Trasaturile geografice ale Tarii Sfinte


Trasaturile geografice ale Tarii Sfinte


Solul

Ca si in timpurile cele mai vechi, Tara Sfanta este impartita in trei districte: Galileea la nord, Samaria la mijloc si Iudeea la sud. Pamantul Tarii Sfinte se infatiseaza cu multe deosebiri de sol si clima. El este un tinut de munti si campii, de desert si cu valea Iordanului, ce desparte Palestina propriu-zisa de Transiordania.

In general vorbind, Palestina este un platou muntos ce formeaza o prelungire a lantului muntilor Liban, ce merge spre sud pana se pierde in desertul Peninsulei Sinaitice sau se leaga cu partea muntoasa a acestei peninsule. Mai mult decat doua treimi din intinderea totala a Tarii Sfinte se afla pe coasta de apus a Marii Mediterane.

Tinutul Palestinei poate fi impartit in trei subregiuni, astfel: campia coastei mediteraneene, platoul muntos si desertul.

Campia coastei mediteraneene. Partea aceasta prezinta multe schimbari de latime intre orasul Acra, partea cea mai de miazanoapte a Palestinei, si orasul Gaza partea cea mai de sud. La Acra, latimea este numai de patru mile engleze (6 km.). Ceva mai la miazazi, langa orasul Haifa, se desface in campia Ezdrelon sau Israel, ce se intinde peste toata tara, de la Iordan pana la marea Mediterana. La miazazi de Haifa, unde ocoleste muntele Carmei, aceasta campie se reduce numai la un stramt pasaj de circa 150 m. De la Carmei si pana la localitatea Ascalon, langa orasul Gaza, latimea campiei este cam de 32 km. Partea de miazanoapte a acestei campii, numita a Saronului, este cea mai productiva, desi intr-o buna parte este acoperita de nisip. De o proverbiala fertilitate este insa campia Ezdrelon sau Israel, pomenita mai sus, cunoscuta in timpurile israelite sub numele de Armaghedon.

Platoul muntos. Acest platou este impartit in doua de campia Ezdrelon. Ceea ce ramane la miazanoapte este partea muntoasa a Galileii, iar ceea ce ramane la sud este partea muntoasa a Samariei si Iudeii. Unde se intalneste partea muntoasa a Galileii cu campia Ezdrelon, se ridica singuratic muntele Tabor, inalt de 562 m., unde S-a schimbat la fata Domnul. De aici coama muntoasa continua in Galileea, sporind mult in inaltime aproape de localitatea de azi a Safedului. Cel mai inalt punct din Galileea il formeaza Djebel Djermac (1199 m.) si Djebel Haidar (1049). Djebel pe limba araba inseamna munte.

In Samaria, punctele cele mai inalte le formeaza muntii Gebal (938 m.) si Garizim (868 m.), aproape de Nalbus, precum si Teii-Asur (1011 m.), ceva mai spre sud. Pe partea dinspre Iordan a platoului muntos al Samariei, fizionomia cea mai curioasa o formeaza depresiunile vailor paralele ce incep de la campia de langa Nablus si se continua pana in Valea Iordanului. Platoul muntos din Iudeea ia forma unui lung zig-zag, strabatut de o serie de vai prapastioase, ce se indreapta dinspre rasarit spre apus. La miazazi de Hebron, lantul muntos scade usor pana ce se pierde in desertul ce incepe la sud de Beerseba. Pe partea de apus a povarnisului iudeean, platoul se intinde catre mare, rupt de vai adanci, si se opreste la jumatatea drumului pana in Mediterana. Pe partea de rasarit, platoul scade abrupt de la inaltimea de 900 m. cat are punctul cel mai inalt, la o depresiune de 394 m. dedesubtul nivelului Marii Mediterane, caci aceasta este altitudinea locului unde se varsa Iordanul in Marea Moarta. Povarnisurile de aici sunt niste roci unice in felul lor, lipsite de vegetatie si de apa si locuite numai de beduini si de eremiti. Ele coboara intr-o serie de terase ce se termina adesea in niste vai prapastioase, asa cum se poate vedea langa muntele Carantaniei sau al ispitei lui Iisus, de langa Ierihon.

