Sfantul Cvintian Episcopul


Sfantul Cvintian Episcopul

pilda de statornicie si iubire crestineasca

intr-o vreme de confuzie si tulburare

praznuit pe 13 noiembrie (+525)

Tot cel care isi da seama ca are un trup pamantesc trebuie sa-si carmuiasca in asa fel viata, incat sa nu se predea acelor lucruri pe care le stie a fi pamantesti si placute carnii, fiindca, potrivit Apostolului Pavel, "faptele trupului sunt cunoscute" (Galateni 5, 19) ca fiind pline de necuratie si nedreptate, gata sa-l faca pe omul care le cauta spurcat si intinat, iar in cele din urma sa-l predea plansului vesnic. Roada Duhului insa este toata folositoare si stralucitoare in Dumnezeu, caci la varsta aceasta, prin mortificarea trupului se bucura sufletul si-i asigura bucuria vesnica pentru viata viitoare.

Pentru aceasta, noi care suntem acum in trup trebuie sa tinem seama pentru noi insine de cele pe care Dumnezeu le-a savarsit in sfintii Sai. in ei, ca in niste locasuri impodobite cu felurite flori ale virtutii, pe care faptele lor bune le-au facut sa straluceasca cu o lumina vie, Si-a asezat locasul Sau si Si-a intins maretia dreptei Sale, binevoind prin mila Sa sa le implineasca toate cererile, dupa cum putem vedea la fericitul Cvintian, despre care urmeaza sa vorbim acum. El era un om cu sufletul nobil si recunoscut pentru generozitatea sa, intru care Domnul desavarsise lucrarile dreptatii Sale. Asadar, sa nu ingaduim carnii sa ne coboare si sa ne traga spre lucrurile pamantesti ca pe niste animale, ci, mai degraba, urmand exemplul sfintilor si intelegand cu intelepciune lucrurile lui Dumnezeu, sa ingaduim Duhului sa ne ridice la savarsirea faptelor ceresti si vesnice; nici sa nu ne lasam mintile biruite de fapte pacatoase, ci sa facem ca intelepciunea sa imparateasca pentru ca faptele noastre sa dobandeasca tronul vesniciei.

1. Prea fericitul Cvintian, african de obarsie, si, dupa cum spun unii, un nepot al episcopului Faust - care se povesteste ca a inviat-o pe mama sa -, acest Cvintian, deci, a fost inzestrat cu sfintenie, stralucind de virtuti, insufletit de focul iubirii crestinesti si impodobit cu florile fecioriei. A fost ales pentru episcopia din Rodez si'a fost hirotonit. In acest episcopat virtutile sale au cunoscut o noua crestere si, cum neincetat inainta in lucrarile lui Dumnezeu, a adus sfantul trup al fericitului episcop Amantie in biserica pe care o construise spre slava numelui acestuia; insa aceasta fapta nu a bineplacut sfantului. Atunci s-a intamplat ca acesta sa-i apara intr-un vis si sa-i zica: "Pentru ca ai savarsit acest lucru plin de indrazneala si ai stramutat oasele mele care se odihneau in pace, iata, te voi muta din acest oras si te vei afla strain intr-un alt tinut; totusi nu vei fi lipsit de cinstirea de care te bucuri".

Si, intr-adevar, la scurt timp dupa aceasta, s-a iscat o cearta intre cetateni si episcop, iar gotii care se aflau atunci in oras au dat crezare banuielii ca episcopul dorea sa se supuna autoritatii francilor. Sfatuindu-se impreuna, si-au pus in gand sa-l ucida cu sabia. Cand acest lucru i s-a descoperit sfantului, s-a sculat noaptea si, parasind orasul impreuna cu cei mai credinciosi slujitori, a venit la Clermont in Auvergne. Aici a fost primit de sfantul episcop Eufrasie, care-i urmase in scaun raposatului episcop Apruncul si care i-a dat case, campii si vii. A fost tratat cu mare cinste de acel episcop si de episcopul de Lyon. Era intr-adevar un batran venerabil si un adevarat slujitor al lui Dumnezeu.

