Sfantul Nichita, episcop de Trier


Sfantul Nichita, episcop de Trier

praznuit pe 5 decembrie (+566)

Sfantul episcop Nichita (+ 5 decembrie 566) a fost harazit inca din clipa nasterii sale pentru slujirea lui Dumnezeu. Cu adevarat, de indata ce s-a nascut, s-a vazut ca avea capul cu totul lipsit de par, cum au unii nou-nascuti, dar de jur imprejur avea un inel de par subtire, pe care l-ai fi putut asemana cu o tonsura. Ca urmare, parintii sai l-au crescut cu cea mai mare grija, instruindu-l in stiinta literelor si incredintandu-l staretului unei manastiri.

El s-a aratat atat de devotat Domnului, incat atunci cand staretul a murit, el i-a urmat. in exercitarea acestei functii se purta in asa fel cu fratii pe,care ii indruma, incat nu numai ca dorea ca ei sa se infraneze de la savarsirea oricarui lucru rau, ci nu ingaduia nimanui sa pacatuiasca nici macar in cuvant. El zicea: "Iubitii mei, trebuie sa evitam toate glumele si cuvintele desarte, pentru ca, precum trebuie sa ne infatisam trupurile cu totul curate inaintea lui Dumnezeu, tot asa nu trebuie sa ne deschidem niciodata gurile decat spre lauda Sa, pentru ca sunt trei pietre de care se poate impiedica un om: cand gandeste, cand vorbeste sau cand faptuieste ceva. Deci voi, iubitilor, fugiti de usuratate, de rautate si de faptele cele rele". Asa ii sfatuia pe ucenicii sai, indrumandu-i in multe alte situatii, pentru a-i curati si a-i face vrednici de intalnirea cu Dumnezeu.


El era, de asemenea, foarte respectat si cinstit de catre regele Teodoric, fiindca deseori ii descoperea pacatele si nelegiuirile, dorind ca prin mustrari sa-l faca mai bun. Din aceasta cauza, cand a murit episcopul din orasul Trier, regele l-a desemnat pe Nichita pentru ocuparea scaunului episcopal. Poporul, prin consimtamant, si regele, prin decretul sau, s-au aflat de acord in aceasta privinta, iar el a fost condus de persoane de rang inalt la rege pentru a fi confirmat ca episcop. Acestia sosisera in apropierea orasului la apusul soarelui si se pregateau sa-si ridice corturile pentru a poposi acolo; s-au grabit apoi sa dezlege caii, dandu-le drumul in lanul de grau al unui sarac. Vazand aceasta, fericitul Nichita a fost cuprins de mila si a zis: "Scoateti-va degraba caii din recolta celui sarman; altfel am sa va opresc de la impartasanie". insa aceia i-au raspuns plini de indignare: "Ce tot spui? inca n-ai primit demnitate episcopala si deja ne ameninti cu canonisirea?" El a continuat: "Cu adevarat va spun ca regele m-a luat cu sila de la manastirea mea pentru a pune aceasta povara pe umerii mei; dar se va face voia lui Dumnezeu si nu a regelui, pentru ca atunci cand el va dori sa faca ceva rau, eu ma voi ridica impotriva sa". Apoi, alergand, a alungat caii din lanul de grau, iar dupa aceea a fost condus spre oras in mijlocul multimii de oameni care erau cuprinsi de bucurie.

El nu s-a plecat puternicilor zilei, ci s-a temut numai de Dumnezeu, atat in inima sa cat si prin faptele pe care le-a savarsit, intr-o zi, aflandu-se pe scaunul episcopal, in timp ce asculta pricinile, a simtit ceva in jurul gatului. Incercand de cateva ori sa indeparteze cu mana povara, si-a dat seama ca nu era ceva mai greu decat aceasta. Intorcandu-si capul in dreapta si in stanga, a simtit o dulce mireasma si a inteles ca aceasta povara era cea a demnitatii episcopale.

2. Din clipa in care si-a asumat episcopatul, s-a aratat asa de aspru cu toti cei care nu respectau poruncile lui Dumnezeu, incat le anunta cu glasul unui proroc apropierea judecatii lui Dumnezeu. in legatura cu aceasta cred ca trebuie sa spun ceva care va intari autoritatea pe care o are preotul de a condamna raul, fie pentru a-i invata pe oamenii de rand, fie pentru a-i sfatui pe regii de acum sa-si indrepte viata.