Desertul. Partea ce cuprinde desertul este un fel de dreptunghi ale carui cornuri sunt Gaza, Beerseba, Rafa si Auja al-Hafir. Inspre est si sud-est, acest dreptunghi este un fel de regiune muntoasa strabatut de unele rupturi ce scad inspre rasarit intr-o serie de povarnisuri-terase indreptate spre Uadi-Araba si spre extremitatea de sud a Marii Moarte.

Lacuri

Palestina poseda o infatisare geografica unica in ceea ce priveste Valea Iordanului, pe arabeste El-Ghor, si lantul de lacuri prin care curge Iordanul. Izvorand in nordul Galileii, aproape de Banias, la o inaltime cam de 329 m. deasupra marii, Iordanul formeaza lacul modern Huleh (alta data apele Merom) ce sta numai la o inaltime de 2 m. deasupra marii. Adancimea acestui lac variaza lac variaza intre 3-5 m. Largimea lui este de 6 km. de la nord la sud si de 4 km. de la est la vest. Intre lacul Huleh si lacul Tiberiada, Iordanul scade cu 206 m., pe o distanta de 16 km., devenind un curent stramt, dar destul de turbulent. Lacul Tiberiada este lung de 21 km. si lat de 9 km. Suprafata sa este cu 208 m. sub nivelul Marii Mediterane si cel mai adanc punct al ei atinge 50 m. Extremitatea de nord a lacului este tulbure (noroioasa) din pricina repeziciunii Iordanului, dar extremitatea de sud este foarte limpede si potabila, negresit, cu exceptia vecinatatii orasului Tiberiada. Lacul acesta, ca si in timpurile biblice, este expus la furtuni ce vin dinspre sud, din care pricina corabieril locali evita pe cat este cu putinta sa strabata lacul dupa amiaza. Lacul Tiberiada a fost numit in vechime Lacul Kineret sau Marea Galileii.

Intre Lacul Tiberiada si Marea Moarta, a carei suprafata se afla la 394 m. sub nivelul Marii Mediterane, Iordanul coboara cu aproape 190 m. Marea Moarta, numita de arabi Bahr-el-Lut (marea lui Lot), este lunga de 75 km. si lata de 16 km. in punctul cel mal accentuat, ambele dimensiuni fiind aproape identice cu cele ale lacului Geneva. Suprafata totala a Marii Moarte poate fi evaluata la 926 km. patrati. Adancimea ei maxima este de 399 m., insa extremitatea de sud este cu mult mai putin adanca si este separata de bazinul principal (capul de nord) printr-un fel de peninsula numita Lisan, caci in limba ebraica cuvantul limba, lisan se spune, iar forma unei peninsule seamana bine cu o limba. S-a calculat ca zilnic in Marea Moarta cad cam sase milioane tone de apa, dar din pricina extraordinarei evaporari ce se petrece aici, apa ce ramane este impregnata de o nemaipomenita cantitate de substante minerale. Apa contine cam 25% substante solide, clorura de sodiu (sare obisnuita) fiind cu 7%, Apa are un gust amar si gretos datorita dorurilor de magneziu, pe cand clorurile de calciu o fac placuta si unsuroasa la pipait. Datorita intensitatii de plutire a apei, inotatul e cam dificil, caci piciorul are mereu tendinta de iesire la suprafata. Pestele nu poate trai in Marea Moarta, care distruge orice vietate.

Valea Iordanului rareori depaseste largimea de 4 km., pana atinge Ierihonul si vecinatatile Marii Moarte. Aceasta vale este fertila in timpul primaverii si al iernii, din pricina serpuirii Iordanului cu nesfarsitele lui cotituri.

