LUMINA SFINTEI EVANGHELII SI FACLIA LEGII VECHI

• « Inapoi
• Inainte »

Dupa cum s-a proorocit despre Inaintemergatorul Domnului, asa a si fost Sfantul Ioan Botezatorul, fiul preotului Zaharia si al Elisabetei. Noi ne "veselim" mereu la lumina "facliei" sale, caci el simtea "calea" Domnului inaintea venirii Sale. El simtea Fata lui Dumnezeu care este "lumina" si viata Sa care este "dreptate si pace". Fata de aceasta "cale a lui Dumnezeu", oamenii au caile lor strambe, trebuind sa se intoarca, sa se indrepteze, daca vor sa fie cautati de catre Dumnezeu.

Vadindu-i-se, oarecum, chipul, sau structura lumii si cunoscand, pe de alta parte, calea lui Dumnezeu, Sfantul Ioan a fost trimis la propovaduire prin lucrarea Duhului Sfant, care "vadeste lumea de pacat" (Ioan 16, 8): "A fost Cuvantul lui Dumnezeu catre Ioan, fiul lui Zaharia, in pustie. Si a venit el in toata imprejurimea Iordanului propovaduind botezul pocaintei spre iertarea pacatelor" (Luca 3, 3). Dupa textul original din cartea proorocului Isaia, propovaduirea Sfantului Ioan Botezatorul suna astfel: " Glasul celui ce striga: in pustie gatiti calea Domnului, drepte faceti in loc neumblat cararile Dumnezeului nostru. Toata valea sa se umple si tot muntele si dealul sa se plece; si sa fie cele strambe drepte si cele colturoase cai netede. Si se va arata slava Domnului si tot trupul o va vedea, caci gura Domnului a grait" (Isaia 40, 3-5).

"Toata faptura va vedea mantuirea lui Dumnezeu", adica acea faptura care prin pocainta devine "drum neted", "pustie", iar nu aceea care ramane prin nepocainta "cale stramba", "cale colturoasa". "Pustia" ca loc "neted" era semnul Imparatiei lui Dumnezeu, insemnand iubire de aproapele ca de sine insusi si avand ca urmare deschiderea cerului pentru "mana cereasca". "Pustia" si "Iordanul" erau locul intoarcerii: Iordanul "loc adancit pentru afundare ca botez", fusese sfintit si prin tamaduirea de lepra a lui Neeman, comandantul ostirilor siriene, cel care la inceput il dispretuia ca pe un rau neinsemnat. Dar dupa ce s-a smerit, s-a adancit, s-a lepadat de sine, el s-a tamaduit si a cunoscut pe Dumnezeul cel adevarat. "Pustia" ca loc neted era semnul lipsei asupririi omului de catre om, lipsei stapanirilor lumesti care luau locul stapanirii lui Dumnezeu si al Imparatiei Sale, semn al iubirii aproapelui ca de sine insusi.

Sfanta Scriptura spune despre lucrarea Sfantului Ioan Botezatorul: "Ioan nu a facut nici o minune, dar toate cate a spus el despre Acesta (Hristos) au fost adevarate" (Ioan 10, 41). Minunile fiind "painea fiilor" in lucrarea lui Mesia, lui Ioan Botezatorul nu i s-a dat sa faca minuni. Dar, in lucrarea Botezatorului, minuni au fost tocmai inimile pe care le-a intors la Dumnezeu, prin vestirea venirii lui Mesia, vederea prin Duhul Sfant a structurii strambe a lumii fata de calea lui Dumnezeu, fie ca "dealuri" ale asupririi, situate in lume mai presus decat calea Domnului, cautand sa ia locul lui Dumnezeu, pe care il prigonesc in lume; fie ca "vai" ale deznadejdii, simbol al celor care isi doresc sfarsitul grabnic din cauza asupririi. Aceste categorii se afla in lume intr-un raport asemanator cu cel relatat de catre Mantuitorul in parabola despre "bogatul nemilostiv si saracul Lazar", ca "prapastie mare" (Luca 16, 26).

