Predica la Nasterea Domnului


Predica la Nasterea Domnului

Evanghelia despre magii de la rasarit

(la liturghia din Ziua de Craciun)

Matei 2:1-12

Iar daca S-a nascut Iisus in Betleemul Iudeii, in zilele lui Irod regele, iata magii de la Rasarit au venit in Ierusalim, intreband: "Unde este regele iudeilor, Cel Ce S-a nascut? Caci am vazut la rasarit steaua Lui si am venit sa ne inchinam Lui." Si auzind, regele Irod s-a tulburat si tot Ierusalimul dimpreuna cu el. Si adunand pe toti arhiereii si carturarii poporului, cauta sa afle de la ei: Unde este sa Se nasca Hristos? Iar ei i-au zis: In Betleemul Iudeii, ca asa este scris de proorocul: "Si tu, Betleeme, pamantul lui Iuda, nu esti nicidecum cel mai mic intre capeteniile lui Iuda, caci din tine va iesi Conducatorul, Care va paste pe poporul Meu Israel." Atunci Irod, chemand in ascuns pe magi, a aflat de la ei lamurit in ce vreme s-a aratat steaua. Si, trimitandu-i la Betleem, le-a zis: Mergeti si cercetati cu de-amanuntul despre Prunc si, daca Il veti afla, vestiti-mi si mie, ca, venind si eu, sa ma inchin Lui. Iar ei, ascultand pe rege, au plecat si iata, steaua pe care o vazusera in Rasarit mergea inaintea lor, pana ce a venit si a stat deasupra, unde era pruncul. Si vazand ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Si intrand in casa, au vazut pe Prunc impreuna cu Maria, mama Lui, si, cazand la pamant, s-au inchinat Lui; si deschizand vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tamaie si smirna. Iar luand instiintare in vis sa nu se mai intoarca la Irod, pe alta cale s-au dus in tara lor.

Este mai usor pentru omul cel muritor sa masoare adancimile marii si inaltimile cerului instelat, decat sa masoare adancul si inaltimea intelepciunii Dumnezeiesti care vine din voia cerului pentru mantuirea omului. De aceea se afla cu mult mai multi fii ai oamenilor care se daruiesc mai degraba celei dintai decat celei de-a doua lucrari. Mai multi sunt aceia care fac iscodire cu ochii lor decat cu duhul lor. Ceea ce iscodesc ochii pare mai mare, dar, de fapt, ceea ce cerceteaza duhul este nespus mai larg si mai adanc si mai lung. Fiindca Duhul toate le cerceteaza, chiar si adancurile lui Dumnezeu (I Corinteni 2:10).

Adancimea intelepciunii Dumnezeiesti, asa cum era ea la inceputul lumii vechi, mare si minunata, nu era mai mare decat aceea de la inceputul lumii celei noi, prin nasterea Domnului nostru Iisus Hristos. Luati numai, ca un exemplu, intelepciunea de negrait a marturiei Dumnezeiesti a nasterii Domnului nostru, facuta de catre Sfintii Evanghelisti Luca si Matei. Cu privire, la toti cei patru Evanghelisti: desi fiecare dintre ei arata un intreg minunat, ei se intregesc unul pe celalalt, tot asa cum o stea intregeste o alta, tot asa cum vara intregeste primavara, si iarna, toamna. Si asa cum rasaritul nu poate fi priceput fara apus, sau nordul fara sud, tot la fel un Evanghelist nu poate fi priceput fara al doilea, sau doi fara al treilea, sau trei fara al patrulea. Asa cum cele patru colturi ale pamantului, fiecare in felul sau aparte, da la iveala slava si maretia Dumnezeului Celui viu, Unul in Treime, tot asa cei patru Evanghelisti, fiecare in felul sau aparte, da la iveala slava si maretia Mantuitorului Hristos. Unii oameni, potrivit temperamentului lor - si exista in om patru temperamente dominante - afla mai multa pace si sanatate trupeasca in rasarit, altii in apus, altii in nord sau in sud. Pentru cel care nu-si gaseste nici pacea nici sanatatea in nici unul din cele patru colturi ale lumii, se spune in general ca nu lumea este vinovata, ci el insusi. Asadar, unii oameni, potrivit masurii si aplecarii lor sufletesti, gasesc mai multa odihna si vindecare pentru sufletul lor in Matei, pe cand altii in Marcu, Luca sau Ioan. Pentru unul, totusi, care nu-si gaseste nici odihna, nici vindecare pentru sufletul sau in nici unul din cei patru Evanghelisti, nu este din vina Evanghelistilor, ci numai din vina lui. Cineva poate spune deschis ca nu exista nici un leac pentru unul ca acesta. Ziditorul omului este atotintelept si atotmilostiv. El cunoaste felurimea si slabiciunea firii noastre omenesti si de aceea ni-i daruieste pe cei patru Evanghelisti, pentru a ne ingadui fiecaruia dintre noi, potrivit firii sale sufletesti, sa ne lipim de una dintre Evanghelii mai grabnic si mai usor decat de celelalte trei, astfel incat aceasta Evanghelie sa poata fi pentru noi cheia pentru celelalte.