Apoi, cand Sfantul Eufrasie a murit (515 d.Hr.), poporul l-a ales in locul sau pe Sfantul Cvintian. Dar Alchima si Placidana, sotia si sora lui Apollinarie s-au dus la Sfantul Cvintian si i-au zis: "Prea sfintia voastra, trebuie sa fie indeajuns pentru varsta pe care o aveti ca ati fost deja numit la o episcopie. N-ati dori sfintia voastra, care sunteti atat de cucernic, sa-i ingaduiti slujitorului vostru Apollinarie sa ocupe episcopatul aici? Caci daca el castiga aceasta mare cinste, se va supune in toate poruncii voastre. Sfintia voastra veti porunci, iar el va indeplini dorintele voastre. Va rugam, ascultati cu intelegere aceasta umila propunere a noastra".

"Ce pot face eu pentru voi", a intrebat Cvintian, "care nu am nici o putere asupra acestei numiri? Bineinteles, nu cer nimic mai mult decat ca Biserica sa-mi dea sa mananc atat cat am nevoie in fiecare zi, pentru a ma putea ocupa cu rugaciunea."

La auzul acestui raspuns, cele doua femei l-au trimis pe Apollinarie la Regele Teodoric. Luand si multe daruri cu el, i s-a dat episcopia. Dupa numai patru luni de slujire ca episcop, el a murit.

Cand Regele Teodoric a aflat despre aceasta, a poruncit ca Sfantul Cvintian sa fie numit episcop in locul lui Apollinarie si ca toata autoritatea din biserica sa-i fie incredintata lui, spunand: "Din pricina iubirii sale inflacarate pentru noi a fost el izgonit din orasul sau". Au fost trimisi deci crainici la Ciermont. Au fost chemati laolalta episcopii locali si populatia orasului si l-au ales pe Cvintian ca episcop al orasului, devenind astfel al 14-lea arhiereu.

Dupa aceea, pe cand Sfantul Cvintian era episcop al acelui oras, un anume Proclu, care fusese hirotonit pe bani, i-a pricinuit sfantului multe neajunsuri si, luandu-i toata stapanirea asupra bunurilor Bisericii, abia i-a mai lasat ceva pentru trebuintele zilnice. insa atunci cand episcopul le-a vorbit unor cetateni cu pozitii inalte despre acestea, toata autoritatea i-a fost redata si de atunci el a tinut asemenea curse la distanta. Totusi, amintindu-si de nedreptatile pe care le suferise, precum odinioara Apostolul Pavel, spunea: "Proclu vamesul mi-a facut multe rele; Domnul ii va rasplati dupa faptele lui" (dupa II Timotei 4, 14). Si, intr-adevar, acestea aveau sa se intample dupa cum urmeaza:

2. Fericitul era foarte ravnitor la rugaciune si isi iubea mult poporul, incat atunci cand Teodoric a venit cu armata sa asedieze orasul (525 d.Hr.), Sfantul lui Dumnezeu si-a petrecut noaptea in cantari de psalmi, umbland pe langa ziduri; si pentru ca Dumnezeu sa se indure degraba si sa ajute orasul si pe locuitorii sai, s-a rugat din toata inima priveghind si postind. Si tocmai cand se gandea sa darame zidurile orasului, regele Teodoric a fost domolit de mila Domnului si de rugaciunile slujitorului Sau pe care acela dorea sa-I trimita in exil. Astfel, in timpul noptii, cuprins fiind de frica, a sarit din pat si a inceput sa fuga de unul singur pe drum. isi pierduse mintile si nu mai stia ce face. Cand oamenii sai au vazut acestea, au incercat sa-l retina si au reusit s-o faca numai cu mare greutate, rugandu-l sa se intareasca prin mantuitorul semn al Crucii. Atunci, Hilping, unul dintre ducii sai, s-a apropiat de rege si i-a zis: "Asculta, prea slavite rege, sfatul celui cu totul neinsemnat. Priveste, zidurile orasului acestuia sunt foarte tari si sunt aparate de mari fortificatii. Si pentru ca inaltimea voastra sa-si dea seama de acestea pe deplin, as vrea sa vorbesc numai de bisericile sfintilor care se afla de jur imprejurul orasului. Pe langa aceasta, episcopul acestui loc este mare inaintea lui Dumnezeu. Nu savarsi ce ai de gand; nu fa rau episcopului si nu distruge orasul". Regele a acceptat acest sfat si a poruncit ca nimanui sa nu i se pricinuiasca vreun rau la mai putin de 13 km de oras. Nimeni nu s-a indoit ca acestea s-au savarsit prin rugaciunile sfantului episcop.

Tot atunci, cand zidurile fortaretei Vollore au fost sparte de trupele de asediu, preotul Proclu a fost ciopartit cu sabia inaintea altarului bisericii sale si astfel Domnul i-a rasplatit dupa faptele sale, asa cum profetise episcopul. N-ar trebui sa fiu surprins de faptul ca a fost vina lui Proclu ca fortareata a putut sa cada in mainile dusmanilor, pentru ca pana atunci fusese intotdeauna de necucerit.

3. Dupa masacrul si pustiirea din Clermont, Hortensie, unul dintre senatorii care avea titlul de conte al orasului, arestase pe nedrept in plina strada pe o ruda a sfantului, cu numele Honorat. Acest lucru a fost adus de indata la cunostinta Fericitului. Prin prietenii sai i-a cerut contelui sa-i acorde o intrevedere si sa porunceasca sa-i fie eliberata ruda, insa nu a obtinut nimic. Atunci Fericitul batran s-a lasat condus in locul in care era tinut Honorat si cand a fost anuntat, a rugat soldatii sa-i dea drumul; insa acestia, cuprinsi de frica, nu l-au ascultat pe episcop. "Atunci duceti-ma repede la casa lui Hortensie" - pentru ca era foarte batran si nu putea merge. Slujitorii sai l-au purtat pana la casa lui Hortensie, iar aici el si-a scuturat praful de pe sandale, spunand: "Blestemata sa fie aceasta casa, blestemati pentru totdeauna si cei ce locuiesc in ea; sa ajunga pustie si nimeni sa nu mai locuiasca in ea". Si toti oamenii au raspuns "Amin". Iar el a adaugat: "Te rog, Doamne, ca nimeni din aceasta familie, care nu s-a supus episcopului ei, sa nu cunoasca demnitatea epscopala".

Si de indata ce episcopul s-a indepartat, toti cei din familie care se aflau in casa au fost cuprinsi de febra si dupa ce au zacut o vreme si-au dat duhul. Cand trecusera deja trei zile de la cele intamplate, Hortensie, vazand ca nici unul dintre slujitorii sai nu a supravietuit si temandu-se pentru viata lui, s-a dus indoliat la sfant, s-a aruncat la picioarele lui si i-a cerut inlacrimat iertare. Sfantul i-a acordat-o cu ingaduinta si i-a trimis apa sfintita sa stropeasca prin casa; imediat dupa aceasta boala a pierit si acolo s-a manifestat si o mare putere. Cei care erau bolnavi s-au vindecat, iar cei sanatosi nu s-au mai imbolnavit niciodata.

In acea vreme traia un functionar local numit Lytigiu, care complota impotriva Sfantului Cvintian. Episcopul a mers pana intr-acolo incat s-a smerit aruncandu-se la picioarele acestui om, insa chiar si atunci Lytigiu nu i-a aratat nici un respect. De fapt, o data a mers atat de departe incat sa rada de episcop inaintea sotiei sale. Aceasta avea mai multa judecata decat sotul ei. "Cvintian poate fi umilit astazi", a spus ea, "dar aceasta nu-ti va aduce tie nimic bun". La numai trei zile dupa acestea au sosit soli de la curtea regelui. Lytigiu a fost legat si scos afara din casa impreuna cu sotia sa si cu copiii. El a disparut si nu a mai fost vazut niciodata de atunci in Clermont.

