Sfantul Emilian pustnicul si Sfantul Bracchio staretul


Sfantul Emilian pustnicul si Sfantul Bracchio staretul

praznuit pe 9 februarie (+576)

1. Asadar, Sfantul Emilian, parasindu-si parintii si renuntand la averi, a cautat singuratatea in pustie si s-a retras in cele mai indepartate parti ale padurilor din Ponticiances, afla te in tinutul Auvergne, unde, taind copacii, a pregatit un mic teren pe care l-a cultivat si care-i dadea hrana necesara supra vietuirii. Mai avea si o mica gradina pe care o uda cu apa de ploaie si din care culegea legume pe care le manca fara vreo pregatire anume. Nu avea alte mangaieri decat cele care veneau de la Dumnezeu, fiindca nu erau acolo alti vietuitori in afara fiarelor salbatice si a pasarilor, care se strangeau in jurul lui in fiecare zi, ca langa un rob al lui Dumnezeu. Toata vremea si-o inchina postului si rugaciunii, si nici o grija lumeasca nu-l putea abate de la acestea, fiindca il cauta numai pe Dumnezeu.

2. In acea vreme se afla in orasul Clermont un barbat pe nume Sigivald, inzestrat cu mare autoritate, care avea in slujba sa un tanar numit Bracchio (care se traduce "ursuletul"). Omul despre care tocmai am vorbit il insarcinase pe tanar cu vanatoarea de mistreti; insotit de o mare haita de caini, Bracchio se afunda in padure si, cand prindea ceva, aducea stapanului sau. intr-o zi, in timp ce urmarea cu haita de caini un mistret urias, prada a intrat in locul imprejmuit aflat de jur imprejurul chiliei sfantului. Haita care latra l-a urmat pana la intrarea in prima ingraditura, insa brusc s-a oprit, fiind oprita sa intre dupa mistret.

Vazand aceasta, Bracchio si-a dat seama cu uimire ca acolo era ceva dumnezeiesc, si pasind spre chilia sfantului a observat ca mistretul statea fara frica in fata usii. Cuviosul a iesit sa-i dea binete lui Bracchio, l-a imbratisat si l-a invitat sa se aseze. Cand amandoi s-au asezat, sfantul i-a zis: "Te vad preaiubite fiu, invesmantat frumos si ocupat cu cautarea acelor lucruri care duc mai mult sufletul spre pierzanie decat spre mantuire. Te implor, paraseste-ti stapanul pe care il slujesti aici in cele de jos si urmeaza-L pe adevaratul Dumnezeu, Facatorul cerului si pamantului, Care stapaneste peste toate prin voia Sa, Care supune toate hotararii Sale si a Carui necuprinsa maretie, dupa cum vezi, face ca aceasta fiara sa ramana netematoare. Fie ca puterea stapanului tau - care este puternic - sa nu te faca sa ramai lipsit de virtuti si mandru. Pentru ca astfel zice Apostolul Pavel: "Cel ce se lauda, in Domnul sa se laude" (1 Cor. 1, 31); si in alta parte: "Daca as placea inca oamenilor, n-as fi rob al lui Hristos" (Galateni 1, 10). Intra in slujba Celui Care a zis: "Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati, si Eu va voi odihni pe voi" (Matei 11, 28), iar slujirea Acestuia iti asigura dobandirea lucrurilor prezente, cat si a vietii vesnice. Astfel a si spus El, ca daca cineva renunta la toate cate are, "inmultit va lua inapoi si va mosteni viata vesnica" (Matei 19, 29).

In timp ce cuviosul rostea aceste cuvinte si altele la fel, mistretul s-a retras nevatamat in padure. Tanarul a plecat, mirandu-se inca de acel mistret pe care il haituise si care, in ciuda firii sale salbatice, devenise bland ca un miel la vederea cuviosului. Chibzuind in mintea sa la felurite lucruri si intrebandu-se ce ar trebui sa faca - daca ar trebui sa paraseasca lumea sau sa continue sa o slujeasca - in cele din urma, miscat de bunatatea dumnezeiasca si (cred) de rugaciunile Sfantului Emilian, a inceput sa caute o cale tainuita prin care sa devina calugar, fiindca nu indraznea sa vadeasca aceasta din pricina stapanului sau pamantesc.

Intre timp, desi era inca in lume, se scula din pat de doua sau de trei ori pe noapte si ingenunchea in rugaciune inaintea Domnului. Insa nu stia sa cante psalmi, fiindca nu cunostea literele. Totusi, vazand adesea in paraclis cuvinte scrise deasupra icoanelor1 Apostolilor si ale altor sfinti, le-a copiat intr-o carte. Si cum clericii si staretii veneau neincetat in casa stapanului sau, s-a apropiat de cei mai tineri dintre acestia si i-a intrebat denumirea literelor; de aici a inceput sa invete semnificatia lor, si prin insuflarea lui Dumnezeu stia sa citeasca si sa scrie numele Sfintilor mai inainte de a cunoaste celelalte litere.

Dupa moartea lui Sigivald, Bracchio s-a grabit catre cuviosul Emilian si dupa ce a petrecut doi sau trei ani cu acesta, a invatat psaltirea pe de rost. intre timp, fratele sau, vazand ca nu voia sa se casatoreasca, isi pusese deseori in gand sa-l omoare. Mai tarziu si alti monahi li s-au alaturat lui Bracchio si batranului.

3. In cele din urma fericitul Emilian a ajuns la capatul calatoriei pamantesti: a murit in jurul varstei de 90 de ani, lasandu-l pe Bracchio ca urmas al sau. Acesta, intemeind o manastire, a obtinut de la Ranichilde, fiica lui Sigivald, cateva loturi de pamant pe care le-a lasat acestei manastiri. Aceste proprietati cuprindeau paduri in tinutul Vindiacens. Plecand din manastire, Bracchio a venit la Tours, unde a construit paraclise si a intemeiat doua manastiri.

Apropiindu-i-se vremea mortii, a avut un vis, pe care l-a povestit episcopului Avit. Se facea ca era dus in rai, in prezenta Domnului. Acolo a vazut heruvimii si serafimii care ascundeau maretia divina si, deschizand o carte, au aratat pro-rocului Isaia cuvintele pe care urma sa le proroceasca, in timp ce o ceata de ingeri, inconjurand Tronul lui Dumnezeu, faceau sa rasune cerurile de doxologiile lor. Si cum contempla acestea in extaz, s-a trezit. Meditand la intelesul acestui vis, si-a dat seama ca Dumnezeu ii vestea sfarsitul vietii. Atunci i-a zis staretului pe care il randuise sa pastoreasca manastirea: "Locul de langa rau, unde intentionam sa construiesc un paraclis, este foarte bun. Te rog, asadar, sa-mi implinesti dorinta si sa-mi duci oasele acolo".

Dupa ce a murit, a fost ingropat in paraclisul aflat dintru inceput in chilia sa. Cand staretul a vrut sa implineasca tot ceea ce ii poruncise sfantul si sa construiasca paraclisul, a gasit in acel loc, prin voia lui Dumnezeu, var pregatit cu mult timp inainte si o fundatie de aceeasi marime cu cea pe care voia sa o faca. Apoi, cand lucrarea s-a terminat, a deschis mormantul staretului Bracchio, al carui trup a fost gasit nestricat, de parca murise cu o noapte inainte. Si astfel, la doi ani dupa moartea sa, sfantul a fost dus cu mare bucurie in locul pe care il dorise de catre obstea de calugari pe care el insusi o formase.