Predica la Inaltarea Domnului


Predica la Inaltarea Domnului

Evanghelia despre Inaltarea Domnului

 Luca 24:36-53 / Fapte 1:3-14

Si pe cand vorbeau ei acestea, El a stat in mijlocul lor si le-a zis: Pace voua. Iar ei, inspaimantandu-se si infricosandu-se, credeau ca vad duh. Si Iisus le-a zis: De ce sunteti tulburati si pentru ce se ridica astfel de ganduri in inima voastra? Vedeti mainile Mele si picioarele Mele, ca Eu Insumi sunt; pipaiti-Ma si vedeti ca duhul nu are carne si oase, precum Ma vedeti pe Mine ca am. Si zicand acestea, le-a aratat mainile si picioarele Sale. Iar ei inca necrezand de bucurie si minunandu-se, El le-a zis: Aveti aici ceva de mancare? Iar ei i-au dat o bucata de peste fript si dintr-un fagure de miere. Si luand, a mancat inaintea lor. Si le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grait catre voi, fiind inca impreuna cu voi, ca trebuie sa se implineasca toate cele scrise despre Mine in Legea lui Moise, in prooroci si in psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca sa priceapa Scripturile. Si le-a spus ca asa este scris si asa trebuie sa patimeasca Hristos si sa invieze din morti a treia zi, si sa se propovaduiasca in numele Sau pocainta spre iertarea pacatelor la toate neamurile, incepand de la Ierusalim. Voi sunteti martorii acestora. Si iata, Eu trimit peste voi fagaduinta Tatalui Meu; voi insa sedeti in cetate, pana ce va veti imbraca cu putere de sus.

Si i-a dus afara pana spre Betania si, ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat. Si pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer. Iar ei, inchinandu-se Lui, s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare. Si erau in toata vremea in templu, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu. Amin.

Carora S-a si infatisat pe Sine viu, dupa patima Sa, prin multe semne doveditoare, aratandu-li-Se timp de patruzeci de zile si vorbind cele despre imparatia lui Dumnezeu. Si cu ei petrecand, le-a poruncit sa nu se departeze de Ierusalim, ci sa astepte fagaduinta Tatalui, pe care (a zis El) ati auzit-o de la Mine: Ca Ioan a botezat cu apa, iar voi veti fi botezati cu Duhul Sfant, nu mult dupa aceste zile. Iar ei, adunandu-se, Il intrebau, zicand: Doamne, oare in acest timp vei aseza Tu, la loc, imparatia lui Israel? El a zis catre ei: Nu este al vostru a sti anii sau vremile pe care Tatal le-a pus in stapanirea Sa. Ci veti lua putere, venind Duhul Sfant peste voi, si Imi veti fi Mie martori in Ierusalim si in toata Iudeea si in Samaria si pana la marginea pamantului. Si acestea zicand, pe cand ei priveau, S-a inaltat si un nor L-a luat de la ochii lor. Si privind ei, pe cand El mergea la cer, iata doi barbati au stat langa ei, imbracati in haine albe, care au si zis: Barbati galileeni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer.

Atunci ei s-au intors la Ierusalim de la muntele ce se cheama al Maslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sambata. Si cand au intrat, s-au suit in incaperea de sus, unde se adunau de obicei: Petru si Ioan si Iacov si Andrei, Filip si Toma, Bartolomeu si Matei, Iacov al lui Alfeu si Simon Zelotul si Iuda al lui Iacov. Toti acestia, intr-un cuget, staruiau in rugaciune impreuna cu femeile si cu Maria, mama lui Iisus, si cu fratii Lui.

Cand randunelele nu prea mai au mancare si vine vremea rece, ele se duc in tarile calde, unde este mult soare si multa hrana. O randunica zboara pe sus, cercetand aerul si aratand calea, si restul stolului o urmeaza.

Cand sufletele noastre nu prea mai au hrana in lumea materialnica, si cand se apropie frigul mortii - o, se afla vreo randunica ca aceea, ca sa ne duca intr-un loc cald, unde sa fie multa caldura duhovniceasca si hrana duhovniceasca? Exista vreun asemenea loc? O, exista vreo astfel de randunica?