4. Acest sfant episcop era un adevarat cunoscator al scrierilor bisericesti si de asemenea foarte generos cand facea milostenie, intr-adevar, ori de cate ori auzea un sarac strigand, spunea: "Ajutati, va implor, acest om sarman si daraiti-i toate cele de trebuinta. Pentru ca nu stiti, nesocotitilor, daca acesta nu este chiar Cel Care a poruncit in Evanghelia Sa sa avem grija de El ajutand celor prea mici ai Lui" (Matei 25,40).

De asemenea, alunga demonii care isi dezvaluiau astfel intentiile si faptele lor rele. Venind in manastirea Canbidobrinse (in dioceza Clermont), a aflat acolo un om posedat care era chinuit de convulsii infricosatoare si a trimis preotii sa-si puna mainile peste el. insa, cand rugaciunile lor de exorcizare nu au avut ca efect izgonirea demonului, Sfantul lui Dumnezeu s-a apropiat si, punandu-si degetele in gura omului, l-a eliberat. Fericitul a savarsit multe alte minuni, iar prin rugaciunile sale a dobandit deseori de la Domnul ceea ce cerea.

Odata, o seceta cumplita a pustiit campurile din Auvergne si, deoarece iarba se uscase, nu mai exista nutret pentru animale. Era inainte de inaltarea Domnului si, in acest timp, sfantul lui Dumnezeu inalta cu evlavie litanii. In a treia zi, pe cand procesiunea se apropia de portile orasului, a fost rugat sa cante Antifonul, spunandu-i-se: "Fericite ierarh, daca veti canta cu evlavie Antifonul, avem atata nadejde la sfintia voastra incat suntem incredintati ca Domnul va binevoi de indata, in milostivirea Sa, sa ne daruiasca o ploaie manoasa". Sfantul episcop a ingenuncheat pe haina sa de pustnic in mijlocul drumului si s-a rugat timp indelungat cu lacrimi. Apoi s-a ridicat si, implinindu-le cererea, a intonat cu toata taria Antifonul care cuprindea cuvinte din rugaciunea lui Solomon, dupa cum urmeaza: "Daca se va incuia cerul si nu va fi ploaie, pentru ca poporul a pacatuit inaintea Ta, dar ei se vor intoarce si-Ti vor aduce rugi in locul acesta, asculta-i Doamne, iarta pacatele robilor Tai si trimite ploaie pamantului Tau, pe care l-ai dat poporului Tau de mostenire" (II Paralipomena 6, 26-27). Si cand ei au inceput sa cante cu multa cucernicie, rugaciunea smerita a marturisitorului a ajuns pana la urechile Dumnezeiescului Stapan; si iata, cerurile s-au intunecat si s-au acoperit de nori, si inainte ca ei sa fi ajuns la portile orasului, a cazut o ploaie imbelsugata in tot tinutul, incat se minunau cu totii si spuneau ca aceasta se datoreaza rugaciunilor fericitului.

5. In cele din urma, preotul lui Dumnezeu a imbatranit asa de mult, incat nu mai avea putere sa scuipe pe pamant, ci isi punea o batista la gura pentru a se putea sterge. Chiar si asa, ochii nu i se intunecasera, iar inima sa nu parasise caile lui Dumnezeu. Nu si-a intors niciodata fata de la cei saraci, nu s-a temut niciodata de cei puternici, insa a pastrat mereu in toate o sfanta libertate, incat primea haina saracului cu atata bucurie de parca ar fi primit toga unui ilustru senator. A murit desavarsit in sfintenie si a fost ingropat in biserica Sfantului Stefan, in stanga altarului.

De multe ori, chiar si astazi, aceia care vin bolnavi de friguri la mormantul sau sunt ajutati, iar suferinta le este alinata.