Sfantul Portian Staretul


Sfantul Portian Staretul

praznuit pe 24 noiembrie (+527)

1. Prea fericitul Portian L-a cautat dintotdeauna, inca de la inceputul vietii sale, pe Dumnezeul Cerurilor, chiar si atunci cand se afla in robia acestei lumi. Cu adevarat, se spune ca a fost robul unui anume barbar si ca de mai multe ori s-a refugiat intr-o manastire pentru ca staretul sa-i poata lua apararea in fata stapanului sau. Intr-un sfarsit, s-a hotarat sa fuga; stapanul a pornit pe urmele sale si a inceput sa-L acuze pe staretul manastirii ca i-a momit sclavul, indepartandu-l de la slujirea lui. Iar cand l-a silit pe staret sa i-l dea inapoi, amenintand ca-l va pune sub acuzare, staretul i-a zis lui Portian: "Ce vrei sa fac acum?" La care el i-a raspuns: "Da-ma in vileag".

Dupa ce Sfantul a fost descoperit iar stapanul sau a dorit sa-l ia inapoi acasa, acesta a fost cuprins de orbire incat nu mai putea recunoaste nici un obiect. Simtindu-se cuprins de dureri cumplite, l-a chemat pe staret si i-a zis: "Te implor, roaga-L pe Dumnezeu pentru mine si pastreaza-l pe robul acesta pentru folosul tau; poate voi redobandi lumina pe care am pierdut-o". Atunci staretul l-a chemat pe fericit si i-a zis: "Te rog staruitor, pune-ti mainile peste ochii acestui om". Cand el a refuzat, staretul l-a implorat indelung, incat el a facut semnul Crucii peste ochii stapanului sau si de indata tot intunericul s-a risipit, durerea a slabit si acela si-a recastigat sanatatea de mai inainte.

Mai apoi, fericitul Portian a fost hirotonit preot si a aratat atatea virtuti, incat, atunci cand staretul a murit, a fost ales in locul acestuia. Se spunea despre el ca in timpul verii, cand arsita soarelui ii storcea pe toti de vlaga si istovea pana si trupurile mai robuste ale acelora care bausera si se hranisera bine, Portian, care din pricina postului avea gura cu totul uscata, mesteca sare, si astfel isi umezea putin gingiile uscate. Si, cu toate ca isi umezea prin aceasta cerul gurii uscat, totusi sporea prin senzatia de sete chinul trupului sau. Pentru ca, dupa cum stie toata lumea, sarea face ca setea sa fie si mai arzatoare, si nicidecum nu o potoleste; insa, prin darul lui Dumnezeu, el a fost izbavit de aceasta.

2. In zilele acelea, imparatul Teodoric a intrat cu oaste in tinutul Auvergne, distrugand si pustiind totul in calea lui. Cand acesta isi asezase corturile in campia de la marginea satului Arthone, fericitul Portian, acum batran, s-a grabit sa-l intampine pentru a mijloci pentru poporul sau. Venind de dimineata in tabara, cand regele inca dormea, s-a indreptat catre cortul lui Sigivald, care era aghiotantul lui Teodoric. Iar pe cand el facea demersuri pentru eliberarea prizonierilor, Sigivald l-a rugat sa-si spele mainile si sa serveasca niste vin impreuna cu el, spunand: "Mila dumnezeiasca va va darui astazi o mare bucurie si un mare castig daca, intrand in cortul meu, vei binevoi sa bei vinul meu dupa rugaciune". Aflase de sfintenia acestui om si de aceea, din respect fata de Dumnezeu, ii acorda aceasta cinstire. Sfantul insa isi cerea iertare in diverse feluri si spunea ca nu poate face acel lucru, fiind ca nu venise ora potrivita pentru a manca, fiindca nu se prezentase inaintea majestatii sale regele si, ceea ce era mult mai important, fiindca nu cantase inca psalmii pe care ii datora Domnului, insa Sigivald, ignorand toate acestea, l-a constrans pe sfant, iar cand a fost adusa o cupa, i-a poruncit sfantului s-o binecuvanteze cu mana sa. Cand Sfantul a ridicat mana pentru a face semnul crucii, cupa s-a crapat pe mijloc si vinul s-a varsat pe jos impreuna cu un sarpe urias. Cei care erau de fata au fost cuprinsi de frica si s-au aruncat la pamant, sarutand picioarele fericitului si urmele pasilor sai. Cu totii s-au minunat de virtutea batranului si erau uimiti de faptul ca fusesera ocrotiti in chip dumnezeiesc de veninul sarpelui. intreaga armata a alergat sa vada o asemenea minune, iar multimea de oameni l-aa inconjurat pe fericit, fiecare dorind sa atinga macar poalele hainelor sale, daca nu putea sa-l cinsteasca printr-o sarutare. Regele a sarit din pat si a alergat la fericitul marturisitor si, fara a astepta ca acesta sa rosteasca vreun cuvant, i-a eliberat pe toti prizonierii pe care ii ceruse si pe toti ceilalti pe care ii mai dorise dupa aceea. Astfel, prin harul lui Dumnezeu, el a dobandit un folos indoit, scapandu-i pe unii de la moarte si eliberandu-i pe ceilalti de jugul sclaviei. Si cred cu adevarat ca, izbavindu-i de primejdie, intr-un anume fel Sfantul i-a inviat din morti.

3. Nu vreau sa trec cu vederea felul in care diavolul, incercand sa-l amageasca prin diferite uneltiri si vazand ca nu poate sa-i faca vreun rau, l-a infruntat intr-un razboi deschis. Astfel, intr-o noapte, in timp ce dormea, a fost trezit deodata de un fel de foc care cuprinsese toata chilia. Sculandu-se ingrozit, a dat sa caute usa. Nereusind sa o deschida, a cazut in genunchi la rugaciune; apoi, dupa ce s-a insemnat cu semnul mantuitor, facand cruce si in fata lui si de jur imprejur, flacarile amagitoare care aparusera, s-au risipit imediat, si el a cunoscut ca aceasta fusese din inselaciune demonica. Intamplarea i s-a descoperit de indata fericitului Protasie, care era un pustnic din manastirea Canbidobrense si care a trimis in graba un monah din chilia sa sa-l intareasca si sa-i zica: "Trebuie, prea iubitul meu frate, sa rezisti cu barbatie asalturilor diavolului si sa nu te temi deloc de ticalosia lui, ci sa biruiesti in toate incercarile pe care ti le trimite, prin rugaciune neincetata si ingradirea cu semnul Crucii, fiindca intotdeauna incearca el sa-i biruiasca pe slujitorii Domnului prin ispite de acest fel".

Fericitul a ajuns la o varsta inaintata si, implinindu-si calatoria vietii presarate cu fapte bune, a plecat la Domnul. Mormantul sau este inca slavit, si nu de putine ori, prin prezenta puterii dumnezeiesti. Cam atatea cunoastem noi despre sfantul barbat, insa nu-i vom judeca pe aceia care, cunoscand mai multe despre el, vor dori sa scrie ceva spre lauda sa.