In afara Bisericii Crestine, nu se afla nimeni care sa ne poata da la aceasta, nici un fel de raspuns demn de incredere. Biserica singura cunoaste aceasta, si cunoaste cu adevarat. Ea a vazut acea parte a Raiului dupa care tanjesc sufletele noastre in amurgul inghetat al acestei vieti pamantesti. Ea a vazut si aceasta randunica binecuvantata, cea dintai care sa zboare catre acel loc mult dorit, risipind intunericul, croind drum prin vazduhul greoi dintre pamant si cer, cu aripile ei puternice, deschizand calea pentru stolul din spatele ei. In afara de aceasta, Biserica de pe pamant iti poate marturisi despre stoluri de randunele fara de numar care au urmat prima Randunea, si au plecat impreuna cu ea spre tara binecuvantata, tara imbelsugata de toate lucrurile cele bune - tara primaverii celei vesnice.

Veti vedea de aici ca, prin aceasta Randunica mantuitoare, ma gandesc la Domnul nostru Iisus Hristos Cel inaltat. Nu a spus El Insusi ca El este Calea? Nu a spus El Insusi Apostolilor: "Ma duc sa va gatesc loc ... si va voi ... lua la Mine" (Ioan 14:2-3)? Si nu le-a spus El inainte de aceasta: "Iar Eu, cand Ma voi inalta de pe pamant, ii voi trage pe toti la Mine" (Ioan 12:32)? Ceea ce a spus El Insusi a inceput sa se implineasca cateva saptamani mai tarziu, si a continuat sa se implineasca pana in zilele noastre, si se va implini pana la sfarsitul veacurilor. Adica: fiind incepatorul primei zidiri a lumii, El este si incepatorul celei de a doua zidiri, sau reinnoirea binecuvantata a celei vechi. Pacatul a taiat aripile lui Adam si cele ale tuturor urmasilor sai, si toti s-au indepartat de Dumnezeu, au slabit in credinta si au fost orbiti de tarana din care au fost zidite trupurile lor. Hristos, ca Adam cel Nou, primul Om, Intaiul Nascut intre oameni, a fost cel dintai care sa Se inalte la cer pe aripi duhovnicesti, catre tronul slavei si puterii vesnice, despicand calea spre cer si deschizand toate portile cerului urmatorilor Lui cu aripile lor duhovnicesti - asa cum vulturul deschide calea puilor sai; precum randunica merge inainte, aratand stolului calea si taind rezistenta mare a aerului.

