Sfantul Ilidie episcopul


Sfantul Ilidie episcopul

facatorul de minuni din Clermont praznuit pe 5 iunie (+385)

Marturisitorii lui Hristos pe care vremurile de persecutie nu i-au condus la mucenicie au devenit proprii lor prigonitori pentru a deveni vrednici de Dumnezeu, recurgand la diferite mijloace de infranare. Si, pentru a trai numai cu El, si-au omorat voia in trupurile lor, potrivit Apostolului care zice: "Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine" (Galateni 2, 20). Si iarasi, citind acest verset (24) al psalmului 43: "Pentru Tine suntem omorati toata ziua, socotiti am fost ca niste oi de junghiere" (Romani 8, 36). Pentru ca ei privesc cu ochii launtrici pe Domnul Cerului coborand pe pamant, fara a ocoli smerenia, ci smerindu-se pe Sine din mila pentru rascumpararea lumii. Ei privesc rastignita pe cruce nu slava dumnezeirii Sale, ci jertfa curata a trupului pe care-L asumase si despre care prorocise Ioan Botezatorul cu putin timp inainte: "Iata Mielul lui Dumnnezeu, Cel Ce ridica pacatul lumii" (Ioan 1, 29). Ei au suferit pecetluirea prin piroane cand, rastigniti prin frica de El, si strapusi de teama judecatii dumnezeiesti, au purtat in cortul trupurilor lor tot ce e vrednic de Atotputernicul Dumnezeu, urmand cuvintele scrise in Psalmul 118 (versetul 20): "Strapunge cu frica Ta trupul meu, ca de judecatile Tale m-am temut".

In ei a stralucit acea lumina orbitoare a invierii, de care a stralucit ingerul cand a indepartat piatra de pe mormant, despre care se vorbeste in capitolul al saisprezecelea de la Mar-cu: "Si, intrand in mormant, am vazut un tanar sezand in partea dreapta, imbracat in vesmant alb, si s-au inspaimantat" (Marcu 16, 5). La fel a mai stralucit Domnul lisus cand a intrat pe neasteptate prin usile incuiate, venind in mijlocul Apostolilor, si cand, dupa ce le-a impartasit din belsug cuvintele Vietii, S-a inaltat pe tronul dumnezeiesc.

Printre ei, fericitul marturisitor Ilidie a pastrat toate acestea in biserica inimii sale, incat s-a invrednicit si el sa devina templu al Duhului Sfant. Astfel, urmand a scrie cate ceva despre viata sa, fac apel la ingaduinta cititorilor mei. Cu adevarat, nu m-am indeletnicit cu studiul gramaticii si nu am fost format de operele erudite ale autorilor din lume; m-am supus insa rugamintilor fericitului parinte Avit, episcop de Cler-mont1, care m-a indrumat sa scriu anumite lucrari pentru Biserica. Chiar daca indrumarile pe care le-am auzit din predicile sale sau cele pe care m-a silit sa le citesc nu mi-au format intelegerea - de vreme ce nu stiu cum sa Ie implinesc -, el este acela care, dupa psalmii Iui David, mi-a descoperit cuvintele propovaduirii Evangheliei si apoi faptele si epistolele care vorbesc despre virtutile Apostolilor. Prin el am putut ajunge la cunoasterea lui lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit pentru mantuirea lumii, si am invatat sa-i cinstesc dupa cuviinta pe prietenii Sai care au luat crucea unui fel de viata aspru si L-au urmat pe Mire. Si astfel, dand pe fata toata necuviinta ignorantei mele, urmeaza sa va istorisesc pe cat posibil cele pe care le-am aflat in legatura cu episcopul Ilidie.

1. Sfantul Ilidie, atunci cand a ajuns la sfintenia unei vieti desavarsite si a unit in sine felurite daruri cu care il inzestrase Dumnezeu, s-a invrednicit - ceva care pana atunci lipsise sfinteniei sale oricum inalte - sa fie ales de poporul insuflat de Dumnezeu ca episcop al Bisericii din Clermont si pastor al turmei Domnului. Faima sfinteniei sale, inaltata prin nenumarate daruri, s-a raspandit nu doar in toate partile tinutului Auvergne, ci a trecut chiar dincolo de granitele oraselor invecinate. Si astfel s-a intamplat ca vestea despre slava sa sa ajunga la urechile imparatului din Trier, a carui fiica era posedata de un duh necurat si care suferea cumplit. Nu se gasise nimeni care ar fi putut s-o izbaveasca de aceasta suferinta, pana ce zvonurile multimii au atras atentia asupra fericitului Ilidie. imparatul a trimis numaidecat mesageri, care au indeplinit degraba ordinele si l-au adus in oras pe sfantul batran. Acesta a fost primit cu mare cinste de catre print, care era adanc intristat de starea nefericita a fiicei sale. Cu adevarata credinta in Domnul, episcopul a ingenuncheat in rugaciune si, dupa o noapte intreaga petrecuta in cantari sfinte si imne duhovnicesti, a pus degetele in gura tinerei, izgonind duhul cel rau din trupul ei chinuit. Imparatul, vazand minunea, i-a daruit sfantului episcop o suma uriasa de aur si argint. Acesta a refuzat, insa a obtinut privilegiul ca orasul Clermont, care platea tribut in grau si vin, sa poata plati in aur, fiindca numai cu un mare efort se transportau darile in natura catre vistieria statului. Sfantul, implinindu-si vremea vietii de aici, a raposat, cum s-ar spune, in chiar aceasta calatorie, pentru a merge la Hristos. Crescut in mijlocul propriului sau popor, a fost inmormantat in orasul sau.

2. Si poate - pentru ca oamenii sunt foarte adesea deprinsi sa carteasca - cineva va flecari, spunand: "Nu se poate ca pentru savarsirea unei singure minuni acest barbat sa fie socotit printre sfinti". Totusi, daca cineva cantareste bine cuvintele pe care le-a spus Domnul in Evanghelie - "Multi imi vor zice in ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu in numele Tau am scos demoni si nu in numele Tau minuni multe am facut? Si atunci voi marturisi lor: Niciodata nu v-am cunoscut pe voi" (Matei 7, 22-23) - atunci cu siguranta va spune ca virtutea care izvoraste din mormant este mai de pret decat aceea pe care cineva o arata inca fiind in viata; pentru ca cea din urma poate sa mai aiba vreun neajuns din pricina neincetatelor oprelisti ale indeletnicirilor lumesti, in timp ce prima este straina de orice pata.

Asadar, de vreme ce faptele savarsite de Sfantul Ilidie inainte de acea vreme, dupa cum socotim, au fost date uitarii si nu au apucat sa fie cunoscute, va trebui sa istorisim acelea pe care le-am vazut cu ochii nostri, cele pe care le-am trait sau le-am aflat de la persoane demne de incredere.

In vremea cand episcopul Gal carmuia Biserica din Clermont, cel care scrie aceste randuri era inca tanar si foarte bolnav; era adesea vizitat de episcop, pe care il iubea din toata inima, fiind unchiul sau. Stomacul ii era plin de o mare cantitate de lichid si era cuprins de febra. Atunci copilul si-a exprimat dorinta, care cred ca a venit de la Dumnezeu, sa fie dus in biserica fericitului Ilidie.

In timp ce era purtat pe brate de catre slujitori spre mormantul sfantului si se ruga cu lacrimi, s-a simtit mai bine; insa cand s-a intors acasa a fost iarasi cuprins de febra.

Asadar, intr-o zi, cand starea sa se inrautatea si febra il chinuia mai mult ca de obicei, pana intr-atat incat cu greu se mai credea ca-si va reveni, mama sa a venit la el si i-a zis: "Astazi, scumpul meu fiu, voi avea o zi trista, fiindca febra ta nu a scazut". El insa i-a raspuns: "Te implor, nu te gandi la nici un fel de tristete, ci trimite-ma inapoi la mormantul fericitului Ilidie; pentru ca eu sunt incredintat ca harul sau iti va darui tie bucurie, iar mie, sanatate". Fiind deci dus la mormantul sfantului, a facut o rugaciune ingenunchind inaintea Domnului si a fagaduit ca, daca se va face bine prin mijlocirea episcopului Sau, va deveni cleric si ca nu va pleca de acolo pana nu va primi raspunsul asteptat la rugaciunea sa. N-a trecut mult timp de cand a spus acestea si a simtit ca febra il paraseste numaidecat si, chemandu-si slujitorii, i-a rugat sa-l duca inapoi spre casa. Acolo a fost asezat pe pat si in timp ce ei se aflau la masa, a fost cuprins de o hemoragie nazala abundenta, iar febra i-a disparut odata cu sangerarea: cu siguranta ca acestea s-au petrecut prin purtarea de grija a fericitului marturisitor. De asemenea, de curand, un slujitor al contelui Venerand care era orb de multa vreme, a privegheat langa mormantul sfantului si s-a intors de acolo tamaduit.

3. Cat despre cele ce s-au petrecut in legatura cu moastele sale, iata ce a vazut cu propriii lui ochi scriitorul mai sus mentionat1. in primul an al episcopatului sau (573 d.Hr.), sfintise un paraclis sub resedinta sa episcopala din Tours, in care a asezat cateva moaste ale acestui sfant episcop impreuna cu cele ale altor sfinti2. La multe zile dupa sfintire, a fost sfatuit de staret sa cerceteze moastele pe care le asezase in piciorul mesei altarului, ca nu cumva umiditatea noii cladiri sa le fi schimbat starea. Aflandu-le cuprinse de umezeala, le-a luat din piciorul mesei altarului si a inceput sa le usuce la foc. Apoi ie-a pus la loc in cutiile lor si s-a apropiat de moastele fericitului Ilidie. In timp ce le tinea inaintea focului, snurul cu care erau legate, fiind prea lung, a cazut pe jarul incins si, precum arama sau fierul, a inceput sa straluceasca in dogoarea focului. Cu toate ca nu a acordat atentie snurului care lega sfintele moaste, gandindu-se ca deja se transformase in cenusa, 1-a descoperit intreg si neatins de foc, fiindca, doar cu putin timp mai inainte, slujise ca legatura pentru moastele slavitului ierarh.

4. Era odata un copil de vreo 10 luni care se zicea ca este - si mai apoi s-a dovedit a fi adevarat - nepotul unui nepot de-al fericitului; acest copil era cuprins de o boala chinuitoare. Mama sa se tanguia nu atat pentru moartea copilului ei, cat pentru faptul ca el nu primise inca Taina dumnezeiasca a Botezului. In cele din urma, fiind sfatuita, s-a indreptat catre mormantul fericitului marturisitor, a asezat pe o piatra copilul bolnav care abia mai rasufla si a cazut pe mormant priveghind si rugandu-se neincetat.

Insa cand pasarea care vesteste zorii canta mai tare decat de obicei, falfaind din aripi, copilul, care ramasese intins pe piatra si aproape mort, si-a redobandit puterea. Aratand prin-tr-un zambet ce bucuroasa ii e inima, si-a deschis gura prin vointa divina si si-a chemat mama, zicand: "Vino aici". insa ea, cuprinsa de frica si bucurie - pentru ca nu mai auzise niciodata pana atunci vocea fiului ei, s-a ridicat uluita: "Ce doresti, prea dulcele meu copilas?" El a raspuns: "Alearga repede si adu-mi o cana cu apa". Ea a ramas apoi neclintita in rugaciune pana a doua zi, multumind sfantului episcop si in-credintandu-i acestuia pe fiul ei; apoi s-a intors la casa ei. Copilul a baut apa ce-i fusese adusa si s-a vindecat de toate neputintele, redobandindu-si pe deplin sanatatea. Apoi, rein-torcandu-se la primele gangureli ale prunciei, nu a mai putut vorbi pana ce nu a ajuns la varsta la care limba pruncilor se deprinde cu vorbitul.

Nu cred ca se cuvine sa pastrez tacerea in legatura cu ceea ce s-a intamplat in vremea cand un cuptor a fost aprins pentru a arde var pentru biserica. Pragul de sus, care sustinea intrarea cuptorului s-a crapat in timp ce toti cei care erau adunati impreuna cu staretul dormeau. Imediat si-a facut aparitia acolo un episcop care i-a spus staretului: "Grabeste-te si trezes-te-i pe cei ce dorm, ca nu cumva ruinele casei care ameninta sa se prabuseasca sa-i surprinda si sa-i omoare. Pragul de sus care sustine gramada de pietre este pe punctul de a se prabusi in foc". Staretul s-a trezit, i-a indepartat pe toti din fata intrarii cuptorului, iar multimea de pietre a cazut pe ambele parti fara sa-i raneasca pe vreunul din cei de fata - lucru care nu s-ar fi petrecut, cred, fara interventia episcopului. Apoi staretul, dupa ce a rostit o rugaciune la mormantul sfantului, a dres pragul si a pus la loc pietrele, putand termina lucrarea care fusese inceputa datorita ajutorului din partea episcopului.

Fericitul trup al marturisitorului a fost ingropat de mult timp intr-o cripta, insa de vreme ce spatiul era stramt si era dificil sa intri, Sfantul Avit, episcopul orasului, afland o absida de forma circulara si admirabil lucrata, a adunat fericitele moaste pe care le-a gasit in racla din lemn si le-a inchis potrivit obiceiului intr-un sarcofag. in acel loc odihneste cel care a fost Justus (just - drept) atat prin virtute, cat si prin nume, despre care se spune ca ar fi fost arhidiaconul slavitului ierarh.

5. Se mai gasesc marturii despre multe alte minuni ale aceluiasi sfant, pe care le-am considerat prea lungi pentru a fi istorisite, gandindu-ma ca cele pe care le-am scris ar fi suficiente pentru a proba o credinta desavarsita; pentru ca multele relatari nu i-ar folosi pe cel pentru care acestea putine nu sunt de ajuns. Intr-adevar, la mormantul sau orbii vad, demonii sunt izgoniti, surzii isi recapata auzul si schiopii umbla sanatosi prin puterea Domnului lisus Hristos, Care promite celor care au credinta ca le va darui tot ceea ce cer daca nu se indoiesc ca rugaciunile lor vor fi ascultate.