Sfantul Friard Zavoratul


Sfantul Friard Zavoratul

praznuit pe 2 august (+573)

Exista multe si variate cai prin care cineva poate dobandi raiul, si cred ca la acestea a facut referire David cand a zis: "Suisuri in inima sa a pus" (Ps. 83, 6). Aceste suisuri sau trepte ale diferitelor lucrari sunt privite ca adevarate cai de slujire a lui Dumnezeu insa nimeni nu poate pasi pe acestea fara a fi chemat prin ajutorul dumnezeiesc, dupa cum am spus in mai multe randuri. De fapt, psalmistul face referire la sine cand vorbeste despre urcusul spre desavarsire: "De n-ar zidi Domnul casa, in zadar s-ar osteni cei ce o zidesc" (Ps. 126, 1). Iar acest ajutor a fost cautat neincetat nu doar de mucenici, ci si de toti aceia care au fagaduit o viata de sfintenie si au ajuns astfel sa inseteze dupa cele duhovnicesti.

Si, cu adevarat, daca dorinta pentru mucenicie este aprinsa in inima, martirul cere ajutorul dumnezeiesc pentru a birui; daca cineva doreste sa-si pazeasca trupul de toate atacurile indreptate impotriva fecioriei, se roaga pentru a fi aparat de acestea; daca la savarsirea unui pacat cineva se pocaieste si arde de dorinta de a se schimba in bine, cere cu lacrimi ajutor ca sa se intareasca; si daca vreunul incearca sa implineasca in vreun fel cele bune, cere in egala masura harul acesta proniator. Asadar, suisurile sau treptele acestei scari - atat de dificile, de inalte si de obositoare - sunt foarte diferite, insa prin acestea omul se inalta la unicul Dumnezeu.

Tocmai de aceea este de trebuinta ca cineva sa ceara intotdeauna Domnului cele de folos, sa le caute mereu, sa le doreasca, pentru ca sa poata implini prin ajutorul dumnezeiesc ceea ce mintea a inteles ca este bine. Trebuie, asadar, totdeauna sa zicem: "Ajutorul nostru este in numele Domnului, Cel care a facut cerul si pamantul" (Ps. 123, 8). Acestea le-a lucrat acel prea fericit barbat despre care urmeaza sa vorbim, caci, fiind in mijlocul nenumaratelor ispite si necazuri ale acestei lumi, a cerut neincetat ajutorul lui Dumnezeu.

In apropierea insulei Vindunitta, in tinutul Nantes, se afla un om de o mare sfintenie, numit Friard, despre a carui viata sunt fericit sa va fac cunoscute cateva lucruri, din dragoste pentru Biserica lui Hristos, mai ales ca nu stiu daca altcineva a mai scris despre el. Din copilaria sa el a fost intotdeauna in slujba lui Dumnezeu, avand un suflet foarte curat. Ajungand la varsta maturitatii, si-a petrecut viata laudandu-L neincetat pe Dumnezeu, in rugaciune si privegheri. Lucrand pamantul cu mainile sale, obtinea cele necesare traiului si, cu toate ca ii intrecea pe altii la munca, nu a incetat niciodata sa se roage, lucru care, potrivit felului de a fi al celor neevlavi-osi, facea obiectul batjocurii printre vecini si straini.

Intr-o zi, pe cand aduna snopi intr-un lan de grau impreuna cu ceilalti seceratori, si-a facut aparitia un roi de viespi. Insectele acelea suparatoare zburau in jurul lanului, intepan-du-i pe seceratori. Acestia, ocolind locul in care se afla roiul si luandu-l in ras pe fericitul Friard, i-au zis: "Lasati-l pe fericit sa se apropie, lasati-l pe credincios sa vina, caci nu inceteaza niciodata sa se roage si sa-si insemneze urechile si ochii cu semnul mantuitor al Crucii, pe care il face intotdeauna inaintea sa; lasati-l sa secere roiul si sa le astupe gura viespilor cu rugaciunea sa". Sfantul, care a luat aceste cuvinte ca semn al indoielii fata de puterea lui Dumnezeu, a cazut la pamant si, in timp ce-I adresa Domnului rugaciunea sa, apropiindu-se de viespi, le-a insemnat cu semnul Crucii zicand: "Ajutorul nostru este in numele Domnului, Cel Care a facut cerul si pamantul". De indata ce rugaciunea a iesit de pe buzele sale, toate viespile au fugit sa se ascunda in cuibul de unde iesisera, iar Friard, in fata tuturor, a secerat graul din acel loc fara sa sufere nici o vatamare. Domnul a binevoit sa se savarseasca aceasta minune pentru a-l intari pe acela care nadajduise in El si pentru a-i pune in incurcatura pe cei ce il luasera in ras.