Rauri

Cel mai de seama rau al Palestinei este Iordanul, despre care a fost vorba mai sus. El izvoraste de la picioarele muntelui Hermon si curge spre sud, pe depresiunea ce se face intre Palestina si Transiordania. In cursul sau formeaza lacurile Hule si Tiberiada, de care am pomenit, si se varsa apoi in Marea Moarta. Arabii, locuitorii de azi ai Palestinei, ii spun El-Ghor. Din pricina cotiturilor pe care le face, este mai lung aproape de doua ori decat ar fi daca ar curge in linie dreapta. Dupa Iordan, vine Kison (Nahr el-Muqatta), ce curge prin campia Ezdrelon si se varsa in Marea Mediterana, intre Acra si Haifa. Afluentii Iordanului sunt in Transiordania, adica dincolo de Iordan. Ei sunt: Yarmuk (Hieromax al grecilor), ce se varsa in Iordan langa lacul Galileei, si Jabbok, azi Uadi Zerka, ce se varsa in Iordan la jumatatea drumului intre Marea Moarta si lacul Tiberiada. In timpul iernii, cand ploua mai in fiecare zi, aproape toate vaile mari ale Palestinei devin torente curgatoare, dar care in timpul uscaciunii verii disparand, nu mai pomenim de ele.

Coasta Marii Mediterane

Tarmul Marii Mediterane, pe toata intinderea Palestinei este in chip vadit uniform si prelung, in mare parte constand din curbe lungi de maluri nisipoase. Cu exceptia cornului pe care sta muntele Carmei, nu mai avem puncte marcante care sa produca golfuri aparate de curente si vanturi.

Clima

Clima Palestinei este foarte stranie din pricina asezarii sale, care de la o inaltime de 1759 m., scade pana la 400 m. sub nivelul marii, precum si din pricina vecinatatilor sale, la nord cu umezeala ce vine dinspre Marea Mediterana, iar la sud cu uscaciunea ce vine din desertul Peninsulei Arabice. Clima Palestinei nu cunoaste decat doua sezoane: unul ploios si altul uscat.

Ploile incep spre finele lui octombrie, ca prin decembrie-februarie sa tina zile intregi. Ploaia din octombrie deschide anul agricol, ca prin martie-aprilie sa inceteze complet iarasi pana in octombrie.

Zapada este ceva foarte rar in Tara Sfanta. La Ierusalim cade la cativa ani odata si tine numai 2-3 zile, caci este repede topita de soare sau de ploi. In Valea Iordanului si langa Marea Moarta n-a fost vazuta zapada niciodata. Muntele Hermon insa pastreaza zapada si vara.

Grindina, insotita de tunete si de fulgere, este cunoscuta numai in timpul primaverii.

Vanturile Palestinei sunt aproape regulate. Cele mai multe vin dinspre apus si in tot anul, cu ajutorul Marii Mediterane, implinesc doua functii: una vara si alta iarna. In timpul iernii, vantul de apus si miazazi-apus, venind umed de apa marii si lovindu-se de muntii reci, produce ploaia. De aceea zice Mantuitorul: "Cand vedeti un nor ridicandu-se la apus, indata ziceti:" Vine ploaia!", si asa este. Si cand vedeti sufland vantul de la miazazi, ziceti: "Are sa fie zaduf!"...(Luca 12, 54).

In timpul verii, cand arsita este foarte puternica, lumea asteapta zilnic cu multa nerabdare vantul de apus, care, sufland de la mare, aduce micsorarea caldurii. Mai sunt si alte vanturi, dar mai putin regulate. Unul insa este vestit prin efectele sale. Este sirocco, pe arabeste serkieh, vantul ce sufla dinspre desert (miazazi-rasarit). in suflarea lui vine un nisip foarte marunt, ce incetoseaza soarele si vatama semanaturile, iar omului ii da un fel de moleseala sau chiar febra. Ca si in vechime (Ieremia 4, 11), acest vant este privit si azi "ca un vant arzator, ce sufla din locurile inalte ale pustiei nu ca sa vanture si sa curete graul, ci ca sa distruga". El sufla mai ales primavara.

Temperatura variaza mult dupa tinuturi si sezoane, dupa zile si nopti. Deosebim trei clime bine distincte, si anume: maritima, montana si cea din Valea Iordanului.