"Cine-mi va da mie aripi ca de porumbel, ca sa zbor si sa ma odihnesc" (Psalm 54:6), a strigat psalmistul la necaz inaintea venirii lui Hristos. De ce? El insusi explica: "Inima mea s-a tulburat intru mine si frica mortii a cazut peste mine; teama si cutremur au venit asupra mea si m-a acoperit intunericul" (Psalm 54:4-5). Un asemenea inteles cumplit al fricii de moarte si groaza de existenta in pustiurile vietii acesteia trebuie, ca un cosmar greu, sa apese intreaga lume care are judecata, lumea cinstita inaintea lui Hristos. "Cine-mi va da mie aripi de porumbel ca sa zbor din viata aceasta?" - aceasta trebuie sa fie intrebarea pusa de multe suflete nobile si sensibile. Dar incotro vei zbura, o, suflete pacatos? Mai poti, ca intr-un vis, sa mai simti locul acela de caldura si lumina de unde ai fost izgonit? Iata, portile s-au inchis dupa plecarea voastra, si acolo au fost asezati heruvimi cu sabii de foc, ca sa va opreasca venirea voastra. Iata, pacatul v-a taiat aripile voastre - nu aripile de pasare ci aripile Dumnezeiasti - si v-a trimis cu hotarare spre pamant. Este nevoie de cineva, care mai intai sa va slobozeasca de greutatea pacatului, sa va spele si sa va faca sa stati drept. Si apoi cineva trebuie sa va sadeasca si sa va hraneasca aripi noi in voi, ca sa puteti zbura. Apoi aveti nevoie de cineva, de cineva foarte puternic, care sa-i tina deoparte pe ingerii cu sabii de foc, ca sa va lase pe voi sa treceti spre tara voastra slavita. In cele din urma, aveti nevoie de cineva care sa afle mila pentru voi de la Ziditorul vostru indurerat, pentru ca El sa va primeasca din nou in pamanturile tarii Sale fara de moarte. Acest "cineva" nu era cunoscut lumii pre-crestine. El S-a aratat ca Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu. Din iubire pentru voi, El S-a pogorat din cer si a venit pe pamant, luand haina trupeasca, a fost prins de dragul vostru, intemnitatilor, a suferit sudoare si inghet, a indurat foame si sete, Si-a dat fata ca sa fie scuipata si trupul Sau ca sa fie batut in cuie pe Cruce, S-a asezat in mormant ca les, a coborat in iad ca sa strice o inchisoare mai rea decat viata aceasta, care va astepta pe voi dupa plecarea din trup - si toate astea pentru a va mantui pe voi din mrdaria pacatului, si v-a asezat pe picioarele voastre. El a inviat din morti, ca prin aceasta sa va dea aripi pentru zborul la cer, si in cele din urma S-a inaltat la cer pentru a va deschide calea si a va duce in locasul ingerilor. Nu trebuie acum sa oftati cu, cutremur si groaza ca Imparatul David, nici nu trebuie sa doriti aripi de porumbel, caci a venit Vulturul, si a aratat si despartit drumul in doua. Voi trebuie numai sa cresteti aripile duhovnicesti care vi s-au dat la botez intru numele Lui, si sa doriti cu toata taria sa va urcati acolo unde S-a urcat El. El a facut nouazeci si noua la suta din tot ceea ce va trebuie pentru mantuirea voastra; nu va veti osteni sa faceti unu la suta cat a ramas pentru mantuirea voastra; si aceasta cand, pentru voi, vi se va da cu bogatie intrarea in vesnica imparatie a Domnului nostru si Mantuitorului Iisus Hristos (II Petru 1:11)?

Inaltarea Domnului de la pamant la cer este la fel de neasteptata pentru oameni ca si pogorarea Lui din cer pe pamant si nasterea Lui in trup care s-a savarsit spre a Se intoarce la ingeri. Care intamplare din viata Sa nu reprezinta ceva fara de asemanare si neasteptat de neasemuit pentru lume? Asa cum ingerii urmareau cu uimire cum Dumnezeu, la prima zidire, a despartit lumina de intuneric si apa de uscat, cum El a asezat stelele pe taria cerului, si cum a facut plantele si animalele din tarana si la urma a facut omul, dandu-i suflet viu, tot asa fiecare dintre noi trebuie sa privim cu uimire faptele vietii Mantuitorului, incepand cu minunata Bunavestire a Preasfintei Fecioare de catre Arhanghelul Gavriil in Nazaret, si pana la capat, cu scopul Inaltarii Sale minunate pe Muntele Maslinilor. La prima vedere, totul este neasteptat, dar, cand se fac constienti de planul pentru randuirea mantuirii noastre, toti oamenii cu judecata trebuie sa strige de bucurie si sa aduca slava puterii lui Dumnezeu, intelepciunii Sale si iubirii Sale pentru oameni. Nu poti desprinde nici macar o singura intamplare mare din viata lui Hristos fara sa strice intregul, asa cum nu poti taia bratul sau piciorul omului fara sa-l mutilezi, sau sa muti luna de pe bolta cereasca sau sa distrugi o parte a miriadelor de stele, fara sa aduci stricaciune randuielii si frumusetii cerurilor. Asa ca nu te gandi sa spui: "Nu era necesar ca Domnul sa Se inalte la cer!" Cand unii dintre iudei au fost siliti sa recunoasca adevarul si sa strige: "Toate le-a facut bine!" (Marcu 7:37), cum putem noi, care suntem botezati in numele Lui, sa nu credem ca tot ceea ce a facut El, a facut bine: planuind si randuind cu mare intelepciune. Si Inaltarea Lui este de asemenea buna, a planuit si a randuit cu mare intelepciune, asa cum sunt si Intruparea Lui, Botezul, Schimbarea la Fata si Invierea. "Va este de folos ca sa Ma duc Eu" (Ioan 16:7), a spus Domnul ucenicilor Sai. Vedeti cum El randuieste si face tot ce este cel mai bine pentru oameni? Fiecare cuvant si lucrare a Lui are ca scop binele nostru. Inaltarea Lui este bunul nemarginit pentru noi toti. Daca nu ar fi asa, El nu S-ar fi inaltat. Dar sa ne oprim asupra Inaltarii insasi, asa cum o istoriseste Evanghelistul Luca in cele doua carti: Evanghelia sa si Faptele Apostolilor.

