Sfanta Treime, iubirea desavarsita in sine si mantuitoare a noastra


SFANTA TREIME, IUBIREA DESAVARSITA IN SINE SI MANTUITOARE A NOASTRA

Daca iubirea intre Tatal suprem si numai Tata al unui unic Fiu ni se descopera in cea mai inalta iubire, fara inceput si fara sfarsit, iubirea aceasta se arata desavarsita, existand tot din eternitate si o alta Persoana, catre Care se indreapta iubirea dintre Tatal si Fiul si Care, la randul Ei, se bucura cu fiecare dintre ei si celalalt. Simplul fapt ca e o alta Persoana decat cele doua aflate in relatie de Eu-Tu poate aduce o nota noua, sporita, in iubirea dintre cele doua, primind intr-o noua evidenta impor tanta ei. Desigur, s-ar putea spune ca Tatal fiind infinit si Fiul, infinit, nu mai e lipsa de o alta Persoana pentru a aduce ceva nou in iubirea Unuia fata de Celalalt. Dar cu judecata aceasta s-ar putea afirma si ca o singura Persoana dumne zeiasca isi este suficienta in infinitatea ei pent ru fericirea proprie. Dar, daca infinitatea unei Persoane cere pent ru iubirea care da fericire si o alta Persoana, de ce n-ar cere infinitatea iubirii Lor, care e primul mod de iubire, sporindu-l pe primul cu toata infinitatea Ei. Nu infinitatea in sine da bucuria iubirii, ci reprezentarea ei de catre o alta persoana decat cea proprie.

Unde lipseste constiinta, lipseste bucuria. Dar bucuria reala o da alta constiinta atenta la ea. Si vedem chiar in noi, care suntem dupa chipul dumnez eiesc, ca un altul decat eu si tu ne aduce un mod nou si sporit de iubire si deci de bucurie. Iubirea intre eu-tu, chiar in planul infinit, vrea sa se extinda spre alta persoana, sau bucuria unuia de altul sporeste cand e insotita de bucuria unui al treilea, sau cand bucuria celor doi traieste bucuria comuna de un al treilea. Poate in acest sens, Sfantul Atanasie al Alexandriei a spus: "Iar Domnul a spus ca Duhul este Duh al Adevarului si Mangaietor: prin aceasta a aratat ca in Duhul este Treimea desavarsita". In acest sens, Sfantul Grigorie Palama precizeaza ca aceasta calitate de Duh al Adevarului si al Intelepciunii-si am putea adauga ca si calitatea de Mangaietor-nu o indeplineste Duhul numai pent ru oameni, continuand lucrarea Fiului, ci: "De El se foloseste si Cuvantul si Fiul preaiubit al Tatalui fata de Nascator, dar avandu-L ca impreuna iesit din Tatal, si odihnindu-Se in El prin unitatea firii". Mai incolo (p. 75) vom da tot textul din care am luat acest citat, pentru a vedea cum Sfantul Grigorie de Palama vede pe Duhul pe Duhul ca pe Cel ce este necesar pentru plenitudinea iubirii si a bucuriei in Dumnezeu, sau ca sa vedem ca doua Persoane nu epuizeaza toata posibilitatea iubirii, ci e nevoie si de a treia, care e si ea nu numai intr-o legatura, ci chiar intr-o unire, sau intr-o unitate cu cele doua.

Traim acest fapt si noi, oamenii, chiar prin necesitatea limbii de-a adauga la eu-tu , un el. Nu putem sa uitam de un el, aflandu-ne in relatie de eu-tu. Poate ca, cu cat ne iubim mai mult unul cu altul, simtim si iubirea fata de el; sau invers: cu cat traim doi insi, legati ca eu-tu, pe un al treilea mai mult, cu atat ne iubim si unul pe altul. Noi simtim trebuinta sa fim iubiti de al treilea si iubim pe al treilea, si cu cat il iubim mai mult impreuna, cu atat ne iubim si noi mai mult.

Teologul rus Pavel Florensky numeste in felul urmator adevarul despre numarul trei: "Voi fi intrebat: de ce exista tocmai trei ipostasuri? Eu vorbesc de numaarul "trei" ca de unul imanent adevarului, inseparabil de el, eu nu pot exista in afara relatiei cu tine si tu in afara relatiei unui orizont care ne confirma... Numai in unitatea celor trei primeste fiecare o unitate absoluta. In afara de trei nu exista confirmare (in adevar), nu exista subiect al adevarului" .