Luata in general, clima Palestinei este o clima temperata. Avand clima de mare, munte si desert, Tara Sfanta il facea pe iudeu adaptabil in orice loc dupa glob in care s-ar fi dus. Lucrul acesta nu se poate spune despre toti semitii, caci acestia, fiind fiii desertului, nu se pot acomoda oriunde. De pilda, arabul n-a dovedit aceleasi aptitudini de colonist ca si iudeul. Climatul Palestinei a avut asupra individului o mare inraurire. In primul rand, nefiind o clima regulata, ca cea din Egipt, unde Nilul face foarte regulata viata omului, individul a trebuit sa se sforteze ca sa-si castige existenta pe cat se poate de grea. Daca lipseste ploaia din noiembrie sau din aprilie, inseamna foamete si epidemie. Si lucrul acesta se intampla cam din doi in doi ani. Vine apoi invazia lacustelor, care se zice ca are loc din cinci in cinci ani. O desfasurare a naturii, adica o sucesiune regulata a climei care sa poata fi pusa sub controlul omului, este cu neputinta. Acest lucru a facut ca populatia acestei tari sa vada in spatele naturii o fiinta (o vointa), care dispune de dansa dupa bunul plac. Poate ca unui astfel de climat i se datoreaza ideea ce a avut Israel despre Dumnezeire. Cartea Deuteronom, din care culegem cateva informatii despre aceste influente de ordin duhovnicesc, arata deosebirea dintre Palestina si Egipt: "Caci tara spre care mergi s-o ocupi nu este ca tara Egiptului din care ai iesit, unde tu semeni samanta si o uzi cu picioarele, ca pe o gradina de zarzavat... Tara la care mergi s-o ocupi este o tara de munti si vai, pe care numai ploile cerului o uda; o tara pe care numai Domnul Dumnezeul tau o ingrijeste. Neincetat ochii Domnului sunt spre ea, de la inceputul pana la sfarsitul anului. Daca veti asculta de poruncile Mele pe care vi le dau azi, daca veti iubi pe Domnul Dumnezeul vostru si daca ii veti sluji din toata inima voastra si din tot sufletul vostru, voi da tarii voastre ploaie timpurie si ploaie tarzie, si-ti vei strange graul, mustul si untdelemnul. De asemenea voi da iarba pentru vite in campiile tale si vei manca si te vei satura..."(Deut. 11, 10-15).

Productia tarii

Ploile care cad in timpul iernii ajuta pamantul sa-si adune umezeala pentru sezonul uscat al anului. In Galileea (la Nazaret) ploaia anuala atinge 61 cm., iar in Ierusalim, 80 cm. Toate vaile muntilor, numite in arabeste uadi, devin torente, iar micile campii devin lacuri. Pamantul insa o inghite repede. Odata cu luna mai, toate vaile si campiile se usuca, ca si mai inainte. Din zeci in zeci de kilometri, daca mai vezi cate un izvoras la picioarele muntilor, ce da nastere unui paraias. Locuitorii Palestinei se aprovizioneaza cu apa de ploaie pe care o strang in cisterne subterane, unele naturale, altele construite. Curios, la rasarit de Iordan este mai multa apa. Cateva raulete reusesc sa curga si in timpul verii. Distributia asa de variata a apei mareste complexitatea contrastelor acestei tari. Observati diferenta de nivel, de temperatura si de aspect cu privire la mare si la desert, si veti intelege numaidecat ce amestec de soluri are Palestina si cat de curioase se vor prezenta fauna si flora! Se va observa mai intai cat de aproape sta terenul arid fata de cel productiv. In afara de desertul propriu-zis, ce urca pana la portile Iudeei, avem munti inalti si vai prapastioase, teren deluros si jungla, ce n-a fost niciodata cultivat, nici chiar cu vie.

Paduri in Palestina au existat, dar nu in intelesul padurilor noastre. Daca altadata vor fi fost mai mari, nu stim. Cele de astazi sunt numai niste cranguri mici de -arbusti. E drept ca scriitorii vechi pomenesc de paduri pe locurile unde noi, astazi, vedem numai niste resturi de padure.

Asa de exemplu, Arculf (670 d. Hr.) pomeneste de o padure de pini langa Bethleem, pe care noi cei de azi n-o mai intalnim, in afara de cei cativa pini si maslini de langa Bethleem. Se poate sa fi existat paduri mai mari, dar care, nefiind ingrijite, sa fi pierit. Dupa mentiunile Sfintei Scripturi, padurile trebuie sa fi fost prin Valea Iordanului, muntele Carmei, Ghilead, Basan si Liban.