Domnul a spus ucenicilor Sai: "Asa este scris si asa trebuie sa patimeasca Hristos si sa invieze din morti a treia zi." Cine a scris aceasta? Duhul Sfant a scris aceasta, in sfatuirea din launtrul Sfintei Treimi si prin prooroci si inainte vazatori, in Legea lui Moise, si in prooroci, si in psalmi. Domnul socoteste ca aceste carti sunt de pret in masura in care acestea spusesera mai dinainte ce urma sa I se intample Lui. Acolo s-a proorocit si aici s-a implinit. Acolo erau duhuri si lucruri de mare pret; aici e viata si adevar. Apoi El le-a deschis mintea ca sa poata pricepe Scripturile. Deschiderea mintii lor este o minune la fel ca si invierea din morti, caci sub valul gros al pacatului intelegerea omeneasca se afla in intunericul mormantului: citeste si nu intelege; se uita dar nu vede; aude dar nu intelege. Cine se uitase si citise cuvintele Scripturii mai mult decat carturarii din Ierusalim - dar cine a vazut cel mai putin in cuvintele pe care le citeau? De aceea, de ce nu a ridicat Domnul valul gros de pe mintile lor, ca sa inteleaga si ei ca si Apostolii? De ce acestia doreau aceasta pe cand aceia nu? Pentru ca, in timp ce carturarii si batranii spuneau despre El: "Omul acesta este pacatos", si asteptau un prilej ca sa-L omoare, Apostolii au spus: "Doamne la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vietii celei vesnice" (Ioan 6:68). Domnul deschide mintea pentru intelegere numai acelora care doresc aceasta; El da apa vietii numai celor insetati, si El Se arata numai celor care Il cauta cu dorinta arzatoare.

"Asa este scris si asa trebuie sa patimeasca ..." Daca Scripturile ar fi fost scrise de oameni obisnuiti, din intelegerea lor omeneasca, nu s-ar fi facut referiri la Fiul lui Dumnezeu in aceste scrieri, nici nu s-ar fi grabit sa se implineasca. Dar scrierile proorocilor au fost lucrarea Duhului Sfant, si Dumnezeu, credincios lui Insusi si fagaduintelor Sale, L-a trimis pe Fiul Sau, Cel Unul Nascut sa implineasca aceste fagaduinte. "Asa trebuie sa patimeasca", a spus Cel Care vede intreaga lume zidita de la un capat la celalalt, tot asa cum omul vede o pagina scrisa, care se afla in fata lui. Apoi, cand Inteleptul spune ca trebuia sa se intample, nu sunt orbii de ras cand ei spun ca nu era nevoie sa se intample? Trebuia sa se intample: Domnul trebuia sa sufere in vremelnicie, ca sa se bucure in vesnicie. Si El a trebuit sa invie din nou, pentru ca noi sa inviem prin El la viata cea vesnica.

"Si sa se propovaduiasca in numele Sau pocainta spre iertarea pacatelor la toate neamurile, incepand de la Ierusalim." (Sf. Marcu, in Evanghelia sa, spune aceasta cu alte cuvinte: "Propovaduiti Evanghelia la toata faptura." "Toata faptura" inseamna "toti oamenii". Grigorie Dialogul spune intr-o omilie (XXIX, despre Marcu 16:14-20): "Omul are ceva asemenea cu toata zidirea. Cu piatra el are aceeasi fiinta; cu lemnul, viata; cu animalele, simturile; cu ingerii, priceperea ... Asadar, prin "Toata faptura" noi trebuie sa intelegem "omul".) Daca Domnul Iisus nu ar fi suferit si nu ar fi murit pentru pacatele noastre, cine dintre noi ar fi stiut ca pacatul este o otrava aducatoare de moarte? Si daca El nu ar fi inviat, cine dintre noi, ar mai avea nadejde, descoperind cat de cumplit este pacatul? Pocainta nu ar fi de nici un folos, nici iertarea nu ar fi cu putinta. Caci pocainta este legata de suferinta, si iertarea cu invierea prin puterea Dumnezeiasca. Prin pocainta, omul cel vechi, imbolnavit de pacat moare si coboara in mormant, si prin iertare, omul cel nou se naste la viata noua. Iata, cele mai minunate vesti pentru toate popoarele pamantului, incep la Ierusalim. Ceea ce Arhanghelul Gavriil, slujitorul Atotvazatorului, a spus dreptului Iosif in cuvintele proorocului: "El va mantui poporul Sau de pacatele lor" (Matei 1:21), este intarit de catre Stapanul Insusi, cu experienta celui in suferinta si dreptatea biruitorului. Dar de ce se spune: "incepand de la Ierusalim"? Pentru ca marea Jertfa a fost adusa in Ierusalim pentru intreaga omenire, si pentru ca acolo a stralucit lumina Invierii deasupra mormantului. Atunci, in sens tainic - daca Ierusalimul reprezinta mintea omului - este limpede ca pocainta si smerenia trebuie sa inceapa cu intelegerea, si de aici sa cuprinda launtrul omului in intregime. Mandria mintii l-a aruncat pe Satan in iad; mandria mintii i-a indepartat pe Adam si Eva de Dumnezeu; mandria mintii i-a impins pe farisei si pe carturari sa-L ucida pe Domnul. Mandria mintii este cel mai mare camp al pacatului pana in ziua de astazi. Daca mintea omului nu ingenuncheaza inaintea lui Hristos, atunci genunchii lui nu se vor pleca. Cel care a inceput sa-si linisteasca mintea cu pocainta, a inceput sa-si tamaduiasca si rana cea mai adanca.

"Voi sunteti martorii acestora." Martorii caror lucruri? Martorii suferintelor Domnului, martorii slavitei Sale Invieri, martorii trebuintei pocaintei, martorii adevarului iertarii pacatelor. Domnul a spus Apostolului Pavel, cand acesta il schimbase din prigonitor in Apostolul Sau: "Caci spre aceasta M-am aratat tie: ca sa te randuiesc slujitor si martor, si al celor ce ai vazut" (Fapte 26:16). Si Apostolul Petru spune oamenilor, in prima sa predica, dupa pogorarea Duhului Sfant: "Dumnezeu a inviat pe Acest Iisus, Caruia noi toti suntem martori" (Fapte 2:32). Apostolul Ioan spune de asemenea: "Ce ... am auzit, ce am vazut cu ochii nostri, ce am privit si mainile noastre au pipait ... va vestim si voua" (I Ioan 1:1,3). Apostolii au fost atunci, martori cu ochii lor ai predicilor insufletite ale lui Hristos, ai minunilor Sale si a toate cele ce s-au intamplat in timpul vietii Sale pamantesti - ale tuturor acestora pe care se intemeiaza mantuirea noastra. Ei au auzit si au vazut si au impartasit Adevarul. Acestia au fost cei dintai care au fost luati in vasul mantuirii din potopul pacatului, astfel incat si acestia sa ia si pe altii la bord si sa se mantuiasca. Mintile lor au fost scuturate de mandrie, si inimile lor au fost curatate de patimi. Domnul Insusi le-a aratat aceasta: "Acum voi sunteti curati, pentru cuvantul pe care vi l-am spus" (Ioan 15:3). Deci, ei nu au fost numai martori ai tuturor faptelor celor ce puteau fi vazute, auzite, cercetate si pipaite, referitor la Cuvantul lui Dumnezeu, ci au fost si martorii regenerarii si reinnoirii omului prin pocainta si curatirii de pacat. Evanghelia s-a desfasurat nu numai inaintea ochilor si urechilor lor, ci si in launtrul lor, in inimile si mintile lor. O intreaga revolutie a inimii si a mintii s-a infaptuit in ei in vremea celor trei ani de ucenicie pe langa Hristos. Aceasta revolutie statea in moartea dureroasa a omului celui vechi din ei, si nasterea si mai dureroasa a omului celui nou. Cate dureri de moarte au rabdat sufletele lor pana cand in sfarsit, regenerate si stralucitoare de lumina, au putut striga: "Stim ca am trecut de la moarte la viata" (I Ioan 3:14)? Cata vreme a trebuit, cata osteneala, sovaiala, frica, chinuire, ratacire, cugetare si cercetare - pana ce ei s-au facut marturisitori credinciosi ai suferintei mortii si Invierii trupesti ai Domnului Iisus, ca si ai suferintei, mortii si invierii lor duhovnicesti? Totusi, la vremea aceea, Apostolii nu erau destul de sporiti si statorniciti duhovniceste. Si asa Domnul continua sa-i indrume ca ucenici, incurajandu-i in clipa plecarii cu cuvintele: "Nu va voi lasa orfani" (Ioan 14:18). De aceea El a ramas cu ei vreme de patruzeci de zile dupa Invierea Sa, aratandu-Se viu prin multe semne doveditoare ... si vorbind cele despre imparatia lui Dumnezeu. Si de aceea, El a fagaduit in cele din urma sa trimita pe Duhul Sfant, taria din cer.

Si i-a dus afara pana spre Betania si, ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat. Si pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer. Ce despartire de pamant mareata si emotionanta! De pe Muntele Maslinilor, de sub care fusese adus iarasi la viata aceasta vremelnica, Domnul cel Inviat S-a inaltat spre inaltimile nesfarsite ale vietii vesnice. El nu S-a inaltat la stele, ci deasupra lor; El nu S-a inaltat la ingeri, ci deasupra lor; nu la puterile ceresti, ci deasupra lor; deasupra tuturor cetelor nemuritoare, ceresti, deasupra tuturor salasurilor ceresti ale ingerilor si ale celor drepti; sus, mult mai sus de ochii heruvimilor, chiar catre tronul Tatalui ceresc, catre altarul tainic al Sfintei si de Viata Datatoarei Treimi. Masura acestor inaltimi nu exista in lumea zidita; poate ca singurul lucru cu care se poate asemana in directia opusa, sta in adancurile in care l-a aruncat mandria pe Lucifer, cel lepadat de Dumnezeu; sunt adancimile in care Lucifer a dorit sa arunce intreaga omenire. Domnul Iisus ne-a mantuit din aceasta stricaciune fara de sfarsit si, in locul adancimilor acestei prapastii, El ne-a ne-a ridicat pe noi la inaltimile Dumnezeiesti ale cerului. El ne-a inviat pe noi pentru doua pricini : mai intai, pentru ca El a inviat ca om in trup, asa cum suntem noi; si in al doilea rand, pentru ca El nu a inviat pentru El ci pentru noi, ca sa ne deschida calea spre pacea cu Dumnezeu. Inaltandu-Se in trupul Sau cel inviat, pe care oamenii l-au ucis si l-au ingropat in mormant, El a binecuvantat cu mainile care purtau ranile cuielor. O Doamne prea binecuvantate, cat de mare este mila Ta! Istoria venirii Tale in lume a inceput cu binecuvantare, si se sfarseste cu binecuvantare. Vestind venirea Ta in lume, Arhanghelul Gavriil a intrat la Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu cu cuvintele: "Bucura-ta, ceea ce esti plina de har ... Binecuvantata esti tu intre femei!" (Luca 1:28). Si acum, cand Tu Iti iei ramas bun de la cei care Te-au primit pe Tine, Tu Iti intinzi mainile binecuvantandu-i imbelsugat. O, Preabinecuvantatule intre oameni! O Izvorule haric de binecuvantari! Binecuvanteaza-ne si pe noi, asa cum i-ai binecuvantat pe Apostolii Tai!