2. Incurajat de acestea si de alte minuni savarsite, a inceput sa mediteze si sa zica in sinea sa: "Daca Crucea lui Hristos si chemarea numelui Sau, si daca ajutorul cerut de la El au atat de mare putere incat, inarmat cu ele, cineva poate birui toate greutatile, poate ocoli primejdiile, poate risipi placerile acestei lumi, ce rost mai am eu in lume? Trebuie numaidecat sa parasesc cele ale lumii si sa ma pun doar in slujba Aceluia Care, atunci cand I-am chemat numele, m-a izbavit de toate primejdiile aducatoare de moarte". Si, iesind afara din micul sau lacas, parasind si parintii si tinutul natal, s-a dus sa caute pustia, ca nu cumva sederea sa in lume sa fie o opreliste pentru dorinta sa de rugaciune.

Asadar, sfantul, impreuna cu avva Sabaud, care fusese mai inainte dregator in slujba regelui Clothaire si care se hotarase sa faca pocainta, s-a retras pe insula Vindunitta din tinutul Nantes. Ei erau insotiti si de diaconul Secundei. Insa avva Sabaud, iesind din ogorul Domnului, s-a intors la manastire si la scurt timp dupa aceasta a pierit sub ascutisul sabiei din motive necunoscute. Cat despre Sfantul Friard, el s-a asezat pe insula impreuna cu diaconul Secundei si nu a parasit acest loc. Fiecare avea chilia sa, separata de a celuilalt.

Si cum amandoi staruiau in rugaciune cu mult curaj, ispititorul i-a aparut noaptea diaconului Secundei, luand infatisarea Domnului si zicandu-i: "Eu sunt Hristos, Caruia tu te rogi zi de zi. Deja esti sfant, iar numele tau este scris in Cartea Vietii alaturi de ceilalti sfinti ai Mei. Asadar, iesi de pe aceasta insula si du-te sa savarsesti vindecari in mijlocul oamenilor". Secundei, fiind amagit de aceasta aparitie, a parasit insula fara sa-i spuna vreun cuvant tovarasului sau, dar cu toate acestea, de indata ce-si intindea mana deasupra bolnavilor, in numele lui Hristos, acestia se vindecau. insa dupa rnai multa vreme, intorcandu-se pe insula, s-a dus sa-si caute tovarasul si, gasindu-l, i-a zis acestuia cu mandrie: "Am parasit insula si am savarsit multe minuni in mijlocul poporului". Cand Friard, cuprins de frica, l-a intrebat ce voia sa spuna, acesta i-a povestit exact ce facuse. Cuviosul, ingrozit de cele auzite, a strigat cu suspine si lacrimi: "Vai noua! Pentru ca, din cate inteleg, ai fost inselat de ispititor. Du-te si te poca-ieste, ca nu cumva cu viclenia lui sa te biruiasca din nou".

Intelegand aceste cuvinte si temandu-se ca va pieri, diaconul s-a aruncat la picioarele sfantului cu lacrimi, implorandu-l sa mijloceasca pentru el la Dumnezeu. "Du-te si sa ne rugam impreuna atotputerniciei Sale pentru mantuirea sufletului tau, fiindca Domnul grabnic Se milostiveste de aceia care-si marturisesc greselile, zicand prin prorocul Sau: "Eu nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se intoarca de la calea sa si sa fie viu" (lezechiel 33, 11).

Insa, in timp ce se rugau, ispititorul iarasi i-a aparut cu aceeasi infatisare diaconului Secundei, zicandu-i: "Fiindca oile mele sunt bolnave si fara pastor, nu ti-am poruncit sa te duci si sa le cercetezi, daruindu-le vindecare?" Acesta insa a raspuns: "Am aflat cu adevarat ca tu esti ispititorul si nu cred ca tu esti Dumnezeu, a Carui infatisare ai luat-o in chip mincinos. Totusi, daca esti Hristos, arata-mi Crucea pe care ai lasat-o, si te voi crede". Si cand acesta nu a aratat-o, diaconul a facut semnul Crucii in fata sa, si demonul, fiind rusinat, a pierit in intuneric. Totusi s-a intors cu o multime de demoni si l-au lovit pe diacon cu atata putere, incat acesta abia a mai putut sa-si revina. insa in cele din urma demonii au fugit si nu au mai aparat dupa aceea. Diaconul a trait mai departe in mare sfintenie si a murit cand s-a implinit vremea.

3. Cat despre fericitul Friard, acesta a stralucit cu nenumarate minuni. intr-o zi a ridicat de la pamant o creanga de copac pe care vantul o doborase si pe care, se spune, o altoise el insusi. Din aceasta a facut un toiag, pe care il ducea in mana. Dupa mai multa vreme, a plantat in pamant acest toiag uscat care, dupa ce a fost udat des, a infrunzit si a facut fructe si dupa doi sau trei ani a devenit un copac mare. Aceasta fapta a fost socotita o mare minune de catre oameni si in fiecare zi o multime nenumarata alerga sa vada copacul; din pricina departarii insulei, minunea care se savarsise a capatat un renume inca si mai mare, iar sfantul lui Dumnezeu, temandu-se sa nu cada prada necinstei pe care o aduce slava desarta, a luat un topor si a doborat copacul.

Alta data, sfantul, vazand un pom in floare lovit de vifor si cazut la pamant, cuprins de mila, a zis: "Te rog pe Tine, Doamne, ca fructele acestui copac sa nu piara, de vreme ce voia Ta a fost ca acest pom sa faca florile cu care este impodobit. Ci, mai curand, milostiveste-Te si binevoieste ca sa se ridice si sa creasca si sa faca fructe care apoi sa se coaca". Rugandu-se astfel, a luat un topor si a despartit trunchiul de radacina. Apoi, ascutind trunchiul la baza ca pe un tarus, l-a infipt in pamant, lasand radacinile sa zaca in pamant. Curand s-au format mugurii si, desi nu avea radacini, copacul si-a redobandit starea sa de la inceput, florile care se uscasera au revenit la prospetimea de dinainte si in aceiasi an pomul a facut fructe pentru cel care il ingrijise cu atata grija. Aceasta minune m-a facut sa cred ca mila Domnului poate intr-adevar sa daruiasca invierea celui care obtinuse prin rugaciunile sale ca pomii uscati sa-si redobandeasca vitalitatea dintru inceput.

4. Apoi, dupa ce sfantul le prevestise de cateva ori fratilor momentul mortii sale, a simtit ca ii cuprinde febra si le-a zis: "Duceti-va la episcopul Felix si anuntati-l de trecerea mea. Spuneti: "Fratele tau Friard a zis: Vezi, acum cursul vietii mele s-a apropiat de sfarsit. Urmeaza sa parasesc aceasta lume si pentru ca tu sa fii cu totul incredintat de cuvantul meu, afla ca voi pleca in duminica urmatoare pentru a intra in odihna pe care mi-a promis-o Dumnezeu, vesnicul imparat. Deci, vino, te rog, pentru a putea sa te vad inainte de plecarea mea.""

Insa Felix nu a reusit sa vina, din nu se stie ce pricina, dar i-a trimis un cuvant: "Te rog, daca se poate, asteapta-ma putin pana ce voi putea veni sa te vad dupa ce voi incheia judecatile pe care le am de facut". Mesagerii s-au intors si i-au repetat Sfantului Friard aceste cuvinte si, desi se afla pe patul de moarte, a zis: "Atunci sa ne ridicam si sa-l asteptam pe fratele nostru". Ce barbat de negraita sfintenie, care, cu toate ca se grabea sa ajunga la capatul nevointelor si sa fie cu Hristos, totusi nu l-a uitat pe prietenul sau si a primit de la Dumnezeu sa mai petreaca inca o saptamana in lume pentru a-l vedea pe fratele sau duhovnicesc! Nu pot crede nici ca virtutea aceluia era mica de vreme ce Domnul incuviintase sa amane plecarea sfantului, care imediat a simtit ca este parasit de febra si s-a ridicat din pat sanatos.

Mult mai tarziu, episcopul a sosit. Sfantul, care imediat fusese cuprins de febra, l-a salutat cand a intrat si l-a sarutat, zicand: "M-ai facut sa astept vreme indelungata pentru a porni pe calea pe care trebuie sa merg, sfinte episcop". Iar dupa ce au privegheat impreuna toata noaptea, care era cea de duminica, de indata ce s-au ivit zorii, sfantul si-a dat duhul. Numaidecat chilia s-a umplut de o dulce mireasma si pamantul s-a cutremurat. Cu adevarat acolo s-a manifestat puterea ingerilor care, pentru a dovedi virtutile sfantului, au inmiresmat intreaga chilie cu miresme negraite. Trupul sau plin de slava a fost spalat si inchis de episcop in mormant, iar sufletul sau a fost primit in ceruri de Hristos, lasand locuitorilor pamantului pilda virtutilor sale.