Arborii din Palestina sunt: stejarul, terebintul, roscovul, sicomorul, bradul, pinul, chiparosul etc. Toti acesti arbori sunt numiti in Sfanta Scriptura pomii lui Dumnezeu, fiindca nu sunt plantati de om, ci cresc singuri. Dintre arborii mai mari trebuie sa amintim nucul, smochinul, maslinul, portocalul, lamaiul, migdalul, rodiul s.a. Salcamul, o varietate a Orientului, se intalneste numai in desert. Tufele sau crangurile sunt singurele padurici de azi, ce constau din stejari piperniciti, pini, maslini salbatici, vita salbatica si alti cativa arbusti.

Pomii roditori sunt: portocalul, lamaiul, curmalul, maslinul, smochinul, rodiul, dudul, fisticul, migdalul, sicomorul si roscovul, ale carui fructe constituie hrana saracului. Fructele de capetenie ale Palestinei au fost altadata, ca si azi, maslinele si strugurii. in zilele noastre, a luat mare avant cultura portocalelor.

Graul se cultiva in Tara Sfanta numai pe platourile joase, in vai si pe micile terenuri arabile. In afara de cele doua campii amintite: a Ezdrelonului si a Saronului, mai amintim campia Munkneh (la rasarit de Silhem) si Hauran. Campia Hauranului, nascuta dintr-un teren vulcanic, este faimoasa. Gradini de zarzavat se afla si in Palestina, dar foarte putine si numai langa paraiase formate de cele cateva izvoare.

Pasunile Palestinei nu sunt ca cele din tinuturile noastre. La noi verdeata sau anumite ierburi rezista toata vara. In Palestina, precum am vazut, prima ploaie cade in octombrie. Atunci incepe sa rasara si verdeata, ce consta din: iarba grasa, grau salbatic, un fel de trifoi, lupin, ierburi aromatice, mandragore, lalele si flori salbatice, care prin decembrie al nostru vazute inflorite, fac pe calatorul sosit aici sa zica: "Cu adevarat, pamantul acesta este binecuvantat de Dumnezeu!". Cu venirea verii insa, incep sa se usuce, pana ce prin iunie-iulie toate sunt arse.

Pescuitul in Tara Sfanta nu este intalnit pe aceeasi scara ca la noi, din pricina lipsei de apa. Cum am amintit, in Marea Moarta nu creste nicio vietate. Pescuitul, deci, are loc numai in Lacul Tiberiadei si pe coasta Marii Mediterane, din care pricina pestele este acolo o hrana oarecum scumpa.

Vanatul, de asemenea, nu se practica pe o scara ridicata din pricina lipsei de paduri. Animalele salbatice, dintre care nu lipsesc leii, se afla in Valea Iordanului si prin partile desertului, dar vanatul nu e ca la noi, ci se face la intamplare.

Animalele

Tara Sfanta nu este bogata in regnul animal, dar fata de tarile invecinate ca Transiordania, Pustia Arabica etc, nu este nici prea saraca. Ca in toata lumea araba, tovarasul cu care omul isi castiga existenta este camila. Ea trage la plug, cara in spate povara, tine la drum lung si da omului laptele, carnea si pielea sa. Caii sunt mai putini in Palestina. in schimb, asinul e mai obisnuit chiar decat camila. Tara de munte si de stepa, Palestina hraneste turme mari de oi si de capre. Ele dau carnea mancata de palestinieni, caci boii si vacile se vad foarte rar. Oaia de Palestina se mananca tot timpul anului. Porcii nu sunt mancati in Tara Sfanta.

Dintre fiarele salbatice trebuie sa mentionam sacalii si leii, ce se mai vad si azi prin Valea Iordanului si prin Podisul Transiordanian.

Pr. Athanasie Negoita

(Din brosura "Cunosti tu Tara Sfanta?", Bucuresti, 1944)

Carti Ortodoxe

Cuprins