Si privind ei, pe cand El mergea la cer, iata doi barbati au stat langa ei, imbracati in haine albe, care au si zis: "Barbati galileieni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer." Cei doi barbati in vesminte albe sunt doi din cetele ingerilor nevazuti care L-au insotit pe Domnul lor de la pamant la cer, asa cum odinioara L-au insotit din cer pe pamant la zamislirea Sa in Nazaret si la nasterea Sa in Betleem. La Inaltarea Sa, doi dintre ei, dupa randuiala lui Dumnezeu, s-au fact vazuti privirii omenesti, ca sa dea vestire ucenicilor. Aceasta vestire era foarte trebuincioasa pentru ei, caci acestia s-ar fi putut simti singuri si parasiti dupa plecarea Mantuitorului. "Acest Iisus care S-a inaltat de la noi la cer, astfel va si veni." Aceasta este vestirea lui Hristos prin cei doi ingeri ai Sai. Vedeti largimea iubirii Domnului pentru oameni? Chiar la vremea Inaltarii Sale la cer, catre tronul slavei Dumnezeului Celui in Treime, El nu Se gandeste la Sine, nici la slava Sa dupa toata umilirea, nici la odihna dupa muncile Sale cele grele de pe pamant, ci la ucenicii Sai care au ramas in urma pe pamant. Desi El Insusi le-a dat lor sfatuire si incurajare imbelsugata, El le trimite ingerii Lui, ca sa le dea lor mai multa mangaiere si bucurie. Desi El fagaduise sa trimita Duhul, Mangaietorul, si desi El Insusi le spusese: "Nu va voi lasa orfani; voi veni la voi" (Ioan 14:18). De fapt El face mai mult decat fagaduise: El le arata ingeri din cer, vestitorii si slujitorii Sai, mai intai ca sa-i lamureasca de puterea Sa si, apoi, ca sa reinnoiasca, prin buzele ingerilor, fagaduinta ca El va veni din nou la ei. El face tot ce este cu putinta ca sa ia de la ei frica si durerea, si ca sa-i sporeasca cu indrazneala si bucurie.

Atunci ei s-au inchinat Lui si s-au intors la Ierusalim cu bucurie mare. Ei s-au inchinat Domnului Atotputernic cu duhul si cu trupul, ca semn al smereniei si ascultarii lor. Aceasta inchinaciune a lor inseamna: Faca-se voia Ta, O Doamne Atotputernic! Si ei s-au intors de la Munrele Maslinilor la Ierusalim, asa cum li se poruncise. Ei nu s-au intors cu tristete, ci cu bucurie mare. Ei ar fi fost mahniti daca Domnul ar fi plecat de la ei in vreun alt chip. Dar aceasta plecare era o noua si mareata aratare pentru ei. El nu a disparut din privelistea lor in oricare chip, ca sa mearga oriunde, ci S-a inaltat la cer intru slava si putere. Astfel s-au implinit in chip deslusit cuvintele Sale proorocesti despre aceasta intamplare, tot asa cum s-au implinit acelea despre patimirea si Invierea Sa. Si mintea Apostolilor s-a deschis, ca sa priceapa ceea ce spusese El: "Si nimeni nu s-a suit in cer, decat Cel ce S-a coborat din cer, Fiul Omului, Care este in cer" (Ioan 3:13); si inca ceva ce spusese El ucenicilor in chip de intrebare (cand se mirasera ei de cuvintele Lui despre painea care va veni din cer): "Daca veti vedea pe Fiul Omului suindu-Se acolo unde era mai inainte?" (Ioan 6:62). - si iarasi: "Iesit-am de la Tatal si am venit in lume; iarasi las lumea si Ma duc la Tatal" (Ioan 16:28). Intunericul nestiintei toarna frica si tulburare in suflet, dar lumina cunoasterii adevarului toarna in suflet bucurie, si da putere si incredere. Ucenicii se aflasera in frica si tulburare cand Domnul le-a vorbit despre moartea si Invierea Sa. Dar cand ei L-au vazut inviat si viu, s-au bucurat. Ucenicii trebuie sa fi fost iarasi cu frica si tulburare cand Domnul le-a vorbit despre Inaltarea Sa la cer si despartirea de ei. Dar cand aceasta se petrecea inaintea ochilor lor, dupa cum fusese proorocit, ei s-au umplut de bucurie mare. Frica lor s-a destramat, sovaiala lor a disparut, tulburarea lor a zburat de la ei, si in locul acestora toate s-a aflat adeverirea - o adeverire frumoasa, luminoasa; si din adeverire au capatat putere si bucurie. Acum ei stiau precis ca Domnul si Invatatorul lor Se pogorase din cer, pentru ca acum El Se inaltase la cer; si ca El a fost trimis de catre Tatal, pentru ca El Se intorsese acum la Tatal; si ca El este Atotputernic in cer asa cum a fost si pe pamant, caci ingerii Il inconjoara si fac Voia Lui. De aceasta cunoastere sigura era acum legata credinta sigura ca El va veni din nou, nu oricum, ci intru putere si slava, asa cum le spusese El de multe ori, si ingerii Lui repetau acum fagaduinta. Deci, pentru ei nu ramasese nimic altceva decat sa-I implineasca poruncile cu ravna. El le poruncise sa ramana in Ierusalim si sa astepte putere de sus.Cu bucurie mare si deplin indreptatita, si cu credinta mare ca aceasta putere de sus va cobori peste ei, acestia s-au intors in Ierusalim.

Si erau toata vremea in templu, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu. In alta parte se spune ca toti acestia, intr-un cuget, staruiau in rugaciune (Fapte 1:14). In cele din urma ei vazusera si aflasera ca nu-si puteau abate inimile si mintile de la Domnul care se departase din privelistea lor, dar care era, din pricina aceasta, sadit cu si mai multa hotarare in sufletele lor. El s-a salasluit in inimile lor cu putere si slava, si strigau laudandu-L si binecuvantandu-L pe Domnul. Si asa El a fost din nou cu ei mai degraba decat se asteptasera ei. El nu S-a intors in chip vazut ochilor lor, ci ca sa Se salasluiasca in sufletele lor. El nu a venit singur in sufletele lor, ci a venit impreuna cu Tatal, caci spusese celor care Il iubeau pe El: "Eu si Tatal Meu ... vom veni la el si vom face locas la el" (Ioan 14:23). Numai Duhul Sfant trebuia sa Se pogoare si sa-Si faca locas in ei, ca ei sa fie barbati desavarsiti, in care sa fie reinnoit chipul si asemanarea Dumnezeului Celui in Treime. Aceasta trebuiau astepte ei in Ierusalim. Si au asteptat pana a venit. Zece zile mai tarziu, Duhul Sfant S-a pogorat, putere de sus, peste aceasta cea dintai biserica Crestina, ca sa nu plece din Biserica lui Hristos pana in zilele noastre, si pana la sfarsitul veacurilor.

Il laudam si-L binecuvantam pe Domnul care, prin Inaltarea Sa, ne-a deschis mintea ca sa pricepem si sa vedem calea si scopul vietii noastre. Laudam si binecuvantam pe Tatal, care raspunde iubirii noastre pentru Fiul cu iubirea Lui, si Isi face locasul sau, impreuna cu Fiul, intru toti cei care tin si marturisesc poruncile Domnului. Si in toata vremea Il pastram in minte pe Tatal si pe Fiul, laudandu-I si binecuvantandu-I - intocmai ca Apostolii din cetatea Ierusalimului - asteptand putere de sus: Duhul, Mangaietorul - ca sa vina peste noi: Cel Care vine peste noi toti la Botezul nostru, dar care pleaca de la noi pentru pacatele noastre. Fie ca sa se reinnoiasca in noi omul cel intreg, cel ceresc; sa ne invrednicim, intocmai ca Apostolii, sa primim binecuvantarea Domnului nostru Iisus Hristos Cel slavit si inaltat, caruia I Se cuvine slava si lauda, dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant - Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin.