Sfintii Urs si Leobatie


Sfintii Urs si Leobatie

praznuiti pe 28 iulie (+ 500)

1. Staretul Urs (plecat la Domnul in jurul anului 500) era din orasul Catibrs si din frageda pruncie s-a aratat foarte evlavios si plin de dragoste pentru Dumnezeu. Parasind orasul, a venit in tinutul Biturius, unde a intemeiat trei manastiri: la Tausiriac, la Onia si Pontiniac. Dupa ce le-a lasat in grija unor stareti demni de incredere, pentru sfintenia si inteleapta lor carmuire, a mers in tinutul Tours, in locul pe care cineva il numise candva Senaparia.

Aici a construit un paraclis si a intemeiat o manastire. incredintand-o staretului Leobatie, cu sarcina de a urmari pastrarea randuielii, s-a dus sa construiasca inca o manastire, care se cheama acum Loccis, aflata pe raul Indre, in depresiunea unor munti, unde se inalta un castel avand aceasi denumire ca si manastirea. Aici, intemeind o obste de monahi, s-a hotarat sa nu mai mearga in alt loc, ci sa lucreze cu mainile sale, alaturi de intreaga comunitate, pentru a-si castiga traiul din sudoarea fruntii, poruncindu-le si fratilor, printre altele, sa faca ceea ce spusese Apostolul Pavel: "Sa se osteneasca lucrand cu mainile sale, ca sa aiba sa dea si celui care nu are" (Efeseni 4, 28), si de asemenea: "Cine nu vrea sa lucreze, acela sa nu manance" (II Tesaloniceni 3, 10). Domnul l-a invrednicit sa primeasca darul tamaduirii, incat, printr-un singur cuvant iesit de pe buzele sale, izgonea demonii din trupurile celor posedati. De asemenea s-a invrednicit sa faca si alte minuni. Era infranat la mancare si bautura si ii sfatuia neincetat pe monahii sai sa-si pazeasca ochii-si gandurile de la tot ce e rau.

2. Pentru ca fratii se trudeau macinand graul necesar pentru hrana lor, rotind piatra de moara cu mainile, s-a gandit sa le usureze osteneala prin asezarea unei mori pe raul Indre. Punand doua randuri de stalpi in rau, si mormane uriase de pietre pentru a forma stavilare, a directionat apa printr-un canal si astfel s-a folosit de cursul ei pentru a invarti mai repede roata morii. Prin aceasta a usurat munca monahilor, incat nu mai era nevoie decat de un singur frate pentru a implini aceasta ascultare.

Insa un got pe nume Sichlaire, un preferat al regelui Alaric, a dorit sa-si insuseasca aceasta lucrare si i-a zis staretului: "Da-mi aceasta moara si iti voi da in schimb ce doresti". Staretul i-a raspuns: "Saracia noastra a construit-o cu mare durere. Nu putem sa ti-o dam, ca nu cumva fratii mei sa moara de foame". "Daca vrei sa mi-o dai de bunavoie, a zis Sichlaire, iti voi multumi; altfel, am sa ti-o iau cu forta, ori voi construi alta pentru care voi canaliza apa prin ecluze, ceea ce nu va mai permite rotii morii tale sa se invarteasca". Staretul a raspuns: "Nu vei face ceea ce nu va vrea Dumnezeu, si nu ne-o vei lua".

Atunci Sichlaire, fierband de manie, a construit o alta moara, similara cu cea aflata mai jos. Si pentru ca apa era direc-tionata spre noua moara, nivelul ei ramanea prea mic pentru a invarti si roata de la moara manastirii, astfel ca aceasta nu mai putea lucra. Observand aceasta, paznicul s-a dus sa-l caute pe staret, in miezul noptii, in timp ce acesta se afla in paraclis cu fratii la slujba de priveghere. "Parinte, ridica-te si te roaga cu ardoare Domnului, pentru ca roata morii noastre s-a oprit din cauza inundarii noului canal pe care 1-a facut Sichlaire". Auzind acestea, staretul a trimis imediat un frate la fiecare manastire pe care o intemeiase pentru a anunta acestea: "cadeti cu totii la rugaciune pana va voi vesti altceva". El insusi nu a mai iesit din paraclis, si inalta rugaciuni arzatoare Domnului, asteptand venirea milei Sale. S-a rugat timp de doua zile si doua nopti fara intrerupere. A treia zi incepuse sa se arate fratilor, cand un monah, care avea in grija moara, a vestit ca roata se invartea ca de obicei cu mare viteza. Atunci staretul a iesit din paraclis cu fratii, s-a apropiat de mal, si toti au cautat cu privirea moara pe care o construise Sichlaire, dar nu au putut-o zari. Apropiindu-se si mai mult pentru a privi in adancul apei, nu a vazut nici urma de moara, si nimeni dupa aceasta nu a vazut din ea vreun lemn, sau piatra, sau fier, sau orice alt fel de urma, si se presupune doar ca in chiar locul in care fusese ridicata, pamantul se deschisese prin puterea dumnezeiasca si o inghitise, facand-o sa dispara din ochii oamenilor. Atunci, staretul a trimis mesageri sa spuna fratilor sai: "Odihniti-va acum de nevointele voastre, pentru ca Dumnezeu a indreptat nedreptatea ce ni se facuse".

3. Inzestrat cu aceste virtuti si altele asemanatoare, sfantul si-a implinit sirul vietii si a trecut la Domnul. La mormantul sau cei stapaniti de diavol erau tamaduiti iar orbii isi redobandeau vederea. Dupa moartea sa, cei pe care ii asezase in fruntea manastirilor pe care le intemeiase au fost randuiti stareti prin bunavointa episcopilor locului. Leobatie a devenit staret in manastirea din Senaparia, in tinutul Tours, unde a trait in mare sfintenie si a ajuns la o varsta inaintata. A murit si a fost inmormantat acolo.