Fara indoiala ca minunea cea mai mare a Sfantului Ioan Botezatorul, a fost intoarcerea inimilor la Dumnezeu prin pocainta. "Duhul si puterea lui Ilie" se arata in el prin puterea de a deschide si de a "intoarce" inimile. Dimpotriva, proorocul Ilie cu acelasi duh si putere a savarsit multe si mari minuni, fiind in cele din urma luat la cer, pe cand Sfantul Ioan nu a facut nici o minune si chiar s-a "micsorat" pana la ingroparea in pamant prin taierea capului, deoarece prin acelasi duh si putere ca si ale lui Ilie, el trebuia, nu sa osandeasca, ci doar sa pregateasca inimile pentru Mesia prin intoarcerea lor la Dumnezeu.

In legatura cu amandoi acesti mari profeti pe care ii asemana acelasi duh si aceeasi putere de a intoarce inimile oamenilor la Dumnezeu, trebuie subliniat faptul ca ei au fost trimisi de Dumnezeu in situatii extrem de grele pentru viata religioasa si credinta poporului ales. Astfel, inainte de aparitia profetului Ilie pe scena istoriei acestui popor, ni se spune ca in regatul Israel au domnit patru regi, unul mai rau decat celalalt, si anume: Baesa, Ela, Omri si Ahab, dintre care ultimul, a fost desigur cel mai rau. Prin femeia sa, Izabela din Sidonul fenician, Ahab a introdus in Israel cultul idolesc al baalilor. Un ultim mare rau savarsit in Israel, inainte de venirea lui Ilie, a fost rezidirea Ierihonului, cetate nimicita de Iosua si blestemata pentru faradelegile ei inaintea lui Dumnezeu: "In zilele lui Ahab, Hiel din Betel a zidit Ierihonul: temelia a pus-o pe mormantul lui Abiram, intaiul nascut al lui, iar portile le-a pus pe mormantul lui Segub, feciorul cel mai mic al lui, dupa cuvantul Domnului pe care-l graise prin Iosua, fiul lui Navi" (III Regi 16, 34). Ca urmare, profetul Ilie a fost trimis sa anunte pedepse grele de la Dumnezeu, care au si inceput cu seceta de trei ani si sase luni (III Regi 17, 1;18, 1-16). Aceasta perioada de seceta, ca urmare a uscaciunii credintei (Luca 4,25; Iacob 5, 17), isi are echivalent in cei trei ani si jumatate de mana cereasca revarsata pe pamant prin viata si lucrarea Mantuitorului pentru cei ce au crezut si s-au intors la Dumnezeu in urma predicii si a botezului Sfantului Ioan. Aceeasi perioada a fost insa si timpul osandirii pentru cei care nu au crezut si care s-au si impotrivit pana intr-atat, incat Insusi Mantuitorul a trebuit sa le spuna: "Nu voiti sa veniti la Mine ca sa aveti viata!" (Ioan 5, 40); "Voi sunteti din tatal vostru diavolul si poftele tatalui vostru voiti sa le faceti. El de la inceput a fost ucigas de oameni si nu a stat intru adevar, pentru ca nu este adevar intru el. Cand graieste minciuna, graieste dintru ale sale, caci este mincinos si tata al minciunii" (Ioan 8, 44). Aceste cuvinte ale Mantuitorului, exprima evenimentul cosmic al demascarii rautatii diavolului, precum si a acelora dintre oameni care s-au facut vrajmasi ai harului lui Dumnezeu. Este vorba de acei oameni care nu voiau sa fie vindecati de catre Mantuitorul. Ei se lepadau de la mana lui Dumnezeu (Ps. 87, 5) ca si diavolul.

Daca ei doar s-au veselit o clipa de lumina "facliei" Sfantului Ioan, ei nu au ascultat, pe de alta parte, de indemnul sau, ca "dealurile" de deasupra caii Domnului sa se intoarca, sa se coboare la Hristos, sa se pocaiasca.

Pentru aceasta zidire din nou a lumii, sau innoire a oamenilor, Sfantul Ioan a fost omul trimis de la Dumnezeu, plin de Duhul Sfant, avand in cel mai inalt grad "duhul si puterea lui Ilie". La incheierea lucrarii sale, Sfantul Ioan raspundea intrebarilor puse de carturarii si fariseii de la Ierusalim prin trimisii lor, aratand ca misiunea sa era limitata la pregatirea venirii lui Mesia si in acest sens el s-a deosebit de toti aceia, care s-au declarat pe ei insisi drept "Mesia": "Ioan a marturisit si nu a tagaduit; si a marturisit: Nu sunt eu Hristosul!" (Ioan 1, 20). Insusi Sfantul Pavel vorbea despre aceasta marturie a Sfantului Ioan, adresandu-se iudeilor din Antiohia Pisidiei: "Iar daca si-a implinit Ioan calea sa zicea: Nu sunt eu ce socotiti voi ca sunt! Dar, iata vine dupa mine Cel caruia nu sunt vrednic sa-I dezleg incaltamintea picioarelor" (F. Ap. 13, 25).

"Nu sunt nici Ilie", a raspuns el mai departe trimisilor de la Ierusalim (Ioan 1, 20-21). Sfantul Ioan stia ca puterea lui de a intoarce inimile se datora propovaduirii venirii apropiate a lui Mesia. In modul cel mai inspirat si cel mai complet este descrisa aceasta misiune a sa de catre preotul Zaharia, tatal sau, dupa sensul numelui de "Ioan", ca mila a lui Dumnezeu fata de cei rataciti de la calea Domnului, pe care Mantuitorul ii va numi: "oile cele pierdute", dar nu capre, si care la aratarea Luminii lui Dumnezeu in Hristos aveau sa marturiseasca: "Noi toti rataceam ca niste oi, fiecare in caile sale" (Isaia 53, 6): " Vei merge inaintea fetei Domnului, ca sa gatesti caile Lui, sa dai poporului Sau cunostinta mantuirii intru iertarea pacatelor lor, prin milostivirea milei Dumnezeului nostru cu care ne-a cercetat pe noi Rasaritul cel de Sus, ca sa lumineze pe cei ce stau intru intuneric si in umbra mortii si sa indrepteze picioarele noastre pe calea pacii" (Luca 1, 76-79).

Toate aceste bunuri ale mantuirii le-au dispretuit cei ce nu au luat aminte la chemarea, indemnul si mustrarile Sfantului Ioan. In trei momente hotaratoare de disputa cu carturarii si fariseii, Mantuitorul ii mustra, aducandu-le aminte de fiecare data de chemarea Sfantului Ioan la pocainta pe care ei nu au luat-o in seama:

"Voi ati trimis la Ioan si el a marturisit adevarul. Dar Eu nu de la om iau marturie, ci va spun acestea ca sa va mantuiti. Acela era faclia care arde si lumineaza si voi ati voit sa va veseliti o clipa in lumina lui. Dar Eu am o marturie mai mare decat a lui Ioan: lucrurile pe care Mi le-a dat Tatal sa le savarsesc, lucrurile acestea pe care Eu le fac marturisesc despre Mine ca Tatal M-a trimis. Si Tatal Care M-a trimis, Acela a marturisit despre Mine. Nici glasul Lui nu l-ati auzit vreodata, nici Fata Lui nu ati vazut-o. Si cuvantul Lui nu se salasluieste in voi, pentru ca voi nu credeti in Cel pe care L-a trimis Acela" (Ioan 5, 33-38).

Ca marturie a faptelor Sale, Mantuitorul mai sublinia ca: "Pe El (ca Fiul Omului) si-a pus pecetea (Duhului Sfant) Dumnezeu Tatal" (Ioan 6, 27); pe El "Tatal L-a sfintit si L-a trimis in lume" (Ioan 10, 36), astfel ca El "cu Duhul lui Dumnezeu scoate demonii" (Matei 12, 28), ca semn vazut al venirii imparatiei lui Dumnezeu in lume si cu "Duhul lui Dumnezeu" are acea "cantare din fluier" a harului dumnezeiesc (Matei 11, 17).

Cei ce cred in Mantuitorul aud glasul Tatalui, vad Fata Lui, iar Cuvantul Sau se scrie in inimile lor. Astfel era si Sfantul Ioan, a carui "faclie" a credintei "lumina" imprejurul sau, pentru ca era aprinsa, era vie si lucratoare. El L-a primit pe Mantuitorul ca si cum ar fi vazut Fata Tatalui, s-a inchinat Lui si L-a marturisit in fata oamenilor.

Un alt prilej de a vorbi despre cei ce nu s-au pocait in urma propovaduirii Sfantului Ioan si implicit, despre Sfantul Ioan insusi, a fost intrebarea ucenicilor, dupa minunea Schimbarii la Fata, cand coborau de pe muntele Tabor: "Pentru ce zic carturarii ca trebuie sa vina mai intai Ilie? Iar El, raspunzand a zis: Ilie intr-adevar va veni si va aseza la loc toate (apocatastisei panta). Eu insa va spun voua ca Ilie a si venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au facut cu el cate au voit; asa si Fiul Omului va patimi de la ei. Atunci au inteles ucenicii ca le-a vorbit despre Ioan Botezatorul" (Matei 17, 11-13).

Asemanarea Sfantului Ioan cu "Ilie proorocul" o facuse Mantuitorul si atunci cand vorbise in mod expres despre el, cu putin timp inainte de moartea acestuia prin decapitare si anume atunci cand Sfantul Ioan se afla in inchisoare: "Daca vreti sa intelegeti, el este Ilie, cel ce va sa vina" (Matei 11, 14). Dar aceasta "intelegere" Mantuitorul o face dependenta de "inima curata si buna", de "neimpietrirea inimii", care se manifesta prin puterea de a "vedea cu ochii" si de "a auzi cu urechile", de a "intelege" lucrurile dumnezeiesti "cu inima". Cand vorbea despre lucrurile dumnezeiesti, Mantuitorul adauga de fiecare data: "Cine are urechi de auzit, sa auda!" (Matei 11, 15).

Dar Mantuitorul asociaza lucrarea Sfantului Ioan lucrarii Sale proprii si in profetia despre jertfa Sa in moarte: "Ilie, venind mai intai, va aseza la loc toate. Insa, cum s-a scris despre Fiul Omului ca va patimi multe si va fi defaimat? Dar Eu va spun ca Ilie a si venit si i-au facut toate cate au voit, precum s-a scris despre el" (Marcu 9, 12-13), deci despre prigoana impotriva Lui, ca impotriva tuturor proorocilor, pe care Dumnezeu ii numeste: "robii Sai, proorocii" (Apoc- 10, 7).

Un ultim prilej de a vorbi despre Sfantul Ioan si despre puterea data lui a fost momentul de dupa intrarea Domnului in Ierusalim: "Iar dupa ce a intrat in templu, pe cand invata, s-au apropiat de El arhiereii si batranii poporului si au zis: Cu ce putere faci acestea? Si cine ti-a dat puterea aceasta? Raspunzand Iisus, le-a zis: Va voi intreba si Eu pe voi un cuvant, pe care de Mi-l veti spune si Eu va voi spune voua cu ce putere fac aceasta: Botezul lui Ioan de unde a fost, din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau intru sine zicand: de vom zice "din cer", ne va zice: "De ce n-ati crezut in el? Iar de vom zice: "De la oameni", ne temem de popor, fiindca toti il socotesc pe Ioan de prooroc, si raspunzand ei lui Iisus, I-au zis: Nu stim! si El le-a zis lor: Nici Eu nu va spun cu ce putere fac acestea! Dar ce vi se pare? Un om avea doi fii. Si ducandu-se la cel dintai, i-a zis: Fiule, du-te astazi si lucreaza via mea! Iar el, rapunzand, a zis: Ma duc, Doamne!, dar nu s-a dus. Mergand la al doilea, i-a zis tot asa; acesta raspunzand, i-a zis: Nu vreau! Dar apoi, caindu-se, s-a dus. Care din acesti doi a facut voia tatalui? Au zis Lui: Cel de-al doilea! Iisus a zis lor: Adevarat va zic voua ca vamesii si desfranatele merg inaintea voastra in Imparatia lui Dumnezeu. Caci a venit la voi Ioan in calea dreptatii si n-ati crezut in el, dar vamesii si desfranatele au crezut, iar voi ati vazut si nu v-ati cait nici dupa aceea, ca sa credeti in El" (Matei 21, 23-32).

Mantuitorul nu le-a spus carturarilor si fariseilor cu ce autoritate face lucrarile Sale, dar prin intuitia parabolei, i-a facut sa inteleaga faptul ca, spre deosebire de vamesi si de pacatoase, ei au ramas cu inimile impietrite, neascultand de Ioan Botezatorul si ramanand astfel in afara Imparatiei lui Dumnezeu. In acelasi context, Mantuitorul le-a vorbit si despre "Smochinul neroditor", dar plin de fala frunzelor verzi asemenea lucratorilor rai din via Domnului care, in loc sa aduca roade, umbreau locul, asezandu-se pe ei in locul lui Dumnezeu (Matei 21, 18-21). Din parabola despre "lucratorii rai" din via Domnului se intuieste taina "Inaltarii" pe Cruce a Fiului Omului (Ioan 8, 28).

Taina "semintei rele" din lume nu s-a dezvaluit nimanui din Vechiul Testament, nici Sfantului Ioan Botezatorul. O cunostea numai Dumnezeu Care "S-a aratat in trup", ca sa se dea pe fata taina raului si sa semene "samanta cea buna", dupa cum scria in mod inspirat, profetul Maleahi: "Si va rasari voua, celor ce va temeti de Numele Meu, Soarele Dreptatii cu tamaduiri venind in razele Sale si veti iesi si veti zburda ca viteii de ingrasat" (Maleahi 3, 20).

Profetul vorbeste aici despre cei "tematori de Dumnezeu", despre "cei slabi" din lume, pentru ca sunt "smeriti inaintea lui Dumnezeu", spre deosebire de cei "tari" din lume, dar plini de rautate; sus-pusi, dar "mandri" si plini de sine, in care Dumnezeu este alungat si nu mai poate avea loc; despre cei ce s-au facut "dealuri" ale asupririi. Fata de acesti oameni ai lumii profetul vorbeste despre bucuria celor smeriti la plinirea vremii prin taina aratarii puterii lui Dumnezeu in tamaduirea celor neputinciosi, iar nu in osandirea celor rai. Lucrarea Mantuitorului ca lipsa a oricarei osandiri, deci ca Lumina care lumineaza, este caracterizata in Sfintele Evanghelii prin cuvintele: "Puterea Domnului se arata in tamaduiri" (Luca 5, 17).

Dumnezeu stia ca fara El, omul nu poate sa nu pacatuiasca, de aceea a primit sa vina personal sa aduca oamenilor "Lumina", fapt prin care se inteleg atat de bine si cuvintele Mantuitorului: "Fara Mine nu puteti face nimic" (Ioan 15, 5), dar prin Mine veti descoperi ce pierdere aveti dupa pacatul stramosesc, pentru a va putea intoarce si a va putea zidi pe voi insiva din nou, si aceasta inca inainte de a muri si pentru a invia, asa cum se ruga proorocul David: " Oare celor morti vei face minuni? Sau mortii se vor scula si se vor marturisi Tie? Se va povesti oare in mormant mila Ta si adevarul Tau in pamant uitat?" (Ps. 87, 11-13); "Nu voi muri, ci voi fi viu si voi povesti lucrurile Domnului" (Ps. 117, 17); "El nu voieste moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu" (Iezechiel 18, 23); "Sufletul mi l-a intors " (Ps. 22, 3). Prin Hristos a smuls Dumnezeu radacina mortii din inima omului care este rautatea.

Aceasta lucrare a lui Dumnezeu da un inteles mult mai profund cuvintelor Sale adresate lui Adam in paradis: "Intru sudoarea fruntii tale iti vei castiga painea ta, pana cand te vei intoarce in pamant, caci pamant esti si (tocmai de aceea) te vei intoarce in pamant" (Geneza 3, 19). Numai in Hristos, Dumnezeu ii putea spune lui Adam: "Tu te vei intoarce in pamant pentru vina ta, dar Eu fara vina voi fi prigonit, omorat si ingropat in pamant." "Lumina" lui Dumnezeu se arata astfel mult mai profunda decat bunatatea relativa a oamenilor, pentru ca Dumnezeu este desavarsit: "Deci daca voi, rai fiind, stiti sa dati daruri bune fiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru cel ceresc va da cele bune celor ce cer de la El? " (Matei 1,11).

Puterea lui Dumnezeu care se arata "in tamaduiri", iar nu in osandire, avea s-o invedereze Mantuitorul si Sfantului Ioan Botezatorul la nedumerirea acestuia cu privire la El ca "Mesia", dupa cum in legatura cu aceste taine, Dumnezeu tamaduise odinioara si sufletul plin de ravna pentru Legea lui Dumnezeu, dar zbuciumat de prigonire din partea vrajmasilor lui Dumnezeu, a proorocului Ilie.

• « Inapoi
• Inainte »