Faptul ca intelepciunea Dumnezeiasca, care se arata in alcatuirea si randuiala invataturii Evangheliei, poate straluci cu mult mai limpede, vom cerceta astazi o intamplare infatisata de doi dintre Evanghelisti - Luca si Matei: nasterea lui Hristos asa cum a fost aratata de ei. Acesti doi Evanghelisti au avut, mai presus de toate, unul si acelasi izvor de inspiratie, Dumnezeu: pentru a arata credinciosilor, in Persoana Domnului Hristos, doua insusiri impreuna-lucratoare care l-au impodobit odinioara pe stramosul nostru Adam in Rai, si fiecare dintre acestea au fost pierdute de el prin partasia sa cu pacatul satanic. Desi cele doua insusiri par sa se afle in razboi, acestea se intregesc in chip minunat una pe alta, tot asa cum lumina soarelui de sus se uneste cu florile campului care cresc din pamant. Una dintre aceste insusiri este libertatea imparateasca si cealalta este ascultarea de fiu. Una o cere pe cealalta; una o slobozeste pe cealalta de stramtorare, desi una o poate imprejmui pe cealalta si o poate duce la pieire. Cele doua s-au nascut ca gemenii, vietuiesc ca gemenii si se sfarsesc ca gemenii. Ascultarea desavirsita merge impreuna cu libertatea nemarginita, ascultarea ingradita, impreuna cu libertatea ingradita, si neascultarea impreuna cu lipsa de libertate. Sfintii Evanghelisti cumpanesc una cu cealalta: aratand oamenilor cu limpezime, pe de o parte, libertatea imparateasca a lui Dumnezeu-Om si, pe de alta, ascultarea Lui de fiu, smerita.

Luca vorbeste despre Cezarul roman, August, si despre pastorii din Betleem, pe cand Matei nu pomeneste despre ei. Pe de alta parte, Matei vorbeste despre Irod, imparatul Iudeii si craii de la rasarit, pe cand Luca nu pomeneste despre ei. Ce inseamna aceasta? Nu inseamna aceasta nedesavarsire si neintregire? Nu; aceasta inseamna mai degraba implinirea celor doua izvoare care se intregesc si se desavarsesc unul pe celalalt. Dar cineva va pune intrebarea: daca nu s-ar fi intregit unul pe celalalt, ar fi pomenit Luca de Cezarul roman in legatura cu craii de la rasarit, si Matei de imparatul Irod impreuna cu pastorii? La prima vedere, s-ar parea ca ambii Evanghelisti se intregesc unul pe celalalt asa ca povestirea lor sa nu scape nimic, fie din frumusetea din afara, fie din continutul launtric. Daca pastorii nu ar fi putut, la fel ca si craii de la rasarit, sa aduca la cunostinta imparatului Irod si a carturarilor Ierusalimului, ca noul Imparat S-a nascut in lume? In cazul acesta, ca si in celalalt, Irod nu ar fi dat porunca cumplita de ucidere a multor copii din Betleem si dimprejur, fara indoiala. De asemenea, nu ar fi fost intelept sa pomeneasca de Cezar August impreuna cu craii de la rasarit, decat impreuna cu pastorii din Betleem? Nu, pentru ca asa cum pastori cei simpli nu au putut avea nici o inraurire asupra lui Cezar, tot asa nu au putut nici craii de la rasarit, care au aparut pe neasteptate in Betleem si indata au si disparut, intocmai ca steaua care i-a condus.