La moartea regelui Teodoric, fiul sau Teodebert a luat in stapanire regatul si a savarsit multe nelegiuiri, pe care episcopul le condamna adesea cu tarie, fie cand era vorba de insusi regele, fie cand el neglija sa-i pedepseasca pe aceia care le savarsisera. intr-o duminica, iata ca regele a intrat in biserica insotit de mai multi oameni pe care episcopul ii canoni-sise. Dupa ce au fost citite fragmentele din scriptura dupa vechile canoane si s-au adus darurile pe altarul lui Dumnezeu, episcopul a zis: "Sfanta Liturghie nu se va termina astazi, pana ce nu vor iesi primii din biserica aceia care nu sunt vrednici sa se impartaseasca". Regele a vrut sa i se impotriveasca, insa dintr-o data un baiat din popor, fiind muncit de demon, a inceput sa strige in mijlocul chinurilor cu toata puterea, aratand virtutile sfantului si nelegiuirile regelui. Spunea ca episcopul era feciorelnic, iar regele, adulterin; ca cel dintai, era smerit si cu frica de Dumnezeu, iar cel din urma, mandru din cauza puterii pe care o avea ca rege; ca unul se va infatisa inaintea lui Dumnezeu fara pata, iar celalalt va pieri in curand de mana celui nelegiuit. Iar cand regele, cuprins de frica, a cerut ca baiatul posedat sa fie scos din biserica, episcopul a zis: "Mai intai incestuosii, ucigasii si adulterinii care te urmeaza sa fie dati afara din biserica, iar Dumnezeu va porunci ca si celalalt sa se linisteasca".

Imediat regele a poruncit tuturor acelora care fusesera condamnati prin hotararea episcopului sa paraseasca biserica. Dupa ce acestia au iesit, episcopul a incuviintat ca si demoni-zatul sa fie scos din biserica. insa el s-a apucat strans cu mainile de o coloana, incat zece oameni nu au putut sa-l miste din acel loc. Atunci Sfantul lui Dumnezeu, de teama sa nu-si atraga slava desarta, l-a insemnat cu semnul Crucii pe sub vesmant si a poruncit demonului sa-l elibereze. Numaidecat acela a cazut la pamant impreuna cu cei care trageau de el cu putere; apoi, un moment mai tarziu, s-a ridicat vindecat. Dupa slujba nu a mai putut fi gasit, si nimeni nu a stiut de unde venise si in ce directie plecase; cu toate acestea, majoritatea a crezut ca fusese trimis de Dumnezeu pentru a face cunoscute faptele regelui si cele ale episcopului. Atunci s-a intamplat ca, la rugaciunile episcopului, regele a devenit mai bland, incat pastorul, ales sa primeasca rasplata cereasca, putea pe buna dreptate auzi, de parca ar fi fost spuse pentru sine, aceste cuvinte profetice: "Daca tu vei deosebi lucrul de pret de cel fara de pret, vei fi ca gura Mea" (Ieremia 15, 19).

Episcopul predica in fiecare zi poporului, dand pe fata viciile multora si rugandu-se neincetat pentru iertarea acelora care i se marturiseau. Ca urmare a acestui fapt, isi atragea adesea ura multora, datorita sinceritatii cu care le vadea pacatele. Mergea pana-ntr-acolo incat se oferea persecutorilor si isi intindea gatul dezgolit in fata sabiei inaltate spre a lovi, insa Dumnezeu nu i-a ingaduit sa sufere nici o vatamare. Ar fi dorit intr-adevar sa moara pentru dreptate, daca ar fi aflat un vrajmas indeajuns de crud. "As muri bucuros pentru dreptate", spunea el. Tot pentru fapte de nedreptate l-a canonisit pe regele Clothaire de cateva ori, iar acesta din urma l-a amenintat in zadar cu exilul; sfantului nu i-a fost niciodata teama.

3. Odata, cand fusese totusi trimis in exil, a devenit tinta ocarilor celorlalti episcopi, care erau dintre cei care-l linguseau pe rege. Parasit de tot poporul sau, el i-a zis unui diacon, singurul care ii ramasese credincios: "Acum ce ai de gand sa faci? De ce nu i-ai urmat pe fratii tai, sa mergi unde vei vrea, cum au facut ceilalti?" El a zis: "Asa cum Domnul Dumnezeul meu este viu, nu va voi parasi atata timp cat voi avea suflare in trupul meu". "De vreme ce ai vorbit astfel, vreau sa-ti descopar ce a binevoit Dumnezeu sa-mi faca cunoscut: maine la timpul acesta imi voi recastiga cinstea de care am fost lipsit si ma voi reintoarce la biserica mea, iar aceia care m-au parasit se vor intoarce la mine rusinati."

Diaconul a asteptat plin de mirare sa se implineasca aceste cuvinte, care in curand s-au adeverit. In ziua urmatoare un vestitor din partea regelui Sigibert ne-a incredintat niste scrisori care anuntau moartea regelui Clothaire. Sigibert scria ca urma sa ia in stapanire regatul si ca dorea sa se bucure de prietenia episcopului. Afland aceasta, Sfantul Nichita s-a intors in biserica sa, si-a recapatat episcopia - spre marea tulburare a celor care-l parasisera - si i-a primit pe toti cu voie buna. Cine ar putea spune cum de avea atata tarie cand predica, vioiciune in discutii, statornicie in lupta si intelepciune in sfatuiri? intotdeauna dadea dovada de aceeasi fermitate in mustrari ca si in laude, fara sa se teama de amenintari si fara a fi amagit de linguseli. Cu adevarat, dupa cum zicea cel care mi-a spus aceste lucruri (Sfantul Aredie), erau putine cazurile in care nu s-a expus, precum Apostolul Pavel (II Corinteni 11, 26) - in primejdii pe rauri, in primejdii de la talhari, in primejdii in cetati, in primejdii intre fratii cei mincinosi si in multe altele.

4. Dupa cum am mai spus, era un mare postitor. in vremea cand ceilalti luau masa, el, avand capul acoperit de gluga, ca nu cumva sa fie recunoscut, se ducea prin bisericile sfintilor urmat de un singur slujitor. Dumnezeu i-a daruit si darul tamaduirii. Pe cand trecea pe la lacasurile sfintilor imbracat dupa cum am spus, a ajuns in curtea bisericii sfantului episcop Maximin unde zaceau trei posedati, coplesiti de somn dupa multe convulsii. Vazandu-i adormiti, a facut asupra lor semnul Crucii; indata acestia s-au trezit cu strigate puternice si, facand o sfortare sa vomite, s-au eliberat.

O molima facea ravagii printre oamenii din Trier si din imprejurimi, iar slujitorul lui Dumnezeu se ruga neincetat pentru turma ce-i fusese incredintata. Cu totul pe neasteptate, intr-o noapte, s-a auzit un zgomot puternic, ca o lovitura violenta de trasnet care izbeste un pod, incat ai fi crezut ca orasul se desparte in doua. Iar in timp ce toti oamenii, cuprinsi de groaza, sedeau in paturile lor in asteptarea mortii, s-a auzit in mijlocul tumultului un glas zicand: "Ce putem sa facem? Pentru ca la una din portile orasului vegheaza episcopul Eu-herie, la cealalta se afla Maximin, iar in mijloc s-a asezat Ni-chita1. Deci nu avem nimic de facut decat sa lasam orasul acesta in ocrotirea lor". De indata ce glasul acesta s-a facut auzit, molima s-a oprit, si din acel moment nu a mai murit nimeni. Din aceasta intamplare se arata fara putinta de tagada ca orasul era ocrotit prin puterea episcopului.

Intr-o zi, fiind invitat la rege, sfantul s-a adresat suitei sale: "Haideti sa cautam niste peste, pentru ca, venind inaintea regelui, sa avem cu ce sa ne implinim indatorirea de oaspeti bucurandu-i pe prietenii nostri". Ei i-au zis: "Plasele noastre in care obisnuiau sa cada pestii sunt complet goale, iar helesteiele au fost luate de valtoarea raului". Auzind aceasta, sfantul a intrat in chilia sa si, chemand un slujitor, i-a zis: "Du-te si zi-i bucatarului sef sa scoata peste din rau". Slujitorul a indeplinit porunca, dar nu a facut decat sa starneasca rasul aceluia. Cand s-a intors, episcopul i-a zis: "Vad ca ai implinit ce ti-am poruncit, dar ei nu au vrut sa te asculte. Du-te si spune-le sa mearga". Si dupa ce le-a poruncit cu asprime de mai multe ori, Biserica ce s-a construit peste mormantul Sfantului Eugend se afla in afara portii sudice a orasului, biserica ridicata deasupra mormantului Sfantului Maximin se afla in afara portii nordice, iar catedrala unde a slujit Sfantul Nichita se afla in centru. Atat Sfantul Eugend, cat si Sfantul Maximin au fost episcopi de Trier, primul in secolul al III-lea, iar cel din urma in secolul al IV-lea.

Au sfarsit prin a se duce maniosi la locul de pescuit si, privind, au aflat atat de mult peste, incat zece oameni abia au putut scoate tot ce era acolo. Puterea dumnezeiasca ii daruia adesea Sfantului Nichita tot ceea ce-i era de folos.

5. M-am gandit ca nu ar trebui sa trec sub tacere ceea ce i s-a descoperit de catre Domnul in legatura cu regii francilor. El a vazut intr-un vis un turn urias, a carui inaltime era asa de mare incat aproape ajungea la cer.

Turnul avea un mare numar de ferestre prin care priveau ingerii, in timp ce Dumnezeu se afla in varf. Unul dintre ingeri tinea o carte mare in mana si zicea: "Acest rege va trai atata timp, iar acela atata", si ii numea pe toti, unul dupa altul, pe cei care se aflau in viata si pe cei care inca nu se nascusera. Anuntau felul lor de carmuire, bun sau rau, si lungimea vietilor lor. Cand se chema numele fiecaruia, ceilalti ingeri raspundeau: "Amin". Iar dupa aceea s-a intamplat cu fiecare intocmai cum i se vestise sfantului in aceasta descoperire.

Odata, cand Sfantul Nichita se afla intr-o calatorie pe apa, pentru a merge la rege, a adormit. Si iata ca raul, tulburat de vant, a inceput sa faca valuri mari, asa de inalte incat ai fi crezut ca barca se afla pe punctul de a se scufunda. Episcopul, dupa cum tocmai am spus, dormea, iar in somn i s-a parut ca cineva il sugruma. Trezit de cei din jurul sau, a facut semnul Crucii peste apa, iar furtuna a incetat. Apoi, de vreme ce a inceput sa ofteze, a fost intrebat ce vazuse. El le-a raspuns: "Ma gandisem sa pastrez tacerea, dar voi grai. Mi se parea ca tin de un navod pentru a strange intreaga lume si ca nu aveam alt ajutor decat pe acest baiat, Aredie". Si nu fara temei a fost aceasta, caci Domnul a dorit sa-l arate ca pe un pescar, pentru ca in fiecare zi aducea multime de oameni la slujirea lui Dumnezeu.

Intr-o zi un barbat purtand parul lung si barba a venit la el, si, aruncandu-i-se la picioare, i-a zis: "Eu sunt acela, domnul meu, care, aflandu-ma in primejdie pe mare, m-am izbavit cu ajutorul tau". Sfantul insa, certandu-l cu asprime pentru intentia de a-l lauda, i-a zis: "Spune cum Dumnezeu te-a scapat din acea primejdie, fiindca prin puterea mea nu as putea scapa pe nimeni". Omul acela a raspuns: "De curand, dupa ce ma imbarcasem pe un vapor pentru a merge in Italia, o multime de pagani au intrat pe vas cu mine, incat eram singurul crestin in mijlocul gloatei de necredinciosi. S-a starnit insa o furtuna, iar eu am inceput sa chem numele Domnului si sa-L rog ca prin mijlocirea sfintiei voastre sa ma izbaveasca de la moarte. Paganii, in schimb, apelau la zeii lor: la Jupiter, la Mercur, la Minerva si la Vcnus. Dar, cand ne aflam in primejdie sa pierim, le-am zis: "Oameni buni, incetati sa mai chemati acesti zei, fiindca ei nu sunt zei, ci demoni. Daca vreti sa scapati din primejdia in care ne aflam, chemati-l in ajutor pe Sfantul Nichita, pentru ca acesta sa primeasca de la Domnul mantuirea noastra. Ascultandu-ma, au inceput sa strige intr-un singur glas: «Dumnezeul lui Nichita, raantu-ieste-ne!" De indata marea s-a linistit, vantul s-a domolit, iar soarele a reaparut, si vaporul nostru s-a indreptat in directia pe care am dorit-o. Cat despre mine, am facut un juramant sa nu-mi tai parul inainte de a ma fi infatisat inaintea sfintiei voastre". Apoi, taindu-si parul din porunca episcopului, omul acela s-a intors in Auvergne, de unde zisese ca venise. As putea sa spun inca multe altele din cele pe care le-am cules de la staretul Aredie, dar cred ca trebuie sa fie incheiata cartea.

6. Cand sfantul a simtit ca a venit vremea trecerii sale, i-a instiintat pe frati zicandu-le: "L-am vazut pe Apostolul Pavel cu loan Botezatorul, care ma chemau la odihna vesnica si care imi aratau o cununa impodobita cu margaritare ceresti si zicandu-mi: "Iata lucrurile de care te vei bucura in imparatia lui Dumnezeu"". El a spus aceste cuvinte unui numar mic de frati; apoi, dupa cateva zile, aflandu-se cuprins de o usoara febra, si-a dat sufletul in mana lui Dumnezeu si a fost inmormantat in biserica Sfantului Maximin episcopul. Acest mormant este astazi vestit prin minunile dumnezeiesti care se savarsesc aici.