Daca am fi numai doi, am simti ca ne-ar lipsi ceva din realitate. Chiar fiinta divina trebuie sa traiasca in deplina multumi re, in relatie de trei constiinte personale. Eu nu vreau sa fiu iubit numai de unul (de tu ), oricat ar fi de infinit, ci vreau sa fie insotit in iubirea lui fata de mine si de un al treilea (de un el); si tu al meu voiesti la fel, sa am si pe altul care te iubeste impreuna cu mine. Dar si cel de-al treilea vrea sa ne vada uniti in iubirea fata de el, sau in iubirea lui fata de noi. Infinitatea esentei unei persoane nu ma multumeste prin iubirea ei. Simt ca aceasta nu e toata (iubirea) realitatea. Iubirea are drept baza constiinta unei alte persoane. De ea vad conditionata iubirea ei, precum ea vede in constiinta mea iubirea mea. Constiintele proprii a doua persoane sunt subiecte care dau si primesc iubirea. Iar la Dumnezeu, dat fiind infinitatea a persoanelor, ajunge un singur El care sa completeze iubirea ce o astept si care sa ne multumeasca cu iubirea pe care ne-o arata. Dar al treilea in Dumnezeu nu poate fi ca al doilea, deci Fiu. Aceasta ar arata pe Fiul neatragand iubirea integrala a Tatalui. Ci trebuie sa fie o Persoana de alta categorie, Care, chiar prin felul in care isi primeste subzistenta de la Tatal, arata pe Tatal iubind deplin pe Fiul insusi si pe Fiul iubind pe Tatal insusi. Astfel, Duhul uneste si mai mult pe Tatal si pe Fiul, ceea ce-L face sa fie si El iubit de Amandoi si El sa-I iubeasca pe Amandoi, dar aratand iubirea Lui deosebita fata de fiecare in raport cu iubirea lor intre Ei, si a fiecaruia dintre Ei fata de El, deosebita. El face pe Fiul si mai iubit de Tatal si pe Tatal si mai iubit de Fiul. De aceea si Tatal nu-L iubeste pe Fiul decat in Duhul, si pe Duhul, decat in Fiul, si deci pe noi, ca fii duhovnicesti, si Fiul, ca frati duhovnicesti.

Duhul ii intareste in unitate prin iubirea Lui si Ei se intaresc in unitate prin iubirea fata de El. Nu se trece dincolo de iubirea intre Tatal si Fiul prin Duhul. Sau Fiul e vazut in Duhul, si invers, ca sa fie vazut asa dupa ce Se va intrupa Fiul si in noi. Sfantul Grigorie de Nazianz spune: "Treime desavarsita, din Trei desavarsiti".

Fiecare cuprinde si descopera adeseori nu Eul sau, ci pe ceilalti. De aceea, in fiecare ipostas se pot vedea celelalte. "Vezi, prin urmare, zice Sfantul Vasile cel Mare, ca uneori Tatal descopera pe Fiul, alteori Fiul pe Tatal. Deci toata Dumnezeirea ti se arata uneori in Tatal, alteori in Fiul si in Duhul."

De aceea, pana ce Fiul este pe pamant, Duhul Il arata mai mult pe El, iar dupa ce invie si Se inalta Fiul, arata El mai mult pe Duhul, sau Duhul Il descopera sub un acoperamant simtit ca atare, facand pe Fiul chiar mai simtit si mai eficient in lucrarea Lui.

"Caci monada miscandu-se din pricina bogatiei ei, dar depasindu-se doimea (fiindca e mai presus de materie si forma, din care sunt corpurile), se hotarniceste ca Treime (caci aceasta este prima care depaseste doimea), ca sa nu fie Dumnezeirea nici stramta, nici sa se reverse la nesfarsit."

In cele trei Persoane dumne zeiesti este pluraritatea in unitate, sau iubirea deplina, realizata in amandoua formele; relatie intre Persoane, dar traita in unitate deplina. In cele trei e totul in relatie directa, caci Duhul e mereu in Tatal si Fiul. Daca ar fi patru, n-ar fi totul in aceasta relatie directa neincetata. Ar ramane mereu un El exterior. S-ar vedea ca cineva ramane mereu afara. In doua Persoane, iarasi, s-ar vedea ca nu e totul, ca ceva lipseste. In Dumnezeu Trei e totul.

Duhul reprezinta intoarcerea Dumnezeirii in Sine, asa zicand readunarea Ei pe planul modului de existenta in comuniune personala. Fara sa anuleze acest mod, Dumnezeirea se arata prin Duhul ca structura, ca matca interpersonala a Dumnezeirii infinite, evitand atat lipsa de "generozitate" a fiintei incuiate ermetic in intunericul existentei impersonale, cat si dezordinea pluralitatii infinite ca numar. Atat primul fapt, cat si cel de-al doilea ar umple totul de o esenta nelibera, panteista, neiubitoare, incapabila de creatie, supusa unor legi oarbe, lipsita de sens.

Dupa inaltarea Fiului, cand oamenii nu-L pot vedea nici in spatiu marginit, nici pretutindeni, aflandu-Se in Duhul, Care poate fi prezent pretutindeni, poate fi si Hristos prin El.

Duhul iradiaza pretutindeni din trupul inviat al lui Hristos (la Sfantul Vasile, Cum lucreaza Duhul in toti ). Vom vedea in alt capitol cum Duhul ne pune pe fiecare in legatura cu Hristos, dar si cum Hristos e in legatura cu Duhul. E forma activarii practice sau a prelungirii in noi a ceea ce a facut Hristos pentru noi in curatirea de patimi, chiar prin patimire, si in inaintarea spre inviere, deci spre spiritualizarea trupului. Aceasta legatura intre lucrarea lui Hristos si a Duhului se arata chiar in felul venirii la subzistenta a Duhului, prin purcederea din Tatal, spre a Se odihni in Fiul.