Dar aceasta este numai socoteala omeneasca, dupa chipul unei minti lumesti nestatornice si slabe. Totusi, potrivit gandirii adanci si ascunse, din spatele povestirilor celor doi Evanghelisti despre nasterea Mantuitorului, numai in acest fel a fost drept si bine, ca cei doi Evanghelisti au randuit toate persoanele la locurile lor: in chipul acesta si nu in altul. Cezar August trebuie sa fie pomenit in acea Evanghelie, si in acel capitol al Evangheliei, in care sunt pomeniti pastorii din Betleem, si Irod in acea Evanghelie si capitol in care sunt pomeniti craii de la rasarit. De ce? Pentru a lamuri nepotrivirea dintre acesti oameni, pentru si impotriva lui Hristos, pentru si impotriva adevaratei intelepciuni Dumnezeiesti, cat de puternic cu putinta. Sfantul Apostol Pavel spune: "Dumnezeu Si-a ales pe cele nebune ale lumii, ca sa rusineze pe cei intelepti; Dumnezeu Si-a ales pe cele slabe ale lumii, ca sa le rusineze pe cele tari." (I Corinteni 1:27). In zilele acelea, nu se afla nici unul mai puternic, dupa socoteala lumeasca, decat Cezar August, si nici unul mai slab, mai sarac ori mai putin cunoscut decat pastorii din micutul si necunoscutul Betleem. Domnul Iisus S-a nascut printre acestia slabi, saraci si necunoscuti dupa parerea oamenilor; aceasta li s-a aratat mai intai lor si ei au fost primii care au laudat slava Lui. Puternicul Cezar August a murit in slabiciune omeneasca, ramanand pana la moartea lui in umbrele necunoscutului si ale amagirii de sine. Pe de alta parte, nici un popor din lume nu s-a socotit mai intelept decat acela condus de imparatul Irod. Iudeii au nesocotit alte popoare, considerandu-le josnice si mai proaste decat ei. Ocarmuitorii si carturarii iudei socoteau ca numai ei singuri cunosteau adevarul si ca ei singuri tineau cheile cerului. Dar cand cerul s-a deschis larg si cand Domnul Hristos a venit ca sa-i ridice pe oameni la cer, ei au orbit si nu au vazut nimic, in timp ce aceia care erau nesocotiti de ei, nefiind iudei, au intrat cu Hristos prin portile deschise ale cerului. Si astfel avem acest intamplare de negrait, cand Irod, auzind despre Imparatul imparatilor cel nou-nascut, s-a grabit sa-L omoare, si mai marii sai sfatuitori invatati si carturarii cei mandri ai Ierusalimului nu au socotit ca trebuie sa faca o calatorie de doua-patru ceasuri pana la Betleem ca sa-L vada pe El, care fusese asteptat vreme de patruzeci de neamuri de la Avraam, in timp ce craii de la rasarit, dintr-o tara a paganismului intunecat, calatorisera luni de zile pentru a aduce slava Imparatului Hristos - si astfel sa implineasca proorocirea marelui Isaia: "Cautat am fost de cei ce nu intrebau de Mine, gasit am fost de cei ce nu Ma cautau. Si am zis: ‘Iata-Ma, iata-Ma aici, la un neam care nu chema numele Meu! Tins-am mainile Mele in toata vremea catre un popor razvratit, care mergea pe cai silnice, dupa cugetele sale’." (Isaia 65:1-2).

Intre Cezarul roman pe de o parte, si pastori din Betleem, pe de alta parte, nu se afla asemanare in puterea, bogatia si maretia pamanteasca. Intre Irod si carturarii din Ierusalim pe de o parte, si craii de la rasarit, pe de alta parte, se afla o neasemanare in cunoasterea adevarului curat, in cunoasterea adevaratului Dumnezeu. Domnul a socotit drept sa aleaga saracii si paganii si, prin ei, sa-i rusineze pe cei mari si mandri. Caci, inainte de a-i rusina Dumnezeu, ei L-au rusinat pe Dumnezeu prin mandria si neascultarea lor. Cei mai mari vrajmasi ai lui Dumnezeu - si prin aceasta au fost cei mai mari vrajmasi chiar ai lor - sunt aceia care au ajuns mandri, fie pentru bogatiile lor pamantesti, fie pentru puterea sau invatatura lor. Mandria celor mari si mandria celor invatati zideste o piedica de netrecut intre oameni si Dumnezeu si este cel mai mare vrajmas in calea lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu are nici un vrajmas, nici nu poate sa aiba, cine poate sa-I faca Lui vreun rau? A fi vrajmasul lui Dumnezeu nu inseamna nimic altceva decat a fi propriul vrajmas. A-L izgoni pe Dumnezeu din viata cuiva nu inseamna nimic altceva decat a se sterge pe sine din Cartea Vietii. Si oamenii mandri ai puterii din lumea aceasta, si carturarii cei mandri, care socotesc ca L-au scos pe Dumnezeu afara din viata lor si din lume, de fapt s-au scos pe ei afara din Cartea Vietii. Increderea in gandul lor ca L-au scos pe Dumnezeul Cel viu afara din lume este la fel cu convingerea nebunului care ar inchide ochii si ar striga ca a smuls soarele stralucitor de pe cerul instelat. Bogatii mandri si carturarii cei mandri reprezinta, din fericire, o mica parte a oamenilor, caci se afla mai multi oameni sarmani in lume decat bogati si mai multi saraci cu duhul decat invatati cu mandrie. De aceea, se poate spune ca oamenii mandri si bogati ai Romei si carturarii mandri ai Ierusalimului sunt cei putini, in timp ce pastorii saraci din Betleem si craii de la rasarit, cu setea lor dupa adevar, sunt oamenii cei multi din vremea nasterii lui Iisus. Acesti saraci cu duhul sunt cei mai buni, alesi ai Imparatiei lui Hristos si mai sunt si aceia pentru care este mai greu sa intre in aceasta imparatie decat ii este camilei sa treaca prin urechile acului.

Cine sunt acesti crai de la rasarit? Si cum s-a intamplat ca au venit si au dat slava noului-nascut Iisus? Nu putem spune lamurit din care tara rasariteana au venit ei la Ierusalim - din Persia sau Egipt, sau poate din Babilon sau India cea indepartata. Ei au pornit de fapt, implinind o minunata traditie, din diferite tari din rasarit si, intalnindu-se pe drum unul cu altul, au continuat sa mearga impreuna pentru a aduce slava lui Mesia? Dar cunoasterea in de-amanunt a tarii rasaritene din care au venit ei, este o problema marunta. Lucrul cel mai important este acela ca ei au venit in numele intregului rasarit drept-maritor de stea, pentru a aduce slava stelei celei mai stralucitoare a cerului din istoria lumii. Evanghelistul vrea sa ne spuna aceasta - ca ei au venit din rasarit in numele rasaritului, nu in numele unei singure tari sau popor, pentru a da slava Noului-Nascut.

Uitand de unul Dumnezeu, viu si atotputernic, rasaritul cazuse de-a lungul vremii sub stapanirea firii omului si, intrucat stelele sunt corpurile cele mai puternice din lumea zidita, aceasta inseamna ca ei se aflau sub stapanirea stelelor. Popoarele rasaritene credeau ca stelele erau fiinte vii si puternice care stapaneau atat toate lucrurile facute de pe pamant, cat si vietile oamenilor. Popoarele rasaritene le idolatrizau privindu-le pe unele ca fiind bune iar altele rele. Ele semnificau zei buni sau rai, care inviorau sau ardeau cu ochii lor invapaiati, pastrand sau omorand viata. Oamenii aduceau jertfe, chiar si jertfe omenesti, atat zeilor buni, cat si celor rai, pentru a castiga bunavoirea zeilor buni si a indeparta vrajmasia celor rai. Pentru a scapa de aceste credinte populare nepotrivite cu intelepciunea omului, invatatii din rasarit au inceput sa caute in stele si sa vada ce pot aduce ele in vietile oamenilor. Ei au fost primii care au facut stiinta stelelor: aceea pe care o numim astrologie. Totusi, aceasta stiinta nu a adus oamenilor libertate, ci a descoperit o inrobire si mai mare si teama si mai mare. Craii de la rasarit "au descoperit" ca stelele nu erau de fapt zei, asa cum credeau oamenii, ci, ca influenta lor puternica asupra tuturor lucrurilor vii de pe pamant era atat de mare si cu o precizie atat de matematica, incat nici o fiinta vie nu era in stare, printr-o farama de spatiu sau printr-o clipa, sa se elibereze de aceasta inrobire oarba si nemiloasa a stelelor. Ca si cum stelele nu ar fi fost facute pentru om, ci omul pentru stele! Stelele carmuiau nasterea si viata lui, intamplarile fericite si nefericite, caracterul si transformarile lui, fiecare intamplare din viata lui si chiar moartea! Omul era un rob desavarsit si fara de ajutor in fata stelelor. El era un vis, in care stelele iarasi i-au intunecat constiinta. Aceasta "stiinta" a adus sau a indrumat si a hranit toate felurile de ocultism, vrajitorie, prezicerea viitorului, descantece si farmece, si toate celelalte lucruri care, pentru crestini, au un singur nume: superstitie. Acesta era un nor intunecat si sufocant care s-a raspandit din rasarit inspre apus si a apasat asupra intregii lumi cu greutatea lui ucigatoare. Si astfel craii nu au lasat constiinta omului libera, ci au inrobit-o si mai tare, alcatuind un sistem adanc de fatalism, in care omul era sufocat de groaza de a fi singur, lepadat si lipsit de ajutor.

Dar, in adancurile sufletului omenesc, care era indestulat de intunecimea astrologiei, mila lui Dumnezeu nu a ingaduit stingerea acelei mici scantei a vestirii omului mai dinainte, a credintei ca omul este o fiinta libera, ca el este facut pentru libertate si se indreapta catre libertate. Din aceasta simtire mai dinainte, s-a aprins o dorinta arzatoare pentru libertate, in lupta cu cerul instelat care atarna deasupra lumii; si aceasta dorinta arzatoare a dat nastere nadejdii ca se va ivi o stea prielnica omului, infrumusetata de toate stelele, pentru a scoate omul din temnita acestei lumi, si au dus-o in Imparatia libertatii; ca oamenii au murit... pentru intelesurile cele slabe ale lumii (Coloseni 2:20), dar sunt vii si liberi in Dumnezeu. Si aceasta dorinta arzatoare pentru stea a aparut intr-o noapte deasupra capetelor crailor de la rasarit care priveau cerul; aceasta i-a condus pe un drum necunoscut si ei indata au lepadat totul si au urmat-o. Ca si cum ar fi vorbit pe cale cu aceasta stea tainica si ar fi invatat de la ea multe lucruri! Ca si cum ar fi aflat de la ea ca aceasta nu era steaua libertatii, ci doar o stea care ducea catre Imparatul nou-nascut care era adevaratul Rascumparator al oamenilor; ca acest Imparat a fost numit Imparatul iudeilor, ca S-a nascut in Iudeea si ca acestia trebuiau sa-I duca trei daruri: aur, tamaie si mir!

