Sfantul Grigorie Episcopul

• « Inapoi
• Inainte »

Sfantul Grigorie Episcopul

praznuit pe 4 ianuarie (+539)

1. Sfantul Grigorie, care se numara printre cei mai importanti senatori, fiind si om de litere, s-a inaltat la demnitatea de conte al orasului Autun si a administrat regiunea, slujind dreptatea timp de patruzeci de ani. Era atat de aspru si de sever cu raufacatorii, incat cu greu s-ar fi gasit vreunul care sa scape. Avea de sotie pe Armentaria, fiica din neam de senatori, pe care se spune ca ar fi cunoscut-o numai pentru a da nastere la prunci. Dumnezeu i-a daruit fii si niciodata nu i s-a intamplat sa doreasca o alta femeie, cum se intampla adesea in valtoarea tineretii.

2. Dupa moartea sotiei sale s-a intors catre Domnul si, dupa dupa ce a fost ales de catre popor, a fost hirotonit episcop de Langres. Mare era infranarea sa, dar ca nu cumva sa fie banuit de mandrie, ascundea mici feliute de paine de orz sub feliile de paine obisnuita; apoi, rupand si dand painea de grau altora, manca si el in chip tainic painea de orz, fara ca nimeni sa-si dea seama de aceasta. Facea acelasi lucru cu vinul: daca paharnicul i-l oferea cu apa, pentru a tainui acest fapt alegea un potir suficient de opac pentru a ascunde transparenta apei. Era atat de activ si de daruit postului, milosteniei, rugaciunii si privegherilor, incat era plin de stralucire ca un pustnic aflat in mijlocul lumii. Intr-adevar, fiindca locuinta sa obisnuita se afla in castelul din Dijon, iar camera sa se afla langa baptisteriu, se ridica din pat in toiul noptii fara ca cineva sa observe si, avandu-L doar pe Dumnezeu ca martor, se ducea sa se roage in baptisteriu, a carui usa se deschidea in chip minunat, si in care canta psalmi cu mare trezvie.

Dar dupa ce a savarsit acestea pentru o lunga perioada de timp, in cele din urma a fost vazut si recunoscut de un diacon: cand acesta din urma l-a vazut facand acestea, 1-a urmarit de la distanta si a privit la ce facea, fara ca fericitul sa stie de prezenta lui. Diaconul a spus ca, atunci cand Sfantul lui Dumnezeu a ajuns la usa baptisteriului, dupa ce a lovit-o cu mana, ea s-a deschis fara sa se fi aratat cineva care ar fi putut face aceasta, iar dupa ce a intrat, a urmat o tacere prelungita, insa mai apoi s-au auzit cateva voci psalmodiind pentru mai mult de trei ore. Cred ca de vreme ce in locul acela se aflau moastele multor sfinti, ei s-au aratat acestui om fericit pentru a inalta Domnului impreuna cu el cantari de psalmi. Iar cand termina rugaciunile si cantarile, se inapoia in patul sau si se aseza pe el cu atata grija, incat nimeni nu stia nimic. Dimineata, paznicii, gasind usa incuiata, o deschideau cu cheia ca de obicei si bateau clopotul, iar Sfantul lui Dumnezeu se inapoia acolo impreuna cu ceilalti pentru slujba dumnezeiasca.

Inca din prima zi a episcopatului sau, au fost adusi in biserica indraciti care isi marturiseau boala lor. Preotii i-au cerut sa-i binecuvanteze, dar el a refuzat cu hotarare, ca nu cumva sa fie asaltat de slava desarta, socotind ca nu este vrednic sa fie cel prin care se vor savarsi minunile lui Dumnezeu. Totusi, neputand sa-i refuze pentru prea mult timp, a ingaduit sa-i fie adusi cei posedati; atunci, fara a-i atinge, ci numai cu cuvantul si facand semnul Crucii, a poruncit demonilor sa se departeze. Numai la auzul cuvintelor sale, acestia au parasit de indata trupurile pe care le legasera prin rautatea lor. Chiar si in lipsa sa, multi ii izgoneau pe demoni facand semnul Crucii cu carja pe care de obicei sfantul o tinea in mana. Pe langa aceasta, daca o persoana bolnava lua cu sine vreun obiect de pe patul sfantului, in mod sigur ea se tamaduia de suferinta ei. Nepoata sa Armentaria a fost cuprinsa o data in tineretea ei de un acces cumplit de febra si, in suferinta ei, neprimind nici o usurare de la medici, a fost rugata de insusi fericitul marturisitor sa se sileasca la rugaciune. intr-o zi a dorit sa se intinda pe patul acestuia si in momentul acela febra a parasit-o intru totul si niciodata de atunci nu a mai fost cuprinsa de aceasta boala.

3. Sfantul Grigorie, ducandu-se spre orasul Langres pentru praznuirea Sfantului Epifanie, a fost cuprins de un usor atac de febra, si astfel a parasit aceasta lume si s-a dus la Hristos. Chipul sau binecuvantat a fost incununat dupa moarte de o asemenea slava, incat se imbujorase cu totul. Obrajii sai erau rumeni, in timp ce restul corpului era alb ca un crin, incat te gandeai ca deja era pregatit pentru invierea de obste. In timp ce-l duceau spre castelul din Dijon, acolo unde poruncise sa fie ingropat, pe campia dinspre nord, chiar langa castel, cei care purtau sicriul nu au putut sa-1 mai tina si l-au lasat pe pamant, iar apoi, dupa ce si-au recapatat puterile, l-au ridicat si l-au dus in biserica aflata inauntrul zidurilor cetatii.

Sosind episcopii in a cincea zi, sfantul a fost adus din biserica la Basilica Sfantului loan. Aceia care se aflau in inchisoare au inceput sa strige catre fericitul trup, zicand: "Milu-ieste-ne pe noi, prea cuvioase stapane, pentru ca si pe cei pe care nu i-ai izbavit cand erai in lume, sa-i poti elibera acum, pentru ca, desi esti mort, ai intrat in imparatia cerurilor. Cer-ceteaza-ne, te rugam cu lacrimi, si ai mila de noi". in timp ce ei strigau acestea si altele asemenea, trupul s-a lasat greu, asa ca purtatorii sicriului nu l-au mai putut sustine. Lasand cosciugul pe pamant, au asteptat ca sfantul episcop sa savarseasca o minune. De indata toate portile temnitei s-au deschis, iar obezile de care erau legate picioarele prizonierilor s-au rupt pe mijloc. Legaturile s-au desfacut, iar lanturile s-au rupt: cu totii au fost eliberati si au alergat nestingheriti spre fericitul trup. Atunci purtatorii sicriului l-au ridicat cu usurinta si prizonierii i-au urmat impreuna cu ceilalti; mai tarziu au fost eliberati de judecator fara a fi pedepsiti.

4. Fericitul marturisitor a savarsit si alte nenumarate minuni. Un oarecare monah a zis ca in ziua inmormantarii sale a vazut cerurile deschise; nici nu poate fi pus la indoiala ca sfantul fusese primit in randul cetelor ceresti. Un prizonier a fost adus la castelul numit mai sus pe acelasi drum pe care fusese adus din Langres trupul sfantului. Si cand soldatii care mergeau calare si-l trageau dupa ei au ajuns in locul in care se odihneau moastele fericitului marturisitor, prizonierul a invocat numele fericitului episcop si l-a rugat sa-l elibereze prin milostivirea sa. In timp ce se ruga astfel, legaturile i-au cazut de pe maini. Simtind ca fusese eliberat, a ramas linistit, si pentru ca mainile sale erau acoperite, soldatii credeau ca este inca legat. Dar dupa ce au trecut de poarta castelului si au ajuns inaintea atrium-ului bisericii, el a fugit, tinand in mana cureaua cu care il legasera si a fost eliberat prin ajutorul Atotputernicului Dumnezeu si prin mijlocirea fericitului ierarh.

Cu adevarat mare a fost si acea minune prin care fericitul sau trup s-a aratat neputrezit cand a fost mutat dupa mai mult timp. Pentru ca sfantul ierarh fusese ingropat intr-un colt al basilicii, care, fiind stramt, nu permitea oamenilor sa se apropie dupa cum o cerea evlavia, Sfantul Tetric, fiul si urmasul sau, a observat aceasta si, vazand neincetatele minuni care se lucrau la mormantul sau, a daramat fundatia in acea parte a basilicii pana inaintea altarului si a proiectat o absida pe care a construit-o in forma circulara, cu o neintrecuta iscusinta. Cand zidul circular a fost terminat, a daramat vechiul zid inalt si a construit o arcada. Cand s-a terminat construirea si impodobirea, a sapat o cripta in mijlocul absidei, dorind sa aseze acolo trupul fericitului sau parinte.

A adunat laolalta pentru aceasta slujba pe toti preotii si staretii, care s-au rugat cu staruinta ca fericitul marturisitor sa ingaduie ca sa fie mutat in locul care-i fusese pregatit. in dimineata urmatoare, insotiti de coruri de cantareti, au luat sarcofagul din fata altarului si l-au mutat in absida pe care o construise sfantul episcop. insa, in timp ce ei asezau cu mare grija sicriul, deodata, cu putere dumnezeiasca - cred eu -, capacul sicriului s-a dat la o parte si, iata, a aparut fericitul chip al Sfantului, intreg si nestricat, de ai fi crezut ca nu e mort, ci doarme. Nici hainele cu care era invesmantat nu aratau vreun semn de stricaciune. Asadar, nu fara temei a fost sfantul slavit dupa moartea sa, de vreme ce trapul sau nu a fost cuprins de stricaciunea patimilor. Si cu adevarat minunata este nestri-caciunea trupului si a inimii care pastreaza harul in aceasta lume si prin care se dobandeste viata vesnica in veacul viitor, despre care Apostolul Pavel zice: "Cautati pacea si sfintenia, fara de care nimeni nu va vedea imparatia lui Dumnezeu" (Evrei 12, 14).

5. Intr-o duminica o fata isi pieptana parul. Din pricina unui pacat pe care il savarsise, se pare, in sfanta zi, pieptene le i s-a infipt in mana asa de rau incat dintii pieptenelui i-au intepat degetele si palma, producandu-i o mare durere. Dupa ce a dat ocol basilicilor sfintilor plangand si rugandu-se, s-a aruncat in genunchi la mormantul fericitului Grigorie, avand mare credinta in puterea acestuia. Iar dupa ce i-a cerut ajutorul fericitului marturisitor vreme inelungata, pieptenele a cazut, iar mana ei si-a recapatat starea de dinainte. De asemenea, cei posedati, chemand in rugaciune numele sfantului la mormantul sau, erau deseori tamaduiti. De la moartea sa am observat de mai multe ori ca prin atingerea acelora cu toiagul pe care sfantul il purtase in mana (despre care am vorbit mai devreme), asa de tare erau alipiti de ziduri, incat ai fi crezut ca erau tintuiti de pari uriasi si bine ascutiti la capat.

6. Cunoastem multe alte fapte ale sfantului, dar ca nu cumva acestea sa oboseasca, am vorbit pe scurt numai despre cateva din cele multe. Trecand la Domnul in al 33-lea an al episcopatului sau si avand varsta de 90 de ani, omul acesta sfant, care deseori a savarsit multe minuni, a ramas in aminti rea multora.

• « Inapoi
• Inainte »