Sfantul Senoh staretul


Sfantul Senoh staretul

praznuit pe 24 octombrie (+576)

1. Fericitul Senoh (trecut la Domnul pe 24 octombrie 576), de neam taifal, s-a nascut in satul Poitou din Tigfauge si, intorcandu-se spre Domnul, s-a facut monah si a intemeiat o manastire, in tinutul Tours, a aflat niste ziduri vechi aflate in ruina, pe care a construit lacasuri de inchinare; a mai ridicat aici si un paraclis pe locul in care se spune ca s-ar fi rugat marele nostru sfant Martin. L-a reconstruit cu mare grija si a randuit in altar un loc potrivit pentru a pune moaste de sfinti; l-a chemat apoi pe episcop sa vina si sa-l sfinteasca. Fericitul episcop Eu-fronie a venit si, dupa ce a sfintit altarul, i-a daruit cuviosului cinstea diaconiei. Dupa savarsirea Sfintei Liturghii, cand au dorit sa inchida racla cu sfintele moaste in locul pregatit, s-a descoperit ca aceasta era prea mare si nu putea intra in locasul ei. Atunci diaconul a cazut la rugaciune impreuna cu episcopul si, varsand lacrimi, au obtinut ceea ce cerusera. Lucru minunat! Locul care era prea stramt s-a largit prin puterea dumnezeiasca, iar racla s-a micsorat intr-atat incat s-a potrivit usor, spre marea mirare a celor de fata.

" Luand impreuna cu el inca trei calugari, a inceput a-L sluji pe Dumnezeu cu mare sarguinta, mergand mitial pe calea cea stramta a vietii, nevoindu-se cu putina hrana si bautura. In zilele Postului Mare (Quadragesima1), sporea inca si mai mult nevointa, fiindca acum manca numai paine de orzoaica si bea numai apa, ingrijindu-se sa nu consume mai mult de 450 g de paine in fiecare zi. A indurat asprimea iernii, silindu-se sa nu faca absolut nimic pentru a-si acoperi picioarele, si a purtat lanturi de fier pe gat, pe picioare si pe maini. Apoi, retragan-du-se de la vederea fratilor pentru a duce o viata cu totul singuratica, s-a inchis intr-o chilie, rugandu-se neincetat, petre-candu-si zilele si noptile in privegheri si rugaciuni, neingaduindu-si nici un fel de odihna. Credinciosii, in evlavia lor, ii aduceau adeseori bani, insa in loc sa-i ingroape in locuri tainuite, ii punea in pungile saracilor, pentru ca adesea isi amintea de aceasta porunca a Domnului: "Nu va adunati comori pe pamant... caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta." (Matei 6, 19, 21). Daruia deci ceea ce primea, gandindu-se numai la Dumnezeu, pentru a implini diferitele trebuinte ale saracilor. Prin urmare s-a intamplat ca pe parcursul intregii sale vieti sa elibereze de legatura sclaviei si de povara datoriilor lor mai mult de 200 de oameni nenorociti.

2. La sosirea noastra in regiunea Tours, a iesit din chilie sa ne vada. Dupa ce ne-a salutat si ne-a imbratisat, ne-am intors la casele noastre. insa, precum sfintenia se naste din infranare, tot asa mandria incepe sa se furiseze pe langa sfintenie. Pentru ca si-a parasit chilia si a plecat plin de ingamfare sa faca o vizita parintilor sai in satul Poitou, de aceea l-am numit mandru mai sus. Intorcandu-se plin de mandrie, a cautat apoi sa-si faca doar voia sa. insa cand l-am mustrat, a ascultat ce i-am spus despre acei oameni plini de slava desarta, care au fost izgoniti din imparatia lui Dumnezeu, si s-a curatit cu totul de orice fel de mandrie. S-a smerit pe sine intr-atat, incat nu a mai ramas in el nici cea mai mica urma de mandrie, despre care, marturi sind, a zis: "Acum mi-am dat seama de adevarul cuvintelor care au iesit din gura cea sfintita a apostolului: "Cel ce se lau da, in Domnul sa se laude" (1 Corinteni 1, 31)".

Dar fiindca Domnul savarsea prin el multe minuni in folosul celor bolnavi, a spus ca ar fi dorit sa se retraga, ca sa nu mai fie vazut de oameni; noi insa l-am sfatuit sa nu se nevo-iasca intr-o asemenea masura decat poate numai in zilele dintre praznuirea trecerii la Domnul a Sfantului Martin si sarbatoarea Nasterii Domnului, sau in cele 40 de zile dinainte de sarbatoarea Pastelui, caci in aceasta perioada canoanele Parintilor ne obliga sa postim cu o mai mare infranare, insa pentru celelalte perioade din an sa se afle la dispozitia bolnavilor. El ne-a ascultat sfatul, a primit cu bucurie cuvintele noastre si s-a supus fara impotrivire.