Sfintii Parinti au socotit ca aceasta stea calauzitoare, care i-a condus pe craii de la rasarit la Betleem, nu era o stea ca celelalte, ci era o putere duhovniceasca care avea chip de stea. Daca Dumnezeu a putut sa-i apara pastorului Moise ca un rug aprins, si lui Avraam in chipul celor trei barbati si proorocului Ilie ca un vartej si un glas, de ce sa nu apara Domnul sau ingerul Lui crailor in chip de stea? In marea Lui milostivire, El coboara la oameni si le apare acestora in chipul in care ei se asteapta cel mai mult. El S-a aratat crailor, care Il cautasera printre stele, ca o stea. Dar nu I-a fost bineplacut Lui sa apara iudeilor ca o stea, intrucat acestia nu-L cautasera niciodata in stele. Si de aceea steaua, care stralucise inaintea crailor de-a lungul calatoriei lor prin tarile de rasarit, a disparut deasupra Ierusalimului. Dumnezeu S-a aratat la Ierusalim altfel caci nu trebuia sa apara in chipul unei stele. (Ieremia scrie in Comentariu la Matei: "Steaua a stralucit in rasarit pentru ca iudeii, spre rusinea lor, sa afle despre nasterea lui Hristos de la pagani.")

Ajungand la Ierusalim, craii au spus lui Irod si arhiereilor despre aceasta stea fara de asemanare, care a aratat ca semn ca S-a nascut noul imparat iudeu. Irod, impreuna cu carturarii si invatatii lui Israel, in loc sa se bucure si poporul Ierusalimului sa strige cu bucurie ca li s-a dat sa vada ce multi prooroci si regi au voit sa vada... dar n-au vazut (Luca 10:24) - in loc sa se bucure, Irod s-a tulburat si tot Ierusalimul dimpreuna cu el. De ce s-au tulburat, cand vorbeau despre El in fiecare zi si se rugau staruitor lui Dumnezeu ca El sa vina? De ce sa se teama de venirea Unuia pe care stramosii Lui Il asteptasera mii de ani? Pacatul lor i-a tulburat si faptele cele rele ale sufletelor lor i-au facut sa le fie frica. Dreptii Il asteptau pe Mesia ca prieten, dar pacatosii Il asteptau ca judecator. Nedespartindu-si mintea si trupul de pamant, Irod si carturarii s-au temut ca noul Imparat ii va sili sa se desprinda de pamant. Irod si capeteniile poporului se temeau mai ales ca noul Imparat ii va gasi nevrednici, ii va alunga din rosturile lor, si Isi va lua noi impreuna-lucratori si ajutatori mai mici si carturari si toti se temeau ca El va scoate toate cele cate invatasera ei, si le va cere, la varsta lor inaintata, sa invete lucruri noi. "Ce ne este El noua?", se poate sa fi gandit ei; "Noua ne este foarte bine fara El. Sa vina pentru vreun neam care va urma dupa noi, nu la noi. Este vreme. El ne va tulbura si ne va duce sa facem multe lucruri noi. El va vadi faradelegile noastre, va afla vicleniile noastre, ne va alunga de la locurile noastre si va aduce alti oameni, oamenii Lui. Ne va infometa cu orice pret; fara paine sau putere; El va lua poporul in mainile Sale si pe noi ne va da deoparte, probabil ne va intemnita, ne va judeca si ne va ucide." Toate acestea le vor simti si le vor gandi facatorii de rau din zilele noastre, auzind cuvintele: "Vine Hristos", simteau si gandeau raufacatorii Ierusalimului, ascunsi sub un invelis de intelepciune si purtand sprijinul puterii.

Dar nimeni nu era atat de inspaimantat ca Irod. Cuprins de frica, el a adunat arhiereii si carturarii poporului, ca sa-i spuna lamurit unde trebuia sa Se nasca Hristos. El nu era iudeu, ci strain, idumean, si astfel era posibil ca el sa nu cunoasca proorocirile cu privire la Mesia. Luand frica de la carmuitorul lor, slujitorii au rasfoit indata cartile proorocesti si au raspuns: "In Betleemul Iudeii!" ei au spus lamurit ca era Betleemul Iudeii si nu vreun altul pentru doua motive: mai intai, pentru ca mai era un Betleem in Zabulon (Iosua 19:15) si, in al doilea rand, pentru ca Mesia era asteptat sa vina din semintia lui Iuda, neamul imparatului David. Chiar proorocul a spus aceasta lamurit: "Si tu, Betleeme Efrata, desi esti mic intre miile lui Iuda, din tine va iesi Stapanitor peste Israel." (Miheia 5:1; cf. Ioan 7:42). Si ca acest conducator trebuie sa vina din neamul lui Iuda, a fost proorocit de catre stramosul nostru Iacov din Egipt, care atunci cand s-a apropiat de moarte si-a binecuvantat fiii si a proorocit viitorul urmasilor sai. Punand mainile pe capul lui Iuda, Iacov a zis: "Nu va lipsi sceptrul din Iuda, nici toiag de carmuitor din coapsele sale, pana ce va veni Impaciuitorul, Caruia I se vor supune popoarele" (Facerea 49:10).

Proorocul Miheia a mai proorocit ca El va fi pacea (5:4) poporului Sau Israel. Aceasta inseamna ca El nu va fi ca alti imparati si carmuitori, care stiau numai cum sa stapaneasca poporul, ci ca El va fi ocrotitorul poporului Sau, asa cum un parinte isi ocroteste copiii. Cand Domnul S-a aratat pe pamant, lumea era cu adevarat insetata si infometata de hrana sufleteasca. Ca aceasta era starea lumii, se vede cel mai lamurit din doua fapte din vremea nasterii Mantuitorului: primul este ca magii din tarile indepartate au pornit intr-o calatorie lunga si primejdioasa ca sa vina la El, despre Care socoteau ca este bogat in hrana duhovniceasca; si al doilea, ca singurii intelepti din lume din vreme, care Il cunosteau pe Dumnezeu Cel Unul si Viu - adica inteleptii Ieursalimului - se facusera atat de infometati, asa cum nu mai simtisera foamea, fiind ca morti. Daca ar fi fost in stare sa simta chiar si cea mai mica foame, ei s-ar fi grabit impreuna cu magii spre Betleem, ca sa-L vada pe Imparatul iudeu, Imparatul lor si Mesia al lor. Un om care a fost hranit cu hrana duhovniceasca, intotdeauna doreste si mai multa hrana duhovniceasca. Aceasta este insusirea unui adevarat om duhovnicesc si a hranei celei duhovnicesti adevarate. Totusi, inteleptii Ierusalimului au ramas ca impietriti la vestirea lui Mesia, si s-au hranit numai cu manie fata de El si au avut frica pentru ei.

Vestea data de inteleptii Ierusalimului trebuie sa-l fi tulburat pe Irod indoit. Mai intai, din pricina ca proorocirea nu mai lasa nici o indoiala cu privire la locul nasterii noului Imparat, care va fi imparatia lui Irod - in Iudeea, in preajma capitalei. Al doilea, din pricina ca proorocirea a aratat menirea noului Imparat: El va hrani poporul Sau; El va fi un pastor adevarat pentru poporul Sau, care Se va ingriji de hranirea poporului Sau infometat. Atat cel dintai, cat si cel de-al doilea chip al proorociei, era de nesuferit pentru Irod. Aceasta insemna ca noul Imparat va fi mai bun decat Irod; El se va ingriji de poporul Sau; El va hrani si va apara poporul Sau, tot asa cum un pastor isi hraneste si isi apara turma sa. Si de aceea, El va fi mai iubit de popor decat Irod, care era un tiran si un lup imbracat in piele de oaie. Un nou imparat, cu o asemenea menire, cat si nasterea Lui la portile capitalei, va fi o primejdie pentru coroana lui Irod si a urmasilor sai. Degraba, mintea lui Irod a zamislit o punere la cale pentru apararea sa. A fost punere la cale de varsare de sange in cazul acesta, la fel ca in toate celelalte cazuri de mai inainte, cu privire la cineva care a insemnat o primejdie pentru tronul lui Irod. Astfel, Irod a chemat la el craii in ascuns, si a inceput sa-i intrebe in amanunt despre steaua cea tainica. Dar pentru el acesta nu era lucrul cel mai insemnat. El era deja foarte lamurit ca impotrivitorul sau in lume se nascuse deja; el credea aceasta din pricina proorociei si, mai mult decat atat, din pricina aratarii stelei si a sosirii crailor. Caci, daca Irod ar fi avut vreun fel de credinta, atunci acea credinta avea o insusire astrologica si de prezicere, asemanatoare tuturor acelora care se aflau in jurul carmuirii imperiului roman de la vremea aceea. Pentru Irod, lucrul cel mai insemnat era sa sfarseasca vorbirea cu craii, si de aceea el i-a chemat in ascuns ca sa le spuna: "Mergeti si cercetati cu de-amanuntul despre Prunc si, daca Il veti afla, vestiti-mi si mie, ca, venind si eu, sa ma inchin Lui." El voia sa-i faca pe crai iscoadele lui, si astfel sa se faca impreuna lucratori la raul pe care il pusese deja in minte. Irod voia sa ii faca pe acesti oaspeti alesi, care erau insetati de adevar si libertate, sa-si lase casele si toate dezmierdarile pamantesti, si sa porneasca intr-o calatorie lunga si primejdioasa si sa-i faca impreuna-lucratori la faradelegile pentru pregatirea unei ucideri infioratoare, ca sa apere lupul acesta in inchipuirea sa! Ce iad adanc si ce roada cumplita in campul pacatului lui Adam! Proorocind un asemenea imparat printre iudei, si faradelegea planuita de el, Proorocul Iezechiel a fost foarte manios pe Irod, cu multe veacuri inainte: "Si tie, capetenie nelegiuita si rea a lui Israel, careia ti-a venit ziua acum, cand nelegiuirea ta a ajuns la culme, asa zice Domnul Dumnezeu: Diadema se va scoate, cununa va fi ridicata, lucrurile se vor schimba; cele smerite se vor inalta si cele inalte se vor smeri; o voi lepada, o voi lepada, o voi lepada si nu va mai fi pana va veni acela caruia se cuvine si o voi da lui" (Iezechiel 21:25-27).

Lasandu-l pe Irod si multimea de cersetori duhovnicesti si de invatatura din jurul lui, craii de la rasarit, insetati dupa adevar, au plecat din Ierusalim si au pornit pe cale. Au mers pe aceleasi drumuri pe care, in vremuri stravechi, prooroci insuflati proorocisera venirea acestui Imparat, catre care ei se indreptau acum sa-I dea marire. Ei au trecut pe langa mormintele acelor buze arzatoare care vorbisera mai inainte despre Imparatul imparatilor in chip lamurit. Ei nu stiau nimic despre El: ei nu citisera pe proorocii iudei, dar inimile lor le spuneau ca tot ceea ce era bun se afla in noul Imparat. De cum au parasit cetatea, ei trebuie sa fi trecut pe la Turnul lui David, din care David cantase din psaltire despre urmasul sau slavit. Ei au lasat in urma orasul in care Domnul aratase multe semne cu privire la Hristos - au lasat Ierusalimul si au urmat singurul semn pe care il daduse lor Domnul: steaua cea stralucitoare de la rasarit, care ii asteptase in ascuns, in afara portilor Ierusalimului.

Si iata, steaua pe care o vazusera in Rasarit mergea inaintea lor. Probabil ca ei calarisera pe camile, atat din pricina departarii foarte mari pana unde au mers, cat si din pricina pustiului de nisip, care nu se putea strabate cu piciorul, pe care trebuisera sa-l traverseze pentru a ajunge la Ierusalim. De la Ierusalim, drumul lor urca un deal si apoi trecea peste un platou inalt si stancos, prin campii si cranguri acoperite cu maslini, trecand pe la mormantul Rahelei si in cele din urma ajungand la Bteleem. Ochii lor au urmarit steaua, inimile lor s-au bucurat de stea si gandurile lor erau framantate numai de Noul-Nascut. Si ce bucurie i-a cuprins pe ei cand steaua a venit si a stat deasupra pesterei din Betleem! Evanghelistul ne spune ca ei s-au bucurat cu bucurie mare foarte.

Craii au intrat cu smerenie si cu bucurie si au vazut pe Prunc dimpreuna cu Maria, mama Lui, si, cazand la pamant, s-au inchinat Lui. Desigur ca ei trebuie sa o fi vazut pe Maria inainte de a vedea Pruncul, dar Evanghelistul dinadins vorbeste mai intai despre Prunc si apoi despre Maria, pe cand Iosif nu este pomenit. Evanghelistul ne face cunoscute cele despre sfanta Familie in ordinea insemnatatii pe care o au pentru oaspetii lor din departari, din tarile de la rasarit. Pentru ei, lucrul cel mai insemnat este sa-L vada pe Imparat, apoi pe Maica Sa, apoi pe ceilalti. Dumnezeu l-a randuit pe Iosif langa Maria din pricina Iudeilor, nu din pricina paganilor. Din pricina iudeilor, Iosif trebuia sa fie cunoscut ca logodnic al Mariei, pentru a o ocroti de batjocura legiuitorilor si de cruzimea legilor pamantesti; pentru paganii de departe, era ca si cum Iosif nici nu ar fi existat. Aceasta cauta sa transmita Evanghelistul cand pomeneste de Iisus si Maria, dar nu vorbeste de loc de Iosif, desi craii trebuie sa-l fi vazut.

Cazand la pamant, s-au inchinat Lui. Cei care se inchinasera stelelor cu frica si cu cutremur, acum cu mare bucurie cad la pamant si se inchina Dumnezeului Celui viu, care a venit pe pamant ca sa-i slobozeasca pe dansii din robia lor fata de stele si din credinta lor in soarta oarba.

Si deschizand vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tamaie si smirna. Ei I-au adus trei daruri, semnificand fara sa stie ei, sfanta si de-viata-datatoarea Treime, in Numele careia Pruncul Iisus a venit printre oameni si, in felul acesta, a facut cunoscute cele trei ipostaze ale lui Hristos: imparat, arhiereu si prooroc - caci aurul semnifica imparatia, tamaia semnifica arhieria si mirul este proorocia sau jertfa. Pruncul nou-nascut va fi Imparat in imparatia vesniciei, El va fi Preotul si Proorocul fara de pacat si, ca majoritatea proorocilor dinaintea Lui, El va fi ucis. Este limpede pentru toti ca aurul semnifica un imparat si imparatia lui; este limpede ca tamaia semnifica rugaciunea ori preotia; si iarasi este limpede din Sfanta Scriptura ca mirul semnifica vesnicia: Nicodim a uns cu mir trupul mort al lui Iisus (Ioan 19:39-40; cf. Psalm 44:6) si trupurile erau unse cu mir ca sa le pazeasca de stricaciune si putreziciune, ca sa le pastreze putin mai mult de grozavia stricaciunii mortii. Lumea trebuia luminata de Hristos, asa ca si de aur; trebuia sa se umple de rugaciune asa cum biserica se umple de mireasma de tamaie; si intreaga lume trebuia sa se patrunda de mireasma invataturii Sale si de trupul Sau ca de mir. Impreuna cu aceasta, cele trei daruri semnifica rabdarea si neschimbarea: aurul ramane aur, tamaia ramane tamaie si mirul ramane mir: nici unul dintre acestea nu-si pierde esenta sa in decursul veacurilor. Dupa o mie de ani, aurul inca straluceste, tamaia arde si mirul isi pastreaza mireasma. Nu s-ar fi putut gasi alte trei elemente pe pamant, care sa inchipuie atat de desavarsit menirea pamanteasca a lui Hristos, sau care sa arate mai lamurit si mai graitor chipul nemarginit - vesnic - al lucrarii lui Hristos pe pamant si a tuturor chipurilor duhovnicesti si de fapte, pe care le-a adus din cer. El a adus adevarul, si rugaciunea, si nemurirea. Si care alt lucru de pe pamant ar putea arata mai bine adevarul decat aurul? Fa ce vrei cu aurul si el isi pastreaza stralucirea. Care alt lucru de pe pamant ar putea arata mai bine rugaciunea decat tamaia? Asa cum fumul de la tamaie patrunde intreaga biserica, tot la fel si rugaciunea patrunde intregul suflet al omului si, asa cum fumul se ridica in inaltimi, tot la fel rugaciunea inalta sufletul omului la Dumnezeu: "Sa se indrepteze rugaciunea mea ca tamaia inaintea Ta" (Psalm 140:2). Este adevarat ca si alte lucruri raspandesc fum, dar nici un alt fum decat numai acela de tamaie poate sa impinga sufletul la rugaciune. Care alt lucru de pe pamant poate arata mai bine nemurirea decat mirul? Moartea aduce duhoare grea; nemurirea este o mireasma vesnica. Si astfel craii de la rasarit au aratat in chip ascuns intreaga credinta crestina, incepand de la Sfanta Treime, trecand apoi la invierea si nemurirea Domnului Iisus si a urmatorilor Lui. Ei nu sunt numai niste drept-maritori, ci si prooroci: prooroci ai credintei crestine, cat si ai vietii si lucrarilor lui Hristos. Ei nu puteau sa cunoasca toate acestea prin intelegerea lor omeneasca, ci prin insuflarea lui Dumnezeu, care i-a trimis in calatorie la Betleem, dandu-le steaua cea tainica care mergea inaintea lor pe cale.

Cand dadusera slava in Betleem, craii s-au gandit sa se intoarca la Ierusalim, pentru a merge inapoi acasa pe calea pe care au venit. Irod ii astepta cu nerabdare si ei s-au gandit curat, sa mearga si sa impartaseasca bucuria lor cu acest carmuitor nefericit. Dar, luand instiintare in vis sa nu se mai intoarca la Irod, pe alta cale s-au dus in tara lor. Ei se inchinasera Noului-Nascut si Noul-Nascut le-a indrumat pasii. Ei nu au cunoscut inima lui Irod si nici punerile lui la cale cele rele, dar Atotcunoscatorul Dumnezeu le-a aratat aceasta intr-un vis si le-a poruncit sa nu se intoarca pe calea pe care au venit, ci pe alta cale sa se duca in tara lor. (Sfantul Grigorie Dialogul spune in Predici la Evanghelii [Cartea 1, Omilia X]: "Craii trebuie sa ne arate ceva insemnat prin intoarcerea pe alta cale in tara lor. Patria noastra este Raiul. Venind sa-L cunoastem pe Hristos, ne este inchisa calea sa ne intoarcem in Rai pe calea pe care am venit. Caci noi am parasit tara pornind pe calea mandriei, neascultarii si a pagubelor catre lumea nevazuta, gustarea fructului oprit si pe calea de intoarcere noi trebuie sa urmam calea lacrimilor si ascultarii, lepadarea de ceea ce este vazut si infranarea de la poftele trupesti.")

Craii trebuie sa fi primit aceasta porunca printr-un inger al Domnului, asa cum i s-a intamplat dreptului Iosif in cateva imprejurari. Ascultand de Dumnezeu in toate lucrurile, ei indata au pornit pe alta cale, ocolind Ierusalimul. Dand slava cu bucurie si rugandu-se lui Dumnezeu si Mantuitorului lumii cel nou-nascut, ei au pornit spre casa, purtand cu ei un dar mai mare decat acelea pe care le luasera cu ei cand au pornit sa-L afle pe Imparatul Hristos, caci Il purtau in inimile lor chiar pe Imparatul Hristos. In locul aurului, tamaiei si mirului pe care le daruisera, ei au plecat cu inimile pline de adevar, rugaciune si mireasma nemuritoare a lui Hristos. Si astfel, in putina vreme, au venit atat pastorii, cat si craii, oamenii cei mai simpli si cei mai invatati din lume, sub acoperisul pesterii din Betleem, pentru a-L slavi pe Hristos. Din aceasta vedem, fie ca suntem simpli ori invatati, ca noi toti avem nevoie in aceeasi masura de Domnul Hristos si ca noi toti trebuie, cu aceeasi smerenie si ascultare, sa-L slavim ca pe Datatorul de viata si sa-L marim ca Dumnezeu si Mantuitor al nostru, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant - Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.