Predica la Duminica Vamesului si a Fariseului


Predica la Duminica Vamesului si a Fariseului

Evanghelia despre rugaciunea vamesului si fariseului

Luca 18:9-14

Catre unii care se credeau ca sunt drepti si priveau cu dispret pe ceilalti, a zis pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu, ca sa se roage: unul fariseu si celalalt vames. Fariseul, stand, asa se ruga in sine: Dumnezeule, iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti, adulteri, sau ca si acest vames; postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toate cate castig. Iar vamesul, departe stand, nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer, ci-si batea pieptul, zicand: Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului. Zic voua ca acesta s-a coborat mai indreptat la casa sa, decat acela. Fiindca oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta.

Un om a mers in padure ca sa aleaga un copac din care sa faca grinzi pentru acoperis. Si a vazut doi copaci, unul langa altul. Unul era neted si inalt, dar era putred pe dinauntru, si celalalt era cu damburi si urat pe dinafara, dar era sanatos pe dinauntru. Omul a oftat si si-a zis: "La ce-mi foloseste mie acest copac inalt, necioturos, daca este putred pe dinauntru si din care nu pot sa fac barne? Celalalt, chiar daca este cioturos si urat, cel putin este sanatos pe dinauntru si astfel, daca muncesc putin mai mult, pot sa-l folosesc la barne de acoperis pentru casa mea." Si, fara sa se gandeasca mai mult, a ales acel copac.

Tot la fel va alege si Dumnezeu intre doi oameni pentru casa Sa si nu va alege pe cel care pare bun pe dinafara, ci pe cel a carui inima este plina de dreptatea sanatoasa a lui Dumnezeu.

Cei mandri, ai caror ochi sunt intr-una ridicati spre cer, in vreme ce inimile lor sunt lipite de pamant, nu sunt placuti lui Dumnezeu; sunt bineplacuti lui Dumnezeu numai cei smeriti si blanzi cu inima, ai caror ochi sunt plecati spre pamant, in vreme ce inimile lor sunt bogate intru cele ceresti. Ziditorul lumii alege oamenii care cauta la pacatele lor inaintea lui Dumnezeu, mai mult decat la faptele lor cele bune. Caci Dumnezeu este doctorul care vine la patul pe care sta fiecare dintre noi si intreaba: "Unde te doare?" Omul care foloseste de venirea doctorului, ca sa-i spuna despre toate durerile si slabiciunile sale, este intelept, dar omul care isi ascunde durerea si se lauda cu sanatatea sa, este nebun. Ca si cum doctorul viziteaza oamenii pentru sanatatea lor si nu pentru starea lor de boala! Marele Ioan Gura de Aur spune ca "Este rau sa pacatuiesti, desi aici se poate da ajutor; dar sa pacatuiesti si sa nu ingadui pacatul - aici nu se mai poate nici un ajutor."

Deci sa avem intelepciune si sa stam la rugaciune inaintea lui Dumnezeu, sa simtim ca ne aflam inaintea doctorilor celor mai buni si mai milostivi, care ne intreaba pe fiecare dintre noi, cu purtare de grija si cu dragoste: "Unde te doare?" Sa nu ne lenevim in nici un chip, sa-I spunem toata boala noastra, ranile noastre si pacatele noastre.

Domnul Iisus ne spune despre aceasta in pilda vamesului din pericopa Evanghelica de astazi. In Evanghelie se spune ca Domnul a spus aceasta pilda celor care se credeau ca sunt drepti si priveau cu dispret pe ceilalti. Nu cadem si noi printre cei carora Domnul le spune aceasta pilda? Nu va razvratiti, ci marturisiti-va boala, rusinati-va de ea si luati leacul pe care vi-l daruieste Doctorul cel mai bun si mai milostiv. Intr-un spital erau multi bolnavi. Unii aveau febra si nu mai puteau astepta pana la venirea doctorului; altii umblau de colo colo, crezandu-se sanatosi si nu voiau sa-i vada doctorul. Intr-o dimineata, doctorul a intrat sa-i viziteze pe bolnavi. Doctorul era impreuna cu un prieten, care era plin de daruri pentru bolnavi. Prietenul doctorului a vazut ca bolnavii aveau febra si ii parea rau pentru ei. "Se pot vindeca?" l-a intrebat pe doctor. Doctorul i-a soptit la ureche: "Si acestia cu febra si cei care se afla in pat se pot vindeca, dar cei care umbla nu se pot ... aceia sufera de boli care nu se pot vindeca si sunt putrezi pe dinauntru." Prietenul doctorului a fost foarte uimit si uimirea sa statea in doua lucruri: tainele bolilor oamenilor si inselaciunea ochilor oamenilor.

Inchipuiti-va acum ca suntem bolnavi in acest spital al lumii. Boala de care sufera fiecare dintre noi poarta acelasi nume - nedreptatea. In acest cuvant se afla toate patimile, toate poftele, toate pacatele - toate slabiciunile si molesirea sufletelor, a inimilor si a mintilor noastre. Cei bolnavi se afla intr-o stare, la inceputul bolii, in alta stare, la vremea cea mai grea a bolii si in alta stare, la vindecare. Dar acestea sunt chipurile bolilor din launtrul omului; numai cei care se vindeca se fac constienti de greutatea bolii de care suferisera. Cei mai bolnavi sunt cei mai putin constienti de boala lor. In boala trupeasca, omul care are febra mare, nu este constient de sine nici de boala sa, nici nebunul nu spune despre el ca este nebun. Incepatorii nedreptatii se simt rusinati de boala lor o vreme, dar repetarea pacatului duce la obiceiul de a pacatui si aceasta se intampla pana la ameteala si starea de inconstienta a nedreptatii, pana intr-o stare in care sufletul nu mai are nici un sens in sine, si nici boala sa. Si inchipuiti-va numai, un doctor care intra in spital si intreaba: "Ce-ati patit?" Cei a caror boala se afla intr-o stare de inceput, se simt rusinati sa se arate ca sunt bolnavi si vor raspunde: "Nimic!" Cei a caror boala a ajuns in starea cea mai grea, se vor mania la o asemenea intrebare si nu vor raspunde numai "Nu-i nici o problema cu noi!", ci vor incerca sa se mandreasca cu sanatatea lor. Numai cei care sunt pe cale de vindecare vor ofta si vor raspunde doctorului: "E foarte rau! Ai mila si ne ajuta!" Tertulian spune intr-o omilie despre pocainta: "Daca iti este frica sa-ti marturisesti pacatele, priveste focul iadului, pe care numai marturisirea il poate stinge."

Atunci, cugeta la toate acestea; asculta pilda lui Hristos si hotaraste tu cat este de potrivit. Daca spui cu uimire "Aceasta pilda nu mi se potriveste", atunci inseamna ca suferi de boala cunoscuta ca nedreptate. Daca te impotrivesti "Eu sunt drept; aceasta este pentru pacatosii din jurul meu", aceasta inseamna ca boala ta a ajuns a ajuns sa fie foarte grea. Dar daca te bati cu pumnul in piept si spui "Este adevarat; sunt bolnav si am nevoie de doctor", aceasta inseamna ca esti pe calea vindecarii. Atunci, nu te teme; te vei vindeca.

Doi oameni s-au suit la templu, ca sa se roage: unul fariseu si celalalt vames. Doi oameni, doi pacatosi, cu deosebirea ca fariseul nu se vedea pe sine ca pacatos, in vreme ce vamesul se vedea pacatos. Fariseul facea parte din clasa de sus din societatea vremii, iar vamesul facea parte din clasa cea mai batjocorita.

Fariseul, stand asa, se ruga in sine: Dumnezeule, Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti, adulteri, sau ca si acest vames. Postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toate cate castig. Fariseul statea in partea de dinainte a bisericii, chiar in fata altarului, asa cum era obiceiul fariseilor sa se duca in fata. Ca fariseul statea chiar in fata, se vede din zicerea ca vamesul statea departe. Fariseul era atat de mandru si desigur, se vedea pe sine intru toata dreptatea (adica in sanatatea lui duhovniceasca), ca el nu cauta locul din fata, numai in privelistea oamenilor, ci si in privelistea lui Dumnezeu si nu cauta aceasta numai la mese si la intalniri cu oamenii, ci si la rugaciune. Acest lucru este destul pentru a arata cat de bolnav era fariseul de nedreptate si cum il invartosa pe el aceasta.

De ce se zice: se ruga in sine? De ce nu cu glas? Pentru ca Dumnezeu asculta mai atent ce vorbeste inima decat ce graiesc buzele. Ceea ce crede si simte omul atunci cand se roaga lui Dumnezeu este mai important pentru Dumnezeu decat cuvintele rostite doar cu limba. Limba poate fi inselatoare, dar inima nu inseala: ea arata omul asa cum este el - alb ori negru.

"Dumnezeule, Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni." Un pacatos cuteaza sa spuna aceasta, in biserica, inaintea lui Dumnezeu! Ce este Biserica, daca nu un loc unde bolnavii se intalnesc cu doctorul lor? Cei bolnavi din pricina pacatului vin sa-si marturiseasca boala, lui Dumnezeu Doctorul, si sa afle leacuri si vindecare de la El, care este adevaratul vindecator de toata durerea si slabiciunea omului si Care este Datator a toate lucrurile cele bune. Merg cei sanatosi la spital ca sa se laude doctorului cu sanatatea lor? Dar acest fariseu nu a venit la biserica cu sufletul intreg si sanatos, ca sa se laude cu sanatatea sa, ci ca un grav bolnav de nedreptate care, in delirul bolii sale, nici nu mai stie ca este bolnav. Odinioara, pe cand vizitam un spital de boli de minte, doctorul m-a dus in fata unui gard de sarma, care imprejmuia cladirea cu bolnavii cei mai primejdiosi. "Cum te simti?", l-am intrebat. El mi-a raspuns indata: "Cum crezi ca ma simt printre toti nebunii astia?"

Iata ce spune fariseul: "Dumnezeule, Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni." De fapt, el nu multumeste lui Dumnezeu pentru aceasta, recunoscand ca este lucrarea lui Dumnezeu faptul ca el nu este ca ceilalti oameni. Nu, cuvintele: "Dumnezeule, Iti multumesc ..." nu sunt nimic mai mult decat o graire, o zicere lingusitoare catre Dumnezeu, ca Dumnezeu sa-i asculte laudarosenia lui. Caci, din tot ceea ce spune, el nu multumeste lui Dumnezeu pentru nimic; dimpotriva, el huleste impotriva lui Dumnezeu, hulind impotriva intregii zidiri a lui Dumnezeu. El nu-I multumeste lui Dumnezeu pentru nimic. Tot ceea ce spune el despre sine, este aratat ca fiind numai lucrarile lui, dobandite fara ajutorul lui Dumnezeu. El nu spune ca nu este profitor, nedrept, desfranat ori vames, pentru ca Dumnezeu l-a pazit de aceasta cu puterea Sa si cu mila Sa; ci spune numai ca el este ceea ce este, dupa propria sa judecata: un om cu totul aparte, si atat de vrednic, ca nu are pereche in toata lumea. Ca si aceasta - vietuirea sa cu cu totul aparte - el se osteneste si se nevoieste ca sa ramana pe aceasta treapta inalta, deasupra tuturor celorlalti oameni. Altfel spus: el posteste de doua ori pe saptamana si da zeciuiala din toate cate castiga. Ah, ce cale usoara de mantuire si-a ales acest fariseu, mai usoara decat cea mai usoara cale de pierzare! Dintre toate poruncile pe care le-a dat Dumnezeu oamenilor prin Moise, el alege numai doua dintre cele mai usoare. Dar el nici macar pe acestea doua nu le-a implinit cu adevarat, caci Dumnezeu nu a dat aceste doua porunci pentru ca avea El nevoie ca oamenii sa posteasca si sa dea zeciuiala din toate cate castiga. Asta nu-I trebuie lui Dumnezeu catusi de putin. Dumnezeu nu a dat aceste porunci oamenilor nici ca sa fie un scop in sine, ci - privind toate celelalte porunci - ca sa aduca roada de smerenie inaintea lui Dumnezeu, ascultare fata de Dumnezeu si dragoste pentru Dumnezeu si pentru om. Pe scurt: sa destepte, sa inmoaie si sa lumineze inimile oamenilor. Totusi, fariseul a implinit aceste doua porunci fara sa aiba un scop. El postea si dadea zeciuiala din toate cate castiga, dar ii ura si ii dispretuia pe altii si era mandru inaintea lui Dumnezeu. Si astfel el a ramas pom fara roada. Roada nu sta in postire, ci in inima; roada nu sta intr-o porunca, ci in inima. Toate poruncile si toate legile se afla in slujba inimii: ele incalzesc inima, lumineaza inima, uda inima, imprejmuiesc inima, o prasesc si o planteaza - numai ca rodul din campul inimii sa se prinda, sa creasca si sa se coaca. Toate lucrarile cele bune sunt un mijloc si nu un scop, metoda si nu rodul. Scopul este inima, unde se afla rodul.

Si astfel, fariseul, prin rugaciunea sa, nu a dobandit scopul dorit: el nu si-a dat la iveala frumusetea sufletului sau, ci uraciunea lui; el nu si-a dat la iveala sanatatea, ci boala sa. Hristos a dorit sa arate aceasta, prin aceasta pilda; nu numai in ceea ce-l priveste pe acest fariseu, ci privitor la toti fariseii, care erau la vremea aceea puterea stapanitoare peste poporul iudeu. Prin aceasta pilda, Domnul a cautat sa arate cucernicia rasucita si fariseismul mincinos, pentru care va aflati in stare de cadere de-a lungul tuturor neamurilor de crestini, pana in zilele noastre. Nu se afla si astazi printre noi, oameni, care se roaga lui Dumnezeu intocmai ca acest fariseu? Nu sunt multi dintre cei care isi incep rugaciunea cu hula si cu carteala impotriva aproapelui si sfarsesc cu marire de sine? Nu sunt multi care stau in fata lui Dumnezeu ca si cum ne-ar fi noua datornic? Nu sunt multi dintre noi care spun: "Dumnezeule, eu postesc, merg la biserica, imi platesc toate darile si dau bani la biserica; eu nu sunt ca alti oameni, ca profitorii si defaimatorii, ca necredinciosii si desfranatii, care ma supara pe mine rau? Ce faci Tu, Dumnezeule? De ce nu-i ucizi pe ei si de ce nu ma rasplatesti pe mine pentru tot ceea ce fac eu pentru Tine? Nu vezi Tu, Doamne, curatia inimii mele si sanatatea sufletului meu?" Cu toate acestea, stiti ca "Dumnezeu nu va poate insela, si nici voi pe El", asa cum a spus Fericitul Maxim. El a mai spus "Fiecare isi face cruce, dar nu fiecare se roaga." Fariseul este ca "Avraam prin barba sa, si ca Ham prin fapte."

Astfel, ei vorbesc, si Dumnezeu ii asculta si ii trimite acasa goi, spunandu-le: "Eu nu recunosc chipul pe care il aratati voi, despre voi." Si, la Judecata de Apoi, El le va spune: "Eu nu va cunosc pe voi", caci Dumnezeu nu-Si recunoaste prietenii dupa vorbele lor, ci dupa inimile lor; asa dupa cum nu pretuieste smochinul pentru frunzele lui, ci pentru roada.

Dar iata cum ar trebui sa se roage un om al rugaciunii: Iar vamesul, departe stand, nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer, ci-si batea pieptul zicand: Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului. El statea departe! Adevaratul om al rugaciunii nu se repede in fata, in locul cel mai de vaza din biserica. La ce ti-ar folosi aceasta? Dumnezeu il vede la fel de bine daca sta in spatele bisericii, ca si atunci cand ar sta in fata. Un adevarat om al rugaciunii se pocaieste intotdeauna cu adevarat. "Pocainta omului este sarbatorirea lui Dumnezeu", spune Sfantul Efrem Sirul. El sta departe. El isi simte nimicnicia in fata lui Dumnezeu si este plin de smerenie inaintea maretiei lui Dumnezeu. Ioan Botezatorul, cel mai mare dintre barbatii nascuti din femeie, era plin de frica la venirea lui Hristos, spunand: "Eu nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintelor." (cf. Marcu 1:7). Femeia pacatoasa I-a spalat picioarele lui Hristos, udandu-le cu lacrimile ei. Iata, deci, ca un om adevarat al rugaciunii are smerenie adanca si este plin de bucurie daca Dumnezeu ii ingaduie sa se apropie de picioarele Sale.

El nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer. De ce? Ochii sunt oglinda sufletului. Pacatele sufletesti se pot citi in ochi. Nu vedeti ca in fiecare zi, atunci cand un om pacatuieste, coboara privirea inaintea oamenilor? Cum pot ochii pacatosului sa nu se coboare inaintea lui Dumnezeu Atotvazatorul? Doamne, fiecare pacat savarsit inaintea oamenilor este savarsit inaintea lui Dumnezeu si nu exista nici un pacat pe fata pamantului care sa nu-L supere pe Dumnezeu. Un adevarat om al rugaciunii este constient de aceasta si pe langa smerenie, mai are si multa rusine inaintea lui Dumnezeu. De aceea spune: el nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer.

Ci isi lovea pieptul. De ce? Ca sa arate in felul acesta ca trupul este madularul pacatuirii omului. Poftele trupesti duc omul la pacatele cele mai grele. Lacomia da nastere patimii: patima da nastere maniei si mania uciderii. Gandurile repetate asupra celor ale trupului, desparte pe om de Dumnezeu, il vlaguieste si ucide biruinta dumnezeiasca care se afla in om. De aceea vamesul se bate in piept la rugaciune, fiind constient de pacatul sau, de umilirea sa si de rusinea sa inaintea lui Dumnezeu. Dar de ce isi bate mai ales pieptul, si nu capul sau mainile? Pentru ca inima se afla in piept si inima este izvorul atat al pacatului, cat si al faptelor celor bune. Chiar Domnul a spus: "Dar zicea ca ceea ce iese din om, aceea spurca pe om. Caci dinauntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfranarile, hotiile, uciderile, adulterul, lacomiile, vicleniile, inselaciunea, nerusinarea, ochiul pizmas, hula, trufia, usuratatea." (Marcu 7:20-23). De aceea vamesul se bate in piept.

Si a spus el: "Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului!" El nu a pomenit nici de faptele sale cele bune, nici de cele rele. Dumnezeu le stie pe toate. Si Dumnezeu nu voieste insiruire de fapte, ci pocainta smerita pentru toate. "Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului!" Aceste cuvinte spun totul. Tu, Dumnezeule, esti Doctorul si eu sunt bolnavul. Numai intru puterile Tale sta vindecarea si numai singur Tie Iti apartin eu. Tu esti Doctorul si milostivirea este leacul tau. In zicerea: "Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului!" e ca si cum el spune cu pocainta: "Doctore, da-mi leacul mie, celui bolnav! Nimeni din toata lumea asta nu ma poate vindeca, decat numai Tu, O, Dumnezeule." "Tie Unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut" (Psalm 50:5). Nu este nadejde pentru mine de la oameni, oricat de drepti ar fi ei, daca nu ma ajuti Tu pe mine. Nimic nu ma mai poate ajuta pe mine: postirea mea, darea de zeciuiala, sau toate faptele mele cele bune, daca milostivirea ta nu-mi unge rana ca o alifie. Lauda oamenilor nu-mi vindeca rana, ci mai rau se face. Tu, numai Tu singur imi stii boala mea si numai Tu singur ai leacul ce-mi este mie de folos. La nimeni altul nu-mi este de folos sa merg sau sa ma rog. Daca Tu ma indepartezi pe mine, lumea intreaga nu ma poate sprijini de la caderea in prapastie. Tu, numai Tu singur poti, Doamne, daca Tu vrei. O Dumnezeule, iarta-ma si mantuieste-ma! "Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului!"

Ce spune Domnul Iisus despre acest fel de rugaciune? "Zic voua ca acesta - a coborat mai indreptat la casa sa, decat acela." Cui spune Domnul aceasta? Noua tuturor, care credem despre noi ca suntem drepti. Vamesul este cel care coboara la casa sa mai indreptat, nu fariseul. Omul care isi marturiseste pacatele sale cu smerenie, merge acasa mai indreptat si nu cartitorul cel mandru. Cel care se pocaieste si se rusineaza este mai indreptat iar nu omul cel infumurat, mandru, obraznic. Doctorul are milostivire si vindeca pe omul bolnav care isi recunoaste boala si cauta vindecare, si il trimite gol pe cel care vine la Doctor ca sa se faleasca cu sanatatea sa. Apoi Domnul sfarseste minunata Sa pilda cu aceasta invatatura: "Fiindca oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta" Cine se inalta pe sine si cine se smereste pe sine? Nimeni nu se poate inalta singur nici macar un pic, daca Dumnezeu nu-l ridica. Dar aici se vorbeste despre cel care crede ca se inalta, napustindu-se catre locul cel dintai, atat inaintea oamenilor, cat si a lui Dumnezeu; despre cel care se lauda cu lucrarile sale cele bune; cel care se semeteste inaintea lui Dumnezeu si care, hulind si defaimand, ii umileste pe altii, ca el sa para mai mare. In felul acesta, cei care cred ca se inalta pe sine, de fapt, se injosesc. Fiindca, oricat de mare s-ar vedea in ochii sai si chiar in ochii oamenilor, el este cu mult mai mic in ochii lui Dumnezeu. Dumnezeu va rusina un asemenea om si il va face sa simta intr-o zi umilirea pe care a pricinuit-o altora. "Pana cand omul nu se smereste, el nu va primi nici o rasplata pentru faptele sale. Rasplata nu se da pentru fapte, ci pentru smerenie", spune Isaac Sirul (Tratat mistic, 34). Dar cine se umileste pe sine? Aceasta nu face omul care incearca sa para mai mic decat este, ci cel care nu-si vede micimea din pricina pacatului. Cu adevarat, chiar daca vrea, omul nu se poate cobori pe sine mai jos decat il coboara pacatul. Dumnezeu nu cauta la noi alta umilire decat sensul si recunoasterea pacatoseniei. Pentru omul care isi da seama si recunoaste prapastia in care l-a aruncat pacatul, nu este cu putinta sa coboare mai jos. Pacatul, intotdeauna ne poate arunca in prapastia pieirii, care este mai adanca decat ne putem inchipui. Sfantul Macarie cel Mare spune: "Omul smerit nu cade niciodata. Aflandu-se deja mai jos decat ceilalti, unde mai poate cadea? Semetia este mare umilire, dar umilirea este o mare inaltare, cinste si demnitate." (Omilia 19).

Pe scurt: omul care face precum vamesul, este inaltat. Cel dintai (fariseul) nu se poate vindeca, pentru ca el nu poate vedea ca este bolnav; cel de al doilea (vamesul) este bolnavul care se afla pe calea vindecarii, pentru ca el si-a recunoscut boala, s-a asezat sub ascultarea Domnului si a luat leacul. Cel dintai este ca si copacul acela neted, inalt, care este putred pe dinauntru si nu este de folos gospodarului; cel de-al doilea este ca si copacul acela cioturos si urat, pe care il prelucreaza gospodarul, face barna pentru acoperis si il duce in casa.

Sa Se milostiveasca Dumnezeu de toti pacatosii care-si plang pacatele si sa-i vindece de boala cea pacatoasa pe toti cei care se roaga Lui cu frica si cu cutremur, slavindu-L ca pe Tatal cel milostiv si pe Unul-Nascut Fiul Sau si pe Sfantul Duh - Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin.