani de nevointa duhovniceasca in Tara Sfanta, Iisus Hristos, Mantuitorul lumii, a dezlegat-o cu pace de legaturile firesti ale trupului si a asezat-o la loc de odihna, in ceata sfintelor femei purtatoare de mir.

Cuvioasa maica noastra Vera a fost cu adevarat o mironosita si o rugatoare a neamului romanesc, care s-a rugat pentru noi, ca o faclie nestinsa, aproape un secol, mijlocind la Hristos Cel inviat pentru mantuirea lumii.

Cuviosul Iuvenalie Strainul
Manastirea Sfanta Ecaterina - Sinai (1902 - 1992)

Cuviosul ieromonah Iuvenalie Strainul s-a nascut in anul 1902, in orasul Moinesti-Bacau, din parinti tematori de Dumnezeu, Dorind sa-si inchine viata lui Hristos, in anul 1927 a intrat in obstea manastirii Durau-Neamt. Dupa doi ani se duce la manastirea Frasinei, unde primeste tunderea monahala, iar in anul 1931 pleaca definitiv din tara si se inchinoviaza in schitul romanesc Prodromul din Muntele Athos.

Aici s-a nevoit sapte ani de zile, ca sihastru, la mai multe chilii, fiind foarte iubitor de singuratate si liniste si lucrand rugaciunea lui Iisus. In anul 1938 s-a dus in Tara Sfanta, unde a cunoscut pe Cuviosul Ioan Iacob, la manastirea Sfantul Sava, nevoindu-se impreuna pana in anul 1947. Infiintandu-se schitul romanesc "Sfantul Ioan Botezatorul" de la Iordan, monahul Iuvenalie s-a stabilit impreuna cu Cuviosul Ioan Iacob in acest sfant lacas.

In anul 1953, Cuviosul Ioan retragandu-se la pustie, in pestera Sfintei Ana, a ramas egumen monahul Iuvenalie, care a fost hirotonit in anul 1970 pleaca la Muntele Sinai si se nevoieste 20 de ani la manastirile Sfanta Ecaterina si Rait, in aspra nevointa pustniceasca. Ajungand la adanci batraneti, si-a dat sufletul cu pace in mainile Domnului, pe Care L-a slavit 90 de ani.

Arhimandrit Ioanichie Balan

("PATERICUL ROMANESC", Ed. a III-a, 1998)

Carti Ortodoxe

Cuprins