3. In sfarsit, spunand cate ceva despre modul sau de viata, am ajuns acum la minunile pe care puterea dumnezeiasca a binevoit sa le implineasca prin el spre tamaduirea multor neputinte. Un oarecare barbat nevazator, pe numele sau Popu-sit, a venit la el (in acea vreme fericitul Senoh fusese deja hirotonit preot) sa-i ceara ceva de mancare; insa cand ochii sai au fost atinsi de mana sfantului preot, care l-aa insemnat cu Sfanta Cruce, acesta si-a recapatat pe loc vederea. Un alt tanar din Poitou, suferind de aceeasi infirmitate si auzind de lucrarile marturisitorului, l-aa implorat sa-l ajute sa poata vedea lumina de care era lipsit. Fara intarziere sfantul a chemat numele lui Hristos si a facut semnul Crucii peste ochii orbului. Imediat acestuia i-a aparut pe fata un suvoi de sange si lumina si, dupa 20 de ani de intuneric, lumina zilei a lucit iar in cele doua stele stinse de pe fruntea nefericitului barbat.

Doi tineri care aveau toate madularele afectate de boala si care erau incovoiati ca niste arcuri, au fost adusi in fata sfantului. Cand acesta i-a atins cu mainile, madularele lor s-au indreptat, si intr-o ora i-a slobozit pe amandoi; apoi a continuat lucrarea sa binefacatoare printr-o dubla minune. Un baiat si o fata care aveau mainile cu totul intepenite s-au infatisat inaintea sfantului. Se apropia Cincizecimea, si cand acestia l-au rugat sa-i ajute sa-si foloseasca mainile, el, din cauza marii multimi de oameni care se adunase in biserica, a amanat implinirea cererii lor, afirmand ca este nevrednic ca Dumnezeu sa savarseasca prin el asemenea minuni; in cele din urma a cedat la rugamintile tuturor, a luat mainile nefericitilor intr-ale sale si, dupa ce le-a atins degetele, ei s-au indreptat si i-a trimis pe amandoi vindecati. La fel, o femeie pe nume Be-naia a venit cu ochii inchisi si s-a intors cu ei deschisi, dupa ce acestia i-au fost atinsi de mana tamaduitoare a sfantului.

Si nu cred ca ar trebui sa pun sub tacere cum, prin cuvintele sale, veninul serpilor nu vatama in nici un fel. De fapt, doi oameni care fusesera muscati de sarpe si aveau rani peste tot, au venit sa se arunce la picioarele sale, implorandu-l sa scoata prin puterea sa veninul ticaloasei fiare, care se raspandise in tot trupul lor, lovindu-i de moarte. Sfantul s-a rugat Domnul zicand: "O, Doamne lisuse Hristoase, Care dintru inceput ai creat toate fapturile si ai poruncit ca sarpele, invidios pe desavarsirea omului, sa fie blestemat (Facere 3, 14), scoate de la robii Tai rautatea veninului lui, pentru ca acestia sa biruiasca sarpele si sa nu fie rapusi de el". in timp ce spunea acestea, a pus mainile pe trupurile lor si indata umflatura a scazut, iar veninul si-a pierdut cu totul puterea lui vatamatoare.

Sosise ziua invierii Domnului, si un om oarecare, in drum spre biserica, a vazut o cireada mare de animale distrugandu-i recolta. El a oftat zicandu-si: "Vai mie, caci toata munca dintr-un an va pieri fara a mai ramane ceva". Si, luand un topor, a taiat crengi pentru a astupa deschizatura din gardul viu. insa imediat mana i-a intepenit si s-a inclestat pe creanga pe care o apucase. Lovit de durere si tarand dupa sine creanga pe care ii intepenise mana, omul a venit indurerat sa-l caute pe sfantul marturisitor si sa-i spuna tot ceea ce se intamplase. Atunci, sfantul, frecandu-i mana cu ulei sfintit, a indepartat creanga si i-a vindecat mana.

Asadar, Sfantul a vindecat pe multi dintre cei muscati de sarpe si plini de bube facand semnul Crucii deasupra ranilor. Altii, chinuiti de ura demonului ucigas, de indata ce sfantul isi lasa mainile pe ei, isi redobandeau deplinatatea gandirii, care le fusese mai inainte stirbita de demonii pe care ii izgonise. Si tuturor acelora pe care i-a vindecat prin mila lui Dumnezeu, daca erau saraci, le daruia cu mare bucurie hrana si imbracaminte. Si a aratat atata grija pentru cei nevoiasi, incat ii ajuta sa isi construiasca podete pentru a traversa raurile, pentru ca mereu erau distruse de furia apelor, iar ei erau saraci.

4. Cand acest om sfant a devenit renumit in lume datorita unor asemenea minuni si s-a apropiat de 40 de ani, a fost cuprins de o usoara febra, care l-aa tinut la pat timp de trei ani, fapt de care am fost instiintat. Venindu-i sfarsitul, m-am grabit sa ajung la capataiul patului sau, dar nu mi-a putut spune nici un cuvant, fiindca era slabit de puteri, iar dupa o ora si-a dat duhul. La inmormantarea sa s-a adunat o multime de oameni ce fusesera izbaviti. Erau aceia pe care ii scapase din robie sau de datoriile lor, ori pe care ii hranise sau imbracase. Acestia se tanguiau zicand: "Cui ne lasi pe noi, sfintite Parinte?" Apoi, dupa ce a fost asezat in mormant, Sfantul a continuat sa savarseasca si alte minuni. In a treizecea zi de la moartea sa, cand se celebra Liturghia la mormantul sau, un bolnav pe nume Chaidulf s-a apropiat sa ceara de pomana si si-a redobandit vigoarea madularelor sale de indata ce a sarutat valul care acoperea mormantul. Multe alte minuni s-au petrecut aici, dintre care le-am facut cunoscute pe acestea, pentru a ne aduce mereu aminte de ele.